POEZII

ADAM

Doamne mi-e sete!

Picură-mi degetul
Ambroziei tale
Pe ale mele deşerturi!

Doamne mi-e foame!

Stoarce lumină
În peştera
Inimii mele!

Doamne mi-e frică!

Acoperă-mi creierul
Cu palmele tale!

Doamne mi-e moarte!

Porunceşte să fie
A ei părăsire!

Nu uita!
O maică aşteaptă
În pântece
Să mă ia!

Doamne mă iartă!
În oceanul lumii nebune!
EU mă nasc!
 LUCIDITATE

Eu sunt doar lut

Iar tu eşti viaţă!
Eu sunt pământ,
Tu eşti povaţă
Eu sunt doar sânge
Tu etern…vecie…
Eu vreau o clipă!
Tu o veşnicie!
Vreau doar să-ţi fiu soţie
Tu stea…lumină vie!
Eu sunt uitată!
Tu etern actor!
Eu sunt creată
Tu eşti creator!

*
* *

Dansul frunzelor albastre

S-a oprit…uimit…
Stele aurii în păru-ţi
Te sărută rece…sfânt…
 Vântul brumei,
Ce al toamnei cântec rece de sirenă
A uitat să-l mai înveţe,
În mirarea lui de tine, scumpul meu,
A amuţit!

Înger sfânt în adiere

Ce a ta lumină dulce a văzut,
S-a îndrăgostit!
Iar a inima-i bătaie
S-a oprit pentr-o clipită
Pentru a-ţi arăta iubire,
Fericirea-n vis, zvâcnire
Ale aripilor ritm.

Luna blondă te imploră

Ca să-i luminezi tu faţa
Rămânând îndrăgostită
De-al tău chip!

Iară eu devin geloasă

Pe o floare de magnol
Care de emoţie multă
Pentru tine, a-nflorit!
Te iubesc! Freamătă iarba
A pădurii de argint.
Te iubesc! Freamătă vântul
În al toamnei cântec rece!

Toate sunt în al meu suflet

Care-n vis,
Doar pentru tine,
Va trăi zvâcnind!

JOACĂ

Aripi de fluturi
Ploaie de vară
Cântă alături
De inima mea!

Muguri de suflet
Strop de visare
Spasmă de floare
De „Nu mă uita”;

Lacrimi de rouă
Pe frunza cea nouă
Griji de furnică
A florii bobocului frică
De a nu exploda;

Tact de rumoare
Raza de soare
Atinge cu frică
A mea răsuflare
 Râde în spuze
Valul de mare
De neliniştea mea!

Raze de lună
Gheaţă-nflorită
Ploaie de stele
Toate sunt ele
Vis de copil!

Muguri de aripi,
De aripi de înger,
Cât timp,
Eu la tine, gândesc,
Ele cresc!

Pasăre mică
Va veni!
Nu-ţi fie frică!
E dragostea mea!

Lume închisă
Cu iz de narcisă
Ţie promisă
E inima mea!

EU

Cerul mă acoperă
Mă inundă, mă îneacă!
Aerul refuză să-l respir!

„Mori! N-auzi tu! Mori odată!

De ce nu vrei?!?
Nu vezi? S-a terminat!
Nu-i visul tău,
 Nu te mai zbate!
Nu ţi-e permis să poţi zbura!”

Şi urlu scrijelind
A sufletului cameră
Şi vorba mi-e tăcere!
Ecoul a murit!

„Nu-i soarta ta!

De ce iubeşti?!? N-ai voie
Nu –i permis!”

Iubesc! Mă lasă!

„Tu n-auzi? Născută fără stea!

Mori putregai!
N-ai voie să mai simţi!”

De ce..?
Vreau a lui să fiu!

„Nu permit!
Nu sparg acest blestem!
Acceptă-ţi lemnul!”

Nu vreau să mor!
Vreau doar ca să-l iubesc!

TESTAMENT

Să spui pământului să stea!

Ce tot se-nvârte şi te ia
De lângă mine?!?

Să spui şi timpului să tacă!

