Aripile rugaciunii

Este placut multmilostivului Dumnezeu sa fie prezent intr-un mod special in bi-
serici care au fost sfintite prin chemari de rugaciune ale harului Sau. Pentru acest
motiv astfel de temple sunt pe drept numite corturi ale lui Dumnezeu pentru
oameni; adica, locasuri ale unei impreuna-locuiri a oamenilor cu Dumnezeu,
precum El insusi afirma: Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor
fi poporul Meu (II Cor. 6,16). Aceasta marturie pentru vechiul Israel a fost vazuta
de toti. Un nor statea deasupra cortului si din el se auzea cuvantul Sau. Iar mai
tarziu, in timpul ratacirii prin pustie, un stalp de nor se ridica deasupra cortului
-era calauza lui Israel in pelerinajul sau catre Canaanul fagaduit. Deasupra unui
templu crestin nu vedem un nor, dar cu toate acestea suntem convinsi de
realitatea binecuvantatei prezente a lui Dumnezeu aici. Templul crestin nu este
ridicat sau strans pentru a fi mutat, asa cum era cortul - templul mobil al
israelitilor; cu toate acestea, el este un reper sigur al caii care trebuie strabatuta
pana la Canaanul ceresc.

Aceasta ultima caracteristica a cortului ma determina sa pun in evidenta

pregatirile de calatorie ale triburilor israelite care-l transportau. Cu o buna
pregatire, voi de asemenea trebuie sa va imprejmuiti cortul launtric, asa incat sa
poata fi pentru voi o calauza pe calea catre Canaanul ceresc.

Dupa ce cortul a fost sfintit si strans, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise sa
randuiasca triburile israelite pentru calatorie astfel incat trei sa mearga in fata,
trei in spate, trei in partea dreapta si trei in partea stanga. Intre timp, cortul a fost
asezat in mijloc si transportat de ceata levitilor. Aceasta imagine ilustreaza si
pelerinajul nostru catre salasul cel ceresc sub indrumarea Bisericii.

Trei stari sau dispozitii launtrice ar trebui asezate in fata, trei in spate, trei pe
partea dreapta si trei pe partea stanga - si un altul ar trebui sa fie in inima,
corespunzand cortului insusi. Voi scoate in evidenta pe scurt ce sunt fiecare dintre
ele - nu cu scopul de a da nume metaforice fiilor lui Israel, ci pentru a randui
starile launtrice potrivit cu semnificatia lor tainica.

Cele trei din fata sunt cele mai inalte dispozitii duhovnicesti. Ele sunt: 1) credinta
ca Domnul este cu adevarat prezent cu harul Sau aici, chiar acum, ca acest
templu a devenit casa Sa, catre care ii este totdeauna indreptata privirea si in
care inima Sa totdeauna salasluieste; 2) nadejdea ca Domnul prezent aici este
foarte atent, precum un tata care isi iubeste copiii, la toate cererile care sunt
inaltate catre El si este gata sa le implineasca; 3) dragostea pentru templu, cu
care cineva vine sa stea in el, fiindu-i la fel de drag ca si in casa propriului sau
tata si avand aceeasi stare de liniste pe care o are un copil la sanul mamei sale.

Aceste dispozitii launtrice sunt cele mai adanci si sunt in acelasi timp principalele
surse care le inspira si le directioneaza pe toate celelalte. Ele se maturizeaza in
adancul sufletului si sunt indreptate, ca sa spunem asa, catre Dumnezeu insusi,
fata catre fata - catre rasaritul duhovnicesc.

Partii din spate ii corespund nevointele fizice raportate la casa lui Dumnezeu ca si
casa de rugaciune - adica ostenelile trupului insotite de rugaciune. Acestea sunt
de asemenea trei: 1) osteneala de a merge in mod constiincios la biserica la toate
slujbele, de la prima bataie de clopot, fara a cauta motiv de a lipsi, fara a lua
seama la neputintele trupesti sau la piedici si obstacole inchipuite, potrivit
urmatoarei reguli: indata ce auzi chemarea, lasa totul si grabeste-te sa mergi la
biserica; 2) osteneala de a ramane cu rabdare in biserica de la inceputul slujbelor,
pana la sfarsitul lor - fara a-ti schimba locul, fara lenevire, ci chiar cu o anumita
incordare care sa-ti sporeasca atentia, si 3) osteneala de a avea o pozitie cuvioasa
- linistita, evlavioasa, cu privirea plecata sau indreptata catre gesturile liturgice
ale savarsitorului slujbei, cu urechile atente la ceea ce se canta si Se rosteste, cu
limba tacuta, fara a privi inapoi, fara ratacirea privirii. Toate aceste atitudini expri-
ma osteneala trupeasca in rugaciune si sustin un duh launtric de rugaciune, care
la randul sau le sustine pe acestea.

