A fost vreodată Iuda mântuit?

Afirmat de Jimmy Swaggart

Negat de W.F. Bell

Afirmarea mântuirii lui Iuda, de Jimmy Swaggart

A ceasta este o întrebare pe care mulţi oameni o dezbat de foarte mult timp. Unii susţin
că el a fost odată mântuit; iar alţii că el nu a fost niciodată, că de la început a fost un
demon. Deci, care părere este cea corectă? Prima, aşa cum vom vedea şi din Scriptură.
Da, Iuda a fost odată mântuit. Vă rog să observaţi următoarele aspecte:
1. Scriptura afirmă că el era un prieten apropiat al lui Hristos (Psalmul 41:9).
Termenul ebraic pentru „prieten apropiat” este batah care înseamnă a avea încredere, a
fi sigur şi fără teamă. Hristos nu ar fi numit vreun om nemântuit prietenul meu apropiat –mai
ales pe unul care era bănuit de a fi fost umplut cu Diavolul încă de la început, aşa cum
presupun unii că ar fi fost Iuda.

2. Domnul Isus Hristos a avut odată încredere în Iuda, fiindcă a spus „acela în care îmi
puneam încrederea” (Psalmul 41:9). Isus nu ar fi spus acest lucru despre un om
nemântuit, umplut cu Diavolul şi care făcea tot ce-i stătea în puteri pentru a distruge lucrarea
lui Dumnezeu.

3. Iuda a mâncat din pâinea lui Hristos (Psalmul 41:9). Aceasta le dădea orientalilor
siguranţa nei prietenii intime şi personale, luarea mesei împreună însemnând mult mai mult în
cultura lor decât în a noastră.

4. Numele lui a fost scris în Cartea Vieţii împreună cu numele celor neprihăniţi
(comparaţi Fapte 1:20 cu Psalmul 69:20-28).

5. El a fost un episcop al Bisericii pe care Domnul Isus Hristos a zidit-o şi încă o mai
zideşte (Fapte 1:20; Psalmul 109:8).

6. El a avut partea lui în lucrarea apostolică (Fapte 1:17, 25).

7. Domnul i-a dat putere împotriva duhurilor necurate: „să scoată afară duhurile
necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă” (Matei 10:1).
Aceasta a fost valabilă pentru toţi cei doisprezece, inclusiv pentru Iuda (Matei 10:1-4).

8. El a fost trimis ca făcând parte din cei doisprezece pentru a-L reprezenta pe Hristos
printre israeliţi (Matei 10:5,6).

9. El a fost chemat să predice (Matei 10:7). Eu nu pot concepe ca Domnul, prin puterea
Duhului Sfânt să-l cheme să predice Evanghelia pe un om umplut cu Diavolul.

10. I-a fost poruncit să vindece bolile, să cureţe leproşii, să învie morţii, să scoată
demonii (Matei 10:8; Marcu 3:14-15; Luca 9:1,2).
11. El a primit fără plată puterea de vindeca, şi i s-a poruncit să o dea fără plată (Matei
10:8). Dacă Iuda putea predica, vindeca, scoate demonii –cu alte cuvinte, avea parte de toate
experienţele de care şi ceilalţi ucenici aveau parte –şi totuşi a fost nemântuit şi nu a fost sub
har niciodată, nu ar trebui ca cei mântuiţi şi în har să fie capabili să facă la fel de mult?

12. El avea pacea lui Dumnezeu şi o putea lăsa asupra unei case la fel ca şi ceilalţi
apostoli (Matei 10:13).

13. El a fost o oaie în mijlocul lupilor la fel ca şi ceilalţi doisprezece (Matei 10:16).

14. Avea Duhul Sfânt în el (Matei 10:19-20).

15. El a fost rânduit de Hristos pentru lucrare ca şi ceilalţi (Marcu 3:14).

16. El a avut la fel de mult succes în predicare şi vindecare ca şi ceilalţi ucenici (Marcu
6:12,13;Luca 9:6-10).

17. A fost un apostol, adică a avut parte de o chemare şi trimitere divină pentru a face
lucrarea lui Dumnezeu (Luca 6:13-16; Fapte 15:33).

