AMENINRI LA ADRESA SECURITII I APRRII NAIONALE I COLECTIVE

AMENINRI LA ADRESA SECURITII I APRRII NAIONALE I COLECTIVE

1. Consideratii generale 2. Precizari conceptuale 3. Aspecte privind principalele amenintari la adresa securitatii si apararii nationale si colective 3.1. Terorismul international 3.2. Proliferarea armelor de distrugere n masa 3.3. Crima organizata 3.4. Conflictele regionale 4. Noile provocari la adresa securitatii nationale si colective. 1. Consideratii generale
nceputul secolului al XXI-lea este marcat de transformari profunde ale mediului de securitate. Lumea devine tot mai complexa si interdependenta, iar fenomenul globalizarii se afirma tot mai mult ca fiind ireversibil. Interesele si obiectivele de securitate ale statelor europene nu sunt generatoare de stari conflictuale, mediul de securitate este influentat pozitiv de procesele de integrare europeana si euroatlantica, de extinderea comunitatii statelor care mpartasesc si promoveaza valorile democratiei si economiei de piata, de adncirea colaborarii regionale. Riscurile aparitiei unei confruntari militare traditionale pe continentul european s-au diminuat semnificativ, totusi persista fenomene de instabilitate si criza la nivel subregional si tendinte de fragmentare, marginalizare sau izolare a unor state. ari din Europa de Est si de Sud-Est se confrunta cu dificultati economice, sociale si politice asociate procesului de tranzitie spre societatea bazata pe principiile democratiei si ale economiei de piata, care pot genera destule riscuri la adresa securitatii statelor din regiune. Uniunea Europeana trece printr-un profund proces de reforma interna, concomitent cu derularea procedurilor pentru primirea de noi membri. Progresele n evolutia politicii externe si de securitate comune, implicarea si solutiile alese de organizatiile internationale si europene n rezolvarea situatiilor dificile de pe continent demonstreaza ca Europa se pregateste sa si asume un rol substantial n arhitectura propriei securitati, inclusiv n cea de aparare, si sa ofere modele de asezare, pe baze rationale, echitabile, a relatiilor dintre state si natiuni, prin armonizarea intereselor lor.

nceputul noului mileniu este promitator si consacra o noua dinamica a politicii mondiale n general si a celei europene, n special. Sunt, desigur, si multe necunoscute, integrarea si globalizarea aducnd n prim plan amenintarile la adresa securitatii. Schimbarile geopolitice care s-au produs la sfrsitul mileniului trecut au intervenit n procesul de renastere a spiritului national si identitatii confesionale. Dupa experienta nsngerata a Iugoslaviei, preocuparea pentru statutul minoritatilor, fie ele etnice, religioase sau de alta natura, a devenit o componenta importanta a constructiei europene. Dorinta de a prezerva valorile de cultura si civilizatie specifice, create de-a lungul veacurilor de diferite comunitati, azi majoritare sau minoritare, generatoare de identitate spirituala este absolut fireasca si trebuie ncurajata. Perceptia asupra ct este prea mult sau prea putin n procesul de stimulare a identitatii grupurilor socio-culturale creeaza surse de amenintare la adresa securitatii. Gestionarea acestora a trecut din patrimoniul national n cel international, cu toate avatarurile conceptelor de securitate ce decurg de aici. Jaap de Hoop Scheffer, secretarul general al NATO, n vizita la Bucuresti n luna mai 2004, a precizat ca: "amenintarile definitorii ale acestui secol sunt: terorismul, proliferarea armelor de distrugere n masa si statele instabile ", iar pentru combaterea acestora "trebuie rectificat modul nostru traditional de gndire cu privire la securitate ". Este adevarat ca o data cu obtinerea de catre Romnia a statutului de membru cu drepturi depline al NATO am dobndit nu numai garantia securitatii si stabilitatii tarii, dar si noi responsabilitati si misiuni care decurg din acestea. n primul rnd, se impune extinderea preocuparilor n domeniul securitatii de la rezolvarea problemelor preponderent nationale la cele de sorginte regionala si universala. Aceasta n contextul politicii de transformare a Aliantei, dominata de asiduitatea gasirii solutiilor de combatere si eradicare a amenintarilor att la adresa comunitatii euro-atlantice, ct si a celor ndreptate asupra celorlalte state. n evolutia procesului de realizare a securitatii se constata n ultimii ani o amplificare a eforturilor pentru edificarea stabilitatii la nivel regional, ca o etapa intermediara a acestuia. Eforturile depuse de comunitatea internationala pentru instaurarea pacii n Balcani, Orientul Mijlociu si Africa sunt concludente. Evidenta a fost si extinderea sistemului de aparare si securitate al NATO, prin primirea de noi membri, precum si eforturile Uniunii Europene de a dezvolta un model de gestionare a dinamicii de securitate la scara ntregului continent. n acest context, multitudinea problemelor de securitate pe care statele si le-au propus sa le rezolve a condus la cresterea numarului si volumului organismelor internationale. Rezultatele activitatii lor au fost relevante: s-au diminuat pericolele si amenintarile, desi nu au fost eradicate conflictele armate. Principalele zone de insecuritate au fost incluse n procesele de stabilizare, dar nu ntotdeauna rezultatele au fost cele scontate. 2. Precizari conceptuale

