Alfred Nobel- ilustra personalitate ce transcende epocile

Ştefana-Maria Moisă(1), Constantin Iordache(1), Alina-Costina Luca(1)

1- Clinica I Pediatrie, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sf. Maria”, Iaşi

“My home is where I work and I

work everywhere”- Alfred Nobel

Probabil că nici un reprezentant al poporului suedez nu este la fel de cunoscut în

întreaga lume ca Alfred Nobel. Totuşi, renumele lui
este mai mult unul indirect, în sensul că în timp ce
Premiul Nobel este extrem de cunoscut pe plan
internaţional, personalitatea din spatele lui este relativ
necunoscută.
Alfred Nobel s-a născut la Stockholm în
1833. Tatăl său, Immanuel Nobel era un cunoscut
inginer şi inventator, pasionat de industria armelor şi
explozivilor. Mama, Andriette Nobel (născută
Ahlsell) venea dintr-o familie bogată. Împreună cu fraţii
săi (Emil, Robert şi Ludvig), Alfred a primit o educaţie
riguroasă de la iluştrii profesori universitari ai
vremii, centrată atât pe ştiinţele naturale, cât şi pe
cele umaniste. In afară de limba suedeză, ei au fost instruiţi în matematică, fizică, chimie
şi limbile rusă, franceză, engleză şi germană. Experimentele chimice l-au fascinat imediat
pe tânărul Alfred. Pentru completarea educaţiei în acest domeniu, el a petrecut un an la
Paris, studiind sub îndrumarea faimosului chimist Pelouze. În această perioadă Nobel a
aflat despre existenţa remarcabilului explozibil numit “nitroglicerină”, descoperit de
Ascanio Sobrero, deşi unii biografi datează acest moment zece ani mai târziu. Tânărul
inventator prevede cele două motive pentru care nitroglicerina nu putea fi în acel moment
valorificată: dificultatea de a fi produsă şi transportată.
Problema a fost parţial rezolvată în momentul în care nitroglicerina a fost
amestecată cu praful de puşcă şi amestecul rezultat detonat. Ideea a fost dezvoltată
ulterior, tânărul găsind un tip mai poros şi mai absorbant de nisip pe teritoriul Germaniei,
numit Kieselguhr. Mai târziu, el a descoperit că amestecarea nitroglicerinei cu siliciu o
transformă într-o pastă uşor de modelat în batoane ce pot fi mai facil transportate şi chiar
introduse în găuri. Acesta a fost momenul naşterii dinamitei, invenţie patentată în 1867.
Numele noului produs a fost ales chiar de inventatorul lui, care a pornit de la grecescul
”dynamis”, care înseamnă “putere”.
În 1868 Alfred şi tatăl său au primit premiul Letterstedt al Academiei Regale
Suedeze de Stiinte, moment important în viaţa amândoura.
Personalitatea lui Nobel a fost una extrem de complexa, el preocupandu-se şi de
literatură şi de filozofie. Interesul lui literar s-a materializat în scrierea unor opere
dramatice şi poetice, peste care biografii au trecut însă prea uşor. Cultura lui filozofică
era una vastă, el parcurgând scrierile autorilor din antichitate până la era modernă şi
subliniind aspectele esenţiale ale operelor lui Platon, Aristotel, Democrit, Newton şi
Voltaire. A revenit de multe ori asupra tezei lui Locke (ştiinţa se bazează pe impresii
senzoriale), concepţia lui fiind aceea că orice creier înregistrează într-o manieră relativă
orice impresie. În acelaşi timp, este adeptul ideii ca ştiinţa este construită pe observarea
similitudinilor şi diferenţelor dintre diferite fenomene, într-un cuvânt pe comparaţie.
Asupra propriei persoane, Nobel emite ipoteze filozofice sceptice, descriindu-se
ca pe un însingurat melancolic şi mizantrop, deşi era în realitate un filantrop convins. În
acest spirit el s-a dedicat promovării păcii, influenţat în acest sens şi de Bertha von
Suttner (laureată a premiului Nobel în 1905).
Pe 27 noiembrie 1985, Nobel şi-a semnat testamentul, un document foarte
controversat în acea vreme. Dorinţa sa de dincolo de moarte, profund umanitară, era
aceea ca averea lui să fie folosită pentru crearea unui premiu anual ce urma să fie
decernat “acelora care în anul anterior au adus cel mai mare beneficiu umanităţii”. În
acea epocă era neobişnuit ca o personalitate să doneze mari sume de bani pentru scopuri
ştiinţifice şi caritabile. Mulţi au criticat şi caracterul internaţional al premiului,
considerând că el ar trebui restrâns la teritoriul Suediei. Astfel, testamentul a fost
contestat atât de rudele apropiate nemulţumite, cât şi de unele autorităţi. Totuşi, toate
