Ultimul mare romantic european a dat masura perfectiunii clasice in poezia "Oda (in metru antiC)", opera a maturizarii

depline a artei eminesciene. Poezia exprima viziunea filozofica a poetului asupra iubirii si mortii in substanta clasica, materializata cu elemente romantice. Poetul isi inalta privirea la "steaua/ Singuratatii", cautand intelesurile firii, aspirand spre ideal, printr-o reintoarcere nostalgica spre propria tinerete, varsta visarii, cand moartea-i parea undeva departe: "Nu credeam sa-nvat a muri vreodata". Echilibrul sufletesc ii este tulburat de aparitia sentimentului de iubire "dureros de dulce", care-i da si perspectiva mortii. Iubirea este un foc mistuitor pe care nu-1 poate stinge "cu toate/ Apele marii". Chinurile provocate poetului de iubire sunt asemuite cu cele ale lui Hercule si Nessus, personaje mitologice ce devin simboluri sugestive ale suferintei. Poetul, mistuit de propriul vis, mediteaza asupra ideii de moarte, invocand tot un simbol mitologic, acela al pasarii Pheonix: Tema filozofica

Tema filozofica fundamentala a liricii eminesciene este conditia nefericita a omului de geniu intr-o societate meschina, superficiala, incapabila sa-i inteleaga aspiratiile spre absolut, preluata de la filozoful romantic german Schopenhauer. Relatia geniului cu societatea contemporana sau cu posteritatea este ilustrata in "Scrisoarea /", geniul fiind intrupat de savantul care "Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic, / Universul fara margini e in degetul lui mic". Dupa o viata dedicata dezlegarii tainelor universului, "posteritatea este inca si mai dreapta", afirma poetul cu ironie, deoarece "s-o-ncerca s-arate ca n-ai fost vrun lucru mare" si vor cauta in biografia omului de stiinta "rautati si mici scandale": Motivele lirice care compun tema cosmosului sunt prezente atat in poezie, cat si in nuvela "Sarmanul Dionis": infinitul, cerul, soarele, luna, stelele, luceferii, zborul intergalactic, haosul, geneza, extinctia. Ideea ireversibilitatii timpului, preluata din folclorul autohton si din filozofia europeana, este intalnita in numeroase creatii lirice, trecerea implacabila a timpului provocand melancolia profunda a poetului:

"Trecut-au anii Dragjostea lui Eminescu pentru folclorul romanesc este vizibila in toate poeziile lui, transparand prin toti porii creatiei si simtirii lirice, fapt recunoscut si de exegetii straini, ca Rosa Del Conte, care afirma ca "nu este putin ceea ce datoreaza gandirii occidentale cultura lui Eminescu, dar cuvantul liric in care se transfigureaza lumea lui este scos din izvoarele traditiei autohtone". ("Eminescu sau despre Absolut"1962).

Pasiunea lui pentru istorie, ilustrata in creatia poetica si marturisita prin preocuparea permanenta si neobosita pentru cunoasterea trecutului neamului romanesc este inca o coordonata majora a formatiei spirituale a celui mai mare poet care a venerat vreodata pe cei din care s-a nascut:

"Trecutul e in mine si eu sunt in trecut

Precum traieste cerul in marea ce-1 respira".

Patriotismul sau inflacarat reiese si din marturisirea incarcata de admiratie pe care o face poetul intr-o scrisoare trimisa junimistului Gh.Panu: "in lumea asta nu e nimic mai interesant decat istoria poporului nostru, trecutul lui, tot-tot este un sir neintrerupt de martiri".

Mihai Eminescu sta, in literatura universala, alaturi de cei mai mari poeti nationali ai altor tari, ca Dante, Goethe, Shelley, Victor Hugo. Constient de valoarea marilor poeti ai lumii, din ale caror opere "luceafarul poeziei romanesti" si-a hranit setea spirituala, Eminescu i-a creat marelui Shakespeare o oda emotionanta, incarcata de forta veneratiei:

"Ca Dumnezeu te-arati in mii de fete

Si-nveti ce-un ev nu poate sa invete

()

Tu mi-ai deschis a ochilor lumine,

M-ai invatat ca lumea s-o citesc,

Gresind cu tine chiar, iubesc greseala:

S-aduc cu tine mi-este toata fala."

("Cartile")

Mihai Eminescu concentreaza continuitatea culturii si literaturii romane, atat prin bogatia ideilor, cat si prin innoirea limbajului poetic, despre care Ion Coteanu afirma ca poetul nu a intemeiat un limbaj artistic, "ci 1-a reintemeiat, dandu-i o factura si un spirit atat de nou, incat este modern si astazi".