Putem defini conceptul de amenintare ca reprezentnd un pericol potential, exprimat prin cuvinte sau gesturi, care are autor, scop, obiectiv si o tinta. Pericolul reprezinta o primejdie, un posibil eveniment cu urmari grave. Pericolul ar putea fi definit drept caracteristica a unei actiuni sau inactiuni de a aduce prejudicii valorilor unei societati, persoanelor sau bunurilor acestora. n cazul pericolului, sursa, adresa, scopul, obiectivele si efectele sunt probabile. Amenintarea are indicatori concreti, reprezentnd o declarare a unei intentii de a pedepsi sau a rani o persoana, n special n cazul n care aceasta nu doreste un semn sau o avertizare asupra unui posibil necaz, pericol. Din punct de vedere militar, analiza amenintarii poate avea n vedere procesul continuu de compilare si examinare a tuturor informatiilor disponibile referitoare la potentiale activitati teroriste. O astfel de analiza va evidentia att factorii existentei gruparilor teroriste, capacitatile, intentiile, istoria si tintele acestora, ct si mediul de securitate n care opereaza fortele proprii. Cu ct amenintarea este mai specifica, cu att tintele si sursele sale sunt mai clare. Natura specifica a amenintarilor si amenintarea, n sine, pot fi ntelese numai n relatie cu caracterul particular al obiectului de referinta. Viata umana variaza n functie de cadrul n care se desfasoara si, din acest motiv, pe baza aceluiasi criteriu, se poate vorbi si despre domenii diferite n care trebuie studiate tipurile de amenintari: politic, economic, social, militar, de mediu etc. n domeniul politic, amenintarile sunt definite, n mod traditional, n termeni de suveranitate, independenta si integritate teritoriala. Obiectele de referinta pot fi entitati politice att nationale, ct si supranationale. De exemplu, suveranitatea este amenintata de punerea la ndoiala a recunoasterii, legitimitatii sau autoritatii guvernarii, iar la nivel supranational, structurile internationale sunt amenintate de situatii ce submineaza regulile, normele si institutiile ce le constituie. Riscul reprezinta posibilitatea de a avea de nfruntat un pericol, iar vulnerabilitatea poate fi definita, pe larg, drept rezultatul combinarii riscurilor existente la adresa unei societati cu capacitatea acesteia de a face fata si de a supravietui situatiilor de urgenta interna si externa. Vulnerabilitatile reprezinta stari de lucruri, procese sau fenomene din viata interna, care diminueaza capacitatea de reactie la riscurile existente ori potentiale sau care favorizeaza aparitia si dezvoltarea acestora. n situatia interna a Romniei sunt evidentiate cteva tipuri de vulnerabilitati ce si gasesc sursele n tranzitia politica, economica si sociala prelungita pe care o parcurge tara noastra: persistenta problemelor de natura economica, financiara si sociala generate de ntrzierea reformelor structurale; accentuarea fenomenelor de coruptie si de administrare deficitara a resurselor publice; reactii ineficiente ale institutiilor statului n fata acutizarii fenomenelor de criminalitate economica si de perturbare a ordinii publice si sigurantei cetateanului; mentinerea unor surse si cauze de potentiale conflicte sociale punctuale; nerespectarea normelor de mediu n functionarea unor obiective

