Actiunea radiatiilor luminoase si ultravioletele asupra

organismelor

1. Radiatiile luminoase
Radiaiile luminoase pot fi naturale i artificiale. Soarele este sursa natural principal a radiaiei
luminoase la suprafaa pmntului. Intensitatea radiatiei luminoase variaz zilnic, dup sezon i
n funcie de gradul de acoperire a cerului cu nori sau de poluare. Cantitatea de lumin primit de
pmnt este maxim cnd soarele este n zenit i minim la rsritul i apusul soarelui. Spectrul
luminos al radiaiilor electromagnetice este situat la limita dintre radiaiile cu lungimea de und
ntre 400-760 nm. n funcie de lungimea de und, radiatiile luminoase sunt de diferite culori.
Spectrul radiaiilor electromagnetice luminoase (tipul radiaiei - lungimea de und, nm)
Violet - 400-436
Indigo - 436-460
Albastru - 460-495
Verde - 495-566
Galben - 566-589
Portocaliu - 589-627
Rou - 627-760
Sursele artificiale ale radiatiei luminoase sunt diferite, cele mai frecvente fiind: lmpile
incandescente, fluorescente, fosforescente, arcurile electrice, laserul etc.
Radiaiile luminoase din spectrul solar acioneaz la suprafaa esuturilor biologice, n mare parte
fiind reflectate de ctre acestea, iar cele absorbite ptrund numai n straturile superficiale. Dintre
toate sistemele i organele organismului, numai ochiul are proprietatea de a capta radiaiile
luminoase. Acesta este un proces complex, la care particip retina, nervul optic i sistemul
nervos central.
Radiaia luminoas n doze optime are efecte sanogene asupra organismului, iar n doze excesive
sau insuficiente-efecte patogene.

1.2 Efectele sanogene ale radiaiilor luminoase sunt:

- realizeaz funcia vederii;
- contribuie la activitatea sistemului de termoreglare;
- mrete pigmentarea tegumentelor;
- acioneaz favorabil asupra ntregului organism; stimuleaz metabolismul, absorbia de calciu
i fosfor n organism, sporete cantitatea de hemoglobin, intensific producerea de anticorpi.
1.3 Efectele patogene ale radiaiilor luminoase sunt:
- oboseala vizual;
- miopia, hipermetropia sau alte deficiene;
- fototraumatismul;
- apariia nistagmusului;
- fotosensibilizarea tegumentelor;
- lumina de intensitate mare favorizeaz hiperkeratoza, fenomenele atrofice, uneori
malignizrile.
1.4 Profilaxia factorilor externi ai RL se bazeaz pe urmtoarele:
- asigurarea unei iluminri naturale optime n ncperi;
- asigurarea unei iluminri artificiale optime;
2. Radiatia ultravioleta
Radiatiile neionizante ocupa prima parte a spectrului electromagnetic.
Acesta cuprinde:

campuri electrice si magnetice statice (0 hertzi),

campuri electrice si magnetice variabile in timp (pana la 100 kHz,
campuri de joasa frecventa),
campuri electromagnetice (radiofrecventa, 100 kilohertzi 300 gigahertzi),
radiatia infrarosie (300 gigahertzi - 400 terahertzi sau in functie de lungimea de unda,
intre 1 mm - 750 nm, divizate de obicei in IR-A (0.781.4 micrometri), IR-B (1.43

micrometri) si IR-C (3 micrometri 1 mm)

radiatia vizibila (luminoasa) intre 790 400 terahertzi sau intre 380 nm -760 nm ) si

radiatiile ultraviolete (315 nm 100 nm). Spectrul ultraviolet este impartit in alte 3 benzi
spectrale: ultraviolete C (100-280 nm), ultraviolete B (280-315 nm) si ultraviolete A
(315-400 nm).

