IsabelaVS-OctavNistorCentenar/ 30nov.2017/ 17800 car.

Isabela Vasiliu-Scraba, Centenarul nașterii filozofului Octavian Nistor (1917-1993)
Sursa : https://isabelavs2.wordpress.com/lucian-blaga/isabelavs-blagafenomenologie14/

Motto: “Regimurile cu tendinţe dictatoriale oculte sau făţişe, prin logoree publicistică, posturi
de radio şi de televiziune au năravul, devenit procedeu, de a-i face pe cei mulţi să vadă ceea
ce li se spune şi nu ceea ce este de văzut” (Stefan I. Neniţescu, în rev. „Secolul XX”, 216-
218/1979)

Când am evidențiat ostracizarea lui Vintilă Horia înainte și după 1990 observasem că în post-
comunism noutatea cea mai „revoluționară” (ca să spunem așa) a constituit-o publicarea (în
revista „Steaua”, Cluj-Napoca, 4/1990) câtorva amintiri despre eseistul Axente Sever
Popovici desprinse din jurnalul lui Vintilă Horia, primul scriitor nefrancez laureat în 1960 cu
cea mai înaltă distincție a literelor franceze (1). Axente Sever Popovici (absolvent de Filozofie
dar și al Facultății de Matematică) fusese remarcat de filozoful Nae Ionescu, rămânând a-i fi
asistent. Intr-un dosar de urmărire „comunistă” a lui Constantin Noica (2) s-a găsit informația
că în iunie 1974 Axente Sever Popovici a fost la Păltinis. În documentul scăpat la trierea
securisto-comunistă se amintește că vizitatorul timișorean fusese în Facultatea de Filozofie
„printre studenții fruntași”, fiind coleg cu Octavian Nistor (1917-1993), Alexandru Dragomir
(1916-2002), Mihai Cismărescu (/Radu Gorun la Radio Europa liberă), Antoaneta Bodisco,
Mihai Șora, Alice Botez, Jeni Acterian, etc. Din cauza urgiei vremurilor, Alexandru Dragomir
(„singurul fenomenolog român”) şi-a petrecut toată viaţa sa de filozof în intimitatea câtorva
persoane: la început în cercul „de la Andronache” (3), din care făcea parte (până să ajungă în
temnițele comuniste) și Mircea Vulcănescu (fostul său profesor), apoi, după niște decenii,
conversând cu Octavian Nistor si Mihai Șora, sau vizitându-l (singur ori împreună cu cei doi
foști colegi de facultate) la Păltiniș pe Constantin Noica. Cu doi ani înainte de marea trecere,
Alexandru Dragomir (4) l-a evocat (în 15 iunie 2000) pe fostul său profesor, Mircea
Vulcanescu. Întâi pentru a spune că a făcut parte dintr-un grup de studenţi [printre care și
prietenul său Octavian Nistor] care au fost “foarte influenţaţi de Mircea Vulcănescu” (5). Pe
urmă spre a ilustra ideea că în filozofie “nu cantitatea contează foarte mult”, ci calitatea
gândirii (vezi A. Dragomir: „Eu mă simt acasă doar în filozofie”, înterviu comentat şi refăcut
de Isabela Vasiliu-Scraba, în rev. „Asachi” din Piatra Neamţ, numerele din 2008 şi 2009; în
rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.6/2013, nr. 9/2013, nr. 10/2013, nr. 11/2013, nr. 12/ 2013, nr.1/
2014, nr. 2/2014). În vizitele sale la Păltiniș, Alexandru Dragomir îi dădea lui Noica foile în
care-şi consemnase gândirea. Cum a făcut în 1981 cu eseul despre Socrate, nepublicat ca atare
de editorul care i-a vampirizat de fapt gândirea, spre a trece în ochii naivilor (sau a
lingușitorilor săi, vezi Isabela Vasiliu Scraba, Al. Dragomir nu este o „invenţie” a lui
Liiceanu, fiindcă oamenii mici nu-i pot inventa pe oamenii mari;
https://isabelavs2.wordpress.com/alexandru-dragomir/isabelavs-dragomir-inventat/ ) drept
“co-autor” fără ştirea autorului (6). Pentru Alexandru Dragomir, fenomenologia era un fel de a
vedea “pe îndelete” ce este în jurul său şi ce se poate gândi în marginea lui Thomas din
Aquino, Platon, Kant, Hegel, Descartes, Aristotel, etc. Era modul său particular de a intra într-
un contact “înţelegător” cu lumea filozofiei, cu lumea din jurul său si cu propria persoană.
Noica îi reproşase lui Dragomir lipsa de finalitate culturală a unei asemenea echilibrări care,
fiind perfect autentică, mergea cumva pe linia observaţiei lui Blaga din anii treizeci după care
