Vous êtes sur la page 1sur 7

Elementele

În majoritatea culturilor lumii, lumea este construită pe cele 4 elemente fără de care nu ar exista
viaţa: Apa, Aerul, Focul şi Pământul. Acestea sunt elementele universale ce constituie premisa
existenţei Vieţii aşa cum o cunoaştem noi azi.
Ulterior, omul a început să lucreze şi cu un al 5-lea element, mai special – Spiritul, aceasta în
măsura în care cultura s-a dezvoltat iar oamenii au început să studieze mecanismele vieţii interioare şi
metodele de iluminare şi suprimare a morţii.
Cele 4 elemente primare sunt arhicunoscute şi îndelung folosite de către alchimişti care le-au
atribuit o serie de corespondenţe.
Wicca le atribuie acestor elemente o semnificaţie şi o preţuire deosebită, corelându-le cu diferite
culori, lucruri, plante, animale, pietre semipreţioase, planete, semne pentru a realiza conexiunea magică
necesară ritualului. Magia lucrează prin corespondenţă, motiv pentru care realizează relaţii între toate
lucrurile.
Nu toţi vrăjitorii însă utilizează corespondenţele elementale şi nu toţi lucrează cu gardienii
elementali. Gardienii elementali pot deveni periculoşi în cazul unei utilizări cu intenţii rele sau de
apărare. De asemenea ei pot acţiona vizibil în planul fizic, în funcţie de puterea alocată în ritual şi
puterea interioară.
Elementele reprezintă cele 4 direcţii ale cercului magic, pe care îl protejează în momentul în care
se ridică Gardienii în planul subtil.
Trebuie sa înţelegem foarte bine faptul că lucrurile se schimbă sau acţionează mai întâi în planul
subtil, după care se observă în diverse forme acţiunea în planul fizic. Acesta este şi motivul pentru care
fiecare lucru realizat în planul subtil, are o anumită marjă de timp în care se va manifesta, iar cei care
nu au răbdare, nevăzând rezultatele imediate – şi mă refer la cei neavizaţi – tind sa renunţe şi să se
gândească mereu că nu a mers...
Energia se află tot timpul în mişcare. Ea trebuie dirijată pentru a lua forma pe care noi dorim să
o obţinem. Această dirijare uneori poate dura o zi, o lună sau un an...
Timpul este o valoare care nu se măsoară neapărat în minute şi secunde....
Timpul uman diferă de timpul dintre planurile astrale de exemplu.
Totul este format din energie de diferite nivele, de exemplu: un scaun este o formă de energie mai
comasată decât apa dintr-un vas, nu? Energia se află în orice lucru şi deci , în orice spaţiu.
Elementele investite cu puterea noastră interioară, ne păzesc cercul, ne protejează şi ne ajută la
dirijarea energiei în planurile subtile.
Astfel, la un moment dat, un element oarecare sau elementul care ne caracterizează se poate
supraîncărca sau se poate goli de energie, motiv pentru care este necesară echilibrarea. Prin
corespondenţe se poate observa modul în care putem lucra cu elementele, direcţia de lucru şi direcţia de
simţire a efectelor.
Cunoaşterea elementelor, a simbolurilor, a divinităţilor şi a corespondenţelor este imperativă
deoarece totul trebuie menţinut în echilibru, iar dezarmonia nu duce la rezultatele scontate, ci
dimpotrivă, poate înrăutăţi lucrurile deşi intenţiile dumneavoastră pot fi bune.

Elementul Aer. Corespondenţe


Direcţie: Est
Sex: masculin
Culoare: Galben
Anotimp: primăvara
Zi: miercuri
Timpul zilei: răsăritul soarelui
Piatra semipreţioasă: Topaz, aventurină, flourite, cristale, ametist, pietre galbene sau albastre
Beţişor parfumat: Galbanum, Frankincense
Planeta dominantă: Jupiter, Mercur
Sens magic: Filozofia, cunoaşterea
Simţ: a atinge
Unelte magice: bagheta, evantai, sabia, creionul/stiloul, obiectul de ars beţişoarele parfumate, pene,
clopoţei
Arhanghel: Rafael – vindecarea Domnului
Zei: Eurus, Ioskeha, Alieon, Aquillo, Boreas, Enlil, Vaya, Zephyrus, Mercur, Hermes, Shu, Thoth
Zeiţe: (fecioara) Aradia, Arianrhod, Athena, Nuit, Urania, Oya, Feng Pho-Pho, Nut,
Spirite elementale: Sylphidele
Conducător elemental: Paralda
Atribute: masculin-androgin, activ- mediator, neutru-conducător, cald şi umed
Guvernează: mintea, intelectul, reţiunea, intuiţia, gândirea abstractă, cunoaşterea, mişcarea, armonia,
justiţia, teoria, înţelegerea, respiraţia, vorbirea, meditaţia, libertatea
Virtuţi: sociabilitatea, optimismul, dexteritatea, sănătatea, persuasiunea, prietenia, cunoştinţele,
bunătatea, veselia, luciditatea, inteligenţa, raţiunea, aventura
Vicii: frivolitate, minte absentă, uşor de distras, contemplator, uşuratic, intelectualizează în loc să simtă,
neloial, egoist
Semn zodiacal: gemeni, balanţă, vărsător
Tipuri de magie: găsirea unui obiect pierdut sau furat, magia celor 4 vânturi, vizualizări, divinaţie,
profeţie, karma, videcare herbolistică, purificări, călătorii
Energie: protectivă
Arcana Majoră: Prostul (0)
Arcana Minoră: spadele
Rune: Ansuz, Raidho, Eihwaz, Tiwaz
Animal reprezentativ: vulturul, orice pasăre, insecte
Plante: acacia, benzoin, cuişoare, dill, frankincense, levănţică, lămâi, myrrh, pin
Părţi ale corpului: piept, plămâni, gât
Prea încărcat: e foarte vorbăreţ, tinde să intelectualize prea mult
Descărcat: gândire confuză, dificultăţi de exprimare