Ce tot vorbeşte fără rost
 Şi-mi spune adio
La tot ce-a fost?!?

Şi să spui cerului să plece!

Ce tot ascultă pe la uşi?
Să ştie tot ce se întâmplă
În a mea inimă?!?

Apoi în golul sufletului

Să pui sămânţa morţii
S – o uzi cu lacrimile mele
Şi hrană dă-i mici bucăţele
Din viaţa mea!
Vreau să renasc doar pentr-o clipă
Alături!

Să dai un nume monstrului

Ce va ieşi!
Apoi să-l scoţi din rădăcini!
Să-l laşi să piară!
Aşa topi-mă-vei pe toată!
Şi gata! Punct fără vreun capăt!
Eu voi dispare toată!

BOCET

Luna se ascunde în nori semilună

Nu mai suportă să vadă
Bocetul suflului ei.

Nori se frământă năvalnic furtună

Nu mai suportă s-audă
Avortul inimii mele!
 Urlet al vieţii
Scâncet de floare
- O a mea dragoste
De ce m-ai părăsit…?!

Râset de maică
De mamă nebună
Se –aude în al meu piept răvăşit!

Sens nu mai are

Esenţa Divină
Plânsetul pruncului meu
A tăcut!

Taci tu păgână!
Taci tu nebună!
Ştiai că datori cu o moarte
Suntem!

Plânsul năvalnic al maicii

făptură…

- O dragoste, pruncul meu,

De ce ai adormit…?!

Jur peste-a lumii

Peste-a lumii cunună!
Jur! Niciodată
Nu voi mai iubi!

*
* *

Sărută - mi genunchiul
Ce doare a rugăciune
 Sărută –mi şi talpa
Ce doare a pământ!
Şi sărută mâna
Ce doare a piept!
Sărută şi buzele
Dor de tăcere
Şi crucea de deasupra
Ce doare a deşert!
Şi pleacă! Mă lasă
În noaptea amintirii
Strigând din adâncuri
TE IERT!

*
* *

Să-ţi cer să fi al meu?

Prea mult ai suferi!
Sunt pământeancă
Iar inima-mi de lut te va răni!

Îţi poruncesc atunci

Să fi iubit de viaţă…
Iar moartea să te ocolească
Atât cât vei voi!

Dar nu uita copile

Tu sincer să rămâi
Să nu te pierzi în marea
Lumii de nebuni!

Să-mi fi lumină, sprijin

Şi hrană sufletească
Şi poate chiar şi moarte
Îmi fi-vei; cine ştie…?!?
 Dar eu tot îţi voi râde
Şi inima-mi jumate
Pe veci va fi a ta!

SFAT

De ce îndrăzneşti să te uiţi din fundul pământului???

N – ai somn?
Nu ştii oare?…Stagnezi fără viaţă!
De ce îndrăzneşti să tânjeşti după soare?!?
Opreşte – te, acceptă-te!
Odihneşte –te în pace!

DISPERARE

Deschideţi voi morţilor

Lăcatele lutului!
Deschideţi voi morţilor!
Un viu porunceşte!

Lăsaţi-l să intre
De frica durerii
Şi viaţa s-o lase
Afară de voi!

Şi faceţi loc lui

În lumea tăcerii
Să se uite în voi!

Deschideţi voi morţilor

Lăcatele lutului
Deschideţi voi morţilor!
„Venirea încă nu-i!”
 POETUL

Strigăt mut,
Ţipăt gândit,
Fiară flămândă,
Zumzet păgân
Răsărit!

JOC DE CUVINTE

Roşu, pârg, putrezit,

Bâzâit, verde, rugăciune,
Viaţă, drum, albastru,
Cruce, ispită, portocaliu,
Sarut, moarte, alb,
Întrebare, roz, raţiune,
Idee, pârg, roşu,
Roşu, pârg, putrezit!
 ARE VREUN ROST?!?

Nu are rost să mă iubeşti!…

Vei înţelege că greşeşti!
Nu sunt a ta! O simt
De mult!
A fost atunci un dulce gând
Şi doar atât!

