Vous êtes sur la page 1sur 10

AUDIOMETRIA

ZGOMOTUL PROFESIONAL
Zgomotul, in general, poate fi considerat ca un ansamblu de sunete fara
armonie(Laroisse).
Componenta zgomotului, sunetul individualizat, reprezinta o vibratie (oscilatie) regulata a unui mediu
clasic care se difuzeaza sub forma de unde.
Aceasta difuzare a sunetelor in spatiu se face pe baza energiei pe care le-o imprima sursa, energie
care este absorbita treptat pe parcurs, ducand la o atenuare a intensitatii lor.
Calitatile sunetului din punct de vedere al perceptiei auditive sunt frecventa, intensitatea si timbrul.
Frecventa sunetului (numarul de vibratii complete pe secunda) este perceputa de
analizatorul auditiv ca inaltime. Aceasta frecventa se masoara in herti (Hz), 1 Hz fiind 1 ciclu pe
secunda.
Perceptia auditiva umana este cuprinsa intr-o plaja (suprafata de audibilitate) care se inscrie intre 16 si
16000 Hz. Analizatorul auditiv mai sensibil (mai ales la tineri) percepe chiar si sunete mai inalte ( pana
la 20000 Hz). O data cu avansarea in varsta, perceptia sunetelor mai inalte scade.
Intensitatea este alta calitate a sunetului, care se percepe de analizorul auditiv si este data de
amplitudinea oscilatiilor. Intensitatea sunetelor este perceputa de analizorul auditiv incepand de la
amplitudini foarte mici, pana la un nivel cand aceasta perceptie da o senzatie dureroasa. Unitatea de
masura a intensitatii sunetului folosita in practica este decibelul (dB).
Pragul de audibilitate (limita inferioara de perceptie) a sunetului este diferit in raport cu frecventa
(inaltimea sa).
Timbrul este o calitate a sunetelor care le diferentiaza unul de altul; el variaza in functie de
caracteristicile sunetelor armonice supraadaugate sunetului fundamental.
Analizorul auditiv are capacitatea de a distinge toate aceste calitati ale sunetelor.
Din punct de vedere al bioagresivitatii, preocuparile medicinii se adreseaza cu deosebire zgomotelor.
Ca o definitie a acestora putem spune ca ele provoaca o senzatie auditiva neplacuta rezultata din
vibratii neregulate (aperiodice).
O caracteristica a zgomotului o reprezinta variabilitatea frecventei si intensitatii sunetelor componente.
Sunetele, ca si zgomotel sunt percepute auditiv data fiind presiunea sonora pe care o realizeaza in
raport de energia oscilant ce se deplaseaza in spatiu. Aceasta perceptie este posibila datorita receptiei
presiunii sonore oscilante la nivelul sistemului extern al analizatorului auditiv (timpan, organele din
urechea medie oscioarele:ciocan, nicovala si scarita urechea interna: labirintul osos si labirintul
membranos cohleea) si a transformarii undelor sonore, din fenomen mecanic in influx nervos.
Impulsurile nervoase provocate de presiunea sonora externa se transmit prin nervul auditiv la scoarta
cerebrala, moment in care sunetul (respectiv zgomotul) este constientizat.
Impotiva zgomotelor, organismul se poate proteja (in anumite limite) printr-un reflex acustic; acest
reflex de aparare este reprezentat de reducerea capacitatii vibratile a oscioarelor din urechea medie
(datorita contractiei muschilor ciocanului si scaritei) si deci undele sonore vor avea un efect mai mic in
generarea influxului nervos (reflex acustic nu se poate mobiliza in cazul zgomotelor intense si bruste
explozii, impuscaturi deoarece timpul de la producerea zgomotului la receptia lui e prea scurt
astfel ca, acest mijloc de protectie lipseste in cazurile enuntate).
Actiunea zgomotului asupra analizorului auditiv o perioada de timp duce la o stare de adaptare

