Atributiile Ministerului Turismului in activitatea de turism.

Programul anual de dezvoltare a turismului

Potrivit Capitolului III intitulat Cadrul institutional din Ordonanta de Guvern nr. 58/1998, activitatea de
turism, coordonarea dezvoltarii turismului si controlul acestei activitati se realizeaza de catre Ministerul
Turismului, ca organ central de specialitate al administratiei publice (art.15).
Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale este
organul de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea
Guvernului, care realizeaza politica Guvernului in domeniile dezvoltarii sectorului intreprinderilor mici si mijlocii, a
celui cooperatist, comertului, turismului si profesiilor liberale. Fiind organ al administratiei publice centrale,
organizarea si atributiile Ministerului Turismului sunt stabilite prin hotarare de Guvern (art.16).
In domeniul turismului, Ministerul:
1. aplica strategiile de dezvoltare a infrastructurilor de turism;
2. organizeaza si realizeaza activitatea de promovare turistica a Romaniei atat pe piata
interna, cat si pe pietele externe, prin activitati specifice reprezentantelor de promovare turistica;
3. organizeaza congrese, colocvii, simpozioane si alte actiuni similare, in tara si in strainatate;
4. organizeaza evidenta, atestarea si monitorizarea valorificarii si protejarii patrimoniului turistic,
conform legii;
5. realizeaza politica de promovare si dezvoltare a turismului, pe baza
programuluianual de marketing si promovare a turismului si a programului de dezvoltare a produselor turistice,
in cadrul carora se pot organiza deplasari pentru reprezentantii mass-media si cofinantari de emisiuni televizate
specifice turismului;
6. autorizeaza operatorii economici si personalul de specialitate din turism, respectiv licentiaza
agentii de turism, clasifica structurile de primire turistice, omologheaza partiile si traseele de schi, breveteaza si
atesta personalul de specialitate;
7. efectueaza controlul calitatii serviciilor din turism;
8. avizeaza documentatiile de urbanism privind zonele si statiunile turistice, precum si
documentatiile privind constructiile in domeniul turismului, conform legii;
9. coordoneaza programele de asistenta tehnica acordata de Uniunea Europeana, Organizatia
Mondiala a Turismului si de alte organisme internationale;
10. reprezinta interesele statului in diferite organe si organisme internationale, in conformitate
cu acordurile si cu alte intelegeri stabilite in acest scop, si dezvolta relatii de colaborare cu organe si cu
organizatii similare din alte state, precum si cu organisme internationale interesate de activitatea de turism;
11. coordoneaza, impreuna cu Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, procesul de instruire
din institutii de invatamant din domeniul turismului;
12. coordoneaza, impreuna cu Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, programe nationale
si judetene de reconversie profesionala in meseriile specifice activitatii turistice;
13. elaboreaza si pune in aplicare strategiile de privatizare in domeniul turismului si asigura
gestionarea procesului de privatizare al societatilor comerciale de turism;
14. exercita drepturile si obligatiile statului ca actionar al societatilor comerciale de turism pana la
finalizarea procesului de privatizare.
Ministerul Turismului insa, ca simplu organ al administratiei publice centrale nu ar putea sa-si
desfasoare activitatea si sa isi duca la indeplinirile actiunile daca nu ar exista colaborare intre reprezentantii
acestui minister si alte institutii publice in domeniul amintit.
Astfel, potrivit art. 17 din Ord.de Guv, nr. 58/1998, In subordinea Ministerului Turismului
functioneaza institutii publice cu atributii in domeniile: autorizare si control, promovare, formare si management,
cercetare pentru turism, organizate prin hotarari ale Guvernului.
In aceeasi ordine de idei, pe langa Ministerul Turismului functioneaza functioneaza Consiliul
Consultativ al Turismului, organism de consultanta care coreleaza la nivel national Programul anual de
dezvoltare a turismului cu strategiile ramurilor economice implicate in activitatea turistica (art. 18). Componenta,
organizarea, functionarea si atributiile acestui Consiliu Consultativ al Turismului sunt stabilite prin statut si
aprobate de ministrul turismului (art.19).
Pe plan local, conform art. 20 din mai-sus amintita Ordonanta, Consiliile judetene si, respectiv,
Consiliull General al Municipiului Bucuresti in domeniul turismului au urmatoarele atributii:
- sa inventarieze principalele resurse turistice;
- sa administreze registrele locale ale patrimoniului turistic;
- sa elaboreze propuneri de dezvoltare a turismului, care stau la baza Programului anual de
dezvoltare a turismului;
- sa participe la omologarea traseelor turistice si a partiilor de schi;
- sa contribuirea la cresterea calitatii produselor turistice;
- sa urmareasca activitatile turistice, in asa fel incat agentii economici cu activitate in domeniul
turismului sa aiba acces la resursele turistice, cu respectarea normelor de punere in valoare si
protectie a acestora.
Pentru indeplinirea acestor atributii, consiliile judetene si, respectiv, Consiliul General al Municipiului
Bucuresti pot crea servicii de specialitate, potrivit legii (art.21).
Planul National de Dezvoltare (PND)
Planul National de Dezvoltare pentru dezvoltarea economica si sociala este o componenta a
Strategiei de Dezvoltare a Economiei Nationale. El a fost adoptat in decembrie 2005 si reprezinta
instrumentul fundamental de diminuare a discrepantelor in dezvoltarea economica si sociala dintre Uniunea
Europeana si Romania.
Conform planului Industria turismului din Romania are capacitatea de a contribui la aceasta
reducere a discrepantelor si include turismul pe lista prioritatilor de investitii publice.
Obiectivul general pentru sectorul turismului, asa cum este prevazut in plan este:
- Valorificarea potentialului turistic si cultural al regiunilor si cresterea contributiei acestor
domenii la dezvoltarea regiunilor prin reabilitarea, pana in 2015, a 200 situri turistice si culturale
si cresterea contributiei turismului la formarea PIB cu 1,25%.
Dupa cum am mentionat deja, turismul este considerat un sector de dezvoltare prioritar. Pentru
realizarea unui turism romanesc competitiv pe termen lung si imbunatatirea imaginii Romaniei, se pune accentul
pe marketingul Romaniei ca destinatie turistica internationala.
De asemenea, planul considera ca turismul este un mijloc de realizare si a altor prioritati strategice,
cum ar fi cresterea competitivitatii prin facilitarea accesului pe piata a societatilor comerciale, prin promovarea
pe plan intern si international, prin intermediul turismului, a unor produse economice specifice.
Conform planului, dezvoltarea unei marci a turismului national va avea o contributie la imaginea de
tara cu impact asupra investitiilor straine in Romania si asupra soldului contului curent.
Investitiile in infrastructura turismului, in agroturism si in turismul rural sunt considerate mijloace
care pot contribui la sustinerea unei dezvoltari echilibrate a tuturor regiunilor Romaniei, prin ridicarea nivelului de
trai in zonele rurale si diminuarea diferentelor dintre regiunile tarii.
In plan se mentioneaza ca principalele resurse ale turismului sunt amplasate, in majoritate, in zone
subdezvoltate din punct de vedere socio-economic. Se mentioneaza ca stimularea sectorului turismului ar putea
conduce la revitalizarea acestor zone, prin integrarea lor in circuitul turistic, si eventual in economia nationala.
De aceea, dezvoltarea turismului regional si rural reprezinta una din cele cinci prioritati secundare
ale strategiei de realizare a unei dezvoltari echilibrate a regiunilor tarii. Dezvoltarea patrimoniului natural si
cultural si activitatile concentrate asupra mediului natural si cultural sunt considerate, in plan, drept mijloace de
dezvoltare si promovare a turismului. Turismul poate crea locuri de munca in zone dezavantajate prin
imbunatatirea infrastructurii si serviciilor turistice, protectia mediului si a patrimoniului, refacerea utilitatilor
existente si a statiunilor traditionale de importanta deosebita, precum si diversificarea ofertelor turistice,
dezvoltarea ecoturismului, statiunilor balneare si a celor specifice sporturilor de iarna, dezvoltarea turismului
cultural si istoric. Asociatiile familiale si micro-intreprinderile sunt mentionate in mod special ca posibilitate de
crestere a oportunitatilor de ocupare a fortei de munca la nivel local.
