.

Omul care trăieşte în mizerie şi n-are spirit revoluţionar este

ultimul imbecil al pămîntului. El e incapabil de disperare, acest
reazem permanent al revoluţiilor.
Omenirea împărţită între exploatatori şi exploataţi oferă
dualismul cel mai dezesperant, dezbinarea cea mai dureroasă. Şi
ceea ce este sfîşietor în această situaţie este că s-au găsit
oameni care să atribuie exploatatorilor calităţi, merite, virtuţi, să
le explice ascensiunea prin valori, iar celorlalţi căderea prin
deficienţe.
Marii posesori ai acestui Pămînt,care se plictisesc pe cînd alţii
îşi şterg sudoarea, constituie o categorie de oameni pe care toţi
mizerabilii globului îi fericesc cu indiferenţa lor. Săracii sînt
singura forţă a universului. Ei trebuie să fie proşti sau nebuni, de
permit fericirea alături de ei.
Oamenii talentaţi şi dotaţi se mistuiesc în mizerie şi boală,
capetele productive ale omenirii îşi consumă energia în utopii,
pentru ca bogaţii să poată visa