subiectiva prin cresterea pragului de audubilitate (reducerea senzatiei auditive). Aceasta crestere a
pragului de audibilitate produce perturbari ale comunicarilor interumane (efect de mascare), care poate
deranja activitatea profesionala propriu-zisa.
Aspecte mai importante in punct de vedere al analizorul auditiv le reprezinta oboseala auditiva.
Oboseala auditiva este dependenta de intensitatea, frecventa si durata zgomotului; ea se
pare ca se datoreste afectarii celulelor receptoare de catre undele sonore, la nivelul urechii interne.
Tulburarea functionala, oboseala auditiva are o caracteristica importanta si anume dispare la scurt timp
dupa incetarea expunerii la zgomot (cateva minute). Repetarea expunerii la zgomot poate insa
conduce la agravarea fenomemelor de la nivelul urechii interne cu producerea ulterioara a unor
modificari organice.
Hipoacuzia si surditatea profesionala sunt doua stadii ale efectelor selective provocate de
zgomot, afectand celulele senzoriale ale organului Corti din urechea interna. Histopatologic se constata
leziuni diferite la nivelul urechii interne, in functie de frecventa si intensitatea zgomotului.
Cea mai vulnerabila regiune este cea corespunzatoare frecventei de 4000 Hz.
Instalarea deficitului auditiv se face intr-o perioada mai lunga de timp, astfel ca putem vorbi chiar de
unele etape in evolutia lui:
a) prima perioada in instalarea deficitului auditiv ar putea face parte din etapa functionala a oboselii la
nivelul acestui analizator, marcata, totusi de unele leziuni cohleare. Deficitul auditiv cu caracter
permanent care se poate instala doar in ultima parte a acestei etape se inscrie pe audiograma la
frevcenta de 4096 Hz, fiind de pana la 40 dB.
b) in cea de a doua etapa, scotomul auditiv se largeste, avand varful tot la 4096 Hz. In aceasta etapa,
deficitul auditiv permanent este instalat.
c) a treia etapa accentueaza deficitul auditiv, scotomul, cu un varf tot la 4096 Hz, interesand doua sau
trei octave. Este perioada care se poate extinde foarte mult in timp. In etapele prezentate (mai ales in
cea de a doua si a treia) se poate, practic, vorbi de o hipoacuzie profesionala, deoarece deficitul auditiv
nu afecteaza zona conversationala exceptand perioada a treia in care este perceputa greu vocea
soptita.
d) in ultima perioada, de surditate manifesta, se constata o afectare evidenta a conversatiei, persoana
in cauza neputand sa inteleaga decat dificil, convorbirea cu voce tare. Scotomul auditiv (in traseele
audiometrice) nu mai are forma de V, cu varful la 4096 Hz, ci o linie oblica prin care se atesta
afectarea si a frecventelor mai joase (512 Hz), cat si a celor mai inalte (spre 8192 Hz).
Se semnaleaza, concomitent, vajaituri in urechi, ameteli, insomnii, etc.
datele prezentate ne permit sa facem unele precizari asupra caracteristicilor hipoacuziei si surditatii
profesionale in afara celor deja mentionate si anume: aparitia bilaterala si simetrica (motivata de
afectarea concomitenta a celor doua urechi), cracterul de perceptie al instalarii deficitului auditiv si
evolutia lor dupa o anumita perioada de expunere la zgomot.
Confirmarea hipoacuziei si surditatii profesionale se face pe baza celor prezentate si excluderea altor
cauze (tratamente cu unele antibiotice, afectiuni ale urechii interne, etilism, substante chimice cu
efecte neurotoxice, etc.)
Atat hipoacuzia cat si surditatea cauzate de zgomotul de la locul de munca se declara ca boli
profesionale.
Pentru diagnostic este necesara determinarea nivelului zgomotului in locul de munca, durata expunerii
la un nivel peste limitele admise si audiometria la angajare si periodic.

