Académique Documents
Professionnel Documents
Culture Documents
4
Praslea cel oinic si merele de aur, Petre Ispirescu
Atunci iul imparatului se puse la panda o saptamana intreaga:
noaptea pandea si ziua se odihnea, iara cand u intr-o dimineaa, se
intoarse trist la tata-sau si-i spuse cum prieghease pana la miezul
nopii, cum mai pe urma il apucase o piroteala de nu se mai putea inea
pe picioare, cum, mai tarziu, somnul il coplesi si cazu ca un mort, ara
sa se poata destepta decat tocmai cand soarele era radicat de doua
sulie, si atuncea azu ca merele lipsesc. Nepotita u mahnirea tatalui
sau, cand auzi spuindu-i-se asta intamplare. De sila de mila, u neoit a
mai astepta inca un an, ca sa aca si oia iului sau celui mijlociu, care
cerea cu staruina de la tata-sau ca sa-l lase si pe dansul sa pandeasca, si
se lega ca el a prinde pe hoii care ii acea atata intristare. 1impul eni,
merele incepura a se pargui, atunci iul sau cel mijlociu pazi si el, dara
pai ca si rate-sau cel mare.1ata-sau, deznadajduit, pusese in gand sa-l
taie, dar iul sau cel mic, Praslea, eni cu rugaciune catre tata-sau, si-i
zise:
- 1ata, ataia ani l-ai inut, ai suerit atatea necazuri dupa urma
acestui pom, mai lasa-l, rogu-te, si anul acesta, sa-mi incerc si eu
norocul.
- lugi d-aci, nesocotitule, zise imparatul. lraii tai cei mai mari,
atai si atai oameni oinici si deprinsi cu neoile n-au putut ace nimic,
si tocmai tu, un mucos ca tine, o sa izbuteasca N-auzi tu ce prapastii
spun raii tai Aici trebuie sa ie cea raji.
- Lu nu ma incumet, zise Praslea, a prinde pe hoi, ci zic ca o
incercare de oi ace si eu, nu poate sa-i aduca nici un rau.
mparatul se indupleca si mai lasa pomul netaiat inca un an.
Sosi primaara: pomul inlori mai rumos si lega mai mult decat
altadata. mparatul se eseli de rumuseea lorilor si de mulimea
roadelor sale, dara cand se gandea ca nici in anul acesta n-o sa aiba
parte de merele lui cele aurite, se caia ca la lasat netaiat. Praslea se
ducea adesea prin gradina, da ocol marului si tot planuia. n sarsit
merele incepura a se pargui. Atunci iul cel mai mic al imparatului zise:
- 1ata, iata a sosit timpul, ma duc sa pandesc si eu.
- Du-te, zise imparatul, dara negresit ca si tu ai sa te intorci
rusinat ca si raii tai cei mai mari.
- Pentru mine n-are sa ie asa mare rusine, zise el, iindca nu
Praslea cel oinic si merele de aur, Petre Ispirescu
6
numai ca sunt mai mic, dara nici nu ma leg ca sa prinz pe talhari, ci
numai o cercare sa ac.
Cum eni seara, se duse, isi lua cari de cetit, doua epuse, arcul
si tolba cu sageile. si alese un loc de panda intr-un col pe langa pom,
batu epusele in pamant si se puse intre ele, asa cum sa-i ina unul
dinainte si altul la spate ca, daca ii a eni somn si ar moai, sa se
loeasca cu barba in cel de dinaintea lui si daca ar da capul pe spate, sa
se loeasca cu ceaa in cel de dinapoi.
Astel pandi pana cand, intr-una din nopi, cam dupa miezul nopii,
simi ca-l atinge incetisor boarea ziorilor care il imbata cu mirosul sau
cel placut, o piroteala molesitoare se alega de ochii lui, dara loiturile
ce sueri rand sa moaiasca il desteptara, si ramase prieghind pana
cand, pe la rearsat de ziori, un usor asait se auzi prin gradina. Atunci,
cu ochii inta la pom, lua arcul si sta gata, asaitul se auzi mai tare si un
oarecine se apropie de pom si se apuca de ramurile lui, atunci el dete o
sageata, dete doua si, cand dete cu a treia, un geamat iesi de langa pom
si apoi o tacere de moarte se acu, iara el, cum se lumina puin, culese
catea mere din pom, le puse pe o tipsie de aur si le duse la tatal sau.