Are vreun rost să m-amăgeşti?

Ca eu să cred că sunt iubită
De tine?…

Nu are rost să-ţi fiu povară

Alungă - mă cât mai departe!
Să nu – ţi mai fac viaţa amară!

Te stânjenesc. Ştiu! Din păcate

Nu sunt de fapt ce ai dorit!
Ce are rost..? Să mă urăşti!
Să mă goneşti din viaţa ta!
Nu ai fi primul! Nu e greu!

Dar fă ceva!!!
Nu mă lăsa să mă topesc!
Mai bine ia un bisturiu
Şi-nfinge adânc în carnea mea!
Învârte-l!
O dacă-ai şti tu cât aş vrea
Să mor de mâna ta!

Să se întâmple ce doresc
Măcar odată-n viaţă!
Aşa scăpa-vor toţi,
De mine – spin
Din a lor coastă!
 Iubitul meu
Te rog! Nu mă lăsa în viaţă!
Nu am vreun rost!

*
* *

Sărutul morţii-aşteaptă
Pe buzele-mi lipite
Ce încă luptă amarnic
Nevrând să înţeleagă
Că soarta este una!

„ De ce n-accepţi copilo
Să fi a mea?!? „

Îmi strigă
Frumoasa Doamnă
În negure de noapte-nveşmântată!

„ Ce ţi-am făcut eu ţie

Să mă îndepărtezi?”

Nu vezi?
Iubesc!
Rosteşte geana-mi.
Mai lasă de la tine Doamna
Vreau să trăiesc!

„ Dar suferi tu fiinţă,

Pământ uscat şi putred
Iubirea-ţi pământească
E fum. Doar o fantasmă
Renegi a lumii lege
Pentr-o clipită poate?!?
 Te-aştept de o veşnicie
Hai vino să-ţi petrec
O dragoste eternă...”

Aşteaptă Doamnă-n toate

Te rog nu te grăbi
Veni-voi de îndată
Ce visul va pieri!
Nu! Nu mă lua acuma
El singur va rămâne
Şi ce durere, Doamne,
În a lui suflet va fi!
„ Iubeşti! Dar n-am ce-ţi face
Am a pecetii tale soartă.
Rosteşte drept! Urmează
A morţii căii tale fată!”

O vai! Ai milă Doamnă

Nu de mine,
Ci de-al lui fraged suflet.
Vezi? Uşor se stinge!
Mă iei pe mine dară
Doreşti să-l tragi pe-al lui?

Mai bine mă blesteamă!

Urgia veşniciei
Asupra mea să fie!

„Nu ştii ce ceri copilo!”

Cer spinul nemuririi,

Cer ură si mâhnire
Ca el iubit să fie
De Cel de Sus!

„ Curajul tău mă-ncântă

Dar plâng pentru-a ta soartă.
Tu ai ales crucea.
 Să fie!
Şi el va fi iubit!”

*
Iubirea mea-i sfărmată
În mici bucăţi de stele
Şi fi-va împrăştiată
În cele patru zări!

*
* *

În ziua a opta
Tu ai luat Pământului
Frântură mică fără vreun cusur
Ai rupt-o apoi şi ai udat-o
Cu lacrimile calde ale oceanului!

Şi mi-ai frământat Tu chipul

Cu buzele înlănţuite de destin
Apoi şi restul:
Ochii luaţi din cer,
Auzul păsărilor călătoare
Şi părul.

Mi-ai petrecut un trup

Cu mâini legate-n lanţuri;
Creatu-m-ai în semn de rugăciune
Şi cred că atunci când frământai
Un strop transpir a picurat
Pe al meu chip.
Da...de-atunci văzut-am
Ce se va întâmpla
Cu mine!…
N-ai ştiut?!?
 Şi gata!
Când ai terminat deschis-am ochii
Te-am văzut...

Iubitul meu! – ţi-am spus atunci

Tu m-ai creat
Şi tu o să m-omori!
Nu ai crezut
Dar s-a-ntamplat:
Creaţia
S-a-ndrăgostit
De Creator!