Elementul Foc. Corespondenţe


Direcţie: Sud
Sex: masculin
Culoare: Roşu, Auriu, Galben şi Portocaliu
Anotimp: vara
Zi: duminică
Timpul zilei: amiază
Piatra semipreţioasă: chihlimbar, diamant, citrină, lacrima apaşului, carnelian, piatra sângelui, obsidian,
rubin, ochi-de-tigru, topaz
Beţişor parfumat:
Planeta dominantă: Soare, Marte
Sens magic: A putea
Simţ: vederea
Unelte magice: Athame, Sabia, Bastonul, Cercei, pipă, lumânări
Arhanghel: Mihail
Zei: Lugh, Agni, Ogun, Vulcan, Hepaetus, Horus, Prometeu
Zeiţe: (mama) Yamaya, Brighid, Aine, Maia, Vesta, Pele, Hestia
Spirite elementale: salamandre
Conducător elemental: Djinn
Atribute: luminos, subţire şi în mişcare
Guvernează: pasiunea, dorinţa sexuală, puterea fizică, puterea voinţei, energia, viaţa, sănătatea,
transformarea, haosul şi purificarea.
Virtuţi: energetic, entuziast, îndrăzneţ, incăpăţânat, loial
Vicii: încăpăţânare excesivă, lacom, gelos, răzbunător, mânios, rău, agresiv, posesiv, egoist
Semn zodiacal: berbec, leu, săgetător
Tipuri de magie: tantra, furtuni, magia lumânărilor, sex, protecţie, angajare, treburi legale, curaj
Energie: protectivă, destructivă şi constructivă
Arcana Majoră: Judecata (XX), Soarele, Puterea, Împăratul
Arcana Minoră: bastoanele
Rune: Thurisaz, Kenaz, Naudhiz, Sowilo, Ingwaz
Animal reprezentativ: salamandre, albine, greiere, scorpion
Plante: mirodenii- rozmarin, piper, chili, tabac, scorţişoară, bouganvilla, în general seminţele
Părţi ale corpului: capul
Prea încărcat: dominator, egocentric, violent
Descărcat: se simte inferior sau apatic, fără energie

Elementul Apă. Corespondenţe


Direcţie: Vest
Sex: feminin
Culoare: Argintiu, Violet, Alb, Albastru
Anotimp: toamna sau iarna
Zi: luni, vineri
Timpul zilei: apus
Piatra Semipreţioasă: piatra lunii, perla, ametist, aquamarin, beril, calcedonie, coral, lapis lazuli, safir,
selenită, jad
Beţişor parfumat: Moon
Planeta dominantă: Luna
Sens magic: Dragostea, Adorarea
Simţ: Gustul
Unelte magice: oala magică, pensule de pictat, cristalul de divinaţie, bolul, scoici, corali
Arhanghel: Gabriel
Zei: Poseidon, Neptun, Lir, Imset, Apo, Dzlan, Ea, Manannan, Osiris
Zeiţe: (bătrâna) Boann, Venus, Cleone, Doris, Fand, Ganga, Afrodita, Danae, Isis,Tiamat, Mari,
Mariamne, Zemaza
Spirite elementale: Undine
Conducător elemental: Djinn, Niksa
Atribute: rece, umed, greu şi pasiv
Guvernează: dragostea, romantismul, puterile psihice, creşterea spirituală, fertilitatea, divinaţia, magia
viselor, călătorii astrale, protecţie, meditaţia, planurile astrale, contactul cu spiritele, vindecarea,
moartea, (re)naşterea, transformare şi purificare, bun simţ provenit din experienţă, subconştientul .
Virtuţi: înţelepciune, claritate, emotivitate, intuiţie, iertare, graţie, sensibilitate, compasiune
Vicii: incărcare emoţională, lenevie, mesiguranţă, frigiditate, indiferenţă, dependenţă
Semn zodiacal: peşti, rac, scorpion
Tipuri de magie:gheaţa, oglinda, ceaţa, zăpada, marea, magnetism Energie: protectivă, destructivă şi
constructivă
Arcana Majoră: Spânzuratul, Luna, Moartea
Arcana Minoră: cupele
Rune: Urus, Gebo, Hagalaz, Isa, Pethro, Ehwaz, Laguz, Dagaz
Animal reprezentativ: Delfinul, orca, căluţul de mare, scorpion, şarpe
Plante: lotus, liliac, iasomie, vanilie, nuferi,
Părţi ale corpului: stomac
Prea încărcat: hipersensibil
Descărcat: rece, natură ne-emotivă