Audiograma trebuie efectuata, in vederea controlului audibilitatii, dupa cel putin 16 ore de
repaus auditiv si asa cum s -a prezentat scotomul auditiv generat de zgomot. Trebuie
controlat in tonul C 5 (frecventa de 4096 Hz). Interpretarea va tine cont de pierderea auzului
prin avansarea in varsta (presbiacuzie).
Este considerat zgomot profesional orice complex de sunete nedorite, jenante, cu intensitati si
inaltimi variate, cu caracteristici diferite (impulsive, pure), ritmice sau aritmice, produse
continuu sau discontinuu de mijloace de productie, de vocea omeneasca,etc. In timpul
executarii activitatii profesionale.
Actiunea nociva a zgomotului profesional asupra analizatorului auditiv depinde de o serie de factori,
dintre care amintim:
factorii caracteristici e xpunerii profesionale, mediul de munca:zgomot peste limita maxim
admisa (l.m.a.) de 90 dB de legislatia tarii noastre, de 84 dB de legislatia altor tari; timpul de
expunere, in general mare (in medie 15 ani), prezenta zgomotelor impulsive (durata sub 0.1 sec);
predominanta sunetelor cu frecventa inalta, a sunetelor de amplitudine si intensitate mare (mai
nocive decat cele cu frecventa joasa, amplitudine si intensitate mica); prezenta si altor noxe cu
actiune nociva asupra auzului (monoxid de carbon. Sulfura de carbon, plumb, tretraclorura de
carbon)
factorii caracteristici individuali: varsta, sex, antecedente personale de afectiuni ORL,
tratamente ototoxice, particularitati anatomofunctionale ale urechii medii si interne, carente
itaminice, etc.
factori caracteristici vietii extraprofesionale, mediului social: obiceiul de a folosi casti pentru
auditii muzicale, amplasarea locuintei intr-o zona poluata fonic.
Expunerea la zgomot profesional peste l.m.a. o perioada suficient de lunga de timp produce leziuni la
nivelul celulelor senzoriale, ducand la instalarea unui deficit auditiv, bilateral, simetric si definitiv.
Deficitul se poate instala si la o singura ureche ex. telefoniste.
Metode de evaluare a functiei auditive
1 Acumetria:
a acumetria fonica: subiectul trebuie sa redea cuvintele rostite de catre examinator cu voce soptita,
de la o distanta de 6-8m (distanta corespunzatoare cu auzul normal), examinarea efectuandu-se
separat pentru fiecare ureche. Metoda este pur orientativa, scaderea distantei de percepere
indicand existenta unui deficit auditiv.
b examenul cu diapazoane: se compara auditia pe cale osoasa cu auditia pe cale aeriana, cu ajutorul
unui serii de diapazoane de tonalitate grava, tinand cont de faptul ca dupa lovirea unui diapazon,
timpul cat dureaza vibratiile acestuia este mereu acelasi pentru diapazonul dat. Aceasta metoda a
fost inlocuita cu metoda audiometriei tonale liminare.
1 Audiometria liminara tonala
1 Audiometria fonica
a testul perceptiei cuvintelor rostite: pragul de perceptie a cuvintelor rostite este dat de intensitatea la
care subiectul este capabil sa redea 50% din cuvintele bisilabice receptionate cu ajutorul unui
audiometru
b testul discriminarii cuvintelor: se bazeaza pe masurarea gradului de intelegere a cuvintelor
monosilabice rostite, a caror intensitate poate fi reglata cu ajutorul unui audiometru. Aria normala
de intelegere cuprinde 88-100% din cuvintele receptionate la o intensitate mai mare cu 40 dB decat
pragul de receptie (perceptie) a cuvintelor rostite. Scaderea semnificativa a acestei arii indica, de

obicei, un grad de invaliditate sociala importanta.