industriale; scaderea nivelului de ncredere a cetatenilor n institutiile statului; mentinerea unor disparitati de dezvoltare ntre regiunile tarii; mentinerea la un nivel scazut a infrastructurii informationale si ntrzieri n realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizarii etc. Amenintarile pot fi definite n raport cu factorii de risc. Strategia de securitate nationala a Romniei defineste factorii de risc drept "acele elemente, situatii sau conditii, interne sau externe, care pot afecta, prin natura lor, securitatea tarii, genernd efecte contrare sau de atingere a intereselor noastre fundamentale ". n ceea ce priveste riscul, n sens larg, se poate afirma ca se concretizeaza n discrepanta dintre "asteptarea pozitiva" si "evenimentul negativ", ce se poate produce, si prin probabilitatea sa de a se produce. Riscul este cauzat de nedeterminare, de imposibilitatea de a cunoaste cu certitudine evenimentele viitoare, reprezentnd o stare potentiala, care, n anumite conditii, poate deveni efectiva. Analiza de risc investigheaza, n principal, riscurile la adresa sistemelor naturale sau tehnice si are ca scop principal determinarea functiilor si domeniilor ce pot fi afectate de riscul respectiv. Toate notiunile prezentate anterior sunt specifice domeniului securitatii, fie ea de amploare nationala, regionala sau internationala. Ele reprezinta realitati specifice componentelor securitatii ntre care exista att asemanari, ct si deosebiri. 3. Aspecte privind principalele amenintari la adresa securitatii si apararii nationale si colective Sursele actuale de amenintare la adresa securitatii difera n mod fundamental de cele de la sfrsitul mileniului trecut. Discursul si actiunea comunitatii internationale se adapteaza n mod continuu noilor realitati. Provocarile nu se rezuma numai la conflictele militare dintre state, ci sunt de natura mult mai complexa. si-au facut aparitia alaturi de actorii statali, actorii non-statali sau parastatali. Pericolele desi sunt latente, scapnd de multe ori de sub atentia noastra ele pot genera stari de insecuritate cu urmari grave asupra scoartei Terrei si locuitorilor ei. 3.1. Terorismul international Terorismul international se impune ca antipod al dezvoltarii civilizationale, ca o contradictie a diferitor nivele de dezvoltare. Motivarea de baza a terorismului este cstigarea recunoasterii internationale si captarea atentiei opiniei publice. Desi este greu de acceptat de catre lumea civilizata fenomenul terorist a devenit o realitate cu implicatii globale greu de prevenit si gestionat. El nu se mai prezinta doar ca un gest criminal marunt produs n disperare de cauza la o anumita evolutie a sistemului social. Acum el s-a consacrat ca o actiune ndreptata mpotriva ordinii de drept, deosebit de violenta, desfasurata n afara si contra normelor internationale. Cu ajutorul mijloacelor militare si bazndu-se pe elemente de razboi psihologic terorismul urmareste obtinerea unor avantaje exclusiv sectare, prevalndu-se de asa-zise percepte religioase, n fond

sloganuri scoase din tenebrele istoriei, cauta sa opreasca cursul firesc al societatii omenesti spre libertate si prosperitate. Dificultatea definirii terorismului este o problema de perceptie culturala, politica si sociala a actului de violenta si a scopului politic urmarit prin teroare. Departamentul Apararii Statelor Unite defineste terorismul ca: folosirea calculata a violentei ilegale pentru a instaura frica, n vederea intimidarii sau pedepsirii guvernelor sau societatilor, pentru atingerea unor scopuri n general politice, religioase sau ideologice. Tot n Statele Unite, FBI opereaza cu urmatoarea definitie: folosirea ilicita a fortei sau violentei mpotriva persoanelor sau proprietatii, cu scopul de a intimida sau constrnge un guvern, populatia civila sau un segment al acesteia, pentru a atingerea unor obiective politice sau sociale . n Legea terorismului, adoptata n 2001 n Marea Britanie, prin act terorist se ntelege folosirea violentei si a amenintarii pentru atingerea unor obiective politice, ideologice sau religioase, dar si perturbarea sau interferenta serioasa n functionarea unui sistem electronic, de asemenea sunt considerate ca acte teroriste actiuni de amenintare cu folosirea armelor de foc sau a explozivilor care nu au ca scop influentarea guvernului sau crearea unei stari de teroare. n general definitiile terorismului sunt largi si ambigui lasnd loc de interpretare. De cele mai multe ori, terorismul este conjunctural (cu exceptia regimurilor totalitare). Pentru evitarea unor posibile complicatii pe plan international, n contextul razboiului antiterorist, ar fi necesar ca societatea internationala sa-si sporeasca eforturile n vederea adoptarii unei definitii general acceptate. Una dintre posibilele explicatii ale esecului definirii terorismului international este aceea ca n legatura cu acest fenomen exista doua optiuni greu de conciliat. Astfel, prima optiune promovata de catre democratiile occidentale propune definirea ca acte teroriste a actiunilor violente prin care se urmaresc obiective politice, religioase. A doua optiune este exprimata de unele state (spre exemplu Siria) care considera ca definitia propusa de catre democratiile euroatlantice confunda terorismul cu lupta de eliberare nationala si, prin urmare, sub pretextul combaterii terorismului se ngradeste constituirea unor state nationale. Pornind de la realitatea ca societatea internationala nu a ajuns la o ntelegere comuna asupra fenomenului terorist unii autori au sustinut chiar ca definirea notiunii de terorism este imposibila, orice ncercare de definire esund din pura tautologie. Nationalismul, patriotismul, interesele etnice sau proletarismul, n epoca moderna, datorita globalismului, devin desuete si, deci, nu mai pot constitui "motorul" actelor teroriste. n cazul unui declin progresiv si durabil al cauzei, terorismul poate deveni nsa un scop n sine, o activitate fara motivatii explicite si justificabile la nivelul analizei si al grupului, aparnd ca o anomalie ce trebuie eliminata din viata sociala. Ciocnirile dintre teroristi si fortele de ordine sunt sporadice, uneori spectaculoase desfasurate n prezenta si cu sacrificiul populatiei pasnice. Armamentul folosit este un amestec de cibernetica, high-tech si mijloace artizanale. Progresul tehnic a pus la