Sunt moartă acum

Te iert
De-al tău omor!

*
* *

Fulgi de ploaie
Ating a tale ploape
Şi se-nspăimântă
De răcimea lor!
Stea sclipitoare
A căzut în noapte
Acum ţi se închină
Cerul călător.

Iar sufletul
Ţi-e plin de nerăbdare
Pe ea să o revadă
Măcar în vis!

Şi ne-ai lăsat
Plângând fără de lacrimi
Plecarea din popas.
 Şi plânge luna
Frământând pământul
Să-ţi facă pat
De hodină-n vecie
Şi stelele răsună
În surdină
Sonete de vecernie
Sperând să te revadă
Strălucire vie.

Iar vântul se tot miră

De ce nu-l mai opreşti
Şi ploaia e uimită
De ce n-o mai goneşti
Stăpânul soare aşteaptă
Să-l chemi la răsărit
Şi stelele se ceartă
De ce n-ai mai venit

Şi numai luna ştie

De-a ta călătorie
Dar tace şi boceşte
Singură în noapte
Frământând pământul
Să-ţi facă pat
De hodină-n vecie.

BLESTEM

Bântuie-ţi viaţa
Printre degetele iubirii
Bântuie-ţi vântul
Printre lemnele în semne
Spargă-se de valuri
În oceanul amintirii
Al tău gând
De strigăt al inimii!
 Să rămâi în soartă
Asemeni jeluirii
Blestemat să fi!
C-a pământului rotire
Dar să nu te întorci
De unde ai venit!
Veşnic cum muntele
Stăruie în poala timpului
Dar vântul să-ţi putrezească
Oasele-ţi de granit!

Să exişti cuvânt în nemurire

Dar nicicând să fi cioplit!
Să iubeşti etern
A vieţii îndrăznire
Dar să nu fi iubit!

ÎNCERCARE

Să dai viaţă unui flutur

Să furi luna de pe cer pentru ea!
Să-mpleteşti raze de soare
Să îndrăgeşti o stea!
Să atingi inorogul
Să înlănţui un fulg de nea,
Să te amesteci în izvoare
Să fi tata unei frunze
Să mângâi bobocul de peruzea
Să strângi calea lactee
În cofa inimii tale
Şi mai apoi cu cheia
Să intri in lumea mea!
 DORINŢA

Te vreau!
În fiecare clipa
Te vreau!
Când mi-e sete de aer!
Te vreau!
Cum noaptea doreşte luna.
Te vreau!
Când caisul doreşte soare.
Te vreau!
La fiecare răsuflare,
Când tremur în furtună,
Te vreau!
Când moartea îmi împleteşte cunună!
Te vreau iubite,
Etern şi niciodată
Aici şi nicicând...
Te vreau!

ACUARELĂ

Auzi cum plânge marea?

Încă un val şi-a spart speranţa de nisip!
Sisif
Renunţă să mai lupte!
„ E prea mult până la infinit.”

Doar vise spulberate de nisipuri

Şi lacrimi înghiţite în ocean,
Sisif abandonându-şi crucea
Se roagă pentru moarte, în van.

... Aşa-mi pictează Viaţa

Ţinându-şi strâns penelul,
Portretul sorţii:
Un prea imens ocean!
 CERŞETOAREA

Cerşeşte pe la colţuri
Iubire.
E oarbă
De-a lui amintire.
Se roagă să moară,
Imploră…
Nu poate!
Şi-n colţul de pleoapă
O lacrimă
În neştire
Se arată.

„ O Viaţă
Cer prea mult?
Un dram de iubire!
Sunt moartă
Dar nu putrezesc.
Omenire!
Găseşte-mi iubitul
Şi spune-i să vină
Să-nfingă cuţitul
În mine!”

