IsabelaVS-TraduFilocalia5/21 ian. 2018/61619 car./8773cuv.

Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran și culisele Filocaliei sibiene, sau, Părintele Arsenie

Boca, poeta Zorica Lațcu și poetul Nichifor Crainic în colectivul de traducere
al Filocaliei românești (https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-
tradufilocalia5/ )

Motto: „Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga Filocalie în românește, acest act va rămâne legat
în mare măsură de numele Părintelui Arsenie Boca și de mișcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul
Mânăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiției ortodoxe și cu mijloacele cele
mai curate duhovnicești, ale învățăturii stăruitoare și ale dragostei de suflete” (pr.D. Stăniloae, vol. II,
1947). „In ciuda progresului fantastic al mijloacelor de comunicații, adevărul pătrunde greu, e parcă
împiedicat, parcă legat de cine știe câte ocale de fier. Mai mult, progresul acesta înlesnește-dimpotrivă-
răspândirea minciunii”. (Virgil Ierunca, Românește, 1964).

Rezumat de idei: Doi admiratori ai Filocaliei (Cioran și Andrei Scrima). Urme ale lecturii
Filocaliei în ultimul manuscris românesc al „parizianului” Cioran. Zilele albe ale unui „oaspete”
stilizând Filocalia la Mănăstirea Brâncoveanu. Mistici din Filocalia pictați la Drăgănescu de
„ctitorul de frunte al Filocaliei românești”. Poeta Zorica Lațcu traduce din Filocalia după orele de
serviciu și în vacanțe într-o chilie a Mânăstirii de la Sâmbăta de Sus, numele ei nefiind menționat de
prof. Stăniloae.

Cioran mărturisea la Paris că-i este „imposibil” să se ducă la biserică să audă Evanghelia
în franceză. I se părea că „sună grotesc”. „Cândva am scris -mai spunea el în deceniul opt-, că nu
se poate imagina un Iisus vorbind franțuzește”. În schimb, „Biblia în românește, tot serviciul
religios, în special cel de la înmormântare când se vorbește de viața pământeană a celui dispărut,
sunt extraordinare” (1).
Emil Cioran se extaziase (pe bună dreptate!) și de frumuseţea traducerii Filocaliei (vol I-
IV, Sibiu, 1945-1948). La zece ani după apariţia primelor patru volume datorită stăruinței
Părintelui Arsenie Boca pe atunci faimos stareț la Mănăstirea Brâncoveanu, călugărul Andrei
Scrima vorbea la Paris despre tradiția ortodoxă bazată pe textele Filocalice, într-un interviu
publicat de pr. Oliver Clement (2). Dar abia la distanță de trei decenii după tipărirea de la Sibiu,
oficialii culturii comuniste au îngăduit publicarea la București a următoarelor patru volume
(Filocalia, vol. V-VIII, București, 1976-1979).
Dacă până în 1948 numele traducătoarei Zorica Lațcu (3) nu a fost trecut – poate pentru a
nu împărți banii (4) de la mitropolitul N. Bălan care dorise din 1938 să tipărească Filocalia,
perioada terorismului ideologic comunist s-a caracterizat înainte de toate prin interzicerea
mediatizării numelor celor care au fost schingiuiți fără de vină prin temnițele politice și mai apoi
au refuzat să se arate re-educați. Or, atât starețul de la Sâmbăta și de la Prislop cât și poeta Zorica
Lațcu (închinoviată din 5 mai 1948 la Mănăstirea Vladimirești) au fost victime ale arestărilor
abuzive (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la
Centenarul sărbătorit la Mânăstirea Brâncoveanu; URL
https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/21) din timpul
unui regim care nu s-a putut impune și menține 45 de ani fără lagăre de exterminare și milioane
de întemnițati, cum bine obsevase Vintilă Horia (vezi Jurnal de sfârșit de ciclu, Ed. Vremea.
București, 2017). În primăvarea anului 1955 peste 220 de securiști conduși de (omul Moscovei)
Alexandru Nicolschi/ Boris Grumberg/ A. Nicolau (general N.K.V.D.) au arestat 318 măicuțe de
la Vladimirești împreună cu vizitatorii Mănăstirii, printre care se găsea și pr. Roman Braga care
apoi a fost schingiuit două luni în sediul Securitții din Galați. Comandată de ministrul de interne
Alexandru Drăghici (fugit la Budapesta în 1990) si, desigur de șeful Securității, Pantiușa/ Gh.
Pintilie, despre care se spune să l-ar fi ucis pe arestatul ministru comunist de justiție Lucrețiu
Pătrășcanu) operația militară de la Vladimirești s-a efectuat cu aportul locotenentului colonel
Zambetti si al căpitanului Eibenschutz (5).
Fără să știe mai mult decât citise prin prefețele volumelor Filocaliei de la Sibiu, parcurse
probabil la vremea când redacta ultima sa carte în românește, unde se regăsesc idei din secțiunea
„Despre dracul întristării” (Filocalia, vol. I, 1946, ediția a doua), Cioran s-a grăbit să aducă laude
în exclusivitate lui Dumitru Stăniloae (1903-1993) pentru reuşita stilistică a traducerii Filocaliei.
Sursele din care noi am putut afla mai multe detalii (decât a putut ști Cioran despre culisele
traducerii primelor patru volume într-o românească de „ceasloave și rugăciuni”) s-au ivit abia
după căderea comunismului:
La început prin publicarea de către maica Zamfira Constantinescu a celor două volume de
memorii ale lui Nichifor Crainic pe care ea le dactilografiase (vol.I, Casa Editorială „Gândirea”,
Septembrie 1991). Fostul academician a stat „închis 15 ani fără sentință în condiții de
exterminare” (cf. vol.II, prefața lui Alexandru Cojan, „Calvarul unor manuscrise”, pp.5-10,
Muzeul Literaturii Române, București, f.a.). Pe urmă, maica Zamfira de la Prislop a scos noua
serie a revistei „Gândirea”, în calitatea ei de fostă elevă a profesorului de mistică Nichifor Crainic
și, last but not least, prin difuzarea pe youtube a înregistrărilor scriitoarei Aspazia Oțel Petrescu
vorbind despre Zorica Lațcu ( https://www.youtube.com/watch?v=KMFQLHc7K5A&t=248s).
La acestea s-au adăugat din 2012 postările pe youtube (în 13 părți) ale îregistrării din
Italia anului 1987 cu fosta stareță de la Vladimirești tratând subiectul aportului Zoricăi Lațcu
(maica Teodosia de la Vladimirești) la traducerea Filocaliei (partea 13-a;
https://www.youtube.com/watch?v=3k7nk0HqWRM ; având o descriere necorespunzătoare
adevărului alcătuită de „user-ul” Seredenco Popian). Toate aceste surse au fost completate de
apariția la edituri din provincie a unor volume cu mărturii despre Părintele Arsenie Boca si despre
Părintele Ioan Iovan „de la Vladimirești” până să fie arestat pentru nouă ani din 1955.
Cioran își amintise într-un interviu de la sfârșitul anilor optzeci că vremea celui de-al
doilea război mondial (și a ocupației germane a Parisului) a reprezentat pentru el perioada în care
a învățat „două lucruri: engleza și româna. Am citit în acea perioadă –spunea Cioran - tot ce
puteam găsi în românește, în special Biblia, pentru a mă perfecționa în limba română..., ca apoi s-
o abandonez în favoarea francezei” (6). Pe lângă Biblie, fiul de protopop citise atunci în volumul
întâi al Filocaliei (Sibiu, 1946) despre existența împielițatului care, spre deosebire de toți ceilalți
draci care „fac sufletul iubitor de plăceri...nu primește să facă aceasta, ci el taie și usucă prin
întristare orice plăcere a sufletului...Simbolul acestui drac este năpârca al cărei venin copleșește
veninul celorlalte animale” (Evagrie în Filocalia, 1946, ediția a doua).
Iată forma în care a transpus Cioran noutatea găsită la asceticul Evagrie Ponticul: „În a
roade măduva vieții, există un vierme mai necruțător decât toți viermii, mai insinuant decât
târâtoarele, mai harnic decât moliile și mai crud ca râmele văzute și nevăzute, este iadul vârât în
tine, este Tristețea” (Cioran, Razne, Ed. Humanitas, București, 2012, p. 25).
