Arhitectura Invizibila: Noi interpretari ale spatiului in

arhitectura contemporana

1.Introducere
1.1Argument
2.Procesul de evolutie arhitecturala - Scurt Istoric
3.Limite si spatii Secolul XIX
- industrializare
- Bauhaus noul plan
4. Division vs Diffusion
- scurt istoric
- scoala japoneza
5. Studii de caz
- Toyo Ito Limitele difuze ale arhitecturi
- SANAA Catre arhitectura efemera
- Sou Fujimoto Arhitectura primitiva
- Junya Ishigami Arhitectura este aer
6. Teoria spatiului aprioric sau potential
- Situl
- A simti fara a cunoaste
- Fenomenul perceptiei spatiale

7. Noi modele ale spatiului

- Arhitectura simbiotica
- Flow-ul ca generator de spatiu
- Conceptul la scara macro

8. O noua arhitectura pentru o noua societate

9. Concluzii

1. Intro

Aceasta lucrare exploreaza multiple intelesuri si implicatii ale spatiului in arhitectura

contemporana. Spatiul poate defini sau elimina ierarhi si bariere sociale, ridicand probleme de
intimitate si siguranta.Spatiul si transparenta spatiala creaza o diversitate de relatii si clarifica
visual, conceptual si functional totodata, oferind o simultana perceptive a diferitelor locatii
spatiale. Aceeasi transparenta spatiala sugereaza anumite calitati si furnizeaza oportunitati de
exploatare a dicotomiilor translucent-opac, deschidere-inchidere, public-privat. Transparenta
inseamna a creea o diversitate de relatii. Nefiind necesar de a vedea, mereu, prin ea.
Transparenta mai inseamna claritate, nu doar vizuala ci si conceptuala (Blau, 2008-2009, p.
30).

Experienta spatiului este o nevoie comuna si vitala a omului, similara cu hrana, somnul si
imbracamintea. Specia umana a mostenit nevoia emotionala de a experimenta spatiul cu
scopul de a satisfice nevoile si obiectivele pentru care spatiul este menit a fi folosit. Pentru
atingerea acestor obiective particulare este nevoie de situatii particulare. Astfel experiente
spatiale ar trebui definite si conditionate pentru a genera raspunsuri adecvate in spatial dat.

Aceste experiente spatiale formeaza o secventa, in care fiecare experienta in sine este
conditionata de experiente successive de trecute si probabil viitoare experiente. Schimbarea
rapida de experiente. De la o conditie la alta cauzeaza separarea starilor fizice si psihice, de
obicei rezultand in situatii stresante si neadecvate de comportament ale utilizatorilor. Spatiile
de tranzitie fiind cele care pot evita aceste situatii prin conditionarea experientei spatiale a
oamenilor.

Motivatia reprezinta nevoia psihologica de baza ce ar trebuie satisfacuta in aceste spatii de

tranzitii. Motivatia este cea care reuseste sa isi indeplineasca rolul sustinand aceasta secventa
de emtii si actiuni. In arhitectura, spatiile intermediare sunt cele care ajuta oamenii in
experimentarea spatiului, indreptandu-i treptat spre indeplinirea obiectivului final al
cladirii.Acesta se mai numeste si threshold space sau asa numitul Prag-ul.

Spatiile natural sunt nevoia de baza a experientei si caracteristicii umane, ele asigura
inspiratie, confort si relaxare. Datorita reciprocitatii relatiei cladirii, si totodata datorita
infinitei motivatii atribuite, spatiile de tip Prag pot fi folosite pentru a atinge acest Final. Fie
prin spatii naturale fie prin combinatii ale spatiunui natural si cel construit, aceste gradini pot
fi facute sa indeplineasca un task si in mod normal iau doua forme, spatii de tranzitie
camerasau spatii de tranzitie visual prin panorama sau vista, locul de relevatie.

Aceste tipuri de spatii out door pot fi formate pentru a sadisface diferitele spatii transitionale,
generandd comportamente tranzitionale.

