Armurariu

(Cardui mariae fructus) Silybum marianum (L.) Gartn. (Carduus marianus L.)
Armurariu este o planta tepoasa, de vreun metru inaltime, cu tulpini si frunze de un verde sters,
cu flori rosietice, care fac niste seminte cu gust amarui. Acest scaiete este printre cele mai
utilizate plante medicinale din lume. De ce? Pentru ca in semintele sale se ascund substante cu o
extraordinara actiune benefica asupra ficatului.
Studii facute in Germania, Statele Unite, Italia, Austria au aratat ca armurariul este in prezent
unul dintre cele mai puternice remedii naturale contra afectiunilor hepatice, aflate in explozie in
ultimul deceniu. Mai mult, armurariul este un anti-toxic redutabil, ajutand organismul sa reziste
celor mai puternice otravuri, de la ciupercile toxice, pana la gazele industriale sau metalele grele.
Sa cunoastem in continuare mai bine acest remediu, cu adevarat miraculos.

Unde gasim armurariul

Armurariul (Silybum marianum) este la noi in tara o planta exclusiv de cultura, care creste in
zone mai calde, cum ar fi Dobrogea, Oltenia, sudul Moldovei, Subcarpatii Sudici.
Candva se cultiva in aceste zone pe suprafete intinse, fiind obtinut chiar un soi romanesc
original, numit de Prahova, bogat in silimarina, principala substanta activa a acestei plante.
In zilele noastre, planta este cultivata doar pe suprafete reduse, de catre producatorii particulari.
Gasim in prezent semintele de armurariu in Plafaruri, sub forma de ceai sau preparate sub forma
de tinctura.
Inainte de a cumpara ceaiul de armurariu, uitati-va cu atentie la termenul sau de valabilitate,
intrucat este o planta cu principii active foarte sensibile si care se degradeaza puternic in timp.
Din acest motiv si prepararea sa este foarte delicata, asa cum vom vedea in continuare:

Ceaiul de armurariu
Este, conform parerii cercetatorilor americani, varianta cea mai putin inspirata de a folosi
armurariul, intrucat flavonoidele din compozitia sa se degradeaza puternic in contact cu apa
clocotita. Din acest motiv, formele de administrare preferabile sunt cele pe care le vom prezenta
in continuare:
Pulberea
Se obtine prin macinarea cu rasnita electrica de cafea dupa care se face o cernere prin sita pentru
faina alba. Ideal ar fi, spun biochimistii, sa se macine pulberea cu 5-10 minute inainte de
administrare, asa incat oxidarea principiilor active sa fie cat mai redusa.
Daca procedeul vi se pare dificil atunci pastrati pulberea de armurariu intr-un borcan ermetic
inchis, la rece si la intuneric, nu mai mult de 4-5 zile. Se ia 1 lingurita rasa de pulbere de 4 ori pe
zi, pe stomacul gol. Pulberea se tine sub limba vreme de 10-15 minute, dupa care se inghite cu
apa.
Extractul hidroalcoolic (tinctura)
Este, probabil, forma de administrare ideala, pentru ca acest preparat se poate pastra mult timp (2
ani), fara a-si pierde calitatile terapeutice.
Iata cum se prepara tinctura: se pun intr-un borcan douazeci de linguri de pulbere de seminte de
armurariu, care se acopera cu alcool alimentar de 50 de grade, amestecand incontinuu.
Cand intreaga masa de pulbere a fost acoperita, ramanand deasupra un strat de alcool de doua
degete, se inchide borcanul ermetic si se lasa continutul la macerat vreme de 14 zile, dupa care se
strecoara.
Extractul obtinut se pune in sticlute mici, inchise la culoare, si se pastreaza vreme de maximum 2
ani. Se administreaza de regula o lingurita, de 4 ori pe zi.
Infuzia combinata
Cum arata si numele, combina extractia la rece cu cea la cald, ajutand astfel la conservarea
principiilor active. Se prepara astfel: 1-2 lingurite de pulbere de seminte de armurariu se lasa la
inmuiat intr-o jumatate de cana de apa de seara pana dimineata, cand se filtreaza; maceratul se
pune deoparte, iar pulberea ramasa se opareste cu o jumatate de cana de apa fierbinte 20 minute,
dupa care se lasa la racit; se combina cele doua extracte; se bea acest preparat cu un sfert de ora
inainte de masa. Doza: 3 cani pe zi.
Cataplasma
2-3 linguri de pulbere fin macinata din seminte de armurariu se amesteca cu apa calduta pentru a
forma o pasta ce va fi aplicata extern pe locurile afectate. Se leaga deasupra un tifon curat,
cataplasma fiind mentinuta astfel timp de minimum 2-3 ore.

