02.11.

2005

“Omul lipsit de educatie nu stie

sa se foloseasca de libertatea sa .”
Immanuel Kant

EDUCATIA

Educatia reprezinta obiectul de studiu specific pedagogiei (stiintelor

pedagogice). Datorita complexitatii profunzimii si amplitudinii sale,educatia este
studiata si de alte stiinte socioumane inrudite cu pedagogia.
Conceptul pedagogic de educatie urmareste cunoasterea stiintifica,la un grad
inalt de generalitate si abstractizare,a unei realitati psihosociale cu o foarte mare
arie de extindere in timp si spatiu si de desfasurare complexa si contradictorie la
nivel de sistem si proces.
Pedagogia este stiinta care studiaza fenomenul educational cu toate implicatiile
sale asupra formarii personalitatii umane in vederea integrarii active a persoanei in
viata sociala.
De-a lungul istoriei,societatea a acumulat experienta de cunoastere teoretica si
practica condensata in valori materiale si spirituale ce constituie ereditatea sociala a
culturii si civilizatiei. Conservarea valorilor si transmiterea lor se realizeaza prin
educatie care,in aceasta ipostaza ,reprezinata institutia constituirii si transmiterii
ereditatii sociale a culturii si civilizatiei. Pe acest fundament de experienta
condensata se actioneaza,prin educatie, pentru formele omului ca utilizator si
consumator de valori,ca producator si creator de valori. Educatia este o functie
esentiala si permanenta a societatii in doua ipostaze: de institutie a ereditatii sociale
a culturii si civilizatiei si de instrument de actiune pentru formarea omului.
In sens social-istoric educatia este procesul de transmitere si asimilare a
experientei – economice,politice,religioase,filosofice,artistice,stiintifice si tehnice – de
la inaintasi la urmasi. In fazele de inceput ale societatii transmiterea experientei se
realiza ocazional nesistematic si oral in comunitatile gentilicotribalica. In etapele
avansate de dezvoltare a societatii, la unele popare,spre exemplu la egipteni,indieni
etc.,educatia se realiza ca initiere in temple, cunoasterea fiind un act sacru.
Concomitent si ulterior educatia se institutionaliza prin scoli si universitati.
Indiferent de nivelul de dezvoltare a culturii si civilizatiei si de modalitatile de
transmitere, s-a realizat dialogul generatiilor, s-a asigurat continuitatea existentei
materiale si spirituale a omenirii.
In sens social-cultural,educatia este procesul de ridicare a individului din stare
de natura biologica la cea culturala. Din ins biologic cu predispozitii normale
cognitive, afective, si volitive, in mediul social si prin el, individul devine o fiinta
culturala,asimiland cultura si in situatii de exceptie, creand-o. Omul este, dupa
Ralph Linton, natura ± educatie.
Din punct de vedere psihologic, psihogenetic, educatia este procesul de formare a
omului ca personalitate in plan cognitiv ,afectiv-motivational,volitiv, aptitudinal,
atitudinal. Structura psihica a personalitatii se construieste pe fundamentul eredo-
nativ al fiintei biologice, in cadrul relatiei educationale prin continutul cultural al
experientei adultului-parinte, invatator, profesor. Educatia in acest caz este
instrumentul formarii individului ca personalitate.
In sens pedagogic, educatia este fenomenul social complex privit in trei
dimensiuni:
-activitate constienta a subiectului educatiei (educator) de stimulare, indrumare,
formare a obiectului educatiei (educat);
-proces de formare a omului pentru integrarea activa in societate, proces de
formare intelectuala, morala, profesionala, fizica, estetica;
-rezultat prin preluarea selectiva a actiunilor informationale si includerea in
structuri comportamentele proprii de cunoastere si actiune.
Pentru Platon,educatia ar fi “arta de a forma bunele deprinderi sau de a
dezvolta atitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele”
Aristotel, in lucrarea sa “Politica”, considera ca educatia “trebuie sa fie un
obiect al supravegherii publice,iar nu particulare”. In consecinta,ea trebuie sa
pregateasca viitori cetateni. Aceasta pregatire trebuia sa se fac diferentiat dupa
modelul in care cele trei aspecte ale sufletului (vegetativ,animal, rational) se
