FOBIA SOCIALA

pagina urmatoare... 1. Fobia de a privi. Persoanale care sufera de aceasta forma de fobie au impresia ca ceilalti ii privesc insistent si acest lucru le provoaca teama. Daca in mijlocul unei conversatii persoana face o remarca si ceilalti o privesc insistent, acesta se simte stanjenita si inceteaza sa mai vorbeasca. Poate evolua prin neparticiparea la conversatie. In forme mai evoluate, acesta se ascunde prin colturi sau in spatele unui ziar. Consecinta fobiei de a privii este teama de a vorbii in public. 2. Teama legata de faptul ca ceilalti isi vor da seama ca individul este nervos. De regula aceata fobie are un continut precis, pentru ca subiectul isi exteriorizeaza teama prin manifestari neurofiziologice, cum ar fi tremorul mainilor sau al vocii, paloare sau roseata, etc. De obicei persoanale cu acest tip de fobie incep sa evite situatiile in care se pot produce aceste reactii pentru ca ceilalti sa nu le observe. 3. Teama ca subiectul va fi "prins" intr-o relatie apropiata. Persoanele cu acest tip de fobie de obicei isi spun ca "nu doresc sa imi asum vreo responsabilitate", "vreau sa fiu inca liber", "nu ma simt inca pregatit", "daca ma angajez intr-o relatie nu o sa mai pot face ce imi doresc", etc. 4. Fobia de a fi "descoperit". Persoana cu acest tip de fobie se teme de faptul ca ceilalti isi vor da seama de felul in care este cu adevarat si astfel va fi respinsa. Unele persoana nici macar nu constinetizeaza acele particularitati care i-ar deteremina pe ceilalti sa nu o agreeze. La altele persoane aceste trasaturi sunt clare (ei vor descoperi ca sunt plictisitor, rau, etc). Subiectii cu acest tip de fobie vor evita contactele sociale si se vor retrage cat mai mult. 5. Fobia de sentimente negative. Cel mai freceventa intalnita este teama de furie sau critica. Subiectul se teme sa isi exprime astel de sentimente pentru ca se gandeste ca si ceilalti ar putea face la fel. 6. Fobia se singuratate, teama de a intreprinde o actiune singur. Aceasta fobie este asociata frecvent cu tendinta de izolare si cu dispozitia depresiva. Chiar daca e un lucru minor pe care ar putea sa il faca singur, subiectul prefera un partener cu care sa realizeze actiunea, si daca cineva nu se arata dispus sa faca asta, prefera sa lase lucrurile deoparte si astfel starea depresiva se accentueaza. 7. Fobia de a nu putea comunica cu ceilalti. a) Fobia ca ceilalti nu il agreaza. Acesta este tipul de fobie cu caracterul cel mai distructiv si din pacate si cel mai des intalnita in relatiile interpersonale. Daca simte si cel mai mic indiciu ca ceilalti nu l-ar agrea, justificat sau nu, subiectul se gandeste "am facut ceva rau", "e ceva in neregula cu mine", "nu sunt bun de nimic", etc. Si pentru a schimba atitudinea pe care crede ca o percepe de la ceilalti subiectul se va stradui din rasputeri sa fie o persoana draguta si amabila. Subiectul nu va lupta pentru drepturile sale de dragul concesiilor si ajunge in cele din urma chiar sa renunte la demnitatea sa si sa se lase pur si simplu "calcat in picioare" doar de dragul de a fi pe plac celorlalti b) Fobia de a parea ridicol. De obicei aceste persoane se judeca mult mai aspru decat o face cei din jurul sau si isi fac griji ca in orice moment ar putea face un lucru pe care ceilalti l-ar putea considera nepotrivit. Astfel de persoane vor deveni tot mai inhibate in

prezenta celorlalti, isi va anihila orice spirit de spontaneitate, transformandu-se intr-un individ plat si plicticos. c) Fobia de a fi respins.Subiectii cu acest gen de fobie sunt foarte sensibili si atenti la reactiile celor din jurul sau. Ei interpreteaza cel mai mic semn de dezaprobare din partea altei persoane ca pe un indiciu al respingerii, ceea ce reprezinta o adevarata catastrofa pentru ei. De multe ori se intampla ca subiectul sa atribuie unei remarci "