18. Iuda, prin păcat, a căzut din lucrarea sa şi din slujba de apostol (Fapte 1:25). Cum
putea el face acest lucru dacă el întotdeauna a fost un păcătos şi un demon, aşa cum spun unii?

19. Satan a intrat în Iuda la sfârşitul lucrării lui Hristos, dovedind astfel că el nu a fost
întotdeauna un agent al Diavolului şi cu atât mai puţin un demon încă de la început (Luca
22:3; Ioan 13:2). De aceea, în acel moment a dat înapoi şi a devenit un hoţ (Ioan 12:6), un
demon (care în greacă înseamnă adversar –Ioan 6:70) şi trădător. A-l numi pe Iuda diavolul
însuşi, un demon de la început, şi un suflet nemântuit care nu a fost niciodată în har înseamnă
a ignora adevărurile clare ale Scripturii.

20. El, odată, a avut viaţă veşnică. Aceasta este dovedit de Ioan 17:2 unde citim că
Hristos dă viaţă veşnică „tuturor acelora pe care I-ai dat Tu (Tatăl)”. Apoi în Ioan 17:12 se
afirmă că „am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi nici unul din ei (din cei pe care Mi i-ai
dat şi cărora le-am dat viaţă veşnică) n-a pierit, afară de Fiul pierzării.”

Ce poate fi mai clar decât atât –că Iuda a fost dat lui Isus, şi că Isus i-a dat odată viaţă
veşnică.
Facem din nou referire ca şi în comentariile anterioare la Fapte 1:17, unde se spune: „el
era din numărul nostru, şi era părtaş al aceleiaşi slujbe.”
În versetul 20 al aceluiaşi capitol se spune: „În adevăr, în cartea Psalmilor este scris;
‚locuinţa lui să rămână pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea!’ şi ‚slujba lui s-o ia
altul!’”
În Psalmul 69:25-28, se face referire la Iuda ca având locuinţa pustie şi numele şters din
Cartea Vieţii.

În rezumat

Toţi aceia care vor încerca să spună că Iuda nu a fost niciodată mântuit şi că a fost un
demon de la început încearcă promovarea teoriei „odată în har, pentru totdeauna în har”. Dar
bine înţeles, această teorie este scriptural incorectă, iar adevărul este că atunci când Isus l-a
ales pe Iuda, el a fost un om mântuit şi a trăit pentru Dumnezeu pentru o perioadă de timp
nedeterminată. În timpul acestei perioade el a fost în har, a avut viaţă veşnică, numele lui a
fost scris în Cartea Vieţii Mielului şi el era pe calea sa către cer. Dar Scripturile afirmă clar în
Fapte 1:25 despre înlocuirea lui: „ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a
căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.”
Iuda a căzut; o persoană nu poate cădea dintr-o stare în care nu a fost niciodată.
Da, Iuda a fost mântuit şi l-a cunoscut pe Domnul Isus Hristos. A făcut parte din lucrare
şi a fost mântuit, dar prin nelegiuire a căzut. Astăzi, din nefericire, el este în iad. El ar fi putut
avea numele scris pe temeliile Noului Ierusalim care se va coborî de la Dumnezeu din ceruri.
Dar a renunţat la toate acestea pentru treizeci de arginţi.

(Observaţiile referitoare la Iuda au fost preluate din „Dake’s Annotated Reference Bible.)
Răspunsul de mai sus a fost dat de Jimmy Swaggart în Evanghelistul din Septembrie 1985.

Negarea mântuirii lui Iuda,

de W. F. Bell

„D eşi sunt aduse 20 de argumente în favoarea mântuirii reale a lui Iuda

Iscarioteanul, la toate acestea se poate răspunde uşor cu doar patru
argumente care neagă mântuirea sa. Pentru aceste patru argumente trebuie să privim la
Evanghelia după Ioan, la unele pasaje ignorate total de dl. Swaggart.

