România, leagănul naşterii omenirii şi centrul Universului?

7 comentarii / 1,435 vizualizari

Cuvinte-cheie:Bucegi, Kogaion, Odiseea, Paranormal-Spiritualitate, Retezat, România

Guganii din Retezat, urmaşii primilor

oameni?

În lume există mici populaţii izolate, ce se consideră a fi urmaşii primilor oameni de pe Pământ. Aşa se
socotesc multe comunităţi din Caucaz, bascii din Pirinei şi Quanchii din Canare, iar exemplele ar putea
continua. Dar puţini ştiu că în ţara noastră, în preajma Munţilor Gagu, din masivul Retezat, trăiesc aşa-
numiţii gugani sau gugulani, păstori voinici şi foarte înalţi, cu viaţă retrasă şi particularităţi lingvistice destul
de stranii, care se pretind a fi urmaşii direcţi ai dacilor şi coborâtori din… cei mai vechi oameni din lume.

Neam de păstori, guganii îşi trag numele şi se cred de-o seamă cu piscul din Masivul Godeanu, la sud de
Retezat, care are 21 de vîrfuri, toate peste 2.000 de metri, dar niciunul mai mare ca vîrful Gagu (2.291
metri). Anumite particularităţi lingvistice (dialecte) în vorbire, destul de stranii, au creat legende şi au făcut
din gugulani un izvor de presupuneri şi ipoteze, care îşi au originea în preistorie. Credinţa acestor păstori
români, cum că ar fi cei mai vechi oameni de pe Pământ, este mult mai adâncă decât legenda, pentru că
ajunge tocmai la rădăcina miturilor primordiale ale omenirii.

“Odiseea” lui Homer ar fi avut loc în Ţara Haţegului

Se povesteşte, de pildă, că strămoşii ancestrali ai gugulanilor ar fi urmaşii

pământenilor din Gigantomachia Elina, care păşeau din munte în munte, cum am călca noi din piatră în
piatră, iar Iovan Iorgovan ar fi nimeni altul decât modelul după care a fost întruchipat Hercule, lupta acestuia
cu balaurul având loc la poalele Muntelui Oslea, de lângă izvorul Cernei, cum se păstrează în baladele
populare din partea locului, şi nu pe Ossa din Olimp, cum se narează în Odiseea. Probabil că Homer,
împreună cu Hesiod, au strămutat Gigantomachia din Ţara Haţegului, leagănul civilizaţiei româneşti, pe
coasta golfului Thermaios, ca să le fie, probabil, mai la îndemână.

Ideea cu Gigantomachia Carpatică a fost lansată, cu exemplificări patronimice, de Nicolae Densuşianu

(1846-1911), în opera sa capitală „Dacia Preistorică”, fiind reluată în multe studii de dată recentă, ce
reanimă această poveste care, în nici un caz, nu trebuie uitată!

Giganţii provin din…Caransebeş

Numele de giganţi vine de la Hogigas (Uriaş) care, fiind identic cu Ho geganes, poate însemna şi „născut pe
pămînt”, adică băştinaş. Este, credem, revelator să reamintim că în textele antice se pomeneşte de localitatea
Gigonul (guganul), iar pe harta geografică a României, lîngă Caransebeşul de astăzi, este menţionată
aşezarea cu numele de Gagnis, pentru a ne convinge de străvechea etimologie mitică a guganilor.
În Bucegi, centrul Informaţional-Energetic al planetei?

Să nu uităm că sunt unele aprecieri, din ce în ce mai des citate, potrivit cărora spaţiul carpato-danubiano-
pontic ar fi jucat un rol hotărâtor în anumite momente-cheie ale istoriei lumii şi că, potrivit altor estimări,
într-un viitor apropiat aici se va afla centrul spiritualităţii umane. În Bucegi, în apropierea Vârfului Omul, se
află cel mai important Centru Energetic-Informaţional natural al planetei. Aceasta este părerea cercetătoarei
Cristina Pănculescu din Bucureşti.

Iată, în esenţă, câteva lucruri despre această teorie. Experienţa „Centrului” este semnalată de toate tradiţiile
străvechi. Astfel, în ezoterismul musulman este „Muntele Polar”, sau „Muntele Qaf”; în India şi Tibet, i se
spune „Shamballah”, sau „Muntele Meru”; în Occident se vorbeşte de „Monsalvat”, sau „Sediul Graalului” –
„acolo unde timpul se preface în spaţiu”; la chinezi este „Muntele Tai”, sediul nemuritorilor. Se mai
regăseşte şi sub numele de „Axis” sau „Cardines Mundi” – „stîlpul cerului”, „piramidă cosmică”. În
creştinism este „crucea” sau „Arborele vieţii”. Acest centru are proprietăţi cu totul speciale.

În lucrarea pe care autoarea a elaborat-o în urma acestor cercetări (finalizate în 1988) sUnt descrise o serie
de efecte energetice speciale ale centrului în cauză, surprinse de peliculă foto, electronografice şi mostre de
rocă cu proprietăţi stranii, prelevate de pe vîrful respectiv. Aceste probe confirmă, pe parcursul lucrării
(deosebit de vaste), activitatea centrului.

Structura energetică a Terrei este mult mai complexă decât se crede. Centrul
energetic din Bucegi este cel mai important, însă nu este singurul. Mai există şase centri energetici de primă
importanţă (pe lângă mulţi alţii secundari), care sunt în corelaţie cu acesta şi este posibilă localizarea lor
pornind de la cel din Bucegi. Acest „centru”, precum şi toţi ceilalţi centri secundari sunt cheile care vor da
acces „Omului Mare”, care este Umanitatea, la oceanul infinit al energiei şi informaţiilor cosmice.

Pentru întreaga structură a universului nostru mai există o cheie. Aceasta apare în tradiţie sub denumirea de
Axis sau Cardines Mundi, care nu reprezintă altceva decât locul geometric al centrelor tuturor structurilor
macrocosmice ale Universului nostru şi, în acelaşi timp, locul geometric al Universurilor. Există un sistem
energico-informaţional natural, în care totul este în contact cu totul, făcînd, astfel, posibilă comunicarea şi
schimbul. În realitate, centrul din Bucegi reprezintă adevărata „poartă” de ieşire din Universul Terestru, el
constituind punctul Planetei Pământ plasat pe acest loc geometric de conexiune universală.

Prin proprietăţile pe care le are acest centru, ar rezulta că timpul (a patra dimensiune terestră) poate fi abolit,
deci poate fi controlat şi, în acest caz, viteza luminii încetează de a mai fi o barieră în calea omului spre
Cosmos.

În urma cercetărilor, a rezultat că acest centru are o activitate (pretinzând maxime şi minime) ciclică, cu
perioada de un an. Din datele furnizate de tradiţii rezultă că aceste cicluri anuale sunt înscrise în cicluri mult
mai mari, care se întind pe milioane de ani. Un ciclu complex în tradiţia vedică se regăseşte sub denumirea
de Mahayuga. Un ciclu Mahayuga se compune din patru vârste ale umanităţii. Acestea sunt egale. O serie de
argumente pledează pentru ipoteza că, începând cu 1986, intensitatea activităţii centrului a depăşit „pragul
de latenţă“, urmând şi în prezent o creştere accelerată.

Kogaionul

Zona care conţine acest centru este Sanctuarul principal al Kogaionului, deci Muntele Sacru al dacilor.
Găsindu-se în Bucegi, el se compune din trei trepte supreme de iniţiere, la care se adaugă alte douăsprezece,
superioare, şi numeroase trepte inferioare, de „învăţătură“, accesibile numai intiţiaţilor. Strămoşii noştri nu
au ales întâmplător acest munte. Ei cunoşteau existenţa acestui Centru, precum şi legile ce guvernau (şi
guvernează) funcţionalitatea lui. Chemaţi de Sfinx, strămoşii noştri ştiau a se face nemuritori. Aceste legi pot
fi redescoperite!

Teoria prezentată de Cristina Pănculescu la televiziune, radio şi presă a suscitat un viu interes, cercetători de
renume din întreaga lume arătându-se interesaţi de „straniile fenomene“ din munţii noştri.

Decorul cosmic de lângă Iaşi

Recent, arheologii au indicat o piesă inedită, un veritabil mesaj al dacilor care au trăit în secolul II î. Chr. în
zona Podişului Central Moldovenesc. La 10 km sud-vest de Iaşi, pe un promotoriu numit de localnici „La
Căprărie“, unde culmile Dealului Bârsan coboară către iazul de deasupra satelor Dumbrăvia şi Ciubeşti,
săpăturile specialiştilor au dat la iveală vestigiile a 18 locuinţe antice, 14 de suprafaţă şi 4 bordeie, care
alcătuiau, în urmă cu aproape două milenii, un sat locuit de daci. Bogăţia şi varietatea materialelor găsite
reliefează nu numai continuitatea locuirii dacice pe aceste meleaguri, ci şi evoluţia culturii strămoşilor noştri.

Unul dintre cele mai importante obiecte descoperite îl constituie o tabletă din ceramică (un fragment de disc)
care reprezintă un decor incizat pe ambele feţe, plăcuţa avînd la partea superioară un orificiu pentru prindere.
Conform ipotezei descoperirilor, tableta ar conţine imagini referitoare la un decor cosmic. Astfel, cercul de
pe avers ar semnifica Pămîntul, cadranul, cele patru puncte cardinale, iar inciziile circulare şi semicirculare
ar figura Soarele, Luna şi alte planete. În funcţie de reprezentările de pe celelate două sferturi de cerc (care
nu au fost găsite), s-ar fi putut aprecia dacă întregul decor al universului imaginează cele patru faze ale
Lunii.

Uriaşii din Ţara Haţegului

19 comentarii / 2,928 vizualizari

Cuvinte-cheie:Paranormal-Spiritualitate, Retezat, România, Ţara Haţegului, uriaşi

Cine nu a auzit de uriaşii Strâmbă-Lemne şi

Sfarmă-Piatră? Multe poveşti ne vorbesc despre ei. Erau atât de mari şi de puternici, încât unul lua un copac
gros şi îl îndoia în mâini de parcă ar fi fost de cauciuc, iar celălalt strângea piatra în pumni şi o făcea pulbere.
Mulţi dintre bunicii voştri au aflat din bătrâni că uriaşii ar fi trăit pe pământ înaintea oamenilor.

Uriaşii erau mari de tot, cu ochii cât dovlecii şi dinţii cât fiarele plugului. Păşeau de pe un munte pe altul,
făcând să se cutremure pământul. Pe lângă ei, oamenii erau ca muştele. O fetiţă de uriaş a găsit un ţăran care
îşi ara pământul cu boii lui şi l-a luat în palmă, cu boi cu tot, şi l-a dus la părinţii ei. Aceştia au sfătuit-o să nu
îl rănească şi să îl ducă la locul lui, căci este om şi va trăi mult timp după ce ei nu vor mai fi.

În Ţara Haţegului, o frumoasă depresiune montană situată între Petroşani şi Deva, oamenii şi acum vorbesc
despre uriaşi. Cică o fată de uriaş a făcut cetatea de la Deva; sora ei ridica alta pe vârful muntelui Retezat.
Pentru că cea de pe Retezat era mai frumoasă, fata de la Deva a aruncat cu un fier de plug, stricând şi
cetatea, retezând şi vârful muntelui. De aceea, muntele s-ar numi Retezat. Şi mai spun oamenii că,
primăvara, apele au tot dezgolit, din când în când, oase mari, de uriaşi.
Mulţi cred că legendele şi poveştile au un sâmbure de adevăr. Acum o sută de ani, un baron ungur din Ţara
Haţegului, Franz Nopcsa, a avut curiozitatea să cerceteze oasele de uriaşi pe care le găsiseră ţăranii. El
studiase ştiinţele naturale la Viena şi şi-a dat seama imediat că oasele aparţinuseră unor dinozauri. Aşa s-a
descoperit că „uriaşii“ erau, de fapt, dinozauri.

Cercetătorii de la Facultatea de Geologie din Bucureşti au studiat mai mulţi ani locurile în care apăreau
oasele şi au găsit cuiburi cu ouă de dinozauri. Peste ele căzuse, în timpul unei ploi mari, un mal de pământ.
Puii s-au sufocat şi nu au mai putut să iasă din ou şi au murit. Dar mâlul care i-a acoperit i-a ferit de
descompunere şi ouăle cu pui s-au transformat în fosile. Apoi, oamenii de ştiinţă au descoperit că aceşti
dinozauri erau pitici, foarte mici în comparaţie cu alţi dinozauri. Asta pentru că, pe vremea lor, Ţara
Haţegului nu era o depresiune înconjurată de munţi, ca acum, ci o insulă înconjurată de ape calde, tropicale,
şi apărată de bariere de corali. Dinozaurii de aici aveau mai puţină hrană decât alţii şi de aceea au rămas
mici.

Scrierile misterioase ale lumii

3 comentarii / 844 vizualizari

Cuvinte-cheie:etrusci, faraoni, Insula Paştelui, Istorie si Civilizatii, mayaşi, scriere

Scrierea este una dintre cele mai importante

invenţii ale omenirii, ea făcând posibilă înregistrarea istoriei şi apariţia ştiinţei. Primul sistem de scriere
cunoscut îl reprezintă cuneiformele sumeriene, o serie de simboluri în formă de cuie, scrijelite pe tăbliţe din
lut, datând de acum 5.000 de ani. Imediat după aceea, egiptenii au inventat hieroglifele, iar mult mai târziu,
scrierile au apărut şi în Europa, China şi în America Centrală. De-a lungul timpului, civilizaţiile au scornit
sute de sisteme de scriere, majoritatea ieşind din folosinţă până azi. Deşi înţelesul unora dintre aceste
alfabete antice a fost descifrat, există însă o serie de scrieri cărora oamenii de ştiinţă nu le-au dat încă de
capăt, adunate într-un top realizat de newscientist.com.

1) Etrusca: doar 250 de cuvinte înţelese

Scrierea etruscă s-a bazat pe o variantă a anticului alfabet grecesc, dar nu se înrudeşte cu nicio altă limbă
cunoscută. Astfel, deşi frazele pot fi “citite” cu uşurinţă, cercetătorii nu reuşesc să pătrundă sensul lor, cu
unele excepţii.

Alfabetul etrusc

În jur de 250 de cuvinte au fost totuşi deduse cu ajutorul contextului în care sunt incluse, cum ar fi Ruma
(Roma), Fufluns (zeul Dionysos), cercetătorii sperând că numărul acestora va creşte pe măsură ce vor fi
scoase la lumină noi inscripţii care să poată fi analizate.

Etruscii au fost o civilizaţie preistorică ce a înflorit în vestul Italiei şi a fost absorbită de Imperiul Roman
până în secolul 1 î.Ch. Au fost extrem de prolifici, lăsând în urmă sute de texte, scrise cu ajutorul alfabetului
grecesc, împrumutat de la coloniştii greci stabiliţi în vestul Italiei în secolul 8 î.Ch. Există însă anumite
diferenţe între alfabetul etrusc şi cel grecesc, cea mai notabilă fiind că literele etrusce sunt orientate într-o
direcţie opusă celor greceşti, deoarece etrusca era scrisă de la dreapta la stânga.

2) Meroitica, limba faraonilor negri

Cea mai veche limbă scrisă din Africa Subsahariană, meroitica, a fost folosită în timpul regatului Meroei,
care s-a dezvoltat de-a lungul primului mileniu î.Ch, pe teritoriul Sudanului de astăzi.

Alfabetul meroitic

În 712 î.Ch., regii Meroei (care, la fel ca restul populaţiei, aveau o înfăţişare africană mai degrabă decât una
egipteană) au cucerit Egiptul şi au fost acceptaţi drept cea de-a 25-a dinastie. Aceşti “faraoni negri” au
condus timp de aproximativ 70 de ani, până când asirienii i-au împins spre ţinuturile lor originare. Scrierea
meroitică a fost inventată după această înfrângere, existând în două forme: de pictograme şi de îmbinare
cursivă de simboluri.

Fiecare variantă de meroitică are 23 de simboluri, scrierea asemănându-se astfel mai mult cu alfabetele
moderne decât cu hieroglifele egiptene, care înglobează sute de simboluri. La începutul secolului 20,
cercetătorul britanic Francis Llewellyn Griffith a reuşit să descifreze valorile fonetice ale simbolurile din
ambele variante de meroitică, astfel că vocabulele meroitice pot fi pronunţate. La fel ca în cazul etruscei,
majoritatea nu pot fi însă şi înţelese.

3) Olmeca, zapoteca şi istmiana

Deşi cercetătorii ştiu că mayaşii din perioada clasică (250 – 900 e.n.) au avut un alfabet propriu, nu cunosc
foarte multe lucruri despre originile scrierilor din America Centrală. Există aici numeroase scrieri
nedescifrate, dintre care trei au stârnit cu precădere interesul oamenilor de ştiinţă: olmeca, zapoteca şi
istmiana.

Primul sistem de scriere din Americi se pare că a fost conceput de civilizaţia olmecă, ce a înflorit în regiunea
Golfului Mexic între 1500 şi 400 î.e.n. Alfabetul olmecilor a fost descoperit abia la începutul anilor ’90,
când a fost scoasă la lumină o statuetă inscripţionată cu 62 de simboluri, dintre care unele se repetă.
Cercetătorii nu vor putea demonstra însă că este vorba de un sistem de scriere până nu vor fi descoperite şi
alte inscripţii. În cazul civilizaţiei zapoteca, au fost găsite în jur de 1.200 de obiecte pe care au fost scrijelite
simboluri care au rămas neînţelese însă până în prezent. Ultima şi cea mai controversată scriere dintre cele
trei, istmiana, a fost descoperită tot pe o statuetă, care datează din secolul 2 e.n şi este inscripţionată cu
aproximativ 70 de simboluri.

4) Scrierea Linear A
Scrierea Linear A

În 1900, arheologul britanic Arthur Evans a descoperit nu una, ci două sisteme de scriere noi, ambele
scrijelite pe tăbliţe din lut, în timp ce făcea săpături la Palatul lui Minos din Creta, centrul civilizaţiei
miceniene. Unul dintre aceste sisteme, intitulat Linear B, a fost descifrat în 1952, devenind cea mai veche
scriere europeană care poate fi citită, însă celălalt, Linear A, nu a fost înţeles nici până în ziua de astăzi. Unul
dintre motive este faptul că au fost găsite mai multe inscripţii Linear B decât Linear A. Sistemul Linear B
datează din jurul anului 1450 î.e.n., fiind o formă arhaică a limbii greceşti, iar cel Linear A este chiar mai
vechi, din jurul secolului 18 î.e.n, fiind scrierea civilizaţiei miceniene.

5) Rongo-rongo, scrierea din Insula Paştelui

Numai 25 de inscripţii în rongo-rongo, scriere din Insula Paştelui, au fost găsite până acum, majoritatea pe
tăbliţe din lemn. Deşi ele ar putea avea o vechime considerabilă, datând din secolul 3 e.n., primii europeni
care au pus piciorul pe Insula Paştelui, membrii echipajului unei flote olandeze, nu au menţionat nimic
despre ele. Un misionar francez a fost primul care a dat de scrierea rongo-rongo, în 1864, care a atras atenţia
că puţini oameni mai erau capabili la acea dată s-o interpreteze. În ciuda eforturilor din deceniul următor ale
episcopului din Tahiti, niciun locuitor al insulei nu a mai putut înţelege scrierea. Ceea ce se cunoaşte însă
este modul în care trebuie citite inscripţiile. Se începe din colţul din stânga-jos, citindu-se rândul până la
capăt. Apoi tableta este rotită cu 180 de grade, pentru a se citi, tot de la stânga la dreapta, rândul cel mai de
sus. Ulterior, rotirile se repetă, până ce toate rândurile vor fi fost citite.

6) Scrierea hindusă: texte din 5 simboluri

Scrierea hindusă a supravieţuit până azi, pe aproape 5.000 de inscripţii, găsite pe o serie de pietre scoase la
lumină din casele şi de pe străzile oraşelor ruinate ale civilizaţie hinduse. Textele hinduse sunt extrem de
lapidare, fiind alcătuite în medie din câte 5 simboluri, iar unul dintre cele mai întâlnite este cel care
înfăţişează un patruped cu un singur corn, similar unicornului. Lungimea redusă a textelor i-a făcut chiar pe
unii cercetători să se îndoiască de faptul că au de-a face cu un sistem de scriere.