În capitala Franței bursierul Cioran ajunsese în 1937, cam la o lună după ce un tipograf
comunist îi tipărise Lacrimi și sfinți, volum de „auto-biografie mascată” (Cioran), mărturisind
mai mult decât o sensibilitate nativă față de problemele religioase (7). Fiindcă în acei ani, 1936-
1937, profesorul de filozofie Cioran avusese o adevărată „criză religioasă” (cf. E. Cioran în
conversație cu Ion Deaconescu). După opinia eseistului ajuns pe culmile gloriei, Lacrimi si sfinți
ar reprezenta o carte de „adnotări pentru și împotriva religiei” scrisă de un tânăr „înclinat spre
exces” care un an întreg își împărțise lecturile între mistici și vieți de sfinți. Întâmplarea face ca
din anul 1937 să dateze si manuscrisul românesc al Filocaliei pregătit la Muntele Athos pentru
tipar și adus de acolo în vara anului 1939 de Părintele Arsenie Boca.
La maturitate, Cioran prețuia în mod special cartea Lacrimi și sfinți, pentru că fusese
scrisă „în afara istoriei de atunci” (E. Cioran), într-un moment când a trăit „o adevărată luptă” cu
sine însuși. Credea că „e cea mai bună scrisă în românește” (ibid.) , deși aproape toți prietenii săi
români n-au înțeles-o, atacându-l după apariția ei. De fapt Cioran - mare admirator al
gânditorului religios care a fost profesorul Nae Ionescu pe care-l însoțea la curs fără să-i fie
asistent - devenise la rândul său convins că „religia merge mult mai în adâncime” (E. C.) decât
orice altă cale de cunoaștere.
„Cufundat în lectura misticilor, credeam că-i înțeleg”, va spune el amintindu-și de
„tentația misticismului” de la 26 de ani: „Am trăit clipe când te afli dincolo de aparențe. O
înfiorare năvalnică te surprinde pe neașteptate. Te simți cuprins de o plenitudine
extraordinară...Cele câteva momente de iluminare trăite de mine m-au condus la înțelegerea
fericirii supreme de care vorbesc misticii. În afara fericirii supreme la care suntem chemați în
mod cu totul excepțional și numai pentru scurt timp, nimic nu mai posedă adevărată existență.
Trăim în regatul umbrelor. Oricum, din Paradis (ca și din Infern) nu te mai întorci niciodată
același care ai fost” (Cioran, http://fr.scribd.com/doc/70857079/Caiet-2-Cioran ). După propriile-i
mărturisiri, Cioran experimentează pentru trei zile viața mănăstirească („există momente când
fiecare om ar pleca în mănăstire”, scria părinților săi fostul student al filozofului religios Nae
Ionescu. Într-un interviu Cioran își amintise cum a reușit a-și convinge fratele să renunțe la
gândul călugăririi.
Din cauza dramei familiei sale, - părinții evacuați din casă în iulie 1948, tatăl la 68 de ani
lipsit de pensie, sora închisă în lagărul de muncă forțată de la Canalul Dunărea – Marea Neagră și
fratele în temnița politică (vezi Cioran și Securitatea, Ed. Polirom, 2010, p. 25)-, Cioran a păstrat
neîntinat (de nici o răzvrătire a lucidității, aroganței și cinismului său obișnuit) ecoul „întoarcerii
din Paradis”. Lucru care transpare dintr-o scrisoare din vremea când fratele și sora lui Cioran erau
în gulagul comunist în care mercenarii ocupantului sovietic au decimat printr-un regim de
exterminare sute de mii de români (8).
„Nu trebuie să vă lăsați copleșiți –le-a scris atunci Cioran. Din moment ce aveți credință
în Dumnezeu, adică singura mângâiere valabilă care există sub soare, mi se pare că sînteți destul
de înarmați pentru a suporta orice suferință. Drama cea mai mare în viață e lipsa de credință”. Cu
durerea pricinuită de întemnițarea patru ani (fără de vină) a Virginiei (decedată înainte de vreme
din pricina suferințelor prin care a trecut) și de cei zece ani cât a fost închis Aurel (după arestarea
din primăvara anului 1948 condamnat de fapt la șapte ani, prelungiți apoi „administrativ”),
Cioran recunoaște peste ani că în acele momente „ar fi trecut de partea lui Dumnezeu”. În
scrisoarea din 16 aprilie 1949 către ai săi are și revelația falsei sale necredințe: „poate nu sunt în
fond atât de necredincios pe cât par” (Cioran, Scrisori către cei de acasă, București, 2014, p.31).
În cripto-comunismul de după nouăzeci s-a început re-editarea primelor patru volume ale
Filocaliei (în 1992, la Editura Harisma din București) fără retipărirea prefeţelor ediției sibiene,
ca nu cumva să fie mediatizat numele „ctitorului de frunte al Filocaliei românești” (vezi prefața
volumului II scrisă de Stăniloae) de la a cărui moarte martirică (din 28 noiembrie 1989) abia
trecuseră trei ani (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, în rev.
„Acolada”, Satu Mare, nr. 9/2014, p 18, URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-
boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ). Lipsa prefețelor scrise de Stăniloae înainte de 1948 a ascuns
istoria traducerii Filocaliei, aşa cum apărea ea povestită de rectorul Academiei Andreiene.
 Dacă prefețele ediției sibiene au putut fi cu ușurință îndepărtate, mai greu ar fi fost de
îndepărtat urmele activității legate de ctitorirea Filocaliei românești întipărite în fresca Bisericii
din Drăgănescu unde Părintele Arsenie Boca i-a reprezentat pe mulți dintre scriitorii mistici
pomeniti în Filocalie: Sfântul Dionisie Areopagitul, Sf. Grigore de Nissa, Sf. Ioan Gură de Aur,
Sf. Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Scărariul, Sfântul Efrem Sirul, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Simeon
Noul Teolog, Sf. Grigore de Nazianz, Macarie Egipteanul, Sf. Antonie cel Mare, etc. Poate nu
numai din pricina unicității picturii, ci și datorită acestui fapt, Biserica de la Drăganescu
(supranumită „Capela Sixtină a Ortodoxiei”) nu are indicații care să ghideze automobiliștii din
șoseaua națională până la ea (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu și
o profeție a Părintelui Arsenie Boca, URL, https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-
boca/isabelavs-bisericadraganescu11/ ).
După decembrie1989, profesorul D. Stăniloae și-a amintit cu prilejul unui interviu că
Părintele Arsenie Boca (ale cărui predici le asculta bucuros la Sâmbăta de Sus, venit chiar de la
București, cum s-a întâmplat de Sfânta sărbătoare a Pastilor din mai 1948) stătea cu el “luni de
zile” ca să traducă împreună textele filocalice necuprise în manuscrisul românesc al Filocaliei
aduse de la Muntele Athos. Din iarna 1943-1944 ieromonahul Arsenie Boca (pe care în primăvara
anului 1944 îl găsise în casa profesorului Stăniloae maica Veronica de la Vladimirești) a scris
„întreg textul românesc în prima formă pe care am reușit să i-o dau” (9). Ca orice traducere din
indifereant ce limbă străină prima formă a necesitat îmbunătățirile stilistice operate de cei doi
mari poeți Nichifor Crainic și Zorica Lațcu. Jumătate din Filocalia (tipărită în 1782 în grecește la
Veneția, vezi Virgil Cândea, Locul spiritualității românești în reînoirea isihastă, în vol. Românii
în reînoirea isihastă, Ed. Trinitas, Iași, 1997, pp.17-38 ) a putut să apară datorită „stăruinței
întăritoare” a Părintelui Arsenie „care – scrie Pr. Prof. Stăniloae - a stat lângă mine tot timpul
traducerii” (cf. pr. Stăniloae, 6 ian. 1948, în prefaţa Filocaliei, vol. III, Sibiu, 1948). Tot el
precizase că în cele patru volume ale Filocaliei tipărite la Sibiu au fost folosite și pagini gata
traduse în românește și copiate de Părintele Arsenie Boca într-un caiet cu care s-a întors de
la Muntele Athos.
Este posibil ca din compararea acestor pagini copiate la Sfântul Munte cu textul introdus
în volumele tipărite ale Filocaliei unii să-și imagineze că posedă „dovada” scrierii „după dictatul”
unicului traducător Stăniloae. Spre a trece sub tăcere contribuția elenistei Zorica Lațcu
(traducătoare și ea), sau stilizările „primei forme” (cf. Stăniloae) datorate atât lui Nichifor Crainic
cât și Zoricăi Lațcu, doi dintre cei mai mari poeți mistici din literatura românească.
In privința considerării Filocaliei sibiene ca rod exclusiv al muncii de traducere depusă de
profesorul Stăniloae, parcă ar fi înțeleși între ei unii absolvenți de teologie care înclină să vadă în
starețul de la Sâmbăta un simplu caligraf scriind artistic ce i se dictează. În realitate, însuși poetul
si traducătorul Nichifor Crainic declarase pe 11 octombrie 1955 că Părintele Arsenie Boca
traducea Filocalia împreună cu Profesorul D. Stăniloae (în vol. II, Părintele Arsenie Boca în
arhivele Securității, Ed. Agnos, Sibiu, 2014, p. 438) și că el însuși (N.Crainic) îmbunătățise
forma literară a traducerii când se aflase ascuns la Mănăstirea Brâncoveanu.