Boli in care se folosesc semintele de armurariu

Hepatita virala A, B si C - numeroase studii efectuate in Statele Unite au aratat ca flavonoidele
din compozitia semintelor de armurariu favorizeaza regenerarea celulelor hepatice, maresc
capacitatea organismului si in special a ficatului de a se apara de infectii. Intr-o prima faza,
armurariul se ia sub forma de infuzie combinata (intrucat se recomanda un aport consistent de
lichide): 1 litru si jumatate pe zi, vreme de 3 saptamani. Apoi se face o pauza de 15 zile, dupa
care armurariul se administreaza sub forma de pulbere, din care se ia o lingurita de 4 ori pe zi.
Icter, insuficienta hepatica - silibinina continuta de armurariu impiedica procesul de acumulare a
toxinelor in ficat, favorizeaza activitatea celulelor hepatice, stimuleaza eliminarea compusilor
toxici din celulele hepatice. Se administreaza zilnic jumatate de litru de infuzie combinata de
armurariu, in cure de doua saptamani, cu o saptamana de pauza.
Ciroza hepatica - o comisie medicala oficiala din Germania a dat in urma cu doi ani avizul
favorabil pentru folosirea armurariului in tratamentul bolnavilor de ciroza. Aceasta planta, se
spune in raportul comisiei, este un foarte bun stimulent al activitatii ficatului, impiedica
fribrozarea acestuia si ajuta la regenerarea sa. Se ia sub forma de pulbere cate o lingurita rasa de
patru ori pe zi, in cure de 21 de zile, cu 15 zile de pauza.
Diskinezie biliara, litiaza biliara - se face un amestec de tinctura de armurariu si tinctura de
anghinare, in proportii egale. Se ia din aceasta combinatie o lingurita de patru ori pe zi, de
preferinta inainte de mesele principale. Are un puternic efect de stimulare a productiei de bila,
favorizeaza eliberarea acesteia, impiedica acumularea calculilor la nivelul vezicii biliare si
diminueaza starile inflamatorii. Tratamentul se recomanda si in cazul dispepsiei sau al digestiei
dificile.
Otravire cu ciuperci toxice - se consuma vreme de 10 zile din abundenta infuzie combinata de
armurariu (minimum un litru pe zi), care sustine activitatea hepatica si neutralizeaza direct
actiunea unor substante toxice din ciuperci (in special amanitina si faloidina).
Intoxicatie cu metanol, cu tetraclorura de carbon, cu metale grele (plumb, mercur), cu
medicamente care ataca ficatul - se administreaza vreme de o saptamana un litru si jumatate de
infuzie combinata de armurariu pe zi. Este un tratament adjuvant foarte util pentru protejarea
organelor interne si a sistemului nervos.
Alcoolism - se fac cure de trei saptamani, cu doua saptamani de pauza, cu infuzie combinata de
armurariu, din care se bea un litru pe zi. Armurariul nu diminueaza depedenta de alcool, insa
ajuta la refacerea ficatului (greu incercat de consumul sistematic al acestei substante) si, foarte
important, sustine activitatea nervoasa, ajutand chiar la recapatarea reflexelor si a coordonarii
normale, reducand tremurul membrelor si alte simptome de acest gen.
Un studiu facut pe pacientii alcoolici dintr-un spital de profil din Spania sub conducerea
medicului A. ParEs a pus in evidenta toate aceste efecte benefice ale armurariului.

Doua aplicatii externe

1.) Psoriazis - se aplica o data pe zi o cataplasma cu pulbere de seminte de armurariu, pe locurile
afectate. Suplimentar se face o cura interna cu seminte de armurariu, sub forma de tinctura, 4
lingurite pe zi, pentru dezintoxicare.
2.) Adjuvant in cancerul de piele - o data la doua zile, se pun cataplasme cu pulbere pe zona
bolnava. Suplimentar, se face un tratament intern, asa cum vom vedea in capitolul special dedicat
bolii canceroase.
Armurariul si cancerul
Semintele de armurariu sunt gaselnita de ultima ora a cercetatorilor care cauta noi mijloace
pentru prevenirea si combaterea bolii canceroase. Zeci de studii, unele dintre ele finalizate, alte
in curs de derulare, arata ca semintele acestei plante sunt un inamic redutabil al cancerului. Ele
sunt recomandate atat persoanelor sanatoase, pentru a preveni aceasta maladie, cat si celor deja
bolnave, pentru a o putea combate si pentru a-i diminua efectele nefaste asupra organismului.
Iata cateva elemente practice in acest sens:
Pentru a preveni cancerul: faceti la fiecare schimbare de anotimp o cura cu seminte de armurariu,
consumand 4 lingurite de tinctura pe zi, vreme de trei saptamani. Aceasta planta activeaza
sistemul imunitar (favorizand fagocitarea celulelor maligne), neutralizeaza radicalii liberi,
reintinereste organismul. Studii facute in randul populatiilor mediteraneene si din Asia Centrala,
unde aceasta planta este consumata in mod traditional, arata ca incidenta cancerului este de pana
la trei ori mai mica la cei care consuma frecvent aceasta planta.
Combaterea efectelor adverse ale chimioterapiei - este un domeniu de maxima importanta pentru
cei care recurg sau au recurs la medicatia de sinteza, pentru combaterea bolii canceroase.
Semintele de armurariu (arata studiile facute in cateva spitale americane) sunt printre putinele
remedii cunoscute care au eficienta dovedita in combaterea teribilelor efecte adverse ale
citostaticelor. Un litru de infuzie combinata de armurariu, consumata zilnic vreme de 20 de zile,
sustine activitatea hepatica, mentine capacitatea de lupta a sistemul imunitar si impiedica aparitia
simptomelor neurologice, provocate de administrarea acestui tip de medicatie.
Cancerul de prostata si hepatic - sunt cele doua localizari ale bolii canceroase, in care a fost
verificata clinic actiunea favorabila a semintelor de armurariu sau a silimarinei (un complex de
principii active secretate de aceasta planta). Se ia cate o lingurita de pulbere de seminte de 4 ori
pe zi, in cure de 15 zile, cu 10 zile de pauza.
Alte forme de cancer, in care studiile de laborator au pus in evidenta actiunea curativa a
armurariului, sunt cancerul pulmonar, cancerul la san, cancerul ovarian, cancerul la intestinul
gros si cancerul de piele. In prezent sunt in derulare studii care - se spera - vor confirma eficienta
acestei plante lipsite de toxicitate in toate aceste forme de cancer.