7) Proto-elamita: unul dintre cele mai bătrâne sisteme

Inscriptie in proto-elamita

Proto-elamita este cea mai veche scriere nedescifrată, asta dacă într-adevăr este un sistem de scriere, fapt
asupra căruia există păreri divergente. A fost folosită în jurul anului 3.000 î.Ch. în Elam, numele biblic
pentru o zonă aflată în vestul Iranului de astăzi. Proto-elamita este predecesoarea unei scrieri parţial
descifrate, elamita lineară, folosită în aceeaşi regiune 750 de ani mai târziu. La rândul ei, elamita lineară a
precedat un al treilea sistem de scriere, de data asta cuneiform, pe care elamiţii l-au folosit vreme de mai
multe veacuri începând cu secolul 13 d.C. Cuneiformele elamite au fost descifrate în secolul 19.
8 ) Discul din Phaistos

Discul din Phaistos

Descoperit în Insula Creta, în 1908, discul din Phaistos este considerat de mulţi cercetători drept cel mai
vechi document “imprimat”. Alţi oameni de ştiinţă îl privesc însă ca pe o simplă farsă. Discul este plăsmuit
din lut ars şi conţine simboluri pe ambele feţe, ştanţate pe când lutul era încă moale. Cele 241 sau 242 de
simboluri (unul dintre ele este şters) au fost realizate cu ajutorul a 45 de ştanţe distincte. Cercetătorii au
subliniat că ele erau folosite pentru a “tipări” în masă documente, însă teoria lor e subminată de faptul că nu
s-au găsit şi alte discuri în afară de cel din Phaistos.

Conspiraţia anti-dacică: Ascunderea originii dacice a unor împăraţi romani

2 comentarii / 296 vizualizari

Cuvinte-cheie:daci, Dacia, Decebal, împărat, Împăratul Constantin, Imperiul Roman, Istorie si Civilizatii,
Regalian

Împăraţii romani de origine dacică

sunt un subiect foarte puţin cunoscut. Poate numele lor le sunt familiare multora, dar cu privire la originea
lor dacică s-a păstrat tăcere. De-a lungul timpului, cei mai mulţi istorici români, dar şi unii străini, le-au
contestat originea, în ciuda documentelor care ne garantează obârşia lor dacică. Totuşi, fără aceşti daci ajunşi
la cârma Imperiului, istoria Daciei, a Europei şi chiar a întregii creştinătăţi ar fi fost alta. Istoria oficială le
contestă dacismul şi astăzi, din motive greu de înţeles.

Regalian, strănepotul lui Decebal

Nu ştim ce s-a întâmplat cu dacii după cucerirea Daciei de către romani. Dacă ar fi să dăm crezare
manualelor, ei s-au romanizat rapid şi fără cale de întoarcere, în decursul a doar un secol şi jumătate. Totuşi,
amintirea lui Decebal a rămas vie în secolele următoare, iar numele de “dac” este purtat cu mândrie de mai
multe personaje istorice, ajunse pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a Imperiului
roman. După constituţia lui Caracalla din 212, prin care toţi cetăţenii imperiului născuţi liberi deveneau
cetăţeni romani cu drepturi depline, orice dac devenit cetăţean roman putea urca în ierarhiile vremii.
Regalian

Regalian este cel dintâi dac care a urcat în această ierarhie. Documentele epocii spun că dacul cel ambiţios a
intrat în istorie în preajma anului 260 d.Cr. Şi susţineau că este un urmaş al lui Decebal, un strănepot al
marelui rege martir. Poate fi întru totul adevărat, sau poate fi doar o genealogie imaginară. Ceea ce însă nu
se poate pune la îndoială este originea dacică a lui Regalian. În anul 260, în vreme ce pe tronul Romei se afla
Gallienus, dacul Regalian, general cu talent de strateg, se afla în fruntea trupelor din zona Dunării, din
Pannonia şi Moesia. Nu mult după anul 260, el pune la cale o rebeliune, în urma căreia este proclamat
împărat de către trupele sale. Monedele emise de el şi de soţia (sau mama) sa, Sulpicia Dryantilla, o femeie
cu nume dacic, s-au limitat la zona dunăreană. După preluarea puterii, duce lupte împotriva sarmaţilor, dar
Gallienus vine de la Roma împotriva lui şi îl învinge. Conform surselor scrise, Regalian este ucis într-un
complot de propriii săi partizani, aliaţi cu roxolanii.

Dacia a fost eliberată de sub ocuparea romană?

Figura lui Regalian este deosebit de importantă în istoria provinciei Dacia, deoarece coincide cu un moment-
cheie: abandonarea provinciei de către Gallienus. Deşi Aurelian este considerat autorul retragerii trupelor şi
administraţiei romane din Dacia, totuşi, izvoarele istorice şi arheologice ne confirmă faptul că provincia
Dacia a fost abandonată mai devreme, în vremea lui Gallienus, iar Aurelian nu a făcut decât să consemneze
în acte un fapt deja consumat şi pe care oficialităţile multă vreme nu au avut curajul să-l recunoască.Scrierile
vechi ne informează că “Dacia a fost pierdută” în vremea adversarului lui Regalian, iar arheologia ne arată
că tot în vremea acestui împărat au încetat inscripţiile romane din Dacia, precum şi baterea de monede. Acest
moment coincide şi cu o serie de atacuri dure ale carpilor (daci liberi) asupra provinciei.

Contextul acesta este rareori invocat de istoricii noştri, care pun retragerea romanilor doar pe seama
atacurilor pricinuite de barbari şi de goţi (chiar dacă izvoarele subliniază că este vorba de carpi, istoricii
insistă că prin “carpi” trebuie să înţelegem “goţi”). Uzurparea puterii lui Gallienus în zonă, prin rebeliunea
dacului Regalian şi atacurile dacilor liberi, ne poate sugera că retragerea armatei şi a administraţiei romane
din provincie nu reprezintă un abandon al Daciei ci, din contră, o eliberare. Deci, romanii au fost, efectiv,
alungaţi din provincie de către daci şi au susţinut apoi, că justificare, că Dacia este greu de aparat, din pricina
atacurilor barbare. Ulterior, Aurelian a creat în sudul Dunării o altă Dacie, numită “Dacia Aureliana” şi mai
apoi “Dacia Ripensis”, pentru a păstra aparenţa unei Dacii romane. Ce s-ar fi întâmplat dacă Regalian nu l-ar
fi uzurpat pe Gallienus sau dacă dacii liberi nu ar fi venit în ajutorul fraţilor lor din ţinutul ocupat de romani?
Poate că Dacia ar fi continuat, pentru cine ştie câtă vreme, să fie provincie romană. În acest fel, Dacia a fost
prima provincie a imperiului din care romanii au fost nevoiţi să se retragă.

Aureolus, ciobanul din Carpaţi, s-a proclamat împărat al Romei

Tot în vremea lui Gallienus a trăit şi Marcus Acilius Aureolus, dac dintr-o familie de ciobani, el însuşi pastor
în tinereţe. Istoricul bizantin Zonaras spune despre el: “Aureolus era din ţara getică, numită mai târziu
Dacia, şi de neam obscur, fiind mai întâi pastor…”. Intrat ca soldat de rând în armată romană, a câştigat
simpatia împăratului Valerianus şi a ajuns îngrijitor al cavaleriei. După ce a câştigat şi încrederea lui
Gallienus (succesorul lui Valerian la tron), a fost trimis de împărat în anul 265 să lupte împotriva unui
uzurpator din Galia, Postumus, dar Aureolus s-a aliat cu acesta împotriva împăratului de la Roma. A fost
proclamat suveran la Mediolanum de către armatele sale, în anul 268. Totul se petrecea în plină criză politică
a imperiului, celebra criză a secolului al III-lea, când s-au succedat la tronul Romei o mulţime de împăraţi,
mai toţi provinciali, mai adesea sprijiniţi de armată.
Gallienus a pornit împotriva celui de-al doilea dac autoproclamat împărat, Aureolus, care i-a cerut ajutor lui
Postumus. Acesta însă l-a refuzat, trădând prietenia care îi lega. Totuşi, cel care a murit în asediul de la
Mediolanum a fost Gallienus, iar Aureolus a reuşit să-şi păstreze titlul, până în vremea lui Aurelian, dar a
fost trădat şi ucis, ca şi Regalian, de propriii lui soldaţi.

Împăratul Galeriu, “olteanul” care i-a răzbunat pe daci

Galerius Maximianus (292-311) i-a urmat la domnie lui Diocletian, al cărui protejat a fost. S-a născut într-un
sat din apropiere de Serdica (Sofia), dintr-o mamă dacă, venită din nordul Dunării, din Dacia Traiana.Se
crede că, după numele său romanizat, Romula, mama sa ar fi venit de undeva din Oltenia, din Dacia
Malvensis, poate chiar din oraşul Romula (astăzi Reşca, jud. Olt). Lactantiu, scriitorul creştin care ne
confirmă originea dacică a împăratului Galeriu, ne mai dă câteva informaţii uluitoare despre acest dac ajuns
împărat. În primul rând, a vrut să supună la obligaţia plăţii impozitelor Roma şi întreaga Italie, drept
răzbunare pentru umilirea dacilor de către Traian, care le-a impus tribut dacilor. În al doilea rând, a vrut să
schimbe numele Imperiului roman în Imperiul dacic. Înainte de a muri, împăratul s-a retras în satul său natal,
care a fost numit Romulianum, după numele mamei sale.

Galeriu a rămas în istorie pentru persecuţiile sale împotriva creştinilor, atât în vremea lui Diocletian, cât şi
după urcarea sa pe tron. Totuşi, înainte de a muri, a dat primul edict de toleranţă din istoria creştinilor,
reeditat apoi de Constantin cel Mare. Pe arcul sau de triumf de la Salonic apar figuri de daci cu steagul lor
naţional în formă de şarpe cu cap de lup. Specialiştii încă nu s-au dumirit ce caută aceşti daci pe arcul lui
Galeriu, dar unii dintre ei au presupus că este vorba de soldaţi daci din regiunea natală a împăratului.

Dacismul lui Galerius este incontestabil, la fel şi adversitatea sa faţă de romani şi de numele de “roman”,
declarată deschis de împărat. Nu ar fi exclus că seria lungă de documente ce relatau cucerirea Daciei, toate
dispărute astăzi, să fi fost cenzurate sau distruse în vremea lui Galeriu sau a altor împăraţi de mai târziu, care
au încercat să apere astfel memoria dacilor.

Maximinus Daia

Daia şi Licinius

Maximinus Daia (sau Daza) era nepotul împăratului Galeriu. S-a născut în Dacia Aureliana, la sud de
Dunăre, având-o că mama pe sora împăratului. A ajuns să fie adoptat de unchiul său, dar chiar şi după
adopţie, a ţinut să-şi păstreze numele dacic. În schimb, despre Licinius, izvoarele spun că se trăgea dintr-o
familie de ţărani daci din Moesia Superior. S-a născut în anul 265 şi a ajuns prieten foarte bun cu Galeriu.
Împăratul Galeriu i-a conferit lui Licinius titlul de “Augustus” în vestul imperiului, în anul 308, în timp ce
Daia, nepotul împăratului, şi Constantin (şi acesta de origine moeso-dacică) au fost numiţi “fiii auguştilor”.
În felul acesta, toţi cei patru suverani care formau tetrarhia (formă de conducere cu patru împăraţi, doi de
rang superior şi doi de rang mai mic), erau de origine dacică.

După moartea lui Galeriu, în 311, Licinius şi-a împărţit imperiul frăţeşte cu Daia, dar în 313, s-a aliat cu
Constantin, căsătorindu-se cu sora lui vitregă, la Mediolanum (Milano). Constantin şi Licinius se reuniseră la
Milano pentru un eveniment extrem de important: promulgarea edictului prin care religia creştină devenea
egală în drepturi cu celelalte religii ale imperiului. De cealaltă parte, Daia s-a aliat cu uzurpatorul Maxenţiu.
Conflictul dintre Licinius şi Daia era previzibil. Daia a fost înfrânt şi, spun unele surse, a preferat să se
sinucidă. Locul său a fost luat de Constantin, cumnatul lui Licinius. Dar trădarea a fost plătită. Licinius şi
Constantin au intrat într-un conflict, în urma căruia cel din urmă a ieşit învingător şi a devenit unic împărat
al imperiului. Cu aceşti patru împăraţi de origine dacică, ce au condus imperiul simultan, a început o nouă
epocă în istoria Imperiului roman.

Imparatul Constantin

Constantin şi Elena. Enigma dacilor de pe Arcul lui Constantin

Dar cel mai mare împărat roman de origine dacică este Constantin, primul împărat creştin din istorie. S-a
născut la sud de Dunăre, la Naissus, în Serbia de astăzi, pe atunci provincia Moesia Superior. Tatăl său,
împăratul Constantius Chlorus, era tot din Naissus. În anul 325, în vremea conciliului de la Niceea, la
Naissus este atestat un episcop care îşi spune “Dacus”. Prezenţa dacilor la sudul Dunării, atât înainte de
cucerirea Daciei cât şi după aceea, este incontestabilă. Deci, Constantin era, mai exact, un moeso-dac. Deşi
nu ştim în ce fel dacismul sau i-a influenţat acţiunile, ştim sigur un lucru: el este cel care, la doar două secole
după cucerirea Daciei, spoliază monumentele din splendidul for al lui Traian.

Marea friza de piatră a lui Traian, măsurând peste 30 de metri (după alţii mult mai mult) şi fiind a treia ca
mărime din întreaga antichitate, este spartă în bucăţi de Constantin. Patru bucăţi sunt încastrate în arcul sau
de triumf de la Roma, după ce figura lui Traian este ştearsă din reprezentările reliefurilor. Mai mult, opt din
grandioasele statui de daci, înalte de trei metri, care împodobeau forul lui Traian, sunt scoase de la locul lor
şi urcate pe Arcul împăratului Constantin. Ce logică să aibă dislocarea unor statui colosale de daci şi
plasarea lor pe un monument al unui împărat roman, dacă nu faptul că acesta era născut tot în ţara dacilor?
Cu siguranţă, Constantin avea o mare preţuire pentru strămoşii săi.

Documentele ne spun chiar că ar fi încercat să aducă Dacia sub stăpânirea sa şi a refăcut podul de peste
Dunăre. Totuşi, cum de a fost posibilă aceasta “profanare” a forului lui Traian? Specialiştii spun că era
nevoie de material de construcţie şi că, în acelaşi timp, nu mai existau artişti talentaţi că în vremurile
anterioare, arta romană aflându-se într-un declin evident. E adevărat, pe lângă piesele luate din forul lui
Traian, pe Arcul lui Constantin există şi reliefuri atribuite de specialişti epocilor lui Hadrian şi Marc Aureliu.
Deci, Constantin ar fi luat ce i-a plăcut de pe monumentele predecesorilor săi.

Gestul atât de neobişnuit şi de şocant al plasării celor opt statui de daci pe Arcul de triumf al lui Constantin
îşi găseşte în acest fel o explicaţie. Statuile de pe arc simbolizează obârşia dacică, mândră şi iubitoare de
libertate, a împăratului. Din această perspectivă, nu ar fi deloc absurd să ne gândim că scrierea de căpătâi a
lui Traian despre cucerirea Daciei a dispărut, ca şi celelalte scrieri ce relatează acest eveniment dramatic din
istoria dacilor, din ordinul lui Constantin.

Falsificarea istoriei

Se impune o întrebare: de ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor în istoria
imperiului roman? A existat şi continuă să existe o adevărată conspiraţie în jurul acestui subiect. Istoricii
noştri, dar şi unii străini, în special maghiari, au făcut tot posibilul pentru a “demonta” originea dacică a unor
personaje ajunse pe tronul împărăţiei romane. Despre mama lui Galeriu s-a spus că era o barbară, ba
roxolană, ba iliră, ba, în cazul cel mai bun, dacă romanizată, deşi sursele ne spun răspicat că era dacă de la
nordul Dunării, chiar dacă avea nume latin. Despre informaţiile pe care ni le dă Lactantiu cu privire la
Galeriu s-a spus că nu merită să fie luate de bune. Despre cele din “Historia Augusta”, care ne atestă originea
dacică a lui Regalian, la fel, că ar fi vorba de nişte născociri. De ce toate acestea? Din două motive diferite,
dar cu un unic scop. Unii istorici maghiari, în frunte cu A. Alfldi (1940), au vrut să demonstreze că, după
abandonarea provinciei, în Dacia nu a mai rămas niciun dac şi că nu a existat niciun fel de continuitate de-a
lungul mileniului “întunecat”, până la venirea maghiarilor în Transilvania. Apariţia unor personaje istorice
importante, de obârşie dacică, le încurca socotelile, şi au recurs la contestarea surselor documentare, pentru a
demonstra că nu este vorba de daci autentici.

Istoricii romani, în schimb, au căutat să demonstreze că, după abandonarea Daciei, toată populaţia rămasă în
provincie era deja complet romanizată. Prin urmare, şi împăraţii de origine dacică trebuiau să fie tot romani.
La acea vreme, “nu trebuiau” să mai existe decât romani, eventual proveniţi din strămoşi daci romanizaţi.
Dar faptul că scrierile la care ne-am referit insistă asupra originii dacice a acestor împăraţi ne arată cu
claritate că ei nu erau daci integral şi definitiv romanizaţi, ci originea lor etnică era foarte importantă.
Cunoşteau, desigur, limba latină, erau integraţi în societatea romană provincială, dar obârşia lor era dacică.

Dacă ar fi fost daci complet romanizaţi, fără să mai poarte vreo moştenire dacică, li s-ar fi spus romani, pur
şi simplu, fără prea multă insistenţă pe originea etnică. Probabil din acest motiv, istorici precum Constantin
Daicoviciu, Radu Vulpe şi alţii au contestat dacismul lui Regalian ori al lui Galerius (despre Constantin nici
nu se discută, dat fiind că s-a născut la sudul Dunării). Radu Vulpe chiar a insistat asupra faptului că mama
lui Galeriu, Romula, nu era dacă, ci provenea dintr-o familie de colonişti iliri stabiliţi în Dacia, deşi nici un
document nu sugera aşa ceva. După trei decenii, într-o altă lucrare a aceluiaşi istoric, Romula “devenea” o
dacă romanizată. În schimb, Dimitrie Cantemir nu se sfia să-l numească pe Aureolus “hatmanul călărimii
Avreulus Dacul”.

Deci, atât pe istoricii maghiari, cât şi pe cei romani, îi deranja existenţa unor daci după retragerea romanilor
din Dacia. Şi într-un caz, şi în celălalt, s-a dorit înlăturarea dacilor din istorie, prin încălcarea adevărului
ştiinţific furnizat de izvoarele scrise. Această falsificare persistă până astăzi, iar istoria oficială nu recunoaşte
originea dacică a acestor împăraţi. Ştergerea dacilor din istorie pare să fie urmărea unui blestem ce s-a născut
demult, dar continuă şi astăzi. Istoricii noştri desăvârşesc opera celor ce au ars scrierile despre daci şi i-au
lăsat într-un întuneric ce pare să nu se mai sfârşească.

Adorarea lui Saturn, zeitatea satanică

16 comentarii / 722 vizualizari

Cuvinte-cheie:Egipt, francmasonerie, Fraternitas Saturni, Isis, islamism, Israel, Jupiter, Mecca, Pan, papa,
Paranormal-Spiritualitate, Satana, satanism, Saturn

Poate că nu ştiaţi, dar întreaga lume îl

venerează pe Saturn de mii de ani. Cultul n-a încetat niciodată, iar riturile sale sunt prezente chiar şi în ziua
de astăzi. Saturn, care a fost botezat “stăpânul inelelor”, este motivul pentru care la nuntă folosim inele sau
pentru care punem aure la oamenii sfinţi. Acest articol va scoate în relief atributele zeului Saturn şi
perpetuarea cultului său până în ziua de azi.

Saturn, cel mai vechi dintre zei

Din cele mai vechi timpuri, oamenii înţelepţi au privit la stele, admirându-le lucirea lor divină, şi astfel
atribuindu-le puteri de zei, pe baza efectelor lor asupra oamenilor. Înainte de marele potop biblic, Saturn a
fost privit de toată umanitatea ca zeul suprem şi regele regilor. Cercetătorii din domeniul ocultismului afirmă
că Saturn-ul a condus regatul Atlantidei şi a devenit înaintaşul divin al patriarhilor şi regilor pământeni.
Acest cult s-a perpetuat prin numeroşi zei de-a lungul antichităţii. Astfel, un cercetător pe nume Baldwin, în
cartea “Naţiunile preistorice” afirmă: “Chronos, sau Saturn, Dionysos, Hyperion, Atlas, Hercules…toţi sunt
conectaţi cu un mare continent saturnian; ei erau regi care au domnit asupra ţărilor de pe ţărmurile vestice
ale Mării Mediterane, Africii şi Spaniei”.

În mitologia egipteană, Isis e considerată a fi fiica cea mai mare a lui Saturn: “Eu sunt Isis, regina acestei
ţări. Am fost învăţată de Mercur. Nimeni nu poate distruge legile pe care eu le-am instituit. Eu sunt fiica cea
mai mare a lui Saturn, cel mai vechi dintre zei”.