distribuie in randul oamenilor.
J.A.Comenins,in lucrarea sa “Didactica magna”, considera ca la nastere,natura
inzestreaza copilul numai cu “semintele stiintei, ale moralitatii si religiozitatii”.
Acestea nu se desavarsesc prin sine si de la sine, ele devin un bun al fiecarui om
numai prin educatie. Rezulta ca, in conceptia sa, educatia este o activitate de
stimulare a acestor “seminte” si implicit, de conducere a procesului de umanizare,
omul “nu poate deveni om decat daca este educat”
Pentru pedagogul englez din secolul al XVII-lea, John Locke,educatia se
prezinta sub forma unei relatii interpersonale de supraveghere si interventie ce se
stabileste intre “preceptor” (educator) si copil (viitor “gentlemen”). Este
indispensabil ca educatorul sa cunoasca zestrea naturala a copilului pentru ca pe
aceasta baza sa intervina cu modalitati adecvate pentru a-l modela in concordanta
cu prototipul omului in care se impletesc trasaturi ale nobilimii si burgheziei” (un
gentlemen in actiune).
Filosoful german Imanuel Kant, in reflectiile sale,aprecia ca educatia contribuie
la valorificarea naturii umane in folosul societatii: “Este placut sa ne gandim ca
natura omeneasca va fi mai bine dezvoltata prin educatie si ca se poate ajunge a i se
da o forma care sa-i convie cu deosebire. Aceasta ne descopera perspectiva fericirii
viitoare a neamului omenesc”.
Zi de zi, fiecare dintre noi suntem supusi, vrand/nevrand unui aflux
informational si unui bombardament mediatic cu sau fara intentie pedagogica.
Aceste influente multiple, resimtite sau nu ca fiind de tip educativ, pot actiona
concomitent, succesiv sau complementar, in forme variate, in mod spontan,
incidental sau avand un caracter organizat si sistematic.
In pedagogie, aceasta realitate este reflectata cu ajutorul conceptului care
defineste formele generale ale educatiei. Acesta se refera la principalele ipostaze
prin care educatia se poate obiectiva, “pornind de la varietatea situatiilor de
invatare si de la gradul diferit de intentionalitate actionala”.(Constantin Cucos)
Se considera astfel ca “formele generale ale educatiei reprezinta modalitatile de
realizare a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii prin intermediul unor
actiuni si (sau) influente pedagogice desfasurate, in cadrul sistemului de
educatie/invatamant in conditiile exercitarii functiilor generale ale educatiei (functie
de formare-dezvoltare a personalitatii, functia economica, functia civica, functia
culturala a educatiei).(Gabriela C. Cristea)
Toate influentele si actiunile educative care intervin in viata individului, in mod
organizat si structurat (in conformitate cu anumite norme generale si
pedagogice,desfasurate intr-un cadru institutionalizat) sau,dimpotriva, in mod
spontan (intamplaror,difuz,neoficial) sunt reunite sub denumirea de forme ale
educatiei.
In functie de gradul de organizare si de oficializare, al formelor educatiei, putem
delimita trei mari categorii:
-educatia formala(oficiala);
-educatia non-formala(extrascolara);
-educatia informala(spontana).
Suportul psihologic al relatiei educationale este trebuinta de a comunica. Se
comunica nu numai cunostinte, informatii ci si atitudini, sentimente si convingeri.
Se comunica prin cuvant, gest, mimica, prin intreaga conduita.
Relatia educativa este complexa,determinata de numerosi factori. Se realizeaza
intre comportamente globale (educator-educat). Actiunea educatorului este
directiva, intentionata, constienta, orientata de scopuri si obiective care anticipeaza
transformari in comportamentul invatat al educatului. Acesta nu asimileaza
automat, el fixeaza, filtreaza, prelucreaza activ, include cele invatate in propriile
structuri.
Relatia este asimetrica, se realizeaza intre personalitatea formata a educatorului
si personalitatea in formare a educatului. In acest context apar concordante si
disconcordante in actul de comunicare educationala.
Clasificarea formelor educatiei angajeaza doua categorii de criterii valorice:
a) Criteriul proiectarii care delimiteaza intre formele educatiei institutionalizate
