ASPECTUL COSMIC AL MANTUIRII IN OPERA SFANTULUI ATANASIE CEL

MARE

Toata teologia Sfantului Atanasie cel Mare este “o teologie a Logosului vazut ca
Persoana dumnezeiasca egala cu Tatal. Logosul ca Persoana, care e si Ratiunea din care
iradiaza ratiunile tuturor lucrurilor, si Cuvant, care vorbeste prin toate lucrurile, vrand
sa-i lege pe oameni de Sine, este atat Creatorul si Proniatorul lumii, cat Si Mantuitorul
ei” 1. Pornind de la aceasta afirmatie - adevaruri referitoare la telologia Sfantului
Atanasie - putem spune ca este o deosebire “fundamentala intre aria ortodoxa si apusul
crestin. Evadarea din cosmologie (capitol nou deschis in teologia noastra ortodoxa, de o
valoare exceptionala pentru viata, si misiunea Bisericii 2) si preferinta pentru istoricism,
avand drept cauza teama de panteism si implicit premise dualiste, a condus in Occident,
la separarea mai mult sau mai putin declarata a Persoanei Mantuitorului” 3, astazi “o
buna parte a teologiei contemporane a inceput de mai multa vreme sa vorbeasca despre
Iisus al istoriei, si de un Hristos al gloriei, spargand astfel unitatea Persoanei lui
Hristos” 4 facandu-se incercarea de a integra sau cel putin de a acomoda Persoana lui
Hristos unui sistem filosofic sau altul, ca liber deismul, existentialismul, etc., sfidandu-se
hotararile Sinodului de la Calcedon, formulele hristologice calcedoniene (nemascat,
neschimbat, neimpartit si nedespartit), fiind stalpii credintei si Bisericii Ortodoxe. De
exemplu, “episcopul J.A.T. Robinson declara ca formula de la Calcedon nu este o
solutie, ci o expunere de probleme, care ar trebui sa fie revazuta pentru o teologie
naturalista, si pentru Iisus – om de geniu” 5. Hristos fiind inteles astfel, facandu-se
abstractie de dumnezeirea Sa, “crestinismul se transforma intr-o religie secularizata, si
agresiva, fara Dumnezeu” 6. El nu mai este nici Mantuitor Si Domn, ci este un “model”,
alaturandu-se altor “intemeitori de religii si mantuitori” 7.

“In intampinarea acestor conceptii, si din motive foarte asemanatoare, Sfantul Atanasie
cel Mare il numeste consecvent pe Mantuitorul Hristos Creator si Atotstiutor, dezvoltand
ceea ce s-ar putea numi o hristologie cosmologica sau o cosmologie hristologica, al
carui preambul nu poate fi decat clarificare – in spiritul revelatiei – a raporturilor dintre
om, si creatie si dezvaluirea urmarilor cosmice ale caderii” 8. Exista, deci un singur
mijlocitor al creatiei Si al rascumpararii. “Creatia, si rascumpararea sunt intim, si
necesar legate prin actiunea lui Hristos cosmic” 9, nu era cu putinta altuia sa rezideasca
in om existenta dupa chipul Dumnezeu decat Chipul Tatalui. “Si nu era cu putinta altuia
sa faca prin inviere, pe muritor nemuritor, decat celui ce era insusi viata, adica Domnul
nostru Iisus Hristos” 10.

1. Urmarile caderii in pacat a Protoparintilor si necesitatea Intruparii.

Sa revedem in ce consta caderea si greutatea ei? “Dumnezeu nu a creat pe oameni pur si

simplu ca pe toate fapturile necuvantatoare, ci l-a facut dupa chipul Lui, impartasindu-i
puterea Cuvantului Sau, pentru ca, fiind un fel de umbre ale Cuvantului, si rationale, sa
se poata mentine in fericire” 11.
In virtutea chipului lui Dumnezeu in oameni, ei posedau deci o viata dumnezeiasca si
nemurirea fericita. Privilegiul expus mai sus forma maretia omului si cauza caderii care
va zdruncina intreg cosmosul. Caci Dumnezeu da primilor oameni in rai o lege. “Iar,
daca vor calca porunca, si intorcandu-se, se vor face rai, sa stie ca vor avea sa sufere in
moarte; stricaciunea era dupa fire si nu vor mai vietui in rai, ci murind vor ramane in
afara acestuia, in moarte, si in stricaciune… Iar <<a muri cu moarte>> ce este altceva
decat nu numai a muri, ci, si a ramane in stricaciunea mortii” 12.