Primul, Ioan 6:66-71

Aici, Iuda este numit clar „drac” (versetul 70)

După unele predici foarte dure privitoare la suveranitatea lui Dumnezeu în mântuirea
păcătoşilor (Ioan 6:37-65), Domnul Isus Hristos pierde mulţi ucenici. Întorcându-se la cei
doisprezece, Hristos îi întreabă „voi nu vreţi să vă duceţi?” Iuda pretinde aici a fi un
adevărat urmaş al Domnului Isus, neafirmând că îl va părăsi pe Hristos. Simon Petru vorbeşte
în numele celor doisprezece, „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.
Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu”.
„Isus le-a răspuns: ‚Nu v-am ales eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi
este un drac’. Vorbea despre Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci el avea
să-L vândă.” Aşa cum au subliniat şi alţii, aceasta s-a întâmplat cu cel puţin şase luni înainte
de trădarea efectivă. Observaţi ce spune dl. Swaggart despre acest pasaj, că Iuda „a devenit”
(mai târziu) „un drac.” Dar textul spune că în acel moment Iuda era un drac (adversar).

Al doilea, Ioan 12:1-6

Aici, Iuda este numit clar „hoţ” (versetul 6)

La cina din Betania, Maria unge picioarele lui Isus şi le şterge cu părul capului ei,
folosind „un litru de mir de nard curat, de mare preţ.” „Şi s-a umplut casa de mirosul
mirului.” Atunci şi-a arătat Iuda adevăratul său caracter, spunând „de ce nu s-a vândut acest
mir cu trei sute de lei şi să se fi dat săracilor?” Acesta era echivalentul plăţii pe 300 de zile
de lucru (Matei 20:1-16).
Iuda pretinde a fi interesat de săraci, dar ipocrizia lui este dată pe faţă de Hristos cel
omniscient. „Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un
hoţ, şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea. Dar Isus a zis: ‚Las-o în pace;
căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele. Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe
Mine nu mă aveţi totdeauna.” Maria este deci lăudată iar Iuda condamnat! Nimic nu costă
prea mult pentru Învăţător! Acest parfum a fost cu siguranţă reprezentarea acceptării morţii
lui Hristos înaintea lui Dumnezeu şi a aleşilor lui Săi. Iuda nu a văzut această mireasmă dulce
în Fiul lui Dumnezeu, fiindcă despre el se spune că este hoţ (observaţi, din nou, că nu spune
că a „devenit” hoţ mai târziu).
„Iuda nu Îl iubea pe Hristos, de aceea era imposibil ca el să poată aprecia ceea ce se
făcuse pentru El. Acesta este un lucru foarte grav: timp de trei ani el a fost în contact foarte
apropiat cu cei răscumpăraţi, şi cu toate acestea, dragostea de bani încă domnea în inima lui.
O inimă rece faţă de Hristos merge întotdeauna împreună cu zgârcenia faţă de cauza Sa”
(Arthur W. Pink).

Al treilea, Ioan 13:1-30

Aici se spune clar despre Iuda că este „necurat” (versetul 10).

Această frumoasă istorisire a spălării picioarelor ucenicilor de umilul Fiu al lui