Un autor interesat de „atenția poliției politice” (Ed. Partener, Galați, 2009), imaginându-și
poate că „verificarea” o fi consultarea dicționarului Bailly (Paris, 1929) scria că fostul profesor de
mistică Nichifor Crainic ar fi făcut la Sâmbăta de Sus (din noiembrie 1944 până în martie 1945)
doar o „verificare a traducerilor din primul volum al Filocaliei” (Părintele Arsenie Boca în
atenția poliției politice, 2009, p.62). Manuscrisul memoriilor lui Nichifor Crainic (10) se pare că
a ajuns (prin preotul Ion Sămărghițan) la faimosului stareț de la Sâmbăta. Acesta, fiind mutat de
mitropolitul Bălan în noiembrie 1948 la Mănăstirea Prislop, le-a ascuns la o rudă de-a sa. Datorită
ajutorului pe care i l-a dat la nevoie teologului profesor Nichifor Crainic, părintele Arsenie Boca
a fost invitat de octogenarul Crainic în decembrie 1969 la Restaurantul Bucur, după cum a reieșit
din arhivele organelor represive ale regimului polițienesc comunist (vezi Isabela Vasiliu-Scraba,
Radu Gyr despre falsificarea istoriei literare la „acrobatul” George Călinescu, URL
https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-crainicgandirea/ ).
Ieșit în 1963 din temnița politică, Stăniloae (ascuns după pseudonimul „Văleanu Ion”) n-a
putut scrie în 1965 despre Părintele Arsenie Boca decât că „impresiona prin priviri fixe” cu toate
că avea și calitatea reală a unei prompte serviabilități (29 iunie 1965, în vol. III, Părintele Arsenie
Boca în arhivele Securității, Ed. Agnos, Sibiu, 2016, p. 367). După 1990 profesorul Stăniloae si-a
putut aminti mai relaxat de puternica personalitate a fostului stareț de la Sâmbăta care a “reînviat
cu viaţa şi cu propăvăduirea sa duhul Filocaliei în viaţa religioasă a poporului nostru” (D.
Stăniloae, “Cuvânt înainte” în Filocalia, vol. III, Sibiu, 1948). O fostă studentă a universitarului
Lucian Blaga - arestată „fără probe materiale care să ateste vreo activitate politică subversivă”
(cum s-a putut scrie doar în iulie 1945 în Biroul Siguranței din Râmnicu- Vâlcea despre arestatul
ieromonah Arsenie Boca) -, povestea următoarele amănunte legate de vizita ei la Mănăstirea
Brâncoveanu în mai 1948: „Acolo la Sâmbăta l-am întâlnit și pe părintele Stăniloae, care avea să
devină apoi unul dintre cei mai mari dogmaticieni ai timpului, și pe Părintele Mladin. Ei mergeau
la Sâmbăta cu regularitate” spunea Aspazia Oțel-Petrescu (Un popas la Sâmbăta de Sus cu
Părintele Arsenie Boca, în rev. „Gândirea”, Sibiu, nr.6-7/ 2003, pp.25-31).
La vremea războiului pentru redobândirea Basarabiei și Bucovinei de Nord (smulse de
Stalin în vara „apocaliptică” 1940, redobândite prin luptă de români și după 23 august 1944 luate
iarăși de Stalin) Părintele Arsenie (la vârsta de 25 de ani traducător din limba greacă a lui Ion
Scăraru, autor cuprins după deceniul opt într-unul din cele patru volume adăugate Filocaliei
după 1979) i-ar fi dat profesorului Dumitru Stăniloae necontenit ajutor și „imbold” la traducerea
primelor patru volume. În interviul din 1990, remarcabilul dogmatician l-a descris pe „Sfântul
Ardealului” ca pe un om care “avea ceva atractiv, puternic”, și care impresiona “prin forma
hotărâtă a lui de a fi. Era un dar al lui. Parcă era o piatră, o stâncă” (pr. D. Stăniloae).
Profesorul de mistică Nichifor Crainic (1889-1972) al cărui curs îl continuase pentru un
an (vezi profesorii Facultății de Teologie din București enumărați pe 28 sept. 1955 de maica
Zamfira arestată de la Prislop împreună cu Părintele Arsenie Boca pe 20 sept. 1955, în vol. II,
Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității, Ed. Agnos, Sibiu, 2014, p.597) este prezentat în
interviul din 1990 de bătrânul Stăniloae ca un om “foarte deschis, comunicativ” (ibid.) prin
opoziţie cu starețul supranumit „Sfântul Ardealului”.
Apropierea dintre cei doi i-a venit în minte probabil chiar din perioada celor câteva luni
când starețul Arsenie Boca îl ascunsese pe teologul și scriitorul bucureștean în vila mitropolitului
Nicolae Bălan, unde Crainic a îmbunătățit traducerea Filocaliei „din punct de vedere al formei
literare” (cf. deținut politic Nichifor Crainic, 1955, ACNSAS, dosar 2637, vol.2, f. 89-91 si dosar
13206, vol.2, f.524-532).
Printre amintirile sale deformate de trecerea anilor, Lidia Stăniloae (născută în 1933)
inserează un pasaj (privitor la traducerea Filocaliei ) dintr-o scrisoare a lui Emil Cioran. Iată
fragmentul difuzat de ea prin intermediul propriului ei volum de (foarte cețoase) amintiri scos în
două ediții (2007 si 2010) de fosta Editură „Politică”: “Doamne, ce limbă curat românească! E o
încântare. Ce plastic sună această limbă a ceasloavelor şi a rugăciunilor. Ca zugrăveala de pe
pereţii bisericilor, plină de culoare şi de forţă de expresie! Părinte Stăniloae, ai ales exact limbajul
care trebuia pentru asemenea lucrare” (vezi scrisoarea lui Emil Cioran în vol.: Lidia Stăniloae
Ionescu, Lumina faptei din lumina cuvântului. Împreună cu tatăl meu, Ed. Humanitas, Bucureşti,
ed. II-a revăzută, 2010, p.318).
 Desigur că Emil Cioran, care petrecuse la Sibiu în iarna anului 1940 ultimele sărbători în
familie, nu a avut de unde să afle că frumoasa limbă românească a volumelor Filocaliei apărute
la Sibiu între 1945 şi 1948 - datorită “stăruinţei Părintelui Arsenie” (pr. D. Stăniloae, “Cuvânt
înainte” în Filocalia, vol. III, Sibiu, 1948) -, fusese în fapt opera a doi mari poeţi, din care pe
unul (pe Nichifor Crainic) îl știa foarte bine. În cea mai mare parte, stilizarea traducerii s-a
datorat unei mare poete mistice (poate cea mai mare din literatura românească), Zorica Laţcu
(fiică de avocat devenită maica Teodosia de la Mânăstirea Vladimirești de lângă Tecuci),
eminentă elevă a profesorului de greacă veche Stefan Bezdechi de la universitatea clujană.
Poeziile tinerei asistente universitare Zoricăi Lațcu (11) fuseseră apreciate de Nichifor Crainic
care le-a publicat începând din anul 1941 în paginile „Gândirii”. Spre a se ocupa în tihnă atât cu
traducerea cât și cu stilizarea Filocaliei (sibiene), Zorica Laţcu (1917- 8 aug. 1990) primise în
anii de după război o chilie care să-i fie birou de lucru la M-rea Brâncoveanu (vezi mărturiile
Aspaziei Oţel Petrescu despre prima sa întâlnire cu Părintele Arsenie Boca în ian. 1948 publicate
în rev. „Gândirea”, Sibiu, nr. 6-7/2003, pp. 25-31, sau on-line: “Parcă l-aş fi întâlnit pe Iisus”,
https://melidoniumm.wordpress.com/?s=Aspazia+Otel+Petrescu ).
Din octombrie 1987 există o inregistrare din Italia postată pe youtube în 2012
(https://www.youtube.com/watch?v=wGjben1KWOk ) în care fosta stareță de la Vladimirești
povestește cum poeta Zorica Lațcu îi dădea profesorului Stăniloae paginile traduse de ea din
Filocalie fără a primi nici un ban pe munca depusă, care îi ocupa nu numai zilele libere petrecute
la Sâmbăta de Sus, dar și orele de după serviciu, și cum s-a întristat că nici măcar numele nu-i
fusese trecut. La reeditarea primelor patru volume (după 1992, la Editura „Harisma” din
București) preotul profesor D. Stăniloae avea să îndepărteze prefețele inițiale, să nu cumva să fie
mediatizat numele ieromonahului Arsenie Boca, martirizat în 1989 de „regimul criminal
comunist” care din 1948 a vrut în repetate rânduri să-l lichideze și n-a reușit decât în toamna
anului 1989 ( http://www.romanianstudies.org/content/2011/03/miracolul-bisericii-de-la-
draganescu-si-o-profetie-a-parintelui-arsenie-boca/ ).
