ASPECTE ETICE IN PRACTICA MEDICALA Etica este o disciplina derivata din filosofie si teologie, studiind aspectele ideale de comportament

uman si ntelegerea moralitatii raportata direct la valori pozitive si negative. Etica are trei subdiviziuni principale: descriptiva, normativa (generala si aplicata) si metaetica. " Etica descriptiva se ocupa de studii comparative si interculturale. " Etica normativa generala studiaza modelele de comportament si raportarea valorica. " Etica normativa aplicata are drept preocupare centrala problemele de moralitate, iar " metaetica studiaza semnificatiile si ratiunea eticii si moralitatii.

Partea aplicata a eticii normative, de care apartine si etica medicala, e diferit teoretizata. Teoria deontologica afirma o etica a obligatiei n sensul prestabilirii unor norme de conduita care sa produca un rezultat pozitiv. Teoria teleologica sustine o etica a finalitatii n care un rezultat bun echivaleaza cu o conduita buna. Prim nd rezultatul, dar e!ist nd o dualitate de perspectiva, se contureaza din start doua maniere de conduita: egoismul sau maniera personala de a lua o decizie, si utilitarianismul sau maniera practica, dincolo de subiectivitate. E!ista si teorii terte, mi!te, care mbina aspecte din primele doua, adica: Etica aplicata opereaza cu multiple concepte, parte din ele folosite n enuntarile precedente. "aloarea este o notiune comple!a la care se face raportare, deci o masura a rezultatului si o apreciere directa a conduitei. "alorile pot fi personale, de grup sau sociale# aceasta stratificare nu are ntotdeauna corespondent real, valorile atribuabile fiind de multe ori un compromis ntre cele trei categorii enuntate. E!ista apoi raportarea la moralitate. Practic, moralitatea e un cod al conduitei care poate avea drept surs$ un contract social, legi naturale, precepte divine sau standarde individuale. %oua concepte particulare trebuie e!act n$elese, fiind general valabile: oricine are, n orice situatie, obligatii si drepturi. &mportanta lor este egala n mod

normal, iar ncalcarea uneia o e!clude pe cealalta. %ihotomia antinomica de la baza eticii (relatia bun' rau, sau pozitiv'negativ) se regaseste invariabil n modul nostru de g ndire: definim, de e!emplu, virtuti (ntelegerea, integritatea) mult mai usor prin aspectul contraponderal al viciilor (lacomia, nselaciunea), si invers. (oralitatea nu este, prin urmare, o problema de optiune, ci mai degraba o raportare bisensuala, cu at t mai mult cu c t "pozitiv" sau "negativ" sunt situational relative.

Etica medicala
)sa cum am mentionat anterior, etica medicala este o ramura a eticii normative aplicate. )plicabilitatea ei trebuie nteleasa concordant cu aparitia de tehnologii noi si cu cerintele publice privind practica medicala. )specele morale pot fi raportate la doua grupuri valorice principale: valorile medicului si valorile pacientului. E!ista reglementari specifice privind cele doua grupuri valorice si relatia dintre ele. )ceste coduri de conduita profesionala includ: *uram ntul lui +ippocrate, principiile etice ale )() privind drepturile medicului si drepturile pacientului, si ,egea privind drepturile pacientului.

-onform acestor prevederi, pacientii au dreptul legal de a participa la deciziile privind ngri*irea medicala ce le va fi acordata, dreptul de a primi raspunsuri rezonabile la cererea de ngri*ire, si dreptul de a li se asigura o e!plicare a costurilor, indiferent de sursa de plata. %ecizia etica nu este ntotdeauna at t de facila c t lasa de nteles profilul teoretic. E!ista un model general de urmat n astfel de decizii. Premiza initiala n fata unui anume caz clinic stabileste ce ar trebui sau n'ar trebui facut n cazul respectiv. Trebuie cunoscute si definite e!act motivatiile (medicale, sociale, legale, personale) de sustinere a premizei initiale, furniz nd totodata si *ustificarea acestor motivatii ' ntr'un cuv nt, argumentul etic al premizei. Pentru fiecare premiza trebuie definite una sau mai multe contrapremize, sustinute si ele de motivatii si *ustificari. Evaluarea consta n c ntarirea diverselor motivatii stabilite, si alegerea celei mai *ustificate. - nd persista ndoiala, se poate apela la a*utor e!terior (colegi, specialisti, pacient si familie, comitete etice, alte forme de consiliere) pentru a clarifica aspectele generale ale cazului (consistenta si coerenta argumentului), si pentru a stabili alternativa de urmat (acceptarea premizei initiale, acceptarea contrapremizei, sau formularea unei noi premize ca

