SCRIEREA DERIVATELOR, COMPUSELOR, LOCUŢIUNILOR

ŞI GRUPURILOR DE CUVINTE

Gramatica şi ortografia limbii române a fost una dintre principalele preocupări ale Academiei
Române, încă de la înfiinţarea ei în urmă cu 139 de ani. Astfel Academia Română a elaborat două ediţii
ale DOOM-urilor, prima ediţie în 1982, iar cea de-a doua după 23 de ani, în 2005, la iniţiativa
academicianului Eugen Simion, preşedintele Academiei Române.
Atât DOOM1 cât şi DOOM 2 se adresează tuturor celor care vor să se exprime corect în scris şi
oral şi contribuie la cultivarea limbii române.
Noul DOOM conţine peste 62.000 de cuvinte, dintre care 2.500 sunt cuvinte noi preluate în mod
special din limba actuală, din mass-media sau din texte apărute pe Internet. Este vorba în majoritatea
cazurilor de împrumuturi din engleza americană, care s-au impus în română mai ales după 1989..
Faţă de ediţia din 1982, noul DOOM conţine în plus marcaje care sunt foarte necesare în analiza
cuvintelor dintr-o limbă: indicarea accentelor la fiecare element al cuvintelor compuse, separarea
omonimelor parţiale, introducerea unor succinte indicaţii de sens (mai ales în cazul paronimelor),
menţionarea caracterului reflexiv al verbelor, indicarea genitivului-dativului la toate substantivele
feminine, precizarea condiţiilor de utilizare a acestora etc.
La circa 3.500 de cuvinte din prima ediţie s-au operat modificări, iar criteriile pentru elaborarea
dicţionarului s-au bazat pe recenziile de atunci, pe observaţiile formulate încă de la discutarea machetei
din 1982 şi pe evoluţia limbii din ultimele două decenii.