1 Audiometria de impedanta
a timpanometria: este un test care masoara impedanta membranei timpanice si a sistemului de
oscioare. Lipsa de complianta la nivelul urechii mijlocii arata o perforare a membranei timpanice.
b testul reflexului acustic: contractia muschilor urechii mijlocii ca urmare a actiunii unui zgomot
puternic asupra urechii, se poate masura prin cresterea impedantei la acest nivel. Obtinem
informatii cu privire la integritatea portiunii auditive a sistemului nervos central si indirect, putem
masura fenomenul de recruitment (sensibilitate anormala pentru sunetele puternice), fenomen
care insoteste frecvent pierderile auditive senzorio-neurale. Pentru medicina muncii este important
de stiut ca o anomalie constitutionala in declansarea acestui reflex reflex de aparare (intre
anumite limite) impotriva actiunii zgomotului creste sensibilitatea analizatorului auditiv la actiunea
nociva a acestuia.
1 Audiometria raspunsurilor evocate
Potentialele evocate, solicitate in raspunsul la zgomotele tip clic si inregistrate cu ajutorul unor
electrozi de suprafata la nivelul scalpului, dau informatii privind localizarea leziunilor retrocohleare
la subiectii cu pierdere auditiva unilaterala sau asimetrica.
Audiometria liminara tonala
Principiul tehnicii
Investigarea functiei auditive prin metoda audiometriei liminare tonale are drept scop
determinarea pragului minim de perceptie a unor sunete pure (tonuri pure) dintr-o gama audibila. Desi
registrul ce poate fi perceput de urechea umana este foarte vast, cuprinzand sunete cu frecvente
intre 16 20 000 Hz, registrul audiometriei se intinde intre 125 8 000 Hz. Rezultatele se
exprima in valori relative fata de audibilitate normala medie.
Aparatura
Examenul audiometric se efectueaza cu un aparat special numit audiometru, care are ca elemente
constitutive de baza:
un generator de ton care emite tonuri pure (frecvente audiometrice) la intervale de octava (125250-500-1000-2000-4000-8000 Hz) si frecvente intermediare (in plus frecventele de: 175-15003000-6000 Hz)
in modulator de intensitate a tonurilor care modifica intensitatea tonurilor (sunetelor) in trepte de 5
dB
un sistem de transmitere a tonurilor la subiect pe doua cai:
1 calea aeriana(CA) tonurile audiometrice ajung la receptorul auditiv printr-o casca microfonica
plasata pe pavilionul urechii, traversand conductul auditiv extern si urechea medie;
2 calea osoasa(CO) tonurile audiometrice ajung la urechea interna direct prin intermediul unui
vibrator special plasat pe mastoida (deci pe cale osoasa). Ocolind urechea externa si medie.
un generator de zgomot care emite un zgomot de banda larga si intensitate reglabila in urechea
opusa celei testate; testul este folosit in cazurile de surditate unilaterala in scopul mascarii urechii
sanatoase.
Aparatul permite testarea, separat, pentru urechea stanga si urechea dreapta.
Audiometrele au sisteme de afisare electronica a datelor (frecventa audiometrica, intensitatea
sunetului), taste digitale pentru comenzi, meniu cu testele ce pot fi efectuate cu aparatul respectiv,

sistem computerizat de prelucrare si stocare a datelor.


Tehnica
Examinarea audiometrica este precedata obligatoriu de:
verificarea etalonarii aparatului
examenul otologic privind permeabilitatea conductului auditiv externa
completarea fisei anamnestice care cuprinde: data examinarii, datele personale de identificare
(nume, varsta, sex, loc de munca), vechime totala in mediu cu zgomot, vechime la actualul loc de
munca, antecedente patologice ORL sau alte boli ce pot afecta analizatorul auditiv, tratamente
ototoxice, iar cand este cazul, se mentioneaza si date despre stagiul militar.
instruirea subiectului privind modul de desfasurare a examinarii
Conditii generale de lucru
Camera izolata fonic (camera insonora) fixa sau mobila, sau o incapere obisnuita, dar protejata de
surse de zgomot industrial sau stradal.
Efectuarea examinarii inainte de inceperea activitatii in mediu cu zgomot si obligatoriu dupa
repaus auditiv de 16-24 ore, incluzand si odihna de noapte.
Se trece la examinarea propriu-zisa:
subiectul se aseaza astfel incat sa nu poata urmari manevrele examinatorului si nici indictiile afisate
de aparat.
Se incepe cu testarea conducerii aeriene (CA):
castile microfonice se plaseaza pe pavilionul urechii, astfel incat sa asigure o etanseitate perfecta,
sa nu se interpuna fire de par intre casca si pavilionul urechii;
microfonul castii sa fie centrat pe conductul auditiv extern;
castile sa nu fie tinute cu mana;
presiunea de aplicare a castilor se regleaza in functie de dimensiunile capului si tetierei.
Pentru testarea conducerii osoase se procedeaza astfel:
se plaseaza vibratorul pe mastoida, in punctul in care subiectul percepe cel mai bine vibratiile;
se asigura un contact perfect cu mastoida,e vitandu-se interpunerea firelor de par intre acesta si
vibrator;
nu se sustine vibratorul cu mana;
se ajusteaza presiunea de aplicare;
vibratorul se plaseaza succesiv pe fiecare matoida.
Atat pentru conducerea aeriana, cat si pentru conducerea osoasa, se incepe cu urechea
dreapta, daca ambele urechi sunt sanatoase, sau cu urechea sanatoasa, daca una dintre ele
este bolnava.
Testarea se incepe cu frecventa audiometrica de 1000 Hz, continuandu -se cu frecventele
superioare in ordine crescatoare (2000-4000-8000 Hz), revenind apoi la frecventele
inferioare, in ordine descresctoare (500-250-125 Hz).
Pragul minim de audibilitate se determina crescand intensitatea sunetului progresiv cu cate 5
dB, pana cand acesta este perceput de catre subiect. Se efectueaza minimum doaua determinari
pentru fiecare frecventa audiometrica, pentru urmatorea determinare scazandu -se intensitatea
sunetului cu 5 dB sub pragul determinarii anterioare, considerandu -se corect rezultatul ultimei
inregistrari.
In cazul in care este o diferenta de audibilitate intre cele doua urechi mai mare de 50dB se efectueaza