ARAHNOFOBIA - FRICA DE PAIANJENI

pagina urmatoare... Arahnofobia este denumirea stiintifica a fricii de paianjeni. Este cea mai comuna fobie de vietuitoare pentru care pentru multe persoane are efecte mai mult sau mai putin intense. Diferiti oameni sufera in mod diferit - fapt care nu poate fi inteles ca o reactie rationala de catre cei care nu sufera de fobii. Persoana in cauza reactioneaza intens la cel mai mic semn al fobiei cauzate de animal. Fobiile pot fi cauzate de multe animale, insa paianjenii sunt cauza cea mai des intalnita. Fobiile nu au legatura cu persoanele mai fricoase sau cu cele cu un IQ sub medie. Persoanele care sufera o forma mai serioasa nu pot intra intr-o camera inainte ca o alta persoana sa verifice spatiul de paianjeni. Frica de paianjeni are o istorie indepartata, incepand cu primii ani ai erei noastre, cand zone din Abissiania au fost abandonate din cauza unei "ciumi a paianjenilor". In cazul oamenilor primitivi, frica de paianjeni nu este intalnita regulat. In timp ce africanii au in general o frica de paianjeni mari, in cazul indienilor amazonieni, aceasta fobie nu se intalneste. Indienii Piaroa chiar mananca paianjenii mai mari, considerandu-i o delicatesa. Ei nu sunt singurii care apreciaza astfel de placeri gastronomice. In decursul istoriei europene sunt dovezi care atesta ca diferiti indivizi iubeau aceste vietati intr-atat incat se delectau si cu gustarea lor. Autorul francez Reaumur povesteste de o tanara care manca totii paainjenii pe care ii gasea. Exista si dovezi scrise care sugereaza ca o femeile Maria Schurrman a fost foarte atasata de ei, motivannd ca zodia sub care se nascuse ar putea fi o explicatie a obiceiului ei. Mai mult femeile aveau astfel de gusturi epicureane. W. S. Bristowe, autorul cartii "Lumea paianjenilor" declara ca a incercat sa manance o tarantula gatita, insa a fost surprins de o doamna Jennifer Walker care l-a asigurat ca paianjenii comuni din Anglia sunt foarte gustosi in stare proaspata. Ea a mancat unul dupa ce i-a fost refuzata sugestia, apoi el s-a supus uzantei. Paul Hillyard spune ca in 1950, cand 18.000 de copii au fost intrebati care este animalul pe care il plac cel mai putin, paianjenii au iesit pe locul 2, cu 10%, dupa serpi. In 1988 primul loc a fost luat de "sobolani", paianjenii ramanand pe acelasi loc 2. Cercetatorii au identificat 3 componente ale fobiei: -experienta fricii -reactii fiziologice (transpiratie, ritm cardiac) -reactii motorii (imobilizare sau fuga) Exista o acceptare generala a teoriei conform careia fobiile pot fi influentate si de factorii ereditari.

Tratamentul cel mai des folosit in acesta avesiune este cel comportamental. Acesta implica un amestec de educatie si experienta, cei mai multi arahnofobi (majoritatea oamenilor) au putine cunostinte legate de paianjeni, invatarea ajutand suferindul sa-si foloseasca propria gandire pentru a cotraataca emotivitatea crescuta.Familiarizarea sau experienta au un efect similar, dand oamenilor oportunitatea sa castige dovezi perceptuale ale paianjenilor ca fiind inofensivi. Arahnofobia (frica de paianjeni) numara cele mai multe victime in randul femeilor (peste 50%), dar nu-i iarta nici pe barbati (10%). Nu conteaza ca este vorba despre un paianjen minuscul sau despre unul urias, prezenta lor ii face pe arahnofobi panicati, ii ia ameteala si nu mai pot respira.

