Asezarea Sorocii este mentionata pentru prima data intr-un document de la 1499.

Data inaltarii
ei a fost determinate in rezultatul sapaturilor arheologice. S-a constatat ca anume Stefan cel
Mare a poruncit sa fie inaltata in fata vadului peste Nistru, pe locul unei vechi fortarete
genoveze Alciona, cetatea de lemn, inconjurata cu valuri din pamint, iar Petru Rares a
reconstruit-o din temelie, durind in piatra zidurile-i inalte

Multpatimitui si jefuitui pamint ai Sorocii a stat, dupa cum nota cronicarul Grigore Ureche,
"in calea rautatilor". Aceeasi asezare nepotrivita si aceeasi soarta o depling si alti doi cronicari
ai istoriei neamului nostru, Miron Costin si Ion Neculce. Caci anume asupra acestor locuri s-
au abatut ostile cazacilor, tatarilor, lesilor, turcilor, cita frunza si iarba, impinse de poftele
nesatoase de imbogatire, pustiitoare ca lacustele, trecind prin foc si sabie orice petec de
pamint.

Tatarii au trecut de nenumarate ori Nistrul anume prin vadul din dreptui Sorocii, spre a
supune jafului si prapadului tinutului si asezarile din preajma, in acea vreme apele Nistrului
constituind hotarele de est ale Statului Moldovenesc. De la extremitatea de nord a frontierei si
pina la mare, pe Nistru erau citeva vaduri de trecere. Cele de la Hotin si Tighina erau aparate
de garnizoanele cetatilor cu aceleasi nume. Pe cind vadul de trecere de la Soroca raminea
expus primejdiei din partea invadatorilor straini si a veneticilor de tot soiul.

Tocmai in perioada respectiva peninsula Balcanica fusese cucerita si supusa in intregime de

catre Imperiul Otoman.De aceea a si pus la cale domnitorul Stefan cel Mare inaltarea cetatii la
vadul de trecere de linga Soroca, spre a intari frontierele de rasarit ale tarii si a pune la adapost
poporul jefuit cu multa cruzime. Acea prima cetate patrata de lemn, inconjurata de niste
fortificatii de pamint,a fost construita intr-un timp foarte scurt.

iar in vremea domniei lui Petru Rares, cam intre anii 1543-1546 mesterii moldoveni au durat
zidurile inalte si sigure de piatra de 15-20 metri, incununate de niste creneluri, care mai stau si
pina astazi ca o coroana a demnitatii, profilata pe cerul albastru ai vremurilor de pace. Cetatea
Sorocii are un plan circular cu diametrul de 37,5 metri, patru turnuri la fel circulare si un al
cincilea turn patrat la intrare. Turnurile sint cu trei nivele, cu metereze si niste ambrazuri
rotunde pentru tunuri. Grosimea zidurilor e de 3,5 metri si erau menite sa-i apere pe ostenii
garnizoanei, paraclisul, incaperile si ele in trei nivele, depozitele de armament si provizii.

E unicul monument de istorie si arta medievala moldoveneasca, ce s-a pastrat integral, asa
cum a fost conceput de mesterii zidari. Facind parte din sistemul defensiv si fiind asezata in
zona frontierei de rasarit a tarii, cetatea a fost intarita in repetate rinduri, prin grija si
priceperea celor doi domnitori, astfel incit in fata zidurilor trainice si inalte s-au vazut siliti sa-
si potoleasca poftele nesatioase si sa dea bir cu fugitii si tatarii, si cazacii, si turcii, si lesii -tot
felul de hoarde cotropitoare. De parca proverbul "Fuga-i rusinoasa, dar e sanatoasa" ar fi fost
potrivit ca sfat si avertisment anume pentru ei.
La 12 iulie 1499, la Curtea Domnească de la Hârlău, în sala de tron, boierii din Sfatul
Domnesc adeveresc adeverind biruinţa lui Ştefan cel Mare, pacea cu regele polon Ioan Albert.
Printre boierii Ţării Româneşti Moldova se aflau Toader şi Negrilă, starostii de Hotin, Ieremia
şi Dragoş, pârcalabii de Neamţ, Luca Arbore, portarul de Suceava, Ivanco şi Alexa, pârcălabii
de Orhei, Coste, pârcălab de Soroca.