Planul identifica principalele aspecte-cheie care trebuie remediate in vederea unei cresteri in viitor a
turismului, ca fiind urmatoarele:
- Instabilitatea cadrului institutional cu responsabilitati in dezvoltarea strategiilor si politicilor de
turism;
- Lipsa cooperarii intre tur-operatori;
- Slaba contributie a turismului la PIB;
- Insuficienta informare a turistilor si promovare;
- Infrastructura nedezvoltata in general, mai ales in ceea ce priveste transportul, comunicatiile si
serviciile;
- Un mare numar de structuri de cazare invechite;
- Grad redus de ocupare a structurilor de cazare;
- Dezvoltare insuficienta a intreprinderilor mici si mijlocii care pot incepe sa functioneze;
- Insuficienta dezvoltare a produselor turistice si slaba concentrare asupra structurilor de cazare
si unitatilor de alimentatie publica.
Concluziile Raportului pentru Romania antocmit de Consiliul Mondial al Turismului si Calatoriilor
sunt in acord cu aspectele-cheie mentionate mai sus, in Planul National de Dezvoltare.
Legislatia actuala
1. Ordonanta nr. 58 din 1998 privind organizarea si desfasurarea activitatii de turism in Romania a
intrat in vigoare in noiembrie 1998.
Ordonant este foarte cuprinzatoare s se refera la tructurile din domeniul turismului. De la infiintarea
Autoritatii Nationale pentru Turism in subordinea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului,
Hotararea nr. 413 din 2004 reglementeaza functionarea Autoritatii Nationale pentru Turism.
Potrivit acestei ordonante, turismul este declarat activitate prioritara a economiei nationale, iar
Ministerul Turismului este considerat autoritate in sectorul turismului. Prin aceeasi Ordonanta au fost definiti
termenii si expresiile specifice turismului, cum ar fi: turism, structuri de primire, statiuni, pachete turistice
etc. pe care deja le-am explicat in prima parte a prezentului curs. In continuare, in cuprinsul ordonantei nr.
58/1998, intr-un mod foarte cuprinzator sunt incluse prevederi pentru inregistrarea activelor de turism, definirea
controlului si protectiei statiunilor, inclusiv a statiunilor de practicare a sporturilor de iarna. Sunt stabilite functiile
Ministerului Turismului in ceea ce priveste dezvoltarea, controlul, promovarea, pregatirea profesionala si
cercetarea. Sunt stabilite prevederi pentru acordarea autorizatiei de functionare, clasificarea, pregatirea
profesionala in turism in responsabilitatea Ministerului Educatiei si a Ministerului Turismului. Sunt definite, in
continuare, rolurile autoritatilor locale de turism, precum si obligatiile si drepturile turoperatorilor (agentii de
turism, furnizori de servicii etc.). Finantarea echipelor de paza si siguranta se afla in responsabilitatea
administratiilor locale.
Organizatiile si asociatiile din domeniu au imputernicire legala din partea ministerului in
responsabilitatea caruia se afla sectorul turismului.
Zonele turistice si statiunile beneficiaza de statutul de prioritate in relatie cu lucrarile de
infrastructura, promovarea si protectia mediului. Sustinerea initiativelor private este realizata prin promovarea
Romaniei de catre stat si concesionarea terenurilor aflate in administratia statului sau a autoritatilor locale.
Aceeasi Ordonanta prevede sanctiuni si penalizari in urmatoarele situatii:
- Agentii de turism fara autorizatie care ofera, comercializeaza, vand sau creeaza produse
turistice;
- Structuri de primire a turistilor, hoteluri etc. neclasificate care desfasoara activitati de turism;
- Informare incorecta;
- Operatorii nu ii despagubesc pe turisti in cazul unei calitati inferioare a serviciilor;
- Agentii de turism/tur-operatori fara asigurare.
Ordonanta prevede infiintarea unui Consiliu Consultativ al Turismului, care sa functioneze ca un
organ consultativ al ministerului in ceea ce priveste programele si strategiile turismului national. Membrii
consiliului provin din sectorul privat al turismului. Consiliul a icetat sa functoneze in anul 2005.
2. Hotararea nr. 413 din 2004 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale pentru Turism
a intrat in vigoare la 1 februarie 2006.
Legea a stabilit reinfiintarea Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT) ca institutie publica in
subordinea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, finantata de la bugetul statului, prin
intermediul bugetului Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului.
In anul 1998, organizatia de turism functiona ca un minister independent (Ministerul Turismului), cu
un Consiliu Consultativ al Turismului, transformandu-se ulterior in Autoritatea Nationala pentru Turism
subordonata direct Guvernului. Incepand din anul 2002, au fost mai multe schimbari functionarea ca minister,
ANT in subordinea unui minister, ca minister, ANT in subordinea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si
Turismului, si de curand funcionarea ca departament in cadrul Ministerului Comertului, Intreprinderilor Mici si
Mijlocii si Profesiilor Liberale.
Principalele responsabilitati ale ANT conform legislatiei actuale sunt, pe scurt, urmatoarele:
- Implementarea politicilor si strategiilor turismului national;
- Promovarea Romaniei ca destinatie turistica pe piata interna si internationala, pe baza
fondurilor aprobate de minister;
- Organizarea inregistrarii si autorizarii, urmarirea folosirii si protejarii patrimoniului turistic,
conform legii;
- Stabilirea politicilor si a programelor anuale de marketing si de dezvoltare;
- Autorizarea tur-operatorilor, ghizilor de turism, etc. si clasificarea unitatilor de cazare,
promovarea controlului de calitate a tuturor serviciilor de turism;
- Aprobarea amenajarii si constructiilor in toate zonele si statiunile turistice;
- Coordonarea programelor de asistenta tehnica in domeniul turismului oferite de Uniunea
Europeana, Organizatia Mondiala a Turismului si alte organizatii.
Conform art. 4 Cheltuielile necesare pentru activitatile desfasurate de Autoritatea Nationala pentru
Turism se suporta integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si
Turismului.
Pentru actiunile de promovare si dezvoltare, cheltuielile de deplasare ale reprezentantilor media,
formatorilor de opinie, mestesugarilor pot fi finantate si din bugetul ANT, iar ANT poate coopera cu consiliile
locale si judetene in cadrul programelor de promovare si dezvoltare.
Legea prevede un numar maxim de 123 de angajati. In cadrul acestui numar, si cu aprobarea
ministerului, ANT poate infiinta, finanta si stabili personalul necesar pentru birourile reprezentantelor din
strainatate.
Presedintele (Secretar de Stat) si Vicepresedintele (Secretar de Stat adjunct) sunt numiti de Primul
Ministru la propunerea ministrului de resort. Presedintele si Vicepresedintele sunt de fapt director executiv si
director executiv adjunct ai ANT.
Responsabilitatile Presedintelui sunt prevazute de lege si includ numirea personalului,
reprezentarea legala a ANT, incheierea contractelor, luarea deciziilor si evidenta fondurilor proprii.
ANT poate semna acorduri cu diferite institutii pe plan intern si extern.
Legea prevede numarul de autovehicule si cantitatea de carburant pentru fiecare autovehicul al
ANT.
Consideram ca exista insa si puncte slabe in lege, cum ar fi:
- nu sunt cuprinse prevederi referitoare la acordarea de consultanta si indrumare unor terte parti
in domeniul marketingului si dezvoltarii, cum ar fi autoritatile locale si judetene din domeniu,
sau pentru promovarea dezvoltarii si dezvoltarea resurselor umane;
- art. 4, care prevede finantarea in totalitate a activitatii ANT de la bugetul statului, pare sa
restrictioneze ANT in obtinerea de fonduri din orice alta sursa sau din taxele pentru autorizare,
publicatii si alte servicii. Se prevede ca fondurile proprii, in loc sa fie folosite pentru marketing
etc, sa fie utilizate pentru autorizare si alte servicii aferente, care sunt autofinantate in
majoritatea autoritatilor pentru turism;
- prevederea potrivit careia sunt permise cheltuielile de deplasare ale reprezentantilor media,
formatorilor de opinie, mestesugarilor pare extrem de restrictiva, pentru ca inseamna ca aceste
fonduri nu pot fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor altor persoane;
- limitele legale cu privire la numarului personalului, numarul de autovehicule si cantitatea de
carburant par triviale in legea fundamentala si restrictioneaza organizatia in ceea ce priveste
cerintele de ocupare a fortei de munca si de performanta.
3. Hotararea nr. 1328 din 27 decembrie 2001 privind clasificarea structurilor de primire
turistice si Ordinul nr. 510 din 28 iunie 2002 stabilesc procesul de clasificare a structurilor de primire turistice si
criteriile acestor clasificari.