Cubul negru, simbolul lui Saturn

Civilizaţiile semite se referă la zeul Saturn ca fiind “El”. Zeitatea supremă era reprezentată printr-un cub
negru. Putem găsi acest cub negru într-o mulţime de locuri din lume:

Cubul Negru în Santa Ana

Cubul negru in New York

Piatra sfanta a musulmanilor...e cubul negru

Preot iudaic purtand pe frunte...cubul negru

Interesant e faptul că “piatra sfântă a musulmanilor” de la Mecca are forma unui cub negru, şi ea a fost
adorată cu mii de ani înainte de apariţia Islamului. Am putea deduce de aici că musulmanii se închină la zeul
Saturn? O foarte ciudată legătură între islam şi iudaism e dată de faptul că acest cub negru apare şi pe
frunţile preoţilor iudaici. S-ar putea ca musulmanii şi evreii, duşmani prin tradiţie, să aibă mai multe legături
între ei decât ar putea ei crede…De altfel, evreii antici reprezentau Saturn-ul cu o stea cu 6 colţuri, aceasta
devenind mai târziu simbolul Israelului (apărând şi pe steagul oficial al acestui stat), şi cunoscut şi sub
numele de “Steaua lui David”. Totodată, mulţi cercetători din domeniul ezoteric afirmă faptul că numele lui
Is-Ra-El este o combinaţie a vechilor zeităţi păgâne Isis, Ra şi El (Saturn).

Venerarea Saturnului la greci şi romani

Grecii şi romanii au venerat Saturn-ul ca fiind o zeitate crudă. Iată un scurt rezumat al Saturn-ului în lumea
occidentală:

Saturn inghitandu-si un copil, pictura de Rubens

“Odată cu detronarea tatălui său, Saturn a devenit conducătorul Universului pentru o perioadă mare de
timp, conducând împreună cu sora, Ops, care i-a fost totodată şi soţie. A fost profeţit faptul că într-o zi
Saturn îşi va pierde puterea,atunci când unul din fiii săi îl va detrona. Pentru a preveni acest lucru, de
fiecare dată când Ops îi năştea lui Saturn câte un fiu, acesta îl înghiţea imediat. Când s-a născut cel de-al
şaselea copil, Jupiter (Zeus), Ops l-a ascuns pe insula Creta. Apoi a înfăşurat o piatră, cu hainele lui
Jupiter, piatră pe care Saturn a înghiţit-o, gândindu-se că era copilul său. Atunci când Jupiter a crescut,
acesta şi-a luat o slujbă de paharnic la curtea tatălui său. Cu ajutorul lui Gaia, bunica sa, Jupiter i-a oferit
tatălui său o băutură care l-a făcut pe Saturn să dea afară cei cinci fraţi ai lui Jupiter înghiţiţi: Vesta
(Hestia), Ceres (Demeter), Juno (Hera), Pluto (Hades), şi Neptun (Poseidon).”

Saturn a avut întotdeauna o semnificaţie cel puţin negativă, dacă nu, chiar malefică. În vremurile trecute, era
denumit “marele malefic”, în opoziţie cu Jupiter denumit “marele benefic”. Saturn e asociat ezoteric cu
limitările şi restricţiile omului, cu moartea şi decăderea sa. Numele său în mitologia greacă era Kronos,
stăpânul timpului, timpul fiind principalul factor care îi duce pe oameni la moarte. El a fost reprezentat
tradiţional ca fiind “omul cu coasa”, acest lucru rezultând din faptul că şi-a ucis tatăl şi a încercat să-şi
devoreze copiii.

Saturn şi Satana

Saturn a fost dintotdeauna asociat cu Satana, din mai multe motive. În primul rând, mulţi autori
argumentează faptul că cuvântul Satana derivă din cuvântul Saturn. În al doilea rând, Saturn e asociat cu
culoarea neagră, la fel cum este şi Satana. În al treilea rând, anticii considerau că Saturn-ul este cea mai
îndepărtată planetă de Soare, Soarele fiind asociat cu principiul binelui. Saturn este corpul ceresc cel mai
puţin expus razelor solare şi este astfel asociat cu principiul răului. În ultimul rând, marele zeu Pan, zeitatea
cu coarne, l-a reprezentat pe Saturn în păgânismul antic. Această creatură, pe jumătate om şi pe jumătate ţap,
e considerat a fi strămoşul lui Satan.

Pan, creatura malefică, reprezentarea lui Saturn

Pan

“Pan a fost o creatură mixtă, partea de sus, cu excepţia coarnelor, fiind de natură umană, iar partea de jos,
având forma unui ţap. Flautul lui Pan semnifică armonia naturală a sferelor, iar zeul însuşi este simbolul
lui Saturn, întrucât această planetă stă în zodia Capricornului, simbolizată printr-un ţap”, afirmă Manly
P.Hall în opera sa “Secretul învăţăturilor din toate timpurile”. În concluzie, Pan a fost înfăţişat cu coarne,
întrucât el îl reprezintă pe Saturn, ce stă în zodia Capricornului, zodie simbolizată printr-un ţap.

Pan a fost spiritul care conducea lumea de jos. El a fost reprezentat hoinărind prin păduri, printr-o erecţie a
penisului, beţiv şi lasciv etc. În concluzie, putem spune că el guvernează natura joasă a omului, partea sa
animalică, la fel ca Satan.

Masoneria îl asociază pe Saturn cu Satana

În ciuda cunoaşterii faptului că Saturn era asociat cu maleficul, societăţile secrete au făcut din venerarea sa
lucrul necesar pentru a obţine iluminarea. El este contraponderea necesară al principelui binelui. Anumiţi
autori masonici îl asociază pe Saturn cu Satana: “Saturn este în opoziţie cu Jupiter; simbolul său este o
cruce situată deasupra Lunei. El este Satana, funcţia sa fiind aceea de a pedepsi şi de a ţine în frâu
pasiunile sălbatice ale omului primitiv”, afirmă J.S. Ward în lucrarea sa “Francmasonerie şi zeii străvechi”.

Fraternitas Saturni, organizaţie francmasonică satanică

Probabil că cel mai bun exemplu despre o societate secretă care venerează principiile malefice ale lui Saturn
este “Fraternitas Saturni”. Această organizaţie ocultă din Germania, a devenit cunoscută prin faptul că
promovează sex-magia şi alte aspecte satanice. Fraternitas Saturni reprezintă un amestec unic de cosmologie
astrologică, de demonologie neo-gnostică, de ocultism sexual şi de principii francmasonice. Această mare
sinteză a fost realizată de un mare maestru francmason, şi anume Gregor Gregorius.

Până şi Papa se identifică cu Saturn…

Iată un fragment dintr-o ştire apărută pe o agenţie de presă, ştire pe care n-o mai comentăm, lăsându-vă pe
dvs. să trageţi concluziile necesare: “(…) Papa Benedict al XVI-lea, purtând pălăria sa saturniană, numită
astfel după planeta cu inele Saturn, îi binecuvântează pe turiştii aflaţi în Piaţa Sf. Petru, din papamobilul
său (…)”

“Triunghiul Bermudelor” din Marea Neagră

4 comentarii / 1,599 vizualizari

Cuvinte-cheie:Marea Neagră, Paranormal-Spiritualitate, Rusia, Triunghiul Bermudelor

O mulţime de mistere înconjoară

Marea Neagră, locul unde – spun diverşi cercetători- s-ar fi produs Potopul lui Noe, dar şi unde se petrec
felurite fenomene stranii, amintind de teribilul Triunghi al Bermudelor. Dispariţii inexplicabile, OZN-uri
ieşind din adâncuri, plus câteva anomalii magnetice măsurate ştiinţific, toate indică Marea Neagră ca un
spaţiu care merită să fie explorat temeinic.

NASA confirmă existenţa anomaliilor magnetice

Un interesant studiu realizat de cercetători de la Harvard, cu sprijinul NASA Astrophysics Data System,
semnalează anomaliile magnetice din Marea Neagră, citând şi o lucrare scrisă pe această temă de ruşii
Osipov G. V.şi Terekhov A. A. şi apărută în 1978. Anomaliile magnetice – care semnalează, printre altele,
existenţa unuia sau mai multor depozite feroase- apar de regulă în rupturile de falii, în reflexii ale scoarţei
terestre sau în alte asemenea fenomene geologice atipice. Cunoscătorii spun însă că există şi anomalii
“malefice”, care se manifestă printr-o emisie de radiaţii patogene, cunoscute încă din antichitate. Ca dovadă
că, în China, nu era permisă construirea unei case decât după cercetarea locului de către specialişti capabili
să sesizeze dacă terenul are sau nu are „colţii dragonului“ (denumirea străveche a acestor anomalii
magnetice). Peste mulţi ani, observaţii similare aveau să genereze teoria „Reţelei Hartmann“, potrivit căreia
Pământul e străbătut de o “plasă” invizibilă de radiaţii care vin din adâncul său, iar majoritatea fiinţelor vii –
cu excepţia pisicilor şi a şoarecilor- suferă influenţe nocive dacă sunt plasate pe liniile reţelei, dar mai ales în
dreptul unui nod.

Potrivit conferenţiarului Cristina Dobrotă, de la Laboratorul de Exobiologie al Universităţii “Babeş-Bolyai”,

“sunt doi poli de anomalii magnetice în Europa. Unul la graniţa dintre Germania şi Cehia, unde se
înregistrează un minim magnetic, iar al doilea în zona Krivoi Rog, Ucraina, unde există un maxim
magnetic”. Ultima locaţie nu e foarte îndepărtată de Odessa, respectiv de Marea Neagră, ceea ce ar putea
avea o oarecare legătură cu enigmele acestui spaţiu.

Nave şi avioane, înghiţite de o “ceaţă neagră”

Diverse articole şi lucrări apărute în ultima vreme susţin că în Marea Neagră s-ar afla un fel de Triunghi al
Bermudelor, cu suprafaţa de 8-10 km, care s-ar deplasa constant, provocând dispariţii inexplicabile, de nave,
avioane şi oameni. Relatări despre asemenea întâmplări apar în povestiri ruseşti din secolele XIII şi XIV, dar
şi în mărturii mai recente ale unor martori ori supravieţuitori norocoşi. Fenomenele au fost puse pe seama
anomaliilor magnetice care se fac simţite în Marea Neagră.

Ele ar fi provocat şi dispariţia în mai 1944 a crucişătorului Tiolkovski, la sud de Crimeea (la 70 km în larg),
în plină zi, pentru ca, la numai două luni după aceea, cinci avioane militare ruseşti să aibă aceeaşi soartă.
Diverse surse pretind că şi nava, şi aparatele de zbor ar fi fost înghiţite de o ceaţă neagră cu sclipiri verzi,
descriere asemănătoare celei făcute de piloţii supravieţuitori din Triunghiul Bermudelor.

Coincidenţele merg însă şi mai departe, deoarece, potrivit canalului de televiziune american ABC, atât în
Triunghiul Bermudelor (între Bermude, Puerto Rico şi Miami), cât şi în “Triunghiul Morţii” din Marea
Neagră s-a observat…un foc ciudat (o gheaţă care arde). Specialiştii spun că focul de pe apă – ce izbucneşte
din senin pe kilometri întregi- apare în momentul în care acumulări de gaze ies la suprafaţă şi sunt mai
intense atunci când sunt furtuni. Declanşatorul ar fi metan hidratul, descoperit în 1970 pe fundul Mării
Negre, dar şi al oceanului.

Şirul dispariţiilor din Marea Neagră a mai inclus, în 1990, un avion particular grecesc, dar şi personalul de
pe o platformă petroliferă rusească, un an mai târziu. Platforma a fost găsită şi recuperată la 50 km distanţă
de locul iniţial de amplasare, plutind în derivă, fără nicio urmă de viaţă la bord şi fără niciun indiciu legat de
soarta celor 80 de oameni care o populaseră.

Asemenea întâmplări, ca şi legendele care circulă pe seama “Triunghiului Morţii” i-au determinat pe pescari
să vorbească despre “apa blestemată”, iar pe specialiştii militari ai ţărilor riverane să caute posibile
explicaţii. De altfel, cercetătorii de la Institutul particular “Terra” din Bucureşti speră să realizeze, cu
concursul Armatei, o hartă românească a zonelor care prezintă anomalii magnetice.

OZN-uri ţâşnesc din apă

Legat de Marea neagră – pe care geologii americani W. Ryan şi W. Pitman de la Universitatea Columbia,
confirmaţi de arheologul R. Ballard, celebrul descoperitor al epavei Titanicului, au identificat-o drept locul
unde s-a produs Potopul biblic (mai precis, acum 9500 de ani, din cauza încălzirii climatice, gheţarii au
început să se topească, iar Mediterana s-a revărsat peste Marea Neagră cu forţa a 200 de cascade Niagara,
ceea ce a provocat inundaţii imense)- mai circulă şi alte poveşti. Potrivit cărţii “The Soviet UFO Files”,
scrisă de Paul Stonehill şi publicată în 1998, în arhivele secrete ale Marinei ruse ar exista mai multe mărturii
despre apariţii OZN din adâncul mării. Este citată declaraţia mai multor veterani, foşti ofiţeri pe submarine
nucleare sovietice, care au văzut, pe la începutul anilor ’60, “submarine gigant”, venite parcă de nicăieri,
urmărind submersibilele URSS. La rândul său, locotenent-comandantul Oleg Sokolov a relatat că
respectivele vehicule aveau o viteză incredibilă şi că, prin periscop, a zărit un obiect ciudat urcând extrem de
rapid din adâncuri spre suprafaţă. Episoade similare au mai fost consemnate în august 1965 şi în decembrie
1977, când diverşi marinari au văzut ţâşnind din mare nişte obiecte sferice de mari dimensiuni, care au
dispărut în văzduh înainte ca oamenii să se dezmeticească.

România este condusă de foştii comunişti şi securişti

8 comentarii / 738 vizualizari

Cuvinte-cheie:Băsescu, comunism, Constantinescu, Geoană, Iliescu, Păunescu, Politica, România,
Tăriceanu, Vadim Tudor, Voiculescu

O banală radiografie a actualei puteri politice şi

economice din România scoate la iveală realitatea hâdă. Ţara noastră este în continuare condusă de politruci
comunişti, sau de copiii acestora, stâlpi de bază ai CC al PCR. Partidul Comunist a revenit la putere într-o
ţară deja membră UE şi NATO, într-un mod mai mult decât diabolic. Practic, azi nu mai avem un singur
„duşman“ politic – în faţa căruia mai există sau nu vreo disidenţă – ci „n“ partide, cu „n“ lideri politici, cu
„n“ ideologii, menite doar s-o ascundă pe cea adevărată. Cei care au preluat puterea, alternează conducerea
între ei, împărţind-o ca-ntr-o mare „famiglie“. În România „europeană“ n-a intrat nimeni, n-a penetrat
nimeni, în afara castei vechilor comunişti şi a urmaşilor acestora. Dosarele informatorilor şi ofiţerilor
acoperiţi sunt sub cheie, în mâinile lor. Secretele, afacerile şi resursele naţionale sunt în buzunarele lor.
Învăţământul şi bursele sunt controlate tot de „Marea Famiglie“. Iar cine nu face parte din această castă, nu
poate accede nici măcar într-o funcţie de directoraş. „Caracatiţa“ comunistă s-a perpetuat şi s-a extins la
toate nivelurile puterii politice şi economice. „Famiglia comunistă“ este practic stăpâna României.

Traian Băsescu a recunoscut singur că a fost membru PCR. Preşedintele de astăzi al României spunea,
alături de Năstase, în 2004: „E păcat ca după 15 ani de la evenimentele din decembrie ‘89, electoratul
român să nu aibă şi alţi candidaţi decât doi foşti membri de partid“ . A fost un favorit al puterii comuniste
din România.

Emil Boc a fost UTC-ist de frunte. A publicat ode în perioada când era student la Filosofie, anul IV, în care
preamărea regimul comunist.

Adrian Severin a deţinut mai multe funcţii în UASCR, ultima fiind cea de şef al Comisiei culturale a
Consiliului UASC din Centrul Universitar Bucureşti.

Teodor Meleşcanu a fost şi el membru al Partidului Comunist. Ba mai mult, conform afirmaţiilor lui Mircea
Răceanu, înainte de 1989, Meleşcanu a fost ofiţer de Securitate, sub acoperire de diplomat.

Octav Cozmâncă s-a remarcat ca responsabil cu cadrele, adjunct de şef de secţie şi membru în CC al UTC
şi, ulterior, şef de sector la Secretariatul General al Guvernului (1983-1989).
Antonie Iorgovan a fost membru în Consiliul UASCR şi preşedinte al Consiliului UASC din Universitatea
Bucureşti.

Vasile Puşcaş a fost, înainte de 1989, membru în Consiliul UASCR. Şi atunci şi acum îi este subordonat lui
Ioan Rus, liderul PSD al „grupării de la Cluj“, care era preşedinte al Consiliului UASC din Centrul
universitar Cluj-Napoca şi membru în Comitetul Executiv al Consiliului UASCR.

Nicolae Văcăroiu a ocupat diverse funcţii de conducere: 1982-1986 – şef serviciu; 1986-1987- Director
adjunct; 1987-1989 – Director al Direcţiei Sinteză Probleme Financiare, Bancare şi de Preţ.

Theodor Stolojan. În anii ‘70 , a figurat pe schema Institutului de Economie Mondială, instituţie sub
acoperire a fostei brigăzi „U“ din cadrul UM 0920. În perioada cât a fost şef al Direcţiei Operaţiuni Valutare
din Ministerul de Finanţe a colaborat cu departamentul AVS din cadrul Compartimentului de Informaţii
Externe, de unde a fost demis. În 1989 a fost numit consilier personal al fostului ministru al Finanţelor, Ion
Păţan.

Mugur Isărescu. Vreme de 19 ani este angajat ca şi cercetător principal I, apoi şef de colectiv de cercetare
la Institutul de Economie Mondială din Bucureşti – instituţie considerată o adevărată „pepinieră de cadre“
pentru posturile de conducere din România comunistă.

Silvian Ionescu. În septembrie 1974 a fost încadrat în cadrul Direcţiei Generale de Informaţii Externe, care
pe atunci funcţiona separat de structurile Securităţii Statului.

Ludovic Orban. Conform propriilor declaraţii, tatăl său a fost ofiţer de Securitate în perioada neagră şi plină
de blestemăţii a acestei structuri de represiune.

Eugen Dijmărescu. După absolvirea facultăţii, în septembrie 1971, Dijmărescu este încadrat în funcţia de
cercetător ştiinţific principal la IME, unde activează până în anul 1989. În această perioadă a avut
posibilitatea de a face studii postuniversitare în afara ţării (1973 – seminarul de Studii Americane din
Salzburg; 1981 – Brookings Institution; 1985 – Universitatea de Stat din Arizona, Tempe).

Irinel Columbeanu. Omul de afaceri, situat în topul celor mai bogati români, top publicat de revista
„Capital“, este fiul lui Ion Columbeanu – un influent funcţionar guvernamental, care a activat în toate
executivele României din vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, până în anul 2002.

Ovidiu Tender. Considerat unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri ai României, acesta este fiul unui
fost ofiţer de grăniceri care la un moment dat a fost superiorul fostului şef al SRI, Radu Timofte. Mai mult,
se pare că înainte de 1989 tatăl lui Ovidiu Tender a avut relaţii bune cu Ion Iliescu în perioada în care acesta
a fost detaşat la Timişoara, fapt care ar explica relaţiile postdecembriste dintre omul de afaceri şi fostul şef al
statului.

Dan Voiculescu. Pentru că familia sa nu făcea parte din nomenclatura comunistă, intră în Securitate şi ocupă
funcţii de conducere în firma de comerţ exterior Crescent, ce aparţinea serviciului secret. Era cunoscut sub
numele de cod „Felix“ şi „Mirce“. În 1991, semnează în calitate de reprezentant al Crescent Commercial
Maritime LTD- Cyprus, un contract de asociere cu Universalcoop, în care contribuţia sa la capitalul social
era de 261.250 de dolari.

Radu Vasile – fost prim-ministru în guvernul CDR (1998-1999), fost senator, s-a aflat în grupul de influenţă
al Zoei Petre. A fost deconspirat ca informator chiar de către fostul preşedinte Emil Constantinescu. Acesta a
spus, evident, după ce şi-a terminat mandatul de la Cotroceni, că a văzut angajamentul de informator al lui
Radu Vasile şi că acesta fusese racolat din cauza unor „bube“ de la dosar.

Sorin Oprescu, senator aflat acum la al doilea mandat parlamentar, este fiul lui Nicolae Oprescu, fost
colonel în Direcţia a V-a, ulterior avansat general, iar mama sa, fost ofiţer DIE. Fratele lui Sorin Oprescu,
Marius, a fost medic şef al DIE, ulterior SIE.

Laszlo Tokes este cel care a „salvat“ România de Ceauşescu. Înainte de 1989 a fost racolat de serviciile de
informaţii ungare care au creat şi promovat brandul Tokes.
Attila Verestoy. Înainte de 1989, Attila Verestoy a lucrat în Institutul de cercetări chimice condus de Elena
Ceauşescu.

Bela Marko. Înainte de 1989, Bela Marko a fost unul dintre redactorii de bază ai revistei „Igaz Szo“, revistă
a filialei scriitorilor comunişti maghiari din România, care apărea la Tg. Mureş. A luat un premiu al Uniunii
Scriitorilor în 1980.

Adrian Păunescu, un apropiat al regimului Ceauşescu.