Niciodata n-a simit imparatul mai mare bucurie decat cand a azut la
masa sa merele de aur din care nu gustase niciodata.
- Acum, zise Praslea, sa cautam si pe ho.
Dara imparatul, mulumit ca pipaise merele cele aurite, nu mai
oia sa stie de hoi. liul sau insa nu se lasa cu una cu doua, ci, aratand
imparatului dara de sange ce lasase pe pamant rana ce acuse hoului, ii
spuse ca se duse sa-l caute si sa-l aduca imparatului chiar din gaura de
sarpe. Si chiar de a doua zi orbi cu raii lui ca sa mearga impreuna pe
urma hoului si sa-l prinza. lraii sai prinsera pizma pe el pentru ca
usese mai rednic decat dansii si cautau prilej ca sa-l piarza, de aceea si
oira bucuros sa mearga. Li se pregatira si pornira. Se luara, deci, dupa
dara sangelui si merse, merse, pana ce iesira la pustietate, de acolo mai
merse oleaca pana ce dete de o prapastie, unde se si pierdu dara.
Ocolira impregiurul prapastiei si azura ca dara de sange nu mai
inainta. Atunci pricepura ei ca in prapastia aceea trebuie sa locuiasca
urul merelor. Dara cum sa se lase inauntru Poruncira numaidecat
arteje si unii groase, si indata se si gatira. Le asezara, si se lasa ratele
cel mare.
- Dara, zise el, cand oi scutura ranghia, sa ma scoatei aara.
Asa si acura. Dupa ratele cel mare se cobori cel mijlociu si acu si el
ca cel dintai, atata numai ca se lasa cea mai in jos.
- Acum e randul meu sa ma las in prapastie, zise Praslea, azand
ca raii cei mari se codesc, cand oi misca ranghia, oi mai mult sa ma
lasai in jos, si dupa ce ei edea ca ranghia nu se mai duce la ale, sa
punei paznici, sa pazeasca si, cand a edea ca ranghia se misca de
Praslea cel oinic si merele de aur, Petre Ispirescu
8
loeste marginile groapei, sa o tragei aara.
Se lasa si cel mai mic din rai si, de ce misca ranghia d-aia il lasa
mai jos, si-l lasara, si-l lasara, pana ce azura ca ranghia nu mai sta
intinsa, cum este cand are cea atarnat de capatul ei. Atunci raii
inura sat si zisera:
- Sa asteptam pana ce om edea daca ace reo izbanda, si
atunci ori bine ori rau de a ace, sa-l pierdem, ca sa ne curaim de unul
ca dansul care ne ace de rusine.
Praslea ajunse pe taramul celalt, se uita cu siala in toate parile,
si cu mare mirare azu toate lucrurile schimbate, pamantul, lorile,
copacii, lighioni altel aptuite erau p-acolo. Deocamdata ii cam u
rica, dara, imbarbatandu-se, apuca pe un drum si merse pana dete de
niste palaturi cu totul si cu totul de arama. Neazand nici pui de om pe
care sa-l intrebe cate cea, intra in palat, ca sa aza cine locuia acolo. n
pragul usei il intampina o ata rumusica, care zise:
- Mulumesc lui Dumnezeu ca ajunsei sa mai az om de pe
taramul nostru. Cum ai ajuns aice, rate, il intreba ea, aici este mosia a
trei rai zmei, care ne-a rapit de la parinii nostri, si suntem trei surori
si ete de imparat de pe taramul de unde esti tu.
Atunci el poesti in scurt toata istoria cu merele, cum a ranit pe
ho si cum a enit dupa dara sangelui pana la groapa pe unde s-a lasat
in jos la ea. si o intreba ce el de oameni sunt zmeii aceia si daca sunt
oinici. La ii spuse apoi ca iecare din zmei si-a ales cate una din ele si le
tot sileste sa-i ia de barbai, iara ele se tot impotriesc cu el de el de
orbe, cerandu-le cate in luna si in soare, si ei se ac luntre si punte de le
implinesc toate oile.