testul de macare a urechii mai bune cu ajutorul zgomotului de mascare, sau se efectueaza testul
Weber. Acesta din urma consta in plasarea vibratorului pe vertex sau pe frunte, la jumatatea distantei
intre cele doua urechi; sunetul apare intarit in urechea bolnava, daca este lezat aparatul de transmisie,
si este mai slab la acest nivel, daca leziunea intereseaza aparatul nervos (in primul caz, Weber este
lateralizat spre urechea bolnava. In cel de-al doilea caz este lateralizat spre urechea sanatoasa).
Notarea si interpretarea rezultatelor
Rezultatele testarii audiometrice se inscriu pe un grafic numit audiograma; pe orizontala se noteaza
frecventele audiometrice (125-8000Hz), iar pe verticala, scara intensitatilor (intensitatea sunetului) in
dB. Linia 0 indica audibilitate normala medie:
valori audiometrice situate la acest nivel indica 0 dB pierdere auditiva;
valori situate deasupra acestui nivel indica o audibilitate mai buna decat media normala;
valorile sub acest nivel indica pierderi auditive (in dB) fata de media normala.
Rezultatele se inscriu separat pentru urechea dreapta si urechea stanga, cu simboluri diferite pentru
conducerea aeriana si osoasa (de pilda, 0 0 0 pentru conducerea aeriana si > > > pentru conducerea
osoasa); indiferent de simbolurile utilizate se noteaza semnificatia acestora pe audiograma.
O audiograma se analizeaza atat din punct de vedere cantitativ, cat si calitativ. Analiza cantitativa
a audiogramei se face numai dupa aplicarea corectiilor de presbiacuzie, pe grupe de varsta, conform
tabelului. Ea da informatii despre existenta unui deficit auditiv si importanta lui: hipoacuzie sau
surditate.
Corectia deficitului auditiv dupa varsta (presbiacuzie)
Varsta (ani)

Corectii in decibeli pentru frecventele:

125

250

500

1000

2000

4000

8000

20 29

30 39

14

16

40 49

21

25

50 59

10

10

12

12

13

29

32

60 69

14

14

15

19

24

40

48

70 79

18

19

23

24

31

47

59

80

22

23

27

33

39

56

66

Diagnosticul de hipoacuzie se pune in prezenta unui deficit de minimum 30 dB, la


frecventa de 4000 Hz, fara interesarea frecventelor conversationale.
Pentru diagnosticul de surditate se calculeaza pierderea auditivamedie (PAM) la
frecventele conversationale: PAM= media aritmetica a pierderilor auditive la
5001000-2000Hz. O valoare a PAM de minimum 25 dB (deci o piedere auditiva medie
la frecventele conversationale de minimum 25 dB) sustine diagnosticul de surditate.
In cazul unei audiograme normale, curbele conducerii aeriene si osoase practic se
suprapun. In cazul unei audiograme patologice, pe baza relatiei dintre cele doua
conduceri, CA si CO, analiza calitativa a audiogramei ne permite sa stabilim ce fel de
6