Intr-adevar “omul este dupa fire muritor, ca unul ce a facut din ele ce nu sunt. Dar
pentru asemanarea lui cu Cel ce este… ar fi ajuns nestricacios…. Dar oamenii
departandu-se de cele vesnice, si prin sfatul diavolului intorcandu-se spre cele ale
stricaciunii” au primit osanda mortii cu care fusesera amenintati, calcand porunca se
intoarse la starea lor fireasca, asa incat dupa cum au avut obarsia din nimic, tot astfel sa
poata fi adusi de stricaciune la nimic in decursul vremii 13.

Sfantul Atanasie afirma ca si Platon ca raul nu are fiinta si Dumnezeu nu l-a facut nici nu
l-a voit “Iar cele ce sunt, sunt cele bune, si cele ce nu sunt, sunt cele rele. Si zic ca cele
bune sunt, pentru ca au modelele (paradigmele) lor in Dumnezeu. Care este. Iar cele rele
zic ca nu sunt, pentru ca nu sunt, dar au fost plasmuite prin gandurile omenesti” 14, raul
fiind inchipuit Si urzit prin libertatea omului. Intelegerea Sfantului Atanasie este
urmatoarea: omul in virtutea libertatii sale a putut sa iubeasca pe Dumnezeu sau pe sine
insusi (fara Dumnezeu).

Omul a putut sa vada pe Dumnezeu in lume, dar a putut sa se foloseasca de lume si

pentru altceva: pentru poftele simturilor sale. Omul putea sa se miste in ambele parti, spre
Facator si spre faptura; alegand ce se putea face, a lasat ce se cadea sa faca. Si astfel, prin
inselaciunea diavolului pacatuieste. Pentru Sfantul Atanasie, pacatul incepe cu
nesupunerea, dar el nu mai vede nesupunerea in efectele ei asupra legaturilor omului cu
diavolul, ori cu Dumnezeu, ci in groaznica ei influenta asupra sufletului pacatosului.
Acesta intra in adevarata esenta a fiintei sale ca o forta distugatoare. Nu este socotit ca un
fapt, ori ca niste fapte care atrag pedeapsa, ci ca o stricaciune, care aduce indata moartea,
care este urmare a neascultarii poruncii.

Cuvantul lui Dumnezeu e lamurit, trupul moare in urma pacatului, fiind muritor din fire;
dar si sufletul, desi in chip fizic e nemuritor 15, cade sub puterea mortii in iad, locul
indepartarii de Dumnezeu. Omul nu numai ca va muri (cu trupul), dar va ramane in
stricaciunea mortii (cu sufletul), ceea ce constituie o distinctie intre moartea fizica si cea
spirituala 16.

Si iata acum marea dilema, pe care o va realiza numai Intruparea Fiului: Dumnezeu nu
putea sa nu implineasca sentinta data de mai inainte “cu moarte veti muri”. Pe de alta
parte, moartea care era executorul acestei pedepse, se identifica oarecum cu diavolul,
tinand ca intr-o inchisoare pe cei cazuti. Creatia dumnezeiasca, chipul lui Dumnezeu
Insusi, putea fi lasata de El in stricaciunea mortii? Iata pe larg expunerea acestei tragice
situatii: “moartea, precum am zis, se intarea impotriva noastra prin lege. Si nu era cu
putinta a scapa de aceasta lege dat fiind ca Dumnezeu o oranduise din pricina
neascultarii. Era de neinteles, dar trebuia sa se produca, pentru ca Dumnezeu care a
grait, s-ar fi aratat ca a mintit… Dar nu era potrivit cu bunatatea lui Dumnezeu sa se
strice cele facut de El, datorita inselaciunii uneltite de diavol impotriva oamenilor” 17.