PRINCIPALELE INTERVENŢII OPERATE ÎN DOOM2

Principalele noutăţi aduse de colectivul de autori ai DOOM-ului din 2005 faţă de conţinutul celui
din 1982 sunt:
- introducerea de cuvinte — titlu în plus, printre care se numără, pe lângă împrumuturile din engleză, din
alte limbi moderne sau din latină (re)intrate în uz şi cuvinte existente în limba româná, care lipseau din
DOOM1: cuvinte provenite din abrevieri (ADN), nume proprii cu care trebuiau puse în dicţionar
(Acropole faţă de Acropoli)
- privind scrierea şi/sau pronuntarea formei - tip a unor cuvinte sau unele forme flexionare sunt admise
unele variante literare libere şi sunt eliminate altele: indicativ prezent persoana a-III-a singular numai
absolvă, nu şi absolveşte; accentuările antic/antic; singularul cârnat, nu cârnaţ; pluralul cireşi/cireşe
(fructe); cleşti, nu cleşte; compleu (costum), diferit de complet; indicativul prezent persoana a -III- a
decernează, nu şi decernă; emisie, cu alt sens decât emisiune; grafia filosof/filozof; a fonda, nu a funda;
frecţie, cu alt sens decăt fricţiune; (ei)miros, nu miroase; niciun; odată ce, odatá cu; prico-migdalá;
- spre deosebire de tratarea din DOOM1 a unor cuvinte prin trimitere la cuvântul de bază. (agrobiologic
—> biologic—> logic) în DOOM2 sunt oferite toate informaţiile sub cuvintele în cauză: agrobiologic (a-
gro-bio) adjectiv masculin, plural agrobiologici, feminin agrobiologică, plural agrobiologice;
- separarea omonimelor patale aparţinând unor părţi de vorbire diferite, distingându-le prin cifre ,,la
umăr” (ca exponent) şi prin glosarea celor care apaţin aceleaşi părţi de vorbire: acaju1 adjectiv invariabil;
acaju2 (arbore) substantiv masculin; acaju3 (culoare) substantiv neutru;
- la cuvintele compuse scrise cu cratimă este notat atât accentul compusului (chiar dacă este plasat pe un
component monosilabic), cât şi accentul fiecărui component polisilabic: argint - viu;
- indicarea accentului secundar este semnalată la un număr mai mare de cuvinte, la care se fac mai
frecvent greşeli în această privinţă: aerodinamic;
- gruparea informaţiiior (care erau amestecate în DOOM1) după cum privesc aspecte lexicate (restrictii
combinatorii, sens/domeniu, uz, eventualul caracter de împrumut), formale (pronunţarea şi despărţirea la
capăt de rând) şi, respectiv, gramaticale;
- inversarea ordinii de preferinţa a celor două modalităţi de despărţire la capăt de rând pentru cuvintele
analizabile şi mai ales semianalizabile (compuse sau derivate cu prefixe şi cu unele sufixe): este preferată
despărţirea bazată pe pronunţare, fiind posibilă şi despărţirea anumitor secvenţe care ţine seama de
elementele constitutive: anorganic (a-nor-/an-/or-); arteriosteroză (-ri-os-cle-/-o-scle-); savantlâc
(-van-tlâc /-vant-lâc);
- a doua posibilitate este respinsă, când conduce la secvenţe care nu sunt silabe – contrazicând ideea de
despărţire în si/abe / silabaţie (ca în cazul segmentării artr-algie) — când contravine pronunţării - ca
atunci cănd un cuvânt pronuntat cu č sau ğ era despărţit ca şi când ar fi rostit cu k sau g (laring -
ectomie) - sau în cazul cuvintelor care nu (mai) sunt analizabile în limba română actuală: numai o –
biect- potrivit regulii generate V - CV -, nu (şi) ob – iect;
- indicarea, la grupurile de consoane intervocalice care nu se despart, şi secvenţa precedentă, pentru mai
multa claritate: abrutiza (a) (a - bru -);
- adăugarea caracteristicilor a la infinitivul verbelor şi să la conjunctiv (chiar dacă pot lipsi uneori);
abate (a~); conjunctiv prezent persoana a III -a să abată;
- la verbele care conform DEX, sunt totdeauna reflexive, este menţionat acest character şi sunt incluse
2
pronumele în formele verbale reproduse, ca şi pe o ,,neutru” la verbele care sunt însoţite totdeauna de
acestea: acomoda (a se ~) verb reflexiv, indicativ prezent persoana a III- a se acomodează; codălbi
( a o ~) indicativ prezent persoana I şi a- III-a plural o codalbescu;
- este admisă existenţa unor locuţiuni substantivale (băgare de seamă) locuţiune substantivală, feminin
şi nu substantiv feminin +prepoziţie +substantiv feminin, inclusiv în cazul unor sintagme împrumutate
din alte limbi: alter ego locuţiune substantivală masculin şi nu substantiv masculine;
- este respinsă calificarea din DOOM1 drept neutre (care contravine înseşi Gramaticii Academiei) a unor
adjective care însoţesc numai substantive neutre şi au la singular formă de masculin iar la plural formă de
feminine; exemple de substantive cu care se combină: alcalino - pámântos (metal a/calino — pământos)
adjectiv masculin; plural feminin a/ca/no -pământoase;
- sunt considerate substantive (compuse ), şi nu îmbinări libere, şi sunt scrise cu cratimă,numele unor
specii distincte de plante sau animale, ale unor substanţe: viţă-de-vie (plantă) substantive feminine;
- este admisă existenţa la unele nume compuse de plante, animale, la nume de dansuri populare, jocuri a