Pentru ultimile trei tipuri de radiatii de mai sus este mai uzuala clasificarea in functie de
lungimea de unda. Dupa radiatiile ultraviolete, avand frecvente mai mari, urmeaza radiatiile cu
energie foarte mare radiatiile ionizante. Specific pentru radiatiile neionizante este faptul ca nu
au suficienta energie ca prin interactiunea cu materia vie sa rupa legaturile dintre molecule sau sa
rupa un electron din atom. Radiatia solara cuprinde: radiatiile infrarosii, radiatiile luminoase si
radiatiile ultraviolete. Desi radiatia UV reprezinta doar 5 % din radiatia solara care atinge
suprafata Pamantului, aceasta are un rol important din punct de vedere biologic deoarece are cea
mai mare energie din spectrul optic. Radiatia UV are suficienta energie pentru a produce
modificari fotochimice care pot initia efecte biologice cu efecte potential negative, numite uneori
efecte actinice. Radiatia solara este puternic atenuata de stratul de ozon al Pamantului, limitand
radiatia UV terestra la lungimi de unda mai mari decat aproximativ 290 nm. Asa cum s-a amintit
anterior, in functie de efectele biologice pe care le determina, spectrul UV este impartit astfel:

Radiatia UV A: 315 400 nm, ajunge in totalitate la suprafata Pamantului. Are rol de
bronzare dar poate duce la scaderea imunitatii, determina efecte biologice prin actiune
asupra ADN-ului prin mecanisme indirecte, efecte asupra tegumentelor si ochilor si

favorizeaza imbatranirea prematura a pielii.

Radiatia UV B: 280 315 nm, este partial retinuta de stratul de ozon. Au efecte notabile
mai ales in lunile de vara, in miezul zilei (orele10 - 16); la altitudine creste cu 10 % cu
fiecare 1000 m. Efectul ei este amplificat prin reflexie pe zapada, nisip, apa. Are rol in
activarea provitaminei D, in vitamina D dar poate duce la degradarea pielii - arsuri,

mutatii genetice si carcinogeneza.

Radiatia UV C: 100 280 nm, este absorbita in mare parte de stratul de ozon al
atmosferei. Are cea mai mare energie dintre cele trei tipuri de radiatii UV. Radiatia UV
este folosita intr-o varietate mare de activitati medicale, procese industriale si in scopuri
cosmetice: industria cernelii si a plasticelor (UVA, UVB), procese de fotorezistenta (toate
UV), simulare solara (toate UV), bronzare (UVA, UVB), teste de decolorare (UVA,
UVB), dermatologie (toate UV) si stomatologie (UVA). Chiar daca principalele lungimi

de unda folosite sunt in banda UVA, sunt prezente aproape intotdeauna si radiatii cu
lungimi de unda mai mici UVB si UVC sau lumina violeta.
Agentia Internationala pentru Cercetarea Cancerului (International Agency for Research on
Cancer - IARC) a clasificat radiatiile UV indiferent de sursa acestora (solara sau artificiala) - in
grupa 1 de risc, ceea ce inseamna ca sunt carcinogene pentru oameni.

Spectrul electromagnetic
2.1 Riscurile expunerii la radiatiile UV
2.2 EFECTE ASUPRA PIELII
Pielea dispune de mijloace naturale de aparare si anume: pigmentii melanici, cheratina din
epiderm, invelisul pilos, acidul uriconic. Atunci cind apare o injurie solara intensa apar
modificari.
Structura pielii:

Epiderma. Celulele de la acest nivel produc melanina, pigment care coloreaza pielea si
inchide porii, ceea ce asigura protectie impotriva ultravioletelor, daca nu exista expunere

excesiva.
Derma. Celulele de la acest nivel le inlocuiesc pe cele ale epidermei in 28 zile. La acest
nivel se gasesc bulbii firelor de par, glandele sudoripare si sebacee, vasele limfatice si
nervii.

Actiunea prelungita a radiatiei UV are efecte nedorite:

formarea radicalilor liberi prin excitarea si ruperea moleculelor,

produc fluorescenta prin modificarea acidului uriconic care reprezinta ecranul solar
natural al pielii.
poate induce si un eritem intirziat.
2.3 MANIFESTARI DERMATOLOGICE