DEFINIŢIE

Iubire?
Piatră de hotar
Mănunchi de spini
Cu stropi de iasomie!
Al constelaţiei altar,
Idee sfântă,
Vis murdar
Şi inima-n loc
 Făcută ca s-o ţie.
Pas de zână
Pe buzele fierbinţi
Sclipiri diavoleşti
În a ochiului corvoadă,
Leac pentru inimi în bucată
Şi lamă-n junghier!
Dăruire întreagă
Sentinţă încrustată
În sânge;
Legendă vie,
Tremur sufletesc,
Sămânţă germinând
În lacrimi şi durere
Şi jurământ.
Al vieţii capăt.
Punct!

EROTIC

Văzut-am umbre de lumină

În întunecimea ochilor.
Auzit-am ţipătul stelelor căzătoare
Peste freamătul ruinelor mute.
Tresărit-am sub atingerea inorogului
Înspăimântat de vise,
Şi n-am înţeles!

Cugetam
Existam

Sclipire spasmotică eternă.

Mă jucam printre destine.

Căldură umană revărsa tumultul
Sub stejarul secular.
 Am conştientizat!
Erai şi eram.
Doar eu
Doar tu.
Noi!

Existăm deci
Iubim!

*
* *

Culoarea adâncă a ochilor tăi

Îmi opresc inima din mersul ei.

Ce strigă oare?!?
Opreşte-i din vorbă!
Spune-le să inspire...
Dor..plâng..ţipă!
Nu. Nu eu sunt de vină!
Nu-i mai fă să plângă!
Curge prea mult nectar
În picături.

Cum să-i fac să râdă?

Cum să îi fac să simtă
Căldura sufletului meu?!?
Întoarce-le privirea
Spre mine.
Le vreau stăpânul
Pentru un sărut!

Culoarea adâncă a ochilor tăi

Mi-au pornit inima, în mersul ei
Pe drumul lor.
 IVIRE

Tremur
Auzindu-ţi cântecul
Ochilor tăi!
Am uitat să vorbesc
Privindu-ţi buzele.
Trup golaş
De negru înger,
Mi-ai împietrit
În ispită
Inima!
Depind de aerul
Ce-l respiri,
Drog de linişte
În al meu cuget.
Tulburi ivirea
În apusuri de luna
Înmiresmând cămări de suflet.
Ai îndrăznit
Să-mi apari!
Tulburându-mi dorinţa
Carnală.
Ai îndrăznit
Să-mi dispari!
Îndrumându-mi dorinţa
Fatală.
Doresc forma ta nefirească!
O reneg!
Doresc privirea-ţi albastră!
O contest!
Împietrită să fiu toată viaţa
De nu te iubesc!
Împietrită voi fi toată viaţa
De mă iubeşti!
CONSTATARE TÂRZIE

Petală cu petală
Am smuls iubirea,
Iar spinii fremătau
Sub biciuire.

Petală cu petală
Am văduvit privirea
Iar sufletu-ţi
A omorât toţi trandafirii.

Ne-am scurs nisip

Din pumnul strâns
Al sorţii!

Atunci am început
Să căutăm speranţa;
Zadarnic şi haotic
Precum şi funigeii.

Parfum de roze
Împle goluri caste;
Cotloane ascunse
În sufletele noastre.

Dar ce păcat
Că doar atât trăieşte!
Realul vis
A luat sfârşit.
Murise!

O NOAPTE

Te iubesc!
Sunt vis şi realitate.
Ochiul închis pentru lume
Deschis pentru noi.
Mă învelesc cu tine!
 Nu!

De ce nu eşti aici?!?
Mă trezesc şocant;
Închid ochii.
Sprâncenele încruntate
Aşteaptă sărutul.

Vreau viaţă!
Îmi dai?...
Mă dăruiesc toată!
Îmi dai?

Te merit?

Cerul suspină
Norii se zbat
Stele cortină

Ce întrebi?!?
Sunt o infimă...
Mă ai!
Da dragostea mea,
Mă ai!
Veşnic...
Te iubesc!
Închid roata.

ICAR

Zburam.
Vroiam doar să-ţi ating
Sufletul
Plin de stele şi vânt.

Am întins doritoare
Mâna.
 Inima
Îmi bătea ritmic
Ajutată de degete.

