ADELA (ctre sora ei):

Ni s-a spus sa ne iubim ca intre surori. Dumnezeu insa m-a lasat

stinghera in mijlocul intunericului, ma uit la tine ca si cand niciodata nu
te-as fi vazut. De ce ma cauti ?! Nu te mai holba asa la mine ! Daca vrei
iti dau ochii mei, ca sunt mai proaspeti ! Si umerii ti-i dau, ca sa-ti mai
scada cocoasa ! Dar intoarce capul cand ma vezi trecand, da ?!
Ce vrei ? Sa-mi iei tu locul langa el ? Eu am avut taria sa trec mai
departe ! Curajul si taria pe care tu nu le ai ! Am vazut moartea sub
acoperisul asta si am alergat afara sa iau ce-i al meu, ce-mi apartinea.
Venea pentru banii lui Angustias, dar el, de la inceput, pe mine a pus
ochii ! Stii mai bine decat mine ca nu o iubeste pe Angustias ! Stii,
pentru ca ai vazut ca ma iubeste pe mine. Pe mine ma iubeste, pe mine !
Poate sa stea cu Angustias si o suta de ani ! Dar te ingrijoreaza sa stii ca
ma ia pe mine in brate, pentru ca si tu il iubesti, il iubesti ! Dar Pepe
Romano e al meu ! El ma duce in stuful de pe malul raului. Cand ma uit
in ochii lui parca-i beau, incet, sangele. Nu mai pot suporta ororarea de
acum, dupa ce-am simtit gustul buzelor lui. Voi fi ce vrea el sa fiu. Cu tot
satul ridicat impotriva mea, aratandu-ma cu degetul, urmarita de cei
care spun ca ei sunt virtutea, am sa-mi pun si eu coroana de spini pe
care o poarta femeile iubite de un barbat insurat. Nu pe tine,
slabanoago, dar si pe un cal innebunit sunt in stare sa-l pun in genunchi
cu forta degetului meu mic ! Pleaca de-aici ! Gata cu inchizitia ! Mie nu
nu-mi mai porunceste nimeni decat Pepe Romano ! Sunt femeia lui !