fenomenologia “nu este creatoare” (7).
Pornind de la libertatea umană exercitată într-o lume în care domneşte necesitatea, gânditorul
religios Nae Ionescu intenţionase a explica studenţilor săi (Octavian Nistor, Axente Sever
Popovici, Alexandru Dragomir, Jeni Acterian, etc.) întrepătrunderea domeniului libertăţii
absolute cu domeniul de existenţă, spunându-le în anul universitar 1936-1937 că aici este si
dincolo de aici, în sensul că lumea despre care în mod simplificator se spune că transcende
domeniul realităţii, “nu este în lumea cealaltă mai mult decât în lumea de aici” (8). Jeni
Acterian (1916 – 1958), în memoriile ei intitulate Jurnalul unei ființe greu de mulțumit
(București, 1991), îl descrie pe tânărul filozof Alexandru Dragomir călcând pe urmele
faimosului metafizician Nae Ionescu (9), dar amintește și de tânărul universitar Anton
Dumitriu, succesorul profesorului Nae Ionescu (1890 –1940) la catedra de istoria logicii.
Scăpat cu viață din temnițele comuniste, filozoful Anton Dumitriu (1905 – 1992) va fi cel care
va avea curajul de a prezenta (în Istoria Logicii, ed. II-a, 1975) aspecte ale gândirii lui Nae
Ionescu, nume interzis (10) de cenzura dictaturii comuniste, precum si multiple fațete ale
gândirii medievale.
În anii ateismului obligatoriu, Octavian Nistor, unul dintre puținii vizitatori cu care filozoful
de la Păltiniș putea discuta de la egal la egal, avea să se ocupe la rândul său de gândirea
medievală, citând și din lucrările foștilor săi profesori (P. P. Negulescu, N. Cusanus, 1937 și
Anton Dumitriu, Istoria logicii, 1969) în selecția sa de texte medievale cu titlu de „camuflaj”:
Intre antichitate și renaștere (vol. I-II, Gândirea evului mediu de la începuturile patristice la
N. Cusanus, Ed. Minerva, B.P.T, 1984, p.276, p.300, p.315). Pentru prima dată după ocuparea
sovietică a României ciuntită de Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herții, s-au putut în
1984 parcurge texte scolastice (din Toma din Aquino, mistica germană, Occam, Duns Scotus,
etc.) prin intermediul traducerilor acestui fost student al lui Nae Ionescu și al lui Heidegger.
Probabil semne ale acestei activității de traducător intreprise de O. Nistor s-ar găsi și în multe
dintre paginile nepublicate din arhiva rămasă de la prietenul său, Alexandru Dragomir, care
umpluse de-a lungul timpului o mulțime de caiete cu „opoziția” sa față de gândirea lui Toma
din Aquino, Kant, Platon, Hegel, Descartes, etc., sesizând perfect ideea lui Heidegger după
care gândirea filozofică „cere o adevărată luptă cu marea tradiție”. La Freiburg, doctorandul
Alexandru Dragomir „îi făcea opoziție” (Biemel, Rămânând cu Heidegger, în rev. „Orizont”,
Timișoara, 1997) chiar profesorului Martin Heidegger. Urme ale „opoziției” sale față de
filozofia noiciană n-au fost din păcate publicate nici până azi: „Noica mi-a arătat zece pagini
îndesate cu observațiile pe care Alexandru Dragomir i le-a făcut la Tratatul de ontologie”,
consemna în Jurnalul de la Păltiniș (București, 1983) „discipolul lui Henry Wald” (apud.
Noica) pe 29 sept. 1979.
Fiu al unui ministru liberal ucis în temnița comunistă, filozoful Octavian Nistor (1917-1993),
- după o lungă „pauză” (de la publicarea Fragmentelor eleațior), „pauză” forțată de aproape
trei decenii în care cel care cunoștea engleza, franceza, franceza medievală, germana,
germana medievală, italiana, latina si greaca veche a ajuns să-și câștige o perioadă traiul ca
salvamar -, a reapărut pe piața cărții cu traducerea lui Frazer (Creanga de aur, 5 vol.) și cu
Antologia filozofică –filozofia antică (vol. I-II, B.P.T., 1975), urmată după nouă ani de
Gândirea evului mediu ... În cripto-comunismul de după 1990 îi va mai apărea (chiar în anul
morții) volumul Filozofie neokantiană în texte (Ed. Științifică, București, 1993).