Prin urmare in relatia cu experienta arhitecturala, Pragurile bine gandite conditioneaza

comportamentul utilizatorului si il conduc, treptat in atingerea scopului suprem al cladirii
creiind din experienta arhitecturala una mai eficienta si de success. Unul din pragurile cele
mai importante este in cele din urma insusi situl, care formeaza o relatie reciproca cu cladirea
necesitatea unui bun dialog intre cele doua fiind imperativ ???

Arhitectura invisibila poate fi conceputa ca spatiu. La propriu - Ceea ce este cuprins de

pereti si este experimentat acolo. La figurat regiunea a carei interpretare/sens este dat de cei
care o folosesc. Acest spatiu poate fi abordat fie fenomenologic sau ideologic. Fiecare
activitate isi ia locul in spatiu dar si produce o ordine spatiala. Oamenii consuma si produc
spatiu in acelasi timp. Acesti utilizatori de spatiu exista acum, mai mult ca niciodata, intr-o
situatie culturala in care spatial a devenit o problema existentiala si morala. Implicit si
explicit, seteaza tonul pentru fiecare dezbatere culturala din ultimii ani.

Ce fel de spatiu este sub semnul intrebarii ? Spatiul vizual, psihic, psihologic sau
comportamental? Spatiul interior, urban sau periferal ? Spatiu ca o suma de alte spatii, ca o
substanta negative, sau ca chestie in sine? Si, daca este o chestie, o entitate independenta,
poate fi o dimensiune a gandului, o notiune? Si poate, in ciuda faptului ca se reprezinta pe
sine, sa fie reprezentativ si pentru altceva ? Este spatiul mai mult decat cutia in care se
petrece? Poate spatiul in sine sa aiba o insemnatate ca atmosfera sau ambianta? Cum, in cele
din urma, putem caracteriza varietatea de spatii? Ce concepte avem nevoie? Spatiul global?
Hiperspatiu? Spatiu virtual ? Si de ce dam diferite valori pentru spatiu vid si gol?

Aceste intrebari apar in mod repetat. Cand cultura era dominate de o ideologia unei elite,
exista consens asupra acestor intrebari. Nu reprezentau inca o problema. Acum ca
pluralismul, in sine, a devenit o ideologie, acum ca individualul, fragmentul si individualul
fragmentat au fost pusi pe un pedestal, intrebarea de spatiu a devenit evitata de un Babel
global. Nu ca asta ar impedica dezbaterea in orice fel. Ba din contra, natura problematica a
spatiul tinde sa fie stresata din ce in ce mai frecvent. Anxietatea erei noastre are de a face in
mod fundamental cu spatiul, iar, fara nici un dubiu, mult mai mult decat are de-a face timpul.
Faucault 1967. Prin urmare, el, a setat tonul pentru perioada culturala in care toate conceptiile
metafizice si transcedentale ale timpului, au fost demontate, pentru a face loc unui mod de
percepere mai iminenta a lucrurilor. Gandirea s-a indreptat catre celalalt in loc de cel de
sus sau spre utopie. Am devenit constienti de lumea alaturata in exact acelasi moment in
care pretul pentru a crede lumea de sus a devenit oribil de clar. Timpul, componentul de
baza al ideologiei Mordernismului si ingrediantul de baza al procesului de modernizare, nu a
mai fost la moda. Spatiul a devenit ingredientul vital in gandirea Post-Modernista. Nu spatiul
ca enitatea tridimensionala si/sau fizica, ci ca o categorie. The new spaciality implicit in the
Post-Modern(Frederic Jameson). Este spatiul si nu timpul cel ce-si ascunde consecintele de
noi ( John Berger ) Dar ce consecinte ? John Urry It is space rather than time which is the
distinctively significant dimension of contemporany capitalism

Aici concepem spatiul ca un microcosm de o anume mentalitate. Spatiul nu este doar parte
fizica si spirituala a universului, dar si o expresie a acestuia. Arata ordinea lucrurilor stratificarea verticala de la profan la sacru si - stratificarea orizontala a structurilor sociale,
culturale, economice cat si geografice.
Categoria fizica a spatiului a devenit un topic de larg interes inca de la inceputul speculatiilor
stiintifice. Spatiul este un determinant filozofic al locului, un motiv sufficient (Satz vom
Grunde) ce face universul thinkable and intelligible. De-a lungul istoriei, multi ganditori,
filosofi, scriitori, s-au oprit asupra conceptului de spatiu si au incercat sa-I gaseasca esenta.
Atat din punct de vedere fizic cat si filosific, spatiul a fost si este in continuare un pilon de
cunostinte si prin urmare un topic de reflexie critica.