La 14 septembrie 1499, Ştefan cel Mare încheie un tratat de ajutor reciproc cu marele duce de
Lituania Alexandru, unde ca şi-n documentul precedent este menţionat pan Coste, staroste de
Soroca.

Câteva izvoare istorice menţionează ridicarea unor cetăţi pe Nistru la vaduri, din lemn sau din
piatră, în scaunul cărora se aşează pârcălabi şi mari căpitani de Hotin, Soroca, Orhei, Tighina
şi Cetatea Albă. Se presupune că la Soroca a fost înălţată o cetate din lemn şi pământ, a unei
palănci sau poate chiar posade în primul sfert al secolului XV, dar cu o primă menţiune
documentară la 12 iulie 1499 prin primul ei pârcălab Coste.

Datorită reliefului geologic pe care îl străbate, Nistrul prezintă până la vărsarea sa maluri
abrupte iar vadurile de trecere sunt destul de puţine, acestea fiind şi singurele porţi de intrare a
cetelor de tătari cu scopuri de jaf şi distrugere a aşezărilor moldovene. Dacă vadurile de la
Hotin şi Tighina erau apărate de garnizoanele cetăţilor cu acelaşi nume, în schimb cel de la
Soroca era fără protecţie. Abia în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, vadul şi aşezarea încep
să fie apărate prin construirea aici a unei fortificaţii de lemn, înconjurată cu valuri de pământ,
care avea să existe şi pe vremea lui Bogdan cel Orb.

În timpul domniei lui Petru Rareş, pe resturile vechii cetăţi se construieşte o cetate nouă, din
piatră, de 15-20 m. care se păstrează şi astăzi într-o stare excepţională. Cetatea Sorocii este
unică printre cetăţile medievale moldoveneşti prin sistemul arhitectonic de construcţie. Planul
său circular are un diametru de 37,5 m., patru turnuri circulare şi un turn de acces de plan
rectangular.

După ridicarea puternicei fortificaţii, oraşul Soroca începe să crească în importanţă având o
funcţie administrativă şi comercială prin punctul vamal instalat aici. Totodată prin fortificarea
nucleului urban de la Soroca, se încerca crearea unui nou centru de greutate a reţelei urbane
moldoveneşti şi în special a comerţului de tranzit, după pierderea cetăţilor din sudul
Moldovei.

Cetatea şi ţinutul Soroca, a cărei personalitate istorică şi geografică apare deja definitiv fixată
la sfârşitul secolului XV ar rezulta din necesitatea organizării:

 unei frontiere politice în cursul de mijloc al fluviului Nistru pe porţiunea Naslavcea –

Vadu Raşcu;
 unei circulaţii comerciale aflate sub protecţia Cetăţii Soroca;
 unei vieţi economice a ţinutului Soroca din a cărei activitate economică îşi avea
existenţa populaţia ţinutului.

La 1 iunie 1512, domnitorul Bogdan al III-lea adresează regelui polonez o scrisoare, în care
roagă să i se transmită în posesie nişte mori pe Nistru, aşezate faţă în faţă cu „castrum
nostrum Sorocianum... contra paganos tutelam habet” – castelul nostru de Soroca, care ne
apară de păgâni, document care confirmă existenţa, cât şi rostul Cetăţii Soroca.
Toponimul Sorocii
Nu există izvoare documentare toponimice sigure, care ar putea explica originea denumirii
Soroca. Există mai multe ipoteze susţinute de cercetători:

 Sărac – Soroca;
 Sor’oc (margine de ţară) – Soroca;
 Sor'oca (coţofană);
 S'oroc (rus. patruzeci);
 Sora, Soriţa, Sorca, Soare – numele unuia din primii posesori ai moşiei situate in lunca
Nistru, unde ulterior a fost construită prima cetate ;
 Sroc, Sor’oc – (rus.) a-şi face sorocul la cetate, a îndeplini prestările feudale faţă de
cetate şi garnizoana ei.
 Sorok, Sarok (magh.), articulat Soroka, Saroka: cot, cotul (dealtfel, cetatea se află la o
cotitură a râului