Reglementarile legale prevad ca scopul fundamental al clasificarii este protectia turistilor. Se
stabilesc penalizari pentru abateri de la cerintele clasificarii.
Solicitantii clasificarilor trebuie sa depuna documentatii cuprinzand:
- Inregistrarea companiei;
- Autorizatia sanitar-veterinara;
- Autorizatia de mediu;
- Autorizatia de paza contra incendiilor;
- Autorizatii de protectia muncii;
- Competentele conducerii si ale personalului.
Ordinul nr. 510 permite solicitantilor, in anumite conditii, ca intr-un interval de timp, sa poate face
imbunatatiri pentru a obtine sau pastra categoria in care s-au incadrat.
Sunt prevazute criteriile si numarul de puncte care trebuie obtinut pentru fiecare categorie, inclusiv
marimea paturilor, temperatura minima, informatii pentru clienti si afisarea tarifelor maxime in euro.
Sunt mentionate urmatoarele categorii:
- Hoteluri 5-1 stele;
- Apartamente hotel 5-2 stele;
- Moteluri 3-1 stele;
- Hoteluri pentru tineret 3-1 stele;
- Hosteluri 3-1 stele;
- Vile 5-1stele;
- Bungalouri 3-1 stele;
- Cabane turistice, cabane de vanatoare, cabane de pescuit 3-1 stele;
- Sate de vacanta 3-2 stele;
- Campinguri 4-1 stele;
- Casute camping 3-1 stele;
- Hanuri 2-1 stele;
- Pensiuni urbane 5-1 stele;
- Pensiuni rurale 5-1 margarete;
- Apartamente sau camere de inchiriat in case sau cladiri 3-1 stele;
- Structuri de cazare pe nave fluviale sau maritime 5-1 stele.
Structurile de alimentatie publica sunt clasificate in 5 categorii: restaurante, baruri, fast food-uri,
cofetarii si patiserii. Acestea sunt subclasificate in 16 subcategorii, iar restaurantele sunt subimpartite in 10
subcategorii.
Certificatele de clasificare sunt emise pe o perioada de 3 ani. Exista prevederea privind publicarea
listelor structurilor de primire turistice la nivel national si judetean.
Puncte slabe:
- legislatia este extrem de cuprinzatoare si detaliata;
- o clauza interesanta referitoare la cerintele de autorizare este scutirea caselor particulare cu
maximum 5 camere sau apartamente de a prezenta autorizatii igienico-sanitare, de paza contra incendiilor si de
competenta. Rezulta ca aceasta lege permite caselor particulare cu maximum 5 apartamente, care ar putea
cuprinde cate 5 dormitoare fiecare, de a fi scutite de obtinerea autorizatiilor. Aceasta scutire trebuie
reconsiderata.
- structurile turistice de alimentatie publica neclasificate sau 'economia neagra' reprezinta unul din
principalele motive de nemultumire, prin concurenta neloiala fata de structurile de primire turistice clasificate;
- 16 categorii de clasificare a structurilor de cazare reprezinta un numar prea mare si este dificil
pentru turist sa le cunoasca, avand in vedere ca mai sunt si alte numeroase subcategorii din gama structurilor de
alimentatie publica. Clasificarea de catre ANT a structurilor de alimentatie nu este necesara. Sanatatea si
siguranta reprezinta responsabilitati ale altor organizatii;
- cerintele de igiena si cele referitoare la paza contra incendiilor, precum si obligatia de afisare a
preturilor maxime in euro reprezinta cerinte pozitive de protectie a consumatorilor, la fel cum sunt considerate si
alte anunturi specifice de informare a turistilor;
- acordarea certificatelor si deci evaluarea o data la 3 ani face ca aceste clasificari sa nu mai fie de
actualitate. Toate autorizatiile ar trebui sa fie acordate pentru o perioada de un an si sa existe un plan pentru
inspectii periodice. Legislatia existenta ce guverneaza ANT nu prevede impunerea sau incasarea de tarife pentru
autorizare.
- cele 16 categorii sunt prea numeroase si prea neclare, in special pentru consumator. Este nevoie
ca acestea sa fie rationalizate;
- criteriile de autorizare si de clasificare au fost dezvoltate si publicate de catre Autoritatea
Nationala pentru Turism (ANT). Autorizarea si clasificarea unitatilor de cazare si de alimentatie publica si
autorizarea tur-operatorilor, a agentiilor de turism si a ghizilor de turism este implementata de catre reprezentantii
regionali ai ANT. Exista peste 4.000 de unitati de cazare autorizate si in plus exista unitatile de alimentatie
publica, tur-operatorii, agentiile de turism si ghizii autorizati. Cei 12 reprezentanti regionali sunt complet
insuficienti pentru a realiza activitatea de autorizare si clasificare.
- de asemenea, se pare ca acestia au o dotare tehnica necorespunzatoare pentru a aplica criteriile
de clasificare, asa cum reiese din discrepantele majore dintre categoriile acordate hotelurilor.
- implementarea autorizarii si a clasificarii este nesatisfacatoare in prezent, avand
urmatoarele consecinte:
o Unele proprietati nu indeplinesc cerintele de baza privind paza contra incendiilor si conditiile de igiena;
o Un numar mare de unitati de cazare cu mic dejun inclus nu sunt autorizate, creand astfel o piata neagra
semnificativa. Acest lucru afecteaza serios rentabilitatea si capacitatea de reinvestitie a operatorilor
legali;
o Sistemul de clasificare este contestat in cadrul industriei si in sectorul de calatorii;
o Informarea si siguranta turistilor sunt afectate;
o Cerintele de clasificare nu au criterii calitative pentru servicii si pentru standarde alimentare. Calitatea
serviciilor este la fel de importanta ca si prezenta sau absenta serviciilor. Criteriile trebuie revizuite in
cazul unitatilor de cazare si trebuie adaugate criterii calitative;
o Restaurantele si alte unitati de alimentatie publica nu sunt in mod normal clasificate de catre
organizatiile nationale de turism. Spre deosebire de informatiile privind cazarea, turistii nu au nevoie de
informatii cu privire la restaurante si la unitati de alimentatie publica inainte de a vizita o destinatie
turistica. Alegerea restaurantului se face de obicei la fasa locului, dupa vizitarea zonei si in functie de
meniu, pe baza recomandarilor altor persoane sau prin folosirea unor surse de informare despre
restaurante sau altor mijloace de informare turistica. Clasificarea continua de catre ANT a unitatilor de
alimentatie publica reprezinta o povara inutila asupra resurselor organizatiei. Un sistem national de
clasificare este in primul rand un instrument de marketing, care poate fi de asemenea folosit ca
instrument de dezvoltare, pentru cresterea standardelor care, pe termen lung, pot avea ca rezultat
dezvoltarea acestui sector. Nu este un aspect negativ al industriei. Sistemul de clasificare poate fi deci
implementat cu succes in cazul in care exista o buna intelegere si un parteneriat intre autoritatile de stat
si sectorul privat al industriei turismului si ospitalitatii. Din pacate insa, in prezent nu exista in Romania
un astfel de parteneriat.
Furnizorii de servicii din unitatile de cazare si de alimentatie publica trebuie sa fie bine educai in
ceea ce priveste beneficiile ce pot fi obtinute de catre un sistem, in special in privinta impactului pozitiv pe care
acest lucru l-ar putea avea asupra activitatii lor. In acest sens, este necesar sa avem evaluatori de clasificare
bine pregatiti, instruiti in domeniul ospitalitatii. Acestia ar trebui sa joace mai degraba rolul de consilieri in sprijinul
societatilor private, decat pe cel de inspectori guvernamentali.
4. Hotararea nr. 238 din februarie 2001, Hotararea nr. 305 din martie 2001, Ordinul nr. 170 din
aprilie 2001 si Hotararea nr. 631 din mai 2003 privind acordarea licentelor si a brevetelor de turism agentiilor de
turism/calatorie, ghizilor de turism, hotelurilor si personalului de conducere din turism.
Aceasta legislatie cuprinde prevederi pentru acordarea licentelor agentiilor de turism si referitoare
la certificarea profesionala (acordarea brevetelor) conducerii agentiilor si structurilor de cazare, precum si in
legatura cu atestarea ghizilor de turism.
Licentele sunt emise pentru o perioada de 3 ani, dar ele se pot suspenda sau revoca de ANT
pentru incalcarea conditiilor de acordare.
Sunt detaliate criteriile de acordare a licentelor catre agentii si a certificatelor catre operatori si
personal de conducere si, conform legislatiei, acestea se acorda ca urmare a consultarii asociatiilor profesionale
din sector si a sindicatelor.