dispozitia unor indivizi asociali capacitati distructive care, altadata erau destinate doar guvernelor si armatelor. Astfel, flagelul terorist constituie o amenintare grava la adresa securitatii. Reactia comunitatii internationale mpotriva terorismului cuprinde ntreaga gama de actiuni (politice, diplomatice, economice si militare) fiind ndreptate att asupra cauzelor, ct mai ales asupra efectelor. Aproape fara exceptie, dupa 11 septembrie 2001, comunitatea internationala a format n jurul Statelor Unite ale Americii coalitia antiterorista al carei scop este eliminarea terorismului ca fenomen social. Prima mare reuniune de forte din istoria omenirii poate fi nteleasa ca o reactie de autoaparare a tuturor si o exprimare a statului de drept aflat n situatii dificile a fiecaruia, pe fondul eforturilor de nlaturare a cauzelor frustrarii lumii civilizate. Terorismul international reprezinta pentru comunitatea euroatlantica o amenintare complexa si persistenta, care necesita un raspuns comprehensiv si multidimensional la nivel strategic, solicitnd astfel o contributie semnificativa din partea NATO. Dezbaterea initiala asupra rolului si misiunilor corespunzatoare ale NATO a scos n evidenta doua abordari diferite ale terorismul: abordarea terorismului ca "razboi" si abordarea terorismului ca "management al riscurilor". Abordarea de tip razboi, sustinuta n special de Statele Unite, implica o mobilizare masiva de resurse ntr-un efort unitar, cu acceptarea unor limitari ale libertatilor individuale si sacrificii. Multi europeni apreciaza nsa ca nu este potrivit sa se vorbeasca despre un razboi. Nu poti "nvinge" terorismul dect daca actionezi asupra radacinilor acestuia, ceea ce nu poate fi realizat prin folosirea mijloacelor militare, dupa cum considera europenii. Din acest punct de vedere, terorismul nu este un razboi care trebuie cstigat, ci un risc periculos, de neevitat, care trebuie gestionat. Cele doua abordari nu se exclud reciproc, dar au prioritati si strategii diferite si necesita aranjamente diferite n vederea desfasurarii actiunilor colective. De exemplu, viziunea de tip razboi tinde sa impuna o strategie care pune accent pe masurile ofensive si preventive, n timp ce viziunea de tip managementul riscurilor solicita o strategie cu accent pe masurile defensive. Oricum, elemente ale ambelor strategii fac necesara depunerea unor eforturi reale de combatere a terorismului. Dezbaterile asupra rolului NATO n lupta mpotriva terorismului au fost si mai mult complicate de divergentele privind Irak-ul si presupusele legaturi ale regimului lui Saddam Hussein cu teroristii retelei al-Qaida. n plus, divergentele transatlantice n privinta modului n care trebuie tratat terorismul reflecta de asemenea faptul ca multe tari europene au trait experiente diverse n confruntarea cu acest fenomen si detin comunitati musulmane largi si uneori prea putin asimilate, diferite legaturi istorice cu Orientul Mijlociu si Africa de Nord, manifestari variate ale sentimentelor anti-americane si viziuni diferite asupra conflictului israeliano-palestinian. 3.2. Proliferarea armelor de distrugere n masa