- Li sunt in adear oinici, adaoga ea, insa cu rerea lui
Dumnezeu poate ii ei birui. Dara pana una alta ascunde-te, ai de
mine! undea, sa nu dea zmeul peste tine in casa lui, ca e nabadaios si
se ace leu-paraleu. Acum e timpul cand are sa ina la pranz, si are
obicei de arunca buzduganul cale de un conac si loeste in usa, in masa
si se pune in cui.
N-apuca sa ispraeasca orba, si se auzi cea ca suiera, ca
loeste in usa, in masa, si buzduganul se arata si se aseza in cui. Dara
Praslea lua buzduganul, il azarli inapoi mai departe decat il azarlise
Praslea cel oinic si merele de aur, Petre Ispirescu
J0
zmeul, si, cand era prin dreptul lui, il atinse pe umere. Zmeul, speriat,
statu in loc, se uita dupa buzdugan, se duse de-l lua si se intoarse acasa.
Cand era la poarta, incepu sa strige:
- lam! ham! aici miroase a carne de om de pe taramul celalt, si,
azand pe iul de imparat ce-i iesise inainte, ii zise: Ce ant te-a adus pe
aici, omule, ca sa-i ramaie oasele pe alt taram
- Am enit ca sa prinz pe urii merelor de aur ale tatalui meu.
- Noi suntem, ii zise zmeul, cum rei sa ne batem n
buzdugane sa ne loim, in sabii sa ne taiem, ori in lupta sa ne luptam
- Ba in lupta, ca e mai dreapta, raspunse Praslea.
Atunci se apucara la tranta, si se luptara si se luptara, pana cand
zmeul baga pe Praslea in pamant pana la glezne, iar Praslea se opinti o
data, aduse pe zmeu si, trantindu-l, il baga in pamant pana in genunchi
si-i si taie capul. lata, cu ochii plini de lacrami, ii mulumi ca a scapat-o
de zmeu, si-l ruga sa-i ie mila si de surorile ei. Dupa ce se odihni reo
doua zile, porni, dupa poaa etei, la sora-sa cea mijlocie care aea
palaturile de argint. Acolo, ca si la cea mare, u priimit cu bucurie, ata
il ruga sa se ascunza, iar el nu oi, ci, cand eni buzduganul sa se aseze
in cui, pe care il aruncase zmeul ei cale de doua conace, el il arunca
mult mai indarat, izbind si pe zmeu in cap, iara zmeul eni turburat, se
lupta cu Praslea ca si rate-sau cel mare, si ramase si el mort. lata, dupa
ce ii mulumi, il poaui cum sa aca ca sa scape din robie si pe sora lor
cea mai mica.
- Desi e mai puternic, zise ata, decat raii lui pe care i-ai
omorat, dar cu ajutorul lui Dumnezeu si mai ales ca e si cam bolna
din loitura ce i-ai dat cu sageata cand a rut sa ure merele,
nadajduiesc ca-i ei eni de hac.
O saptamana intreaga se desatara impreuna cu amandoua
etele, si Praslea odihnindu-se de ostenelile ce incercase, porni si catre
zmeul de al treilea.Vazand palaturile de aur in care locuia zmeul cel
mic, ramase cam pe ganduri, dara, luandu-si inima in dini, intra
inauntru. Cum il azu, ata il ruga ca pe Dumnezeu sa o scape de
zmeu, care, zicea, ea e otarat ca, indata ce se a ace sanatos bine, sa o
sileasca oricum sa se insoeasca cu dansul. Abia ispraise orba si
buzduganul, izbind in usa si in masa, se puse in cui.
Praslea cel oinic si merele de aur, Petre Ispirescu
J2
Praslea intreba ce putere are zmeul si ii spuse ca arunca buzduganul
cale de trei conace, atunci el arunca si mai departe, loindu-l in piept.
Zmeul, turbat de manie, se intoarse numaidecat acasa.
- Cine este acela care-a cutezat sa calce hotarele mele si sa intre
in casa mea
- Lu sunt, zise Praslea.
- Daca esti tu, ii raspunse zmeul, am sa te pedepsesc amar pentu
nesocotina ta. Cum ai rut, enit-ai, dara nu te ei mai duce cum ei
oi.
- Cu ajutorul lui Dumnezeu, ii raspunse Praslea, am eu ac si de
cojocul tau.
