Vous êtes sur la page 1sur 14
 
 Revista Româneasc 
ă 
 pentru  Educa 
 ţ 
ie Multidimensional 
ă 
 
17
 Semn
ş
i cuvânt în filosofia lui Giambattista Vico
[Sign and word on the philosophy of Giambattista Vico]
Gabriela LUNGU
1
 
 Abstract 
 
 The text approaches a major problem for the contemporary developments of philosophy, being included in the efforts made to surpass the different forms of dualism and in a context, to think out language not as a mere instrument for knowledge, but as a form of knowledge in itself. Giambattista  Vico thinks that language is not only articulated, but it is, at the same time,  visual, composed from
 paroli reali 
 (real words) and materialized through gestures, signs, and in which the unreal-imaginary aspect and the corporeal-sensitive element occupy an important place.
Key Words:
philosophy, language, semioza, symbol, sign
1
 Gabriela Lungu - Ph.D Sttudent in Philosophy at "Al. I. Cuza" University, Iasi, Email gabilungu_74@yahoo.com,
 
Semn
ş
i cuvânt în filodofia Giambattista Vico
Gabriela Lungu
18Filosofia limbajului a avut mereu importan
ţă
 în studiile vichiene, totu
ş
i nu se poate spune c
ă
 centralitatea limbajului în
Scienza Nouva 
 este ast
ă
zi admis
ă
 unanim, cu atât mai pu
ţ
in se poate spune c
ă
 apreciat
ă
 
ş
i recunoscut
ă
, este
ş
i evaluat
ă
 din plin în reflec
ţ
iile sale asupra concep
ţ
iei filosofiei
ş
i tentativei de a o reconstrui. Consider
ă
m c
ă
 nu numai în forma sa definitiv 
ă
, ci
ş
i în celelalte dou
ă
 edi
ţ
ii anterioare, precum
ş
i în toate scrierile care o preced, de la
Orazioni inaugurali,
 la
L’antichissima sapienza degli italici 
 
ş
i în
Diritto Universale 
,
 problema limbajului ocup
ă
 un loc central, în jurul c
ă
reia graviteaz
ă
 
ş
i alte aspecte, cu greutate pentru om. În fond asta se explic
ă
 
ş
i cu orientarea studiilor lui Vico care, cuprinzând domenii diverse, de la drept la moral
ă
, de la estetic
ă
 la educa
ţ
ie,
ă
se
ş
te totu
ş
i mereu punctul de plecare în studiile literare
ş
i retorice
ş
i de aici în cercetarea limbajului, pentru a se realiza apoi deplin într-o concep
ţ
ie filosofic
ă
 asupra omului
ş
i lumii.Vico este un om de
ş
coal
ă
 iar domeniile din care se alimenteaz
ă
 specula
ţ
ia sa sunt acelea ale culturii istorico-literare, care i-au fost transmise lui de tradi
ţ
ia umanist
ă
, cu implica
ţ
iile profunde pe care ea le implic
ă
. Importante contribu
ţ
ii, mai ales în ultimele decenii, dedicate temei limbajului la Vico sunt adesea prezentate în mod timid ca
ş
i contribu
ţ
ii sectoriale, sau au sfâr
ş
it oricum, prin a fi considerate astfel. La aceasta se adaug 
ă
 
ş
i aten
ţ
ia slab
ă
 manifestat
ă
 fa
ţă
 de aceast
ă
 tem
ă
 în studiile vichiene de mare importan
ţă
, chiar recente. La sfâr
ş
itul anilor cinzeci Antonio Pagliaro a fost cel care a remarcat faptul c
ă
 
în numeroasele
ş 
i excelentele studii, dedicate gândirii lui Vico, problema limbajului, de 
ş 
i nu este cu totul ignorat 
ă 
 ,
ă 
mâne totu 
ş 
i într-o pozi 
 ţ 
ie marginal 
ă 
 