Adrian Cioroianu. În timpul studenţiei s-a aflat printre apropiaţii grupului de studenţi agreat de către
decanul Facultăţii, prof. dr. Zoe Petre, în procesul de luare a deciziilor legate de managementul predării
istoriei. După terminarea facultăţii a rămas în cadrul acesteia ca asistent al profesorului Lucian Boia,
cunoscut pentru opera de demistificare a istoriei românilor, şi a fost susţinut pentru a merge la un masterat în
istorie, şi apoi un doctorat, în Canada (1997).

Corneliu Vadim Tudor: Liderul PRM a lucrat înainte de revoluţie ca ziarist în presa comunistă, la ţiile
„România Liberă-Magazin“ şi apoi, din 1975, ca redactor la Agerpress, dar şi la revista „Săptămâna“.
Imediat după terminarea facultăţii, Vadim Tudor a urmat – în 1975 – cursurile Şcolii de Ofiţeri de Rezervă
din Bucureşti. Apropiat al lui Valentin Ceauşescu, Vadim Tudor nu a ratat nicio deplasare a echipei Steaua
peste hotare, beneficiind de avantajele protipendadei comuniste.

George Copos. Prosper om de afaceri, fost vicepremier în actualul Guvern, din partea Partidului
Conservator, fost utecist de vază, prieten la cataramă cu Nicu Ceauşescu, mare usecerist (Uniunea
Studenţilor Comunişti din România), implicat în organizarea Universiadei la Bucureşti.

Rodica Stănoiu. Fost ministru al Justiţiei, demisionează din partid după ce presa a relatat pe larg despre
relaţia sa cu fosta Securitate, unde a semnat note informative sub pseudonimele „Sanda“.

Tudor Marcu, fratele lui Corneliu Vadim Tudor, a fost, înainte de Revoluţie, ofiţer în cadrul Armatei,
lucrând la contrainformaţii militare. Ulterior, a ajuns deputat în Parlamentul României, iar Ion Iliescu l-a
făcut general. A fost implicat în scandalul „Ţigareta 1“, primul mare caz de contrabandă cu ţigări, caz care a
ajuns în justiţiei dar dosarul a fost soluţionat cu neînceperea urmăririi penale.

Ioan Talpeş a fost ofiţer activ în MApN, până în 1989, având calitatea de cercetător ştiinţific la Centrul de
Studii şi Cercetări de Istorie şi Teorie Militară-Bucureşti.

Mihai Răzvan Ungureanu a devenit membru supleant al CC al UTC în 1987, după terminarea liceului.

Zoe Petre este fiica academicianului dr. Emil Condurachi, cunoscut ca apropiat al conducerii de partid şi de
stat a RSR şi al organelor de Securitate. Doamna Petre-Condurachi a fost secretară de partid în cadrul
Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti, înainte de 1989.

Triţă Făniţă este cunoscut ca unul dintre cei mai importanţi „oameni de afaceri“ din perioada României
socialiste. Relaţiile sale foarte apropiate cu familia Ceauşescu i-au permis să participe din plin la operaţiunile
de aport valutar, în calitate de director la Agroexport, ceea ce i-a atras şi o arestare din partea Securităţii.

George Cristian Maior, director al SRI, este fiul fostului ministru al învăţământului, Liviu Maior, şi
ginerele lui Augustin Buzura, fost director al Fundaţiei Culturale Române. George Maior este naşul de
cununie al băiatului lui Ioan Talpeş.

Monica Macovei procuror de supraveghere a urmăririi penale, la tribunalele din Bucureşti. A fost acuzată că
ancheta abuziv.

Bogdan Olteanu, este nepotul cunoscutei activiste comuniste Ghizela Wass. Având şapte clase elementare,
dar şi „Ştefan Gheorghiu“, aceasta a intrat în partid în 1933, ocupându-se de relaţiile externe ale PCR şi
urcând toate treptele ierarhice.
Emil Constantinescu. A fost membru PCR şi nu există o explicaţie plauzibilă a schimbării bruşte a
orientării sale profesionale, din judecător la Tribunalul judeţean Piteşti, la geolog.

Virgil Măgureanu, fost rezident al Securităţii, a condus Serviciul Român de Informaţii timp de şapte ani. La
29 decembrie 1995, Virgil Măgureanu şi-a publicat propriul dosar de informator al Securităţii, deschizând
voit sau nu „cutia Pandorei“.

Varujan Vosganian a fost şi el comunist şi, dacă e să-l credem pe Liviu Turcu, colaborator al fostei
Securităţi. Din acest motiv, Varujan Vosganian a fost obligat să-şi retragă candidatura pentru postul de
comisar european.

Şerban Mihăilescu a fost un înalt funcţionar al Guvernului comunist condus de Constantin Dăscălescu.

Mircea Dan Geoană este fiul fostului şef al Comandamentului Apărării Civile din România, generalul Ioan
Geoană.

Călin Popescu Tăriceanu este fiul vitreg al lui Dan Amedeo Lăzărescu, informator al Securităţii, care i-a
turnat contra cost, pe fruntaşii liberali.

Secretele din tinereţe ale lui Adrian Năstase: homosexual, beţiv, orgii cu negri?

3 comentarii / 314 vizualizari

Cuvinte-cheie:Adrian Năstase, beţiv, homosexual, Politica, România

Vă prezint câteva fragmente dintr-un text

apărut în anul 2004 în revista “New York Magazin”, revistă a românilor din America. Menţionez că e doar
o simplă preluare, nefiind autorul acestui text (deci nu am de unde şti dacă e adevărat sau nu). Este vorba de
o biografie necunoscută a lui Adrian Năstase, fostul prim-ministru al ţării, cel care dorea să ajungă şi
preşedintele României…

Când Adrian Năstase era în ultima clasă de liceu, în revista “Magazin istoric”, au apărut, sub semnătură lui,
unele comunicări sau precizări privind evenimente ori conducători din istoria medievală a României, în
special din zonele Banatului şi Transilvaniei. Unele comunicări erau inedite, rodul “cercetărilor” elevului
Năstase M. Adrian, uneori precise puneri la punct. Probabil că atunci mulţi s-au mirat sau l-au lăudat pe
autorul unor asemenea studii serioase, cu toată vârsta să adolescentină.

Nimeni însă nu a ştiut că, de fapt, contribuţia lui Adrian – elevul minune – nu era decât semnătura, căci
autorul adevărat era “iubitul” lui, fostul profesor de istorie Ion D. Suciu, de la Universitatea din Bucureşti,
epurat din cadrele universitare în 1946, condamnat politic de 3 ori şi binecunoscut ca homosexual, dar şi ca
un specialist în istoria medievală a Banatului şi Transilvaniei. Aşchia nu sare departe de trunchi.

Cum a căzut viitorul prim-ministru al României pe trotuar, fiind beat turtă

Legătura lor a fost de lungă durată, ba chiar au purtat şi verighete. Deşi Ionică Suciu era mult mai în vârstă,
legătura a fost pasională, şi astfel a apărut şi aceasta moştenire de la tatăl său – bisexualitatea. Într-o seară,
Adrian a plecat, beat de amor şi de alcool, de la Suciu. Aproape de casă a căzut pe trotuar; poziţie în care l-a
găsit taică-său. Acesta, în loc să reclame cazul la Miliţie sau să-l confrunte pe Suciu, i-a dat doar un telefon.

Năstase şi-o trăgea cu studenţi negri în cameră

Adrian a intrat apoi la Facultatea de Drept şi, ca student, şi-a continuat viaţa sexuală dublă. Deseori, invita la
el acasă studenţi negri, cu care se închidea în cameră, spunându-i mamei sale să nu-i deranjeze, că studiază.
Şi biata mamă, în naivitatea femeilor generaţiilor trecute, nu avea decât cuvinte de laudă pentru fiul ei aşa de
studios.

Mult mai târziu, după ce a terminat facultatea şi a lucrat pe la Ambasada Franţei, Adrian Năstase a cunoscut
un francez distins, partener homosexual, care l-a invitat la Paris (individul fiind o personalitate), aşa că
Adişor, pe post de fetiţă, a primit imediat paşaportul şi a plecat pe malurile Senei, unde a avut o “lună de
miere” de toată frumuseţea; franţuzul amorezat l-a plimbat prin toată Franţa şi l-a făcut pe deplin fericit.

Mugur Isărescu, reprezentantul “Ocultei mondiale” în România?

3 comentarii / 702 vizualizari

Cuvinte-cheie:BNR, francmasonerie, Mugur Isărescu, Politica, România, SUA

După ce în februarie 1990, Banca Română de

Comerţ Exterior (viitoarea Bancorex) a preluat ilegal de la Banca Naţională a României suma de 2.030
milioane dolari (deci peste 2 miliarde de dolari), bani aparţinînd statului român din Rezerva de Stat a
României, Fondul Valutar Centralizat al Statului, Conturile Oficiului Economic Central Carpaţi precum şi
altele, în septembrie 1990 în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale este numit Mugur Constantin
Isărescu.

Apreciat public ca fiind omul care a scos mereu România din „crize” (deşi, în 1999, în prag de incapacitate
de plată), Isărescu a lucrat din 1971 în 1990 la Institutul de Economie Mondială, ulterior fiind detaşat la
Ambasada României din Statele Unite, de unde s-a întors direct guvernator al B.N.R. Şi dacă biografia de
excepţie nu spune suficient – faptul că Mugur Isărescu este singurul demnitar român membru al Comitetului
Executiv al Comisiei Trilaterale (Trilateral Commission), sau faptul că nimeni nu l-a întrebat de ce România
este singura ţară din Europa care are bancnote pe suport de polimer şi mai ales cît a cheltuit Statul Român şi
în beneficiul cui s-au realizat aceste bancnote speciale, poate spune destule. Poate spune că el este
reprezentatul “Ocultei mondiale”, organizaţia din umbră care conduce lumea de circa două secole.

Mircea Geoană şi legăturile sale secrete cu “Oculta Mondială”

4 comentarii / 1,061 vizualizari

Cuvinte-cheie:Mircea Geoană, Politica, România, SUA
 Dacă se cunoaşte foarte bine faptul că Oculta
Mondială, compusă din structuri de putere politică, dar mai ales economico-financiară, reunind cei mai
puternici oameni din lume, e concentrată în Clubul Bilderberg, Masa Rotundă, Comisia Trilaterală, CFR,
Skull&Bones, iată că, mai nou, şi-a făcut loc şi în România Institutul Aspen. Acesta a fost fondat în SUA, în
1950, de un grup de oameni de afaceri şi intelectuali americani, care, potrivit site-ului oficial al organizaţiei,
îşi propunea „să dezvolte lidearship-ul iluminat” – o formulă ce aminteşte de idealurile masonice.

Denumirea a fost luată după localitatea Aspen (în traducere „plop tremurător”) din statul Colorado, o mică,
dar celebră staţiune de ski. Dezbaterile Institutului Aspen se fundamentează pe idei ale economiei politice şi
filozofiei morale care au stat la baza „societăţilor deschise“ de astăzi. Institutul Aspen îşi are sediile centrale
în Aspen Colorado şi Washington D.C.. Alte centre afiliate au fost create în Franţa (Lyon), Germania
(Berlin), Italia (Milano şi Roma), Japonia şi India.

Institutele Aspen afiliate sunt autofinanţate şi administrate independent, dar promovează valorile Aspen.
Scopul unei astfel de organizaţii, care cuprinde cele mai puternice corporaţii şi grupuri de interese din SUA
şi din Europa, este să adune printre membrii săi cei mai influenţi oameni aflaţi în poziţii-cheie în
administraţiile guvernamentale, astfel încât interesele economice şi financiare la nivel global să le fie cât mai
bine servite.

În România, filiala Institutului Aspen a luat naştere la finele anului 2005 din voinţa unui grup de lideri
politici, oameni de afaceri şi de cultură, care au considerat că România a atins un anumit nivel de dezvoltare
economică, politică şi socială, care să poată beneficia de metoda Aspen şi de valorile sale. Iniţiativa, însă, i-a
aparţinut lui Mircea Geoană, după participarea sa ca invitat la lucrările conferinţei americane din 1997, pe
când era ambasador al României în SUA, el devenind şi preşedintele filialei din România a Institutului
Aspen. Că Mircea Geoană îşi trage „seva” de peste Ocean o demonstrează şi faptul că ori de câte ori pleacă
în SUA el afirmă faţă de colegii de partid că „se duce să ia lumină”, limbajul discursului său trimiţînd direct
la cel îndeobşte calificat ca aparţinând „iluminaţilor”, caracterizat prin dualism.

La nivel declarativ, obiectivele Institutului Aspen România sunt următoarele:

- în domeniul leadership-ului: mobilizarea potenţialului individual şi a leadership-ului în contextul aderării la

Uniunea Europeană şi dincolo de această etapă;

- în cel al dialogului: stabilirea unui nou standard în dezbaterea informată şi informală a politicilor în
România, prin intermediul unei participări selective şi al unor contribuţii orientate spre valori;

- în antreprenoriat: creşterea eficienţei sectorului de afaceri românesc şi a abilităţii acestuia de a avea succes
pe pieţele globale;

- cu privire la stabilitatea regională: utilizarea poziţiei geopolitice a României pentru promovarea valorilor
Aspen în regiune şi pentru dezvoltarea unei reţele regionale de tineri lideri.

Programele Aspen România sînt împărţite în trei direcţii: programele de politici, programul „Young
Leaders“ şi Seminariile Executive. Prima direcţie, programele de politici, se axează pe Mese Rotunde şi
seminarii pe diverse teme (Energie, Emigrare, IT&C, Securitate Europeană, Mediu etc.) şi facilitează
dezbaterea unor probleme de interes major cu care se confruntă societatea contemporană, mai ales ca urmare
a aderării României la Uniunea Europeană.
Componenţa organizaţiei din România demonstrează cel mai bine legăturile politice care s-au făcut după
alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008 pentru guvernarea României, dar şi intenţiile de viitor ale
acestor clanuri conduse şi coordonate din exterior pentru distrugerea ţării. Astfel, potrivit site-ului Aspen,
din organizaţie fac parte: Stefan Albaroso, CEO (Chief Executive Officer, echivalentul Directorului General
Executiv într-o companie) CEFIN; Gheorghe Barbă, (se pare că e văr cu Mihaela Geoană), director pentru
Europa de Est al Wallbridge Group; Andres Baudia, CEO VEOLIA România; Mateo Codazzi, ENEL
România; Michael Cole, Smithfield Foods SUA; Mihnea Constantinescu, fostul şef de cabinet al premierului
Tăriceanu; Ionuţ Costea, fostul preşedinte al Raiffeisen, Banca pentru Locuinţe, actualmente preşedintele
Consiliului de Administraţie al Emporiki Bank (cumnat al lui Mircea Geoană); Daniel Dăianu; Nicolae
Dănilă, fost CEO BCR; Cosmin Dobran, consilier MAE; Călin Drăgan, CEO Coca-Cola România; Bogdan
Enoiu, acţionar şi administrator BV McCann Erikson; François Formont, CEO Dacia Renault; Patrick Gelin,
CEO BRD; Florin Ilie, ING Bank; Antonello Iroce, ENEL Italia; Sergiu Medar, fostul şef al Serviciului de
Informaţii al Armatei şi fost consilier al preşedintelui Băsescu; Enrico Malerba, CEO Pirelli România;
Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR; Sorin Minea, CEO ANGST; Richard Moat, CEO Orange România;
Liliana Solomon, CEO Vodafone; Dan Ostahie, CEO ALTEX; Mişu Negriţoiu, CEO ING Bank; Răsvan
Radu, preşedinte UniCredit; Paolo Sartori, Centrul SECI; Florin Talpeş, SOFTWIN; Dan Şucu, Mobexpert;
Jean Valvis, CEO La DORNA; Steven von Groningen, CEO Raiffeisen România; Nicolae Voiculescu, CEO
NOVARTIS PHARMA. Toţi aceşti oameni, extrem de bogaţi şi de influenţi, se întrunesc cam o dată pe lună
sub preşedinţia lui Mircea Geoană şi, în spatele uşilor închise, dezbat diverse probleme. Aspen promovează,
de altfel, principiul „uşilor închise”, adică secretizarea activităţii desfăşurate de institut.

Menţionăm că Mircea Geoană deţine o fermă grandioasă în statul Colorado SUA. El a optat pentru acel stat
tocmai pentru a fi aproape de centrul de comandă al ASPEN. De asemenea, el s-a deplasat în vacanţa de
iarnă 2009 la ferma sa din acest stat, dar şi la sediul central al Institutului Aspen, de unde a „luat lumină”.
Legăturile membrilor acestui clan masonic, ca şi sprijinul reciproc pe care şi-l acordă în anumite momente
sunt evidenţiate de informaţia care s-a vehiculat chiar în interiorul organizaţiei, potrivit căreia în urmă cu
cîţiva ani Mircea Geoană a primit şpagă de la Bogdan Enoiu suma de 1 milion de dolari pentru a-l sprijini pe
acesta în promovarea în România a intereselor firmei de publicitate pe care o administra, BV McCann
Erikson. De asemenea, deşi în opoziţie, Mircea Geoană l-a recoman dat şi sprijinit pe Adrian Vieriţă să
ajungă în ianuarie 2008 ambasador al României la Washington.

Ruşii vor să ajungă la putere în România, prin intermediul marionetelor Iliescu-

Voiculescu-Patriciu

8 comentarii / 463 vizualizari

Cuvinte-cheie:Iliescu, masonerie, Patriciu, PNL, Politica, PSD, Putin, Rompetrol, Rusia, Voiculescu

Rusia încearcă de ceva timp să pună mâna pe

puterea de la Bucureşti, prin intermediul politicienilor şi oamenilor de afaceri români. Lovitura sa de graţie a
constituit-o achiziţionarea de la Dinu Patriciu a Rompetrol de către trustul petrochimic KazMunaiGaz,
companie de stat care controlează în totalitate reţeaua de transport de gaze şi 75% din livrările de ţiţei de pe
teritoriul Kazahstanului, ţară aliată Rusiei în cadrul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS, din care
mai fac parte China, Uzbekistanul şi Tadjikistanul). Pentru a arăta forţa concernului KazMunai Gaz trebuie
să precizăm că acesta are un program intensiv de investiţii pentru perioada 2008-2012, în valoare de 29,1
miliarde de dolari. Afacerea Rompetrol a fost concepută din start ca bază a unei strategii de destructurare a
economiei naţionale, căci ea a reprezentat începutul unei serii de lovituri succesive, care au dus la lichidarea
întregului patrimoniu petrolier al României, una dintre averile strategice ale ţării fiind înstrăinată prin jaf.
Tandemul de astăzi OMV – ROMPETROL este expresia unui periculos monopol în industria petrolului,
creat prin contribuţia decisivă a „elitelor“ mondiale.

Grupul politic desemnat să preia puterea este format din social-democraţi şi umanişti (conservatori), la care
s-au raliat şi liberalii, grup care s-a realizat masonic, mai întîi în timpul guvernării Năstase, apoi economic,
devenind vizibil după ce s-a expus politic. Protagonistul acestuia a fost Eugen Ovidiu Chirovici, care a
participat activ, utilizînd căile masonice pentru a deschide drumul capitalului estic către România, în
schimbul unor oportunităţi în spaţiul CSI pentru un grup de afaceri transpartinic PSD-PC-PNL. Legătura
dintre Chirovici şi masoneria rusă, condusă de Alexandr Kondiakov, s-a realizat prin Anatol Andreevici
Coman, fost Mare Maestru al Marii Loji a Republicii Moldova şi fost ofiţer KGB, care a oferit contacte la
Moscova grupării Năstase – Patriciu – Voiculescu în vederea privatizării unor sectoare din economie. Acest
grup, ai cărui membri sînt masoni de frunte în România, a răspuns intereselor Puterii de la Moscova, legată
de serviciile militare ruseşti, care urmăreau scopuri strategice, de acaparare nu doar a pieţei energetice din
România, ci şi a altor sectoare economice importante.

În ceea ce priveşte România, pentru aducerea la Putere a grupării loiale, formată din PSD–PC–PNL-UDMR,
Moscova a iniţiat un plan care are la bază cunoaşterea în profunzime a situaţiei operative din ţara noastră.
Dan Voiculescu, Ion Iliescu, Dinu Patriciu, Adrian Năstase sînt cîteva dintre personajele-cheie care asigură
derularea în bune condiţii a programului de refacere a potenţialului PSD pentru alternanţa la Putere, în speţă
pentru viitoarea guvernare 2008-2012. Potrivit informaţiilor publicate deja în presa românească, legăturile
dintre PSD şi Patriciu sînt cimentate de înalte feţe ale masoneriei româneşti. A se citi şi declaraţiile din
ultimele zile ale lui Adrian Năstase, care a afirmat că, la o viitoare guvernare, atragerea PNL-ului este mai
uşor de realizat.

Un rol esenţial în planul elaborat de Moscova îl are mass-media românească, unde, prin agenţii săi de
influenţă, a început să-şi promoveze oamenii, lovind concomitent şi în mod constant în cei ce trebuie
compromişi. A se vedea politica postului de televiziune Antena 3, care, prin vocile lui Ion Cristoiu şi
Valentin Stan, spulberă orice acţiune a preşedintelui Băsescu şi a echipei din jurul acestuia.