Armele de distrugere n masa, sunt categoriile de arme a caror ntrebuintare pot provoca distrugeri masive, simultan si n timp scurt, personalului fortelor armate, mijloacelor de lupta, populatiei si obiectivelor economice, politice, administrative si militare dispuse pe suprafete variabile de teren. n prezent, aceasta categorie include armele nucleare, radiologice, chimice si biologice. Existenta si proliferarea armelor de distrugere n masa nucleare, radiologice biologice si chimice, au devenit o realitate, genernd ngrijorare si insecuritate, existnd permanent pericolul ntrebuintarii lor. Modernizarea mijloacelor de transport la tinta (avioane fara pilot, rachete, proiectile de aviatie etc.), mentinerea armelor de distrugere n masa nucleare, radiologice, biologice si chimice ca mijloace de promovare a intereselor politicostrategice, de descurajare si ca factori de multiplicare a puterii militare au devenit surse de neliniste si suspiciune, necesitnd masuri ferme, deschise si eficiente de prevenire a folosirii lor si, n acelasi timp, de contractiune, inclusiv de nlaturare a efectelor folosirii lor. Componenta N.B.C. a armelor neconventionale si neletale, terorismul chimic, comertul ilegal si mascat cu material fisionabil si substante care se gasesc sub incidenta "Conventiei pentru interzicerea armelor chimice" , accidentele produse voit sau din eroare umana sau tehnologica la obiectivele economice de risc N.B.C., depozite de munitii si deseuri, constituie amenintari serioase si continue, att pe timp de pace, ct si n situatii de criza si la razboi. Armele de distrugere n masa reprezinta acele arme care prin folosirea lor de catre un agresor conduc la distrugeri masive de bunuri materiale, provoaca un numar foarte mare de victime si creeaza panica printre populatia neafectata potential tinta a folosirii lor. Arma nucleara (N) este cea mai puternica dintre armele de distrugere n masa. Ea se bazeaza pe imensa cantitate de energie ce se degaja n urma exploziei nucleare. Efectul distructiv al armei nucleare este determinat de energia obtinuta din scindarea nucleelor atomilor unor elemente chimice grele ( 235U, 239Pu), prin reactia nucleara de fisiune sau la unirea nucleelor atomilor unor elemente chimice usoare, prin reactia nucleara de fisiune. La 6 si 9 august 1945, armata S.U.A. a probat "pe viu" pentru prima data arma nucleara la Hiroshima, iar trei zile mai trziu la Nagasaki, distrugerile provocate fiind inimaginabile inclusiv pentru cei care au utilizat-o. Cronologia narmarilor nucleare la nivelul celor doua mari puteri nucleare - S.U.A. si Federatia Rusa - se prezinta astfel: prima bomba atomica a fost realizata: de S.U.A., n 1945; de U.R.S.S. n 1949;

bombardierul cu raza de actiune intercontinentala: realizat de S.U.A. n 1948; de U.R.S.S. n 1955; bomba termonucleara:- S.U.A. n 1952; U.R.S.S. n 1953; racheta balistica intercontinentala (I.C.B.M.): -U.R.S.S. n 1957; S.U.A. n 1958; racheta balistica lansata de pe submarine : -S.U.A. n 1960; U.R.S.S. n 1968; racheta cu focoase multiple (M.R.V.): - S.U.A n 1966; U.R.S.S. n 1968; racheta antibalistica (A.B.M.): - U.R.S.S. n 1968; S.U.A. n 1972; racheta cu focoase multiple ghidate independent - S.U.A n 1970; U.R.S.S. n 1975.