2. Indumnezeirea omului si a cosmosului. Daca Dumnezeu nu putea ierta pur si simplu

din dragoste fata de creaturi, fiindca ar fi contravenit credibilitatii Sale (s-ar fi aratat
mincinos), nici prin pocainta nu putea oamenii sa castige iertarea: “Pe de o parte,
pocainta nu putea sa-i ridice pe oameni din cele ale firii, caci asa face sa inceteze doar
pacatul. Daca ar fi fost deci numai pacatul, si nu, si stricaciunea ca urmarea lui, ar fi
fost de ajuns pocainta” 18 . Nimeni dintre fapturi nu putea aduce iertarea “caci creatura
n-ar putea fi nicicand mantuita de catre alta creatura, precum nici nu s-ar fi creat
creaturile de catre o creatura, deci daca Cuvantul n-ar fi fost Creator” 19, slabiciunea
omeneasca l-ar fi manat spre legea mortii 20.

De aceea este necesara actiunea Fiului lui Dumnezeu Insusi. Aceasta actiune avea scopul
sa redea omului nestricaciunea si nemurirea pierdute prin pacat. Viata trebuia sa ia locul
mortii in fiinta omeneasca, devenita templu, asa precum cosmosul insusi este locas al
celui Preainalt 21. In cuvinte de o patrundere unica “Parintele Ortodoxiei” a descris
maretia Intruparii aratand insemnatatea ei neasemanata pentru cosmosul intreg. Toate
acestea erau realizate prin Intruparea Cuvantului si moartea Sa pe Cruce, invierea Lui
fiind dovada indeplinirii acestei misiuni si garantia nemuririi noastre.

Sfantul Atanasie cel Mare pleaca de la ideea ca omul ca fiinta, cazuta nu putea fi ridicata
din nou la starea dintai, decat prin Intruparea Cuvantului vesnic, Fiu al lui Dumnezeu si
Dumnezeu adevarat. Pe de o parte, Hristos este consubstantial cu Tatal prin
indumnezeirea Sa, iar pe de alta parte, El este consubstantial cu noi prin umanitatea Sa.
Prin urmare, exista doua consubstantialitati, insa o singura persoana, care este, in acelasi
timp, Dumnezeu adevarat Si Om adevarat 22 . Prin intrupare, firea noastra este prefacuta
de Cuvantul, cu care am devenit concorporali, El, “facandu-Se om pentru ca noi sa ne
facem dumnezei” 23. Propozitia intalnita de trei ori la Sfantul Irineu, o intalnim si la
Sfantul Atanasie, devenind un leitmotiv pentru teologii din toate timpurile. “Dumnezeu
coboara in adancurile cele mai de dedesubt deschise in creatie prin pacatul lui Adam,
pentru ca omul sa poata uraca la dumnezeire” 24. Unirea firii dumnezeiesti cu cea
omeneasca deschide larg naturii omenesti calea spre transcendenta divina…

“Logosul a luat trup omenesc, creat, pentru ca sa-l indumnezeiasca (iar in viitor sa
invieze, si sa ramana nemuritor)… ca sa fie asigurata mantuirea si in indumnezeirea
omului” 25. Aceasta indumnezeire, capatata prin Intruparea Logosului, subintelege o
constinta mai desavarsita a dumnezeirii si o innoire a fiintei noastre: dupa suflet devenim
fiii lui Dumnezeu, iar dupa trup nemuritori.

Sfantul Atanasie expune in toata splendoarea ei teoria mistica ontologica a Rascumpararii

ce se savarseste prin umanitatea asumata de El si ridicata la cel mai inalt grad de
indumnezeire, prin jertfa si inviere. Asadar, aspectul ontologic al rascumpararii se refera
la aceasta perfectionare intima, fiintiala, a fiintei omenesti prin jertfa Mantuitorului. Sub
acest aspect, ascultarea si moartea ca jertfa a lui Iisus Hristos, a ridicat forma omeneasca
insusita de El, desavarsind-o pana la indumnezeire. Se arata ca opera de mantuire are o
directie catre dumnezeu si alta catre natura omeneasca a Mantuitorului.