Sunt necesare certificate pentru detinatorii urmatoarelor functii:
- Manager in activitatea de turism;
- Manager tur-operator/agentie;
- Manager tur-operator/agentie detailista;
- Manager de hotel, motel, camping cu peste 100 de paturi;
- Manager restaurant in structuri de clasa I si lux cu capacitate de peste 50 de locuri la mese;
- Administrator cabana.
Hotararea nr. 305 din 2001 introduce obligativitatea agentiilor de a utiliza numai ghizi calificati, care
sunt clasificati pe categorii corespunzatoare activitatilor de turism din Romania:
- Ghid local, pentru o zona limitata;
- Ghid national, pentru intreg teritoriul Marii si pentru strainatate;
- Ghid specializat, pentru anumite segmente ale activitatii de turism.
Hotararea nr. 631 din 2003 a extins acordarea certificatelor de ghizi (care lucreaza in Romania) si
pentru cetatenii statelor Uniunii Europene si ai zonei economice europene.
Solicitantii unor astfel de certificate trebuie sa faca dovada calificarilor emise de institutii autorizate
din tarile de resedinta.
Ghizilor straini li se permite sa insoteasca, in calitate de ghizi, grupuri de turisti straini care viziteaza
Romania, fara a obtine un certificat romanesc.
Sunt prevazute penalizari pentru incalcarea conditiilor legale, inclusiv pentru utilizarea de catre
agentii a ghizilor neautorizati.
Legislatia pentru acordarea licentelor si brevetelor catre agentii, personal de conducere din turism
si ghizi este cuprinzatoare si contine prevederi legate de perfectionarea evaluatorilor si o implementare corecta a
acestor prevederi vine in sprijinul obtinerii unor standarde corespunzatoare.
5. Ordinul nr. 235 din 2001 privind asigurarea turistilor in cazul insolvabilitatii sau falimentului
agentiei de turism.
Tur-operatorii si agentiile de turism trebuie sa constituie asigurari pentru acoperirea, in caz de
faliment sau insolvabilitate, a cheltuielilor de intoarcere sau pentru rambursarea acestora catre clientii care au
cumparat un pachet de calatorie.
Sumele de asigurare prevazute sunt de 50.000 USD pentru tur-operatori si de 10.000 USD pentru
agentiile de turism.
Ordinul prevede ca asiguratorii trebuie sa aiba aprobarea Ministerului Turismului (ANT), cu
consultarea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si obligatia asiguratorilor de a transmite periodic
ministerului detalii ale politelor de asigurare incheiate de toate agentiile autorizate. Neincheierea asigurarilor
pentru vanzarea pachetelor turistice poate fi penalizata prin retragerea licentei agentiei.
In ordin se mentioneaza drepturile si obligatiile asiguratorilor si detinatorilor de polite de asigurare,
precum si metodologia si perioada platilor conform schemei.
Punte slabe:
In general, legislatia este satisfacatoare in ceea ce priveste asigurarea turistilor care calatoresc pe
distante lungi. Sumele asigurate cerute ar putea fi insuficiente in conditiile actuale si ar trebui corectate in sensul
cresterii acestora si, daca este posibil, conform legislatiei din Romania, modificarea in viitor sa se faca in functie
de inflatie.
6. Hotararea nr. 237 din februarie 2001 pentru aprobarea Normelor cu privire la accesul, evidenta si
protectia turistilor in structuri de primire turistice.
Hotararea prevede c toate structurile de primire turistice, hoteluri, moteluri si pensiuni etc. sa ofere
cazare turistilor daca exista spatii de cazare disponibile. Structurile de cazare trebuie sa solicite tuturor
oaspetilor sa completeze un formular la sosire si la plecare. In cazul pensiunilor rurale se poate folosi un registru,
in locul formularelor standard. Legislatia prevede informatiile necesare si faptul ca formularele trebuie pastrate
timp de 5 ani si puse la dispozitia autoritatilor la solicitarea acestora.
De asemenea, se prevede ca structurile de cazare trebuie sa asigure pastrarea linistii, ordinii
publice, a sigurantei si intimitatii oaspetilor, precum si siguranta bunurilor acestora. Minorii sub 14 ani nu pot fi
cazati daca nu sunt insotiti de parinti sau de reprezentantul lor legal.
Sunt prevazute penalizari pentru neindeplinirea conditiilor legale de catre structurile de cazare.
Puncte slabe:
- Prevederile legii sunt prevederi standard. Se impun totusi doua comentarii. Utilizarea
termenului turist ar trebui inlocuit cu termenul oaspete pentru ca este posibil ca nu toti
oaspetii sa corespunda definitiei internationale a turistului.
- Aspectul cel mai important este ca legea nu prevede nici un fel de limite ale raspunderii
structurilor de cazare in cazul pierderii sau pentru pagubele aduse bunurilor clientilor.
- Astfel de limite reprezinta un standard la nivel international, stipulandu-se obligatia de primire
si cazare a tuturor persoanelor sosite, dupa cum este prevazut si in aceasta lege.
7. Ordonanta nr. 107 din iulie 1999 cu modificarile aduse prin Legea nr. 631 din noiembrie 2001
privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice.
Ordonanta, cu modificarile aduse de Legea nr. 631 din 2001, aliniaza legislatia la prevederile
Directivei UE cu privire la pachetele de calatorie, pentru protectia consumatorilor care cumpara pachete
turistice in Romania pentru a calatori in Romania sau in strainatate.
In ordonanta se mentioneaza ca un pachet turistic trebuie sa cuprinda cel putin doua din
urmatoarele componente: transport; cazare, si un alt serviciu care nu reprezinta o parte semnificativa a
transportului sau cazarii. Se specifica obligatiile vanzatorului fata de consumatorul-cumparator in ceea ce
priveste claritatea ofertei, informatiile legate de viza si alte formalitati, itinerare, tipul si standardul cazarii, detalii
contractuale, termenii compensarii si inlocuirea componentelor.
Autoritatea Nationala pentru Turism si Oficiul pentru Protectia Consumatorului sunt mentionate
drept organisme de control si executie.
Cu modificarile aduse, ordonanta este in conformitate cu directiva Uniunii Europene privind
protectia consumatorului in situatia pachetelor de calatorie.
8. Ordinul nr. 491 din octombrie 2001 pentru aprobarea Normelor privind omologarea, amenajarea,
intretinerea si exploatarea partiilor de schi pentru agrement.
Ordinul confirma Ministerul Turismului ca autoritate de certificare a partiilor si traseelor de schi si
stabileste criteriile si conditiile de omologare, amenajare, intretinere si exploatare.
De asemenea stabileste regulile de comportament pentru schiori si alte persoane pe partiile si
traseele de schi de agrement.
9. Legea nr. 526 din decembrie 2003 pentru aprobarea Programului National de dezvoltare a
turismului montan Super-schi in Carpati.
Legea aprobata de Parlament prevede un program de dezvoltare a turismului montan cu un accent
deosebit pe schi si pe sporturile de iarna intr-un numar de locatii si pe o perioada de timp prestabilita.
Legea prevede analiza, selectarea terenurilor si realizarea de planuri de dezvoltare si reabilitare a
infrastructurii, cailor de acces, serviciilor, utilitatilor si facilitatilor de schi si alte sporturi, precum si de cazare.
Exista prevederi speciale privind transferul de proprietate asupra terenurilor de la stat, din sectorul public sau
privat si de la Administratia Nationala a Padurilor. Analizele si planurile de implementare necesita aprobarea
Guvernului. Analizele urmeaza a fi finantate de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului.
Implementarea va fi coordonata de ministerul responsabil pentru turism in cooperare cu Ministerul
Educatiei, Cercetarii si Tineretului si cu Agentia Nationala pentru Sport.
Autoritatile publice centrale si locale in cadrul parteneriatelor publice-private urmeaza sa
implementeze programul.
Fondurile vor proveni din urmatoarele surse:
- Bugete de stat si locale;
- Credite interne si externe;
- Programe de finantare interne si externe;
- Sectorul privat;
- Alte surse
10. Ordonanta nr. 129 din 2000 privind formarea profesionala a adultilor, elaborata prin Hotararea
nr. 522 din 2003 si modificata prin Hotararea nr. 1829 din 2004 stabileste prevederile generale, inclusiv
organizarea formarii profesionale, autorizarea furnizorilor de formare profesionala, certificarea si finantarea
formarii profesionale a adultilor si art.26 din Ordonanta nr. 58 din 1998.