Enigmatice găuri pe Terra ce nu pot fi explicate

1 comentariu / 426 vizualizari

Cuvinte-cheie:extratereştri, gaură, Pământ, Paranormal-Spiritualitate

Surpări carstice”, „pâlnii de absorbţie”,

„doline de prăbuşire”, „polje”, toate aceste denumiri caută să explice găurile apărute din senin pe suprafaţa
Terrei. Dacă în zonele cu sol calcaros, care permite eroziunea, există o explicaţie, existenţa acestora nu poate
fi motivată însă în zonele stâncoase, dure. Mulţi înclină să creadă că ele ar fi produse de extratereştri.

Pământul dispărut

În noaptea de 13 spre 14 decembrie, în cantonul elveţian Vaud, apare o gaură enormă, fără ca proprietarul
terenului, Roland Haefeli, să poată da vreo explicaţie. Cunoscutul ufolog şi scriitor de science-fiction,
Jimmy Guieu, care a vizitat zona, spunea că, pe câmpul respectiv, nu a fost observată vreo urmă de camion
sau de unealtă de săpat mecanică.

Alte găuri produse misterios au făcut senzaţie în Elveţia, între anii 1972 şi 1990. Cea mai mare a apărut într-
o comună din apropiere de Geneva, în noaptea de 3 spre 4 februarie 1990. „Avea un diametru de 10 metri şi
o adâncime de 12. Practic, un volum de 942 de metri cubi de pământ, cântărind peste 2.000 de tone, s-a
volatilizat. Ar fi fost nevoie de o sută de camioane de 20 de tone pentru a-l face să dispară”, au consemnat
autorii Anderhub şi Roth în lucrarea lor, „Misterul cercurilor din câmpii”.

Zgomote surde din adânc, de parcă s-ar fi deschis Poarta Iadului

Pe 23 februarie 2007, într-un cartier rezidenţial din San Antonio, un mare oraş din Guatemala, a apărut o
gaură în sol de câteva zeci de metri în diametru şi adâncă de peste 100. Au fost înghiţite 12 case şi trei
persoane şi-au pierdut viaţa. Martorii au povestit că, din adânc, venea un miros pestilenţial, însoţit de
zgomote surde, de parcă s-ar fi deschis poarta Iadului. Craterul, perfect tubular, avea pereţii netezi, de parcă
ar fi fost produs de o maşinărie de săpat tuneluri.

Aceleaşi caracteristici au fost observate şi în cazul unei găuri apărute în Peru, în 1999, pe un câmp din
apropiere de Arequipa, un sat din Anzi. „Nu putea fi vorba despre o prăbuşire naturală a solului, mai ales
că pereţii netezi ai găurii păreau făcuţi ca la carte. Craterul nu a fost săpat totuşi într-o modalitate
cunoscută, mai ales că nu exista niciun indiciu cu privire la modul în care a fost transport solul excavat”,
nota şi Andreas Muler, într-o lucrare pe aceeaşi temă.

Armă experimentală sau extratereştri?

În urmă cu peste 20 de ani, un fost agent secret american, William Cooper, deconspira, în cartea sa
„Guvernul secret”, existenţa unei arme teribile. „Excalibur este o armă montată pe o rachetă, fiind
capabilă să producă o gaură de 1.000 de metri adâncime, chiar şi în sol stâncos”, indică fostul agent secret.

Alţi cercetători au dat vina pe ruşi, în perioada Războiului Rece, în timp ce una dintre variantele actuale se
referă la sateliţii militari, dotaţi cu lasere puternice, capabile să dezintegreze solul până la adâncimi
nebănuite.

Nici extratereştrii n-au fost uitaţi în explicaţiile unora. Pe 8 august 2007, instrumentul HRISE de pe sonda
spaţială trimisă pe planeta Marte a transmis imagini cu o gaură circulară în solul marţian, a cărei adâncime a
fost estimată la peste 80 de metri. Dar, indiferent de variantele oferite ca soluţii, ştiinţa actuală încă nu poate
explica argumentat apariţia găurilor din solul terestru.

Extratereştrii de pe Lună

6 comentarii / 1,342 vizualizari

Cuvinte-cheie:extratereştri, Lună, NASA, Paranormal-Spiritualitate
 Neavând câmp magnetic detectabil, centuri
de radiaţie în jur, şi nici atmosferă, se crede tot mai mult că Luna n-ar fi nimic altceva decât o… uriaşă navă
cosmică ce ar fi intrat în sistemul nostru solar, astfel explicându-se interferenţa unei hipercivilizaţii
extraterestre cu cea pământeană. Adevărat sau nu, oricum, Luna oferă şi ea o serie de mistere şi chiar dovezi
că ar fi atent păzită de o civilizaţie necunoscută!

În 1668, 1783, 1787, 1794 sau 1820, astronomii observau, pe suprafaţa satelitului Terrei, ciudate pete sau
obiecte luminoase care se deplasau, ultima oară chiar “în formaţie”…În 1869, marele crater “Linne”, din
Marea Serenităţii, dispărea fără urmă! După două săptămâni, deasupra Mării Crizelor apăreau lumini, de
intensităţi şi forme variate: triunghi, elipsă, cerc sau … cruce. Apoi , timp de trei ani, în această zonă au fost
observate peste 2.000 de astfel de fenomene, stranii. În 1874, profesorul praghez Schafarik nota că “un disc
strălucitor a traversat suprafaţa Lunii, rămânând vizibil vreme îndelungată.”

În 1915, astronomii sufereau deja un şoc: în multe cratere lunare apăruseră gigantice canale şi ziduri, ce
aveau să dispară în 1920. Anul 1950 avea să ridice şi mai mult pulsul observatorilor pământeni. Mai întâi, pe
30 martie, era văzut un obiect luminos plimbându-se în craterul Aristarh, iar pe 29 iunie, apăruse din senin
un imens pod în deşertul Mării Crizelor! Ulterior, în august, celebrul astronom britanic dr. H. Wilkins
confirma descoperirea, la microfoanele BBC: “Pe Lună se află un pod! Are lungimea de 30 km, lăţimea de
3.200 m, înălţimea de 1.650 m si este probabil artificial.”

Observarea unor fenomene misterioase a continuat, dintre ele distingându-se cea din 1956: un imens X
strălucitor, cu braţele de câţiva kilometri lungime…

Contrariaţi de ciudăţeniile de pe Lună, sau, cine ştie?, posedând informaţii ultrasecrete despre o civilizaţie
extraterestră pe satelitul Terrei, americanii au programat efectuarea unei explozii nucleare în zona craterului
selenar Fra Mauro (probabil pentru distrugerea unei baze extraterestre). Apoi Io 13 a trebuit să revină pe
Pământ după explozia unui tub de oxigen exact la jumătatea distanţei Terra – Selena, iar cei trei astronauţi au
afirmat că ratarea misiunii s-a datorat unor OZN-uri care i-au supravegheat de la bun început!

Nici sovieticii n-au scăpat de astfel de avertismente extraterestre: doi sateliţi ai URSS, cu aparatură nucleară
la bord, s-au prăbuşit, la scurt timp, pe Pământ…

Există pe planeta Marte păduri?

4 comentarii / 635 vizualizari

Cuvinte-cheie:astronomie, Marte, NASA, păduri, Stiinta
 O imagine trimisă de pe Marte prezintă un
obiect care seamănă incredibil de mult cu o bucată de lemn, fotografia fiind realizată de Mars Rovers lângă
craterul Endurance. Descoperirea i-a încântat pe adepţii teoriei conspiraţiei care susţin acum că aceasta este
o dovadă că existenţa unor păduri vaste de pe Marte este ţinută secret faţă de public, informează publicaţia
Daily Mail.

Cel mai probabil, acesta este un caz de pareidolie – când un stimul oarecare este perceput ca având o
semnificaţie, precum simbolul văzut într-un nor sau o faţă de pe felia de pe pâine prăjită. Imaginea
neobişnuită a apărut într-un comunicat de presă al NASA din 2004, deşi agenţia spaţială nu a făcut nicio
referire la obiectul asemănător cu un lemn, capturat de Rover în cea de-a 115-a zi pe Marte.

Dar un website insistă că este o imagine care s-a “scurs”, din greşeală, care ar putea omorî pe cineva. Un
scriitor de la TheCrit.com a spus că declaraţiile NASA ca Marte este o lume deşertică sunt mincinoase şi că
de fapt “pe Marte sunt păduri vaste care sunt ascunde de ochii publicului”.

Adepţii teoriei conspiraţiei speculează că “lemnul” a fost adus în poziţia sa actuală de o inundaţie care s-ar fi
întâmplat acum aproximativ 40 de ani, pentru că lemnul este intact. Obiectul discuţiei are însă, acelaşi model
liniar şi aceleaşi umbre ca şi rocile înconjurătoare.

Din păcate, nu există nicio dovadă ştiinţifică despre viaţa plantelor macroscopice pe Marte, iar panorama din
imagine este una deşertică şi izolantĂ. Oamenii de ştiinţă de la NASA au găsit însă gheaţă la polul de nord al
Planetei Roşii, precum şi un sol alcalin – ingrediente principale pentru susţinerea vieţii.

Un secret dezvăluit: pe Lună există foste oraşe!

12 comentarii / 1,328 vizualizari

Cuvinte-cheie:astronomie, Lună, NASA, oraş, Stiinta, SUA

De mai bine de trei decenii, de când se

consideră că primul echipaj „Apollo” a aselenizat pe solul astrului nopţii, n-au încetat discuţiile privitoare la
descoperirea, acolo, a unor artefacte de origine extraterestră. Iată că de curând, un renumit astronom
american, care a colaborat la programul Apollo, a lansat bomba: într-adevăr, cosmonauţii ajunşi pe Lună au
găsit acolo vestigii aparţinând altor civilizaţii.

Potrivit lui Richard Hoagland, oficialii NASA au fost la rândul lor şocaţi de această descoperire, dar au luat
toate măsurile pentru că opinia publică să nu afle despre ea, căci ar fi însemnat „sfârşitul autorităţii” pentru
guvernele marilor puteri ce controlau planeta. De aceea, susţine Hoagland, toate cadrele filmate de
astronauţii expediţiilor Apollo au fost în prealabil supuse unei cenzuri drastice.
Într-un interviu acordat ziarului rusesc „Vecerni Vologograd”, specialistul american a precizat că
reprezentanţii NASA au dezvăluit unor membri ai Congresului american detalii despre descoperirile făcute
pe Lună, fiind sfătuiţi să le ţină în cel mai deplin secret. De altfel Hoagland pretinde că ar fi avut chiar
prilejul să studieze fotografii ale unor structuri artificiale, existente pe Lună şi despre care opinia publică nu
ştie nimic.

„Chiar şi în zilele noastre, staţia spaţială Clementine, ce gravitează în jurul astrului nopţii, a realizat
asemenea instantanee, dar NASA a refuzat să le dea publicităţii. Şi mai interesant este faptul că pe aceste
fotografii recente se observă cum urmele autovehiculelor cu care astronauţii programului Apollo au
circulat pe Lună sunt întretăiate de alte urme, ce nu aparţin vreunui echipaj pământean! Personal, n-am
nicio îndoială că o civilizaţie extraterestră foloseşte satelitul nostru natural ca pe un avanpost, în
supravegherea Terrei, dar autorităţile, atât cele americane cât şi cele ruseşti, care sunt la rândul lor la
curent cu această situaţie, nu vor să dezvăluie adevărul, de teama consecinţelor psihologice pe care
asemenea dezvăluiri le-ar putea avea”, a precizat astronomul american.

Potrivit acestuia, ruinele „oraşelor selenare” se întind pe mai mulţi kilometri, printre altele existând aici
domuri masive, numeroase tuneluri şi construcţii ciclopice, ce nu pot fi confundate cu nişte forme de relief
naturale, aşa cum s-a sugerat de către sceptici. Singură fotografie dată publicităţii în legătură cu aceste
construcţii a fost aceea a aşa-numitului „castel”, o îmbinare de roci imortalizată pe film de către astronauţii
de pe Apollo 12 şi despre care NASA a spus că reprezintă de fapt un munte cu vârful erodat de intemperii.

Dar Hoagland, care susţine că a văzut bizară formaţiune şi din alte unghiuri, este de părere că aceasta nu
poate avea o origine naturală, pe unele fotografii distingându-se clar îmbinările unor piese cilindrice, lungi
fiecare de câteva zeci de metri! „Faptul că pe Lună nu există atmosferă nu înseamnă neapărat că o
civilizaţie superioară nouă n-ar fi putut să creeze aceste edificii monumentale”, a pus punctul pe i
astronomul american.

Enigma stâlpului de fier de la Ashoka, cel care nu rugineşte niciodată

2 comentarii / 671 vizualizari

Cuvinte-cheie:fier, India, Locuri interesante si Calatorii, stâlp, stâlpul lui Ashoka

Ce vârstă are coloana care nu rugineşte

niciodată?

Găsim în sute de locuri scris că celebrul stâlp al lui Ashoka, dintr-un fier care nu prinde niciodată nici un fir
de rugină, are o vechime de patru mii de ani. Dar, probabil că e vorba de o anume exagerare. Coloana
aceasta se află în curtea unui templu din New Delhi, în India, în faţa unei porţi monumentale ornamentate în
stil arab. Are aproximativ şapte metri înălţime, diametrul are 42 de centimetri la bază şi 32 la vârf, iar
greutatea a fost calculată la şase tone.

La prima vedere, stâlpul acesta nu poate avea vârsta amintită, deoarece ornamentele din partea superioară ţin
de un stil indian inconfundabil, specific unor timpuri mai apropiate. Toată lumea îl numeşte „stâlpul lui
Ashoka”, după numele unui suveran ilustru, nepot al acelui celebru Bindusara care, de la anul 260 şi până la
227 î.Ch., a umplut hotarele imensului său stat cu coloane pe care erau gravate edictele sale, spre
cunoaşterea lor de către toţi supuşii. Numai că stilul arhitectural dovedeşte că stâlpul acesta nu putea fi
înălţat pe vremea lui Ashoka, ci mult mai încoace, pare-se că în timpul împăratului Vikramaditya, care a
domnit între anii 380 şi 413 ai erei creştine şi al cărui nume este legat de vârsta de aur a civilizaţiei indiene.
Această precizare se datorează lui Louis Renou, autoritate indiscutabilă în materie de orientalistică, membru
al Academiei Franceze.

Stâlpul în cauză ar avea prin urmare în jur de 1550 de ani, ceea ce e cu totul altceva decât patru milenii.

Numai că asta nu înseamnă mare lucru, fiindcă clarificarea vârstei nu lămureşte deloc enigma. În pofida
climatului umed din această parte a lumii şi cu toate vânturile musonice, fierul din care e lucrat stâlpul acesta
nu a prins niciodată vreo pată de rugină.

De ce nu rugineşte stâlpul de fier?

Într-un studiu prezentat ca o mare revelaţie, publicistul Jacques Scornaux scrie că

“trebuie să ne explicăm inalterabilitatea acestui material numai printr-o puritate excepţională, a cărei
realizare este inaccesibilă celei mai avansate tehnici pe care o avem astăzi”. După care adaugă că dacă
reuşim să cădem de acord asupra posibilităţii ca această performanţă să poată fi atinsă totuşi şi astăzi, e
nevoie de precizarea că nu se pot realiza decât cantităţi infime, la un preţ exorbitant şi că, în orice caz, ştiinţa
noastră nu a ajuns la asemenea tururi de forţă decât de puţin timp.

Stâlp realizat de extratereştri?

Alţii emit supoziţia că stâlpul lui Ashoka – sau mai bine-zis al lui Vikramaditya – ar fi confecţionat dintr-un
fier de natură necunoscută, realizat fie de extratereştri, fie prin tehnici pământene vechi, al căror secret s-a
pierdut de mult. Ipotezele acestea sunt hazardate, însă trebuie să recunoaştem că sunt plauzibile, întrucât
absenţa altor explicaţii lasă loc şi unor asemenea interpretări. Stâlpul a fost cercetat şi de metalurgişti, buni
cunoscători ai fenomenelor de coroziune, care au conchis că a fost realizat din plăci de fier bătute cu
ciocanul „la roşu”, realizându-se astfel una din cele mai temeinice forme de sudură.

Analiza chimică a stâlpului dă rezultate surprinzătoare

În privinţa aşa-zisei purităţi lucrurile stau însă cu totul altfel decât ne-am fi aşteptat, fiindcă analize
amănunţite efectuate pe mici eşantioane au relevat o eterogenitate surprinzătoare. Mai exact, fără să se poată
vorbi de un aliaj propriu-zis, există frânturi din alte elemente chimice decât fierul sau chiar substanţe pe care
nimeni nu s-ar fi aşteptat să le întâlnească într-un obiect dovedit ca absolut inoxidabil: carbon (variind între
0,1 şi 0,2 la sută, în funcţie de zonele din care proveneau eşantioanele), fosfor (de la 0,11 la 0,18 la sută),
apoi siliciu, cupru, nichel şi alte câteva elemente, în doze infime, tinzând către zero, dar şi … oxizi de fier!
Învelişul stâlpului conţine asemenea oxizi (FeO şi Fe2O3) într-o proporţie de 80 la sută!

Grăsimile vegetale sau animale l-au făcut inoxidabil?

Iată deci, scrie Jacques Scornaux, că fierul acesta este departe de a avea acea puritate care i-ar explica bizara
însuşire, aşa că enigma rămâne pe mai departe o enigmă. Singura explicaţie cât de cât raţională ar fi aceea că
de-a lungul secolelor credincioşii, care probabil că vedeau în obeliscul acesta un obiect de cult, l-au tot uns
cu grăsimi, de origine fie vegetală fie animală, iar acestea s-au impregnat în porii stratului exterior,
asigurându-i astfel proprietatea care intrigă astăzi atâta lume.

Am mai adăuga că metalele din care sunt confecţionate părţi ale altarelor sau diferite obiecte de cult se
bucură toate de aceeaşi miraculoasă imunitate, atât în India cât şi în Nepal.

Enigma paradisului terestru

Niciun comentariu / 591 vizualizari

Cuvinte-cheie:Biblia, Eufrat, Iraq, Locuri interesante si Calatorii, Mesopotamia, paradis, Tigru

Unde se află paradisul terestru?

În interesanta sa lucrare Les grandes enigmes de l’univers, Richard Hennig se întreabă: „Oare paradisul
terestru din Biblie a existat într-adevăr? Şi, dacă a existat, unde se află?” Hennig nu este nici primul şi nici
singurul care şi-a pus aceste întrebări, ba unii dintre cei ce şi le-au pus în urmă cu şapte sau opt veacuri au
întreprins chiar călătorii foarte lungi în Orient ca să caute grădina Eden; n-au găsit-o, în schimb au găsit
drumurile ce duceau către China şi către Indii, şi s-au întors cu relatări interesante despre oameni şi locuri
depărtate.

Există, de fapt, două versiuni ale raiurilor biblice: grădina Eden din Vechiul Testament, o regiune terestră de
o fertilitate fabuloasă şi paradisul din Noul Testament (în greacă — paradeisos = „grădină”) care nu se afla
pe pământ, ci undeva în afara spaţiului şi timpului, de vreme ce la el nu puteau ajunge decât, după moarte,
cei ce duseseră o viaţă virtuoasă.

Paradisul se află…între India şi Etiopia, sau în ţara regelui Ioan

Încă de pe la mijlocul secolului al VI-lea, teologul şi istoricul Jordanes, referindu-se la textul biblic – care
menţionează râul Pison din „…ţara unde se găseşte aur [...] şi piatră de onix” – arăta că „undeva în Orient,
între Etiopia şi India, trebuie că se afla paradisul terestru, căci din aceste ţări coboară cele patru râuri care
poartă aurul cel mai curat şi pietrele cele mai preţioase”. Mai târziu, în jurul anului 1165, împăratul Ioan II
Comnenul al Bizanţului şi papa Alexandru III au primit două scrisori, cu conţinut aproape identic, de la un
anume preot Ioan, rege mitic al Indiilor, care le scria, între altele, că paradisul se află la trei zile de drum de
regatul lui. Atât suveranul bizantin cât şi suveranul pontif au trimis emisari cu scrisori de răspuns, care n-au
reuşit însă să găsească nici ţara preotului Ioan şi nici raiul…

Mai târziu, Cristofor Columb, ajuns la gurile Orinoclului şi convins, poate, că a atins coasta orientală a
Asiei, nota că acest fluviu uriaş izvorăşte cu siguranţă din paradisul terestru.
Raiul se află în ţara arborilor de tămâie sau Mesopotamia

Dar nu numai suveranii medievali şi călătorii înzestraţi cu

fantezie au căutat paradisul terestru, ci şi câţiva eminenţi oameni de ştiinţă. Dintre toate ipotezele (R. Kennig
pretinde că sunt în număr de optzeci!) vom reţine pe cele ale orientalistului german Albert Hermann şi ale
englezului William Willcox. Hermann plasează paradisul în Hadramantul arab, ţara boswelliilor — a
arborilor de tămâie ; Willcox era convins că se afla în Mesopotamia, regiune pe vremuri foarte fertilă.