AGORAFOBIA
Agorafobia reprezinta o teama de se afla in spatii aglomerate, de a calatorii cu mijloace de transport in comun, de a se afla departe de casa, etc. De obicei agorofobicii traiesc cu impresia ca vor lesina sau isi vor pierde controlul in acele situatii din care nu pot iesi si ca nimeni nu ii vor ajuta. Aici exista o contradictie pe care putini agorofobici o constientizeaza. Desi locurile care le produc teama sunt pline de oameni ei sunt convinsi ca nu pot primi ajutor in cazul in care isi vor pierde controlul. Agorafobia este definita ca frica de spatii deschise dar ea se extinde, de fapt, asupra oricarui loc din afara casei sau a zonei pe care o persoana il considera sigur : mijloace de transport in comun, piete, magazine mari si aglomerate, poduri, in general orice loc din care persoana ar avea dificultati sa iasa daca ceva rau s-ar intampla . Acest ceva rau imbraca sensuri diferite. Pentru o persoana care face atacuri de panica, ceva rau inseamna "O sa fac un atac de panica !" si, adesea, tulburarea de panica netratata se complica cu agorafobie. Pentru altcineva poate sa existe teama ca in cazul unui accident sau incendiu nu poate sa paraseasca locul respectiv. Suferinzii de agorafobie evita sa mearga in locurile mentionate anterior sau merg doar insotiti. Fobia se instaleaza treptat ca urmare a repetarii unor experiente mai mult sau mai putin anxiogene sau prin intermediul invatarii sociale. Uneori aceasta conditionare se instaleaza in perioade de stres si in stari de supraactivare cand reactiile de teama se invata foarte repede. De obicei agrobofobia se invata pe fondul unui atac de panica si astfel subiectul asociaza situatia cu declasarea simptomelor atacului de panica. Din acest motiv, acesta incepe sa anticipeze producerea atacului de panica, fapt ce ii creaza o mare tensiune in momentul in care se apropie de locul respectiv si datorita acestei stari de supraincordare, e foarte posibil ca atacul de panica sa se declanseze cu adevarat. De cele mai multe ori, subiectii agorafobici traiesc cu teama ca se vor declansa senzatiile specifice atacului de panica: anxietate, senzatie de slabiciune, ameteli, palpitatii, senzatia ca se inmoaie picioarele, senzatia de sufocare, dureri musculare, sentimentul de izolare si de irealitate, intunecarea vederii, precum si dorinta imperioasa de a ajunge acasa, unde persoana se simte in siguranta. Netratata, boala poate sa evolueze pana acolo incat individul sa nu mai plece in concediu, in alt oras sau chiar, in cazurile mai grave, la cateva strazi departare de casa de teama sa nu i se faca rau. Cu timpul aceste persone se izoleaza in casa si nu mai vor sa iasa de frica sa nu le fie rau. Ajung sa depinda astfel de rude, de familie care trebuie sa le faca cumparaturile deoarece acesti oameni prefera sa ramana flamanzi decat sa-si paraseasca domiciliul pentru o ora sau doua.