Legile par adecvate pentru asigurarea si controlul invatamantului profesional. Insa, controlul
institutiilor de pregatire pare insuficient implementat. Exista nemultumiri privind standardele foarte slabe care
predomina in numeroase institutii de pregatire profesionala private.
Impactul activitatii de turism asupra mediului
Mediul natural reprezinta probabil bogatia cea mai mare pentru turismul din Romania. Patrimoniul
natural, flora, fauna, litoralul, delta si muntii, toate sunt motive puternice pentru vizitare si ofera oportunitatea de
petrecere a vacantelor. Daca mediul este deteriorat, sau daca perceptia vizitatorilor este alterata, aceste doua
argumente convingatoare pentru vizitare vor disparea. Protectia mediului este deci cruciala pentru turism.
Romania are avantajul unei legislatii de protectie extinsa a mediului. Dar aplicarea acestei legislatii
este, din pacate, nu atat de reusita si sunt permise multe abuzuri asupra mediului. In unele cazuri, degradarea
mediului este mostenirea actiunilor anterioare ale omului, iar in multe cazuri repetarea abaterilor este evidenta.
Exista un numar de aspecte ingrijoratoare, si anume:
- Eroziunea tarmului Marii Negre, care distruge principala atractie a turismului de litoral;
- Depunerea de aluviuni in Delta Dunarii si in albiile raurilor, desi este rezultatul multor cauze
naturale necesita actiuni urgente de remediere prin dragare etc.;
- Folosirea in mod abuziv a zonelor protejate prin taieri nelegale de copaci si construirea
necorespunzatoare a facilitatilor de odihna si a celor rezidentiale;
- Administrarea defectuoasa a deseurilor, in special in zonele rurale, cu amplasamente ocupand
terenuri neprotejate si evacuarea deseurilor la intamplare;
- Deversarea permanenta a apelor reziduale netratate;
- Atat poluarea vizuala cat si cea a mediului de catre capacitati industriale care de mult timp nu
mai sunt in folosinta;
- Gunoiul si strangerea acestuia este necesara o abordare fundamentala pentru a incuraja pe
toata lumea sa depoziteze gunoiul in mod corespunzator;
- Lipsa simtului de reciclare in randul populatiei;
- Grad excesiv de vizitare in zone naturale sensibile, atractii de patrimoniu etc., care necesita
scheme de administrare a vizitatorilor.
La fel de important in domeniul turismului ca si problemele actuale de mediu este perceptia ca
mediul este deteriorat si ca la nivel national nu exista preocuparea privind protectia mediului. Pentru ca acest
lucru sa nu constituie o bariera in calea vizitatorilor, trebuie luate masuri de remediere si ele trebuie aplicate
efectiv.
Dezvoltarea turismului in Romania si impactul sau asupra mediului
Pentru tara noastra in etapa actuala, ca urmare a prezentei unor resurse turistice neexploatate si
insuficient puse in valoare, turismul constituie o ramura cu posibilitati insemnate de crestere si deci ramane o
sfera de activitate care poate absorbi o parte din forta de munca ramasa disponibila prin restructurarea
economica.
Trebuie mentionat si faptul ca turismul este capabil sa asigure prosperitatea unor zone defavorizate,
putand fi un remediu pentru regiunile dezindustrializate. Aceasta prin dezvoltarea unor zone mai putin bogate in
resurse cu valoare economica mare, dar cu importante si atractive resurse turistice naturale si antropice. Datorita
acestui fapt el este considerat o parghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale.
O alta forma de manifestare a efectelor economice ale turismului o reprezinta contributia sa
la asigurarea unei circulatii banesti echilibrate, realizata deopotriva pe seama turismului intern si international.
Pe langa consecintele economice, turismul are si o profunda semnificatie socio-umana. El actioneaza,
prin natura sa, atat asupra turistilor in mod direct, cat si asupra populatiei din zonele vizitate. De asemenea,
efectele turismului se rasfrang si asupra calitatii mediului, a utilizarii timpului liber si, nu in ultimul rand, asupra
legaturilor dintre natiuni. Aceasta deoarece, dincolo de toate turismul este un element care favorizeaza
comunicarea, schimbul de idei, de informatii, stimuland largirea orizontului cultural cu efect asupra formarii
intelectuale.
Cu alte cuvinte, daca privim activitatea turistica ca pe un sistem deschis, cu intrari si iesiri, se observa
ca aceasta presupune exploatarea unei game variate de resurse, cele naturale avand un rol fundamental. In
consecinta, turismul exercita influenta asupra mediului si componentelor sale.
1. Impactul asupra mediului ecologic
Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului a fost infiintat in 1990 si are ca responsabilitati
monitorizarea factorilor ecologici si promovarea masurilor stricte de protectie a mediului inconjurator, precum si
reprezentarea Guvernului Romaniei in relatie cu organizatii internationale de specialitate.
Printre alte responsabilitati se numara promovarea si coordonarea unor programe de cercetare in
domeniul protectiei mediului inconjurator si administrarea apelor si padurilor. Ministerul controleaza 41 de agentii
de protectie a mediului inconjurator regionale, autoritati locale care aplica politica si strategia referitoare la mediul
inconjurator pe o scara locala, precum si Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii.
A fost creat, de asemenea, un program de strategii de promovare a managementului apelor si padurilor
si a protectiei mediului. Dezvoltarea modalitatilor de actiune privind protectia mediului s-au bazat pe analiza
mediului natural din Romania ce contine doua documente: Conferinta Natiunilor asupra Mediului si Dezvoltarii
(UNCED) si Strategia Romana privind Mediul Inconjurator, creata in colaborare cu un numar mare de organizatii
internationale, precum Banca Mondiala, Comunitatea Europeana, Banca Europeana, Banca Europeana pentru
Reconstructie si Dezvoltare (EBRD). Strategia forestiera se bazeaza pe Conferinta de la Helsinki privind protectia
padurilor din Europa, iar cantitatea de lemn taiat a fost limitata la 15 milioane mc.
In concordanta cu obiectivele incluse in strategie, au fost identificate 14 zone majore si anumite strategii
au fost puse in actiune pentru prevenirea si reducerea poluarii. In afara de investitiile locale sau ale celor alocate
din bugetul statului pentru aceste zone, au fost oferite resurse financiare suplimentare din partea Ministerului
Mediului Inconjurator, reprezentand aproximativ 3000 milioane lei pentru accelerarea rezolvarii unor probleme
serioase de poluare.
Totodata, Romania este singura tara din Europa Centrala si de Est care a fost invitata la consiliul
ministrilor mediului inconjurator din unele state europene. In colaborare cu statele din regiune si cu ajutorul unor
comunitati internationale, Romania se va implica in derularea unor programe importante de protectie a mediului
inconjurator la nivel national si regional in ceea ce priveste conservarea calitatii apei Marii Negre, program
finantat de Banca Mondiala prin Fondul Global al Mediului Inconjurator. Tot atat de important este programul
PHARE privind promovarea sistemelor integrate de mediu desfasurate in Romania.
Plajele din Romania vor fi incluse in programul Steagul Albastru Blue Flag, destinat protectiei
mediului din astfel de zone, in acest sens Guvernul aproband constituirea unui comitet national a carui activitate
va fi coordonata de Ministerul Turismului si de Ministerul Apelor si Protectiei Mediului. Blue Flag este un
program al Fundatiei de Educatie pentru Mediu (FEE) din Marea Britanie si reprezinta simbolul plajelor protejate.
Important consumator de spatiu si resurse naturale si antropice, generator de schimbari la nivelul
mediului inconjurator, al economiei, dar si al psihologiei oamenilor, turismul, prin diversitatea situatiilor si tipurilor
de dezvoltare pe care le genereaza, este purtator de efecte pozitive dar si negative. Perspectiva dezvoltarii
durabile a turismului presupune cautarea echilibrului optim intre potentialele sale divergente.
Dar, consecintele dezvoltarii industriei turismului necesita analize specifice, detaliate. Exista totusi o
serie de aspecte comune care permit sistematizarea impactului generat de turism astfel:
- consecinte asupra mediului fizic;
- efecte pe plan socio-cultural;
- impactul econimic.
In fiecare din aceste domenii, turismul genereaza efecte ambivalente, percepute atat pozitiv cat si
negativ in functie de unghiul si timpul din care sunt privite. Spre exemplu, din punc de vedere economic, efectele
turismului sunt benefice, in timp ce sub aspectul dezvoltarii durabile, la momentul actual, turismul genereaza
efecte negative.