Scriind despre unul dintre discipolii necunoscuți ai lui Martin Heidegger care a fost la
Freiburg când Noica îl audia (în 1943) a doua oară pe Heidegger iar Alexandru Dragomir și
Octavian Vuia își pregăteau cu Heidegger tezele de doctorat (
http://www.scribd.com/doc/188004276/IsabelaVScrabaAlxDragomirOctVuia ) am presupus
că pe atunci trebuie să-l fi audiat pe filozoful german vorbind despre presocratici și Octavian
Nistor care în 1947 a publicat la Casa Școalelor volumul Fragmentele eleaților. De-a lungul
perioadei interbelice, auditoriul provenit din Regatul României ajunsese deja să cuprindă
multe nume ale personalităților de prestigiu a gândirii filozofice românești precum Lucian
Blaga, Nae Ionescu, Constantin Floru, Stefan Teodorescu, Dumitru Cristian Amzăr,
Constantin Noica, Petre Ţuţea, Sorin Pavel, George Uscătescu, Vintilă Horia, etc. In studiul
nostru Constantin Oprişan, un discipol necunoscut al lui Heidegger (rev. “Rost”, an VI, nr.70,
dec. 2008, p.25-30) mai semnalasem cum la vremea când bătrânul filozof fusese atacat la
Paris şi omagierea sa a fost interzisă la Sorbona, se formase un fel de zid românesc din exilații
români foşti studenţi ai săi care l-au omagiat (pe Heidegger) printr-un Colocviu organizat la
Cerisy la Salle. In acelaşi castel din Normandia avea să fie omagiat printr-un Simpozion şi
Mircea Eliade, după ce fusese onorat la Sorbona şi la Academia Franceză.
Sub teroarea ideologică a regimului comunist, generaţia lui Noica şi generaţia lui Axente
Sever Popovici (care a supraviețuit regimului de exterminare din închisorile și lagărele
comuniste) “a fost sugrumată, cu şansa ei [de afirmare prin creaţii originale]”, spunea
filozoful trăitor la Păltiniș într-o cameră microfonizată (Noica şi Securitatea, vol. II, 2010,
p.22). Noica știa perfect că filozofi marginalizaţi de statul poliţienesc au fost mulți, nu numai
Petre Ţuţea, Sorin Pavel, Alexandru Dragomir (traducător în anii patruzeci al unui eseu
heideggerian), Octavian Nistor sau Gheorghe Ciorogaru (traducătorul lui Iacob Boehme). El
mai știa că „marginalizații” erau cu mult mai pregătiți în domeniul filozofiei decât absolvenții
facultăților de marxism-leninism înființate după distrugerea Academiei Române si a
învăţământului superior românesc. Rezultatele muncii de traducere a „marginalizaților”
impresionează și azi atât cantitativ, cît şi calitativ. Excelenți traducători precum Noica (din
Kant și din idealiștii germani), Octavian Nistor (din neokantieni), D.D. Roşca, Virgil Bogdan,
C-tin Floru (din Hegel), Elena Irion/Moisuc, N. Bagdazar, C. Narly, Mihail Antoniade, Ion
Gorun, Traian Brăileanu (din Kant), D.C. Amzăr, Petre Pandrea, Gh. Ciorogaru, Horia Stanca,
L. Blaga, etc., au fost cei care au introdus în cultura românească operele marilor filozofi
germani.
Constantin Noica îi spunea în 1972 filozofului Octavian Nistor că tinerii comuniști, cărora le
propusese să traducă din Platon (11), citesc Platon și „tot la filozofia marxistă ajung” (vezi
vol. Noica în arhiva Securității, Ed. MNLR, 2010, vol. II, p.101). Lui Octavian Nistor
filozoful de la Păltiniș îi precizase și că Liiceanu este „discipolul lui Henry Wald” nu al său,
ca să nu lase loc de vreo confuzie.
Obișnuit să fie plagiat si chiar forțat la un moment dat să se declare mulțumit că ideide sale
circulă în cărți semnate de unii dintre vizitatorii săi (vezi textul lui Octavian Chețan din
volumul apărut în anul centenarului nașterii marelui filozof român: Modelul cultural Noica,
2009, pp. 119 –133), într-o conversaţie înregistrată de Securitate pe 14 mai 1984, Noica
întreba despre un scriitor dacă “e bun, sau plagiator?” (12), ultimul fiind cel care fie rezumă,
fie parafrazează ideile altuia şi uită să-l “deconspire” pe autorul ideilor preluate. Sau, chiar
dacă-l aminteşte în treacăt, el nu mai adaugă idei personale, nu pune nimic în plus (vezi
Isabela Vasiliu-Scraba, Despre G. Liiceanu şi despre plagierea de tip ‘inadequate paraphrase’
la Patapievici, în “Acolada”, Satu Mare, nr. 7-8/2012, p. 19;
http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS_PlagiatorulPata5.htm ).
Petre Ţuţea observase că Noica n-a făcut şcoală, deşi toată viaţa visase să pună (ca şi Nae
Ionescu) temelia unei şcoli de gândire. Doar Octavian Nistor și Alexandru Dragomir, ultimul
evoluat la maturitate într-o perfectă clandestinitate culturală, ar putea fi vag asociați unei
presupuse şcoli „Noica” ţinând seamă de încurajările primite de Alexandru Dragomir de la
Noica în anii 1946-1949, extrem de bine venite la început de drum, precum şi de contactul
apropiat pe care Dragomir și Octavian Nistor l-au avut cu Noica în ultimele lui decenii de
viaţă. În principal însă având în vedere valoarea contribuției din domeniul filozofiei românești
a celor doi foști colegi de studenție bucureșteană în perioada interbelică.