ATITUDINI NEGATIVE CARE ATRAG ESECUL

Distorsiunile cognitive sau gandurile negre de genul celor de mai jos pot fi cauza esecului: 1. Tendinta spre perfectionism sau gandirea in alb sau negru - este tendinta prin care individul isi fixeaza standarde, exigente si scopuri excesiv de inalte, nerationale. Exemple: "Daca nu pot ajunge la o rezolvare perfecta a problemei, mai bine renunt!", " Toti oamenii trebuie sa ma laude, sa-mi remarce calitatile". " Ma enervez foarte tare daca cineva numi arata respectul cuvenit". " O fata frumoasa va fi admirata de toti, fara exceptie ". O persoana care gandeste in alb sau negru apreciaza lucrurile numai dupa principiul "totul sau nimic". Orice lucru este ori bun in totalitate sau absolut rau. Activitatea de rezolvare a problemelor trebuie sa se realizeze la un nivel inalt, altfel nu merita osteneala. Acest tip de gandire este foarte neproductiv, deoarece te obliga sa urmaresti obiective nerealiste. O problema nu intotdeauna poate fi rezolvata perfect dupa una sau doua incercari. Va ramane intotdeauna ceva care poate fi imbunatatit. 2. Concentrarea negativa - consta in acordarea unei atentii exagerate aspectelor negative, permitandu-le sa le intunece pe celelalte. Exemplu: " Daca nu am reusit la acest examen, inseamna ca sunt un ratat". "Pentru ca Dan nu mi-a imprumutat banii pe care i i-am cerut, nu-l mai consider prietenul meu." 3. Minimalizarea succeselor Exemplu: "Cand cineva imi face un compliment, consider ca rade de mine." "Am reusit la acest examen si ce-i cu asta?" Rezolvarea unei probleme inseamna ca persoana respectiva a reusit sa exercite un control asupra vietii sale. Rezolvarea unei situatii este o realizare care merita recompensata. 4. Fenomenul transformarii albului in negru. Aceasta se manifesta atunci cand fapte neutre sau chiar pozitive sunt folosite pentru a trage concluzii negative. Astfel, de multe ori se interpreteaza ca ostile actiunile unei persoane care este timida sau stanjenita. Exemplu: "Imi vorbeste frumos, deci vrea ceva de la mine." "Nu m-a salutat pentru ca are ceva cu mine " 5. Predictii pesimiste asupra viitorului Persoanele care gandesc negativ vor emite predictii care se vor referi la rezultate negative. In plus vor avea tendinta sa le considere drept fapte implinite. Exemplu: "Sunt convinsa ca intalnirea cu seful meu nu va decurge bine". "Cred ca nu voi lua examenul de carnet de sofer luni ". 6. Comportamentul "Trebuie" - ne obliga sa actionam ca si cand un sef imaginar ne-ar presa sa obtinem tot timpul numai rezultate performante. Exemple: "Trebuie sa ajung director." "Trebuie sa-mi arat forta muschilor." 7. Etichetarea

- ne determina sa criticam persoana si nu comportamentul. Adevarul este ca toti oamenii gresesc, dar asta nu-i impiedica sa fie persoane valoroase. Exemplu: " Seful meu este un om de nimic pentru ca nu mi-a raspuns la salut" 8. Considerarea lucrurilor din punct de vedere personal. Exemplu:" Unui individ i se respinge o cerere adresata unei autoritati. El considera ca cei care i-au respins cererea au ceva personal cu el." 9. Judecata afectiva - apreciaza ca propriile emotii negative reflecta modul in care lucrurile stau cu adevarat. Exemplu: "Simt ca Andreea imi vrea raul." 10. Suprageneralizarea. Subiectul considera ca un eveniment negativ singular se va produce la nesfarsit. Exemplu: "Daca Andrei m-a parasit pentru alta, inseamna ca nu ma voi marita niciodata."