Principalul motiv al efectuarii testelor nucleare este sustinut de cercetarea si realizarea unor noi arme care folosesc acest tip de energie dar si aparent, pentru folosirea lor n scopuri pasnice, industriale etc. n S.U.A. majoritatea testelor au fost dedicate dezvoltarii elementelor propulsoare pentru noi vectori purtatori. Specialistii militari americani au sustinut ca testele nucleare sunt necesare pentru dezvoltarea unei noi generatii de arme nucleare de calibru foarte mic, argumentnd numai necesitatea descurajarii ntrebuintarii armelor chimice si biologice de catre tarile lumii a III-a, sau pentru distrugerea unor buncare. Au aparut nsa explozivii conventionali care echipeaza purtatori inteligenti (CRUISE) sau explozivii combustibil-aer (explozivi volumetrici), cu efectele distructive comparabile cu o "microarma nucleara", ceea ce contrazice "teoria" prezentata de unii specialisti ca scuza a producerii si detinerii lor. n timp, S.U.A., Rusia, Franta si alte state au efectuat asa zisele "experiente nucleare pasnice - PNE" dar au gasit ca problematice efectele ntrebuintarii lor pentru siguranta individuala, colectiva dar si costurile foarte mari. Pe teritoriul Romniei, armata germana a lansat pentru prima data la 17 aprilie 1917 un atac chimic asupra Regimentului 1 Vnatori. Un alt atac a fost lansat pe 5 iulie 1917 asupra Regimentului 24 Artilerie pe un front de 3 km, n zona Costieni-GrlestiMoldoveni-Namoloasa. Aceste atacuri precum si celelalte atacuri chimice lansate de trupele germane n iulie 1917 au determinat nfiintarea Serviciului de Gaze n Armata Romna. n al doilea razboi mondial singura ntrebuintare s-a produs n Extremul Orient, fiind mentionate atacurile japoneze asupra trupelor chineze.

Perioada de dupa al doilea razboi mondial a fost marcata de numeroase situatii de folosire a armelor chimice, n conflicte locale, ca utilizarea iperitei de catre Egipt n conflictul din Yemen, n perioada 1963-1967, sau n razboiul dintre Laos si Cambogia ntre anii 1978-1983. O noua escaladare a razboiului chimic s-a produs n timpul conflictului dintre Iran si Irak (1980-1988), n care Irak-ul a folosit n diferite actiuni iperita si tabunul, provocnd pierderi importante trupelor iraniene. Arma biologica poate fi considerata si arma nucleara a saracilor, ntruct raspndirea substantelor biologice nu necesita mijloace moderne si nici nu presupune vreun efort de ingeniozitate. Aceasta arma, constituie mijlocul de nimicire n masa care, prin efectul vatamator al agentilor patogeni, poate sa produca pierderi mari n rndul trupelor, populatiei si animalelor, precum si distrugerea (contaminarea) culturilor. Bioterorismul consta n utilizarea sau amenintarea cu utilizarea de virusi, bacterii, ciuperci sau toxine, de microorganisme, cu intentia declarata de a provoca o maladie sau decesul fiintelor umane, animalelor si plantelor, cu scopul de a atinge anumite obiective. Efectele bioterorismului pentru sanatatea publica sunt considerabile fie si numai n eventualitatea n care numarul persoanelor infectate ar fi redus. Deci, unele dintre aceste boli pot fi tratate daca se intervine precoce, dar usor se poate ajunge la complicatii grave si deces. Prevenirea lor prin vaccinarea n masa a populatiei suna frumos teoretic, nsa practic nu avem la ndemna vaccinuri pentru aceste boli destul de rare.

3.3. Crima organizata n contextul marilor prefaceri geo-politice, economice si sociale cu care se confrunta n prezent comunitatea internationala, crima organizata a capatat noi valente, extinzndu-si aria de cuprindere si sfera de activitate la cote alarmante, motiv de ngrijorare pentru majoritatea statelor lumii si n mod deosebit pentru cele ale caror economii se afla n proces de tranzitie, data fiind vulnerabilitatea sistemelor legislative si fragilitatea institutiilor democratice din aceste tari. Structurile crimei organizate s-au dovedit a fi mult mai mobile dect cele ale economiei formale, exemplul tarilor din Europa Centrala si de Est fiind concludent n acest sens. Definirea conceptului de crima organizata este foarte importanta pentru cunoasterea dimensiunilor si implicatiilor socio-politice ale fiecarui segment infractional, n vederea adoptarii celor mai eficiente strategii si tactici de eradicare a fenomenului. Conventia cadru a ONU mpotriva crimei organizate precizeaza la art.1 ca prin crima organizata se nteleg: Activitatile unui grup de trei sau mai multe persoane, cu legaturi de tip ierarhic sau cu legaturi personale, care permit liderilor lor sa realizeze profituri sau sa controleze teritorii ori piete, interne sau straine, prin violenta, intimidare