formei nearticulate şi a flexiunii: abrudeanca (dans), nearticulat abrudeancă, genitiv - dativ articulat
abrudencii;
- sunt considerate formal articulate şi de genul masculin ( nu neutru, cum este cuvântul de bază) numele
de plante sau de animale compuse de tipul acul - doamnei (plantă) substantiv masculin articulat;
- sunt considerate epitetele referitoare la persoane ca fiind de ambele genuri, nu numai masculine :
bâlbâilă substantiv masculin şi feminin;
- sunt plasate la locul lor formele posibile în anumite împrejurări dar ca cu mai slabă circulaţie care în
DOOM1 figurau la sfârşitu1 articolelor, în paranteză (admitând, printre altele, existenţa unor forme de
singular la nume de popoare vechi ,de specii de animale şi vegetale): acantocefal substantiv masculin,
plural acantocefali;
- substantivele provenite din verbele la supin nu au în general plural şi în DOOM 2 sunt tratate separat
locuţiunile formate de la ele: ales substantiv alte neutru; alese (pe alese) locuţiune adverbială;
- este indicat genitiv — dativul la toate substantivele feminine;
- este precizat caracterul pronominal adjectivele din această categorie: mult adjectiv pronominal;
- sunt precizate condiţiile de utilizare a unor forme: genitiv — dativ plural (antepus, neprecedat de alt
determinant cu formă cazuală marcată) masculine şi feminine anumitor;
-sunt respectate, pentru numele şi simbolurile unităţilor de măsură, sunt prevederile sistemelor
internaţionale obligatorii/normebor inteme stabilite de profesionişti: watt—oră, cu pluralul waţi-oră, şi
nu wattoră, plural wattore.
Noul DOOM (2005) modifică la capitolul Semnele grafice sedila (care se foboseşte sub c în alte
limbi) înbocuind-o cu virguhţa sub ş şi ţ. În programele de calculator, ş spre deosebire de ţ apare în mod
3
greşit cu sedilă.
La capitolul Semnele ortografice noul DOOM introduce ca noutate blancul [ ] care constă în
absenţa oricărui semn. Funcţia principală a blancului este aceea de semn de delimitare şi separare a
cuvintelor sau a elementelor componente ale unor cuvinte compuse (ArnuI Nou, câte unu, douăzeci şi
unu, Unirea Principatelor) ale locuţiunilor (altă data ,,în altă împrejurare”) şi ale altor grupuri relativ
stabile de cuvinte (câte o data). El marchează în scris o realitate fonetică, şi anume pauza care separă în
vorbire aceste elemente. Absenţa blancului (deci scrierea ,,1egată”) marchează unitatea cuvintelor.
Blancul are rol distinctiv diferenţiind secvenţe identice ca sunete constitutive dar care, despărţite prin
blanc, reprezintă un grup de cuvinte (nici un conjuncţie + numeral), în timp ce, scrise ,,legat”, alcătuiesc
un singur cuvânt (niciun adjectiv pronominal). El poate compensa absenţa punctului între iniţialele
majuscule ale unei abrevieri: IDEB pentru Întreprinderea de Distribuţie a Electricităţii Bucureşti.
In ceea ce priveşte accentul tonic, la unele cuvinte mai vechi sau mai noi se admit variante
accentuale literare libere, cu unele deosebiri fată de DOOM1: acatist/acatist, anos/anost,antic/antic,
gingaş / gingaş, hatman/hatman, intim / intim, jilav / jilav, profesor / profesor.
Pentru scrierea şi pronuntarea numelor proprii străine DOOM2 precizează: numele statelor (şi
cuvintele din aceeaşi familie) trebuie folosite în forma oficială recomandată de acestea (Belarus,
Cambodgia, Cote d’Ivoire).
DOOM2 precizează că se scriu cu literă mică şi fiinţele mitice multiple (indiferent de mitologia din
care provin): ciclop, muză, sirenă, titan. În propoziţie, elementele iniţiale (cel de-al, cea de-a) din
numărul de ordine al unor manifestări periodice se scriu cu literă mică: Participanţii Ia cel de-al X-/ea
Congres..
Se pot scrie, ocazional, cu literă mică, unele cuvinte care, în mod obişnuit se scriu cu literă mare,
pentru a realiza un anumit efect stilistic (ceauşescu, pcr) sau grafic (univers enciclopedic pe unele
publicatii ale editurii în cauză).
Faţă de DOOM1, noul DOOM precizează că se scriu cu literă mare marile epoci istorice (chiar
dacă nu reprezintă evenimente) şi evenimentele istorice majore (Antichitatea, Evul Mediu, Renaşterea,
Reforma, Unirea Principatelor) inclusiv războaiele de anvergură (Primal Răzzboi Mondial, al Doilea
Război Mondial) sau care au un nume unic (Războiul de Treizeci de Ani, Războiul de 100 de Ani),
precum şi manifestări ştiinţifice, culturale, artistice politice (Conferinţa Naţionalâ a Partidului X).
Se scriu de asemenea cu literă mare toate componentele locuţiunilor prononuinale de politeţe: Alteţa Sa
Regală, Majestăţile Lor Imperiale.
Se scriu cu literă mare numai primul element din numele proprii compuse sau numele unic care
reprezintă denumirile organismelor de conducere şi ale compartimentelor din instituţii: Adunarea
generală a Academiei Române, Serviciul de contabilitate.
4
 În ceea ce priveşe scrierea derivatelor, prefixelor şi sufixelor, DOOM2 adaugă la derivatele care se