Paradisul s-a transformat în semideşert

Argumentele cu care sir William îşi susţine ipoteza (expusă în cadrul unei conferinţe ţinute la Alexandria)
sunt cât se poate de interesante. Paradisul, pretinde cercetătorul englez, se află în nordul regiunii unde Tigrul
şi Eufratul au tendinţa să se unească, nu departe de două aşezări, Hit şi Anah, situate la nord-vest de Bagdad.
Cuvântul „paradis” (care nu figurează în textul Vechiului Testament) nu s-ar trage din grecescul para-deisos,
ci din persană: par des = „parc”, născut pe vremea când vechii greci încă nu se stabiliseră în Peloponezia şi
în zona egeană, sau, în orice caz, influenţa helenistică încă nu ajunsese în regiunile Orientului Mijlociu.
Acolo, la nord-vest de Bagdad, se afla pe vremuri o vegetaţie luxuriantă şi tot acolo se pot recunoaşte urmele
celor patru fluvii menţionate în cartea Genezei. Dispariţia acestor cursuri de apă a adus după sine seceta şi
transformarea regiunii într-un semideşert, aşa cum se prezintă până în zilele noastre.

Ce spune Biblia despre cele patru fluvii ale Paradisului

Tigrul si Eufratul

Să vedem acum ce ne spune Biblia în legătură cu cele patru fluvii ale paradisului: „Şi din Eden, ieşea un
râu, care uda raiul, iar de acolo se împărţea în patru braţe. Numele unuia era Pison; acesta înconjura toată
ţara Havila, în care se află aur [...] Numele râului al doilea este Gihon, acesta înconjura toată ţara Cuş.
Numele râului al treilea este Tigru; acest râu curge prin faţa Asiriei; iar râul al patrulea este Eufratul”.

Dintre aceste cursuri de apă, numai Tigrul şi Eufratul sunt identificate cu precizie; pentru celelalte două
suntem nevoiţi a recurge la ipoteze. Două dintre aceste ipoteze identifică râul Pison cu Ued-el-Rauma, care
curgea pe vremuri în Nedjedul arab, sau cu Gangele. În primul caz, ţara Havila ar fi fost situată în nord-estul
Peninsulei Arabice, într-al doilea în apusul Indiei. Râul Gihon n-ar fi altul decât Nilul, iar ţara Cuş, Egiptul,
sau mai degrabă partea lui răsăriteană cunoscută astăzi sub numele de Sahra el-Arabija. (Dealtfel şi alte texte
biblice desemnau Egiptul de sud sub sub numele de ţara Cuş). După cum vedem, sunt limite foarte largi –
mult prea largi pentru a prezenta măcar aparenţa verosimilităţii.

Paradisul…la 250 km de Baghdad

Dar să ne întoarcem la sir William Willcox a cărui teorie este ademenitoare prin însăşi simplitatea ei:
cercetătorul britanic, bun cunoscător al Mesopotamiei, vorbeşte de o oază situată chiar pe Eufrat, în districtul
Hairlah, la aproximativ două sute cincizeci de kilometri de Bagdad. Această oază ar constitui, după părerea
lui sir William, un ultim vestigiu al paradisului terestru – marele fluviu care o scaldă s-ar fi despărţit aici în
cele patru braţe pe care le menţionează Biblia. Argumentaţia prezintă totuşi un punct slab: ea nu explică
referirea la ţara Cuş care, aşa cum arătam, este numele biblic al Egiptului; iar din nordul Mesopotamiei şi
până pe malurile Nilului este cale lungă…

Pomul vieţii din grădina Paradisului

Aşa stând lucrurile, suntem deocamdată obligaţi să fim de acord cu Richard Hennig, când spune: „La drept
vorbind, n-o să ştim niciodată eu precizie ce voia să indice autorul necunoscut al povestirii biblice când
vorbea despre cele patru râuri ale paradisului. Dar, oricum, aceasta nu este o problemă esenţială…” Nu
este, într-adevăr, o problemă esenţială, căci şi acest text biblic a fost fără îndoială influenţat de alte texte mai
vechi, influenţe ce se simt pe întregul parcurs al cărţii Genezei (Facerii) ; iată încă un exemplu: printre pomii
„plăcuţi la vedere şi cu roade bune la mâncare” aflaţi în paradis se afla şi „pomul vieţii” – text foarte
asemănător cu cel al unei legende hinduse unde apare un pom al vieţii în grădina Jina de pe muntele
Hukairya. Putem face o apropiere şi cu Grădina Hesperidelor cea cu mere de aur din mitologia greacă şi
poate că şi cu saga nordică despre Iduna, zeiţa frumuseţii nepieritoare, care avea în stăpânirea ei merele
tinereţii veşnice – deşi nu este exclus ca acest text din mitologia nordică să fie ulterior celui biblic, de unde
ipoteza că ambele texte ar putea avea aceeaşi sursă (orientală) de inspiraţie.

Profeţiile ascunse ale Bibliei

2 comentarii / 408 vizualizari

Cuvinte-cheie:Biblie, Iraq, Israel, iudaism, Paranormal-Spiritualitate, profeţii

Marile nenorociri ale lumii sunt ascunse în

Cartea Sfântă şi pot fi descifrate matematic

Dispariţia dinozaurilor, Hitler la putere, asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, dar şi cea a premierului
israelian Itzhak Rabin, atacurile de la World Trade Center din New York, toate aceste evenimente existau
deja în Biblie, codificate, potrivit lui Michael Drosnin, ziarist american şi autor al două bestselleruri –
„Biblia: codul secret”, volumele I şi II. El chiar l-a avertizat pe Itzhak Rabin, dar n-a fost luat în seamă.
Pentru a reliefa profeţiile din Cartea Sfântă, Drosnin a fost ajutat de un matematician israelian şi echipa
acestuia.

În Geneză au fost codificate numele rabinilor din primul mileniu d.C.

Eliyahu Rips, matematicianul israelian, descoperă, în 1988, codificate în Geneză, numele mai multor
înţelepţi şi rabini din primul mileniu al erei noastre. „Probabilitatea ca o asemenea coincidenţă să apară în
Biblie este de una la peste două miliarde de posibilităţi”, afirmă Rips.
Deşi descoperirea sa a fost una de senzaţie, i-au fost necesari şase ani ca să convingă serioasa publicaţie
„Journal of Statistica Science” să o accepte în paginile sale. Decriptarea Cărţii Sfinte continuă, cercetătorii
israelieni descoperind că şi alte numeroase evenimente istorice importante se ascund, codificate, în
conţinutul ei. În urma calculelor, a reieşit că evenimentele prezentate nu sunt deloc un rezultat al hazardului,
ele nefiind descoperite decât în Biblie.

Războiul din Iraq, prezis de Biblie

Ziaristul american a fost sceptic totuşi în această privinţă. Dar matematicianul l-a convins, demonstrându- i
prezicerea exactă a războiului din Iraq. În timp ce mulţi considerau că intervenţia divină se află la originea
codificărilor, jurnalistul înclina spre originea extraterestră a revelaţiilor. Analiza tuturor acestor descoperiri a
fost publicată în 1997, în prima carte a lui Drosnin pe această temă, „Biblia: codul secret”, a doua parte
apărând în 2003.

Geneza unui cod

Ideea că Biblia conţine o structură matematică profundă nu este nouă. De secole, oamenii încearcă să
unească textele religioase din Cartea Sfântă cu frumuseţea absolutului din matematică. Mişcarea mistică a
Kabbalei a încercat această posibilitate din timpul iudaismului primitiv până în secolul al XIII-lea.

Adepţii săi interpretau Biblia asociind cu un cod, cu un simbol sau cu o cifră fiecare literă a alfabetului
evreiesc. Mai recent, matematicianul rus Ivan Panin (1855-1942) şi-a câştigat celebritatea prin cercetările
sale privind structura numerică a Bibliei. Rezultatele l-a care a ajuns s-au dovedit incredibile chiar şi pentru
el, fâcându-l pe acest nihilist necredincios să se convertească la creştinisim.

Unul dintre contemporanii matematicianului rus, rabinul Michael Ben Weissmandel, a făcut şi el asemenea
cercetări, pe Vechiul Testament. Eliyahu Rips, unul dintre elevii rabinului, a continuat de codificarea cu
ajutorul informaticii, la începutul anilor ’80. Împreună cu echipa sa, după anii de studii ai Torei (primele
cinci volume din Biblia evreiască), a descoperit codurile, aşa cum sunt ele cunoscute astăzi.

Decodificare simplă

Cercetătorul isrealian a folosit un procedeu simplu de decodificare. El a căutat cuvinte noi, „sărind” peste un
număr constant de litere din text. De exemplu, folosind de fiecare dată a zecea literă din cuvintele deja
scrise, se formează un altul nou. Eliyahu Rips nu a folosit această tehnică la hazard. El a căutat, ca început al
seriei cuvintelor pe cel mai lung. Apoi l-a asociat cu cele de lângă el, nu neapărat aflate pe acelaşi rând.
Rezultatul a fost un „tablou” de litere care, la rândul lor, formau cuvinte noi. În acest fel, matematicianul a
descoperit profeţiile. Este adevărat, prin procedeul banal de decriptare vor rezulta multe cuvinte inteligibile
şi în oricare alte texte. „Dar niciodată nu vor putea fi întâlnite atâtea grupuri de cuvinte care să formeze
mesaje la fel de clare precum cele întâlnite în Biblie”, afirmă cercetătorul.

Pilule-minune, ce măresc vieţilor oamenilor, au fost descoperite pe Insula Paştelui

Niciun comentariu / 351 vizualizari

Cuvinte-cheie:Insula Paştelui, Medcicina, medicament, şoareci

Cercetătorii au descoperit formula unei

pilule-minune, care ar mări speranţa de viaţă a oamenilor cu cel puţin 10 ani. Miraculosul elixir al tinereţii,
cum îl denumeşte Daily Mail, are la bază o substanţă găsită în solul Insulei Paştelui, una dintre cele mai
misterioase locuri de pe planetă, unde trăiesc în prezent doar 4.000 de oameni. Testată pe animale, această
pilulă le-a mărit speranţa de viaţă cu 38%.

Rapamicina, substanţa recoltată din solul insulei aflate în Pacific, la aproximativ 3.000 de kilometri de
coasta statului Chile, pare să aibă şi proprietăţi anti-cancer, fiind deja folosită în operaţiile pe inimă şi în
cazul transplanturilor. Oamenii de ştiinţă de la University of Texas, cei care au realizat cercetările, cred ca
medicamentul ar putea apărea pe piaţĂ în următorii 10 ani.

Funcţionează chiar dacă este administrat la jumătatea vieţii

Substanţa, în starea ei actuală, este prea periculoasă pentru oameni, făcând organismele extrem de
vulnerabile la virusuri şi bacterii. Substanţa a fost testată în laboratoare pe 2.000 de cobai în vârstă de 600 de
zile, echivalentul a 60 de ani, la om. În cazul şoarecilor cărora li s-a dat această substanţă, speranţa de viaţă a
crescut de la 1.094 de zile la 1.245 de zile, în cazul femelelor, şi de la 1.078 la 1.179 de zile, în cazul
masculilor, conform concluziilor publicate în revista Nature.

Cu alte cuvinte, viaţa femelelor-cobai a fost prelungită cu 38%, iar cea a masculilor-cobai, cu 28%. Ce i-a
uimit pe cercetători este faptul că substanţa a avut efect chiar şi în cazul în care a fost administrată şoarecilor
la jumătatea vieţii.

Sediul Parlamentului European, “Turnul Babel” al diavolului

28 comentarii / 850 vizualizari

Cuvinte-cheie:Biblia, Conspiratii si Societati secrete, Dumnezeu, Lucifer, Nimrod, noua ordine mondială,
Parlamentul European, pentagramă, pictor, Pieter Brueghel, tablou, Turnul Babel, Uniunea Europeană

Încă de la terminarea sa, pe 14 decembrie

1999, sediul Parlamentului European din Strasbourg a ridicat diverse întrebări cu privire la structura sa.
Principala clădire, denumită “Louise Weiss” este una modernă, cu aspect futurist. Atunci, de ce ea apare ca
fiind nefinalizată? Promotorii ei spun că ea ar reflecta “natura nefinalizată a Europei”. Totuşi, unele cercetări
asupra acestei clădiri dezvăluie un simbolism de natură malefică. Demascarea adevăratei surse de inspiraţie
care stă în spatele clădirii Louise Weiss presupune şi demascarea credinţelor esoterice ale societăţilor oculte
care ne conduc, şi a aspiraţiilor lor malefice.
Sediul Parlamentului UE

Să trecem direct la subiect. Principala clădire a Parlamentului European e menită să se asemene cu celebrul
“Turn Babel” din tabloul lui Pieter Brueghel cel Bătrân, pictat în anul 1563. Legenda Turnului Babel arată
faptul că acesta n-a fost niciodată finalizat de către tiranul rege Nimrod. Aşadar, clădirea Parlamentului
European vrea să simbolizeze construcţia neterminată a maleficului Nimrod, cel ce a vrut să construiască
Turnul Babel pentru a-l înfrunta pe Dumnezeu? Se pare că da…În cazul acesta, mai puteţi crede că clădirea
se bazează pe o sursă “divină” de inspiraţie pentru a reprezenta o “instituţie atât de democratică”?

Legenda lui Nimrod şi a Turnului Babel

Turnul Babel, pictura lui Bruegel

Această legendă apare în numeroase texte antice, de origine ebraică, islamică, grecească şi cabalistică. Se
spune că Nimrod este regele primului imperiu clădit după marele potop biblic. Regatul său includea
Babilonul (Babel), Uruk-ul, Akkad-ul şi Calneh-ul. El este cunoscut drept regele care a adus tirania
oamenilor şi care a încercat să elimine credinţele religioase.

Iată un fragment dintr-o istorisire antică: “Nimrod a fost cel care i-a provocat pe oameni să-l sfideze pe
Dumnezeu. El era nepotul lui Ham, care la rândul său era fiul lui Noe, un om curajos şi puternic. Nimrod i-
a convins pe oameni că erau fericiţi nu datorită lui Dumnezeu, ci datorită lor înşişi, fericirea lor fiind
obţinut cu propriul lor curaj. El şi-a transformat treptat domnia în tiranie, nevăzând o altă cale de a-i
îndepărta pe oameni de Dumnezeu, decât aceea de a fi dependenţi de propria sa putere”.

Conform povestirilor biblice, Babel era oraşul care a unit umanitatea, toţi vorbind o singură limbă. Era şi
oraşul de reşedinţă a lui Nimrod. Aşa că regele-tiran a decis că oraşul trebuie să aibă parte de un turn atât de
uriaş, încât vârful său să ajungă în ceruri. Turnul n-a fost niciodată conceput pentru a-L adora şi lăuda pe
Dumnezeu, ci pentru a-l glorifica pe omul ce avea să-l construiască. Nimrod, conform unei alte legende ar fi
spus: “Dumnezeu nu are niciun drept să păstreze lumea de sus pentru el, iar nouă să ne ofere lumea de jos;
astfel, ne vom construi un turn, care, la capătul său de sus, va avea o statuie de om cu o sabie în mână,
astfel încât să pară că ne războim cu Dumnezeu”.

Se mai spune că Dumnezeu, văzând intenţia regelui şi a celor ce doreau să construiască turnul, fiecărei
persoane le-a dat câte o altă limbă, astfel încât ei să nu se mai înţeleagă între ei. Deşi început, turnul n-a mai
fost continuat, întrucât constructorii săi nu mai reuşeau să se înţeleagă.

Simbolismul clădirii Parlamentului European

În concluzie, construcţia clădirii Parlamentului European, ce seamănă cu Turnul Babel cel neterminat,
trimite mesajul că Nimrod avea o concepţie bună, iar al său Turn Babel a fost o idee bună. În consecinţă,
mergând pe firul logic, la ce să ne aşteptăm?

1) La introducerea treptată a tiraniei?

2) La respingerea lui Dumnezeu?
3) La vorbirea a unei singure limbi şi la existenţa unei singure credinţe?

Nu vi se pare ciudat că lucrurile mai sus menţionate sunt perceptele de bază ale societăţilor oculte din lumea
de azi care înceracă să manipuleze omenirea? Aceste societăţi nu sunt nici creştine, şi nici măcar monoteiste.
Credinţa lor se bazează pe “religiile misterelor” (ritualuri păgâne, venerarea Soarelui, adorarea lui Lucifer,
care e văzut ca cel care oferă lumină speciei umane, în timp ce Dumnezeu ar dori să ţină lumea în întuneric).
Ei se bazează pe conceptul “Noii Ordini Mondiale”, prin care se doreşte renunţarea omenirii la Dumnezeu,
introducerea unei singure limbi universale şi schimbarea democraţiei în tiranie.

Posterul Uniunii Europene, dovada care face legătura dintre Parlament şi Turnul Babel

Pentru cei care încă sunt sceptici şi nu cred că ar exista vreo legătură între
clădirea Parlamentului Uniunii Europene şi Turnul Babel, vă prezentă în stânge dovada “supremă”: posterul
oficial care promova Parlamentul Uniunii Europene.

În acest poster, vedem o mulţime de oameni care reconstruiesc Turnul Babel. Putem puncta câteva lucruri. În
primul, se poate observa că clădirea Parlamentului a avut ca sursă de inspiraţie Turnul Babel, posterul
recreând exact turnul din tabloul lui Pieter Brueghel, având chiar grijă să includă şi partea stricată din
fundaţie. În al doilea rând, sloganul posterului: “Europe: Many Tongues One Voice” (”Europa, mai multe
limbi, o singură voce”) face referinţă la legenda în care Dumnezeu i-a pedepsit pe constructorii Turnului
Babel, dându-le fiecăruia alte limbi pentru a nu se mai înţelege între ei. În acest caz, Parlamentul European
îşi propune să facă contrar voinţei lui Dumnezeu, aducând în prim plan o singură limbă.

Pentagrama buna (stanga) si pentagrama inversata, malefica (dreapta)

O a treia chestiune interesantă…uitaţi-vă cu atenţie la stelele de sus. Nu vi se par cam ciudate? Ele sunt
întoarse, cu josul în sus, asemenea pentagramelor inversate. Simbolismul pentagramelor este extrem de
profund, dar, în mare, putem afirma că o pentagramă obişnuită înseamnă o “conducere bună”, pe când una
inversată înseamnă una “malefică”.
Până la urmă, posterul a fost retras datorită protestelor numeroaselor grupuri şi organizaţii. Dar el
demonstrează viziunea ocultă care a stat în minţile constructorilor Parlamentului European.

Statuia religiilor misterelor

Statuia aceasta se află în faţa clădirii Wiston Churchill, şi are o

semnificaţie mitologică, fiind una dintre cele mai vechi reprezentări ai prinţesei Europa. Conform mitologiei
greceşti, Zeus s-a deghizat într-un taur alb, cu scopul de a o seduce pe prinţesa Europa, care culegea flori.
Atunci când ea s-a apropiat de taur şi a ajuns pe spatele lui, acesta a luat-o la fugă, pentru a o răpi şi a o silui.

Deci, femeia care reprezintă Europa se află pe spatele taurului, înainte de a fi siluită. Ciudat…Oricum,
femeia şi taurul reprezintă simbolul Binelui şi al Răului, al Soarelui şi al Lunii etc. Toate acestea fac parte
din religiile misterelor, de care am vorbit mai sus, că ar aparţine societăţilor oculte care încearcă să ne
conducă lumea.

În loc de concluzii…

Uniunea Europeană, formată din 27 de ţări, se doreşte a fi un superstat puternic. Aceeaşi soartă le aşteaptă şi
pe ţările americane şi asiatice, care sunt gata pentru a se uni într-o suprastructură puternică. Acestea sunt
etapele înaintea creării unicului guvern mondial, visul de secole al societăţilor oculte, pentru a putea
manipula întreaga lume cât mai uşor. Clădirea Parlamentului European reprezintă un monument ce
dezvăluie, prin simbolismul său, ura faţă de religiile actuale, instaurarea unei tiranii subtile, deci instaurarea
Noii Ordini Mondiale.

Nu există nicio diferenţă între viaţă şi moarte!

1 comentariu / 649 vizualizari

Cuvinte-cheie:Cultura, filosofie, Grecia, moarte, Thales, viaţă

Thales din Milet (635-543 î.Ch.) , cel care e

considerat a fi primul filozof din istorie şi căruia i se atribuie afirmaţia că totul se naşte din apă şi că acesta
este elementul comun al tuturor lucrurilor, susţinea de asemenea că nu există o adevărată diferenţă între viaţă
şi moarte.
În legătură cu acest lucru, cineva l-a întrebat odată:
- Păi dacă nu există nicio diferenţă, de ce nu mori?
- Tocmai de aceea – a răspuns Thales – pentru că nu există nicio diferenţă.

Îi mai e frică cuiva de moarte, ştiind lucrul acesta?