Atunci se inoira sa se ia la lupta dreapta, si se luptara si se
luptara, zi de ara pana seara, iara cand u pe la namiez, se acura
amandoi doua ocuri si asa se bateau, un corb insa le tot da ocol,
croncanind. Vazandu-l, zmeul ii zise:
- Corbule, corbule! ia seu in unghiile tale si pune peste mine, ca-
i oi da starul asta ie.
- Corbule, corbule! ii zise si Praslea, daca ei pune peste mine
seu, eu ii oi da trei staruri.
- Unde da Dumnezeu sa caza o asemenea tila peste mine! Mi-
as satura salasul intreg.
- Adear graieste gura mea, ii raspunse Praslea.
Corbul, ara a mai intarzia, aduse in unghiile sale seu, puse
peste iteazul Praslea, si prinse mai multa putere. Catre seara zise
zmeul catre ata de imparat, care priea la dansii cum se luptau, dupa
ce se acusera iara oameni:
- lrumusica mea, da-mi niica apa sa ma racoresc, si-i
agaduiesc sa ne cununam chiar maine.
- lrumusica mea, ii zise si Praslea, da-mi mie apa, si-i
agaduiesc sa te duc pe taramul nostru si acolo sa ne cununam.
- Sa-i auza Dumnezeu orba, oinice, si sa-i implineasca
gandul! ii raspunse ea.
lata de imparat dete apa lui Praslea de bau si prinse mai multa
putere, atunci stranse pe zmeu in brae, il ridica in sus si, cand il lasa
jos, il baga pana in genunchi in pamant, se opinti si zmeul, ridica si el in
Praslea cel oinic si merele de aur, Petre Ispirescu
J4
sus pe Praslea si, lasandu-l jos, il baga pana in brau, puindu-si toate
puterile, Praslea mai stranse o data pe zmeu de-i parai oasele si,
aducandu-l, il tranti asa de groza, de il baga pana in gat in pamant si-i
si taie capul, iara etele, de bucurie, se adunara impregiurul lui, il luau in
brae, il sarutau si ii zisera:
- De azi inainte rate sa ne ii.
i spusera apoi ca iecare din palaturile zmeilor are cate un bici,
cu care loeste in cele patru coluri ale lor si se ac niste mere. Asa
acura, si iecare din ete aura cate un mar. Se pregatira, deci, sa se
intoarca pe taramul nostru.
Ajungand la groapa, cletena ranghia de se loi de toate
marginile groapei. Paznicii de sus pricepura ca trebuie sa traga
ranghia. Se pusera la artejuri si scoasera pe ata cea mare cu marul ei
de arama. La, cum ajunse sus, arata un raasel ce-i dase Praslea, in care
scria ca are sa ia de barbat pe rate-sau cel mai mare. Bucuria etei u
nespusa cand se azu iara pe lumea unde se nascuse. Lasara din nou
ranghia si scoase si pe ata cea mijlocie, cu marul ei cel de argint si cu o
alta scrisoare, in care o hotara Praslea de soie ratelui celui mijlociu.
Mai lasara ranghia si scoase si pe ata cea mica: aceasta era logodnica
lui Praslea, insa marul ei cel de aur nu-l dete, ci il inu la sine. Ll simise
de mai-nainte ca raii sai ii poarta sambetele si, cand se mai lasa
ranghia ca sa-l ridice si pe el, dansul lega o piatra si puse caciula
deasupra ei, ca sai cerce, iara raii daca azura caciula, socotind ca este
ratele loc cel mic, slabira artejile si dete drumul ranghiei, care se lasa
in jos cu mare iueala, ceea ce acu pe rai sa creaza ca Praslea s-a
prapadit.
Luara, deci, etele, le dusera la imparatul, ii spusera cu preacuta
mahnire ca ratele lor s-a prapadit, si se cununara cu etele, dupa cum
randuise Praslea. Iara cea mica nu oia cu nici un chip sa se marite, nici
sa ia pe altul.