Trupul purificat si inviat al lui Hristos sta intr-o legatura cu trupul nostru al tuturor. El e
ca un aluat, sau ca un focar iradiant, innoit si inviat al intregii corporalitati umane.
Deoarece coruptia si moartea era in om, nu in afara, caderea omului ne fiind numai
morala si intelectuala, ci ontologica, lucrarea Logosului intrupat nu a fost numai
invatatura si iertare, ci vindecare si restaurare a firii umane dupa chipul Ziditorului: “De
aceea in mod cuvenit s-a folosit de un organ ca omul, si Cuvantul sa intins prin el la
toate” 26. Fiul lui Dumnezeu luand firea noastra, a vindecat ranile pacatului “caci
Cuvantul imbracand trupul, precum s-a aratat de multe ori, s-a vindecat toata
muscatura, sarpelui din el” 27, vazandu-se si din aceasta aspectul ontologic al mantuirii in
gandirea Sfantului Atanasie.

Moartea Domnului era ceruta, dar de dreptatea dumnezeiasca (“cu moarte veti muri”), iar
Intruparea Sa de pacatosenia oamenilor 28. Moartea Sa e sfarsitul legii si proclamarea
dragostei lui Dumnezeu.

Sfantul Atanasie afirma cu tarie unicitatea mortii Mantuitorului care este jertfa prin
excelenta. “Dar a avut frati, cand a imbracat trupul cel asemenea cu al nostu, pe care
aducandu-I prin Sine Insusi s-a numit Arhiereu, si S-a facut milos si credincios… ci
avand sa fie crezut in cele ce le spune si le face si pentru ca aduce o jertfa credincioasa
care ramane si nu cade” 29.

Sfantul Atanasie preamareste si universalitatea efectelor intruparii si ale mortii

Mantuitorului. Cuvantul cel Intrupat se aseaza prin Intrupare intr-o legatura mai stransa
cu intregul cosmos. El este prin creatie in tot cosmosul si in fiinta umana. Daca e asa,
nimic nu-l impiedica sa se uneasca in mod mai special cu ea 30. Caci omul e cel ce a cazut
si avea lipsa de vindecare. Dar omul fiind impletit cu natura, vindecarea lui se intinde si
asupra acesteia, “caci toate partile creatiei le-a stins Domnul, si pe toate le-a eliberat de
toata amaraciunea si a dat pe fasa puterile rele, cum zice Sfantul Apostol Pavel.
“Dezbracand (de putere) incepatoriile, si stapaniile, le-a dat de ocara in vazul tuturor,
biruind asupra lor prin cruce” (Col. II, 15), ca sa nu mai poata fi amagita ca sa afle
peste tot pe Cuvantul adevarat al lui Dumnezeu. Astfel, din toate partile si peste tot fiind
impresurat omul, si vazand peste tot intinsa dumnezeirea Cuvantului, adica in cer, in iad,
in om pe pamant, nu mai e amagit cu privire la Dumnezeu, numai acestuia I se inchina si
prin El cunoaste pe Tatal” 31. Astfel, Sfantul Atanasie admite rascumpararea intregii
fapturi, aducand ca dovada textul de la Romani 8, 19, unde Apostolul zice ca intreaga
faptura asteapta descoperirea fiilor lui Dumnezeu, ca pentru aceasta Mantuitorul este cel
intai nascut si fata de ea, iar rascumpararea se refera Si la ea – conform argumentarii
contra arienilor la textul de la Pilde VIII, 28: “Domnul m-a zidit pe mine inceput cailor
Sale intru lucrurile Sale”.

Prin Hristos s-a aratat ca Dumnezeu este in toate, dar nu se identifica cu nici una din
acestea, caci toate sunt create omul a devenit liber in cosmos. Stiinta a putut sa se
dezvolte. Dumnezeu, Creatorul tuturor si Mantuitorul lor, este Cel ce da toate fiecarei
persoane umane ca dar al iubirii Sale. Dependenta cosmosului de Hristos, Cuvantul
intrupat, indica Sfantul Atanasie si prin urmatoarele cuvinte: “La moartea carui om
soarele s-a intunecat si pamantul s-a cutremurat? Iata, oamenii mor pana azi si au murit
inca de la inceput. Cand s-a intimplat pentru ei vreo minune?” 32.