ATACUL DE PANICA
. Atacul de panica este o tulburare in care elementul central este frica, uneori paroxismala. Spaima este neasteptata (apare brusc) si nu este cauzata de ceva anume. In atacul de panica cu agorafobie, anxietatea se declanseaza cand pacientul se afla in locuri deschise, piete, intersectii etc. Uneori atacul de panica este declansat de situatia in care subiectul ramane singur acasa. Pacientul simte neliniste, agitatie, frica puternica, stari de rau ( scurtarea respiratiei, sufocare, greata, ameteli, dureri, varasaturi, palpitatii, tahicardie etc) si senzatia unui pericol iminent - cei mai multi subiecti apeleaza la serviciile medicale de urgenta crezand ca vor face un atac de cord sau vor muri. Caracteristica principala a acestui pacient este pelerinajul prin spitale, mersul de la un doctor la altul. Studiile recente arata ca tulburarile anxioase sunt cele mai frecvent intalnite in populatia generala, fobia simpla fiind cea mai comuna tulburare anxioasa in populatia generala, iar atacul de panica este cel mai frecvent printre oamenii care solicita tratament. Aceste tulburari au o componenta genetica, deoarece sunt mai frecvente printre rudele biologice de gradul unu ale oamenilor cu aceste tulburari decat in populatia generala. Cauzele anxietatii sunt multiple, in fuctie de teoria la acare adera spacialistul respectiv: - refularea (trimiterea in inconstient) impulsurilor inacceptabile (Freud) - reprimarea ostilitatii copilului care nu-si poate exprima agresivitatea atata timp cat este neajutorat si izolat intr-o lume dusmanoasa (Horney) - trauma suferita de copil la nastere, anxietatea de separare fiind prima experienta afectiva a noului nascut (Rank) - tema copilului de dezaprobarea mamei (Sullivan) - fricile si sentimentul de culpabiliate al mamei pot constitui cauze primare ale tuturor disfunctiilor in sfera comportamentului copilului (Rado) Anxietatea este un simptom prezent aproape in toate cazurile care se prezinta la terapie: - alcoolicii cronici- au un nivel de anxietate mai ridicat decat cel considerat normal - fumatorii- au un nivel de anxietate mai ridicat decat cel considerat normal - exista o stransa corelatie intre anxietate si prezenta unor vise terifiante sau a altor dificultati de somn precum si a tulburarilor sexuale - cuplurile care ajung la divort au grad inalt de anxietate - persoanele care au tendinta de a se imbolnavi de boli somatice, inclusiv cancer, au o

anxietate mai mare Francine Shapiro este un psihoterapeut celebru la ora actuala, a carui metoda de terapie este in voga in marile centre psihoterapeutice occidentale. MISCAREA OCHILOR DE DESENSIBILIZARE SI REPROCESARE (EMDR) sau METODA SAPHIRO este o forma de psihoterapie scurta, cu sedinte de 90 minute in cure de 3 sedinte pentru un singur atac de panica-trauma recent (a) si cure de la 6-20 sedinte pentru atacuri multiple si vechi. EMDR este indicata in stresul posttrauimatic ( decesul unei persoane apropiate, accident, victima viol agresare fizica), tulburarile stresului ( insomnie, nevroza cardiaca, colon iritabil, boli de piele cu etiologie psihica, obezitate), inhibitie si blocaj ( depresie, atac de panica, agorafobie, fobii) Contraindicatii sunt in cazul tulburarilor cardiace si respiratorii. In timp ce miscarea ochilor, sau alt stimul, este folosit si a fost investigat, este important sa nu se minimizeze complexitatea intregii metodologii a EMDR. Acesta metodologie este impartita in 8 etape : -istoria clientului si planificarea tratamentului -pregatirea pentru EMDR -evaluarea tintei- in care pacientul isi alege o anumita amintire si cea mai nelinistitoare imagine asociata acesteia. Terapeutul ajutand clientul sa asocieze acestei imagini un gand, o atitudine pozitiva. -desensibilizarea si reprogramarea -instalarea cognitiva a unei definitii proprii pozitive -scanarea corporala -incheierea -reevaluarea. Ipoteza de la care porneste Saphiro este aceea ca noi functionam disociat ( cand cu o emisfera cerebrala, cand cu alta). Astfel, emisfera stanga- dominanta pentru dreptaci si invers, este sediul gandirii analitice, testarii realitatii, tacticii, planificarii, evaluarii, spiritului critic, controlului voluntacr, gandirii evenimentelor trecute si viitoare. Emisfera dreapta este sediul automatismelor, sugestibilitatii, sensibilitatii, intuitiei, vizualizarii. In starile de meditatie, relaxare sau transa hipnotica se produce o comutare de la emisfera stanga dominanta la emisfera dreapta. Traumele, stresul creeaza blocaje, clivaje si disocieri importante intre cele doua emisfere cerebrale. Saphiro si-a propus o functionare globala, o armonizare a emisferelor cerebrale prin asocierea miscarii ochilor cu sunete, a inducerii unei stari modificate de cunostinta. METODA SAPHIRO actioneaza pe trei planuri la nivelul fiecarei emisfere - arheocortex ( creierul primitiv) prin miscari - paleocortex prin activarea emotional-afectiva - neocortex prin vizualizarea amintirilor, imaginilor si intelegerea semnificatiilor dintre ele In plus, deoarece fiecare trauma este insotita de ganduri negative se realizeaza o schimbare a acestor ganduri impreuna cu inducerea unei stari de relaxare. Avantajele acestei metode sunt durata scurta, neasocierea cu tratament medicamentos, modificarile la nivelul functionarii emisferelor cerebrale si vindecarea traumelor in serie.