sau coruptie, att pentru sprijinirea activitatii criminale, ct si pentru a se infiltra n economia legitima, n special prin: a) trafic ilicit de droguri sau substante psihotrope si spalarea banilor, asa cum au fost definite de Conventia Natiunilor Unite mpotriva traficului ilicit de stupefiante si de substante psihotrope din 19 decembrie 1988; b) traficului persoane, asa cum a fost definit de Conventia pentru suprimarea traficului de persoane si a exploatarii prostituarii altor persoane, din 2 decembrie 1949; c) falsificare de moneda, asa cum a fost definita de Conventia internationala pentru suprimarea falsului de moneda, din 20 aprilie 1929; d) traficul ilicit sau furtul de obiecte culturale, asa cum a fost definit de Conventia UNESCO asupra mijloacelor de interzicere si de prevenire a importului ilicit, exportului si transferului drepturilor asupra proprietatilor culturale, din 14 noiembrie 1970, si de Conventia UNIDROIT asupra obiectelor culturale furate sau exportate ilegal, din 24 iunie 1995; e) furt de materiale nucleare, folosirea lor improprie sau amenintarea cu folosirea lor mpotriva populatiei, asa cum au fost definite de Conventia privind protectia fizica a materialelor nucleare, din 3 martie 1980; f) acte teroriste; g) trafic ilicit sau furt de vehicule cu motor; h) corupere a oficialitatilor publice. Grupul de experti asupra crimei organizate din cadrul Consiliului Europei si Comisiei Europene au cazut de acord asupra existentei a patru criterii obligatorii: colaborarea dintre trei sau mai multe persoane; conlucrarea lor se face pentru o lunga sau indefinita perioada de timp; aceste persoane sunt suspectate de comiterea unor infractiuni grave sau chiar au savrsit asemenea fapte; obiectivul actiunii lor comune este de a obtine profit/putere.

Criteriile optionale se refera la: obiect/domeniu de activitate propriu/clar definit;

disciplina interna si control; utilizarea violentei sau a altor instrumente n scopul intimidarii; influenta prin coruptie sau alte mijloace, asupra mediului politic, massmedia, structurilor de implementare a legii, administratiei publice; actiune la nivel international.

Crima organizata internationala a crescut ca amploare, n ultimul deceniu, n parte datorita unor motive proprii (capitalul uman, material si financiar deosebit, perfectionarea continua a organizarii si a modului de operare), dar si datorita exploziei globalizarii. n multe state, valorile traditionale legate de respectul fata de autoritate si comunitate au fost nlocuite cu dorinta de parvenire individuala cu orice pret, iar multe dintre statele n care se manifesta acest fenomen experimenteaza democratia pentru prima data. Multe guverne sunt mai preocupate, la acest nceput de secol, de propria supravietuire, dect de sursa devizelor. Altele, pentru a facilita comertul mondial si pentru a-i face fata, si-au cosmetizat institutiile si structurile financiare, au relaxat restrictiile legate de procedurile vamale sau de acordare a vizelor, ceea ce a permis crimei organizate internationale sa se infiltreze cu usurinta n structurile economiei licite. n era globalizarii, organizatiile situate n afara legii nu mai au nevoie de o baza teritoriala de unde sa-si coordoneze actiunile. Revolutia tehnologica a creat posibilitatea sefilor de retele sa-si conduca afacerile, indiferent de locul unde se afla. Multe dintre actiunile lor pot fi duse la ndeplinire prin intermediul retelei de calculatoare si telecomunicatii. Utilizarea transferurilor electronice, accesul liber la Internet si tehnologia de comunicatii supersofisticata, permit structurilor criminale intensificarea comiterii de infractiuni cu autori neidentificati, erodndu-se astfel autoritatea statelor. 3.4. Conflictele regionale Dupa al doilea razboi mondial continentul european a fost divizat n doua grupari care si defineau interesele de securitate n mod antagonic, dupa modelul jocului de suma nula - cstigul de securitate al uneia dintre grupari consta n pierderi de securitate pentru cealalta. Principalele surse ale divizarii Europei au fost de natura politica si ideologica. Lumii capitaliste si democratice a Europei Occidentale i s-a opus lumea comunista si totalitara a Europei de Est. Confruntarea principala a avut loc pe tarm politic, ideologic si militar si a luat forma unei curse a narmarilor care a caracterizat ntreaga perioada si care s-a prelungit, prin inertie, n forme mai putin agresive, chiar si n perioada tranzitiei postcomuniste, att n Europa, ct si n Asia. Cu toate ca a luat forma unor confruntari politice, ideologice si militare, esenta opozitiei dintre cele doua grupari europene a fost strns legata de dezvoltare, lund forma unei competitii pentru dezvoltare. Decalajul de dezvoltare a fost mai redus la nceputul confruntarii, n perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial, si mai accentuat la sfrsitul comunismului. Razboiul rece s-a ncheiat n momentul n care blocul comunist s-a dovedit incapabil, n conditiile globalizarii, sa mai asigure cresterea economica