Praslea, care sedea doparte, azu piatra care cazuse cu zgomot,
mulumi lui Dumnezeu ca i-a scapat zilele si se gandea ce sa aca ca sa
iasa aara. Pre cand se gandea si se plangea dansul, auzi un ipat si o
aietare care ii implu inima de jale, se uita impregiur si azu un balaur
care se incolacise pe un copaci si se urca sa manance niste pui de
zgripsor. Scoase palosul Praslea, se repezi la balaur si numaidecat il
acu in bucaele. Puii, cum azura, ii mulumira si-i zisera:
- Vino incoa, omule iteaz, sa te ascundem aici, ca, de te a
edea mama noastra, te inghite de bucurie.
1rasera o pana de la unul din pui si-l ascunsera in ea. Cand eni
zgripsoroaica si azu gramada aia mare de bucaele de balaur, intreba
pe pui, cine le-a acut ast bine
- Mama, zisera ei, este un om de pe taramul celalalt si a apucat
incoa spre rasarit.
- Ma duc, le zise ea, sa-i mulumesc.
Praslea cel oinic si merele de aur, Petre Ispirescu
J6
Praslea cel oinic si merele de aur, Petre Ispirescu
J8
La porni ca antul inspre partea incotro ii spusese puii ca a
apucat omul. Dupa catea minute, se intoarse:
- Spunei-mi drept, le zise, incotro s-a dus.
- Spre apus, mama.
Si intr-o bucata de reme, ca de cand incepui sa a poestesc,
strabatu cele patru pari ale taramului de jos si se intoarse cu desert. La
ceru ca numaidecat sa-i spuie. n cele mai de pe urma, ii zisera puii:
- Daca i l-om arata, mama, ne agaduiesti ca nu-i ei ace
nimic
- Va agaduiesc, dragii mei.
Atunci ei il scoasera din pana si il aratara, iara ea, de bucurie, il
stranse in brae si cat p-aci era sa-l inghia, daca nu l-ar i acoperit puii.
- Ce bine rei sa-i ac si eu, pentru ca mi-ai scapat puii de
moarte
- Sa ma scoi pe taramul celalalt, raspunse Praslea.
- Greu lucru mi-ai cerut, ii zise zgripsoroaica, dara pentru ca ie
ii sunt datoare mantuirea puilor mei, ma inoiesc la asta. Pregateste
100 oca de carne acuta bucaele de cate o oca una, si 100 paini.
lacu ce acu Praslea, gati painile si carnea si le duse la gura
groapei. Zgripsoroaica zise:
- Pune-te dasupra mea cu merinde cu tot si, de cate ori oi
intoarce capul, sa-mi dai cate o paine si cate o bucata de carne.
Se asezara si pornira, dandu-i, de cate ori cerea, paine si carne. Cand
era aproape, aproape sa iasa deasupra, pasarea uriasa mai intoarse
capul sa-i mai dea demancare, dara carnea se sarsise. Atunci Praslea,
ara sa-si piarda cumpatul, trase palosul si-si taie o bucata de carne
moale din coapsa piciorului de sus si o dete zgripsoroaicei. Dupa ce
ajunsera deasupra si azu ca Praslea nu putea sa imble, ii zise
zgripsoroaica:
- Daca nu era binele ce mi-ai acut si rugaciunea puilor mei, mai
ca te mancam. Lu am simit ca carnea care mi-ai dat in urma era mai
dulce decat cea de mai inainte, si n-am inghiit-o, rau ai acut de mi-ai
dat-o.
Apoi o dete aara dintr-insa, i-o puse la loc, o unse cu scuipat
deal sau, si se lipi. Atunci se imbraisara, isi mulumira unul alteia, si se
desparira, ea se duse in prapastia de unde iesisera si Praslea pleca catre
imparaia tatalui sau. Plecand catre orasul in care locuia parinii si raii
sai, imbracat iind in haine proaste aranesti, intalni niste drumei si
ala de la dansii ca raii lui au luat de soii pe etele care le-a trimis el,
dupa cum le hotarase insusi, ca parinii lui erau oarte mahnii de
pieirea iului lor celui mai mic, ca ata cea mica e imbracata in negru si-l
jeleste si ca nu oieste a se marita nici in ruptul capului, macar ca a
peit-o mai muli ii de imparat, ca acum, in cele din urma, raii lui i-a
adus un ginere prea rumos si ca o silesc cu toii sa-l ia si ca nu se stie de
a putea scapa.