scriu într-un cuvânt: preaderare, proamerican, a exînscrie. De asemenea precizează că se scriu separat
prefixele folosite cu rol de cuvinte ( devenite adjective invariabile): extra, super u/tra.
Referitor la adjective DOOM2 susţine scrierea într-un cuvânt a adjectivelor neologice care au în
componenţă elemente de compunere: aeroportuar, autocopiativ, cronofag, electrocasnic, heliomarin,
neolibera/, sociocultural.
Se scriu cu cratimă adjectivele compuse nesudate cu structura: - adjective + adjectiv, având
flexiune numai la ultimul component (bun— platnic) la ambele componente (a/be — argintii).
In cazul adverbelor, rostirea şi scrierea diseară sunt preferate lui desearâ, deoarece nu se mai
percepe, în general, provenienţa din de+seară.
În DOOM2 se revine la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui niciunul şi ale
adjectivului pronominal corespunzător niciun (niciuna, nici o) la fel ca a lui vrenul, vreun -, prin
aplicarea consecventă a principiului conform căruia compusele trebuie distinse şi grafic de îmbinările
libere asemănătoare: nici un adverb + articol (Nu e nici un om prost. nici un incult) adverb + numeral
(Mă confundaţi,, eu nu am nici un frate, nici mai mulţi) nici unul adverb + pronume nehotărât (Nu-mi
place nici unnl, nici celălalt).
În DOOM2 se generalizcazá scrierea cu cratimă a compuselor nesudate care denumesc substante
chimice distincte şi specii distincte de plante sau de animale (cu nume şiiinţifice diferite).
La capitolul Despărţirea grupurilor de cuvinte şi abrevierilor, faţă de DOOM1, DOOM2
tolerează plasarea pe rânduri diferite a abrevierilor pentru nume generice şi a numelor proprii din
denumirile unor institutii, indiferent de ordine: Roman I S. A., S.C. Severinav I S.A., dar şi F.C.Argeş
(ca şi scrierea completă: Fotbal Club Argeş.
In cazul despărţirii în interiorul cuvintelor DOOM2 prevede că regula genera1ă şi obligatorie a
despărţirii cuvintelor la capăt de rând în limba română valabilă pentru ambele modalităţi, este interdicţia
de a lăsa la sfârşit sau la început de rând o secvenţă care nu este silabă.
Excepţie:grupurile ortografice scrise cu cratimă (dintr-/un, într-/ însa), la care se recomandă
însă, pe cât posibil, evitarea despărţirii.
Normele actuale prevăd despărţirea după pronunţare. Este acceptată şi despărţirea după
structură, însă cu unele restricţii faţă. de recomandările din DOOM1.
Dintre cele două modalităţi de despărţire a cuvintelor la sfârşit de rând:
a)despărţirea după pronunţare se poate aplica la toate cuvintele, inclusiv la componentele
cuvintelor ,,formate”; ea este modalitatea unică de despărţire pentru toate cuvintele simple şi pentru
majoritatea derivatelor cu sufixe; b) despărţirea după structură se poate aplica numai la limita
dintre elementele componente ale unor cuvinte ,,formate” sau scrise cu cratimá ori cu cratimă şi
5
linie de pauză (la restul cuvântului putându-se aplica despărţirea bazată pe pronunţare).
Astfel, acelaşi cuvânt ,,format” poate fi supus în funcţie de secvenţa care începe la sfârşitu1
rândului şi de opţiune, uneia sau celeilalte modalităţi de despărţire: după pronunţare (ar- te- ri os- cle-
ro ză) sau după structură (arterio- scleroză)
Normele actuale nu mai admit despărţirile după structură care ar conduce la secvenţe care nu sunt
silabe (ca în intr/ajutorare, nevr/algic)sau ar contraveni pronunţăii, ca în apendic/ectomie,
laring/ectomie.
Pentru cuvintele a caror structură nu mai este clară, deoarece elememtele componente sunt
neînţelese sau neproductive în limba română, normele actuale recomandă exclusiv despărţirea după
pronunţare (ab -stract, su - biect ) sau evitarea despărţirii dacă aceasta ar contravenii regulilor:
a - broga, o - biect.
În cazul articolului, DOOM2 recomandă ataşarea fără cratimă a articolului la împrumutunile -
chiar neadaptate sub alte aspecte care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunţate ca
în limba română: boardul, clickul, trendul, week - endul.
DOOM2 acceptă la femininul nearticulat al numeralului ordinal întâi postpus substantivului şi
forma întâia clasa întâi / întâia.
In construcţia cu prepozitia de (care şi-a pierdut sensul partitiv, dobândind sensul ,,de felul”)
+pronume posesiv, norma actuală admite atât pluralul cât şi singularul: un prieten de-ai mei / de-al
meu, o prietenă de-ale mele / de-a mea.
În ceea ce priveşte cazul substantivelor la nominativ — acuzativul singular, norma actuală
admite noile singulare pe care unele substantive feminine cu rădăcina terminată în - 1 şi pluralul în - e
şi le-au creat după modelul: sofa, sofale, cafea, cafele: bretea pentru sensurile ,,fâşie de susţinere la
îmbrăcăminte ramificaţie rutieră”, sanda (nu sandaă).
Se observă ca DOOM2 a preluat din DOOM1 majoritatea normelor ortografice, introducând şi
unele noutăţi sau reformulând informaţiile, eliminând unele variante literare libere şi admiţând altele.

