Aristotel

Binele i fericirea
Aristotel considera omul drept o fiin raional, a crui via este condus de raiunea
practic ndreptat ctre atingerea binelui ultim. Acest bine ultim este fericirea: pe ea o dorim
totdeauna pentru sine i niciodat pentru altceva; pe cnd onoarea, plcerea, inteligena i
orice virtute le dorim att pentru sine () ct i de dragul fericirii, pe care credem c prin
intermediul lor am putea-o atinge (Etica nicomahic).
Ideea principal cu care Aristotel i ncepe cartea este aceea c exist diferene de
opinie despre ceea ce este cel mai bine pentru oameni i aceste diferene trebuie rezolvate. Se
pune intrebarea : Care este binele? Aristotel nu caut o list de lucruri care sunt bune pentru c
o astfel de lista ar fi uor de ntocmit. Aristotel caut binele drept binele cel mai nalt i
consider c acesta, oricare ar fi el, are trei caracteristici: este dezirabil n sine, nu este dezirabil
pentru un alt lucru, i toate celelalte lucruri sunt dezirabile pentru el.
Nimeni nu triete pentru un alt scop dect cel al binelui cel mai nalt i, astfel, toate
scopurile sunt subordonate, de exemplu, sntatea sau bunstarea sunt dorite pentru faptul c
promoveaz binele i nu pentru ca sunt ele nsele binele sau n domeniul medicinei, efectuarea
unei operaii, prescrierea unui tratament, sunt toate mijloace pentru atingerea unui scop ultim
care este salvarea vieii. La fel stau lucrurile cu strategia militar pe care Aristotel o d exemplu.
Scopul este acela de a ctiga btlii. n vederea ndeplinirii acestui scop urmrim nite scopuri
intermediare, sau relative, cum au mai fost ele numite. In toate domeniile se poate stabili o
ierarhie a scopurilor.
Oamenii concep binele n funcie de modul lor de via. Un atlet consider c binele este
ctigarea cursei, un om de afaceri consider c binele este sporirea profitului. Binele este ceea
ce le produce o plcere. Aristotel consider c este apanajul mulimii obtuze s se orienteze
exclusiv pe plcerile trupeti care o condamn la un mod de via animalic. Exist ns i un
mod mai elevat de a concepe binele : ca pe o onoare, dar cum aceasta ine exclusiv de un

context social (ea pare s aparin mai mult celor care o ofer mai mult dect celor care o
primesc) ea nu poate fi considerat ca fiind binele cutat de filosof.jhhhhhhhhhhhhhhhhhhhh
In viziunea lui Aristotel, binele in sine este doar o notiune vida, caci nu exista un bine
absolut care sa unifice toate determinarile binelui. Binele real exprima insa relatia dintre
actiunile noastre si scopul propus. In intelesul sau de cauza, binele este "menirea" tuturor
lucrurilor: "Cand este vorba de fiecare caz in parte, este binele sau, iar cand este vorba de
natura, in asamblul sau, este Binele absolut" -Metafizica.,bvbgvxvvcvcvcvcvcvcvcvcvc
Tot in Etica , Aristotel afirma ca "fericirea fara placere ar fi o vorba goala", de aceea
binele suprem nu poate fi gandit fara de placere, fiindca zice el "atunci ar fi posibil ca cineva sa
fie fericit fara ca totusi sa traiasca multumit". Fericirea consta in sentimentul de placere ce
urmeaza din fapta buna si constiinta ca ratiunea stapaneste peste simturile inferioare. Cea mai
inalta placere este aceea produsa de activitatea libera a ratiunii, asadar produsa de cea mai
inalta virtute : intelepciunea Spre deosebire de semnificaia modern de calitate moral, virtutea
desemna pentru antici adecvarea dintre esena unui lucru i scopul aciunii ndeplinite de acel
lucru. O definiie a naturii virtuii presupunea referirea la conceptele de aciune i scop. Binele
si virtutea nu mai sunt ca la Platon valori absolute, ci ele sunt ceva relativ, dependente de
raporturile si situatiile reale ale vietii.
Aristotel reduce fericirea la confirmarea activ i dezvoltarea a ceea ce este specific la om.
Fericire nu poate avea dect omul. Fericirea rezult din exercitarea inteligenei, din aciuni
raionale. Raiunea e fora divin din om. Prin raiune dobndim virtutea i fericirea. Omul
subordoneaz raiunii toate fenomenele sufleteti, dorinele i inclinaiile. Prin urmare, omul
ajunge la nelepciune, care este perfecionarea sa raional. n acest fel, omul scap de sclavia
patimilor i dobndete libertatea absolut. Puterea raiunii ne ridic la fericirea divin.
Divinitatea este idealul de fericire prin nelepciunea absolut. Aristotel a susinut existena
procesului de perfeciune, iar ultima treapt de perfeciune este Divinitatea. Perfeciunea fiind
rezultatul evoluiei, fericirea s-ar obine n mod treptat cu evoluia, dup el, materia adaptanduse la forme din ce n ce mai perfecte.