"Manuirea perfecta a limbii materne" a facut din Minai Eminescu un adevarat intemeietor al limbajului poetic prin varietatea mijloacelor expresive prin sensibilitatea reflexiva, prin viziunea inovatoare si

profunda asupra lumii si, in acelasi timp, precursor recunoscut ca atare al celor mai mari poeti ai secolului al XX-lea: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Nichita Stanescu, Marin Sorescu.

Limbajul eminescian este surprinzator si inegalabil prin valorificarea lexicului popular, a formelor cu iz arhaic in constructii poetice noi, ce a uimit prin sintagme si imagini inedite, prin armonie si plasticitate stilistica.

Ceea ce a rezultat din acordarea instrumentului lingvistic este cuvantul eminescian incarcat de sensibilitate, izbutind sa creeze o limba romaneasca si un univers acustic de o vibratie inconfundabila.

Eminescianismul in cultura nationala romaneasca se defineste prin universalitatea operei "poetului nepereche" care ilustreaza idei preluate din filozofia si literatura universala, dar numai a celor care au interferente profunde cu mitologia populara si cu spiritualitatea culturii romanesti. Se manifesta, astfel, in creatia eminesciana, idei orfice (cosmogonia, echilibrul universal ca spatiu erotiC), idei indice provenite din "Mahabharata", "Rig-Veda" si notiuni din religia budista regasite cu pregnanta in "Luceafarul", "Sarmanul Dionis", "Geniu pustiu", "inger si Demon" etc.

Definit ca "romantic intarziat" sau cum insusi se autocaracteriza in poezia "Eu nu cred nici in Iehova" ("Nu ma-ntoarceti nici cu clasici,/ Nici cu stil curat si antic,/ Toate-mi sunt deopotriva,/ Eu raman ce-am fost: romantic"), Mihai Eminescu sta alaturi de cei mai mari romantici europeni: Novalis, Heine, Byron, Goethe, fiindu-i specifica ilustrarea conditiei nefericite a geniului intr-o lume superficiala, meschina, neputincioasa sa inteleaga aspiratiile sale superioare.

Exista insa multe laturi in care Eminescu depaseste radical romantismul si devine unul din exponentii cei mai vii ai ultimei jumatati din veacul al XlX-lea. Privit in expresia sa exemplara, poetul romantic se transpune integral intr-o zona ideala, fie ea mitul, ca la Holderlin, fie visul, ca la Novalis, fie fantezia utopista, ca la Shelley, fie aventura spirituala a lui Byron ori, dimpotriva, armonia linistii interioare a lui Lamartine.

Fantasticul prozelor eminesciene rezoneaza peste ani in scrisul unor artisti creatori importanti pentru Romania si pentru intreaga lume, cum este Mircea Eliade, la care intalnim, in nuvela "La tiganci", motivul visului ca si in nuvela "Sarmanul Dionis" sau Vasile Voiculescu si Mateiu Caragiale.

Eminescianismul este coordonata fundamentala a literaturii romane, numind "neodihna gandului activ" (Vasile ParvaN), pretuirea izvoarelor si vointa de innoire, dorinta de a pastra intreaga specificitatea nationala secondata de permanenta raportare la universalitate.

Numeroasele marturii ale poetului demonstreaza admiratia si respectul Iui fata de limba romana pe care o considera stapana absoluta peste spiritualitatea romaneasca: "Nu noi suntem stapanii limbii, ci limba e stapana noastra". Valoarea natiunii romane consta mai ales in bogatia si forta expresiva a limbii romane, care este, in viziunea poetului, "o imparateasa bogata careia multe popoare i-au platit dare in metal pur pe cand ea pare a nu da nimanui nimic (). A o dezbraca de averile pe care, economica si chibzuita Ie-a adunat in mii de ani, insemneaza a o face din imparateasa, cersetoare".

Mihai Eminescu este predestinat de a putea trezi la viata spiritualitatea romaneasca autentica, din care si el s-a nascut, "nu ne-am trezit noi - s-au trezit secolii din urma noastra si ne-au scuturat din somn" si se autodefineste ca avand radacinile spirituale adanc infipte in neamul romanesc: "Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar".

M. Eminescu este scriitor national si universal intrucat imbina (gratie genialitatii salE) sentimentele unui neam cu sentimentul lumii. De ce anume putem compara Lacul sau cu cel al lui Lamartine si La steaua cu corespondenta lui Schiller fara a putea vorbi de vreo incercare de pastisa? Pentru ca geniile se intalnesc undeva, in sfera absolutului, dar in nici un caz nu se copiaza! Mihai Eminescu reprezinta unul dintre numele cele mai sonore ale literaturii romane, poetul prin excelenta al secolului al XIX-lea, primul care a revolutionat limbajul artistic In literatura romana, proband puterea acesteia de a concretiza abstractul si de a transmite varietatea sentimentelor tipice imaginarului romantic.