Praslea, auzind de toate acestea, nu puin s-a intristat in suletul lui si,
cu inima inranta, a intrat in oras. Mai cercetand in sus si in jos, ala ca
ata a zis imparatului ca, daca oieste sa o marite cu tanarul care i-l
adusera, sa porunceasca a-i ace si a-i aduce la odoare o urca cu
caierul si usul cu totul de aur si sa toarca singura, iindca asa ii acuse si
zmeul si asta il placea mult.
Mai ala ca imparatul chemase pe starostea de argintari si-i
poruncise zicandu-i: "Iata, de azi in trei saptamani sa-mi dai gata urca
care o cere ata mea cea mica, ca de unde nu, unde-i stau picioarele, ii
a sta si capul", si bietul argintar se intoarse acasa trist si plangand.
Atunci Praslea se duse de se baga ucenic la argintar. Praslea, tot azand
pe stapanu-sau aitandu-se iindca nu izbutise a ace urca dupa
porunceala, ii zise:
- Stapane, te az trist ca nu poi sa aci urca ce i-a poruncit
imparatul, iata, mai sunt trei zile pana sa se implineasca sorocul ce i-a
dat, lasa-ma pe mine sa o ac.
Argintarul il goni, zicandu-i:
- Atai mesteri mari n-au putut sa o aca, si tocmai un treneros
ca tine sa o aca
- Daca nu-i oi da urca de azi in trei zile, raspunse Praslea, sa-
mi aci ce ei oi.
Atunci se inoira a-i da o odaie sa lucreze numai Praslea singur,
si pe iecare noapte sa-i dea cate o traistua de alune si cate un pahar de
in bun. Argintarul ii ducea grija, iindca, ascultand pe la use, n-auzea
alt decat cum spargea la alune pe nicoala! Iara cand u a treia zi, el iesi
dis-de-dimineaa din odaie cu urca pe taa, pe care o scosese din
marul zmeului, ce era la dansul, si o dete argintarului ca sa o duca etei
imparatului.
Argintarul nu mai putea de bucurie, si-i acu un rand de haine,
iar pe la namiez, cand enise slujitorii imparatului ca sa-l chele la palat,
el se duse si ii dete urca care torcea singura. Dupa ce imparatul se
minuna de rumuseea ei, dete argintarului doi saci de bani. lata, cum
azu urca, ii trecu un ier ars prin inima, ea cunoscu urca si pricepu ca
Praslea cel iteaz trebuie sa i iesit deasupra pamantului. Atunci zise
imparatului:
Praslea cel oinic si merele de aur, Petre Ispirescu
20
- 1ata, cine a acut urca poate sa-mi aca inca un lucru pe care
mi l-a adus la odoare zmeul.
Iara imparatul chema indata pe argintar si-i porunci sa-i aca o
closca cu pui cu totul si cu totul de aur, si-i dete soroc de trei
saptamani, si daca nu i-o ace-o, unde ii sta picioarele ii a sta si capul.
Argintarul, ca si de-lalt rand, se intoarse acasa trist, despreui ca si
intaia oara pe Praslea, care il intrebase si de asta data, iara daca se
inelesera la cuinte, se inoira si lucrul se si saarsi cu bine. Cand azu
argintarul closca cloncanind si puii piuind, cu totul si cu totul de aur si
ciugulind mei tot de aur, inelese ca trebuie sa ie lucru maiestru.
Argintarul lua closca, o duse la imparatul, iara imparatul, dupa ce se
minuna indestul de rumuseea si gingasia lor, o duse etei si-i zise:
- Iata, i s-au implinit toate oile, acum, ata mea, sa te gatesti de
nunta.
- 1ata, ii mai zise ata, cine a acut aste doua lucruri trebuie sa
aiba si marul de aur al zmeului, porunceste, rogu-te, argintarului sa
aduca pe mesterul care le-a acut.
Primind porunca asta, argintarul se inaisa imparatului
rugandu-l sa-l ierte si zicandu-i:
- Cum o sa aduc inaintea mariei-tale pe mester, iindca este un
om prost si trenaros si nu este rednic sa aza luminata aa a mariei
tale.
mparatul porunci sa-l aduca oricum ar i. Atunci argintarul,
dupa ce puse de spala pe Praslea si-l curai, il imbraca in niste haine noi
si-l duse la imparatul, iara imparatul il inaisa etei. Cum il azu ata, il
si cunoscu. La nu putu sa-si ie lacramile care o podidisera, de bucurie
mare ce au, si zise imparatului:
- 1ata, acesta este iteazul care ne-a scapat din mana zmeilor.