SCRIEREA DERIVATELOR, COMPUSELOR, LOCUŢIUNILOR

ŞI GRUPURILOR DE CUVINTE

Scrierea cuvintelor derivate şi compuse, a locuţiunilor şi a grupurilor relativ stabile de cuvinte

pune unele probleme specifice, greutatea de a distinge uneori între formaţii aparţinând uneia sau alteia
dintre aceste categorii putând crea şi dificultăţi suplimentare.
Din punctul de vedere al modului de scriere, nu are importanţă dacă aceste formaţii au luat naştere
în limba română în mod independent sau au fost calchiate după modelul altor limbi ori dacă au fost
6
împrumutate gata formate. Ceea ce contează este modul în care structura lor este analizabilă în limba
română actuală pentru vorbitorii nespecialişti.
Caracterul (semi)analizabil al cuvintelor este într-o anumită măsură relativ, fiind diferit de la un
vorbitor la altul, şi se poate modifica în cursul istoriei limbii. În practică, elementele componente ale unor
cuvinte sunt adesea greu de identificat, chiar de către persoanele cultivate, îndeosebi când este vorba de
cuvinte împrumutate gata formate din alte limbi, perceperea structurii lor presupunând cunoaşterea
formei şi a sensului componentelor. Este mai ales cazul cuvintelor aparţinând unor terminologii de
specialitate, a căror structură este analizabilă aproape numai pentru unii dintre specialiştii din domeniu
respectiv.
Dificultatea de a distinge, uneori, între elemente de compunere şi prefixe sau sufixe, respectiv
cuvinte neologice nu are implicaţii asupra modului de scriere, deoarece derivatele, formaţiile din / cu
elemente de compunere şi compusele cu cuvinte asemănătoare acestora se scriu în acelaşi fel.
Reguli generale:
- derivatele se scriu într-un cuvânt ( situaţiile în care un prefix sau un sufix se scrie cu cratimă sau
separat fiind rare)
- compusele se scriu, în funcţie de partea de vorbire căreia îi aparţin şi de gradul de sudură a
compusului, în unul din cele trei moduri posibile: într-un cuvânt, cu cratimă sau în cuvinte separate;
- formaţiile din sau cu elemente de compunere se scriu într-un cuvânt;
- locuţiunile se scriu în general în cuvinte separate, mai rar cu virgulă sau cu cratimă;
- grupurile relativ stabile de cuvinte se scriu în cuvinte separate.
Unele derivate, compuse, locuţiuni sau grupuri de cuvinte se scriu cu cratimă sau cu apostrof
numai din raţiuni fonetice.

SCRIEREA CUVINTELOR COMPUSE

Ca unităţi lingvistice purtătoare de semnificaţie, cuvintele se asociază în procesul comunicării

pentru a exprima / transmite semnificaţii mai complexe: o asociere (intentionată, neîntâmplătoare) de
cuvinte este mai bogată ca informaţie decât oricare dintre componentele ei. Prin utilizare frecventă -
determinată de condiţii lingvistice şi extralingvistice — anumite grupări de cuvinte capătă un anumit
grad de stabilitate atât la nivelul expresiei, al asocierii de cuvinte, cât şi din punctul de vedere al
semnificaţiei, pe care - ca grup- o reprezintă. Reluarea constantă şi repetată în procesul de comunicare a
grupărilor de acest fel afectează libertatea componentelor, conferind grupului un caracter oarecum fixat,
şi favorizează trecerea de la statutul de combinaţie liberă (de cuvinte) la cel de unitate lingvistică

7
(complexă) stabilâ, evoluţie care explică apariţia cuvintelor compuse şi a locuţiunilor.
Ceea ce apropie formaţiile de acest fel de statutul de cuvânt, deci de unitate participând la sistemul
lexical al limbii, este asocierea constantă cu o semnificaţie (globală - rezultând din amalgamarea
sensurilor, adeseori deviate, ale componentelor) şi integrarea gramaticală a grupării ca ansamblu prin
subordonarea / includerea ei în una dintre clasele lexico-grarnaticale ale sistemului: untdelemn (unt de
lemn), du-te-vino funcţionează ca substantive, cuminte (cu minte), cumsecade (cum se cade), ca adjective,
a (-şi) aduce aminte, a-şi bate joc, ca verbe, devreme (de vrerne), alene (a lene) împotrivă ( în potrivă),
ca adverbe, împotriva, de-a lungul, ca prepoziţii (compuse sau locuţiuni) etc.
Constituirea în unităţi / grupări stabile - cuvinte compuse sau locuţiuni — se realizează în timp şi
presupune pierderea autonomiei componentelor, marcată de modificarea structurii accentuate a grupării
(care păstrează un unic accent principal, comp. Du-te [,] vino! şi du-te-vino, de exemplu). uneori, mai ales
în cazul formaţiilor vechi, şi prin reducerea / contopirea unor componente fonice (comp. gruparea
originară: unt de lenin şi cuvântul untdelemn, pronunţat [undelemn]), dar şi prin alterări semantice, care
afectează transparenţa structurii şi, implicit, recunoaşterea componentelor; cuvintele compuse şi
locuţiunile păstrează adeseori în organizarea lor unităţi lexicale ieşite din uz sau care se păstrează cu sens
modificat, cf. pe de rost, untdelemn (unt ,,grăsime, ulei” de lemn ,,copac, arbore”). Stabilitatea formaţiei
compuse se manifestă prin diminuarea posibilitaţilor de deplasare şi reducerea compatibilităţilor
combinatorii ale componentelor, dar şi prin suspendarea sau, dimpotrivă, instituirea flexiunii (unora
dintre) constituenţi.
Prin modificările gramaticale şi diferenţele semantice inerente, cuvintele compuse şi locuţiunile se
îndepărtează de combinaţiile libere, organizarea originară pierzându-şi - treptat - transparenţa pentru
vorbitor. Gradul superior de sudură este marcat prin contopirea componentelor într-o unică unitate fonică,
cu un comportament gramatical unitar. Prin transformarea din grupare liberă de cuvinte în asociere
stabile - cuvânt compus sau locuţiune, o unitate discursivă (a comunicării) este inclusă în sistem, devine
(şi) unitate a sistemului, participând, ca şi celelalte unităţi lexicale, la organizarea de ansamblu a limbii
date. Ca unitate semnificativă a limbii, cuvântul poate fi reprezentat printr-o realizare indivizibilă la
nivelul unitătilor-semn sau printr-o grupare de unităţi semnificative minimale, a căror (eventuală) analiză
pune în evidenţă unităţi fără semnificaţie intrinsecă, care nu aparţin nemijlocit nivelului semiotic al
limbii, nu “comunică” decât participând la alcătuirea unor asocieri semnificative, de diverse extinderi.