O durere mi-a cuprins

Aura!
Oh aripa-mi dreaptă
Se topeşte
De prea multă gheaţă
Din Sufletul
Plin de stele şi vânt.

Durere.
Mă dor şi lacrimile,
Încetează!
Vreau să mă dăruiesc,
Doar atât!

Oh aripa-mi stângă
Se frânge
De greutatea gândurilor
Din Sufletul
Plin de stele si vant.

Durere.
Mă dor şi surâsurile,
Încetează!
Vreau să mă dăruiesc...

Aura se destramă;
Mă dezintegrez
Cu ochii ţintă
La Sufletul
Plin de stele şi vânt.

Nici n-ai ştiut

Că exist!

Nu mai zbor!
 *
* *

Te căutam printre stele,

Cu inima bătând neregulat;
Şi nu ţi-am găsit
Nici chiar pasul.
Era uitat!

Te căutam printre flori;

Dragele de ele,
Erau îngrozite
De privirile mele;
Dar nici aici
Nu erai!

Te căutam printre oameni!

Pentru asta m-au renegat...
Nu vroiam să intru
În cutia tipar;
Nu ţi-am găsit
Decât glasul
Şi acela aproape uitat
Într-un sertar...

M-am întors în Mine,

Acasă.
Sufletul îmi era răvăşit.
Dar te-am găsit!
Erai tu,
Cu glasul şi pasul,
Ascuns lângă un gând
Nenăscut.

Atunci ţi-am vorbit

Cu privirea, cu inima.
Iubitul meu!
 M-ai găsit?!?
Pe mine, tu, m-ai găsit?

SĂRUT

Şi fulger
Şi apă
Şi ploi
Şi pământ.
Şi scâncet
În grabă
Şi flori
Şi mormânt;
Dar uite
Cum sapă
Şi scuipă degrabă
A vieţii suflare
În leagăn mormânt.
Mă uită în grabă
Pe cruci scrijelind;
Se-ntoarce
Şi spune urlând:
E timpul! Acceptă
Al morţii sărut!

LOCUL MEU

Am vrut să îmbrăţişez
O floare
Dar iubind
S-a uscat.

Am vrut să mă aciuiez
Lângă stele.
Dar au dispărut;
Timpul a venit!
 Am vrut să sărut
Pământul
Dar el piatră
S-a făcut!

Am vrut să alint
Marea
Dar a secat.

Am vrut sa îţi iubesc

Sufletul
Dar s-a-mpietrit;
Nici tu nu m-ai lăsat
La viaţă să sper.

Atunci am vrut
Să adorm în mine...
Nu mai existam,
M-am pierdut!

LUCI

Înţelege!
Suntem doi
Dar suntem unul!
Suntem noi
Dar fără unul,
Ne topim încet ca ceara
Lumânării
Arsă seara!
Iar de nu vei asculta
Pulsul sufletului meu,
Voi pieri încet
Ca focul
Lumânării
Arse
În tot locul!
 Îngrijeşte
C-un sărut
Suflul rugii
Către tine.
Spală-mi faţa
C-o privire
Şi veghează
Al meu somn
Ţinându-mi trupul
Pentru tine!

*
* *

Când viaţa m-ocoleşte

Şi drumul meu apune,
Când nu şti să mă cauţi
Şi nu şti ce doreşti,

Când mă răneşti cu vorbe

Pentru că îţi place a spune,
Al meu suflet rosteşte:
Ce rost mă –ntreb eu oare
Mai am?!?...
Tu-l întelegi?

Când treci fără să îţi pese

De-un creator~creaţie
Ce luptă cu-al său Sine
Doar pentru a te face
Să zâmbeşti!

Mă întreb atunci retoric

Pornind furtună-n lume
Şi scormonind pământu-mi
Narcis??!?? Doar atâta eşti?

O tu divinitate,
 Al meu culcuş angelic,
Mi-ai dat un întuneric
Prea greu de dus în spate!