tarilor pe care le cuprindea, n vreme ce gruparea occidentala a dovedit capacitatea nu doar de a se dezvolta pe sine, dar si de a produce o dezvoltare accelerata n acele tari Pna la sfrsitul celui de-al doilea razboi mondial, n cursa dezvoltarii declansata la nceputul secolului al XIX-lea, cele mai mari state europene - Marea Britanie, Franta, Germania, Austria si Rusia - apelau la surse de dezvoltare specifice fiecareia. O a doua amenintare ar putea sa apara ca urmare a potentialului oferit de o serie de conflicte locale de a functiona ca "debuseu" pentru conflictele sau tensiunile interne din tarile vecine. Amenintarea consta n potentialul de extindere a conflictului, ca n cazul implicarii nationalistilor ucraineni n conflictul din Transnistria, al nationalistilor srbi n conflictul din Bosnia, al nationalistilor albanezi n cel din Kosovo si FYR Macedonia. Imaginea globala prezinta un continent european: (1) eliberat de amenintarile traditionale provenite din confruntarea dintre marile tari europene (Germania vs. Franta, Rusia vs. Germania, Marea Britanie vs. Franta si Germania, Rusia vs. Turcia), amenintari care au definit problematica securitatii europene vreme de mai multe secole; (2) eliberat de marea amenintare a razboiului rece; (3) situat n afara principalelor amenintari la adresa securitatii globale - terorismul international (n ciuda atentatelor de la Madrid si Londra, UE nu este o tinta prioritara a terorismului international), potentialul proliferarii armelor nucleare, crima organizata la nivel international, conflictul din Orientul Apropiat si altele sunt probleme asumate mai ales de Statele Unite; (4) aflat sub umbrela de securitate a NATO, suficient de flexibila pentru a permite europenilor sa se degajeze de angajamentele globale ale SUA, dar n acelasi timp sa implice SUA n orice problema europeana de securitate n care Europa Occidentala nu se poate descurca singura (precum n Bosnia si Kosovo); (5) avnd de rezolvat doar probleme locale (regionale) de securitate, deja amintite, situate la periferia continentului si n continua restrngere. Extinderea Uniunii Europene tinde sa reduca numarul problemelor regionale de securitate. ntre 1990-1992, problemele regionale de securitate, potentiale sau doar ipotetice, ivite la periferia Europei Occidentale, erau net mai numeroase ca n prezent si se ntindeau pna n Europa Centrala. Pe atunci puteam numara conflicte si tensiuni ce includeau Ungaria (n relatia cu Romnia, cu Serbia, cu Slovacia), Cehia si Slovacia (pe cale de despartire), tarile baltice (n relatia cu Rusia), Romnia (n relatia cu Ungaria si Ucraina), Moldova (n relatia cu Tiraspol si Ucraina), Iugoslavia (n relatia dintre Serbia si toate celelalte republici), Bulgaria (n relatia cu Turcia), Polonia (n relatia cu Ucraina, Belarus, Germania si Rusia), Rusia (n relatia cu toate fostele republici ale URSS).

4. Noile provocari la adresa securitatii nationale si colective. O noua categorie de riscuri sunt cele asimetrice nonclasice, ce pot consta n actiuni armate si nonarmate deliberate, avnd ca obiectiv afectarea securitatii nationale prin provocarea de consecinte directe ori indirecte asupra vietii economico-sociale a tarii. ntre riscurile de acest tip se pot enumera: terorismul politic transnational si international, inclusiv sub formele sale biologice si informatice; actiuni ce pot atenta la siguranta sistemelor de transport intern si international; actiuni individuale sau colective de accesare ilegala a sistemelor informatice; actiunile destinate n mod premeditat afectarii - sub diferite forme si n mprejurari variate - a imaginii unui stat n plan international, cu efecte asupra credibilitatii si seriozitatii n ndeplinirea angajamentelor asumate; agresiunea economico-financiara; provocarea deliberata de catastrofe ecologic e

Dintre cele de mai sus terorismul international se manifesta ntr-o forma acuta fara precedent, prefigurnd efecte multiple asupra securitatii statelor si stabilitatii internationale n general. n contextul n care constatam o crestere a gradului de complexitate si de impredictibilitate a terorismului international, va trebui ca masurile interne de management al crizelor sa fie mai bine coordonate, sub cerinta asigurarii operative si eficiente a participarii statelor la eforturile internationale de combatere a amenintarilor.