Argumentarea ca pragmatica dialectica Interpretarea argumentarii prin prisma modelului pragmatico-dialectic de solutionare a conflictelor de opinii apartine lui Frans

H. van Eemeren si Rob Grootendorst, profesori la Universitatea din Amsterdam. ncercarea de pragmatica dialectica ti propune sa mbine idealul normativitatii cu cel al descriptivitatii, astfel nct analiza argumentarii sa vizeze integralitatea modelului. 2. Presupozitiile modelului pragma-dialectic Plasarea activitii de mediere ntr-un context specific, atribuirea unui anumit scop i identificarea participanilor i a rolurilor pe care le joac acetia n cadrul tipului de activitate au fcut posibil interpretarea medierii ca i argumentare i reconstrucia acesteia ca discuie critic (trecnd prin cele patru stadii dialectice: confruntare, deschidere, argumentare i concluzionare). Este important de menionat dubla natur a reconstruciei, care are loc la dou nivele. Pe de o parte, vorbim despre o reconstrucie din perspectiva analistului, care reconstituie, deci, analitic micrile (moves) discursive ale mediatorului i etapele pe care le parcurge medierea. Pe de alt parte, la rndul su, mediatorul este implicat ntr-un proces de reconstrucie (mai nti conceptual reframing i apoi verbal reformulation / rephrasing) a comportamentului celor dou pri aflate n disput, care l ajut mai nti s neleag dorinele acestora i apoi s recurg la reformulare, pentru a facilita luarea unei decizii de ctre pri. Datorit acestui dublu nivel de analiz, vorbim despre meta-reconstrucie, ceea ce presupune reconstucia de ctre analist a ceea ce a reconstruit mediatorul n legtur cu aciunea prilor cu accent asupra punctelor de vedere i asupra punctelor de plecare, reconstituire care i-a permis mediatorului facilitarea discuiei dintre pri i avansarea acestora la etapa de argumentare i, mai apoi, la concluzionare. Reconstrucia pragma-dialectic se refer la efectuarea a patru operaiuni asupra textului propriu-zis: tergere, adugare, permutare i substituie (van Eemeren et al., 1993: 61-2), incluznd n reconstrucie numai acele elemente care s-au dovedit relevante n sensul contribuiei la rezolvarea conflictului. S-a observat c aceast situaie particular de mediere se caracterizeaz printr-un tip de disput multipl mixt, ntruct sunt implicate pri ce nainteaz puncte de vedere i puncte de plecare iniial diferite, fapt ce blocheaz comunicarea dintre pri. Pe de alt parte, mediatorul se implic ntr-o discuie critic, avnd ca scop final ncheierea unui tratat de pace ntre Egipt i Israel. Astfel, structura sa de argumentare complex este o combinaie de tip multiplu, de coordonare i subordonare. In aceste conditii vorbim de mai multe tipuri de presupozitii si evident atit la general cit si

vedere decit aducind argumente serioase si care arata in mod adecvat apartenenta discursului nostru. Concluzie : Actul de argumentare implica totalitatea mijloacelor pe care le folosim n fundamentarea diverselor opinii, cu scopul de a le mpartasi si altora; maniera de rezolvare constructiva a diverselor conflicte de opinii; mijloacele specifice folosite n diferite domenii de activitate de catre indivizi si grupuri umane pentru a ajunge sa acceada la cunoastere. O investigare, chiar succinta, asupra argumentarii releva importanta unor conexiuni cu alte domenii: relatia cu teoria comunicarii, relatia cu retorica (teoria elocintei), relatia cu psihologia, relatia cu teoria actiunii eficiente (praxiologia), relatia cu logica ntrebarii (erotetica), relatia cu etica s.a. nsa, sub aspect structural, cea mai semnificativa relatie este cu logica, ntruct argumentarea, ca practica logica sau logica n actiune, este un demers aplicativ integrat imperativelor rationalitatii. Mai mult acesta abordare ar trebui sa o implementam in discursul si confruntarea de orice tip.

1. Slvstru, Constantin, Teoria i practica argumentrii, Iai, Editura Polirom, 2003. 2. Nstel, Eugen i Ursu, Ioana , Argumentul sau uv!ntul "ine g!ndit, #re$a% de &ir ea mali%a, 'u ureti, Editura (tiin%i$i i En i lo#edi , 1)*0.