Note și considerații marginale:
1. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Vintilă Horia ostracizat, ca și Eliade, din comunism până azi ;
fragmente în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul IX, nr. 12 (97), dec. 1915, p. 16; on-line
https://www.academia.edu/34576831/Isabela_Vasiliu-
Scraba_Vintila_Horia_ostracizat_ca_si_Eliade_din_comunism_pan%C4%83_azi : sau,
https://isabelavs2.wordpress.com/vintila-horia/isabelavs-vintilahoriacentenar/.

2. vezi prima carte dedicată gândirii filozofului de la Păltiniș: Isabela Vasiliu-Scraba,
Filozofia lui Noica, între fantasmă și luciditate, Slobozia, 1992, precum și recenzia acestei
cărți de debut a scriitoarei, în revista „Jurnalul literar”, București, decembrie 1994, p.2;
https://www.academia.edu/25694763/Isabela_Vasiliu-Scraba_Filosofia_lui_Noica ; și
prezentarea semnată de Horia Stanca (fratele poetului Radu Stanca),
https://www.scribd.com/document/360168216/Horia-Stanca-Intre-Fantasma-si-Luciditate.

3. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Alexandru Dragomir și Mircea Vulcănescu în „Cercul de la
Andronache” înființat de Noica; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-
noica3andronache/.

4. vezi întâiul volum despre gândirea lui Alexandru Dragomir apărut la câteva luni după
publicarea filozofiei lui Dragomir trunchiată și modificată de editori: Isabela Vasiliu-Scraba,
Propedeutică la eternitate. Alexandru Dragomir în singurătatea gândului, Slobozia, 2004;
https://www.academia.edu/25694732/Isabela_Vasiliu-Scraba_Propedeutica_la_eternitate.