(Pagliaro, 1961:301).  Tocmai de aceea, nu pare lipsit
ă
 de importan
ţă
 sublinierea faptului c
ă
 
la discoverta 
 filosofului nostru, care este
la chiave maestra 
 a noii
ş
tiin
ţ
e, se realizeaz
ă
 cu
ş
i în limbaj.  A considera limbajul un fenomen marginal sau izolat în filosofia lui  Vico, ar însemna nu numai neglijarea unui aspect mai mult sau mai pu
ţ
in important al acesteia, ci a lipsi de-a dreptul axul central în jurul c
ă
ruia se constituie. Consider
ă
m c
ă
 la Vico, reflec
ţ
ia asupra limbajului nu se dezvolt
ă
 în continuarea reflec
ţ
iei sale asupra istoriei, ci invers, de la un nou mod de a  în
ţ
elege limbajul izvor
ăş
te un nou mod de a în
ţ
elege istoria umanit
ăţ
ii. Aici se
ă
se
ş
te originalitatea filosofiei sale care, tocmai ca filosofie a limbajului, poate s
ă
 se propun
ă
 ca
scienza nouva.
 La baz
ă
 se afl
ă
 o r
ă
sturnare de perspectiv 
ă
 asupra limbajului, care se configureaz
ă
 în mediul de studii familiare lui Vico, acela al retoricii. Dep
ăş
ind concep
ţ
ia instrumental
ă
 care caracteriza tradi
ţ
ia filosofic
ă
 precedent
ă
, limbajul va fi examinat nu în rela
ţ
ie cu altceva, ci în sine
ş
i prin sine. Originea
ş
i dezvoltarea limbajului se impun ca teme centrale în
Ş 
tiin 
 ţ 
a  Nou 
ă 
. Orice argument care este adus în discu
ţ
ie aici, presupune mereu o perspectiv 
ă
 cu caracter lingvistic, ce constituie oricum principiul interpretativ ultim. Din paginile acestei lucr
ă
ri vichiene
 
afl
ă
m c
ă
:
 dificultatea problemei- 
legat
ă
 de limbaj
- decurge din faptul c 
ă 
 to
 ţ 
i înv 
ăţ 
 ţ 
ii au socotit drept lucruri diferite originea literelor
ş 
i originea limbilor, care prin natura lucrurilor erau legate una de alta; de 
ş 
i cunoscând cele dou 
ă 
 
 
 Revista Româneasc 
ă 
 pentru  Educa 
 ţ 
ie Multidimensional 
ă 
 
19
cuvinte «gramatic 
ă 
 »
ş 
i «caractere», ei ar fi trebuit s 
ă 
ş 
i dea seama de acest lucru
(Vico, 1968:429).  Vico identific
ă
 geneza limbajului în ultima perioad
ă
 a stadiului de s
ă
lb
ă
ticie al omenirii, în care
a
ă 
zut 
 o parte a umanit
ăţ
ii, ca urmare a potopului universal (este exclus de la acest stadiu de dec
ă
dere, de
bestioni 
 poporul evreu, care, pentru acest motiv este considerat poporul ales ):
ă 
rin 
 ţ 
ii omenirii p
ă 
 gâne, au  fost desigur oameni apar 
 ţ 
inând raselor n 
ă 
scute din Cham, din Iafet
ş 
i din Sem. Cei dintâi,  foarte curând, ceilal 
 ţ 
i, câtva timp mai târziu, iar ultimii, dup
ă 
 ace 
ş 
tia, a 
ş 
adar cu to
 ţ 
ii au  p
ă 
ă 
sit treptat religia cea adev 
ă 
rat 
ă 
 care era aceea a p
ă 
rintelui comun, Noe; dar, în orânduirea de atunci, bazat 
ă 
 pe familie, ea singur 
ă 
 era în stare s 
ă 
-i
 ţ 
in 
ă 
 uni 
 ţ 
i în alc 
ă 
tuirea societ 
ăţ 
ii omene 
ş 
ti,
ş 
i aceasta prin institu 
 ţ 
ia
ă 
ă 
toriei
ş 
i prin înse 
ş 
i familiile astfel create
(Vico, 1972:369). Evolu
ţ
ia limbajului, a
ş
a cum o prezint
ă
 filosoful italian, începe de la perioada celor numi
ţ
i
bestioni 
 pân
ă
 la cea actual
ă
. Vico distinge trei perioade sau  vârste în dezvoltarea omenirii p
ă
gâne sub profil politic-juridic, precum
ş
i lingvistic, care se conduc dup
ă
 
cauze
ş 
i efecte care se succed într-o ordine constant 
ă 
 
ş 
i neîntrerupt 
ă 
 , în care na 
 ţ 
iunile manifest 
ă 
 trei feluri de moravuri, din acestea trei feluri de drepturi naturale ale popoarelor, iar ca urmare a acestor drepturi, s-au orânduit trei feluri de state civile sau republici; iar pentru ca oamenii, ajun 
ş 
i a tr 
ă 
i într-o societate civilizat 
ă 
 ,
ă 
ş 
i  poat 
ă 
 comunica între ei cele trei feluri de lucruri mai sus ar 
ă 
tate, s-au format trei specii diferite de limbi
ş 
i tot atâtea feluri de caractere alfabetice
(Vico, 1972:450). Trezirea celor numi
ţ
i
bestioni
postdiluvieni la umanitate a început în
vârsta divin 
ă 
. Urmeaz
ă
 vârsta a doua, cea a
eroilor 
 
ş
i, în sfâr
ş
it cea a
oamenilor 
. Sub profil politic-institu
ţ
ional celor trei perioade le corespund în primul rând, organizarea în
orde 
, clanuri sau familii, guvernate în mod teocratic, în al doilea rând o societate de caste-de
eroi,
 guvernat
ă
 în mod aristocratic-oligarhic,
ş
i în sfâr
ş
it, în al treilea rând, statele organizate în mod monarhic sau democratic. Acestor trei forme de organizare politic
ă
 le corespund
trei limbi 
 diferite: limba
divin 
ă 
 , eroic 
ă 
 
ş 
i uman 
ă 
.
În mod corespunz
ă
tor semnifican
ţ
ii primei limbi sunt
atti 
, adic
ă
 
 gestur 
i sau
corpuri 
; semnifican
ţ
ii celei de a doua limbi sunt
imprese eroiche 
, adic
ă
 embleme heraldice, descrise ca asem
ă
n
ă
ri, compara
ţ
ii, metafore
ş
i propriet
ăţ
i naturale. Numai semnifican
ţ
ii limbii a treia sunt cuvinte.  Vorbim, prin urmare, de prioritatea
limbajului 
 
vizual 
 (gesturi, hieroglife, ac
ţ
iuni), iar aceasta nu se datoreaz
ă
 unei superiorit
ăţ
i gnoseologice
ş
i comunicative fa
ţă
 de cuvinte
ş
i fa
ţă
 de literele alfabetice, ci unei preceden
ţ
e cronologice.
Ş
i printr-o serie de
 Axiome (LXIV-LXVII)
 care dovedesc o dezvoltare a civiliza
ţ
iei de la forme elementare, la forme mereu mai sofisticate
ş
i complexe, Vico relev 
ă
 faptul c
ă
 maniera cea mai natural
ă
 
ş
i mai instinctiv 
ă
 de comunicarea este cea prin imagini. O dovedesc surzii
ş
i mu
ţ
ii, care pot s
ă
 se  în
ţ
eleag 
ă
 prin gesturi sau prin imagini, chiar a
ş
a cum fac pentru a se în
ţ
elege doi  vorbitori care nu posed
ă
 acela
ş
i cod lingvistic-fonetic.
Ş
i totu
ş
i cu pruden
ţ
a celui care sesizeaz
ă
 discrepan
ţ
a cu textul biblic, cu
Sfânta Scriptur 
ă 
, Vico aminte
ş
te tezele filosofilor lipsi
ţ
i de prejudec
ăţ
i, potrivit c
ă
rora, primii oameni tebuie s
ă
 fi

Satisfaites votre curiosité

Tout ce que vous voulez lire.
À tout moment. Partout. Sur n'importe quel appareil.
Aucun engagement. Annulez à tout moment.
576648e32a3d8b82ca71961b7a986505