I. Se revine la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui negativ compus niciunul, niciuna
„nimeni” şi ale adjectivului pronominal corespunzător niciun, nicio, care se încadrează într-un întreg
sistem la care se aplică de mult aceleaşi reguli.

8
1. Niciun(ul) s-a mai scris „legat” şi înainte de 1953, dată după care nici un(ul) a devenit singura excepţie
în mai multe privinţe:
 a. era unicul pronume (în afară de ceea ce şi spre deosebire, de exemplu, de pronumele cu o
componenţă relativ asemănătoare vreun(ul), scris într-un cuvânt) redat grafic ca şi cum ar fi vorba de
două cuvinte diferite şi independente şi nu de un unic pronume/adjectiv compus sudat - între
componentele căruia nu poate fi intercalat alt cuvânt;
 b. era singura combinaţie din seria celor formate din nici + când, cât, cum, de cât, de cum, o dată sau
odată, odinioară, unde la care nu se făcea distincţie şi în scris între îmbinările libere şi disociabile, în
care componentele îşi păstrează individualitatea, şi cuvintele compuse sudate. Astfel, şi până acum
trebuia să se distingă, de exemplu, şi în scris, între niciodată „în niciun moment” şi nici odată „nici
cândva” (situaţia complicată în acest caz şi de o a treia situaţie: nici o dată „nici o singură dată”,
„nicio dată calendaristică” sau „nicio informaţie”) sau între grupurile ortografice fiecare, oarecare,
oricine ş.a. şi, respectiv, fie care, oare care, ori cine.

2. Tot atât de normal ca în aceste ultime exemple este să distingem, de pildă, între:
 niciun adjectiv pronominal (N-are niciun chef să facă ce i se cere) şi nici un adverb + articol (Nu e
naiv şi nici un om neştiutor) sau nici un conjuncţie + numeral (Mă confundaţi, eu nu am nici un
frate, nici mai mulţi);
 niciunul pronume (N-a venit niciunul „nimeni”) şi nici unul conjuncţie + pronume nehotărât (Nu-mi
place nici unul, nici celălalt
 combinaţii în care nici este accentuat în frază şi în care se poate intercala, de exemplu, adverbul
măcar (N-are nici măcar un prieten).
Aceste combinaţii se folosesc mult mai rar decât pronumele şi mai ales în astfel de structuri binare,
destul de clare din punctul de vedere al înţelesului şi al logicii, nu numai al analizei gramaticale.
3. Grafia niciun etc. corespunde şi pronunţării în două silabe [ničun].
4. Ea nu numai că nu îngreunează, ci, dimpotrivă, uşurează recunoaşterea ca atare a
pronumelui/adjectivului pronominal în cauză.
5. Acestă grafie a fost adoptată şi de noua Gramatică a Academiei.
6. Ea respectă şi paralelismul grafic cu celelalte limbi romanice în care există pronume cu o structură
asemănătoare.
Se scriu „legat” şi:
 adjectivele cu structura adjectiv + vocala de legătură o + adjectiv, care exprimă o unitate, având
flexiune numai la ultimul element: cehoslovac „din fosta Cehoslovacie”, sârbocroat;
Dar ceho-slovac „dintre Cehia şi Slovacia”, sârbo-croat „dintre sârbi şi croaţi”.
9
  adverbul odată „cândva (în trecut sau în viitor), imediat, în sfârşit”: A fost odată ca niciodată, O
să-ţi spun eu odată ce s-a întâmplat, Termină odată, Odată terminat lucrul, am plecat.
Dar se scriu în două cuvinte o dată numeral adverbial (Aşa ceva ţi se întâmplă numai o
dată în viaţă, Te mai rog o dată, O dată la două luni) şi o dată subst. „zi, dată calendaristică” sau
„informaţie”.