Anghinare

Denumirea plantei: Anghinarie (Cynara Scolynmis.L.) / Cynara Scolynmis.L.

Denumiri populare: anghina, angina
Raspandirea: creste in toate zonele Romaniei, mai des intalnita in sudul tarii, la poalele
padurilor.
Perioada de vegetatie: infloreste din luna mai, sfarsitul lunii si pana la sfarsitul lunii
septembrie.
Perioada si organul de recoltare:
Se recolteaza intreaga planta, mai utilizate sunt frunzele cand ating lungimea de
aproximativ 30-35 cm.
Perioada de recoltare e din luna iunie pana in septembrie.
Bolile in care poate fi utilizata:
Are un spectru extrem de vast de actiune, se utilizeaza in tratarea unor boli ca nefrite
cronice, varsaturi, enterite, fermentatii intestinale, hemoroizi, angicolite, colestite,
constipatii, hipertensiune, hipercolesterolemie.
Eficacitatea ei se datoreaza continutului bogat de cinarina, oxidanti, polifenoli, flavone,
insulina, saruri de potasiu si magneziu. Aceste substante au o actiune de excitare a
secretiei biliare, ajuta la scaderea zaharului in sange, regenereaza celulele hepatice, e un
bun colagog, se utilizeaza in cazul lipsei poftei de mancare.
Din punct de vedere terapeutic, frunzele de anghinare se caracaterizeaza prin efecte
sigure asupra bolilor de ficat si rinichi, avand proprietatea de a mari secretia biliara si
diureza, regland in acelasi timp procesul de formare a colesterolului. Paralel cu acest
efect, ceaiul de anghiare are si insusirea de a diminua zaharul din sange dand bune
rezultate in unele forme de diabet. Actiunea antidiabetica s-ar datora unei oxidaze.
Ca diuretic, ceaiul din aceasta planta se recomanda in nefritele acute si cronice, deoarece
mareste volumul de urina si favorizeaza in acelasi timp eliminarea ureei si a substantelor

toxice ce se formeaza la nivelul ficatului si rinichilor. Datorita eliminarii de toxine, se

observa efecte favorabile in tratamentul urticariilor si a diferitelor forme de prurit
(mancarime). Bune rezultate da ceaiul de anghinare si in bolile tubului digestiv,
manifestate prin constipatie, varsaturi, enterite, fermentatii intestinale, colite, hemoroizi si
lipsa poftei de mancare.
Ceaiul de anghinare mai este un bun adjuvant in unele afectiuni ale inimii care se
manifesta prin hipertensiune, ateroscleroza si angina pectorala. Cercetarile mai noi
atribuie anghinarei proprietati antimicrobiene.
Pentru a prepara ceaiul de anghinare se va proceda in felul urmator: intr-un vas se pune o
lingura de frunze maruntite care se oparesc cu 500 g apa clocotita. Dupa racire se
strecoara lichidul si se indulceste cu zahar. O parte din ceai se bea dimineata pe stomacul
gol, dupa care bolnavul va sta culcat o jumatate de ora pe partea dreapta. Restul cantitatii
de ceai se va bea in cursul zilei cu o jumatate ora inaintea meselor principale.
E bine ca tratamentul cu anghinare sa se faca progresiv, incepand cu doze mici, in primele
zile, care apoi sa creasca treptat. Tratamentul va dura 20-30 zile, urmat de o luna pauza,
dupa care se va relua.
Infuzie: 2 lingurite cu virf de planta la cantitatea de 300 ml apa clocotita, se bea in
inghitituri rare cate o cana inainte cu jumatate de ora, inainte de principalele mese.
Preparare:
-Este una dintre plantele care actioneaza foarte puternic, de aceia se face doar un ceai
dintr-o lingurita de planta la 500 ml apa clocotita. In cazul in care se supra dozeaza, poate
da senzatii de intoxicare cu varsaturi si colici hepatice, pentru ca ficatul nu se poate
debarasa asa de repede de toxinele acumulate. Este bine ca acest ceai sa se bea cu
lingurita si sa nu se bea cantitatea de planta indicata.
- 2 lingurite de planta maruntita se va pune la 250 ml apa clocotita. Se va acoperi apoi
timp de 10 minute dupa care se strecoara. Se bea inaintea meselor principale. Exista mai
multe modalitati dar cea mai eficienta in tratament pare aceia care indica ca la fiecare 2
saptamani sa se mai adauge o lingurita la acest ceai si sa se faca asa 3 luni, apoi o pauza
de 10 zile dupa care se va repeta. Dupa fiecare cana de ceai se va culca timp de 30 minute
pe partea dreapta.
-Praf de anghinare: se va macina cu rasnita de cafea si se pune apoi sub limba o cantitate
de un varf de cutit. Se va tine timp de 10 minute dupa care se inghite cu putina apa.
Tinctura de anghinare
Se va pune 50 g de planta maruntita la 250 ml alcool alimentar de 70, se tine timp de 15
zile agitand des recipientul care trebuie sa fie inchis etans pentru a nu se evapora alcoolul.

Se va strecura apoi si se va lua intre 5 picaturi pana la 15 picaturi de 3 ori pe zi, in dilutie
cu un ceai sau apa. Se ia inainte de mesele principale.
Este bine ca intotdeauna cand se consuma aceste ceaiuri sa se stea culcat pe partea
dreapta timp de 30 minute, dupa consumul lor.
Contraindicatii: afectiuni acute renale si hepato-biliare.
Anghinarea scade colesterolul
Principiile active cuprinse n frunzele de anghinare sunt: substane flavonoide, insulin,
polifenoli, cinarin (substana care confer gustul amar al frunzelor), sruri de potasiu i
magneziu, substane oxidante i produi sterolici. Datorit acestora, preparatele din
anghinare au aciune diuretic i coleretic (stimuleaz producia bilei de ctre ficat),
colagog (stimuleaz eliminarea bilei din ficat), antitoxic hepatic i scad nivelul
colesterolului din snge.
Mod de administrare
Produsele din anghinare sunt utilizate n tratamentul unor afeciuni precum: insuficiena
renal, insuficiena hepatic, hepatita cronic, ciroza hepatic, balonarea, calculii biliari,
anorexia, hipercolesterolemia, hipertensiunea arterial, diabetul i numeroase boli
digestive.
Pentru prepararea ceaiului, se pune ntr-un vas o linguri de frunze de anghinare,
mrunite i uscate, care se opresc cu 500 ml de ap clocotit. Dup rcire, lichidul se
strecoar i se ndulcete cu zahr. Se recomand consumul ceaiului dimineaa i n cursul
zilei, cu 30 de minute naintea meselor principale. Pacientul trebuie s stea ntins pe
partea dreapt, timp de 30 de minute, dup ce consum ceaiul de anghinare. Tratamentul
se face progresiv, cu doze mici n primele zile, cantitatea crescnd treptat. n general,
tratamentul dureaz ntre 20 i 30 de zile. Dac simptomele bolii persist, administrarea
ceaiului se va relua dup o lun.
Datorit importantelor efecte diuretice, ceaiul de anghinare este utilizat n tratamentul
unor afeciuni renale cronice, precum nefrita. Anghinarea mrete volumul de urin,
favoriznd n acelai timp eliminarea de uree i substane toxice de la nivelul rinichilor i
al ficatului. Datorit eliminrii de toxine, ceaiul se recomand n tratamentul urticariilor
i al diverselor forme de prurit.
Ceaiul are efecte foarte bune n afeciunile tubului digestiv, precum constipaia, enteritele,
colitele, fermentaiile intestinale i n cazul lipsei poftei de mncare. De asemenea, ceaiul
este recomandat celor care sufer de hipertensiune arterial, angin pectoral sau
ateroscleroz. Datorit prezenei insulinei, anghinarea poate fi folosit cu succes n
tratamentul unor tipuri de diabet.

Important de stiut
n tratamentul afeciunilor cronice hepato-biliare se prepar o infuzie din dou lingurie
de frunze la 300 ml de ap. Infuzia se bea n trei reprize, cu 30 de minute naintea
meselor principale. Pn n momentul lurii mesei, se recomand ca pacientul s stea
ntins pe partea dreapt. Tratamentul cu anghinare este contraindicat n afeciunile acute
renale i hepato-biliare.
In Bulgaria i se mai spune si darul Sfintei Maria. Se considera ca cel care are anghinare
nu are nevoie de nici un fel de medicament. Este una dintre cele mai bune plante
medicinale in tratarea bolilor de ficat: hepatita, icter, ciroza, afectiuni cauzate de diverse
medicamente, de radiatii, de alcool. La fel de eficienta e si in tratarea afectiunilor splinei,
al calculilor biliari, in diverse inflamari ale cailor biliare, colecistita, hemoroizi, varice,
obezitate.
Bolile mentionate se tratau cu anghinare inca de pe vremea dacilor. Medicii vechi
considerau ca virusii, bolile, in general, sunt alcatuite din celule vii care, asemenea unor
dusmani nemilosi, ataca organismul, iar daca organismul nu se poate apara singur, nu
poate trimite in lupta armatele sale de anticorpi, atunci el trebuie ajutat cu celule vii, cu
aliati. Ei sunt cei ce vor birui infectia, fara sa afecteze organismul. Medicamentele,
majoritatea pe baza de compusi chimici, distrug boala, dar, o data cu ea, si organismul.
Din pacate, putini mai tin cont de acest lucru, dar urmarile se vor vedea peste ani cnd,
slabit peste masura, organismul va ceva la cel mai mic stimul de origine virala. Pentru ca,
in ziua de astazi, oamenii sunt mai comozi si prefera sa inghita niste pilule dect sa bea
ceaiuri si ct de greu e de facut un ceai. Si totusi, cum sa ne explicam explozia de
<leacuri babesti>, care vin sa trateze o serie de boli in care produsele farmaceutice se
dovedesc inutile? Evident, aceste plante miraculoase au trecut proba timpului.
Anghinarea, un leac fara contraindicatii
Anghinarea este, intr-adevar, o planta miraculoasa. Este printre putinele plante care nu
are nici daunatori si nici boli. Mai mult, folosita in tratamente, nu are nici un fel de
contraindicatii si nici efecte secundare. Poate fi plantata doar primavara, la o adncime de
circa 1,5 cm si la distante de 50 cm, de preferat in locuri insorite. Rezista la seceta - poate
fi udata doar o data pe saptamna, ceea ce inseamna ca puteti pleca linistiti in concediu
si este rezistenta la frig, putnd suporta geruri de pna la 10 grade C. Semintele de
anghinare se coc in lunile august-septembrie si reprezinta principala materie prima in
trartament, continnd o serie de vitamine si substante active care stimuleaza cresterea
trombocitelor in snge.

Ghimbirul
Ghimbirul este de mult timp cercetat, multe din utilizarile sale traditionale fiind confirmate.
Astazi, cercetatorii n domeniul sanatatii recomanda ghimbirul pentru prevenirea sau tratarea
gretii si varsaturilor, asociate cu raul de miscare si sarcina. De asemenea, poate fi utilizat si n
bolile de inima sau cancer.
Denumire stiintifica: Zingiber officinale
Familia: Zingiberaceae
Denumire populara: ghimbir, ghimber, piper alb
Parti utilizate: radacina
Descriere
Ghimbirul etse nativ din Asia si a fost folosit ca planta medicinala de catre Indieni, Asiatici si Arabi
inca din cele mai vechi timpuri. In China de exemplu, de mai bine de 2000 de ani, ghimbirul a fost
folosit pentru a ajuta digestia si trata gastrita, diareea, bolile de inima, gastrita si greata. In plus, pe langa
aceste utilizari medicale, miraculoasa planta coontinua sa fie apreciaza in intreaga lume ca si condiment.
Astazi, cercetatorii n domeniul sanatatii recomanda ghimbirul pentru prevenirea sau tratarea gretii si
varsaturilor, asociate cu raul de miscare si sarcina. De asemenea, este utilizat chiar si n bolile de inima
sau cancer.
Proprietati:
Anti-inflamator, anti-oxidant, antiseptic, antispastic, stimulent stomahic,detoxifiant, , laxativ usor,
revigorant, afrodisiac, calmant, sudorific, reduce nivelul de colesterol din sange, scade febra,
amelioreaza spasmele.
Proceduri de administrare:
Decoct: se obtine dintr-o lingurita si jumatate de pudra de ghimbir la o cana de apa fierbinte
Infuzie (ceai): se toarna o cana de apa peste o radacina de ghimbir proaspata si se lasa 5-10 minute
Tinctura: se administreaza cate o lingurita diluata in 100 ml apa, de 3 ori pe zi
Capsule: se administreaza de 3 ori pe zi (dupa fiecare masa) cu un pahar de apa
Ghimbirul poate fi utilizat de copiii cu vrsta peste 2 ani pentru a trata greata, crampele digestive si
durerile de cap. Ajustati doza recomandata pentru adulti si tineti cont de greutatea copilului. Prin
urmare, n cazul n care copilul are o greutate de 20 - 25 kg, doza corespunzatoare de ghimbir pentru
acest copil va fi de 1 / 3 din doza recomandata pentru adulti. n general, consumul de ghimbir (pentru
adulti) nu trebuie sa depaseasca 4 grame pe zi .

Pentru greata, gaze sau indigestie: se administreaza 2-4 grame radacina proaspaat de ghimbir
(0.25-1.0 grame pudra de ghimbir) sau 1.5-3.0 ml (30-90 picaturi) extract de ghimbir zilnic.
Varsaturile induse de o sarcina: se administreaza 250 mg de 4 ori pe zi
Durerile de artrita: se administreaza 2-4 grame suc proaspat de ghimbir, extract sau ceai, zilnic; de
asemenea, puteti masa incheieturile cu ulei de ghimbir sau atasa pe locul dureros comprese cu radacina
proaspata de ghimbir
Pentru raceli, dureri de gat, cap si crampe menstruale: 2 lingurite de ghimbir proaspat ras intr-o
cana fierbiinte de apa; se administreaza de 2-3 ori pe zi
Atentie!
Ghimbirul poate irita pielea sensibila.
Ghimbirul nu trebuie utilozat e copiii sub varsta de 2 ani
Efectele secundare asociate cu ghimbirul sunt rare, insa, daca se consuma n doze
excesive planta poate provoca arsuri la stomac, diaree si iritatii ale gurii

Persoanele cu calculi biliari ar trebui sa consulte un medic nainte de a consuma ghimbir.

Anuntati-va medicul daca luati ghimbir si veti fi supusi unei interventii chirurgicale sau anestezie.

Nu consumati ghimbir in combinatie cu medicamente anticoagulante, inclusiv aspirina.

Ghimbirul, aliment si medicament

Desi calitatile terapeutice ale rizomului de ghimbir erau cunoscute deja din Antichitate, practicienii
medicinii ayurvedice folosind de demult ghimbirul pentru a stimula focul Agni din trup in vederea
arderii toxinelor Arna, cercetatorii occidentali nu au inceput sa studieze cu atentie efectele acestei plante
de exceptie decat de la inceputul anilor 80.
Nenumarate leacuri traditionale folosesc ghimbirul pentru combaterea febrei, durerii si a starilor de
greata. Astazi, sunt deja dovedite nenumarate efecte terapeutice, iar ghimbirul a patruns cu succes si in
cosmetica. Responsabil pentru acest succes este in primul rand continutul de gingerol, shogaol si
zingerol al rizomilor de ghimbir, care stimuleaza circulatia sangelui, activeaza metabolismul, te ajuta sa
arzi grasimile, regenereaza pielea si prezinta o actiune puternic antioxidanta. In acelasi timp, ghimbirul
este revigorant, combate starile de oboseala, este vasodilatator, activeaza circulatia sanguina periferica,
eliminand simptomele de maini si picioare reci, previne riscul formarii de cheaguri de sange, previne
afectiunile cardiovasculare, are proprietati antitumorale, are un efect linistitor. Este folosit impotriva
durerilor de stomac, pentru usurarea digestiei, in cazul senzatiilor de voma, al raului de avion sau de
mare, al balonarilor abdominale si al durerilor de ficat, dar si pentru reducerea nivelului de colesterol si
pentru tratatarea bolilor de inima. In cazul artritei reumatoide se obtine o reducere sensibila a durerilor.
Ceaiul de ghimbir, dar si praful de ghimbir adaugat la o cana de lapte cald, este un remediu ideal in cazul
racelilor, pentru calmarea inflamatiilor gatului, a congestiei respiratorii, a sinuzitei si a raguselii, pentru
scaderea febrei si eliminarea mucozitatilor, iar impotriva astmului cele mai bune efecte se obtin cu
tinctura de ghimbir.

Ghimbirul in bucatarie
Ghimbirul a cucerit insa mai intai bucataria europeana, fiind catalogat drept un condiment picant,
apropiat de piper. De altfel, el reprezinta, peste tot in lume, unul dintre cele mai valoroase condimente.
Este interesant de amintit ca gingerolul, un compus iute al ghimbirului, are o structura similara cu
capsaicina din chilli si piperina din piper, dar este convertit prin incalzire in zingeberona, care este mai
putin iute, iar prin uscare in shogaol, care este mult mai intens la gust. Se presupune ca ghimbirul si-a
crescut in timp concentratia de gingerol ca o forma de aparare impotriva ierbivorelor, indepartate de
acesta, la fel ca si de piperina sau de capsaicina.
Ghimbirul este folosit in special proaspat, fie ras, fie taiat felii. Rizomii proaspeti pot fi gasiti acum si in
hipermarketurile noastre si pot fi pastrati cateva saptamani la frigider. Ei prezinta o coaja cu diferite
nuante de cafeniu si un interior galben-deschis cu o aroma racoritoare, asemanatoare citricelor, dar cu un
gust puternic, intepator si iute. Ghimbirul este recunoscut pentru nota sa usor muscatoare si fierbinte,
pentru aroma sa bogata, dulce, calda si lemnoasa. Datorita substantelor aromatice pe care le contine, si-a
castigat deja din vechime reputatia de planta afrodiziaca cu reale virtuti tonifiante.
Uscat este comercializat in special in forma de pudra alba sau usor maronie, dar si ca radacini intregi si
trebuie pastrat la adapost de lumina, aer si umezeala. Prin uscare isi schimba foarte mult gustul, devine
mult mai aromat si mai putin iute si este folosit la prepararea a diferite deserturi. Dar feliile de rizomi
tineri se pot conserva si prin fierbere intr-un sirop gros de zahar, ele pastrandu-se moi si carnoase, dar si
iuti. Siropul de ghimbir este recunoscut ca un puternic afrodisiac.
In functie de cum e gatit, ghimbirul isi poate pierde in mare masura aroma si poate devini mai iute, dar,
daca este prajit pierde din iutime, isi schimba gustul si merge foarte bine alaturi de usturoi si ceapa.
Astfel, ghimbirul este folosit la cele mai felurite feluri de mancare, supe, sosuri, preparate din carne si
legume, dar si la deserturi si bauturi. Thailandezii il adauga dat prin razatoare la prepararea pastei de
curry, indonezienii freaca deseori carnea inainte de a o pregati cu o pasta de ghimbir si ardei iute,
indienii folosesc ghimbirul prajit in sosuri, iar chinezii il folosesc atat fiert, cat si prajit.
Retete cu ghimbir
Dintre nenumaratele retete pe baza de ghimbir, folosite astazi si la noi, un bun exemplu il reprezinta
salaul la gratar cu sos de ghimbir provenind din bucataria chinezeasca, servit alaturi de un pahar de vin
alb rece, sec sau demisec. Pestele spalat si scurs se asaza intr-un vas in care s-a preparat un amestec de
ulei de masline (50 ml), tequilla (30 ml), zeama de la o lamaie bine stoarsa si o lingurita de chimen
macinat si se introduce pentru o jumatate de ora la frigider. Apoi pestele se caleste pe ambele parti, cate
5 minute, intr-o tigaie teflonata. Se serveste cu un sos din doua cani de mango taiat cuburi, o portocala
curatata de coaja si taiata marunt, o lingura de suc de portocale, o ceapa rosie taiata mic, o lingurita de
ghimbir macinat, sare si piper.
Nu mai putin savuroase sunt si legumele mexicane picante ce pot fi folosite drept garnitura pentru orice
fel de carne. Dupa ce au fost spalate si curatate, legumele se taie cubulete - un morcov, o ceapa rosie, doi
ardei colorati diferit, doua rosii decojite, si se adauga si patru ciuperci taiate felii. Apoi se amesteca cu
100 g de boabe de fasole (conserva), 100 g de boabe de porumb (conserva) si se adauga sare si piper si
se inabuse sub capac, intr-o tigaie teflonata cu o lingura de ulei de masline, timp de 7-8 minute avand
grija sa nu se inmoaie prea mult pentru a nu-si pierde forma. Se adauga apoi o lingura de ulei de soia, o
lingurita rasa de praf de ghimbir, o lingurita de busuioc proaspat sau uscat si o lingurita rasa de
coriandru macinat si se mai lasa sub capac 2-3 minute.

Ceai de ghimbir
Ceaiul de ghimbir este foarte bun pentru sanatatea noastra. Este simplu de preparat. Se pune apa la fiert,
se adauga ghimbirul taiat feliute mici si se asteapta sa dea in clocot, dupa care se strecoara. Pentru gust
se poate adauga apoi un plic de ceai negru, zahar brun sau miere si, eventual, o felie de lamaie sau suc
de lamaie. In loc de zahar sau miere se poate adauga lapte de soia care este suficient de dulce. Se pot bea
2-6 pahare de ceai. In ceaiul de ghimbir se poate adauga si lemn dulce, piper negru, menta si hibiscus.
Un excelent ceai energizant se obtine din ceaiul de ghimbir la care se adauga scortisoara, fenicul,
coriandru, bucatele de portocala, lemn dulce, cardamom, rozmarin, nucsoara si anason.
Berea de ghimbir
Nu numai ceaiul de ghimbir este o sursa de sanatate. Berea de ghimbir s-a impus si ea ca un adevarat
afrodisiac, ca o excelenta bautura energizanta care reda pofta de viata, reface sistemul digestiv si are un
puternic efect revitalizant. Ca o reminiscenta a Renasterii, cand ghimbirul era folosit in Europa pentru
aromarea berii, in secolul al XIX-lea in carciumile englezesti borcanelul de ghimbir era nelipsit, fiind
folosit pentru aromatizarea bauturilor.
Berea de ghimbir isi are originea in Anglia secolului al XVIII-lea, iar mai apoi a cucerit intreaga
America. In timp, berea de ghimbir a devenit in timp extrem de apreciata de copii, fiind produsa la
inceputul secolului XX in majoritatea oraselor din Marea Britanie, numarul producatorilor depasind in
1935 cifra de 3.000, continutul de alcool al acesteia fiind restrictionat prin lege la mai putin de 2%.
Sunt multe retete pentru berea de ghimbir. Nelipsite sunt ghimbirul, drojdia, lamaia si zaharul, la care se
pot adauga ienuparul, lemnul dulce, coada soricelului sau chilli. Ghimbirul poate fi feliat si zdrobit sau
ras, iar pentru a obtine o aroma mai puternica, amestecul mentionat mai sus poate fi eventual fiert
inainte de adaugarea drojdiei.
Pentru a prepara rapid o bere de ghimbir puteti rade doua linguri de ghimbir proaspat (se gaseste in
majoritatea hipermarketurilor), la care adaugati miere, stoarceti o lamaie si mai adaugati un sfert de
lingura de pulbere de drojdie de bere. Le introduceti pe toate intr-o sticla de plastic de doi litri umpluta
pe trei sferturi cu apa si agitati bine pana la omogenizarea amestecului. Apoi se mai adauga apa cat sa
ramana un spatiu liber de 2-3 degete si se lasa sa fermenteze timp de una - doua zile. Cand sticla s-a
intarit inseamna ca berea a fermentat si este buna de baut dupa ce este filtrata printr-o sita fina sau printrun tifon si pusa la rece. Daca nu este lasat suficient spatiu liber in sticla sau daca este lasata prea mult la
caldura exista riscul sa plesneasca.
Evident, putem cumpara bere de ghimbir si gata preparata din oras! De altfel, o gasim si in varianta
dietetica. Aceasta batura racoritoare este cunoscuta in lumea intreaga sub denumirea de ginger beer sau
mai simplu de ginger. Marca Bundaberg, comercializata in Romania de SanoVita este garantia unei
calitati de exceptie. Tot cu o calitate garantata de SanoVita este disponibil si ghimbir confiat importat din
Thailanda si din Australia.

Ghimbirul (Zingiber officinale) este recunoscut din timpuri stravechi, fiind originar din India
si adus in Europa in perioada cruciadelor. Este o planta erbacee aromata cu numeroase
proprietati terapeutice, dar mai ales un ajutor de nadejde in combaterea afectinilor respiratorii.
Chinezii considera ghimbirul drept unul dintre cele cinci ingrediente principale in dietoterapie,
alaturi de otetul de orez, vinul de orez, sare si miere. In medicina si estetica, ghimbirul este folosit
datorita actiunilor sale stimulente, tonice si energizante. Este util persoanelor cu circulatie periferica
deficitara. Prin stimularea metabolismului, aceasta planta ajuta la eliminarea toxinelor, precum si la
intensificarea arderii grasimilor. Ghimbirul este util persoanelor deprimate, fara pofta de viata, lente,
letargice, aducand tonus, energie si optimism.
Ghimbirul este recomandat ca adjuvant in tratamentul a numeroase afectiuni: sensibilitate la frig, dureri
de gat, guturai, astm, gripa in faza incipienta, reumatism, rau de masina, rau de miscare, rau de inaltime,
senzatie de voma persistenta, tulburari de apetit, digestie dificila, indigestie, gastrita hipoacida, astenie
fizica si psihica, convalescenta, balonare, frigiditate.

Actiune si beneficii
Ghimbirul contine ulei volatil (predominen tzingiberol) si compusi fenolici (gingeroli). Are efect
antiemetic si antivertiginos, inhiband zona chemoreceptoare declansatoare a vomei si centrul vomei. La
nivelul aparatului digestiv este coleretic si colecistochinetic, favorizand secretia bilei si motilitatea
vezicii biliare.
Printre proprietatile ghimbirului se mai numara:
Un foarte bun stimulent stomahic, cu actiune benefica asupra cavitatii gastrice;
Calmant in durerile abdominale, ajuta digestia, elimina gazele, da pofta de mancare, neutralizeaza
toxinele;
Este revigorant, vasodilatator, are efect de linistire si creeaza echilibrare;
Stimuleaza atractia fizica si memoria;
La nivelul aparatului genital are actiune benefica asupra fertilitatii, creste volumul spermei si
amelioreaza motilitatea spermatozoizilor.
Este deosebit de benefic in caz de rau de miscare (masina, tren, avion, etc.) si greturi de diverse
etiologii.
Ghimbirul este folosit in alimentatie drept condiment picant pentru aromatizarea mancarurilor si
bauturilor. Da o aroma placuta ceaiului, fructelor, conopidei, guliilor si boabelor din pastai. Chiar mai
mult decat usturoiul, planta are calitatea de a atenua mirosul specific al preparatelor din carne de oaie,
miel, scoici sau peste.

Ceaiul de ghimbir este un bun remediu in raceli, fiind un calmant ideal pentru inflamatiile gatului,
sinuzite, raguseala, febra, eliminare de mucozitati si congestii respiratorii.
Modalitati de utilizare

Ceaiul de ghimbir - se pun la fiert 250-300 ml apa. Dupa ce da in clocot, se adauga 10 g ghimbir
proaspat taiat feliute, continuand fierberea pe foc mic inca 10 minute. Se poate indulci cu miere si se
beau 2-3 cani de ceai fierbinte pe zi.

Tinctura - o lingurita de tinctura diluata in 100 ml apa, de 3-4 ori/zi.

Capsule cu extract de ghimbir - se pot lua 2- 3 capsule/zi cu un pahar de apa (dimineata si
seara) in timpul mesei.
Indicatii terapeutice
Ceaiul de ghimbir este un bun remediu in raceli, fiind un calmant ideal in inflamatiile gatului, sinuzite,
raguseala, febra, eliminare de mucozitati si congestii respiratorii. In caz de tuse, stoarceti o radacina de
planta si amestecati sucul cu putina miere si 250 ml apa fierbinte. Beti cate 1-2 cani pe zi pana la
disparitia tusei. Dupa o masa copioasa, infuzia de ghimbir este ideala si ajuta la eliminarea gazelor din
stomac sau intestine. In China, remediul este cunoscut de peste 3.000 ani ca antiastmatic, folosindu-se
suc de ghimbir si morcovi. In caz de astm , se combina parti egale de ghimbir si morcovi (radacinile
trebuie rase si apoi stoarcem sucul). Se administreaza cate doua lingurite inainte de fiecare masa, in
combinatie cu ceaiul de ghimbir. In functie de cantitatea consumata, planta poate avea efect constipant
sau laxativ. Daca se mananca mai mult de 10 g de ghimbir in timpul mesei, are efect constipant, in timp
ce o cantitate mai mica este laxativa. In caz de greata sau indigestie se tine sub limba o bucatica de
radacina de ghimbir sau se mananca 2-3 bucatele de tulpina de ghimbir proaspat. Senzatia de greata si
voma va disparea imediat. In caz de sughit rebel, o cana de suc din aceasta planta poate fi utila. 0.5 - 1.5
g de praf de radacina de ghimbir, luat de 3 ori pe zi, inainte de masa, inlatura durerile de cap de natura
nevralgica si spastica, greturile si voma (la femeile insarcinate), trateaza bronsita si astmul bronsic.
Ghimbirul este sudorific, inducand si o senzatie puternica de incalzire a corpului, respectiv un efect
sudorific pregnant. Este util in caz de astenie, fatigabilitate sexuala, impotenta, frigiditate. Aplicat pe
piele, ghimbirul mareste rezistenta la frig. Se recomanda extern in: reumatism, poliartrita reumatoida frictiuni; dureri in gat - gargara cu tinctura diluata; sensibilitate la frig - frectii energice cu tinctura timp
de cateva minute, dupa care se aplica un unguent.