Si, dand in genunche, ii saruta mainile si pe aa si pe dos.
Luandu-i seama bine imparatul, il cunoscu si dansul, macar ca
oarte mult se schimbase. l imbraisa si-l saruta de sute de ori. Dar el
tagaduia. n cele mai din urma, inima lui induiosita de rugaciunile
tatalui sau, ale mamei sale si ale etei care ramasese in genunche
rugandu-l marturisi ca in adear el este iul lor cel mai mic. Praslea le
poesti apoi toata istoria sa, le spuse si cum a iesit dasupra pamantului
si le arata si marul de aur al zmeului. Atunci imparatul, suparat, chema
pe eciorii lui cei mai mari, dar ei, cum azura pe Praslea, o seclira.
Iara imparatul intreba pe Praslea cum sa-i pedepseasca. Viteazul
nostru zise:
- 1ata, eu ii iert si pedeapsa sa o ia de la Dumnezeu. Noi om
Praslea cel oinic si merele de aur, Petre Ispirescu
22
iesi la scara palatului si om arunca iecare cate o sageata in sus si
Dumnezeu, daca om i cinea gresii, ne a pedepsi. Asa acura.
Iesira cate trei raii in curte, dinaintea palatului, aruncara sageile in
sus si, cand cazura, ale railor celor mai mari le cazura drept in
crestetul capului sii omorara, dar a celui mai mic ii cazu dinainte.
Praslea cel oinic si merele de aur, Petre Ispirescu
24
Iara daca ingropara pe raii cei mai mari, acura nunta mare si Praslea
lua pe ata cea mica. 1oata imparaia s-a bucurat ca le-a adus
Dumnezeu sanatos pe iul cel mai mic al imparatului si se mandrea,
alindu-se, de itejiile ce acuse el, iara dupa moartea tatane-sau se sui
el in scaunul imparaiei, si imparai in pace de atunci si pana in ziua de
astazi, de or i traind.
1recui si eu pe acolo si statui de ma eselii la nunta, de unde luai
o bucata de batoc, s-un picior de iepure schiop, si incalecai p-o sea, si
-o spusei dumneaoastra asa.
Mighty Prslea
and the golden apples
by Petre Ispirescu
nce upon a time, there was a great emperor who had around
his palaces a beautiul magical garden that nobody had seen
beore or eer since. In the back o the emperor's garden
there was an apple tree that had golden apples, but nobody
could eer taste them because, when they were about to be ripe,
someone would come in the middle o the night and steal them. 1he
emperor sent his braest guards to watch the apples during the night
but none o them could catch the thiees. linally, the elder son o the
emperor stoodbeore his ather and said:
lather, I grew up here in your palaces, I walked in your
gardens, I watched the apple tree blossom and then I waited or the
apples to be ripe, but I could neer taste them. NowI come beore you
and ask you to allow me to guard the apples or a ew nights and I
promise you I will get the thie who's been stealing rom you or so
long`.
My dear son, said the emperor, there were so many brae men
who hae tried but neer managed to guard the apple tree. Because I
hae been longing to see a golden apple on my table or so long, I
allowyou to gie it a try, although I hae no aith you will succeed`.
1he elder son started to guard the apples immediately, and he
did that day and night or a whole week, but one day he showed up
beore his ather, the emperor, and conessed that he ailed because
one night he couldn't ight a deep sleep that came oer him and in the
morning he woke up to see that the apples had disappeared. 1he
emperor was so sad and he could do nothing about it, but wait or
another year to see the apples ripe again and ready to be picked. Now
it was the middle son's turn to come and ask to be allowed to guard the
apple tree. \hen the same thing that happened to his elder son
happened to his middle son, the emperor was so desperate that he
decided to hae the tree cut down or good.
1hen, the emperor's youngest son came beore him and said:
lather, you hae been keeping this tree or so many years and
it has been causing you so much pain all this time, but it would be a pity