Dumnezeu mai conţine şi groaznica relatare despre Satan intrând în Iuda Iscarioteanul. Există
un contrast groaznic aici între dragostea adevărată şi ura adevărată, între „cei ai lui Hristos” şi
„trădător”, între Mântuitor şi Satan. „Isus ştiind” este cheia unei înţelegeri corecte a acestui
pasaj: „Căci ştia pe cel ce avea să-l vîndă; de aceea a zis: ‚Nu sînteţi toţi curaţi’” (Ioan 13:11).
Hristos Isus controla total situaţia fiindcă cunoştea toate lucrurile. Trădarea lui Iuda a fost
rânduită mai dinainte în mod divin: „Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe cari i-
am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: ,Celce mănîncă pîne cu Mine
a ridicat călcîiul împotriva Mea.’” (versetul 18).
În umilinţa Sa, Hristos spală chiar şi picioarele lui Iuda! Isus prezice trădarea lui Iuda,
oricât de oribilă ar fi ea, anunţând că aceasta a fost o împlinire a Cuvântului profetic al lui
Dumnezeu (Psalmul 41:9). Aici, dl. Swaggart răstălmăceşte şi distorsionează cuvintele
psalmistului fiindcă nimeni nu neagă faptul că a existat o „prietenie foarte personală şi
intimă” între Hristos şi Iuda, sau că acesta a fost un „prieten apropiat” al lui Hristos. Ideea
este că noi nu ar trebui să intrăm în versetele profetice, determinându-le să spună ceea ce
vrem noi sau să ne adăugăm interpretatea noastră la ele. Citatul din Psalmul 41:9 despre
Domnul Isus cu referire la Iuda (probabil acest verset s-a referit iniţial la duşmanul lui David,
Ahitofel) demonstrează că Domnul cel Atotcunoscător ştia exact ce Îl aştepta şi a mărturisit ca
adevărat faptul că „Scriptura nu poate fi desfiinţată” (Ioan 10:35). A trece peste aceasta
înseamnă a te crede mai înţelept decât ce este scris. Din Psalmul 41 nu se poate înţelege că
Iuda a fost mântuit şi unit cu Hristos, fiindcă nicăieri nu se spune că Domnul s-a „încrezut” în
Iuda, fiindcă el nu a fost înşelat de Iuda, aşa cum a fost David de Ahitofel.
Dl. Swaggart, ca şi mulţi alţii din zilele noastre, neagă suveranitatea absolută al lui
Dumnezeu în toate lucrurile. Acesta este motivul pentru care cineva intră în tot felul de
complicaţii teologice. Fiindcă este negată dragostea veşnică a lui Dumnezeu către un popor
ales, dl. Swaggart împreună cu alţii cred că cineva poate să fie pierdut chiar şi după ce a fost
mântuit. Aceasta este o imitaţie inferioară a harului, dragostei şi milei lui Dumnezeu. Ceea ce
spune de fapt este că Dumnezeu nu are puterea de a duce la bun sfârşit ceea ce doreşte, fiindcă
aceşti oameni ne spun că „Dumnezeu doreşte să-i mântuiască pe toţi”. De aceea, chiar şi acest
„Dumnezeu” nu-i poate mântui pe aceia care se „încred” în El, fiindcă ei pot cădea şi se pot
pierde pentru totdeauna! Nu este clar ce fel de „evanghelie” este aceasta, dar cu siguranţă nu
este Evanghelia harului lui Dumnezeu. „Şi fiindcă iubea pe ai Săi care erau în lume, I-a
iubit până la capăt” (Ioan 13:1). Aceasta este adevărata Evanghelie. Este Evanghelia
dragostei efective, nu a unei iubiri slabe şi ineficiente. Hristos şi-a iubit poporul din veşnicie
(Ieremia 31:3), şi-a dat viaţa de bună voie pentru ei pe crucea Calvarului (Ioan 10:11) şi a
înviat pentru a-i socoti neprihăniţi (Romani 4:25). El acum „trăieşte pururea” pentru a
mijloci pentru poporul Său cumpărat cu preţul sângelui Său: „De aceea şi poate să
mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte
pururea ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:25). De aceea noi spunem „ALELUIA,” cu o
înflăcărare şi o siguranţă mai mare decât le-ar putea avea vreodată un penticostal.
Deci, ni se spune că Iuda „a alunecat şi a devenit un hoţ, un drac şi un trădător” (punctul
19 al lui Swaggart). Dar afirmă oare Scripturile că Iuda a „devenit” astfel? A dovedi acest
lucru este sarcina dlui Swaggart, dar el nu o face. Scriptura niciodată nu spune că Iuda a fost
cândva „în har”.

Al patrulea, Ioan 17:12.