Voi mâini mânjite în sânge

Vestiţi-mi viitorul!
Iubi-voi eu vreodată
Iubirea-mi răsturnată?
Închina-mă-voi prin veacuri
Unui îngenunchiat?
Voi plânge pentru cel
Ce lacrimi mie-mi varsă?
Mă voi topi eu oare
Pentru al meu sacrificat?

Nu ştiti?
Atunci răspunde
Tu Creator Suprem!
Mă va iubi vreodată
Un om?

DOR

Dor de tine
Dor de cânt
Dor de seară
De cuvânt
Dor rostit
La repezeală
Dor de suflet
De pământ
Dor de stele
Mărunţele
Dor de soare
De răcoare
Dor adânc
De un sărut,
 Dor de inimă
Pulsată,
Plămădit de un cuvânt.

*
* *

Când visam
Visam duios
Vis de toamnă
Drăgostos
Vis micuţ
Cu gămălie
S-ascult vântul
Doar se ştie!?!

Când visam
Visam frumos
Vis de toamnă
Drăgostos
Cu petale de hârtie
Galbene şi verzi
O mie!
Doar cu fulgi
Din iasomia
Scuturată
Pe câmpie!

Când doream
Mai arzător
Ca să tot vie,
Reuşeam să-mi amintesc
Iz puternic de gutui
Struguri dulci
Striviţi în mână
Râsul tău, c-al nimănui
Şi suavul
Noapte bună!

Vis de toamnă....
 Să-l tot spui!

COLIND

Cânt colind
Colind de seară
Zumzăind dintr-o vioară.
Cânt colind
De ziurel
Tot zicănd încetinel
Dorul meu
De zi cu zi
Zori de zi
Şi leru-i ler!

Cânt colind
Colind de noapte
Tot încet şi plin de şoapte
Doar acum în astă noapte
Sfântă noapte!

Cânt colind de zori de zi

Cânt un dor şi-o bucurie
Un vis de copilărie
Doar colind
Colind de seară
Într-o iarna!

NEGRU FUM

Sunt doar suflete

Umane
Gropi imense fără fund
Într-un negru-ntunecare
Fără fum!
În lumina sclipitoare
A imaginii native
Unei divinităţi,
Pierdută este,
Răsărită abia acum;
Ca o stea în întuneric
Astăzi o vedem
Dar nu e!

Existenţă infinită
Întreruptă doar
De fum.
Negru fum!

NECREDINŢĂ

Cu degetul
Am atins cerul
Si sânge aburind
S-a perindat
Pe mâna mea
Cea neîncrezătoare.

Nu e ceea ce credeţi!

E doar dorinţa
Orbitoare
De a simţi

Divinitate
Creaţie
Exuberanţă
Dragoste.

Am strâns avid
Ceea ce câştigasem
În pumn
 Acolo lângă inimă
Cu egoismul
Lui Adam.

E doar al meu!
Fluid al vieţii
Sfânt.

Doar am muncit
’Ndelung
S-ating
A Făcătorului de Lume
Carne.

Şi nu doresc acum
Să pierd
Mister a lumii
Parte!

Am atins Universul
Şi Cel ce L-a
Creat
Cu degetul!

VREAU

Vreau cerul
Şi marea
Vreau steaua ta,
Sarea
Pământului,
Dogoarea
Inimii!
Vreau viaţa ochilor tăi
Vreau zarea speranţelor
Puterea de a trăi
Aici, Acum!
 Vreau totul şi nimicul
Din tine”
Vreau Infinitul
Şi punctul de lumină,
Din sufletul
Plin de stele şi vânt.

PASĂRE PHOENIX

Pasare phoenix
Suferi??
Suferă!
Doar aşa vei renaşte
În cenuşa mea,
În cenuşa ta,
În cenuşa iubirii noastre.
Vei renaşte cu mirosul amintirilor,
Cu gustul sărutului
Dar nu vei stii unde sunt.
Renaşti din cenuşa inimilor noastre”
Renaşte un nou început
Pentru o nouă iubire
Renaşte pentru tine!
 BATRÂNUL CLOPOTAR

Bătrânul clopotar
Stătea pe obişnuitul scaun strălucind de vreme
Cu ochii ţinta la… doar el ştia
Mâinile strânse în semn de rugaciune
Şi – un zâmbet straniu
Pe faţa sa.