Totusi spatiul nu a fost niciodata punctual unei discutii. Atat timp cat omul s-a vazut ca avand
o conexiune organica cu divinitatea, spatiul era identic cu substanta divina. Dupa secolul
XVIII, insa, ca urmare a cresterii subjectivismului personal, parasirea paradigmei clasice,
spatiul a devenit teatrul in care omul a fost obligat sa-si gaseasca singur locul. Cand indoiala
fata de Divinitate trecea de un anumit punct, ramane doar spatiu.

In zilele noastre filosofii sunt preocupati de mobilitate si circulatie; arhitectii au lasat deoparte
dogma Modernista dar raman in continuare preocupati de efectul spatial sociologii studiaza
spatiul ca social construit; artistii creeaza arta petru un anume loc; ecologistii proclama limita
de crestere. Adaugand acestei liste enorma crestere a miscarilor de migratie, universalizarea
diasporei, adaugand si caderea Cortinei de Fier si dezvoltarea rapida a realitatii virtuale si
simulatiilor spatiale devine foarte clar de ce a devenit o explosive in jargonul spatial.

Nu pana in zilele noastre, in aceste vremuri de mobilitatea si virtualizare fara precedent, idea
de spatiu incepe sa treaca prin filtrul nostrum. Un spatiu real sau experienta spatiala devin din
ce in ce mai putin necesare. Indatorandu-se mai mult tehnologiilor de proiectie a spatiului
precum telecomunicatiile ,tv, fax, date etc. Casa a devenit pe atat de mult un spatiu de lucru
pe cat spatiul de odihna . Totusi ne instrainam fizic mai mult si mai departe ca niciodata, insa
spatiile instrainate au ajuns sa semene din ce in ce mai mult. Ne promovam cultura asupra
altora prin agentiile transnationale de turism. Suntem deja conditionati atunci cand mergem
undeva, experimentam spatiul nu ca un process ci ca pe un dictat al ghid-ului . Vizitam
atractii turistice, dar evitam locurile unde realitatiile sociale sunt prea evidente.

In cele din urma, spatiul isi pierde tridimensionalitatea prin reducerea la o imagine. Cu toate
ca traim intr-un spatiu tridimensional, nu-l mai experimentam pana nu vedem filmarea sau
fotografiile dupa. Spatiul fizic, geographic nu mai este sursa unei identitati. S-a ajuns in
aceasta situatie printr-o intreaga serie de activitati ce nu sunt neaparat legate de spatiu.
Realitatea unei experiente nu mai este neaparat sincronizata cu un evenimentul in sine.

La prima vedere,aceasta problema a spatiului pare a fi primus inter pares al problemlor

arhitecturale. Pana la urma este creatia de spatiu cea care da arhitecturii al ei raison detre
alaturi de scuptura. Si cine la experimentarea arhitecturii lui Borromini sau Soufflot spre
exemplu, ar nega existenta unei inalte constientizari spatiale. Cu toate acestea, spatiul nu a
devenit un constient concept architectonic de cat odata cu sfarsitul secolul al XIX-lea.
Teoreticieni precum August Schmarsow si Adolf Hildebrant au fost printer primi care au
formulat o teorie explicita a spatiului in arhitectura. Spatiul a devenit intr-o perioada foarte
scurta ca materie prima pentru produsul de arhitectura. Nu a trecut mult pana cand arhitecti
precum Loos, Beriange, Schlemmer, Maholy Nagy, Mies van de Rohe, Scharoun si multi altii,
au declarant ca spatiul ca fiind scopul muncii lor. Pentru unii a fost miscarea poetica prin
spatiu, pentru altii ergonomia, insa pentru altii a fost nevoie de transparenta optica; asadar
toate intelesurile arhitectonice precum masa, structura, lumina, etc. au fost
subordonate/inlocuite/inovate pentru a obtine spatiul droit.

Dupa al 2-lea razboi mondial