A fost odat ca niciodat, c de n-ar fi, nu s-ar povesti
Pe vremea cnd oamenii nu tiau nici s scrie, nici s citeasc, la marginea mrii era o colib a unui pescar. Pescarul Voicu era toat ziua plecat n largul mrii, pentru a aduce petele att de necesar numeroasei sale familii. Pe soia sa o chema Violeta i era frumoas precum o floare de primvar, iar pe copii i chema Victor, Vasile, Vlad i Valentina. ntr-o zi cnd marea era zbuciumat, pescarul Voicu i-a luat barca i a plecat, ca de obicei, cu nvodul n largul mrii. Ca din senin se isc o furtun nprasnic, iar barca nu se mai zrea. Viorica ieind din colib, i ddu seama c soul ei se afl n primejdie. Marea era zbuciumat. Valurile erau din ce n ce mai mari. Disperat, ncepu s strige: - Voicuuuu! Voicuuuu! Dar Voicu nu rspundea. n locul su, marea aducea valuri imense Prbuit de durere, Violeta rmase cu ochii nepenii la valurile care veneau i plecau Dup ce se termin furtuna, apru i Voicu, mpreun cu brcua sa, spunndu-i Violetei c se ascunsese n spatele unor diguri. Fericit, Violeta nelesese abia atunci mesajul valurilor. Ele, n unduirea lor graioas, vroiau s-i spun c soul su, Voicu, este bine De atunci, cnd vroiau oamenii s scrie cuvntul val sau cuvntul Voicu desenau unduirea graioas a valurilor. i aa s-a nscut litera V.