Dupa expunerea la radiatii UV apare initial un fotoeritem o inrosire a pielii - care este o reactie
inflamatorie cutanata datorata potentariii efectelor ultraviolete de catre substantele depozitate in
piele.
Este proportionala cu intensitatea radiatiei, iar in timp apare fotopigmentarea.
Leziunile eritemato - veziculare de pe tegumentul expus nu depasesc zona de expunere la
radiatiile UV, nu sunt pruriginoase, se amelioreaza in timp, dupa dezvoltarea tolerantei.
Aceasta este dermatita solara primara care poate fi:

acuta, asa cum este eritemul solar si

cronica (cheratoza solara, cheilita solara). Apare prin actiunea prelungita a actiunii
rad.UV si determina procese distrofice ale epidermului si dermului, efecte mutagene,
efecte cancerigene (efect citocid asupra celulelor Langerhans) si un eritem tardiv.
Manifestarea cutanata de fotosensibilizare poate fi localizata la anumite segmente ale
corpului: fata, gat, umeri, membre superioare sau generalizata la nivelul intregului corp

uman.
Dermatita solara secundara este declansata secundar de expunerea la ultraviolete si se
datoreaza existentei unor substante chimice aplicate pe piele sau ingerate care
reactioneaza la soare. Acestea se regasesc in diverse creme, parfumuri, produse
cosmetice, medicamente, antibiotice, tetracicline, sulfamide, medicamente pentru tratarea
bolilor psihice, a hipertensiunii si in anticonceptionale.

2.4 Arsura solara are manifestari cutanate asemanatoare dar dispare dupa cateva saptamini si
poate lasa cicatrici inestetice.

2.5 Leziuni precanceroase

Dermatita actinica cronica. Reprezinta un eritem difuz, de culoare inchisa pe tegumentele

expuse, cu evolutie spre atrofia pielii. Pe acest fond atrofic apar pete pigmentare care se acopera
cu scoame si hipercheratoza, formatiuni verucoase, cu teleangectazii. Alte leziuni precanceroase
sunt nevii pigmentari sau alunitele care in cazul modificarii formei, dimensiunii sau culorii
reprezinta un semnal de alarma privind aparitia melanomului malign.
2.6 Cancerul cutanat apare mai frecvent la cei cu leziuni precanceroase (xeroderma
pigmentosum - cu afectare genetica) deoarece rad.UV pot determina mutatii genetice (ADN) sau
modularea raspunsului imun prin alterari biologice ce determina suprimarea raspunsului imun.
Principalele tipuri de tumori care pot apare sau a caror aparitie este favorizata de expunerea la
rad. UV sunt: carcinoamele epidermoide -spinocelulare si bazocelulare, keratoacantoame, tumori
dermice, tumori vasculare, tumori pigmentare.

3. FACTORI CARE INFLUENTEAZA INTERACTIUNEA RADIATIEI U.V. CU

ORGANISMUL
Efectele radiatiei UV asupra organismului uman depind de mai multi factori, printre
care:
1. conditiile geografice ale locului in care se afla o persoana
2. tipul de piele al persoanei (Fenotipuri de piele)
3. intensitatea radiatiei UV la nivelul Pamantului (indicele de UV)
4. interactiunea radiatiei UV cu diverse medicamente si produse cosmetice
3.1 CONDITIILE GEOGRAFICE SI DE TIMP
stratul de ozon din stratosfera; diminuarea acestuia duce la scaderea absorbtiei
radiatiei UV. Cu cat poluarea atmosferica este mai intensa radiatiile UV pierd din

intensitate.
ora expunerii: sunt maxime la orele amiezii (10-12) cand soarele are cea mai

mare inaltime pe cer.

luna din an: maxim in lunile de vara; luna iunie este considerata cea mai bogata

in UV.
latitudine: sunt maxime la Ecuador, cu cat soarele este mai sus si radiatia cade

mai vertical cu atat sunt mai intense.

altitudine; sunt mai intense la munte decat la mare, fiind maxime la altitudini
mari.

conditiile meteo: rad. UV depind de grosimea si tipul norilor.

reflectie-refractie: rad. UV sunt mai intense si mai bogate la nivelul zapezii,
nisipului, pe suprafete lucioase, gheata, apa si iarba.

4. Actiunea radiatiei ultraviolete asupra bacteriilor:

Efectul benefic al luminii a fost observat din cele mai vechi timpuri. Odata cu
studiul organismelor microscopice si al bolilor induse de acestea, s-a observat
efectul distructiv al luminii asupra agentilor patogeni. Acest efect al radiatiei
ultraviolete este datorat tocmai radiatiilor de tip C si are aplicatii deosebit de

importante in dezinfectie si sterilizare.