Elementul Pământ. Corespodenţe


Direcţie: Nord
Sex: feminin
Culoare: maron, verde, albastru, galben
Anotimp: iarna
Zi: niciuna
Timpul zilei: miezul nopţii
Piatra Semipreţioasă: amazonit, ochiul pisicii, esmerald, jad, malachit, peridot, turcoaz
Beţişor parfumat:
Planeta dominantă: Terra
Sens magic: Inţelepciunea
Simţ: mirosul
Unelte magice:disc, pentagrama, pietre, sare, ciocan, vas cu pământ, scut, roata, lănţişor, nisip, toba,
cristale
Arhanghel: Auriel (Uriel)
Zei: Dagon, Ishuara, Hapi, Aker
Zeiţe:Gaia, Eriu, Tellis Mater, Mati, Ma-Emma
Spirite elementale: Gnomi
Conducător elemental: Ghob
Atribute: rece, uscat, greu şi pasiv
Guvernează: corpul fizic, fertilitatea, casa, animalele, magia ecologică, prosperitate, bogăţie, vindecare,
împământare şi centrare a energiilor
Virtuţi: de încredere, punctual, stabil, perseverent
Vicii: lăcomie, senzualitate excesivă, materialism, neprogresiv
Semn zodiacal: taur, fecioara, capricornul
Tipuri de magie: fertilitate, prosperitate, regnul vegetal, divinatie
Energie: protectivă
Arcana Majoră: Împărăteasa
Arcana Minoră: pentaculii
Rune: Fehu, Wunjo, Jera, Berkano, Mannaz, Othala
Animal reprezentativ: Şerpi, păianjeniim maimuţa, boul
Plante: bumbac, coada-calului, brad, patchouli
Părţi ale corpului: oase, organele sexuale
Prea încărcat: materialist, cerc mic de idei
Descărcat: de neîncredere, nepăsător, fără gust

Elementul Spirit
Direcţia: centru, circumferinţa
Aspectul major: totul şi nimicul
Unelte magice: cercul, sinele, coarde, punguţe de vrajă
Nume: Ether, Aethyr, Akasha, Quitessence, Nyv
Archangel: Metatron
Culoare: Alb luminos, stălucitor
Calităţi: nu are timp sau spaţiu necesar existenţei
Arcana majoră: Judecata, Prostul, Lumea
Plante: mărul
Simbol: spirala, Cosmosul
Părţi ale corpului: coloana vertebrală
Sens magic: sufletul nemuritor, supraconştiinţa
Spiritul este elementul transcendentului, transformarii, schimbării, timpului, totului, unităţii şi
haosului total.Este forţa primară ce curge în fiecare dintre noi şi în toate celelalte lucruri şi
totodată cea mai puternică forţă.
Nu toată lumea foloseşte acest element de sine stătător, deoarece este considerat ca fiind voinţa
noastră, zeii, energie mereu activă, în orice moment.

De ce sunt elementele atât de importante? Poate staţi să vă întrebaţi.


După cum am mai spus, totul se reduce la simbolistică.
Anul se divide în patru anotimpuri: primul este de o complexitate frigidă, şi este iarna; al doilea este
complexiatea aerului, şi este primăvara; apoi urmează al treilea, vara, care reprezintă focul, iar al
patrulea, când fructele se maturizează, este toamna.
Simbolurile alchimişilor ne redau câteva informaţtii foarte importante:

Aerul şi Focul sunt în vârf datorită atributelor pe care le au: masculine, active,
yang.

Pământul şi Apa sunt la bază datorită atributelor lor: feminine, passive, yin.
Mai mult, Focul şi Apa sunt nişte elemente foarte simple, reprezentate de un triunghi simplu cu
vârful îndreptat în sus şi un triunghi simplu cu vârful îndreptat în jos, în timp ce Aerul şi Pământul
sunt reprezentate mai complex, ceea ce sugerează că mai întâi au apărut Focul şi Apa, iar mai apoi
Aerul şi Pământul. Se poate avansa în acest sens la teoria conform căreia, mai întâi apar părinţii:
Focul -tată şi Apa - mamă, iar după aceea copiii:Aerul – fiu şi Pământul – fiica. De asemenea, Biblia
introduce mai întâi Lumina (focul) şi Apa înaintea Aerului şi a Pământului.
Dacă unim Familia, părinţii cu copiii, obţinem unul dintre cele mai importante simboluri
(crestine): Sigiliul lui Solomon.

Vous aimerez peut-être aussi