Când amintirile îi erau (comparativ) mai proaspete, maica Veronica Gurău scrisese pe 26
iunie 1965 într-o declarație către Securitate că a stat în 1947 trei săptămâni la Sâmbăta de Sus
când starețul Arsenie Boca ținea prelegeri unei mulțimi de studenți. La Mănăstirea Brâncoveanu
se găsea și Zorica Lațcu traducând în chilia ei din textele filocalice (în vol. III, Părintele Arsenie
Boca în Arhivele Securității, Ed. Agnos, Sibiu, 2016, p.365).
Desigur, o importantă contribuţie la “limba curat românească, plină de culoare şi forţă de
expresie” a întâiului volum al Filocaliei (Sibiu, 1946) avusese însuși marele poet și eseist
Nichifor Crainic ascuns la mănăstire de Părintele Arsenie Boca (12) . Intr-una dintre declarațiile
din octombrie 1955, de după arestarea starețului Arsenie Boca de la Prislop, deținutul politic
Nichifor Crainic menționează în treacăt efortul depus de el la stilizarea Filocaliei în vremea când
a fost găzduit în vila Mitropolitului Ardealului de la Mânăstirea Brâncoveanu. La rândul ei,
Maica Teodosia (poeta Zorica Laţcu) povestea că “în perioada în care Părintele Arsenie Boca
împreună cu părintele D. Stăniloae traducea Filocalia, dânsa ajuta la traducere, stilizând textul”
(vezi Maica Adriana de la Schitul Cornet, în vol. Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele
Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraş, 2004, p.78).
Aceasta este adevărata istorie a traducerii Filocaliei într-o limbă atât de frumoasă încât a
trezit admirația remarcabilului scriitor Cioran a cărui ultimă tentativă de a-și îmbunătați stilistica
scrierilor românești a implicat o atentă citire a Bibliei din 1936 - tradusă de Gala Galaction și
„învățatul profesor de Teologie Vasile Radu” (cf. Bartolomeu Valeriu Anania, Biblia, diortosită
după Septuaginta, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2009, p.5) -, precum și o parcurgere a Filocaliei
sibiene. Datorită prefețelor de atunci, prezența renumitului predicator și duhovnic de la Sâmbăta
de Sus între cei care au contribuit la traducerea Filocaliei nu era pusă de nimeni la îndoială. Ceea
ce se vede limpede dintr-o epistolă trimisă de Părintele Ilie Cleopa de la Mănăstirea Slatina și
neajunsă la Mănăstirea Prislop, fiind oprită de Securitare. Iată un fragment din confiscata
scrisoare: „Mila Domnului să vă plătească dragostea și sârguința care ați depus la scrierea
Fliocaliei împreună cu Păr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, că ați dat la lumină acest tezaur mistic și
ascetic al Sfinților Părinți de unde se adapă cei doritori de a merge spre urcușul desăvârșirii. Cred
că bunătatea și mila Domnului nu vă va lăsa nerăsplătit pentru această osteneală” (stareț
arhimandrit Cleopa, 6 iulie 1950, în vol. II, Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității, Ed.
Agnos, Sibiu, 2014, p.642).
Când Emil Cioran scrie de Filocalia care ar fi fost tradusă de Dumitru Stăniloae el nu se
referă nici la cele opt volume ale Filocaliei (să-i spunem) „clasice”, nici la cele douăsprezece
volume câte a tipărit profesorul Stănioae adăugând încă patru volume de scrieri asceto-mistice.
Cioran se gândește în exclusivitate la primele patru volume ale Filocaliei stilizată de poetul
Nichifor Crainic și de poeta și traducătoarea Zorica Lațcu (1917-1990). Ceea ce se vede limpede
dintr-o scrisoare expediată de la Paris cu doi ani înainte de apariția la București a volulelor V, VI,
VII și VIII (între 1976 și 1979). Marele stilist „francez” scrie unui prieten din tinerețe că uneori
visează „la o colibă, departe de lume”, unde să poată „citi Filocalia [Sibiu, I-IV, 1946-1948], în
românește, desigur. Ce limbă extraordinară avem !” (Cioran, 17 ianuarie 1974).

In încheiere vom recopia pasajul despre moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca,
întrucât acest fragment înregistrat în 2007 este cu îndârjire îndepărtat în toate cărțile ce apar ca
ciupercile după ploaie spre a menționa „mărturia” (trunchiată în această parte!) călugărului
Pantelimon Munteanu de la Ghighiu privitoare la martiriul faimosului duhovnic Arsenie Boca:
“În 1989 părintele Arsenie spunea celor apropiaţi: ‘nu mă mai vedeţi în curând că ăştia mă
termină’. (..). Ultimele momente şi le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neapărat să scrieţi asta. Am
fost la el împreună cu parintele Dometie care a fost ţinut acolo cam o săptămână și nu i-au dat
voie să vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea că e la Drăgănescu. Părintele Arsenie avea însă
un căţel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era şi căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am
dat seama că este acolo. În cele din urmă ni s-a spus că este bolnav şi că nu poate vedea pe
nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile ni s-a spus că a murit
părintele. L-au adus şi era aşa cum era: TORTURAT şi CHINUIT. /…/ Nu mi-e frică să spun
adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă acest lucru. Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au
torturat şi acum vor cu orice preţ să ascundă adevărul [jurnalistul care îl înregistra fusese...
redactor la Radio Europa liberă, post bucureștean în care nu era acceptat oricine]. Eu spun
adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl ştiu, dar nu îl spun” (Părintele Pantelimon de la M-rea
Ghighiu, înregistrare din toamna anului 2007). După difuzarea pe internet a acestui pasaj,
bătrânul părinte Pantelimon a fost mutat de la M-rea Ghighiu la Mănăstirea Turnu, iar internetul a
fost “curăţat” de respectivul pasaj pe care, dintr-un bun obicei, l-am transcris într-un caiet şi l-am
citat într-un articol publicat de rev. “Arges” în oct. 2010 (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul
Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Mânăstirea Brâncoveanu;
URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ). Există
în zilele noastre o meserie bine plătită pentru “aranjarea”, după comanda plătitorilor, a unor
informaţii care circulă pe internetul de limbă românească.
Marele duhovnic Arsenie Boca îl văzuse pe 27 oct. 1989 pe preotul Simion Todoran
(căruia maica Zamfira i-a anunţat telefonic moartea Părintelui pe 28 noiembrie). Atunci, cu o lună
înainte de plecarea lui la Domnul, i-a spus că este “ultima dată când ne vedem”(S. Tudoran în
vol. Mărturii din Tara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004,
p.113). Unii au povestit că Părintele a fost scos din mașina cu care venea de la București și
introdus în mașina securiștilor care l-au schingiuit. Locuind din 1977 la Sinaia, Părintele Arsenie
Boca (pensionat pe 1 iunie 1967) se dusese probabil pe 21 nov. 1989 la Bucureşti să-și ridice
pensia, sau o fi fost chemat de Ceaușești, cum mai umblă vorba. Intr-o notă (din 1984) pentru
Securitate este consemnată intenţia sa de a-şi muta pensia la Sinaia. După relatarea preotului N.
Boboia din Porumbacu de Sus, Părintele Arsenie Boca s-a întors de la București cu o mașină care
a fost somată de doi securisti să oprească. Soferul n-a vrut, dar Părintele Arsenie Boca i-a zis că-i
rămân cei doi copii pe drumuri fiindcă securiştii îl vor împuşca dacă nu opreşte. Din maşina
oprită Părintele Arsenie Boca a fost scos cu brutalitate şi apoi bătut cu sălbăticie. E foarte
probabil că apoi a fost transportat la așezământul monahal de la Sinaia și lăsat în grija maicilor de
acolo, înspăimântate de Securitate să nu sufle nici o vorbă de cele întâmplate. Probabil că
părintele Pantelimon împreună cu părintele Dometie au presimtit ceva fiindcă aveau mare evlavie
la Părintele Arsenie. De aceea s-au dus la Sinaia unde au rămas cam o săptămână, cât a durat
agonia şi maicile înspăimântate nu i-au lăsat să-l vadă pe cel torturat. Despre Părintele Arsenie
Boca, preotul din Porumbacu de Sus mai spunea că “ar trebui să fie folosit la facultăţile de
teologie, la seminarii, la mânăstiri, în toată ţara. Nu să fie ţinut ascuns” (Pr. Nicolae Boboia, în
vol. Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele Arsenie Boca, Făgăraş, Ed. Agaton, Făgăraș,
2004, p.26).