DIAGNOSTICAREA PATOLOGIEI SOMNULUI

Medicina somnului la intersectia dintre neurologie, neurofiziologie, neuroendocrinologie,

pneumologie si psihiatrie, constituie in unele tari specialitate separata, cu congrese, asociatii profesionale si intitutii specializate, motiv pentru care si patologia de somn e din ce in ce mai frecvent diagnosticata si tratata. Si in tara noastra functioneaza centre de somn, dar specialitatea ca atare nu este inca recunoscuta. Frecventa patologiei de somn este crescuta circa 60 % din adulti acuzand patologie de somn cel putin cateva nopti pe saptamana, mai mult de 40% din adulti prezinta somnolenta diurna ce le afecteaza munca, cel putin cateva zile pe luna, iar mai mult de 20% acuza acesta simptomatologie mai multe zile pe saptamana. Important e ca mai mult de 60% din adulti nu au fost intrebati de calitatea somnului lor in cursul intrevederilor lor cu medicul, iar doar 20% au initiat discutia despre somn vreodata. Deci frecventa patologiei de somn este subestimata de medici, dar chiar si de potentialii pacienti. Desigur ca apare si la copii, apneea de somn fiind frecvent asociata hipertrofiei amigdaliene, iar parasomniile precum somnambulismul apar cu precadere in acesta perioada. Cea mai complexa metoda de investigare a somnului este inregistrarea polisomnografica, care cuprinde canale electroencefalografice, oculografice, electromiografice pentru miscarile membrelor inferioare, electrocardiografice (cu monitorizarea astfel a tulburarilor de ritm in timpul somnului), dar si inregistrarea fluxului oro-nazal, a miscarilor respiratorii toracice si abdominale, a saturatiei O2 periferice, a sforaitului, formand alaturi de inregistrarea video inclusiv in infrarosu un complex de achizitie de date, care este apoi prelucrat computerizat cu programe de somn performante. Exista si posibilitatea inregistrarilor polisomnografice in ambulatoriu, dar cu mai putini parametri, metoda folosita mai ales in conditiile unor pacienti cu simptome severe, care nu sunt deplasabili, sau in cazul urmaririi pacientilor care au fost diagnosticati in prealabil intr-un laborator de somn. Exista standarde stabilite de American Academy of Sleep Medicine dar si de alte asociat ii ale somnologilor asupra indicat iilor polisomnografiei si a procedurilor asociate. E bine ca sugestia unor patologii importante de somn (apnee de somn, somnolenta diurna excesiva, insomnie de adormire, somnambulismul etc.) sa conduca la indicatia de polisomnografie, iar dupa confirmarea diagnosticului, de tratament.

STRESS-UL
pagina urmatoare... Stress-ul este o reactie normala a oamenilor la prea multe si variate surse de presiune. Cele mai pregnante interactiuni neuroendocrino-imunitare se produc in starea de stress. Stressul este definit ca o conditie dinamica in cursul careia homeostazia normala (starea de echilibru a mediului intern) este perturbata sau periclitata. Starea de dezechilibru este indusa de factori de stress, fizici sau psihologici. Factorii de stress, fizici sau mentali, declanseaza un raspuns complex adaptativ, denumit raspunsul de stress sau de alarma, menit sa contracareze efectele factorului de stress. Intensitatea raspunsului adaptativ este dependenta de varsta, gen, starea hormonala si de alti factori genetici.

Stressul presupune in primul rand, modificarea unor componente mentale si comportamentale. Creste brusc activitatea sistemului nervos central ce controleaza starea de veghe, alerta, starea psihica, atentia, concentrarea atentiei si este inhibata activitatea vegetativa care controleaza hranirea si reproducerea. In raspunsul la stress se produc modificari fizice ale sistemului circulator, care redirectioneaza nutrientii spre organele activate. O reactivitate prea mare sau prea mica la stress poate produce sau poate contribui indirect la manifestari patologice. Raspunsul la factorii de stress este mediat de factorul (hormonul) de eliberare a corticotropinei (CRH), de axa hipotalamo-hipofizo-corticosu-prarenala si de sistemul nervos simpatic. CRH este produs in primul rand in hipotalamus, dar si in alte arii ale creierului si in sistemul nervos periferic si are urmatoarele functii: - controleaza starea de veghe, starea psihica si integreaza sistemele de raspuns la stress; - activeaza axa hipofizo-corticosuprarenala, stimuland secretia ACTH si a corticosteroizilor; - activeaza sistemul nervos simpatic, cu stimularea epinefrinei si norepinefrinei. CRH este activatorul starii de alarma, manifestata prin cresterea glicemiei, a ritmului cardiac, a tensiunii arteriale, dar inhiba functia imunitara si raspunsul inflamator. Efectul activator al CRH asupra sistemului nervos simpatic este mediat de locus ceruleus, care isi proiecteaza axonii in trunchiul cerebral si in hipotalamus, ceea ce contribuie direct la eliberarea mediatorilor simpatici (epinefrina si norepinefrina) in arii foarte largi ale SNC. Activarea sistemului nervos simpatic stimuleaza eliberarea CRH din neuronii nucleilor paraventriculari sub actiunea impulsurilor cu originea in locus ceruleus. Sistemul de raspuns la stress functioneaza ca o bucla feedback pozitiva, bidirectionala. Activarea unui component al sistemului, activeaza pe celalalt. Serotonina si acetilcolina activeaza raspunsul la factorii de stress, iar MSH (hormonul stimulator al melanocitelor) si acidul gama aminobutiric sunt inhibitori. Corticosteroizii sunt componentele majore ale sistemului de raspuns la stress si inhiba cele doua componente majore ale raspunsului (secretia CRH si sistemul nervos vegetativ), dar si reactivitatea imunitara si raspunsul inflamator. Raspunsul activator la stress influenteaza axa hipotalamo-hipofizara cu componentele ei: hipotalamus-hipofiza-tiroida (HHT) si respectiv, hipotalamo-hipofizo-gonadala (HHG). Chiar daca stressul acut stimuleaza secretia hipofizara a hormonului de crestere, stressul cronic, prin intermediul CRH, stimuleaza secretia hipofizara a somatostatinei (inhibitor al cresterii). Somatostatina, a carei secretie este stimulata de CRH, inhiba secretia de TSH, iar glucocorticoizii inhiba conversia tiroxinei, relativ inactiva, la triiodotiroxina. Aceste raspunsuri sunt adaptative si se coreleaza cu necesitatea limitarii pierderii energiei. Activarea raspunsului la stress inhiba axa HHG, la mai multe nivele. CRH inhiba sinteza factorului eliberator al hormonului luteinizant din nucleul arcuat hipotalamic, fie direct, fie prin intermediul corticosteroizilor. Corticosteroizii inhiba secretia hormonului luteinizant (LH) hipofizar si concomitent, productia hormonilor gonadali: estrogeni, progesterona, testosteronul. Hormonii iroidieni si sexosteroizi influenteaza activitatea axei hipotalamo-hipofizocorticosuprarenale (HHC). Hipotiroidismul inhiba axa HHC. La organismele de sex feminin (soarece, sobolan, om), axa HHC este mai activa decat la masculi, adica stressul induce un raspuns mai amplu, masurabil prin nivelul mai inalt al corticosteroizilor. Ovarectomia

diminua eliberarea corticosteroizilor, iar orhiectomia mareste rata sintezei corticosteroizilor la stress. Raspunsul integrat neuro-imuno-endocrin este mediat nu numai de hormoni, ci si de interleuchine, cele mai cunoscute fiind IL-1 si IL-6. IL-1 activeaza axa hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenala, stimuland eliberarea ACTH hipofizar, iar sinteza ei este inhibata de glucocorticoizi. Endotoxinele stimuleaza producerea IL-1 in hipofiza si astfel secretia ACTH este reglata local, in hipofiza. IL-1 este sintetizata local, in arii discrete ale SNC (hipotalamus, hipocamp). Aceste arii regleaza raspunsul la stress.

NSOMNIA
pagina urmatoare... Insomnie se numeste dereglarea somnului, ce se manifesta prin incapacitatea sau capacitatea redusa a individului de a initia sau mentine un somn periodic nocturn de o durata conventional normala. Este necesar de tinut cont de faptul ca termenul insomnia nu reprezinta o diagnoza specifica, ci mai curnd un simptom sau un grup de simptome ce caracterizeaza o calitate nesatisfacatoare a somnului. Sistemul afectat: sistemul nervos central Ereditatea nu constituie un factor dovedit cauzator de insomnie. Aproape 50% din populatie cu vrsta peste 16 ani au avut dereglari episodice de somn,insomnia afectand mai ales persoanele cu vrsta naintata. Predominanta de sex: -incidenta la femei este mai mare decat la barbati Semne si simptome - bolnavul acuza insomnie combinata cu somnolenta si scaderea capacitatii de munca n timpul zilei. - incapacitatea de a adormi conditionata de dorinta sau decizia respectiva si o trecere normala la somn n timpul ocupatiilor relativ monotone, cum ar fi cititul sau vizionarea emisiunilor TV etc. - acuze de un somn nonreparator. Cauze - stres psiho-emotional, programarea somnului, nerespectarea regulilor igienei somnului, dereglarile somatice, medicamentele sau alimentele ingerate, conditiile de viata si de lucru (calatorii ndelungate cu traversarea fusurilor orare, lucrul n schimburi), dereglari psihice, dereglari primare de somn. Factori de risc - excitatia psiho-emotionala excesiva, igiena neadecvata a somnului, somnul diurn, consumul abuziv de alimente nainte de somn, consumul abuziv sau nereglementat de medicamente stimulante ale sistemului nervos central. Diagnostic - insomnia este n majoritatea cazurilor un simptom. Este necesar de identificat si de tratat cauza, n primul rnd, se exclud dereglarile psihice si cele somatice, n special cele ce provoaca durere, greata, voma si alte senzatii si acte neplacute si persistente. Baza diagnosticului insomniei o constituie anamneza. Pacientii acuza insomnie propriu-zisa sau efectele unui somn dereglat, precum pot fi: somnolenta diurna, cefalee matinala sau o iritabilitate (irascibilitate) excesiva.In caz de insomnie acuta (de cteva zile) cauza poate fi o patologie somatica sau un stres psiho-emotional puternic. Insomnia cronica poate fi cauzata de probleme psihologice de comunicare si comportament persistente, deprinderi nocive sau (mai rar) de sindroame nsotite de dereglari de somn. Diagnostic diferential - pseudoinsomnia, insomnia idiopatica, igiena inadecvata a somnului, insomnia ambientala, insomnia de altitudine.