Efectele distructive ale activitatii de turism
Potentialul turistic este parte integranta a mediului inconjurator, existenta si posibilitatea valorificarii
sale depind si influenteaza obiectiv calitatea mediului. Turismul si activitatile de petrecere a timpului liber
(denumite activitati loisir) pot fi cauza directa a constrangerilor la care este supus mediul prin presiunea
exercitata de turisti si infrastructura specifica asupra acestuia.
Problemele se acutizeaza in conditiile in care turismul cunoaste o mare amploare in intreaga lume,
actiunile distructive asupra resurselor naturale prezentand o varietate si o intensitate sporita de la an la an. In
acest sens, exceptand concentrarea masiva a turistilor, mijloacele de transport folosite (ex.: emisiile de CO2 duc
la poluarea atmosferei), precum si modul de amplasare si realizare a amenajarilor cu destinatie turistica (ex.:
constructii din ce in ce mai inalte, care iau din spatiul verde destinat recrearii sau il sufoca; statiile de epurare a
apei, bazele de tratament ale deseurilor genereaza poluarea ecosistemelor acvative si faunei locale etc.),
contribuie major la deteriorarea mediului ambiant.
Efectele negative ale activitatilor turistice primeaza datorita conceptiei gresite de organizare si
conducere in derularea lor. De aceea sunt necesare strategii de dezvoltare la nivel national si global adecvate
reglementarilor legislative.
Efectele benefice ale activitatii de turism
In conditiile unei dezvoltari echilibrate, turismul devine o forta motoare a progresului economic, social
si cultural, precum si un instrument de conservare si protejare a mediului inconjurator. Aceasta deoarece cele
doua componente turismul si mediul inconjurator depind intrinsec una de alta: intotdeauna peisajele vor
atrage vizitatori. Pentru aceasta au fost promovate inclusiv pe plan national politici si strategii de dezvoltare si
amenajare, care urmaresc simultan utilizarea optima pe termen scurt, dar si pe termen lung, in vederea protejarii
echilibrului ecologic. Tocmai de aceea, proiectele de amenajare turistica a teritoriului, pentru a putea fi efectiv
realizate, necesita o autorizatie eliberata pe baza unui studiu de impact asupra mediului.
In acest sens, au fost promulgate ori urmeaza a fi promulgate, inclusiv legi cu caracter special, cum ar
fi:
o Legea Muntelui nr. 347 din 2004, potrivit careia principiile si modalitatile de dezvoltare si protectie
a zonei montane se face prin punerea in valoare a resurselor, pentru stabilizarea populatiei si
cresterea puterii economice la nivel local si national, in conditiile pastrarii echilibrului ecologic si
protectiei mediului natural montan, respectand principiile stabilite prin reglementarile
internationale privind dezvoltarea montana durabila (art.1, alin. 1).
o Ordonanta de urgenta - privind organizarea si desfasurarea activitatilor turistice pe litoralul Marii
Negre, reprezinta asigurarea in regim de urgenta a cadrului legal pentru abordarea unitara si
integrata a organizarii si desfasurarii activitatilor turistice pe litoralul Marii Negre, in scopul
dezvoltarii durabile a turismului, cresterii gradului de siguranta, protectie si informare a turistilor.
o Legea nr. 5 din 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national - Sectiunea a
III-a - zone protejate, care evidentiaza zonele naturale protejate de interes national si identifica
valorile de patrimoniu cultural national, care necesita instituirea de zone protejate pentru
asigurarea protectiei acestor valori.
o Legea nr. 462 din 2001 privind ariile protejate.
o Legea pesterilor si zonelor carstice adiacente din 2000, emisa ca o necesitate, in vederea
asigurarii protectiei si conservarii pesterilor din Romania, dar si datorita faptului ca in legea cadru
a protectiei mediului din Romania, Legea nr. 137 din 1995, la art. 88 se prevede expres
necesitatea unei reglementari speciale acestui factor natural, care sa cuprinda o redactare
corespunzatoare de tehnica legislativa.
Protejarea mediului si promovarea turismului durabil in Romania sunt posibile prin:
Controlul circulatiei turistice;
Practicarea unor forme ecologice de turism;
Educatia turistilor;
Completarea pachetului legislativ de reforma in domeniu.
Protectia Turistilor
Din punct de vedere economic, sectorul turismului este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai
importante sectoare, in majoritatea tarilor, turistii fiind beneficiarii prestarilor de servicii si a ofertelor de produse
turistice din tara si strainatate. Turismul este o activitate complexa care are implicatii in diferite alte sectoare si
domenii. Dat fiind aceasta complexitate a activitatii turistice este necesara asigurarea protectiei consumatorilor
de servicii turistice, protectie determinata de posibilitatea aparitiei pe parcursul desfasurarii calatoriilor a unor
nereguli care ar putea compromite voiajul.
Protectia drepturilor turistilor se inscrie in contextul drepturilor omului, in cadrul protectiei drepturilor
consumatorului la sanatate, securitate, protectia economica, informare adecvata, educatie de consum, reparare
in caz de prejudiciu suferit si posibilitatea de a se asocia si a fi reprezentat.
Reclamatiile facute de catre turistii care calatoresc in tara lor sau in strainatate sunt solutionate in
functie de prevederile diferitelor Coduri civile. Pe plan international asigurarea protectiei consumatorului de turism
se limiteaza la voiajele organizate si la normele care trebuie respectate de organizaorii de voiaje prin prestatorii
lor.
Un exemplu il constituie proiectul de Directive al Consiliului Pietei Comune asupra voiajelor forfetare,
care prevede obligatia fiecarui stat membru de a constitui un fond de garantari care poate fi utilizat pentru
rambursarea prestatiilor ce fac obiectul de reclamatii din partea turistilor comunitari.
Principala problema care trebuie sa-i preocupe pe specialisti este insa posibilitatea asistarii si
asigurarii turistilor care sunt prejudiciati din cauza unor servicii deficitare, a calitatii lor de turisti sau a unor cauze
si evenimente ce le lezeaza securitatea corporala, juridica si morala.
In Hotararea Guvernului pentru aprobarea Normelor cu privire la accesul, evidenta si protectia
turistilor in structurile de primire turistice, in temeiul art.107 din Constitutia Romaniei, se specifica: agentii
economici care detin sau administreaza structuri de primire turistice hoteluri, moteluri, vile, cabane, campinguri,
sate de vacanta, bungalouri, pensiuni turistice si agroturistice precum si alte unitati du functie de cazare turistica
au obligatia sa respecte si sa aplice integral prevederile acestei hotarari, iar savarsirea urmatoarelor fapte
constituie contraventii, daca, potrivit legii penale, nu sunt considerate infractiuni:
- refuzul cazarii turistilor in cazul in care exista locuri de cazare disponibile;
- neassigurarea securitatii turistilor si a bunelor moravuri in structurile de primire turistice;
- nerespectarea obligatiei privind intocmirea fisei de anuntare a sosirii si plecarii si completarea
cartii de imobil, dupa caz;
- transmiterea de catre personalul structurilor de primire turistice a unor informatii cu privire la
sejurul turistilor, cu exceptia cazului in care aceste informatii sunt solicitate de ofiterii sau subofiterii Ministerului
de Interne;
- cazarea minorilor sub 14 ani care sunt neinsotiti de parinti sau de reprezentantii legali, cu
exceptia celor aflati in drumetie, tabere, excursii, concursuri sau in alte actiuni similare, insotiti de catre cadre
didactice, antrenori si ghizi;
- permiterea de catre personalul structurilor de primire turistice a vizitarii unui turist fara a avea
acordul acestuia;
- permiterea de catre personalul structurilor de primire turistice a ramanerii peste noapte a unui
vizitator al turistului fara ca pentru acesta sa fie intocmita fisa de anuntare a sosirii si plecarii sau fara a se
completa cartea de imobil, dupa caz;
- neinformarea de catre personalul structurilor de primire turistice a organelor de politie cu privire
la aparitia unor persoane care au savarsit infractiuni si care au fost date in urmarire, precum si a altor persoane
cunoscute ca traficanti, turbulenti, protituate, proxeneti etc;
- efectuarea unor controale in spatiile de cazare a turistilor in alte conditii decat cele prevazute de
lege;
- angajarea de catre detinatorii sau administratorii spatiilor de cazare a unor persoane neinstruite;
Conform acestor norme cazarea turistilor se face la orice ora din zi si din noapte, in ordinea sosirii si
in limita locurilor disponibile tinandu-se seama cu prioritate de obligatiile asumate anterior pe baza
de contracte si rezervari confirmate, informarea anticipata asupra tarifului pentru o zi aferent spatiului de
inchiriat.