În turn, în casă,
Bătând în dungă
Se –aude al său clopot
Iubit.

Doar o milă neştiută

Al Celei cu părul înnegurit.

Veşnica pomenire îi cântă

Aripi de înger din cer!

Singurele fiinţe
Ce-l ajută..
Singurele ce sunt cu el!

UNITĂŢI DE MĂSURĂ

Greutatea lacrimei
Se măsoară în suspine!

Greutatea inimii
Se măsoară în dragoste!

Greutatea vieţii
Se măsoară în suflete!
 Greutatea minţii
Se măsoară în idei!

Greutatea atingerii
Se măsoară în dorinţe!

Greutatea bătrâneţii
Se măsoară în urmaşi!

Greutatea copilăriei
Se măsoară în joc!

Greutatea mea?
Se măsoară în tine!

Un alter ego transcendent,

O dedublare vie!

AUZI?

Petale mari de ploaie

Îţi spală sângerarea

Petale mari de umbră

Îţi acoperă privirea

Petale mari de abur

Împietresc răsuflarea

Petale mari de aer

Nimicesc căutarea

Mi-e foame
Strigă sufletul

Mi-e sete
Ţipă inima
 Mi–e moarte
Gângureşte mintea.

Opriţi!
Vreau să cobor.

Ajunge!
Vreau să simt!

Încetaţi!
Vreau să respir,
Să ţip viaţă!

Sunt prea departe

De halta nemuririi.

Tăcere!

***
Flori zgâriate
Flori zgâriate aburind în piatră
Cânt de porumb
Cânt de porumb alb de moarte
Şoapte ţipate
Şoapte ţipate din eu

Respir greu
Respir greu parfum de viaţă

Eu?
Unde…Când…
În mine?
Nimic. Pământ
 ***

Lăsaţi-mă să ies
Să plec
Promit
Ba nu! JUR
Cu un conjur
Şi pecete de sânge
Din sânge
De înger căzut
Că nu ţip
Că vreau
Că iubesc
Să mă duc…

***

M-ai lăsat fărămitură

În urmă;
În urma vântului
A văzduhului.

M-ai pierdut
Picătură;
Picătură, picaţi-ar ochii
La vulturi daţi-ar rărunchii!

M-ai zvârlit
Pe ceia parte
Fără nicio însemnătate

Şi bag samă
Omule
Că nu mai suntem bucată
De Dumnezeu lăsată.
 ***

Noi generaţia celor plecaţi

Noi generaţia celor pierduţi
Noi cei care nu suntem
Şi negăm
Noi cei care NU
Cei care urâm
Fără tăgadă
Oricând, orice.
Noi! Înţelegem
Că nu înţelegem.
Speriaţi de spaţiu,
Curajoşi în frică,
Noi trăim
Fără acord.
Noi, cei pierduţi.

***

E atât.
Dar colţurile
Intră în mine...
Oricât de geometrică
Aş fi,
Oricum l-aş întoarce,
Tot...

E atât.
Dar colţurile…
 ***

Bob cu bob se face pâine

Măcinată-ncet, tot bine
Şi crescând doar în covată
Lângă cârpa cea curată.

Bob cu bob de muncă bună

Seamănă pâine-n ogor
Trece prin ăl ciur făină
Din grâu curat, vânturat.

Vălătuc de ţărnă bună

Pâine mare şi rotundă
Acu iasă din cuptior
Rod cu dor.

***
Picurând albastru
De pe genele infinitului
Alerg febril
Să culeg
Roua tăcerii.

***
Sclipirea căpruiului tău
Învie verdele.
Umbrirea ochilor
Este doar inteligenţă,
Totul!

Ţine-mă de mână,
Să nu mă laşi,
 Să nu mă pierzi,
Cercetează verdele
Vezi umbra căpruiului tău?
Eşti totul!
Iubire!
Veşnică iubire!