Vous êtes sur la page 1sur 2

DESCOPAR LUMEA CITIND

PRELUCRAREA CONTINUTULUI EDUCATIV AL TEXTELOR LITERARE SI


NONLITERARE
In mediul inchis al asezamintelor de detentie, timpul poate capata alte
valente decat in lumea exterioara, in sensul ca, aici, nu timpul este cel care
lipseste, ci se pune problema folosirii lui utile, astfel incat executarea unei masuri
private de libertate sa aiba sens, sa devina un proces de interventie pe mai multe
nivele, scopul final urmarind realizarea unor modificari comportamentale, astfel
incat sa se reduca riscul de recidiva pentru cei care au comis fapte sanctionate
de legea penala..
Programul urmareste, in special, sublinierea incarcaturii educative,
emotionale si chiar practice pe care o contin textele de orice fel. De asemenea,
situatiile propuse de textele literare si nonliterare se pot extrapola la experienta
individuala a participantilor care-si pot prezenta, in timpul intalnirilor, propria
experienta de viata, dezvoltandu-si astfel capacitatile de comunicare.
SCOPUL PROGRAMULUI
Consta in invatarea si dezvoltarea unor conduite acceptate social, rezultate
din interpretarea continutului educativ al unor texte literare si nonliterare.
OBIECTIVELE PROGRAMULUI
Obiectivele vizeaza, in egala masura:
- formarea si dezvoltarea capacitatii de a intelege textele literare si
nonliterare;
- dezvoltarea capacitatii de a interpreta un text ( literar sau nonliterar ) din
punct de vedere al mesajului sau educativ;
- exersarea si dezvoltarea unor conduite pozitive fata de anumite situatii de
viata, avand ca model continutul educativ al textelor literare si nonliterare;
- dezvoltarea capacitatii de comunicare si relationare cu cei din jur, prin
activitati derulate in grup si individual.

BENEFICIARII PROGRAMULUI
Programul se adreseaza minorilor care au savarsit fapte sanctionate prin
lege,aflati in penitenciare.
RESURSELE IMPLICATE
Materialele necesare bunei desfasurari a activitatii sunt: diferite texte
literare selectionate de coordonatorul programului, culegeri de texte literare, ziare
si reviste.
In ceea ce priveste organizarea colectivului de minori si structurarea
activitatii se va incerca evitarea crearii unei atmosfere de scoala, prin
pozitionarea meselor, scaunelor in forma de U sau semicerc, in scopul
inlaturarii barierelor formale si al facilitarii comunicarii.
EVALUAREA
Evaluarea secventiala a programului se va realiza la sfarsitul fiecarei
activitati, prin completarea unor fise de munca independenta sau prin intrebari de
verificare.
Evaluarea finala va consta intr-o activitate separata, in care participantii
vor reliefa continutul educativ al unor texte propuse de coordonatorul
programului.
Programul se desfasoara saptamanal, cu intalniri de trei ori pe saptamana,
fiecare activitate avand o durata de 45 de minute.
Coordonatorul poate selecta si alte texte literare sau nonliterare.

Vous aimerez peut-être aussi