Cazarea se face fara nici o discriminare cu privire la cetatenie, nationalitate, domiciliu, convingeri
politice sau rase.
Administratorii structurilor de primire turistice sunt obligati sa asigure in incinta unitatilor ordinea si
linistea publica precum si bunele moravuri si securitatea lor si a bunurilor ce le apartin. Personalul structurilor de
primire este obligat in cadrul atributiilor de serviciu sa ia masuri de prevenire a infractiunilor si a altor fapte
antisociale in incinta acestora. In cazul savarsirii unor asemenea fapte, al detinerii de date referitoare la
comportarea suspecta a unor turisti sau al sesizarii pregatirii unor acte infractionale, se vor comunica de urgenta,
prin receptionerul de serviciu sau prin administratorul structurilor de primire turistice, organelor de politie, cel
contatate sau observate. Ei au obligatia sa asigure inscrierea tuturor turistilor in evidentele operative, la sosirea
acestora si completarea formularului Fisa de anuntare a sosirii si plecarii, care inlocuiesc cartile de imobil
(acestea se mai folosesc de catre pensiuni agroturitice si turistice). Se stie ca este interzisa cazarea oricarei
persoane care nu poseda act de identitate.
In conformitate cu dipozitiile acestei hotarari, spatiul de cazare constituie resedinta temporara a
turistului si in consecinta, acest spatiu este inviolabil, cu exceptia situatiilor care pun in pericol viata, integritatea
si bunurile turistilor, precum si baza materiala a structurilor de primire turistice.
Protectia consumatorilor presupune identificarea situatiilor care pot aparea pe parcursul unor
calatorii si in care turistul este prejudiciat intr-un fel sau altul.
A) INFORMAREA TURISTULUI INAINTE DE A PLECA IN VACANTA constituie un punct
determinant in satisfacerea cererii turistice. Pentru turist este foarte important sa fie corect informat asupra
drepturilor si obligatiilor sale ce decurg din calatoria pe care doreste sa o efectueze si asupra serviciilor care ii
sunt oferite. Turistul trebuie sa cunoasca cat mai multe date privind pretul serviciilor prestate si eventualele
cheltuieli legate de calatorie sau sejur; diversele precautii privitoare la formalitatile legate de prestarea eventuala
a serviciilor de sanatate si nu in ultimul rand, privind itinerariul calatoriei. Este important ca turistul sa beneficieze
de informatii actuale despre ghidurile si hartile rutiere ce sunt in posesia sa sau pe care si le propune sa le
achizitioneze.
Deseori turistului ii revine obligatia de a plati in intregime pretul serviciului inainte de a beneficia de
el. Astfel apare lipsa oricarui mijloc de prevenire in cazul in care serviciul nu ar corespunde calitatilor sale. Deci
faza de informare a turistului trebuie sa prezinte maximum de posibilitati pentru a preveni eventualele insatisfactii.
B) SECURITATEA TRANSPORTULUI: prin chiar actiunea de a calatori, turistul este obligat sa
foloseasca un mijloc de trasport. Drept urmare, turistul intra in relatii contractuale cu un transportator care poate fi
public, privat, national sau strain. Indiferent de mijlocul de transport utilizat, autoritatile publice stabilesc reguli
generale destinate sa garanteze securitatea si protectia calatorilor, cum ar fi de exemplu, regulile ONU pentru
transportul aerian privind coeficientul de incarcare al avionului cu pasageri, bagaje etc.
Aceleasi restrictii sunt impuse si pentru transportul feroviar, maritim sau fluvial.
Cu toate ca masurile de securitate si progresul tehnic au dus la micsorarea numarului de accidente,
totusi ele sunt inca frecvente si antreneaza moartea, infirmitatea sau lezarea calatorilor ceea ce necesita
stabilirea unor modalitati de rezolvare a prejudiciului cauzat de astfel de situatii.
O alta problema priveste refuzul imbarcarii turistilor din anumite motive cum ar fi anularea zborurilor,
defectiunele tehnice, conditiile meteo care pot afecta desfasurarea in bune conditii a calatoriei. De asemenea,
turistii sunt de multe ori victime ale grevelor transportatorilor. De aceea este important sa se sublinieze conditiile
in care turistii au dreptul la indemnizatie pentru prejudiciul suferit ca urmare a refuzului, a intarzierii imbarcarii etc.
Pentru a se asigura impotriva unor situatii ce pot cauza compromiterea calatoriei, turistul se poate
asigura pe parcursul calatoriri, societatea de asigurari asumandu-si anumite riscuri posibile si in cazul producerii
lor platind turistului o suma care sa acopere prejudiciul cauzat in timpul transportului.
C) DEMONSTRAREA IDENTITATII este una din situatiile in care poate fi pus turistul. Orice
persoana, in mod normal, care calatoreste in tara sau in strainatate trebuie sa-si poata dovedi identitatea. Este
esential pentru securitatea turistilor sa poata fi identificati cu certitudine pentru a nu apare situatii in care turistii ar
putea fi confundati sau acestia si-ar putea ascunde adevarata identitate. Pe plan international apare
obligativitatea turistilor de a se legitima cu un pasaport considerat modul de identificare universal recunoscut. La
acest mijloc de demonstrare a identitatii se pot adauga uneori cartea de credit sau permisul de conducere care in
unele cazuri si pot chiar substitui. Daca turistul calatoreste in interiorul tarii de resedinta, principalul document de
identitate al lui este buletinul de identitate/cartea de identitate.
Pe parcursul calatoriei exista insa riscul de pierdere sau furt al actelor de dovedire a identitatii. Acest
risc este proportional cu importanta actelor iar consecintele decurg din formalitatile si costurile necesare inlocuirii
documentelor respective.
D) AJ UNS LA LOCUL DE DESTINATIE turistul se poate confrunta cu o serie de situatii ce pot
compromite sejurul sau vacanta.
Exista situatia in care hotelurile fac suprarezervari iar turistului sa nu i se poata oferi locul pe care l -a
contractat. In acest caz managerul trebuie sa faca tot posibilul pentru ca turistul sa fie recazat in conditii
echivalente sau chiar superioare si acest lucru sa se faca fara cheltuieli suplimentare din partea turistului.
Clientului trebuie sa-i fie rambursate toate cheltuielile provocate de aceasta situatie (taxi, telefon) si sa fie
despagubit in cazul aparitiei unor disconforturi (distanta mai mare fata de centrul orasului, a plajei, a bazei de
tratament etc.).
In ceea ce priveste calitatea serviciilor prestate, de cele mai multe ori si mai ales in sezonul de varf,
se foloseste personal sezonier a carui pregatire nu este intotdeauna suficient de buna. De aceea trebuie sa fie
luate masuri care sa favorizeze o mai buna pregatire a personalului sezonier in scopul oferirii turistilor a calitatii
serviciilor contractate.
E) PROTECTIA FATA DE AGENTII SI ORGANIZATORII DE VOIAJ E: o prima situatie ce ar
necesita protectia turistilor o constiuie falimentul agentului sau organizatorului de voiaje. Pentru a preveni
aceasta situatie, guvernele solicita cautiuni sau garantii financiare din partea agentiilor de voiaj pentru ca acestia
sa-si poata exercita profesia. In cazul in care survine inchiderea sau falimentul firmei respective, sumele cu care
s-a garantat sunt folosite pentru despagubirea turistilor.
In cazul in care se produc pierderi ale unor bunuri sau accidente ale turistului sunt considerati
responsabili agentii de turism, organizatorii sau chiar transportatorii care au cauzat evenimentul respectiv ca
urmare a actiunii sau misiunii lor fata de client.
O alta situatie in care pot fi implicate atat agentiile de voiaj cat si organizatorii poate fi insatisfactia
clientului. Aceasta poate sa fie de ordin obiectiv sau subiectiv. Insatisfactia bazata pe cauze obiective (servicii
inferioare calitativ celor descrise, lipsa unor servicii etc.) este in general reglementata de legile tarii emitatoare
sau receptoare care si-au elaborat strategia promotionala. Daca insatisfactia este de ordin subiectiv, procedura
obisnuita consta in transmiterea responsabilitatii de la agent la organizatorul de voiaje, cu conditia ca
promisiunile sa nu fi fost facute turistului de catre agentul de voiaj. Aceste conflicte ce decurg din insatisfactia
subiectiva sunt in general rezolvate prin arbitraj, nu prin justitie.