rezultat al modificarii premizi initiale sau a contrapremizei). )ctiunea medicului e dictata de decizia etica luata, si vizeaza ce este sau nu de facut.

Principii de etica medicala

.i n privinta principiilor generale de etica medicala e!ista o diicultate de aplicare practica. -el mai important lucru ar fi, logic, ca interventia medicului sa nu faca rau. %e multe ori alte principii primeaza, astfel ca stabilirea prioritatilor revine strict medicului, functie de caz. /idelitatea este obligatia de a urma *uramintele asumate prin profesie, nsemn nd a spune pacientului adevarul despre situatia lui si mentinerea confidentialitatii privind cazul respectiv. )utonomia, mult ncura*ata etic, presupune accesul liber al pacientului la informatii privind situatia sa, participarea lui la formularea deciziilor, si a*utorul dat pacientilor deficienti pentru a'si putea e!ercita autonomia. 0eneficienta presupune obligatia medicului de a face bine, de a ridica gradul de sanatate al comunitatii respective. 1onmaleficienta este obligatia de a nu face rau. .ingurele acte de agresiune intentionata acceptate n medicina sunt cele menite sa faca bine pacientului (e!. interventii chirurgicale, ncalcarea

confidentialitatii la cererea autoritatilor n cazul n care un pacient se constituie n pericol pentru o alta persoana). 2n anumite situatii medicul poate ncalca anumite reguli perfect constient de posibilele efecte nedorite (e!. citostatice cu to!icitate crescuta peste dozele ma!ime) pe baza unui risc calculat. 3ustitia este chemata sa intervina n multe aspecte de natura etica. 2n probleme procedurale (e!. primul venit, primul tratat), probleme de distributie a tratamentelor (mai ales c nd e!ista resurse de tratament limitate), probleme de compensatie, si cele care interpun medicul ntre pacient si societate (discriminarea persoanelor cu diverse handicapuri).

Probleme morale
&mportanta lor nu e deloc negli*abila, cu at t mai mult cu c t motivatiile nu sunt usor acceptabile. ,imitarea tehnologiei este folosita av nd n vedere costurile ridicate ale tratamentelor. %ecizia de ncepere sau nu a sustinerii functiilor vitale, ntreruperea acestei terapii, eutanasierea ridica probleme morale dosebite, ca si controlul4autonomia privind tehnologia folosita. ,imitarea resurselor include doua aspecte: macroalocarea si microalocarea. Primul are n vedere fondurile alocate sanatatii, direct corelat cu raportul dintre medicina si alte necesitati sociale (aparare, cultura, educatie). )l doilea vizeaza

alocarea fondurilor pentru fiecare pacient n parte, necesit nd stabilirea unei prioritati privind dreptul la tratament ' decizia apartin nd n esenta medicului. ,imitarea cercetarii a fost iterata av nd n vedere unele antecedente istorice (e!perimentele naziste practicate pe oameni). Trebuie sa e!iste si n acest caz un consimtam nt n cunostinta de cauza al pacientului sau al reprezentantilor sai legali. 2n cazul copiilor nu este admisa nici cercetarea nonterapeutica, chiar daca riscurile sunt mici. ,imitarea mbolnavirii priveste mai ales rasp ndirea bolilor infecto'contagioase. 5n e!emplu particular l reprezinta .&%). Problemele de sanatate publica gen fumatul, consumul de droguri si alcool ridica semne de ntrebare privind controlul lor: cine si cum ar trebui limitat.