Aici Iuda este numit „fiul pierzării”

În această rugăciune sfântă de mare preot a Domnului Isus Hristos ni se descoperă că

Iuda nu a fost niciodată una din oile lui Hristos! Însăşi cuvintele pe care dl. Swaggart şi alţii le
consideră o dovadă că Iuda „a avut viaţă veşnică” dovedesc exact opusul! Ioan 17:2
dovedeşte alegerea divină, pe care prietenii noştri „arminieni” o neagă. Dacă lui Hristos I s-a
dat „putere peste orice făptură” (puterea Lui suverană ca Mijlocitor), pentru ca El, la rândul
Lui „să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care” I i-a dat Tatăl dovedeşte clar că celor
care li se „dă” viaţa veşnică nu o pot pierde niciodată! Altfel nu ar fi veşnică. Dar slavă
Dumnezeului de trei ori sfânt că alegerea ne asigură de mântuirea veşnică.
De aceea Răscumpărătorul s-a putut ruga: „Când eram cu ei în lume îi păzeam eu în
Numele Tău. Eu am păzit pe aceea pe care Mi i-ai dat; şi nici unul din ei n-a pierit, afară
de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura” (Ioan 17:12). Ascultaţi ce spune William
Hendriksen despre acest verset: „Pe durata întregii Sale lucrări, prin învăţătură şi minuni, Isus
Şi-a îndeplinit slujba pe care a avut-o faţă de oile Sale, aceea de a le fi Păstorul cel bun... Prin
această păzire spirituală constantă, Isus I-a protejat pe ai Săi împotriva apostaziei. Rezultatul a
fost acesta: nici unul din ei n-a pierit. Când spune Isus „nici unul din ei n-a pierit afară de fiul
pierzării,” El nu spune că toţi pe care I i-a dat Tatăl Fiului, cu excepţia lui Iuda au fost păziţi.
Cu siguranţă, El nu doreşte să ne sugereze că în cazul lui Iuda El a eşuat mizerabil în a-Şi
duce la îndeplinire sarcina dată Lui.”
Aşadar, pornind de la construcţia textului grecesc, Hendriksen ne spune ce afirmă de fapt
Ioan 17:12: „„I-am păzit şi nici unul din ei nu a pierit. Dar fiul pierzării a pierit.” Textul
este departe de a dovedi că în acest caz planul din veşnicie a eşuat iar profeţia a rămas
neîmplinită, ci că aceasta s-a întâmplat pentru ca să se împlinească Scriptura”.
A mai fost vreodată vreun ucenic al lui Isus numit „fiul pierzării”? Acesta înseamnă „cel
total pierdut, desemnat pentru pierzare”. Nici chiar Simon Petru, care s-a lepădat de Domnul
nu a fost numit aşa! Să vedem contrastul dintre el şi Iuda: „Domnul a zis: ‚Simone, Simone,
Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se
piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca
22:31,32). Într-adevăr, Isus s-a rugat pentru Petru, dar niciodată nu s-a rugat pentru Iuda. Iar
credinţa marelui apostol nu a pierit, fiindcă rugăciunile Împăratului Isus sunt întotdeauna
ascultate (Ioan 11:42). Speranţa noastră se bazează pe rugăciunile Mijlocitorului nostru, nu pe
ale noastre (Evrei 9:24).