E) PROTECTIA SANITARA reprezinta o problema cu grave implicatii, sanatatea turistilor fiind
clasata ca o ramura distincta a securitatii turistului. Protectia sanitara poate fi privita sub doua aspecte:
- aspectul preventiv;
- aspectul curativ.
Organizatia Mondiala a Sanatatii publica periodic reglementarile sanitare internationale precum si
informatiile privind vaccinurile obligatorii si recomnadarile pentru persoanele care calatorec in strainatate.
Cooperarea internationala a determinat adoptarea unui format unitar al certificatului international de vaccinare,
care permite recunoasterea unor documente in toate tarile.
Asigurarea asistentei medicale, deci a masurilor curative este pentru turisti o componenta importanta
a securitatii si protectiei acestora. In unele tari, securitatea sociala prevede oportunitatea ingrijirii medicale, atat
pentru rezidenti cat si pentru nerezidenti. In alte cazuri pot beneficia de tratament gratuit numai rezidentii inscrisi
la securitatea sociala sau nerezidentii in cadrul acordurilor dintre tari. Cu toate acestea in majoritatea tarilor si a
cazurilor, serviciile acordate turistilor straini trebuiesc platite suta la suta. Solusia adoptata in astfel de cazuri
consta in incheierea unei asigurari medicale private contra plata, putand fi realizata atat in tara emitatoare cat si
in cea receptoare.
O problema importanta in domeniul protectiei turistilor o constituie protectia lor in unitatile de
alimentatie publica la care turistii apeleaza in timpul calatoriei. Aceasta situatie in care turistul necesita protectie o
vom aborda pe larg in ultimele doua capitole ale acestei lucrari, considerand ca ea necesita o atentie deosebita
pentru ca de ea depinde in mare masura securitatea si sanatatea turistilor.
Turistul se confrunta cu doua mari categorii de riscuri ale calatoriei, si anume:
riscuri neimputabile unor greseli sau neglijente;
riscuri imputabile unor greseli sau neglijente.
Riscurile neimputabile unor greseli sau neglijente: aceste riscuri provin din ignorarea pericolelor
naturale si umane care nu se afla sub controlul organizatorului sau agentului de voiaje, dar a caror existenta
poate avea o influenta nefasta asupra securitatii si bunastarii turistului.
Printre acestea se numara bolile contagioase, revoltele sociale, grevele, cutremurele de pamant sau
orice alte eventuale evenimente ce s-ar produce la locul de destinatie. Aceste riscuri sunt mult mai mari in cazul
cand agentii de voiaj nu sunt suficient documentati si nu au posibilitatea sa-si avertizeze clientela care, inainte de
plecare, si-ar putea lua masuri de precautie care sa diminueze consecintele negative ale riscurilor.
Riscurile imputabile unor greseli sau neglijente: aceasta categorie de riscuri este considerata ca o
culpa a agentilor sau prestatorilor de turism. Greselile pot fi comise din neglijenta sau cu intentie (in acest din
urma caz se foloseste termenul dol provenit din dreptul roman).
Prejudiciile provocate in mod neintentionat de catre agentul de voiaj sau organizatorul de voiaje pot fi
consecinta lipsei de precautii, prin nerespectarea unor reglementari, nerespectarii unor norme sau reglementari
ale precautiilor sau incompetentei profesionale.
Pentru toate aceste situatii agentul de voiaj raspunde material.
Ca o obligatie paralela turistii trebuie sa-si ia precautii rezonabile pentru a evita orice actiune sau
omisiune care ar putea antrena pagube sau prejudicii. Turistul este raspunzator pentru actiunile sale rationale si
irationale a caror consecinta reprezinta un risc pentru organizatorul de voiaj.
Protectia juridica joaca, de asemenea, un rol important in sistemul de modalitati adoptate pentru
asigurarea securitatii si protectiei turistului, protectie ce revine statului care trebuie sa-si dezvolte in acest scop
un sistem organizat de asistenta turistica si un organism specializat a carei sarcina sa fie aplicarea politicii si a
masurilor adecvate pentru asigurarea securitatii si protectiei turistilor. In functie de sistemul juridic national se
instituie un regim legal de protectie care sa cuprinda posibilitatea acestora de a introduce o actiune juridica la
tribunalele nationale, ca urmare a oricarui prejudiciu adus persoanei sau bunurilor lor, in special pentru cazuri de
lezare grava a securitatii turistilor si trebuie sa faciliteze turistului in cauza posibilitatea de a se asocia la aceste
actiuni penale.
Un alt gen de protectie a turistului este protectia prin sistemul de asigurari, asigurarea turistica fiind
una dintre masurile de politica turistica adoptate la nivelul operational privat al unei tari. Prin aceasta se asigura
un serviciu rapid in situ pentru a-i ajuta pe turisti sa-si rezolve problemele si o acoperire financiara redusa, cu
exceptia cazurilor de asistenta medicala cand este nelimitata.
O importanta deosebita o are insa cooperarea internationala in domeniul protectiei turistilor. Statul
primitor si statul de origine al turistilor pot sa se angajeze reciproc sa coopereze prin toate mijloacele potrivite
pentru a asigura in special in cazul catastrofelor naturale si a accidentelor majore, securitatea si protectia
turistilor. Satul primitor trebuie sa furnizeze cat mai urgent statului de origine a turistului, prin intermediul
misiunilor diplomatice si consulare toate informatiile necesare asupra starii victimelor si asupra conditiilor in care
s-au produs accidentele respective.
Statele se pot angaja sa realizeze o politica comuna de cooperare si asistenta juridica, prin
includerea de protocoale.
Inca din anul 1981 Adunarea Generala a Statelor membre OMT a inceput sa se preocupe de
problema protectiei turistilor in calitate de consumatori specifici. Ca urmare a acestei peocupari in 1988 s-a creat
Comitetul de experti privind securitatea si protectia turistilor si a echipamentelor turistice, in cadrul caruia sunt
studiate si propuse programe ale OMT privind acest domeniu. Prima reuniune a acestui comitet a avut loc la
Cairo in 1989, unde s-au discutat probleme legate de protectia sanitara a turistilor si protectia unor categorii
distincte de turisti, cum ar fi cei handicapati.
De asemenea internationalizarea protectiei turistilor a determinat modificarea statutului social al
turistului in afara granitelor tarii sale de resedinta, el nefiind considerat un outlaw(in afara legii), deoarece
beneficiaza pe langa prevederile dreptului national si de reguli protectoare ale dreptui international general,
obtinute prin protectia diplomatica precum si de toate dispozitiile tratatelor multilaterale si bilaterale internationale
si regionale care se refera la conditia strainilor si la protectia drepturilor omului.
Anexa 1
Programul de guvernare 2005-2008
Politica in domeniul turismului (capitolul 14)
Turismul national va fi orientat si integrat in tendintele regionale si mondiale, din punct de vedere al
dinamicii si orientarii in structurarea ofertei.
Obiectivele pe care Guvernul Romaniei si le-a fixat in domeniul turismului sunt:
cresterea circulatiei turistice pe teritoriul Romaniei;
diversificarea ofertei si cresterea calitatii serviciilor turistice.
Prin aceste obiective Guvernul Romaniei isi propune cel putin o dublare a veniturilor din turism pana in
anul 2008.
Principalele masuri pe care Guvernul Romaniei le va promova pentru valorificarea potentialului turistic
national privesc urmatoarele aspecte:
definirea si promovarea unui brand turistic national pentru individualizarea, personificarea si
asigurarea unei atractivitati specifice ofertei nationale, atat pentru consumatorii finali, cat si pentru
investitori;
stabilirea prioritatilor in dezvoltarea infrastructurii de sprijin a turismului in corelatie cu
dezvoltarea infrastructurii generale;
cooperarea organismelor guvernamentale cu sectorul privat pentru promovarea investitiilor
transfrontaliere, imbunatatirea procesului de instruire si protejarea mediului natural;
functionarea organismelor de consultare dintre industria turistica si administratia publica la
nivel central si local;
transferarea catre sectorul privat, in conformitate cu practica internationala, a activitatilor de
marketing si promovare, licentiere, brevetare si clasificare in turism;
utilizarea unei cote parti din fondurile pentru conversia profesionala a persoanelor aflate in
somaj, pentru scolarizarea si pregatirea acestora in meserii si ocupatii specifice turismului;
imbunatatirea si finantarea formelor educationale de profil (licee de turism si facultati de
profil);
informatizarea actiunii de promovare a turismului.