II. Se scriu cu cratimă:

 adjectivele compuse nesudate cu structura adverb + adjectiv (adesea provenit din participiu), când
compusul prezintă o diferenţă de sens faţă de cuvintele de bază: bine-crescut „cuviincios”, bine-
cunoscut „celebru”, bine-venit „oportun, agreat”;
Ele se deosebesc de îmbinările cu o structură şi o componenţă asemănătoare, care se scriu
într-un cuvânt când sunt compuse sudate (binecuvântat) şi separat când sunt grupuri de cuvinte
care îşi păstrează fiecare sensul (bine crescut „dezvoltat bine”).
 substantivele compuse cu unitate semantică şi gramaticală mai mică decât a celor scrise într-un
cuvânt, ca: bună-credinţă „onestitate”; bună-creştere, bună-cuviinţă „politeţe”; bună-dimineaţa
(plantă), bun-rămas „adio”;
Compusele sudate cu structură asemănătoare se scriu într-un cuvânt (bunăstare
„prosperitate”), iar secvenţele în care componentele îşi păstrează autonomia - în cuvinte separate
(bună creştere „dezvoltare bună”, bunul gust al libertăţii).
- prim-balerin, prim-balerină, prim-procuror, pri-solist, prim-solistă;
- bas-bariton, contabil-şef, cuvânt-titlu „intrare de dicţionar”, maşină-capcană (în care al doilea
substantiv este apoziţie);
Se scrie într-un cuvânt blocstart - ca şi blochaus, blocnotes.
 termeni care denumesc substanţe chimice distincte, specii distincte de plante sau de animale (cu
nume ştiinţifice diferite) ş.a., la care se generalizează scrierea cu cratimă - indiferent de structură:
fluture-de-mătase, gândac-de-Colorado (specii de insecte), viţă-de-vie (plantă).
 tipuri izolate: cuvânt-înainte „prefaţă”, mai-mult-ca-perfect (timp verbal).

SCRIEREA LOCUŢIUNILOR
Se scriu în cuvinte separate, de ex.: băgare de seamă „atenţie”, chit că, cu bună ştiinţă, de
bunăvoie „benevol”, de jur împrejurul, de prim rang „de calitatea întâi”; Doamne fereşte, Domnia Lui,
Excelenţa Sa, Înalt Preasfinţia Voastră, în ciuda, în jur „în preajmă”, în jur de „aproximativ”, în jurul, în
locul, Măria Ta, până ce, până să ş.a.

10
 În locuţiunile odată ce „după ce, din moment ce” şi odată cu „în acelaşi timp cu”, adverbul odată
se scrie într-un cuvânt.
Din punctul de vedere al scrierii ca locuţiuni nu sunt semnificative situaţiile în care unele
elemente din componenţa lor sunt scrise cu cratimă din motive fonetice - todeauna (de-a berbeleacul,
dintr-odată) sau acidental, pentru a reda rostirea lor în tempo rapid (aşa şi aşa/aşa şi-aşa) - sau pentru
că sunt cuvinte compuse (de (pe) când Adam-Babadam).

SCRIEREA GRUPURILOR DE CUVINTE

Grupurile relativ stabile (unele interpretate şi ca locuţiuni) se scriu în cuvinte separate (iar cu
cratimă numai fonetice). Este vorba de îmbinări în care elementele componente îşi păstrează sensul de
bază, care corespunde realităţii denumite, cu structura.
Fiind grupuri de cuvinte, şi nu un singur cuvânt compus, se scriu „dezlegat” şi:
 de mâncat (N-am nimic de mâncat; De mâncat, aş mânca), după prânz ş.a.;
Dar se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă compusele cu o structură asemănătoare: demâncare,
demâncat (pop.) „mâncare”, după-amiază, după-masă „a doua parte a zilei”.
 apă minerală, bună dimineaţa (formulă de salut), bună stare „stare bună” etc.
Grupurile relativ stabile de cuvinte se deosebesc de cuvintele compuse cu structură şi
componenţă asemănătoare, în care elementele componente nu-şi păstrează sensul de bază şi nu
corespund realităţii denumite şi care se scriu fie cu cratimă (bună-dimineaţa „plantă”), fie într-un
cuvânt: bunăstare „prosperitate”.