problemele au fost depăşite şi primul premiu Nobel a fost decernat în 1901.
Tot în testament, Alfred Nobel şi-a specificat dorinţa ca averea sa să fie depusă
într-un cont ale cărui dobânzi să fie divizate în cinci părti folosite pentru crearea celor
cinci premii: Fizică, Chimie, Literatură, Pace şi Fiziologie şi Medicina. Ulterior a mai
fost adaugată o categorie, şi anume Economia. Sarcina de a alege câştigatorii premiilor a
căzut pe umerii Institutului Medico-Chirurgical Regal Caroline din Stockholm (azi
Institutul Karolinskaia).
 Ce l-a motivat pe Alfred Nobel să instituie un premiu pentru Fiziologie şi
Medicină? A fost vorba de propriile probleme de sănătate sau de interesul său ştiinţific
sincer pentru aceste domenii? De ce a ales el Institutul Regal Karolinskaia, deşi existau
alte facultăţi, mai vechi şi mai cunoscute? Cum a
răspuns conducerea Institutului Regal la această
sarcină? A mai facut Nobel şi alte donaţii
cercetării medicale? Acestea sunt întrebările la
care vom încerca să răspundem în continuare.
In tinereţe, inventatorul se descria ca o
persoana slabă, fragilă, chinuită de migrene şi
reumatism. O dată cu trecerea anilor, el descrie
apariţia problemelor cardiace traduse prin
paroxisme de angină pectorală. Perioada 1880-
1890 a fost una a depresiilor frecvente. În
fine, spre sfârşitul vieţii, a suferit un accident
vascular cerebral, fiind parţial paralizat şi a decedat
la San Remo, la ora 02:00 a.m. a zilei de 10 decembrie 1896.
În ciuda sănătăţii şubrede, sau poate tocmai datorită ei, a găsit puterea de a îmbina
interesul pentru explozivi şi modul lor de folosire cu acela pentru medicină. În notiţele
sale de laborator s-au găsit însemnări asupra unor substanţe cu aplicaţii terapeutice, fiind
preocupat în aceeaşi masură şi de anestezie. Astfel, el a emis ideea anesteziei prin injecţie
intravenoasă ca alternativă la cea cu eter şi cloroform folosită în acea vreme.
Lauder Brunton, un distins medic
britanic, a descoperit în 1867 că nitraţii
organici sunt eficienţi în terapia anginei
pectorale, însă Nobel a refuzat indicaţia
medicului său de a-şi administra celebra
nitroglicerină pentru calmarea durerii de inimă:
“Nu-I asa ca este ironic faptul ca mi-a fost
prescrisa administrarea de
nitroglicerina pe cale orala?” exclama el într-
o scrisoare datată 25 octombrie 1986.
Pentru a înţelege de ce a nominalizat
Nobel Institutul Karolinskaia în testamentul
său, trebuie să ne gândim la firea practică a
inventatorului. Astfel, el a fost probabil
impresionat de faptul că, într-o eră a nesfârşitelor discuţii teologice asupra relaţiilor dintre
boală şi păcat propovăduite de celelalte facultăţi, acest mic institut se bucura de prezenţa
distinşilor profesori Jacob Berzelius, care analiza compoziţia ţesuturilor şi lichidelor
corpului la microscop, punând bazele biochimiei şi Andreas Retzius, profesor de
anatomie, care recurgea tot la microscop pentru a-şi documenta afirmaţiile. Tinerii
studenţi ai lăcaşului de învăţământ erau educaţi în acest spirit practic de către cei doi
întemeietori de tradiţie şi ştiinţa medicală.
In interiorul institutului, părerile erau împărţite, unii profesori ezitând să se
implice într-un astfel de proiect atât timp cât problemele administrative şi legale nu
fusesera încă rezolvate. Jons Johansson, singura persoană din facultate care lucrase direct
cu Nobel a jucat un rol important în formularea deciziei finale, aceea de implicare şi de
acordare a premiului atât în domeniul ştiintelor medicale teoretice, cât şi practice. Peste
ani, o noua valenţă a fost adaugată, aceea a medicinei clinice.
Nobel a făcut şi alte donaţii ştiintelor medicale de-a lungul vieţii.
În 1890 el a oferit 50.000 SEK Institutului Regal Caroline pentru a
crea un fond în memoria mamei sale, Andrietta Nobel, cu scopul
declarat de promovare a cercetării experimentale. De asemeni,
fiziologul rus I.P. Pavlov şi profesorul de chimie M. Necki au
primit suport financiar pentru lucrările lor experimentale.
Grandoarea personalităţii lui Alfred Nobel a constat în puterea de a combina
mintea penetrantă a omului de ştiinţa şi inventatorului cu dinamismul vizionar al
industrialistului, cu spiritul filantrop şi cu dorinţa sinceră de progres al ştiinţei. Astfel,
premiul Nobel a devenit o extensie şi o încununare a intereselor sale de-o viată.