OVIDIUS, METAMORPHOSEON LIBRI XV

Atras de mic copil mai mult de povestile cu zei si zeite ,de legendarele istorisiri ascultate in
serile lungi de iarna ,decat de istoriile invatate la scoala.,lucrurile neinsufletite prind viata in
mintea lui Ovidiu urmand doar sa astepte maiestria unui poet, care sa le adune si sa le
preschimbe in opera de arta.
Astfel Ovidiu isi schita un plan in care trebuia sa fie cuprinsa scurgerea vremurilor de la cele
dintai inceputuri pana in epoca luiAugustus.
Poemul mitologic Metamorphoses leaga intr-o tratare unitara aproape 250 de legende
mitologice traditionale desfasurate cronologic de la inceputurile universului pana la
transformarea lui Iulius Caesar in stea.
Cunoscator al parerilor lui Hesiod ,Lucretius si a vechilor filosofi materialisti greci ,potrivit
carora materia haotica a existat dintotdeauna,iar divinitatea n-a facut decat sa o supuna
ordinei,formei,si armoniei,zugraveste maretul tablou al inceputurilor.
Urmeaza descrierea celor patru varste ale omenirii,razvratirea gigantilor,catastrofa
potopului,repopularea pamantului,prabusirea lui Phaeton,pana la apoteoza lui Caesar.
Lumea Metamorfozelor este populata de zei,eroi,nimfe,pamanteni.Acestia,fara voia lor se
metamorfozeaza in animale,precum Jupiter in taur,pt a o rapi peEuropa,oamenii in fiinte
necuvantatoare,in flori,arbori,stanci,rauri,astre,a animalelor in constelatii.
.Preschimbarile petrecute in jurul nostru poate mai exista inca in credinta poporului;dar lumea
culta nu mai credea de multe veacuri in aceste legende.Atunci cum puteau prezenta vreun
interes aceste plasmuiri ale inchipuirii?Gasind in ele bucurii si dureri omenesti,sentimente si
purtari asemeni celor ale oamenilor:durerea nimfei Echo,respinsa de mandrul Narcis,duioasa
poveste a lui Philemon si Baucis,cei doi batrani saraci,umili,dar ft omenosi si credinciosi unul
celuilalt pana in ultima clipa a vietii lor linistite.
Intr-una din cele mai cunoscute legende ,cand zglobia nimfa Dafne cere zeilor sa-i preschimbe
infatisarea, sa-i ia frumosul chip de fecioara spre a scapa astfel de staruintele patimasului
Phoebus ; preschimbarea sa in dafin nu inseamna scapare si fuga intr-un trunchi de lemn
neinsufletit,caci si dupa aceea dafinul va mai pastra inca urme de simtire si de suferinta
omeneasca.
Ovidiu nu infatisa legatura cu metamorfozele ,miturile sau zeii cu gandul de a spori credinta
cititorului .Augustus insusi,in opera de restaurare a religiei nationale nu putea urmari decat sai faca pe oameni sa creada ca destinul lor era hotarat de zei.Poetul ii pretuia pe zei,pt ca-n
jurul lor s-a tesut atata poezie si pt ca zeii au stiut sa iubeasca ce e frumos.,,Caci zeii au ochi
ca si noi ,si ca noi zeii au si ei o inima.Pt Ovidiu , adevarata religie era religia Frumusetii.In
Metamorfoze vroia sa arate cu multa hotarare ca oricand,nimic nu pretuia mai mult decat omul
si arta.Omul care tinde sa se inalte sufleteste prin cultura.Arta-in masura in care ea il poate
ridica pe om si poate fauri o lume mai buna.
Astfel,schimband vechea poveste: din regele Pygmalion face un sculptor,din statuia Venus o
opera a sculptorului insusi,ii da infatisarea unei femei si face ca aceasta sa capete
viata.Aceasta metamorfoza simbolizeaza insusi actul creatiei artistice ,conditia prima a unei
opere de arta ,care, fara devotament artistic nu poate prinde viata.
Adept al pitagoreicilor si neopitagoreicilor Ovidiu proclama vesnicia spiritului.Sufletul nu moare
,numai invelisul lui se schimba,asa cum se shimba tot in lume:veacurile in vesnica goana,si
scurgerea clipelor,cele 4 varste ale anului,ca si varstele omului.Nimic nu piere in lume ,ci doar
se preschimba totul,totul ia o noua forma.A te naste inseamna a incepe sa fii altceva decat
ceea ce erai la inceput ;a muri inseamna a inceta sa fii ceea ce ai fost.
Dar de-a lungul acestei neincetate shimbari de forma si de loc,temelia fiintei ramane aceeasi.
Incheindu-si marele poem ,Ovidiu vroia ca cititorul sa ramana cu acelasi sentiment pe care el
insusi l-a incercat in acesti ani de lucru:fenomenul metamorfozarii in sine prins in simbolurile
poetice ale legendelor trecutului este un fenomen permanent si etern.In dosul acestei
neincetate scurgeri a formelor se ascunde statornicia lumii vesnice:stihiile trec una intralta,ceasurile fug fara incetare,varstele omului se gonesc una pe cealalta,dar ramane stradania
spre mai bine a omului si puterea creatoare de frumos a artei.