Aceasta clipa a explorarii mele in cuvant Nu e decat riscul de-a inventa piatra la modul pasare, Ca si cum in acest chip

as tinde mereu spre simplitate Si bucurie prin zbor si lumina. Cugetata, piatra este modul concret al materiei prime In punctul ei maxim de a se umaniza. Imprimandu-i fizionomia sentimentelor noastre, Piatra devine unghi de vedere, Concept Si atitudine si poate fi citita cu inima la toate tim-pu-rile Asadar, bolovanul de piatra la capataiul stramosului nostru Din preistorie nu e decat pergamentul de sinteza Al unui permanent risc al acestuia de-a proiecta piatra Cu fata spe lumina ochilor nostri, Vorbindu-ne nu despre el, Ci despre trecerea vremii Deci, eu nicicand nu scriu cuvinte, Eu gandesc aceste pietre Ar cu plugul mainii mele, Sa-ntemei culesuri grele Rostul trudei sa se-mparta Din ogorul meu de piatra Aiba-l omul in camari Jos cu praguri, sus cu scari, Iar din parti cu porti deschise, Si pe-alaturea cu vise, Eu, ce din adancuri sui, O sa pun pe masa Lui Danie, ce o am scris Intru timpul lui neinvins, Rotind globul cu piciorul, Sa ma daruie cu hore, Sa-mi descarce dansu-n crestet Cu mine parca graieste Mana ara, casa vine Din adancuri, ca o paine, Vine la multimea ei Din alt timp, din alt temei. Stau si-ascult: pe dinascuns Casele apasa-n sus. Fa-te, cerule,-ntr-o parte: Vine Piatra! Piatra cu fruntea manoasa, Alba ca fata de masa, Sub geana, care ne-amurge Piatra ca lacrima curge In trei randuri de pahare, Picatura cu-ndurare, Amara cum e pelinul, Dulce cum e sarut mana S-o bea pruncii si nepotii, Mugurind in patru colturi, Si parintii cu genunchii, inflorind in patru unghiuri, Si strabunii, dusi pe ganduri, Parguiti in patru randuri, Mari, tinandu-se de mana Toti de-o piatra si-o tarana: Lumea sa ramana-a noastra Tot acasa si sihastra, intre linisti si furtuna, indulcind cu tara buna Si cu harul ei de-a spune. Cine-a zis ca-n noi e scris Neagra piatra de cais Si ca-i piatra dinadins, Pusa-n glezna si bratara, Fruntea la adanc sa ara? Rupete, cuvant urat, Ca piatra de rasinit, Bobul cel amar sa-ti fie Macinat intru pustie. Eu cu dalta, de cand sant, Am descalecat cuvant, Ca sa-i fac de juramant Istui grai, care mi-i dat, Sa nu-l narui in pacat, Sa-l inalt si sa-l imbun Cu ce-i mare la om bun, Despuiat de rau si cearta Dulcele cuvant de piatra, Ca sa-l randuiesc in carti, Cum e lespedea-n cetati Pe sub rasarit de luna Piatra fiica si-o cununa

C-un fecior Ion-a-Pietrei Din cuprinsurile pietrei, Langa ctitorii ovale, La adancul dumitale Si-a pus piatra-n cingatoare Numai piatra de odoare, La bratari Piatra de fier, La ureche Piatra veche, Iar la buze Piatra frunzei, La grumaz Piatra de-olmaz, Si pe frunte Piatra scumpa. Iar in plete Piatra pietrei Si-au nuntit asa o zi Pan la piatra de copii, Ca le-a fost iubirea-ntai. Si-au nuntit apoi si-o noapte Sub stele de piatra coapta, Ca le-a fost iubirea dreapta, Si-au cioplit fantanile, Sa le bei cu mainile, Si-au saltat frontoanele, Ametind ciocanele, Portile si scarile, Pana-n varful serilor, C-a fost mirele fecior inflorit cu dalti de dor, Dalti ca penele de graur, Poleite-n varf cu aur Si argint in cioplitura, Sarutand piatra pe gura, Rasucindu-i pe la boi Adiere de trifoi, Si-n spranceana Maghiranul, Si-n privire Trandafirul, Iar pe brate Minta creata, La picioare lacrimioare, La calcaie iasomie, Si in mers floare de ses, Si-n pas floare de Spas,

Si-apoi piatra, Piatra, Piatra