surditate este:
de perceptie (leziuni ale receptorilor auditivi din urechea interna) la frecventele
joase, curbele CA si CO fara diferenta intre ele si normale, iar la frecventele inalte,
fara diferenta, dar inregistrand amandoua o cadere;
de transmisie (leziuni sau obstacole la nivelul urechii externe sau medii) la
frecventele joase curba CA situata sub curba CO, care este normala, iar la frecventele
inalte ambele curbe fara diferente si normale.
de timp mixt (leziunile intereseaza atat urechea medie, cat si urechea interna) la
frecvente joase, curba CA situata sub curba CO, care este normala, iar la frecventele
inalte, ambele curbe fara diferente, dar inregistrand amandoua o cadere
Definitia hipoacuziei si surditatii profesionale
Hipoacuzia profesionala: deficit auditiv permanent, de minimum 30 dB, dupa
aplicarea corectiei de presbiacuzie, la frecventa de 4000 Hz, in general de tip perceptie,
bilateral si simetric, fara interesarea frecventelor conversationale si care apare ca
urmare a expunerii la zgomot peste l.m.a., in conditiile desfasurarii activitatii
profesionale.
Surditatea profesionala: deficit auditiv permanent, de minimum 25 dB, dupa
aplicarea corectiei de presbiacuzie, interesand frecventele conversationale, in general
de tip perceptie, bilateral si simetric, ca urmare a expunerii la zgomot peste l.m.a., in
conditiile desfasurarii activitatii profesionale.
Diagnosticul hipoacuziei si surditatii profesionale
Conform definitiilor de mai sus, pentru diagnosticul de profesionalitate al unei
hipoacuzii sau surditati trebuie indeplinite urmatoarele conditii:
modificari ale audiogramei tip hipoacuzie sau surditate;
examen audiometric la incadrare;
anamneza profesionala, care atesta activitatea in conditii de lucru cu zgomot peste
l.m.a. o perioada suficient de lunga de timp (in medie 15 ani); obiectivizarea
anamezei profesionale prin buletinul determinarilor de zgomot la locul de munca
respectiv si prin copie dupa cartea de munca.
Diagnostic pozitiv si diferential pentru cateva forme de pierderi
auditive de etiologie profesionala si extraprofesionala
Pierderi auditive de etiologie profesionala
In practica, la locurile de munca, exista mai multi factori care, prin actiunea lor, pot
produce un deficit auditiv permanent: bunaoara, zgomotul profesional, unele
traumatisme craniene, lovituri in barbie, embolie gazoasa, unele toxice profesionale
produc surditate de perceptie, pe cand alti factori, ca traumatisme ale urechii externe
si/sau medii (arsuri ale conductului auditiv extern, perforatii ale timpanului,
traumatismele craniene cu ruperea timpanului si dislocarea sistemului de oscioare) duc
la surditati de transmisie.
Prezentam mai jos cateva tipuri de surditati profesionale si diagnosticul pozitiv:
7

prin zgomot anamneza profesional si determinari ale nivelului de zgomot la locul


de munca respectiv;
prin traumatisme anamneza profesionala si ancheta de specialitate in legatura cu
accidentul suspectat a fi factorul etiologic al deficitului auditiv;
prin expunere la substante ototoxice anamneza profesionala si buletin cu
determinarile substantei ototoxice incriminate.
In practica medicinii muncii, zgomotul profesional ramane cel mai frecvent si de aceea
cel mai important factor etiologic al deficitului auditiv profesional.
Pierderi auditive de etiologie extraprofesionala
Mentionam cateva tipuri de pierderi auditive de etiologie extraprofesionala si, de
asemenea, cateva elemente orientative de diagnostic pozitiv:
boli ereditare cu afectarea analizatorului auditiv antecedente heredocolaterale de
boala ereditara si debutul bolii la varsta tanara;
boli metabolice (diabet zaharat, disfunctii tiroidiene), boli autoimune istoricul
bolii, examenul clinic si paraclinic demonstrativ pentru afectiunea respectiva;
boli ale sistemului nervos central cel mai frecvent este vorba de neurinom acustic,
caracterizat printr-o pierdere auditiva unilaterala, diagnosticul necesitand investigatii
suplimentare de specialitate;
boala Menire - pierderea auditiva este unilaterala si se asociaza cu vertij;
pierderi auditive functionale (simulari ale unui deficit auditiv) cand se suspecteaza
un asemenea caz, sunt necesare examene de specialitate intr-un centru de audiologie.
Diagnosticul diferential intre pierderile auditive de etiologie profesionala si pierderile
auditive de etiologie extraprofesionala se face pe baza anamnezei profesionale
obiectivizate.
Indicatii ale efectuarii audiometriei liminare tonale in practica medicinii
muncii:
In general, in practica medicinii muncii, metoda audiometriei liminare tonale permite
evaluarea starii analizatorului auditiv in conditiile expunerii profesionale la zgomot. In
locurile de munca cu zgomot peste l.m.a., examenul audiometric se efectueaza in cadrul:
examenului medical la angajare (audiograma de referinta pentru examinarile
ulterioare si pentru sustinerea diagnosticului de profesionalitate);
controlul medical de adaptare
controlul medical periodic. Ritmul (periodicitatea) acestui control se va stabili de
catre medicul de intreprindere, in functie de particularitatile fiecarui loc de munca. In
opinia noastra este important ca scopul acestor examene periodice sa nu fie limitat la
diagnosticarea deficitului de auditiv permanent, ci, prin urmarirea in dinamica, sa se
urmareasca tendinta de scadere a sensibilitatii auditive (cresterea pragului auditiv),
astfel ca prin masurile profilactice sa se impiedice instalarea deficitului auditiv
ireversibil, cauza de invaliditate si handicap socio-profesional.