Dispozitiile launtrice superioare si inferioare - adica cele din fata si din spate -
formeaza o linie. Cea de-a doua linie, care se intersecteaza cu aceasta, este
formata din lucrarea rugaciu-nii sau preocuparii sufletesti. In partea dreapta stau
trei atitudini launtrice exprimate in mod afirmativ, si anume: 1) sa stam cu mintea
in inima, in prezenta lui Dumnezeu, avand o teama respectuoasa care naste o
atentie sporita si invioreaza templul nostru launtric asemeni aerului proaspat al
zorilor diminetii; 2) sa patrundem adancul semnificatiilor si al puterii tuturor
cuvintelor care se citesc, se canta si se rostesc, avand inima deschisa spre a primi
sentimentele sau dispozitiile launtrice care se pot naste din acestea, si sa fim gata
sa le manifestam ca si cand ar porunci-o Dumnezeu, si 3) sa avem o atitudine
pasnica, un duh de blandete fata de toti oamenii, netrecand cu vederea nici chiar
pe cei care ne dusmanesc, potrivit poruncii Domnului: Deci, daca iti vei aduce
darul tau la altar si acolo iti vei aminti ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa
darul tau acolo inaintea altarului si mergi intai si impaca-te cu fratele tau si apoi,
venind, adu darul tau (Matei 5, 23-24).

Pe partea stanga stau trei atitudini exprimate in mod negativ, si anume: 1)

neimprastierea sau nerisipirea gandurilor - adica sa nu ne lasam mintea sa
rataceasca in diferite locuri sau pe diferite obiecte atunci cand stam in biserica, ci
sa o strunim de fiecare data cand viseaza de bunavoie; 2) neimpovararea inimii
cu grijile vietii, care il urmaresc fara mila pe omul inrobit lor, nelasandu-i nici un
moment liber pentru a se ocupa si de cele duhovnicesti; 3) desprinderea de toate
cele pamantesti - sau eliberarea de toate patimile care ne trag in jos si ne
impiedica sa ne ridicam spre cele inalte.

Aceasta este crucea rugaciunii, intiparita duhovniceste in firea noastra, sub

semnul careia lucreaza rugaciunea insasi - adica rugaciunea cu metanii, stradania
pentru indreptarea tuturor gandurilor catre Dumnezeu si infatisarea cu smerenie
inaintea lui Dumnezeu.

Oricine se va antrena pe sine in felul acesta in ceea ce priveste templul, va gasi

chiar in acest plan prezentat aici o indrumare demna de toata increderea si o
modalitate de a dobandi cerescul salas.
"Crucea urcusului rugaciunii catre Dumnezeu in templu" folosind modelul celor
douasprezece triburi ale lui Israel din jurul Cortului Sfant. Reprezentare realizata
dupa descrierea Sfantului Teofan.

Un asemenea om, ca sa spunem asa, s-a salasluit deja acolo. Caci, nu observati
ca toate aceste sentimente si atitudini, aranjate intr-o astfel de ordine, zugravesc
o pasare in zbor? Credinta, nadejdea si dragostea sunt capul ei; aripa dreapta - a
salaslui in prezenta lui Dumnezeu, cu inima deschisa spre a patrunde invatatura
Lui si a fi in pace cu toti; aripa stanga - o minte adunata in sine, eliberata de griji
si patimi; partea din spate este osteneala de a merge la biserica si de a ramane
acolo; si trupul ei este insusi actul rugaciunii. O pasare, inspirand si expirand aer,
isi pune in miscare aripile si - folosindu-si capul si celelalte madulare - reuseste sa
zboare. Si nu poate zbura in nici un alt mod decat asa. La fel, urcusul rugaciunii
catre Dumnezeu in templu nu este posibil in nici un alt mod decat prin dobandirea
dispozitiilor launtrice mentionate mai sus. Daca una dintre ele lipseste, lucrarea
rugaciunii se poticneste sau inceteaza, dupa cum zborul unei pasari inceteaza
cand, de exemplu, ii lipseste o aripa sau un alt madular. Acest lucru poate fi trait
de oricine si confirmat daca cineva doreste. Cel care incearca sa se roage
intalneste toate aceste dispozitii launtrice, iar cel care se roaga le are pe toate. Si
reciproca este adevarata: cel care nu le are, nici nu a inceput vreodata sa se
roage asa cum se cuvine. Iar acolo unde nu este rugaciune nu este viata si nici
urcus catre imparatia cereasca. Un om inclinat spre cele de jos este pierdut.

Ridicati-va, asadar, si cinstiti casele lui Dumnezeu care sunt raspandite

pretutindeni, spre a da aripi duhului de rugaciune din noi, spre a ne inalta de pe
pamant la Cer, spre a ne oferi noua insine, cu toate ca suntem inca pe pamant, un
dar ceresc: pregustarea bunatatilor celor vesnice. Cel ce se instraineaza de
biserica este dusman siesi. Cel ce nu se ingrijeste sa vina la biserica nu este un
om de buna credinta. Cum este posibil ca cineva sa participe la slujbele din
biserica timp de zece ani si sa nu stie sa se roage, nici macar sa nu stie ce este
rugaciunea? Deoarece nu implineste intreaga pregatire interioara necesara par-
ticiparii la rugaciunea din biserica.

Fie-va mila de voi, dragi surori! Tot ceea ce v-am spus nu este ceva nou. Stand
aproape tot timpul in biserica, voi, desigur ca v-ati inaltat la Cer precum pasarile,
cu aripi usoare, in zbor deplin. .. Totusi, faceti un efort pentru a va cerceta, potrivit
modelului prezentat mai sus, propriile voastre dispozitii launtrice din timpul
rugaciunii. Si daca observati ca va lipseste vreo pana de la aripile voastre de
rugaciune, grabiti-va s-o dobanditi; fiindca pasarea noastra de rugaciune are, de
asemenea, si un avantaj: este posibil ca in orice moment sa se nasca rugaciunea
si sa se refaca orice parte care mai inainte a lipsit din alcatuirea ei. Amin.

Sfantul Teofan Zavoratul