O nouă farsă hollywoodiană: aşa-zisa aterizare a unei navete NASA pe Marte

12 comentarii / 590 vizualizari

Cuvinte-cheie:Farse si pacaleli, Hollywood, Marte, NASA, navă spaţială

După câteva eşecuri de a ateriza pe planeta

Marte (naveta japoneză Nozomi sau naveta britanică Beagle2, şi alte câteva eşecuri ale NASA), în sfârşit, în
mai 2008, naveta Phoenix, lansată în anul 2007 de către NASA, a aterizat pe solul planetei Marte. Ea a trimis
câteva imagini spectaculoase, iar noi, cu ocazia aceasta, am învăţat câteva lucruri uimitoare despre planeta
Marte.

Există însă teorii ale conspiraţiei care spun că aceste imagini au fost falsificate aici pe Pământ, iar NASA
doreşte iar să ne înşele, aşa cum a făcut-o cu aterizarea omului pe Lună. Cei care cred aşa ceva sunt doar
nişte nebunatici sau e ceva adevăr în lucrurile acestea?

Fotografia misterioasă de pe Marte

Există însă o fotografie de pe suprafaţa planetei Marte, pe care o puteţi

vedea şi dvs. La prima vedere, nimic nu pare neobişnuit, dar dacă ne uităm puţin mai atent, observăm o
lumină albă în colţul din dreapta sus a fotografiei. Ne-am putea întreba ce-ar putea fi. Unii ar putea spune că
ar fi gheaţă, dovedind astfel faptul că pe Marte ar exista apă.

Marţienii sunt fani ai fotbalului american

Institutul Internaţional pentru Analiză Fotografică a avut curiozitatea să analizeze această fotografie. Dr.
Marcus Von Vickersburg, de la acest institut, a reuşit să mărească, printr-o tehnologie specială, acea lumină.
 Iată care a fost răspunsul său şocant: “Înseamnă că marţienii sunt fani ai lui Arizona
Cardinals!” Într-adevăr, se poate observa foarte clar din mărirea punctului luminos că el reprezenta o şapcă
cu emblema echipei de fotbal american Arizona Cradinals! Ce căuta o asemenea şapcă pe planeta Marte? E
clar că NASA iar ne înşeală, după ce-a făcut-o cu aterizarea omului pe Lună.

De ce NASA perpetuează această fraudă? Încearcă agenţia spaţială americană să-şi justifice existenţa sa în
faţa Congresului? Sau încearcă să impresioneze Casa Albă? Un lucru e cert. Această fotografie, cu siguranţă
că va produce o furtună de controverse.

Phoenix, oraşul din Arizona, statul în care au fost măsluite fotografiile NASA de pe Marte

Poate că nu e doar o coincidenţă, dar numele navetei NASA care ar fi aterizat pe Marte este Phoenix. Dar
Phoenix este şi capitala statului federal Arizona, stat în care se găseşte o mare suprafaţă de deşert, având un
sol asemănător celui fotografiat pe Marte. NASA a devenit o agenţie aşa de arogantă şi probabil că şi râde de
noi, încât nici măcar nu s-a obosit să-i dea navetei spaţiale un nume mai puţin evident.

Un expert în efecte speciale afirmă că farsa NASA e uşor de realizat

Ben Cooper, un expert în efecte speciale de la Hollywood, specializat în locaţii exotice şi în costume de
monştri, a afirmat că n-ar fi deloc greu să se falsifice o aterizare pe planeta Marte. “E chiar uşor, afirmă
specialistul. Am putea-o chiar s-o facem într-un studio. Cu puţin cauciuc spongios, pietre din polistirenă, şi
apoi cu un proces de prelucrare a recuzitei, totul ar putea ieşi exact cum trebuie. Avem toate lucrurile
necesare pentru a face să pară real, şi nici măcar nu e scump”, conchide expertul.

Ar fi fost foarte uşor pentru NASA să angajeze nişte tipi de la Hollywood şi să creeze un asemenea studio,
care să imite aproape perfect planeta Marte. Nu ştiu dacă contribuabililor americani le place ideea ca din
impozitele plătite de ei, NASA să realizeze împreună cu Hoolywood-ul asemenea “producţii” costisitoare.

Enigma sondelor Pioneer

2 comentarii / 497 vizualizari

Cuvinte-cheie:astronomie, Jupiter, NASA, navă spaţială, Pioneer, Saturn

În anii ’70, NASA lansa două sonde

spaţiale care, în loc să explice câteva din enigmele Universului, au mai adăugat altele. Pioneer 10 şi Pioneer
11 au fost primele sonde spaţiale care au dat târcoale giganţilor gazoşi Saturn şi Jupiter, fiind lansate în 1972
şi respectiv 1973. Pioneer 10 a fost prima sondă care a trecut prin centura de asteroizi a sistemului solar, un
câmp de roci situate între Marte şi Jupiter. Odată ajunsă în preajma lui Jupiter, după o călătorie de un an şi
jumătate, Pioneer 10 a realizat o serie de fotografii foarte detaliate ale planetei.

Sonda Pioneer 10 s-a abătut în fiecare an cu 12.870 de kilometri de la ruta programată

Un an mai târziu, Pioneer 11 a trecut pe lângă Jupiter, continuându-şi apoi drumul spre Saturn, unde a
descoperit noi sateliţi naturali de dimensiuni reduse, precum şi un nou inel al planetei. În prezent, cele două
sonde, care au încetat să trimită informaţii, continuă să se îndepărteze de sistemul solar.

Nimeni nu înţelege de ce mai funcţionează, după ce s-au abătut în fiecare an de la ruta programată cu 12.900
de kilometri. Nu pare mult, dacă ţinem cont că au plutit în „derivă” cale de 219 milioane de mile pe an.
Faptul că ele sunt „acolo”, undeva, continuând să existe, constituie o enigmă pe care proiectanţii şi
constructorii lor nu reuşesc să o descifreze.

Armata română a participat la un “experiment Philadelphia”

3 comentarii / 950 vizualizari

Cuvinte-cheie:armată, experimentul Philadelphia, Paranormal-Spiritualitate, Pentagon, război, România,
SUA

Timp de mai bine de şase decenii, sute de

lucrări apărute în întreaga lume au abordat unul dintre cele mai controversate experimente efectuate de către
armata americană în timpul celui de-al II-lea război mondial, mai precis în anul 1943, când se presupune că
o navă a armatei americane a fost teleportată pe o distanţă de 600 de kilometri ca urmare a unui experiment
ultrasecret numit Proiectul Rainbow (Curcubeul), cunoscut publicului sub numele de Experimentul
Philadelphia. Odiseea experimentului este arhicunoscută, fiind prezentată în numeroase lucrări ulterioare
evenimentului. Rezultatele acestui experiment sunt foarte controversate, ca şi experimentul în sine, care este
negat în totalitate de către Pentagon, dar cercetările în mod sigur nu s-au oprit în acel stadiu, avându-se în
vedere evoluţia ştiinţei şi tehnicii.

În continuare vom prezenta un incident petrecut în anul 1994, ce pare a avea o legătură cel puţin parţială cu
evenimentele prezentate anterior. Unele date apărute în presă în luna octombrie 1994 anunţau pe spaţii largi
desfăşurarea exerciţiilor navale din Marea Neagră codificate cu numele “Sea Partener ‘94″, cu participarea a
10 nave militare din Bulgaria, Grecia, Italia, România, Rusia, SUA, Turcia şi Ucraina. Aplicaţia în cauza va
pune în evidenţă faptul că în prezent se află în experimentare, dacă nu chiar în exploatare la trupe, metode
“de manipulare a spaţiului şi timpului”.

Manevrele încep la 23 octombrie, ora 10, partea româna participând cu distrugătorul “Mărăşeşti”, exerciţiul
continuând şi pe 24 octombrie. Tema exerciţiului de luptă era “executarea de foc cu tunurile de 76 mm
asupra unei ţinte maritime” lansate de la bordul fregatei americane “Doyle”, de unde de fapt era condusă
întreaga aplicaţie. Observarea rezultatelor tragerilor s-a făcut dintr-un elicopter de luptă decolat de pe fregată
“Doyle” şi direct de către participanţi. Fiecare navă trebuia să tragă asupra ţintei ce marca inamicul timp de 8
minute.

Elementul surpriză al întregului exerciţiu tactic a fost uluitor. Nici unul dintre trăgători nu a lovit ţinta. Mai
mult chiar, corveta bulgăreasca “Restelnîi” se apropie, contrar regulilor stabilite, şi executa focul de la o
distanţă de numai 3 mile faţă de ţintă, distanţă mult inferioară celei regulamentare. Surpriza ia proporţii
pentru toţi participanţii – desigur mai puţin pentru americani – atunci când constată că dacă se puteau aştepta
la bruiajul radiolocatorului de descoperire a ţintei şi de dirijare a focului, nu se poate explica faptul că ţinta
nu este lovită nici măcar când este încadrată “la vedere” prin intermediul mijloacelor de ochire optice şi
optoelectronice.
Este absolut evident că dacă americanii au venit cu fregata “Doyle” pregătiţi să-şi testeze mijloacele şi
capacităţile de apărare pasivă a ţintei asupra focului, nu mai puţin pregătiţi au venit şi ruşii pentru a-şi testa
mijloacele de contracarare a bruiajului radiolocatoarelor de dirijare a focului. Oricum, din perspectiva
analizată interesează nu atât faptul că bruiajul radar al dirijării focului a funcţionat sau nu, ci faptul că
dirijarea “la vedere”, şi prin mijloace optice a focului asupra ţintei nu a avut niciun fel de efect pentru
niciunul dintre trăgători.

Explicaţia rezidă în faptul că ţinta se găsea de fapt într-o altă plasare spaţială decât cea care apărea vizibilă în
mod virtual. Desigur că duelul principalilor protagonişti ai exerciţiului s-a derulat între fregata americană
“Doyle” şi fregata rusa “Bezucoruznenîi”. Date fiind miza, cât şi importanţa exerciţiului, este sigur că ruşii
au venit dotaţi cu tot echipamentul electronic de ultimă oră de care dispuneau. Şi totuşi, aşa se face ca după
scurgerea celor 8 minute regulamentare nici ruşii (ca şi ceilalţi 6 participanţi) n-au obţinut nici un rezultat.
Dar, contrar regulilor impuse, văzând că nu au lovit ţinta după cele 8 minute regulamentare, ruşii nu se retrag
de pe linia de foc şi, încercând probabil să colecteze cât mai multe informaţii posibile, continuă tragerea timp
de încă 30 de minute cu tot armamentul de bord, cele peste 150 de salve trase neatingând în final nici măcar
o dată ţinta. Este evident desigur că, pe parcursul celor 30 de minute scurse în afara timpului regulamentar
legal ordonat, ruşii au căutat să-şi dirijeze focul atât prin vizare telemetrică şi radar a ţintei, prin vizare la
vedere, cât şi prin modalităţi combinate. Fără însă niciun rezultat.

După cum se ştie, în materie de invizibilitate a ţintelor navale şi aeriene au fost obţinute o serie întreagă de
realizări în ceea ce priveşte invizibilitatea în spectrul electromagnetic (tehnologia Stealth – pentru ţinte
terestre, nave maritime şi aeriene). De asemenea, sunt cunoscute realizările în ceea ce priveşte materialele
absorbante şi vopselele antiradar. Tehnologiile bruiajului activ sunt deja arhicunoscute chiar şi în ceea ce
priveşte bruiajul activ de baraj sau prin impulsuri electromagnetice de foarte mare putere ţintite asupra
radarului inamic. Or, cu toate aceste tehnici cunoscute, care la rândul lor pot fi contracarate cu alte mijloace,
cum ar fi telemetrele laser şi cele cu raze infraroşii, niciunul dintre participanţii la exerciţiul pomenit nu a
putut atinge ţinta, toate proiectilele trimise fiind rateuri.

Cauza în sine a fenomenului descris a rămas un mister şi la peste 10 ani de la eveniment. Specialiştii
participanţi la exerciţiu au încercat câteva explicaţii posibile, astfel: proiectilele nu au reuşit să străpungă
zona unui spaţiu, “zid” de protecţie din jurul ţintei; ţinta nu se afla în locul unde era vizată când s-a tras
asupra ei (altă amplasare spaţială); ţinta nu se afla în locaţia spaţială de foc la momentul respectiv (având
altă amplasare temporală). Învăţătura care se desprinde din cazul de mai sus este aceea că ţinta avea o altă
amplasare spaţio-temporală, focul executându-se asupra unei ţinte virtuale. Evident că este foarte posibil că
efectul în cauză să fie o perfecţionare sau o variantă a Experimentului Philadelphia aplicată în prezent în
tehnologia militară americană.

Mai multe cărţi referitoare la Experimentul Rainbow au apărut în ultimul timp în Statele Unite, încercându-
se să se facă o legătură între acest experiment şi un altul dezvoltat în anii ‘60-’70 de către armata americană,
cunoscut sub numele de Proiectul Montauk. Concluziile unui mare număr de savanţi şi specialişti militari,
atât occidentali, cât şi est-europeni, converg spre ideea că experimentul descris, deşi negat de către Pentagon,
a avut loc şi este perfecţionat în continuare în zilele noastre.

Povestea adevărată a unui soldat înviat din morţi

2 comentarii / 1,040 vizualizari

Cuvinte-cheie:înviere din morţi, moarte, Paranormal-Spiritualitate, război, soldat, SUA
 Într-o dimineaţă, la 20 decembrie 1943,
soldatul George Ritchie, în vârstă de 20 de ani, a făcut un colaps, în timp ce i se efectua un tratament cu raze
X, la spitalul militar din Abilene — Texas. Ofiţerul de serviciu, l-a cercetat şi a constatat moartea: respiraţia
se oprise, nu avea nici puls, nici tensiune. Medicul de gardă a verificat cele constatate de colegul său şi a
ordonat infirmierului să pregătească corpul pentru morgă. Acesta a întins braţele lui Ritchie, de-a lungul
păturei, şi l-a acoperit peste faţă cu un cearceaf. După 9 minute, infirmierului i s-a părut că vede mişcându-se
mâna cadavrului. El a anunţat medicul, care l-a reexaminat şi din nou l-a declarat pe Ritchie mort. Contrar
regulilor militare, infirmierul a îndrăznit să sugereze ofiţerului doctor să-i facă lui Ritchie o injecţie cu
adrenalină direct în cord, aşa cum aflase el, cu prilejul unei conferinţe ţinute în spital, ca ultimă intervenţie în
asemenea cazuri disperate. Medicul care constatase moartea clinică de două ori, ştiind că nu mai era nimic
de făcut, a râs şi ironic l-a autorizat pe infirmier „să se distreze cu mortul”. Acesta şi-a pregătit seringa şi a
aplicat cadavrului o injecţie cu adrenalină direct în cord. Ce a urmat a fost uluitor. Ca în povestea „frumoasei
adormite”, mortul s-a trezit la viaţă. A mişcat mâinile, apoi a clipit şi a deschis ochii. Ritchie şi-a recăpătat
cunoştinţa în sensul pe care îi atribuie în mod curent medicina. Dar ce se petrecuse cu el, în răstimpul în care
fusese „mort”?

Ce s-a întâmplat cu soldatul când era mort?

Ritchie povesteşte ceva aproape incredibil. El îşi amintea că, deodată, s-a trezit stând la capul patului său,
privindu-şi propriul corp acoperit în întregime cu un cearceaf. Colindase apoi tot spitalul, apoi străbătuse
aproape toată întinderea Statelor Unite. La capătul acestei goane frenetice a revenit în salon, la spital, unde
şi-a recunoscut corpul după inelul pe care-l purta la deget. În timp ce se privea, lumina a devenit mai
strălucitoare, o apariţie a pătruns în cameră şi odată cu alterarea percepţiei sale asupra spaţiului şi timpului,
Ritchie a fost atras în vârtejul retrăirii evenimentelor vieţii lui trecute. S-a reîntors la realitatea durerii şi
febrei abia când adrenalina a silit inima să pompeze din nou. Apoi a recăzut în inconştienţă.

Marele inventator Edison a văzut raiul?

2 comentarii / 546 vizualizari

Cuvinte-cheie:Edison, moarte, Paranormal-Spiritualitate, rai, SUA
 Cred că mulţi au auzit de celebrul inventator Edison, cel
care a fost inventatorul, printre altele, al telefonului şi al becului electric. Însă, puţini ştiu de întâmplarea
ciudată de la moartea sa. În august 1931, slăbit şi incapabil să se mai hrănească de câteva zile, a leşinat în
camera de zi.

În zilele care au urmat, mintea lui Edison, cândva riguroasă şi lucidă, a început să se înceţoşeze, iar
preşedintelui Hoover i s-a comunicat că naţiunea îl va pierde în scurt timp pe cel care a contribuit la
introducerea erei tehnologice în America. Pe 15 octombrie, Edison a intrat în comă, zăcând aproape mort
vreme de două zile. Reporterii aşteptau pe pajiştea din faţa casei un semn, ce a apărut la ora 3,24, în noaptea
de 18 octombrie: toate luminile din dormitorul său au fost aprinse. Cu o zi înainte el îşi deschisese ochii şi,
privindu-şi soţia, pe Mâna, i-a murmurat ultimele sale cuvinte: “Este foarte frumos acolo!”.

Această frază a fost comentată mult, poate chiar excesiv. După moartea sa, mulţi au interpretat-o ca pe o
referire clară la viaţa de dincolo. Edison, un om cu o clarviziune de netăgăduit, văzuse chiar mai departe şi
relatase despre marea invenţie a lui Dumnezeu, raiul.

În anii ‘70, când aşa-numitele experienţe din preajma morţii – povestiri ale oamenilor resuscitaţi din moarte
clinică – se bucurau de o popularitate crescută, citatul lui Edison a fost oferit ca o nouă confirmare a faptului
că un muribund poate, prin intermediul unei stări alterate a conştientei, să zărească tărâmul de dincolo.
Totuşi, atunci când Thomas Edison, aflat pe moarte la vârsta de 84 de ani, s-a trezit pentru câteva momente
din comă şi a vorbit, el privea în acel moment pe fereastra dormitorului său către valea din apropierea casei
sale. Era o privelişte care îi plăcea mult şi pe care o contemplă frecvent, lăudându-i chiar frumuseţea
naturală. Soţia sa a considerat că ultimele cuvinte ale lui Edison erau pur şi simplu un nou compliment la
adresa peisajului pământesc: “Este foarte frumos acolo!”. Mulţi dintre cei care au privit de atunci pe acea
fereastră au fost de acord că priveliştea este încântătoare, însă au considerat că această senzaţie este prea
lumească pentru un geniu aflat la un pas de moarte. Iar dacă Edison s-a referit la altceva… ei bine, vom
hotărî singuri asta, mai devreme sau mai târziu.

Vanga, prezicătoarea care ne anunţă că în 2010 va începe cel de-al treilea război mondial

12 comentarii / 776 vizualizari

Cuvinte-cheie:2010, Bulgaria, Paranormal-Spiritualitate, prezicere, război, Vanga
 Nu multă lume crede în clarvăzători, până în
momentul în care predicţiile lor se adeveresc. O clarvăzătoare din Bulgaria a devenit cunoscută după ce a
prezis căderea turnurilor gemene din SUA dar şi că al Treilea Război Mondial va începe în 2010, scrie
pravda.ru.

Vangelia Gushterova, cunoscută mai mult sub numele de Vanga, este o bătrână din Bulgaria care a avut
darul de a prevedea dezastrele naturale. De exemplu, femeia a afirmat că “Fraţii americani vor cădea în
urma atacului păsărilor de oţel“, cu câteva luni înainte că tragedia de pe 11 septembrie 2001 să aibă loc.
Mai mult, localnicii spun că Vanga a prezis începerea celui de-al Doilea Război Mondial, perestroika din
URSS, moartea prinţesei Diana dar şi scufundarea submarinului Kursk. Specialiştii au declarat că femeia a
prezis şi conflictul armat din Ossetia de Sud.

Al Treilea Război Mondial va începe din pricina unor atentate la viaţa unor conducători
guvernamentali

Clarvăzătoarea din Bulgaria spunea că al Treilea Război Mondial va fi declanşat în 2010, în momentul în
care se va atentă la viaţa unor conducători guvernamentali şi după un conflict în zona Hindustan, India.

Vanga declara că abilităţile ei neobişnuite au legătură cu prezenţa unor creaturi invizibile însă n-a putut să
explice originea lor. Ea a menţionat ca acele creaturi îi dau informaţii despre oameni. Ea vedea viaţa unui
om ca un film, de la naştere până la moarte. Însă nu putea să intervină şi să schimbe ce prezicea, întrucât este
peste puterile ei, spunea femeia.

Oamenii vor intra în contact cu o civilizaţie extraterestră peste 200 de ani, conform clarvăzătoarei. Vanga era
cunoscută şi ca “vraci”, reuşind să vindece numeroase persoane cu ajutorul plantelor medicinale. Bătrâna a
declarat că oamenii ar trebui să se vindece cu ierburi naturale din ţară în care trăiesc dar nu este împotriva
medicamentelor. Doar că excesul de medicamente “închide uşile prin care natura reface echilibrul din
organism cu ajutorul ierburilor”, a spus Vanga.