(care au in vedere realizarea unor finalitati specifice,intr-un cadru
institutionalizat)
-educatia formala si nonformala ;
Si forma educatiei neinstutionalizata (“realizata implicit, fara obiective specifice
institutionalizate”)
-educatia informala.
b) Criteriul organizarii conform caruia diferentiem educatia realizata pe baza
unor actiuni explicite si influente implicite (educatia formala si nonformala) si
educatia realizata doar pe baza unor influente implicite (educatia informala)
O diferenta a educatiei formale a fost data de catre Philip Coombs, in anul 1973,
conform careia educatia formala este “sistemul educational structurat ierarhic si
gradat cronologic, pornind de la scoala primara si pana la universitate, care include,
in plus fata de studii academice, o varietate de programe de specializare si institutii
de pregatire profesionala si tehnica cu activitate full-time”.
Educatia nonformala a fost definita de catre J.Kleis drept “orice activitate
educationala,intentionata si sistematica, desfasurata de obicei in afara scolii
traditionale, al carui continut este adaptat nevoilor individului si situatiilor speciale,
in scopul maximalizarii problemelor cu care se confrunta acesta in sistemul formal
(stresul notarii in catalog, disciplina impusa, efectuarea temelor etc.)”
Educatia informala se refera la experientele zilnice ce nu sunt planificate sau
organizate si conduc catre o invatare informala. Cand aceste “experiente sunt
interpretate de catre cei mai in varsta sau de catre membrii comunitatii ele se
constituie in educatie informala”. Educatia informala este procesul care se intinde
pe toata durata vietii,prin care individul dobandeste informatii,isi formeaza
priceperi si deprinderi, isi structureaza convingerile si atitudinile, se dezvolta, prin
intermediul experientelor cotidiene.
Functiile generale ale educatiei reprezinta proprietati intrinseci, specifice
activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane, exprimate la
nivelul consecintelor sociale angajate in mod obiectiv, la nivelul de sistem (societatea
in ansamblul sau) si de subsistem (cultural, comunitar, economic, politic, natural)
Functia fundamentala a educatiei este aceea de a vehicula, selecta, actualiza si
valorifica experienta sociala in vederea asigurarii unei integrari eficiente si rapide a
individului in societate si, prin aceasta, in vederea crearii premiselor
autodeterminarii individului ca factor de progres social. Prin educatie, in principal,
omul trece de la stare de existenta pur biologica la aceea de existenta sociala. Daca
omul ar fi la nastere inzestrat prin ereditare, cu posibilitatile adultului, nu ar exista
educatie. In ceea ce priveste procesul devenirii omului ca fiinta sociala nu este nici o
deosebire intre copil nascut intr-o mare metropola si cel nascut intr-un trib primitiv,
intrucat amandoi trebuie sa invete totul. O parte a invataturii este rezultatul
contractului spontan al omului cu diferite aspecte ale vietii sociale, dar cea mai
consistenta parte a invataturii se acumuleaza prin instruire, prin forme organizate
si sistematice.
Piaget considera ca scoala trebuie sa fie conceputa cu un centru de activitati reale,
practice, desfasurate in comun, in asa fel ca inteligenta logica sa se formeze in
functie de actiunea si de schimbarile sociale.
Educatia reprezinta, astefel, activitatea psihosociala cu functie generala de
formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane pentru integrarea sociala
optima, angajata conform finalitatilor asumate, la nivel de sistem si de proces,
proiectate, realizate si dezvoltate prin actiuni specifice avand ca structura de baza
corelatia subiect (educator) obiect(educat),intr-un context deschis,(auto) perfectibil.

Bibliogarfie:

1.Antonesei Liviu -“Paideia. Fundamentele culturale ale educatiei”, Editura

Polirom 1996
2.Cucos Constantin - “Pedagogie”,Editura Polirom 2001
3.Macavei Elena – “Pedagogie” , Editurav Didactica si Pedagogica,1997
4.Nicola Ioan – “Tratat de pedagogie scolara”, Editura ARAMIS, 2003
Powered by http://www.referat.ro/
cel mai complet site cu referate