EFECTUL VIBRATIILOR ASUPRA ORGANISMULUI

Vibratiile prezinta caracteristici similare zgomotelor (amplitudine si frecventa).


Spre deosebire de zgomote, unde modul de transmitere se realizeaza pe cale aeriana,
vibratiile se transmit organismului uman direct de la corpurile solide care vibreaza. Ele
pot fi impartite in 3 categorii, luand in consideratie frecventa acestora.
vibratii de foarte joasa frecventa (< 2 Hz) care actioneaza asupra sistemului
vestibular din urechea interna
vibratii de frecventa joasa (intre 2-20 Hz) care actioneaza asupra intregului corpurile
vibratii de inalta frecventa (de la 20 la 1000 Hz)
Vibratiile < 2 Hz sunt receptate de vestibul (un organ situat in urechea interna
langa cohlee, cuprinzand 3 canale semicirculare si 2 cavitati).
Sistemul receptor al acestor vibratii este reprezentat de endolimfa si otolitele (cristale
de carbon de Ca) din aparatul vestibular, ca si de fibrele nervoase sensitive, care
formeaza nervul vestibular. Prin intermediul sistemului nervos central se realizeaza o
legatura cu alte functii ale organismului, care astfel pot fi influentate de receptarea
vibratiilor respective.
Vibratiile de joasa frecventa (2-20Hz) sunt datorate camioanelor, tractoarelor,
trenurilor, elicopterelor. S-au descris tulburari generale si mai ales vertebrale, gastrointestinale, renale la tractoristi, conducatori de camioane. Pot avea loc tulburari
endocrine, neurologice etc.
Prevenirea acestor fenomene se adreseaza, atat examenelor la angajare, evitandu-se
repartizarea, in aceste meserii, a persoanelor cu anomalii vertebrale, cat si masurilor de
protectie individuala (centuri, bandaje) sau de adaptare a utilajelor (scaunul
conducatorului utilajului, suspensiile etc.)
Vibratiile de inalta frecventa (20-1000 Hz) sunt provocate de aparate vibratile.
Vibratiile cu o frecventa intre 15-1000 Hz se situeaza, in acelasi timp, in banda sonora
(audibila).
Tulburarile provocate de aceste vibratii pot fi generale sau locale.
Cele mai frecvente manifestari privesc sistemul osteo-articular; cel mai des se
descopera prin radiografii ale articulatiilor (sunt putin dureroase) sau dau unele
fenomene locale: durere, edem, roseata. Uneori se constata o decalcificare osoasa
palmara, leziuni artozice ale pumnului, cotului si umarului, afectarea aponevrozei
palmare.
Aceste manifestari se incadreaza in lista bolilor profesionale declarabile.
O manifestare clinica deosebita este reprezentata de fenomenul Raynaud (asemanator cu
sindromul Raynaud). Manifestarile acestei boli profesionale se deruleaza in doua etape:
ischemie la nivelul degetelor mainii (degete albe), urmata de cianoza locala cu
senzatie de frig;
dureri si piscaturi in degete, care devin rosii si uneori violet; durerea capata in unele
cazuri forme accentuate.
Cauzele acestei boli sunt reprezentate de vibratii ale utilajelor asociate conditiilor de
frig si umiditate crescuta.
Masurile de prevenire se refera la amortizarea vibratiilor prin mansoane speciale,
combaterea frigului si umezelii, etc.
9

10