Forta spirituala a celui innoit prin Cuvantul se repercuteaza asupra cosmosului. “Invierea
lui Hristos, ca, si intreaga Sa lucrare mantuitoare, inseamna restaurarea si sfintirea
trupului, indumnezeirea firii umane intregi, adica transfigurarea materiei, care nu mai e
opaca lui Dumnezeu, ci devine mijloc de comunicare intre El si om. Inviind trupul Sau
Hristos a asezat premisa invierii tuturor si innoirii creatiei. Sfantul Atansie arata cat se
poate de transant ca Hristos – pe Cruce si prin Inviere – a adus vindecare zidirii, Inviere
si Sfintire, pregatind marea transfigurare eshatologica, indumnezeirea, care departe de a
fi o sacralitate panteista lumii, inseamna salvarea eterna si reala a lumii si <<da un
orizont cosmic credintei>> 33, totul fiind izbavit de Hristos creat din nou 34.

Invierea lui Hristos, facandu-L transparent in trup pe Logosul Creator, redescopera sensul
intregii creatii, devenind lege pentru creatia intreaga, pentru intreg cosmosul.

Bagiu Ioan-Laurentiu, Anul IV, Teologie-Istorie

NOTE BIBLIOGRAFICE

1. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, PSB 15, n. 1, p. 89.

2. Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Ortodoxie si contemporaneitate, Bucuresti, 1996, p.
198.
3. Drd. Doru Costache, Logos si creatie in teologia Sfantului Atanasie cel Mare, in rev.
"Glasul Bisericii", nr. 8-12/194, p. 63.
4. Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Teologie si cultura, Bucuresti, 1993, p. 79.
5. Pr. Prof. Ioan G. Coman, Prezenta Mantuitorului Hristos in noua creatie dupa
invatatura Sfintilor Parinti, in "Ortodoxia", nr. 4/1996.
6. Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Teologie si cultura, pp. 11-14.
7. Idem, Ortodoxie, si contemporaneitate, p. 50.
8. Drd. D. Costache, op. cit., p. 63.
9. Pr. Prof. Dr. D. Popescu, Ortodoxie, si contemporaneitate, p. 11-14.
10. Sfantul Atanasie cel Mare, Tratat despre intruparea Cuvantului, in PSB 15, p. 114.
11. Ibidem, p. 92.
12. Ibidem p. 93.
13. Ibidem, p. 94.
14. Idem, Cuvant impotriva elinilor, in PSB 15, p. 34.
15. Ibidem, p. 66.
16. Cf. Idem, Tratat despre intruparea Cuvantului, pp. 92-94.
17. Ibidem, p. 96.
18. Ibidem, p. 98.
19. Idem, Epistola catre Adelfie, in PSB 16, p. 255.
20. Idem, Cuvantul al II-lea contra arienilor, in PSB 15, p. 255.
21. Idem, Tratat despre intruparea Cuvantului, p. 145.
22. Cf. Vladimir Losski, Introducere in teologia ortodoxa, Bucuresti, 1993, p. 132.
23. Sfantul Atanasie cel Mare, Cuvantul al II-lea contra arienilor, p. 338.
24. Vladimir Losskiy, op. cit., p. 128.
25. Sfantul Atanasie cel Mare, Cuvantul al II-lea contra arienilor, p. 309.
26. Idem, Tratat despre intruparea Cuvantului, p. 98.
27. Ibidem, p. 140.
28. Idem, Cuvantul al II-lea contra arienilor, p. 308.
29. Idem, Tratat despre intruparea Cuvantului, p. 100.
30. Idem, Cuvantul al II-lea contra arienilor, p. 240.
31. Idem, Tratat despre intruparea Cuvantului, pp. 136-137.
32. Ibidem, p. 147.
33. Drd. Doru Costache, op. cit., p. 66.
34. Sfantul Atanasie cel Mare, Cuvantul I contra arienilor, p. 175.