Modul de scriere a cuvintelor compuse este în funcţie de natura elemente!or componente (cuvinte,
elemente de compunere sau abrevieri), de vechimea compuselor, de gradul de unitate semantică şi de
sudură formală, de apartenenţă elementelor componente la, diferitele părţi de vorbire, de raporturile
sintactice care au stat la baza compusului, de părţile de vorbire cărora le aparţin compusele şi, în cazul
cuvintelor flexibile, de modul de flexiune; precum şi, uneori, de traditie.
Nu există reguli cu valabilitate generală, de aceea în ]n DOOM2 se face o descriere a practicii
ortografice privind principalele tipuri de cuvinte compuse.
Aceste probleme sunt prezentate pe părţi de vorbire (deşi unele cuvinte se pot încadra în mai
multe părţi de vorbire), în ordinea alfabetică a acestora.
Noua ediţie a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii romane se
orientează în mai mare măsură în funcţie de uzul în vigoare şi transformă uzul în normă. Este vorba
despre o normă care acceptă în cea mai mare parte variantele libere, iar acestea sunt direcţii bune, pentru
că ele simplifică cunoaşterea normei literare.
11
 În momentul în care norma complică ceea ce era mai simplu, lucrurile nu mai sunt binevenite:
este cazul lui nici un, nici o, nici una, nici unul.
În articolul “Noutăţi Normative”, Rodica Zafiu afirmă: “nu sunt totdeauna absolut de accord cu
inovaţiile propuse; mi se pare bine-venită recomandarea de scriere odată (cu), dar nu şi cea privind
scrierea pronumelui şi a adjectivului negativ niciunul, niciuna, niciun, nicio, justificată din punct de
vedere grammatical, al gradului de sudură (cele două componente, nici şi un (ul), formează într-adevăr o
unitate; justificată în parte de tradiţie ( acest gen de scriere a mai existat, antebelic; aşa cum a existat şi
scrierea legată a prepoziţiei compuse dela), poate şi prin comparaţia cu alte limbi romanice (italiană;
nessuno, spaniolă: ninguno)- dar modificând o obişnuinţă de scriere a multor generaţii care vor fi destul
de şocate de aspectul grafic al reunirii. În fond, scrierea compuselor e mai mult decât orice alt capitol
ortografic o convenţie: care poate fi încărcată de conotaţii suplimentare prin tradiţia culturală”1.
Academia Romana, institutia care a editat noua Gramatica, a facut un apel pentru folosirea unui
singur sistem ortografic, respectiv cel care impune scrierea cu “a” şi nu “i”, respectiv “sunt” şi nu “sînt”.
“Trebuie sa renuntam la orgolii. Am facut din ortografie o cauza nenorocita a politicii. Nu cred
ca «a» sau «i», respectiv «sunt» sau «sint» ne califica capacitatea noastra intelectuala sau morala. Nu
cred ca aceasta schizofrenie care se manifesta in societatea romaneasca mai trebuie accentuata si prin
doua sisteme ortografice”, a mai spus Eugen Simion.

1
Zafiu, Rodica, „Noutăţi normative”, rubrica Păcatele limbii, RL., nr. 25, din 29 iunie 2005.
12
 BIBLIOGRAFIE

1. Breban, Vasile, Dicţionarul General al Limbii Române, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti

2. Coteanu, Ion, Forăscu, Narcisa, Bidu-Vrânceanu, Angela, Limba română contemporană.

Vocabularul. Ediţie revizuită şi adăugată, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985, pag. 136-
218

3. Hristea, Theodor,(coordonator). Sinteze de limba română. Editura Albatros, Bucureşti, 1985

4. Vintilă-Rădulescu, Ioana ,Pentru o nouă ediţie a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al

limbii române(DOOM) , în Perspective actuale în studiul limbii române, Editura Universităţii din
Bucureşti, 2002, p 261- 272

5. Vintilă-Rădulescu, Ioana ,Unele inovaţii ale limbii române contemporane şi ediţia a II–a DOOM-
ului, în Aspecte ale dinamicii limbii române actuale, Editura Universităţii din Bucureşti, 2003, p.43–
67

6. Zafiu, Rodica, DOOM2*, rubrica „Păcatele limbii”, R.L., Nr. 23.din 15 Iunie 2005

7. Zafiu, Rodica, „Noutăţi normative”, rubrica Păcatele limbii, R.L., Nr. 25, din 29 iunie 2005

8. DOOM1 – Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Editura Academiei R.R.,
Bucureşti, 1982.

9. DOOM2 = Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicţionarul ortografic,

ortoepic şi morfologic al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005

13