Câteva concluzii şi un rezumat

(1) Nu trebuie să confundăm niciodată darurile cu harul. Pot exista oameni plini de
daruri, dar fără har, aşa cum a fost cazul lui Iuda. Toate referinţele la Matei 10 ale
 dlui Swaggart care căutau să dovedească faptul că Iuda a fost un copil adevărat al lui
Dumnezeu, nu fac altceva decât să dovedească faptul că Iuda Iscarioteanul a fost
într-adevăr un apostol plin de daruri, unul care putea face minuni, dar care nu a avut
o dragoste din inimă pentru Mântuitorul. Şi nu ne-a avertizat Domnul despre
asemenea lucruri? „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ‚Doamne, Doamne, n-am
proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am
făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci le voi spune curat: ‚Niciodată
nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege”
(Matei 7:22-23). Ce cuvinte solemne şi grave sunt acestea!
(2) Despre Iuda nu se spune că l-ar fi numit pe Isus „Domnul” nici măcar o dată. L-a
numit „Învăţător” atunci când l-a trădat cu un sărut (Matei 26:49), dar niciodată nu
l-a recunoscut cu adevărat (personal) ca şi „Kurios” (Domn). Atunci când cineva se
supune puterii lui Hristos, înseamnă că această persoană Îl ascultă pe Hristos în
dragoste. Cu Iuda nu s-a întâmplat aşa, după cum am văzut.Sărutul său nu a fost unul
al iubirii, ci unul al înşelăciunii.
(3) Iuda a „căzut” într-adevăr de la „slujba şi apostolia lui” (Fapte 1:25). Scriptura
afirmă acest fapt foarte clar, dar niciodată nu spune că el „a căzut din har”. Noi nu
căutăm să promovăm aici vreo „teorie” ca „odată în har, pentru totdeauna în har”. Dl.
Swaggart foloseşte termeni nescripturali la fel ca mulţi alţii. A fi „în Hristos” prin
alegere (Efeseni 1:4) ne asigură că vom fi „în Hristos” în experienţa noastră reală (2
Tesaloniceni 2:13-14), aşa cum suntem chemaţi de Evanghelie. Aceasta nu este o
„teorie” inventată de oameni. Este adevărul veşnic al Cuvântului binecuvântat al lui
Dumnezeu! Când oameni slabi, oricare ar fi motivul lor, se împotrivesc doctrinelor
descoperite clar ale Scrierilor Sfinte, ei neagă, de fapt, pe Dumnezeul pe care îl
mărturisesc. Aceia care au numele lor scrise în Cartea Vieţii Mielului vor merge cu
siguranţă în ceruri, şi nu poţi să iei Psalmul 69:28 ca dovadă că numele tău poate fi
şters de acolo fiindcă nu întruneşte anumite condiţii. Apocalipsa 20:15 afirmă că
„Oricine n'a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.”Atunci
când compari acest verset cu Apocalipsa 3:5, 13:8 şi 22.19 cu siguranţă poţi vedea că
cei ce sunt mântuiţi cu adevărat nu pot avea numele şterse! Iar numele noastre sunt
scrise în cartea vieţii înainte de întemeierea lumii, şi nu (aşa cum se predică greşit)
atunci când credem Evanghelia.
(4) Domnul Isus a spus despre Iuda: „Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut”
(Matei 26:24). De ce nu se referă dl. Swaggart deloc la acest verset în articolul pe
care l-a publicat? Acest verset a fost total neglijat. Din nou, Isus îi spune lui Petru:
„Şi voi sunteţi spălaţi, dar nu toţi” (Ioan 13:10). Observaţi că dl. Swaggart nu face
referire nici la acest verset. Lecţia este mai mult decât evidentă: Isus afirmă în Ioan
13 că nu toţi ucenicii erau „spălaţi” cu adevărat (versetul 10 în limba greacă), adică
nu toţi erau curaţi spiritual înaintea lui Dumnezeu. Dar Swaggart nu poate afirma aşa
ceva şi totodată să susţină teoria „Iuda a fost odată mântuit”. Aşa că el lasă
intenţionat afară din răspunsul lui acest verset!
(5) Iuda s-a spânzurat şi s-a dus la „locul lui” (Fapte 1:25). Orice ar însemna acest lucru,
cu siguranţă că aceasta nu înseamnă că a fost legat de cer, dar a schimbat cerul pe
iad. Acelaşi lucru se spune şi despre falsul profet Balaam (Numeri 24:25). „Iuda a
fost un ipocrit, iar iadul este locul potrivit pentru acest fel de oameni; şi alţi păcătoşi,
fiind condamnaţi, îşi vor lua partea lor acolo, Matei 24:51” (Matthew Henry).
Suntem de acord cu Jimmy Swaggart asupra unui singur lucru –că Iuda este acum în
iad.

În limba română de Aurel Miiclea Jr.