Note și considerații marginale:

1. vezi Caietele Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”, Caietul nr.2, Emil
Cioran, Craiova, 2007, p.39, editat de Consantin Barbu, on-line la
http://fr.scribd.com/doc/70857079/Caiet-2-Cioran ; vezi și referatul Isabelei Vasiliu-
Scraba, Cioran, un mistic în lumea filozofiei, pentru Colocviul Internațional „Cioran”,
mai 2014, organizat de Univ. „L. Blaga” din Sibiu, publicat de rev. „Conta”, Piatra
Neamț, nr.14/2014,
http://fr.scribd.com/doc/201531861/IsabelaVasiliuScrabaCioranSibiu2014Colocviu ,
precum înregistrarea https://www.youtube.com/watch?v=2BHknoJPFpg și textul
prezentat la Centenarul „Cioran (1911-1995)”, mai 2011 organizat de Universitatea „L.
Blaga” din Sibiu si de Primăria din Rășinari,
http://fr.scribd.com/doc/187765196/IsabelaVScrabaCioranSibiu2011Prophete ).
Profesorul de metafizică Nae Ionescu („mentorul generației sale”, cum l-a desemnat într-
un interviu din 1987 Cioran) frecventa Biserica Albă. In textele lor scrise pe calapodul
înverșunat ateu al culturii comuniste, mulți dintre cei care s-au iluzionat după 1990 că-și
fac un nume pe seama lui Cioran (prin simpla tricotare a unei biografii „oficializate”) au
preferat să perpetueze interdicția cenzurii idelologice comuniste privitoare la menționarea
metafizicianului Nae Ionescu în calitatea sa de prim și unic (până la ora actuală) creator
de școală filozofică românească. Atât directorul fostei Edituri ”Politice” (desemnat de
Noica „discipolul lui Henry Wald nu al său” (vezi vol. 2, Noica în Arhiva Securității, Ed.
Muzeului Național al Literaturii Române, Bucuresti, 2009, p.154), cât si autoarea de
Poeme nerușinate (București, Editura Albatros, București, 1993) - ajunsă (datorită
plagiatorului Ion Ianoși – dovedit în 1995, prin „România liberă” scoasă de Petre Mihai
Băcanu, plagiator după Kant-ul Rodicăi Croitoru) conducătoare de doctorate despre
interbelici la universitatea clujană-, s-au făcut a-l „uita” pe inițiatorul Școlii trăiriste,
neamintind de influența formatoare a profesorului Nae Ionescu asupra lui Cioran (vezi
Isabela Vasiliu-Scraba, Ideile, un decor variabil în eseistica lui Cioran, în volumul IN
LABIRINTUL RĂSFRÂNGERILOR. NAE IONESCU PRIN DISCIPOLII SĂI: Petre
Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Ed. Star Tipp, 2000,
URL http://isabelavs.go.ro/Discip/CAP8.html , precum și Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran
prin lăutărismul lui Pleșu, sau Inocularea rușinii de a fi român, URL
http://www.romanianstudies.org/content/2011/02/isabela-vasiliu-scraba-cioran-prin-
lautarismul-lui-plesu-despre-inocularea-rusinii-de-a-fi-roman/ ).
2. Vrând să informeze teologii francezi (pe unde radiofonice, cu ocazia unei discuţii
cu teologul Oliver Clement ulterior publicată într-o revistă) despre apariţia în România a
primelor patru volume ale Filocaliei (Sibiu, 1946-1948), Andrei Scrima (1925-2000) face
şi o referire la practica isihastă de la M-rea Antim (L’avenement philocalique dans
l’Orthodoxie roumaine, par un moine de l’Eglise Orthodoxe de Roumanie, în “Istina”,
nr.5/1958, p.235-328 şi 443-474). La mânăstirea bucureşteană, între 1944 şi 1948, Sandu
Tudor (martir al temnițelor comuniste) organizase (pe modelul conferinţelor Asociaţiei
„Criterion” din 1932-1935) o serie de conferinţe urmate de discuţii pe teme religioase,
evenimente culturale suprimate în 1948 prin comanda politică a „regimului comunist al
Anei Pauker”(Virgil Ierunca). După numele înşirate de Andrei Scrima (ajuns în mod
oficial în 1956 întâi în Elveţia apoi în Franţa), în revista franceză tipărită în mai 1958,
Securitatea a arestat în vara anului 1958 pe toţi cei pe care memoria tânărului călugăr
Scrima nu i-a lăsat deoparte (cf. Une interview du pere Dumitru Saniloaie, în vol.
Philosophes Roumains, Bucureşti, Redaction des publications pour l’etranger, f.a., p.212;
după arestarea celor 16 persoane nevinovate grupate de torționarii Securității într-o
inventară „organizație subversivă” pentru a putea fi condamnați, părintele Andrei Scrima
n-a mai vorbit ani de zile cu pr. O. Clement). Torționarul sadic Alexandru
Nicolschi/Nicolau este menționat de Adriana Georgescu în cartea ei în care povestește
cum a fost dată cu capul de perete până a fost umplută de sânge de anchetatorul Nicolschi,
vezi In the Beginning Was the End, 1951, Translated from Romanian by Dr. Dan
Golopenția; La început a fost sfârșitul, cu o prefață de Monica Lovinescu, București,
2003. Numele agentului sovietic Boris Grumberg, alias Nicolschi/Nicolau, aflat
doisprezece ani în structurile de vârf ale Securității înființate de Ana Pauker în 1948, nu
apare trecut în Dicționarul de istorie a României, coordonat de Stan Stoica (Ed. Meronia,
București, 2007). În 1958, grupați de Securitate în așa-numitul lot al „Rugului aprins”, au
ajuns după gratii în regim de exterminare şaisprezece oameni nevinovaţi condamnați
pentru o activitate (a Asociației „Rugul Aprins”) care își încetase întrunirile de la
Mănăstirea Antim în urmă cu zece ani (apud. Părintele Sofian Boghiu; vezi și Isabela
Vasiliu-Scraba, Modelul Antim și modelul Păltiniș , sau, Inutile liste bibliografice oferite
de Noica și lecturi de poezie religioasă în casa boierească a Olgăi Greceanu;
https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicaolga/ ). Ca urmare a
detenţiei politice trei oameni si-au pierdut viaţa, doi poeți (Sandu Tudor și dr. Vasile
Voiculescu) și arhimandritul Haralambie Vasilache. În 1962 Sandu Tudor a fost omorât
cu ranga de către un gardian, în închisoarea din Aiud, unde e construit un Centru de
martirologice pentru studierea victimelor rasismului hitlerist și a altor victime (vezi
Isabela Vasiliu-Scraba, Batjocorirea martirilor neamului în proiectul Mânăstirii de la
Râpa Robilor din Aiud, în rev. „Origini/Romanian Roots”, S.U.A., vol.XIV, No.6-7-8
(143-144-145), June, July, August 2009, p. 19-20). La Aiud a murit (printre alte sute de
mii de victime ale regimului de exterminare din temnițele comuniste) filozoful Mircea
Vulcănescu, martirizat prin bătăi repetate și expunere la temperaturi sub zero grade (v.
Titus Bărbulescu, Mircea Vulcănescu, prefaţă la volumul Războiul pentru întregirea
neamului, Ed. Saeculum, Bucuresti, 1999, p.5-17, precum și
https://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ ; a se vedea și Isabela Vasiliu-Scraba,
Aiud: hidra cripto-comunistă contra vetrei monahale de la Râpa Robilor, în rev. „Origini/
Romanian Roots”, nr. 11-12/ 2009, p.24; http://www.scribd.com/doc/189886227/Isabela-
Vasiliu-Scraba-Aiud-Hidra-cripto-comunista-contra-vetrei-monahale-de-la-Rapa-
Robilor ). Securitatea comunistă a desemnat Rugul Aprins drept organizație politică
„subversivă”, nereușind, oricât l-au schingiuit, să-l facă pe poetul Sandu Tudor să
semneze în procesul verbal de anchetă că Asociația pe care el o înființase legal în 1946 ar
fi fost „subversivă”. Între cei arestați în 1958 au mai fost poetul religios Paul Sterian,
scriitorul Ion Marin Sadoveanu, studentul Serban Mironescu, prof. univ. Alexandru
Mironescu, alături de alți trei studenți și personalităţi ale bisericii, precum Benedict
Ghiuş, D. Stăniloae, Bartolomeu Anania, Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu, Felix
Dubneac, Roman Braga, fraţii Vasile (stareţ la M-rea Antim din 15 martie 1944) şi
Haralambie Vasilache, ucis prin regimul de exterminare din temnița Aiudului (vezi Pr.