5. vezi Interviul din 15 iunie 2000 luat de Fabian Anton filozofului ALEXANDRU
DRAGOMIR, interviu refăcut de Isabela Vasiliu-Scraba după cenzurarea lui în «Observatorul
Cultural», 2005, și însoțit pe alocuri de comentarii, on-line,
https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/isabelavs-adnotat3-interviu-alxdragomir/ .

6. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Ultima revelație a lui Alexandru Dragomir: “A nu te vinde
comportă nebănuite riscuri”, pe suport de hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul V (XLI), nr. 10
(292), octombrie 2006, p.19; aici am citat fragmentele finale ale interviului din 15 iunie 2000
cezurate de «Observatorul Cultural». A se vedea și art. Isabela Vasiliu-Scraba, Alexandru
Dragomir nu este o „invenție” a lui Liiceanu, fiindcă oamenii mici nu-i pot inventa pe
oamenii mari, în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul VI, nr.3/53, martie 2012, p.19;
https://isabelavs2.wordpress.com/alexandru-dragomir/isabelavs-dragomir-inventat/.

7. Isabela Vasiliu-Scraba, Lucian Blaga și fenomenologia, sau, Despre noumen, fenomen și
fenomenologie,
https://www.scribd.com/doc/191186854/IsabelaVScrabaBlagaFenomenologie ; pe hârtie în
rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, Serie nouă, Anul XII, 1-15 mai 2013, pp.8-9:
https://isabelavs2.wordpress.com/lucian-blaga/isabelavs-blagafenomenologie14/ .

8. vezi Nae Ionescu, Tratat de metafizică,1936-1937; text inedit, București, Ed. Roza
Vânturilor, 1999, p.151. A se vedea și primul volum de exegeză a gândirii filozofice
naeionesciene: Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu în unica și în dubla ei
înfățișare, Slobozia, 2000;
https://www.scribd.com/document/132110995/IsabelaVasiliuScrabaNaeMetafizica .

9. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor: Nae Ionescu prin discipolii săi:
Petre Țuțea, Cioran, Noica, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Slobozia,
2000; https://www.academia.edu/25694750/Isabela_Vasiliu-
Scraba_In_labrintul_rasfrangerilor.

10. vezi după minutul 5 înregistrarea comunicării Isabelei Vasiliu-Scraba la Simpozionul „M.
Eliade și Mitul Eternei Reântoarceri”, ediția a IV-a, Pitești: https://www.youtube.com/watch?
v=GUvdVrPmFbs&t=10s.

11. Despre deformarea discursului platonic odată cu traducerea făcută de comunistul Andrei
Cornea (fiul stalinistului Paul Cornea, secretarul lui Ioșca Chișinevschi) am scris în eseul:
Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mari și mici ai culturii noastre la 25 de ani de
la moarte, pe hârtie în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Anul XI, Nr. 129, sept. 2012, p. 8360;
https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-25aninoica4/ .

12. Înregistrarea securistă a criteriului noician după care un scriitor comunist poate intra în
categoria scriitorilor autentici („buni”) sau în categoria plagiatorilor (unde fusese plasat G.
Liiceanu, „discipolul lui Henry Wald”, de comisia care i-a studiat doctoratul condus de Ion
Ianoși) a fost făcută la un an de la publicarea Jurnalului de la Păltiniș (prin dogmaticul
stalinist Ion Ianoși, profesor universitar cu liceul pe puncte, vezi Isabela Vasiliu-Scraba,
Pelerinaj la Păltinișul lui Noica, https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/pelerinaj-
noica/ ). Inregistrarea din 1984 se poate citi în vol.II: Noica in arhiva Securităţii (București,
Ed. Muzeul National al Literaturii Române, 2010, p.264).

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba (vezi fisa scriitoarei Isabela Vasiliu-
Scraba din Wikipedia.ro înainte de vandalizarea fișei de către administratorul
MyComp care înlătură din titlurile cărților ei și informațiile privitoare la
studiile ei post-universitare de limbi străine în țară și de filozofie în occident).
http://www.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba )

Cuvinte cheie: „istoria filozofiei” -- „filozofie românească” – Octavian
Nistor -- Alexandru Dragomir --Heidegger -- Noica -- Mircea Vulcănescu.

Sursa : https://isabelavs2.wordpress.com/lucian-blaga/isabelavs-blagafenomenologie14/.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful