Scribd Logo
Importer

Bienvenue sur Scribd !

  • Mortua Est

    Transféré par

    CamiRusu
    5 vues22 pages
    Eminescu

    Copyright

    © © All Rights Reserved

    Formats disponibles

    PDF ou lisez en ligne sur Scribd

    Avez-vous trouvé ce document utile ?

    Ce contenu est-il inapproprié ?

    Signaler ce document
    Eminescu

    Droits d'auteur :

    © All Rights Reserved
    Téléchargez comme PDF ou lisez en ligne sur Scribd
    Signaler comme contenu inapproprié
    5 vues22 pages

    Mortua Est

    Transféré par

    CamiRusu
    Eminescu

    Droits d'auteur :

    © All Rights Reserved
    Téléchargez comme PDF ou lisez en ligne sur Scribd
    Signaler comme contenu inapproprié
    sur 22
    CAPITOLUL VU. MORTUA EST A treia poezie de afirmare a lui Eminescu, Mortua est, ne da prilejul sa masuram distanta dela primele manifestari ale instinctului artistic (1866) pana la icoana cea mai aleasd a ani- lor de formatiune (1871). Adane inradacinat in experienta poetilor, motivul — moartea timpurie a fiintei iubite —, e si frecvent si reprezen- tativ. Chiar si in literatura noastra poate fi o piatra de incer- care pentru a caracteriza tipuri stilistice deosebite. Dela accen- tele lui C. Conachi din Pe nasdlie, cu prilejul mortii Sma- randei Negri, pana la oda elegiacaé a lui Asaki la moartea Bianchii Milesi, si pana la duioasa Dedicafie Elenei Negri a lui V. Alecsandri, sunt trei stiluri de vieata si trei stiluri de arta. Ca sa ma opresc la contimporanii lui Eminescu, ar fi de amintit D. Petrino, care, in volumul Lumini si umbre (1870), are un intreg manunchi de motive elegiace sub titlul Flori de mormdnt. Reprezinta o incercare neizbutita de alt stil. Rasuna in ele ceva din acel «Weltschmerz» de care vorbea Emi- nescu intr’o scrisoare citre I. Negruzzi. Sunt unele accente sincere, cateva au un orizont care depiseste ceea ce putuse da Bolintineanu. dar este si multa retoricd. Elegiile lui D. Petrino, cu care Eminescu avusese stiuta polemica, i-au UN «PROMONTORIU» AL LUI BOLINTINEANU 145, fost desigur cunoscute poetului la data cand a publicat Mor- tua est. Daca ar fi sa reducem felurimea poeziilor la tipurile mai freevente, am constata ci unele se marginesc la expresia du- rerii, altele aliazi durerea cu meditatia, dind, cum e cazul lui Eminescu, o viziune total a lumii. Pentru critica marginitaé la analiza ideologica, frecventa motivului, in loc sa fie indemn de individualizare artistic’, a devenit prilej de amestec al apelor continutului. Astfel, nu esi. o intamplare ca G. Ibrdileanu a vazut in Mortua est «un promontoriu» al lui Bolintineanu in opera lui Eminescu. Dar privind de aproape elegiile lui Bolintineanu, constati cA stilul lor este mai amorf chiar decat al inaintasilor, incét tocmai pe fondul acesta sare fn ochi si mai viu specificul eminescian. Cele mai caracteristice poezii ale lui Bolintineanu pe tema mortii unei fiinte iubite le giasim in Reverii. Iata, de pildd, poe- zia Umbrei soru-mei Caterina. Putine accente trec aici de sfera bocetului popular: te duci, nimic nu poate sa ’mblanzeasc& moartea ne’mpacata ; copiii te roagd sa te destepti, ai lasat gol in casa; fericire cei ramasi in urma nu mai pot gusta. S’ar putea obiecta: aceasta nu poate fi concludenta, pentruca nu tot Bolintineanu vibreaza aici ; si apoi nu este o elegie a iubitei. Tata acum bucata de cuprins mai larg, Elegie : tot ce-a intalnit pe lume, frate, tata, iubita, a incetat ca visul. De aceea. de lacrimi infocate genele-i sunt pline si mana a inghetat pe harfa. Cam nepotrivite, caldura lacrimilor si inghetul ! «Junia» fratelui ca rdéusor de lapte lwase cursul lin... Cam greu de in- truchipat, si ca imagine si ca atmosferi, 0 astfel de comparatie pentru o «junie». Dar si privim partea referitoare la iubita : Jubeam o copilitd, o tanird in floare, O floare matinalé ce creste surdzind, Ce fird sé adune ’n viaté-o sdrutare, In dimineata vietii a incetat cdnténd... Fireste, pentru istoria ideologicd a D. Caracoulea — Arte Cuvdotuha 10 146 MORTUA poeziei, «visul» si copila stinsa’n floarea vietii ar putea fi luate drept un promontoriu al lui Bolintineanu in meditatia lui Emi- nescu. Dar, de fapt, nu e nimic comun, nicio vibratie lirica nu traieste in aceasta poezie plina de ornamente periferice, con- ventionale. Iar ca o ilustrare a usurintei, primul! vers al strofei ultime : Hu am trecut ca floarea aici in asté lume, nu se simte jenat alaturi de versul al treilea al aceleeasi strofe: Ah, de-as fi fost o floare purténd wn dulce num Mai apropiata de Mortua est ar parea bucata Morfii, care insd pluteste in generalitati, fiind vorba de toti mortii iubiti, nu de o anumitd durere. Pe fondul ei, se diferentiaza clar Emi- nescu. Ca imagini, nimic din orizontul si sugestia din Mortua est. Ca gandire, numai acest lee comun : fericit cine poate avea mangaierea unei vieti viitoare si nefericit poetul care nu o poate avea. La atata se reduce simtirea in fata mortii fiintelor iubite la Bolintineanu. Cat priveste O faté tdnara pe patul ei izvoare ne sunt cunoscute, se gasese in ea morfit, ale ca atatea imagini contradictorii si conventionale, incdt Eminescu nici la prima redaetare, Ja varsta de 16 ani, nu le-ar fi putut accepta. Amintese numai una: fata canta pe patul de moarte un cantec amar, ca al unui rob in lanturi. Ciudat cntec acela care, amar si duios, mai suna gsi ca rdul ce geme de grea ie: vijelie. Frivind in total imaginile lui Bolintineanu, te izbeste ca- racterul lor ornamental si marginal, de insirare asociativa. Acu~ mularea repetirilor este o forma freceventa. Pentru a ne m&r- gini numai la O fata téndra pe patul mortii, relev ci cea mai caracteristicAé dintre imagini este comparatia. Nu se margineste insa la o comparatie unica, ci acelasi lucru este trecut printr’un sir de comparatii, ceea ce aduce nu odata contraziceri ca acele strecurate in chiar prima strofa. Comparatiile lui Bolintineanu, avand un caracter periferic, nu contopesc lucrurile viu si unitar. Ele vadesc un spirit discursiv, pentruci nu sentimentul insufle- ELEGIA LUI ALECSANDRI \a7 teste imaginile, ci Intamplatoarele asociatii. Din lipsa unei ima- gini centrale si necesare, rezulta caracterul periferic al intregii expresii. Pentru conceptia maioresciana despre imagini, nu este o intamplare cA atunci cand vrea sa ilustreze valoarea imagi- nilor concepute ca reproducere de material sensibil, prirnul exemplu este tocmai o acumulare de comparatii din Bolinti- neanu. Indoita comparatie a lui Mircea cu un stejar si cu un munte i se pare un exemplu fericit. In 1866, in prima forma din care a iesit Mortua est, Emi- nescu recurge gi el la forma acumularii de comparatii. Renun- tarea insd Ia aceast& forma este o evident& desfacere de spi- ritul Bolintineanu. Siugura sugestie pe care Eminescu, in anii lui de adoles- centa, a putut-o primi dela Bolintineanu, a fost aceia a schemei ritmice. Intre mdsura din O fatd tdéndra pe patul morfti si aceea din Mortua est este o netagdduit& inrudire : amfibrachul de 12 silabe, in catrene cu rime incrucigate la Bolintineanu, insa pe- rechi la Eminescu. In situatia aceasta, meritul de a fi creat la noi elegia fa moartea iubitei revine lui V, Alecsandri, In Dedicatie, avem un bun mijloc de a diferentia pe cei doi poeti. Fireste, nu intreaga elegie este la inaltimea primei strofe. Rare ori s’a concentrat atata sumbru pe paleta Jui V. Alecsandri ca in versul initial : Tu care esti pierduta in neagra vesnicie. S'ar zice ci Alecsandri se desface aici de propriul sau fel, daci versul n’ar fi fondul pe care licdreste cu atat mai viu metafora Stelutdé mult iubita @ sufletului meu. In sine, imaginea ar parea banali. Dar prin situatia si accentul ei, are vieata si sund autentic. Versul urma- tor, Si care-odinioard luceai atdt de vie, 0 sporeste incorpo- rand-o in caldura amintirii, pentru ca, prin ultimul vers, Pe cand eram pe lume tu singurd si en, totul s fie izolat de restul existentei ca o valoare suprema si Invluit intr’o surdini de nostalgie. Din prima strofa te invalue atmosfera si simti cum 148 MORTUA ST in ea vibreaza accentele finale, in deosebi inaltarea amintirii mai presus de moarte. Sunt in elegia lui V. Alecsandri si destule lucruri sterse. Daca ne-am oprit la prima strofa, este nu numai pentru a fixa jalonul esential inainte de Eminescu, dar gsi pentrucé aduce o lumina in chestiunea autenticitatii imaginilor. Ca gi conceptia. ele sunt mai vechi decat V. Alecsandri. Desi le-am putea gasi corespondente dela Petrarca pana la Lamartine, ima- ginile primei strofe nu sunt invechite, pentru c& vieata vine din acel fluid invaluitor, ansamblul accentelor initiale. Dupa ce am incadrat astfel in lirica anterioara meditatia elegiaci a lui Eminescu, inainte de a o privi in expresia ei, nu este lipsit de interes ocolul de a-i descifra procesul de crea- tiune si de a-i indica zona izvoarelor. In ms. Academiei Nr. 2259, f. 1 si 2, avem sub titlul Elena, ja care s’a adaus apoi lapidarul Mortua est, cea mai veche forma pastrata din care a crescut meditatia, datata 1866, Octomvrie. Sunt 23 de strofe, dintre care doua incomplete, fata de cele 18 ale formei ultime. Nu as socoti marturia aceasta ca o varianta. dac& tocmai in partea ei ultima n’ar aparea ceva intr’adevar surprinzator : redactarea aceasta a adolescentului de 17 ani inchee cu 10 versuri care au alcdtuit, cu minime retusari, fina- Tul formei definitive. Aceasta persistenté a elementelor formale aparand atat de timpuriu, duce la fntrebarea daca nu se afla aici gi o influ- enta, eventual un izvor pretuit, care se cere identificat. O indi- eatie pare ca reiese chiar din prima strofa : Ca lampa ce piere veghiind pe mormanturi, Idee din palide-a noptilor génduri, Ca visul ce aripa-si moaie’n amar, Trecusi Wal sperantelor feeric hotar. Dupa primul vers, care are factura bolintineana, apare eiudatul Idee din palide-a noptilor ganduri. E greu de precizat PRIMA VARIANTA SI NOPTILE LUI YOUNG 149 ce a fost in cugetul tandrului cand a scris versul acesta. Si fi vrut si spuna ca a fost o resfrangere a unei idei-prototip ? Dar aceasta interpretare n’ar putea fi confirmata dec&t daca, in desfasurarea bucatii, am mai intalni resfrangeri din gandi- rea lui Platon, ceea ce nu este. Expresia a noptilor gdnduri trebue deci sa fie in legdtura cu alta constelatie de influente. Poezia meditativa a noptilor si a mormintelor, dar mai ales atmosfera literara a noastra dela 1860-1870, ne indru- meaza spre preromanticul englez Young. Este uimitor ce actual era acesta la noi, nu numai la Bolintineanu, dar la toti poetii vremii. Poate si unde prin continut parea mai aproape de vechea meditatie crestina. S’ar putea face o intreagé mono- grafie despre Young in literatura vremii la noi. Fat& de acest gust, se naste intrebarea daca ceva din meditatiile nocturne ale lui Young n’a intrat in alcdtuirea acestui timpuriu final. in traducerile romanice, opera lui poarta titlul Noptile. Acesta e si titlul dat de traducatorul roman, Simeon Marcovici, pe care Eminescu fl lauda. Germanii insi cunosteau opera sub titlul

    Vous aimerez peut-être aussi