Sofian Boghiu, Rugul Aprtins în temniţă, în “Vestitorul ortodoxiei”, 1996; de semnalat ar
fi și deturnarea martirajului celor din lotul Rugului Aprins închiși la Aiud în încercarea
unei salariate a Editurii Humanitas de a compara descinderile unor comuniști atei în
camera - „microfonizată” de Securitate-, închiriată de Noica la Păltiniș cu reuniunite
duhovnicești de la Mânăstirea Antim la care a participat și Mircea Vulcănescu până să fie
închis, vezi; http://www.clipa.com/a13398-Modelul-Antim.aspx ). Poetul Vasile
Voiculescu (arestat pe 5 august 1958 la 74 de ani) a decedat după eliberarea din temniţă de
unde a ieşit pe patul morţii, într-o agonie ce i-a prelungit durerile şi suferinţa vreme de
aproape un an. Pe 26 aprilie 1963, înainte de a-și da duhul,Vasile Voiculescu a spus:
„Ionică eu mor! M-AU OMORÂT! Ai grijă că sînt mai perverși decât crezi tu” (vezi Radu
Voiculescu, Vasile Voiculescu –anii de detenție, Buzău, 1993, precum și Florentin
Popescu, Viața lui Vasile Voiculescu, Ed. Vestala, București, 2008).
3. In cazul Zoricăi Lațcu (/maica Teodosia) calitatea de traducătoare a Filocaliei este
atestată de Aspazia Oțel Petrescu, de Părintele Ioan Iovan (care-i dusese Zoricăi la
Vladimirești textele filocalice aduse în 1939 de Părintele Arsenie de la muntele Athos) si
de maica Veronica, stareța Mănăstirii Vladimirești (prima desființată în februarie1956 la
comanda Securității si a Ministerului de Interne). In martie 1944 maica Veronica a venit în
postul mare la Sibiu în casa profesorului Staniloae, „unde a fost primită și găzduită” știind
că acolo îl va găsi pe vestitul predicator Arsenie Boca pe care dorea să-l invite 2-3
săptămâni la Vladimirești. În 1944 starețul de la Sâmbăta (supranumit „Sfântul
Ardealului”) traducea cu Stăniloae Filocalia, cum este specificat și în prefața volumului al
doilea apărut în 1946. Tânăra Veronica (de 21 de ani) i-a devenit faimosului stareț „fiică
duhovnicească”, împreună cu ea mergând și la Domnița Ileana la Castelul Bran (cf. D.
Stăniloae, 29 iunie 1965). De Sfintele Pașți în 1944 a ajuns pentru prima oară si Zorica
Lațcu la „Sfântul Ardealului” pe care multă vreme l-a avut ca duhovnic, în anii de după
temnița politică ea fiind salvată (de Părintele Arsenie Boca) în mod miraculos de cancerul
în fază terminală. Ambele tinere au revenit la Mănăstirea Brâncoveanu până în 1948.
Traducătoarea Zorica Lațcu a întâlnit-o în 1945 prima oară pe măicuța Veronica la
Sâmbăta de Sus. În chilia ei de la Sămbăta de Sus îi povestea Veronicăi ce a tradus din
Filocalie, stareța de la Vladimirești fiind într-o perioadă de studii intense ca să ajungă de
la cele două clase primare (câte avusese până în 1944) la absolvirea liceului, meditată de
maica Mihaela (/Marieta Nicoară) iar din 1948 de predicatorul Ioan Iovan și de poeta
Zorica Lațcu.
4. Pe 2 martie 1964 Părintele Arsenie Boca (fostul ieromonah văzător cu duhul și
stareț de la Sâmbăta și de la Prislop) îi spusese unui informator („Mușat N.”) venit (în
atelierul de pictură) să-l viziteze la Schitul Maicilor că socialismul ar fi superior
capitalismului. In plan teoretic, într-o societate socialistă utopică, toți ar munci neplătiți,
desființându-se banul, „ochiul dracului” și zeitatea supremă a societății capitaliste.
Bănuindu-l probabil turnător, i-a spus că închisoarea l-ar fi scăpat de zgârcenie pe prof.
Dumitru Stăniloae, cel cu care colaborase fără plată la traducerea Filocaliei (și care urma
să dea Securității informații chiar despre Arsenie Boca în 29 iunie 1965, vezi vol. III,
Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității, Ed. Agnos, Sibiu, 2016, pp.267-268). Până
să ajungă la treapta iubirii de dușman [elevație spirituală greu de atins], cei trecuți prin
„purgatoriul” temnițelor politice „trebuie să se scuture de toate prejudecățile” i-a mai spus
călugărul iconar vizitatorului „Mușat” (cf. Părintele Arsenie Boca, 2 martie 1964, în vol.
III,: Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității, Ed. Agnos, Sibiu, 2016, p.293).
Indicația primită de la Securitate de informatorul „Mușat N.”a fost să nu-l mai caute ci
să-i vorbească doar dacă se întâlnesc întâmplător. Ceea ce s-a petrecut doi ani mai târziu.
Atunci Părintele Arsenie Boca (angajat muncitor pictor cu leafa cea mai mică deși avea
trei licențe: Academia Teologică, Institutul de Belle Arte și Academia de Muzică
Religioasă) i-a spus lui „Mușat” că nu depinde de el să-și dorească să redevină călugăr
într-o mănăstire și că, dacă acest lucru nu corespunde vederilor Patriarhului, este bine că
el „se simte foarte fericit cu sfinții pe care îi pictează” (Părintele Arsenie Boca, 13
ianuarie 1966, vol.III, p.387).
5. vezi vol.: G. Enache și A.N. Petcu, Monahismul ortodox și puterea comunistă în
România anilor cincizeci, Editura Partener, Galați, 2009, pp. 80-83. Scriind deja un roman
pe tema întemnițărilor abuzive din comunism (Persecutați-l pe Boețius, sau, Salvarea de
ostrogoți ; vezi intervenția Isabelei Vasiliu-Scraba la Sesiunea de comunicări a
Universității „1 decembrie1918” din Alba Iulia http://www.youtube.com/watch?
v=w0O_gLroSCk ), Vintilă Horia notase în jurnalul său din 1989 rolul nefast al
minorităților din România (în 1 iulie 1966 erau 12, 2% din totalul populației de 19 142
676 de locuitori, în 1992 procentul scăzând la cca 9% din 22 800 000 loc.) la impunerea și
menținerea comunismului (V. Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu, Ed. Vremea, București,
2017). Observații similare făcuse în deceniul al cincilea și Lucian Blaga în romanul de
sertar Luntrea lui Caron, publicat în 1990 de fosta Editură „Politică” pe hârtie de cea mai
proastă calitate. Cam tot prin 1990-1991, noul director al editurii (instalate unde fusese
redacția ziarului „Scânteia”) își manifesta (față de Radu Dragomirescu, vezi Jurnal de
sfârșit de ciclu, Ed. Vremea, București, 2017, p.616) regretul că numele faimosului Vintilă
Horia nu este trecut „pe lista de autori de la Humanitas”. De ca și cum lista ar fi făcut-o
altcineva decât directorul fostei Edituri „Politice” care nici după un sfert de secol de
cripto-comunism nu l-a inclus în respectiva listă pe laureatul Premiului Goncourt. Mai
remarcabil este însă faptul că Vintilă Horia a avut capacitatea de a aprecia corect situația
de după împușcarea Ceaușeștilor. Din Spania exilatul scria în 1991 că va trebui să renunțe
„la gândul întoarcerii. Faptul că România a rămas împănată de comuniști, nu numai în
partea ei politico-administrativă, dar și în cea scriitoricească (editori, ziariști, scriitori,
mass media în general) și că poetaștri angajați până în măduva oaselor cu regimul trecut
taie și spânzură sub cel de azi, îmi face imposibilă iluzia întoarcerii” (Vintilă Horia,
Jurnal de sfârșit de ciclu, 2017, p.545; a se vedea și Isabela Vasiliu-Scraba, Receptarea
românească a primului scriitor străin laureat al Premiului Goncourt, variantă scurtă pe
hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr12/ 97, decembrie 2015, p.16;
https://isabelavs2.wordpress.com/vintila-horia/isabelavs-vintilahoriacentenar/ ; precum și
art.: Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade, Vintilă Horia și un istoric răpit prin Berlinul
de est; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-auredecei/ ).