Clarvăzătoarea făcea profeţii şi despre bebeluşi sau copiii nenăscuţi încă. A

declarat că vede şi vorbeşte cu oameni care au decedat de sute de ani. Despre viitor nu-i prea plăcea să
vorbească însă a mai spus că, în aproximativ 200 de ani, oamenii vor lua contact şi cu civilizaţii din alte
lumi. Mai mult de atât, Vanga a declarat că sunt mulţi extratereştri care trăiesc pe Pământ de câţiva ani. Ei
vin de pe o planetă, care în limba lor se cheamă Vamfim şi este a treia planetă de la Pământ. Probabil că nu
auzise de aşa-numita Biserica Scientologică, dar s-ar fi încadrat perfect printre adepţii sectei dacă s-ar fi ivit
ocazia…
Cei care au stat de vorbă cu Vanga au declarat că femeia ştia ziua când urma să moară şi că, după spusele
clarvăzătoarei, o fetiţă de zece ani din Franţa îi va moşteni harul iar lumea va auzi de ea, în curând.

Cine a fost Vanga?

Vanga reprezintă unul dintre cei mai cunoscuţi mediumi care au trăit pe Pământ. S-a născut la data de 31
ianuarie 1911 în oraşul Strumită din Iugoslavia, în familia unor plugari săraci. A văzut lumina zilei cu două
luni înainte de soroc, era foarte plăpândă, avea urechile lipite de cap şi tot aşa, lipite, degetele de la mâine şi
picioare. Mama Vangăi a murit la vârsta de trei ani, rămânând în grija unei vecine pe nume asanita, o
turcoaică bună şi miloasă.

La vârsta de douăsprezece ani, a fost prinsă de o furtună grozavă care a purtat-o la doi kilometri distanţă. A
fost găsită acoperită cu bucăţi de pământ, pietre şi crengi. Ochii erau plini de praf şi nu-i mai putea deschide,
având dureri îngrozitoare. Au dus-o acasă, au spalat-o şi s-au străduit cu toţii să-i aline durerile. I-au spălat
ochii cu o infuzie din plante, au apelat la vrăjitoare şi descântătoare, i-au dat apă descântată şi apă sfinţită,
dar nimic nu i-a adus alinare. Până-n seara ochii i s-au umplut cu sânge şi, împreună cu irişii, s-au albit. A
fost operată de un medic, dar în cele din urmă Vanga a rămas oarbă pentru totdeauna.

Familia ei compusă acum din cinci suflete s-a afundată într-o sărăcie şi mai mare. Deznădejdea era deplină.
Vanga plângea întreaga noapte şi se ruga să se facă o minune că ea să vadă din nou, dar minunea nu s-a
produs, iar ea nu se putea consola cu gândul că stă ca o greutate pe capul familiei, fără să-i poată ajuta cu
ceva. În 1925 a fost admisă la o Casă a orbilor. Acolo Vanga a dus o viaţă fericită în comparatie cu ceea ce
trăise până atunci. Avea 18 ani, o înfăţişare îngrijită, iar faţa ei slabă radia împăcare şi mulţumire. Printre
elevii Casei se afla un tânăr, iar Vanga, îndată ce-i auzea glasul, inima începea să-i bată fericit-tulburată, iar
faţa i se încingea de căldură. Într-o zi el i-a mărturisit că o iubeşte şi i-a propus să se căsătorească. Părinţii săi
erau oameni bogaţi şi nu au avut nimic împotrivă să aibă grijă de amândoi. Vanga era atât de fericită, încât
părea că nu mai atinge pământul, dar în scurt timp în locul binecuvântării părinteşti, Vanga aprimit o veste
care i-a dat o lovitură de moarte. Tatăl ei o anunţă că trebuie să se întoarcă acasă pentru a avea grijă de copii.

De aici încolo, Vanga s-a confruntat din nou cu o sărăcie lucie şi

chinuri inimaginabile. Ea reprezenta cel mai preţios sprijin pentru fraţii ei, fiind o fată foarte harnică şi
pricepută, deşi era oarbă. Ea a început să-şi manifeste darul prezicerii şi obişnuia uneori să vorbească cu
fiinţe invizibile nevăzute ochilor celorlalţi. A prezis şi iminenta celui de-al doilea război mondial, deşi cei
apropiaţi nu au crezut-o. Cu puţin înainte ca războiul să înceapă, un bărbat înalt, blond şi dumnezeiesc de
frumos, îmbrăcat ca un războinic din antichitate, într-o armură ce strălucea în lumna lunii, călărind un cal
alb, s-a oprit în faţa porţii Vangăi, a descălecat şi a intrat în cămăruţa întunecoasă. Iradia atâta strălucire, că
înăuntru s-a făcut strălucire că ziua. S-a întors către Vanga şi a glăsuit cu voce puternică: În curând lumea se
va tulbură şi mulţi oameni vor pieri. Tu vei rămâne în acest loc şi vei prooroci despre morţi şi vii. Nu te
teme! Eu îţi voi spune ce să prezici! La 6 aprilie, 1941, aşa cum spusese cu un an în urma Vanga, trupele
germane au traversat graniţa iugoslavă.

Vanga a murit în anul 1996, lăsând în urmă o mulţime de profeţii.

Michael Jackson era deja mort de peste 20 de ani!

42 comentarii / 3,325 vizualizari

Cuvinte-cheie:Farse si pacaleli, Michael Jackson, moarte, Monden, muzică, Neverland
 În iunie 2009 a murit marele star al
muzicii, Michael Jackson. Dar se pare că el ar fi fost mort deja de peste 20 de ani…Pare incredibil, nu!?

Cadavrul lui Michael, de 20 de ani

În anul 2005, în timpul unei investigaţii efectuate la ferma din Neverland, anchetatorii au descoperit un
cadavru care pare să fi fost asemănător cu cel al lui Michael Jackson. “Medicii legişti au spus că Michael
Jackson este mort. Din ceea ce putem spune, el a murit în urmă cu 18-20 de ani”, a declarat anchetatorul
Tim Holbrooke. Conform lui Holbrooke, cadavrul lui Jackson fusese îngropat la câţiva centimetri, sub un
tren miniatură de sub ferma Neverland. Din cadavrul său, nu mai rămăsese decât o geacă roşie de piele şi o
mănuşă. “În mod sigur, cadavrul aparţine lui Michael Jackson, şi asta luându-ne după fişa dentară şi după
ADN”, a spus Holbrooke. “Dar chiar şi înainte de face testele, începuserăm să suspectăm faptul că cel ce-şi
spune Jackson e un fals, iar adevăratul Michael e mort demult”.

Cine i-a furat identitatea lui Michael în 1987?

Holbrooke a mai declarat că, deşi corpul se afla într-o stare avansată de descompunere, atunci când
anchetatorii au comparat pozele de la începutul cariererei lui Michael, cu cele ale cadavrului, au semnalat o
asemănare şocantă în ceea ce priveşte structura osoasă a feţei. Această asemănare a dispărut însă, comparând
cu pozele artistului după anul 1987.

“Această descoperire ridică o mulţime semne de întrebare, şi, de asemenea, face lumină într-o serie de
incidente”, a mai spus Holbrooke. “Sincer, Jackson s-a comportat foarte ciudat.”

Experţii judiciari şi experţii muzicali susţin că Jackson era mort înaintea lansării albumului celebru “Bad”
(1987). În prezent, detectivii analizează versurile melodiei “Man in the Mirror” (cântată de Michael, de pe
acelaşi album), pentru a găsi indicii cu privire la cum arată personajul care se crede că l-a omorât pe Michael
şi i-a furat acestuia identitatea.

Neverland, un mormânt înfricoşător al falsului Michael

“Noi credem că ferma Neverland a servit ca un fel de mormânt înfricoşător, construit de ucigaşul lui
Michael Jackson”, a susţinut Holbrooke. “De asemenea, noi credem că toate ticăloşiile care au avut loc în
această fermă au fost opera acestui impostor. Nu m-am gândit niciodată că acest lucru ar fi posibil, dar să
ne aducem aminte, de exemplu, cum a fost abuzat sexual un copil de 13 ani”.
“Nu avem nicio idee cu ce fel de individ avem de-a face”, susţine Holbrooke. Un membru al echipei de
anchetă care a descoperit cadavrul lui Jackson a descris experienţa trăită ca fiind “incredibilă”. “De îndată
ce ne apropiam de perimetrul din Neverland, câinii au început să scheaune ca nebunii”, a spus Frank
Poeller, detectiv în Santa Barbara. “Când am ajuns în dormitorul lui Jackson, unul din câini aproape că s-a
strangulat de lesă, încercând să iasă prin fereastră. Câteva minute mai târziu, acelaşi câine ne-a găsit
cadavrul”.

Michael stătea cu o mască de cimpanzeu pe faţă

Un reprezentant al casei de discuri a lui Michael Jackson, MJJ Productions, a declarat că el nu este surprins
să afle că Michael Jackson e un impostor. “Atunci când înregistram piesa “Heal the World”, puteam afirma
cu tărie că ceva era total bizar”, a declarat managerul lui MJJ, Luke Allard. “Michael nu mai era el însuşi.
El ne cerea mâncare ciudată şi stătea ore întregi într-o cameră hiperbarică. Înfăţişarea sa devenea din ce în
ce mai bizară. Mai târziu, el a început să poarte o mască, care arată a cimpanzeu”.

Articolul de mai sus a apărut în anul 2005, pe site-ul Onion.com, cunoscut pentru accentele sale satirice şi
ironice. Cât adevăr aţi acorda unei asemenea articol?

Ruşii şi americanii au construit OZN-uri, folosindu-se de experimentele lui Tesla

2 comentarii / 1,626 vizualizari

Cuvinte-cheie:OZN, Paranormal-Spiritualitate, Rusia, SUA, Tesla

Aşa cum se ştie, Nicolas Tesla a

emigrat în Statele Unite în anul 1880 şi ceva. După 1889, el a depus peste 900 de brevete de invenţie, dintre
care amintim: descoperirea curentului alternativ şi a curenţilor polifazaţi, utilizarea forţelor magnetice
terestre pentru fabricarea energiei electrice, transmiterea acestei energii prin „unde” de acelaşi fel cu undele
radio (fără niciun cablu şi pierderea sensibilă de energie, emisiile radio (cu mult înaintea lui Marconi),
propulsia electromagnetică şi „antigravitaţională” (vehicule terestre sau aeriene), proiecţii de unde
electrostatice putând acoperi un oraş pentru a forma un scut ptotector, pe care nicio bombă sau rachetă să nu-
l poată traversa etc. Din nefericire pentru el, Tesla voia să ofere lumii o energie inepuizabilă şi gratuită,
captând electricitatea din pământ şi atmosferă şi distribuind-o prin emisii de unde, ca radioul. Această idee
nu a fost, evident, pe gustul magnaţilor proprietari de centrale electrice, fabricanţilor de generatoare şi
cabluri electrice, şi mai ales pe cel al regilor petrolului.

În 1910 Tesla a fost ridiculizat şi batjocorit, iar cei care-l suţineau financiar au fost obligaţi, de cei mai
puternici decât ei, să ceară rambursarea imediată a sumelor investite. Considerat de public drept nebun,
abandonat de toţi şi complet ruinat, Nicolas Tesla a murit în Statele Unite, în 1943.

Dar, începând cu anul 1920, fără ştirea lumii occidentale, tânărul stat sovietic a adunat toate informaţiile pe
care le-a putut obţine referitoare la lucrările lui Tesla (printre care şi carnetele personale) şi a însărcinat o
echipă ştiinţifică să realizeze şi să pună la punct ceea ce cercetătorul fusese forţat să abandoneze. S-a aflat că
Tesla avea darul să efectueze mental calculele cele mai complicate. Cercetătorii ruşi fiind departe de o
asemenea performanţă, şi cum calculatoarele nu făceau încă parte din panoplia echipamentelor
laboratoarelor, le-au trebuit ani buni pentru a obţine rezultate apreciabile. La sfârşitul celui de-al doilea
război mondial, ruşii erau pe punctul de a perfecţiona mijloace de distrugere la distanţă prin unde
electromagnetice şi aveau intenţia să continue invazia în Europa, în ciuda rezistenţei pe care americanii ar fi
putut să o afişeze. Din fericire pentru Europa, bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki l-au decis pe
Stalin să ducă la bun sfârşit proiectul în cauză. Astăzi nu există nicio îndoială că ruşii au pus la punct şi chiar
au perfecţionat tehnologia descoperită de Tesla, obţinând surse inepuizabile de energie, plus arme de
distrugere „selective”, de o putere redutabilă. Ei au demonstrat acest lucru americanilor făcând să dispară, în
urmă cu mai mulţi ani, un submarin aflat în imersiune la câteva mii de kilometri de teritoriul SUA.

Desigur, americanii au realizat eroarea comisă respingând descoperirile lui Nicolas Tesla, şi, după al doilea
război mondial, au început să lucreze la un plan de obţinere a informaţiilor deţinute de ruşi. Abia după
câteva decenii i-au ajuns din urmă pe cercetătorii ruşi şi se estimează că, la ora actuală, sunt la acelaşi nivel
cu ei. Antigravitaţia şi electromagnetismul pe care Tesla le putea utiliza ca mijloc de propulsie, energia
electrică gratuită şi inepuizabilă pe care voia să o ofere lumii, sunt deci în prezent la dispoziţia celor două
superputeri.

Această tehnologie avansată le permite, evident, de a avea aparate spaţiale de tip „trabuc” sau „farfurii”, şi
este mai mult decât probabil că, dintre OZN-urile zărite în lume, un mare număr sunt nave foarte terestre.
Mai mult, se ştie că ruşii au la Riga instalaţii putând transmite unde capabile să reîncarce bateriile cu voltaj
ridicat ale submersibilelor aflate în imersiune la mii de km şi că pot genera o gigantică undă staţionară în
jurul Terrei, de ordinul a 9000-14000 cicli pe secundă, capabilă să stabilească un câmp electric rezonant,
până la o altitudine de peste 350 km. Se mai bănuieşte că ruşii au şi alte baze similare, dintre care una, se
pare, în regiunea polului Nord. Evident, şi Statele Unite au, de asemenea, astfel de instalaţii.

Am putea deduce că umanitatea ar trebui să se bucure, deoarece această nouă tehnologie ne deschide
perspective extraordinare: energie gratuită, deci scădere considerabilă a costului vieţii şi ameliorarea
nesperată a nivelului de viaţă pentru fiecare individ în parte, dispariţia foametei în lume şi un trai mai bun
pentru toţi, mai ales pentru cei mai puţin avuţi. În plus, aceste noi mijloace ne deschid larg porţile
cosmosului şi fac posibile viitoare contacte eventuale cu fiinţe inteligente din spaţiu, ceea ce ne-ar aduce
poate o evoluţie spirituală benefică. Deci, în principiu, omul de pe stradă nu ar vedea niciun rău în
dezvoltarea acestei tehnologii. Cu toate acestea, guvernele nu numai că nu au publicat aceste descoperiri, dar
au făcut (şi fac) eforturi considerabile, cheltuind miliarde de dolari în scopul de a le ţine secrete. Unde vor să
ajungă? Care este scopul lor?

Un mister nedesluşit: “aspiratorul cosmic”

8 comentarii / 968 vizualizari

Cuvinte-cheie:OZN, Paranormal-Spiritualitate, satelit, SUA, URSS

Una dintre marile enigme cosmice, căreia nu a

putut nimeni, în decursul timpului, să-i găsească o explicaţie este cunoscută sub numele de “aspiratorul
cosmic”. Pe scurt, iată despre ce este vorba. În 1961, personalităţi militare, aparţinând Pentagonului, au decis
să plaseze pe orbită, în jurul Terrei, un nor de ace de cupru, minuscule, care trebuiau să retransmită pe Terra
semnalele radio şi să faciliteze astfel comunicaţiile militare aflate astfel la adăpost de orice bruiaj. Dar o
astfel de întreprindere compromitea grav radio-astronomia pentru mai multe secole. Prezenţa acestor ace
putea avea, deci, consecinţe dezastruoase, care au şi fost denunţate de către numeroşi savanţi din întreaga
lume. Totuşi, proiectul, numit West Ford I, a fost aprobat de guvernul SUA, deoarece unul dintre scopurile
sale, nemărturisit de altfel, era şi acela de a întârzia programul spaţial al fostei URSS.
La 2 octombrie 1961, americanii au plasat pe orbită polară, la 3200 km altitudine, un satelit militar de tipul
Midas, purtînd 350 de miloane de ace de cupru. Imediat după separarea de satelit, norul s-a dispersat,
formând un inel artificial în jurul planetei noastre. Printre urmările experimentului, putem menţiona:
perturbarea emisiunilor radio şi TV pe toate lungimile de undă, a recepţiei radio şi TV la mare şi foarte mare
distanţă, perturbarea gravă a sistemelor de radionavigaţie.

Desfăşurarea experimentului a fost urmărită permanent printr-o puternică reţea de staţii radar, de foarte mare
putere şi precizie. Dar, când perturbaţiile iscate de experiment s-au agravat foarte mult, s-a produs
incredibilul… Pe ecranele radar s-a putut observa evoluţia unui OZN de foarte mari dimensiuni, de natură
necunoscută şi care, ca să-l cităm pe însusi McCarthy: “Ca un aspirator uriaş, a obsorbit de pe cer centura
de ace în numai câteva minute”, şi aceasta sub privirile îngrozite ale operatorilor radar de la sol.

În ciuda acestui eveniment de natură extraterestră, extraordinar prin desfăşurarea sa şi care ar fi trebuit să le
dea de gândit responsabililor programului, la scurt timp a fost lansat şi plasat pe orbita un al doilea transport
de ace, în cadrul experimentului numit West Ford II. Dar… cu acelaşi rezultat: milioanele de ace au fost din
nou aspirate, după care OZN-ul a dispărut iarăşi în abisul cosmosului.

În ciuda faptului că s-au oferit premii substanţiale, până astăzi nimeni nu a putut da o explicaţie cât de cât
satisfăcătoare acestui fenomen. Apoi, experimentele au fost pur şi simplu “uitate”, orice referire la ele
devenind tabu.

În 20 de ani, omul va deveni nemuritor!

11 comentarii / 255 vizualizari

Cuvinte-cheie:cyborg, nanotehnologie, nemurire, Stiinta

Prestigiosul om de ştiinţă american Ray

Kurzweil susţine că oamenii – cel puţin cei care vor – ar putea deveni practic nemuritori în aproximativ două
decenii, graţie nanotehnologiei şi a înţelegerii mai bune a felului în care funcţionează organismul uman.
Kurzweil, care a mai prezis apariţia unor tehnologii revoluţionare, spune că drumul spre nemurire este chiar
accelerat de ritmul “incredibil” în care evoluează tehnologiile calculatoarelor şi de progresele înregistrate în
cercetarea genetică. Ajuns la 61 de ani, omul de ştiinţă american apreciază că, teoretic, având în vedere
repeziciunea cu care ne îmbogăţim cunoştinţele, nanotehnologii capabile să înlocuiască multe dintre
organele noastre vitale ar putea să apară pe piaţă în 20 de ani.

Deşi o astfel de afirmaţie poate părea deplasată, subliniază Kurzweil, nu trebuie să uităm că avem deja la
dispoziţie pancreasuri artificiale, spre exemplu, sau implanturi neurale. El numeşte această teorie a sa “Legea
Rezultatelor Accelerânde”.

Într-un articol publicat în tabloidul britanic “The Sun”, Kurzweil scrie: “Eu şi mulţi alţi oameni de ştiinţă
am căpătat convingerea că în 20 de ani vom avea mijloacele de a ne reprograma sistemul de operare din
epoca de piatră, astfel încât să putem opri, apoi inversa îmbătrânirea”. “Atunci, nanotehnologia ne va
permite să trăim veşnic. În cele din urmă, nanoboţii vor înlocui celulele sangvine şi vor face treaba acestora
de mii de ori mai eficient. În 25 de ani vom putea să alergăm 15 minute fără să ne pierdem suflarea sau să
ne scufundăm timp de patru ore fără butelii de oxigen. Victimele atacurilor cardiace – cei care nu au
profitat de gata disponibilele inimi bionice – vor conduce calm până la chirurg pentru o operaţie minoră, în
timp ce sangviboţii lor îi vor ţine în viaţă”, afirmă Kurzweil.
“Nanotehnologia ne va extinde capacităţile mentale astfel încât vom putea să scriem un roman în numai
câteva minute. Iar dacă vom dori să intrăm în mod RV (realitate virtuală), nanoboţii vor închide semnalele
creierului şi ne vor duce oriunde vrem. Sexul virtual va deveni banal. Iar în traiul de zi cu zi, personaje
holografice ne vor apărea în minte pentru a ne explica ce se întâmplă. Aşa că putem să aşteptăm cu
nerăbdare o lume în care oamenii vor fi cyborgi, cu membre şi organe artificiale”, conchide Raymond
Kurzweil.