Pentru a ucide microorganismele, radiatiile UV penetreaza membrana celulelor,
strabate continutul celulei si distruge ADN-ul celular, determinand leziuni care
impiedica activitatea bacteriei si capacitatea acesteia de a se reproduce. Asadar,
razele UV afecteaza materialul biologic, fara a produce reactii chimice, doar prin
intermediul energiei, de putere mare, livrate celulelor. Microorganismele
inactivate nu sunt indepartate din mediul din care se gasesc. Deasemenea, UV nu
modifica particulele sau substantele chimice din mediu, fie ele organice sau

anorganice. Efectul este dezinfectant iar la doza mare, chiar sterilizant.

UV C penetreaza peretele bacterian; actiunea luminii ultraviolete se realizeaza

asupra nucleului celulei ce contine ADN-ul bacterian.

Distrugerea bacteriilor prin actiunea UV:
UVC produce rupturi ale materialului genetic (ADN).
In urma distrugerii ADN-ului, cresterea si multiplicarea bacteriana inceteaza.
Acest efect distructiv al radiatiei ultraviolete sta la baza utilizarii lampilor
bactericide cu UV in domeniul dezinfectiei si sterilizarii.

5. Efectele asupra plantelor

Procesele fiziologice i de dezvoltare ale plantelor sunt afectate de radiaiile UVB,
chiar i de nivelul de radiaii UVB din prezent. In pofida mecanismelor de reducere sau
remediere a acestor efecte i a unei abiliti limitate de adaptare la un nivel sporit de
radiaii UVB, dezvoltarea plantelor poate fi afectat direct.
Schimbrile indirecte cauzate de radiaiile UVB (cum ar fi schimbri n forma
plantelor, n modul n care nutrienii sunt distribuii n interiorul plantelor, n diferite faze
de dezvoltare sau n metabolismul secundar) pot fi la fel de importante sau chiar mai

importante dect efectele negative directe ale radiaiilor UVB. Aceste modificri pot
avea implicaii importante n pstrarea echilibrului sistemului ecologic.

6. Efectele asupra ecosistemelor marine

Fitoplanctonul st la baza lanului trofic n ecosistemele marine. Productivitatea
acestuia este limitat la stratul superior al apei acolo unde prezena razelor solare
favorizeaz acest lucru. Poziia organismelor n aceast zon este influenat de aciunea
vntului i a valurilor. In plus, multe sunt capabile de micri active care le sporesc
productivitatea i astfel supravieuirea. S-a demonstrat c expunerea la radiaii solare
UVB afecteaz att mecanismele de orientare ct i mobilitatea acestora, avnd drept
efect o reducere a ratei de lor de supravieuire. Cercettorii au demonstrat o scdere
direct a produciei acestora cauzat de creterea radiaiilor UVB, generat de
diminuarea stratului de ozon.
S-a constatat c radiaiile solare UVB sunt duntoare n fazele iniiale de dezvoltare
ale petilor, creveilor, crabilor, amfibiilor i a altor animale. Cele mai importante efecte
negative sunt scderea capacitii reproductive i dezvoltarea deficitar a larvelor. Chiar
i la nivelul curent radiaia solar UVB este un factor limitator, orice cretere ct de mic
a expunerii la aceste radiaii putnd avea drept efect reducerea semnificativ a numrului
de animale care se hrnesc cu aceste organisme.

7. Masuri de protectie impotriva radiatiei UV

Este necesar sa asiguram pielii noastre fotoprotectia de care are nevoie, prin diverse
metode:
- limitarea expunerii la mijlocul zilei;
- statul la umbra;
- purtarea de vesminte protectoare;
- protejarea ochilor, a fetei si a gatului, cu ajutorul palariilor cu boruri largi;
- folosirea ochelarilor de soare dotati cu protectie laterala si cu o forma cat mai bine
adaptata fetei;
- aplicarea repetata a ecranelor protectoare (creme, lotiuni) cu spectru larg si cu factor de
protectie de minimum 15;
- protejarea sugarilor si a copiilor mici.