6. Despre unicul premiu („Rivarol”, 1957) acceptat în Franța, Cioran considera că
juriul ar fi fost impresionat de „aroganța și cinismul” Ispitei viețuirii (La Tentation
d’exister, Paris 1956). După scandalul pricinuit în România de acestă carte, în 1957 el
scria următoarele: „Niciodată nu mi-a fost mai dor de țară ca acum și nimeni n-are dreptul
să-mi refuze sau să-mi tăgăduiască un sentiment pe care numai eu îl pot cunoaște” (vezi
vol. Cioran și Securitatea, Ed. Polirom, 2010, p. 63). În volumul nostru (Isabela Vasiliu-
Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Țuțea, Cioran,
Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Slobozia, 2000, ISBN 973-8134-05-
6) observasem că (în ce-l privește pe Cioran) se practică o nepermisă extrapolare de la
iubirea de Dumnezeu, la iubirea de neam, pornind de la constatarea filozofului Nae
Ionescu după care cel care-l „înjură pe Dumnezeu e mai aproape de mântuire decât cel
care trăiește în negarea lui Dumnezeu” (pp.38 -51). „După 1987 - când unii oficiali
comuniști (precum Brucan) știau de schimbarea de regim care urma să aibe loc în 1989,
după cum dovedește o înregistrare aflată la Radio „Europa liberă” (vezi Ion Varlam,
Pseudo-România. Conspirarea deconspirării, Ed. Vog, București, 2004)- Emil Cioran îi
spunea lui Ion Deaconescu (ajuns la Paris cu traducerea lui Modest Morariu, foarte
apreciată de Cioran) că devine „un cinic dezlănțuit” atunci când simte nevoia să-l
„dezonoreze pe Dumnezeu ” (vezi Caietele Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”,
Caietul nr.2, Emil Cioran, Craiova, 2007, pp. 36-38, caiet editat de C-tin Barbu; on-line la
http://fr.scribd.com/doc/70857079/Caiet-2-Cioran.) .
7. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran, un mistic în lumea filozofiei, URL
http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CioranMistic15.htm. A se vedea și
Isabela Vasiliu-Scraba, Ideas- A Variable Background in Cioran’s Writings, URL
http://isabelavs.go.ro/Discip/CAP8.html ; de reținut ar fi argumentarea lui Emil Cioran
criticat în 1958 de D.D. Roșca în rev. „Contemporanul” că în „Ispita viețuirii”/ „La
tentation...” repudiază România: Cioran precizează că doar în prima parte a acestei
lucrări apărute la Paris în 1956 sunt de găsit atitudini negative față de propriile-i origini și
că în ultima parte a cărții a scris că își „iubește patria mai presus de el însuși” (vezi vol.
Cioran și Securitatea, 2010, p. 69). După ce fusese în București 10 zile „pentru căutarea
sănătății”, în februarie 1957 Ion Halmaghi (fost student al lui Mircea Eliade la Facultatea
de Filozofie și litere din București, arestat de regimul de „ocupație comunistă”, apud
Vasile Băncilă) îi spusese lui Aurel Cioran că Petre Țuțea a fost arestat de Securitate „din
cauza cărții [La Tentation d’exister, Paris 1956] lui Emil Cioran” (vezi vol. Cioran și
Securitatea, Ed. Polirom, 2010, p. 59)
8. Vintilă Horia, primul scriitor nefrancez laureat cu cea mai înaltă distincție a
literelor franceze observase cu justețe că din trecutul apropiat nu ne-a rămas „nimic
altceva” decât memoria victimelor comunismului (vezi Vintită Horia, Mai bine mort
decât comunist. Sau gânduri pe marginea unei istorii a viitorului, Ed. Phoenix, 1990,
p.39; a se vedea și Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade, Vintilă Horia și un istoric răpit
prin Berlinul de est; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-auredecei/ ). După cel
de-al doilea război mondial, ocupantul sovietic a împânzit Romania (ciuntită de Bucovina
de Nord, Basarabia și Ținutul Herței) cu 230 închisori politice -fără sediile de anchetă ale
Securităţii înfiintate în 1948 de colonelul sovietic Ana Pauker- si peste 15 azile
psihiatrice folosite în represiunea politică (vezi Sorin Ilieşiu, Raport pentru condamnarea
regimului comunist ca nelegitim şi criminal, în “Revista 22”, suplimentul “22 plus”, Anul
XIII, Nr. 188, 21 martie 2006, p.3; a se vedea și dr. Florian Mătrescu, Holocaustul roșu,
Ed. Irecson, București, 2008, vol. I-III, 1430p.).
9. vezi pr. D. Stăniloae, “Cuvânt înainte” în Filocalia, vol. III, Sibiu, 1948. A se
vedea si Isabela Vasiliu-Scraba, Din culisele Filocaliei,
http://www.alternativaonline.ca/IVS1408.html (august 2014).
10. vezi Nichifor Crainic, Zile albe - zile negre, vol. I, Casa editorială „Gândirea”,
București, 1991; vol.II, București, Muzeul Literaturii Române, 1997. A a se vedea și
revista „Manuscriptum-100”, nr. 1-4/1995, număr special dedicat lui Nichifor Crainic,
unde au fost publicate prima dată file din dosarele de Securitate obținute în decembrie
1993 de la S.R.I. „după o lungă campanie publică dusă de Muzeul Literaturii Române”
(apud. Alexandru Condeescu, Cuvânt înainte asupra ediției, vol.II, pp.19-20). Arestat în
1947, academicianul Nichifor Crainic a fost eliberat după 15 ani (de regim de
exterminare) pe 24 aprilie 1962, iar pe 10 mai 1962 a fost prezentat redacției ziarului
„Glasul Patriei” unde i-a apărut semnătura alături de „alte perle semnate de Zigu Ornea,
Petre Ghelmez și Nedic Lemnaru” (apud. Stefan Baciu). Revista „care un timp oarecare se
tipărea în Berlinul sovietic” nu a circulat în România în care „evocarea corectă a numelui
lui Nichifor Crainic a fost cu totul interzisă peste 45 de ani...Cazul lui Nichifor Crainic,
exponent de frunte al sufletului românesc...dovedește sub ce control străin și dușmănos
de neam s-a aflat cultura noastră în vremea comunistă” (cf. Pan M. Vizirescu, în vol.:
Nichifor Crainic, Șoim peste prăpastie – versuri inedite create în temnițele Aiudului,
București, 1990, p.17; vezi și Isabela Vasiliu-Scraba, Radu Gyr despre falsificarea
istoriei literare la „acrobatul” George Călinescu, URL
https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-crainicgandirea/). În „Glasul Patriei”
se „împroșca cu noroi exilul ... si se publicau evocări despre chiftele, șpriț și sărmăluțe în
foi de viță” (cf. Stefan Baciu, Praful de pe tobă, Ed. Eminescu, București, 1995). In 1996
soții Magda și Petru Ursache editează pentru prima oară –după 60 de ani – eseuri ale lui
Nichifor Crainic, într-un volum amplificat preluând titlul și mare parte din volumul
Puncte cardinale în haos (ediția I-a, 1936, cuprinzând articole din „Gândirea”, ediția II-a,
Ed. Timpul, Iași, 1996). Lor li se datorează și re-editatea faimosului volum Nostalgia
Paradisului, curs universitar apărut inițial în 1940.
11. Poeta și traducătoarea Zorica Laţcu (Maica Teodosia de la Mânăstirea
Vladimirești, arestată în 1955, când a fost desființată Mănăstirea de lângă Tecuci) a apucat
să-și vadă publicate următoarele trei volume de versuri: Insula albă (Ed. Dacia Traiană,
Sibiu, 1944, reeditată în 1999); Osana Luminii (Editura Episcopiei Cluj, 1948) și Poemele
Iubirii (Ed. Ramuri, Craiova, 1949). După cei trei ani de detenție făcută fără nici o vină,
Zorica Lațcu a tradus din scriitorii mistici (Sf. Ioan al Crucii, Origen si Grigore al Nissei).
În manuscris au rămas traducerile din Sf. Ioan al Crucii și imnele și cuvântările Sf.
Simeon Noul Teolog din care a mai citat Părintele Arsenie Boca în scrierile sale. Ultimele,
fiind traduceri în versuri excepționale, ar fi îmbunătățit semnificativ prozaicul volum al
Filocaliei cuprinzând tălmăcirea lui Stăniloae din Sf. Simion Noul Teolog. In 2008, la
Editura Sophia din București a apărut volumul Poezii, de Zorica Lațcu/ Maica Teodosia,
îngrijit de preotul Cornel Toma care scrie si postfața. Manuscrisele acestei geniale poete
au fost donate Bibliotecii Astra din Sibiu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Centenar ZORICA
LAȚCU (/Maica Teodosia), în rev. „Acolada”, Satu Mare:, anul XI, nr. 5 (114), mai 2017,
p.19; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-zoricateodosia/ ; a se vedea și
 comunicarea mea din 16 nov. 2017 despre Zorica Lațcu/ Maica Teodosia de la Colocviul
de filozofie din Tecuci, https://www.youtube.com/watch?v=Eq1YVyNek60&t=160s ).
12. vezi Nichifor Crainic, Zile albe – zile negre. Memorii, vol. II, București, Ed.
Muzeul Literaturii Române, 2001, pp. 37-42. Volumul cuprinde la pp. 192 –257 textul de
răspuns scris de Crainic după citirea acuzațiilor care i-au fost aduse.

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba

Cuvinte cheie: Cioran, Filocalia românească, Zorica Lațcu, Părintele Arsenie Boca, Biserica Drăgănescu.
Isabela Vasiliu-Scraba, Martiri ai temnițelor comuniste, Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Lotul „Rugul
aprins”.

REPERE BIBLIOGRAFICE
1. Radu Portocală, Emil Cioran - sfârșitul furat, în „Jurnalul literar”, București, nov. 2001, p. 1 și
21, sau http://www.scribd.com/doc/187763386/Radu-Portocala-Cioran-Sfarsitul-furat .
2. Emil Cioran în conștiința contemporanilor săi din exil. Crestomație de Gabriel Stănescu, Ed.
Criterion Publishing, Bucuresti, 2007.
3. Ion Varlam, Pseudo-România. Conspirarea deconspirării, Ed. Vog, București, 2004.
4. Titus Bărbulescu, Mircea Vulcănescu, prefață la vol. Războiul pentru întregirea neamului, Ed.
Saeculum I.O., București, 1999, pp. 5-17.
5. Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, în rev. „Viața Românească”, nr. 7-
8/2000, pp.176-181, sau http://www.scribd.com/doc/191641168/isabela-vasiliu-scraba-nae-si-
vulcanescu .
6. Titus Lateș, Emil Cioran: lecturile din tinerețe, în volumul (cu un aparat bibliografic alcătuit
de Titus Lateș, Studii de istorie a filozofiei românești, VII, Ed. Academiei, București, 2011, pp.
88-93.
7. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prophete de la vraie saintete (a propos de Mircea Vulcănescu) ,
comunicare susținută la Colocviul internațional Cioran -vezi înregistrarea
http://www.youtube.com/watch?v=2BHknoJPFpg , Colocviu organizat (în mai 2011 cu ocazia
centenarului nașterii lui Cioran) de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Referatul citit la
colocviu a fost publicat în rev. „Origini. Romanian Roots”, SUA, July-Dec. 2011, pp.22-25, fiind
un document „ascuns” în 2013, împreună cu alte 43 scrieri ale mele, de paza segmentului
românesc al internetului, ca să nu fie parcurs la http://www.scribd.com/doc/187765196/Isabela-
Vasiliu-Scraba-Emil-Cioran-prophete-de-la-vraie-saintete .
8. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran, un mistic în lumea filozofiei, referat pentru Colocviul
internațional Cioran, Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, 8-11mai 2014, publicat pe hârtie în rev. „Vatra
veche”, Târgu-Mureș, Anul VI, nr.4/ 64, aprilie 2014, pp. 14-15 și în nr. 5/ 65, iunie 2014, pp. 16-
18, URL http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CioranMistic15.htm .
9. Isabela Vasiliu-Scraba, Două traduceri trădătoare în cărțile lui Cioran, pe hârtie în rev.
„Curtea de la Argeș”; Anul V, Nr. 10/ 47, oct. 2014, p.6, sau
http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CioranTraducere4.htm
10. Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în
rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50, sau
http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm .
11. Emil Cioran, Razne, București, 2012.
12. Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre
Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Ed. Star Tipp, Slobozia,
2000, on-line https://fr.scribd.com/doc/153762785/IsabelaVasiliuScrabaNaeDiscipoli .
13. Isabela Vasiliu-Scraba, ”Tăcerea descriptivă” a lui Nae Ionescu, în rev. „Tribuna”, Cluj-
Napoca, anul XIII, 16-31 ianuarie 2014, nr.273/2014, pp. 15-16-17, sau
http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-VulcanNae9-mantuirea.htm .
14. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prin lăutărismul lui Pleșu. Despre inocularea rușinii de a fi
român, în rev. „Acolada”, Satu Mare, 1/2011, p.17, sau
http://www.scribd.com/doc/167071165/Isabela-Vasiliu-Scraba-Cioran-prin-l%C4%83ut
%C4%83rismul-lui-Ple%C5%9Fu-Despre-inocularea-ru%C5%9Finii-de-a-fi-roman .
15. Isabela Vasiliu-Scraba, Pasiunile cerești ale lui Cioran, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul
XIII, 1-15 aprilie 2014, nr.278/2014, p.22-23.
16. Isabela Vasiliu-Scraba, Scrisoare deschisă către dl A. Demars, în rev. „Tribuna”, Cluj-
Napoca, anul XIV, 1-15 aprilie 2015, nr.302/2015.
17. Isabela Vasiliu-Scraba, Aiud: hidra cripto-comunistă contra vetrei monahale de la Râpa
Robilor, în rev. „Origini/ Romanian Roots”, nr. 11-12/ 2009, p.24;
http://www.scribd.com/doc/189886227/Isabela-Vasiliu-Scraba-Aiud-Hidra-cripto-comunista-
contra-vetrei-monahale-de-la-Rapa-Robilor , precum și înregistrarea mea despre sfârșitul
filozofului Mircea Vulcănescu, de la Colocviul „Mircea Vulcănescu”, Tecuci, 25 nov. 2012
http://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ .
18. Fișa Isabelei Vasiliu-Scraba din WIKIPEDIA înainte de a fi vandalizată de birocratul
MyComp, URL https://fr.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba .
19. Isabela Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub șocul „sperieturii cu termeni grecești”: TIMP și
ETERNITATE (Ed. Paideia, 2000) a lui Virgil Ciomoș, http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-
CiomosTimpEternitate5.htm .
20. Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul
sărbătorit la Mânăstirea Brâncoveanu; URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-
boca/isabelavs-martiriul7-boca/21.
21.Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui
Arsenie Boca, URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-
bisericadraganescu11/ ; sau o variantă anterioară
http://www.romanianstudies.org/content/2011/03/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si-o-
profetie-a-parintelui-arsenie-boca/ .
22. Isabela Vasiliu-Scraba, Olga Greceanu şi Părintele Arsenie Boca, URL
http://www.clipa.com/print_a4876-Isabela-Vasiliu-Scraba-Olga-Greceanu-si-Parintele-Arsenie-
Boca.aspx
23.Isabela Vasiliu-Scraba, Legile Părintelui Arsenie Boca, legile veacului viitor, URL
http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSLegiArsenieBoca7.htm .
24. Isabela Vasiliu-Scraba, Vedere în duh şi viziune filozofică, sau Părintele Arsenie Boca şi Nae
Ionescu, URL http://www.romanianstudies.org/content/2013/01/parintele-arsenie-boca-si-nae-
ionescu-vedere-in-duh-si-viziune-filozofica-de-isabela-vasiliu-scraba/ , precum si
http://fr.scribd.com/doc/230417806/IsabelaVasiliuScrabaTraduFilocalia
25. Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui
Arsenie Boca, URL http://www.nord-literar.ro/index.php?
option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46 .
26. Isabela Vasiliu-Scraba, Misterul totalității la două personaje ale romanului Noaptea de
Sânziene : Călugărul Anisie (/Arsenie Boca) și filozoful Petre Biriș (/Mircea Vulcănescu), în rev.
„Acolada”, Satu Mare, anul XI, nr. 10 (119) oct. 2017, p.13;
https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/personajroman/ .
27. Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu şi alţi cărturari martiri ai temniţelor, publicat în
rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (105), febr. 2012;URL http://www2.nord-
literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=1155
28. Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa
individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”,
URLhttp://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa
29. Isabela Vasiliu-Scraba, Paradigma „Arsenie Boca-Părăian” din seria Eliade-Culian’ și
Noica-Liicean’, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 10 (83) oct. 2014, URL
https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-boca3paraian/ .
30. Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre mistica luminii în pictura Părintelui Arsenie Boca:
https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-ghius/ .
30.Isabela Vasiliu-Scraba, Centenar ZORICA LAȚCU (/Maica Teodosia), în rev. „Acolada”, Satu
Mare:, anul XI, nr. 5 (114), mai 2017, p.19; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-
zoricateodosia/.

Autoare: ISABELA VASILIU-SCRABA, vezi fișa scriitoarei înainte de vandalizarea ei de către

birocratul Mycomp care îndepărtează din ro.wikipedia.org informațiile despre studiile ei post-
universitare si din titlurile cărților pe care eseista le-a publicat în post-comunism:
http://www.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba .

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/