ACTUALITATEA LUCRĂRII DOMNULUI GABRIEL LIICEANU “CEARTA CU FILOSOFIA”

În anul 1992 apărea la editura Humanitas din Bucureşti lucrarea domnului Gabriel
Liiceanu Cearta cu filosofia. Evident, lucrarea se adresa unor oamenii cu competenţe
profesionale, în special celor din lumea filosofiei, studenţilor sau absolvenţilor de filosofie.
Evident, cei care nu au cunoştinţe de filosofie nu cred că pot face mari comentarii la adresa
lucrării domnului Liiceanu dar lucrea este în sine inedită. Aceasta din mai multe motive.
Pentru marea majoritate a lumii secolului al XXI-lea a face filosofie sau a fii preocupat de
teme de filosofie este ceva neactual care în cele mai multe cazuri aparţine epocii antice.
Ca şi o persoană care am cunoştinţe generice de filosofie, consider că în spaţiul
filosofic românesc lucrarea domnului Liiceanu a trecut „aproape neobservată.” Din
nefericire avem din ce în ce mai puţin oamenii sau intelectuali preocupaţi de temele
filosofice. În Europa răsăriteană şi în general în spaţiul european filosofia este tradiţie şi
această tradiţie trebuie să o menţinem cât putem mai mult.
Este adevrătat că pentru arăta în urmă cu mai bine de 15 ani domnul Liiceanu, în
lumea contemporană sensul filosofiei este subclasat sau redus la lipsa de sens de cele mai
multe ori. Aceasta în special după ce în filosofie, au apărut aşa numitele curente nihiliste pe
care teologia creştină le-a asimilat destul de greu. Trebuie arătat că tematica filosofiei nu
este în nici un caz o tematică religioasă sau teologică. De aici, lucru pe care domnul
Liiceanu căuta să arate în volumul său, apart multe certuri sau multe conflicte în filosofie. În
sens generic, teologia dialoghează cu filosofia dar nu recunoaşte filosofiei autoritatea în
probleme de religie.
Din câte ştim filosofii din toate vremurile au avut crezuri religioase separate. Una
credea Aristotel în Grecia antică şi alta credea Hegel în Germania epocii începului
modernităţii. Domnul Liiceanu are mari merite în acest sens în a ne explica care este
„adevărata filosofie” şi care este „negaţia filosofiei.” Un exponent al negaţiei filosofiei a fost
Domnul Emil Cioran care practica o filosofie negativistă sau nihilistă. Această filosofie
negativistă sau nihilistă trebuie să spunem că nu mai este filosofie. Este filosofie doar ceea
ce se raportează la Dumnezeu şi la noţiunea de bine şi moralitate în general.
Teoologia creştină şi în special teologia creştin ortodoxă a încercat de mai multe ori
să ofere un răspuns la acest conflcit al filosofiei, a „certei cu filosofia” cum o denumeşte
Domnului Liiceanu. Trebuie să ne reamintim că în lumea antică nu exista nici un fel de
filosofie negativistă sau nihilistă de genul celor care au apărut în secolul al XX-lea. Filosofia
antică aristotelică sau platonică în general este filosofia pură în sensul că ea nu
problematiza raportul omului cu Dumnezeu. În acest sens, în lumea contemporană a fii
filosof sau a fii preocupat de probleme de filosofie este unul dintre cele mai perimate lucruri
în cât la începutul secolului al XXI-lea se vorbeşte de o „mitologie a filosofilor.”
Cearta cu filosofia pe care am enuntaţ-o mai sus apare de obicei atunci când o
personaă cere de la filosofie mai multe decât poate da filosofia. Aceasta a fost cazul
cunsocut al Domnului Emil Cioran care căuta în filosofie ceea ce ar fi trebuit să căute în
teologie sau religie. În sens generic filosofia este dorinţa de înţelepciune a omului sau
momentul în care în stadiul de dezvoltate al persoanei umane omul vrea să se
înţelepţească. Din antichitate marii filosofii au fost cât se poate precauţi de a nu face din
filosofie mai mult decât este ea.

1
 Din punct de vedere teologic a fii filosof este un lucru actual în sensul că Dumnezeu
este creatorul înţelepciunii. Aşa că atunci când omul vrea să se înţelepţeasă ajunge să îşi
ridice şi problema existenţei lui Dumnezeu. Deficitul filosofic maxim apare atunci când omul
vrea să fie „înţelept prin sine,” adică să facă din filosofie o ştiinţă antropocentrică şi nu una
teocentrică. Aceasta a vrut să facă în filosofia românească a secoului al XX-lea domnul Emil
Cioran. Personal cred că din punct de vedere filosofic domnul Emil Cioran a fost un filosof
eşuat din cauza faptului că pentru el filosofia nu mai era o simplă ştiinţă ci a devenit o
modalitate de refulare a fricilor teologice.
Ţin să subliniz că filosofia nu este teologie. Biserica ortodoxă cunoaşte un sfânt filosof
este vorba de Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful. Mai presus de orice în filosofie trebuie să
vedem utilul şi să nu căutăm să chestionăm de ce este aşa şi nu altcumva. Din acest punct
de vedere filosofia secolului al XX-lea este nonfilosofie. O filosofie care pretinde că poate da
răspunsuri la toată problematica legată de existenţa şi viaţa lui Dumnezeu nu mai este
filosofie ci este teologie. În acest sens, în vremurile noastre în filosofie se simte din nou
necesitatea de a averiza lumea filosofilor că Dumnezeu nu este o tematică filosofică. Deşi
există o filosofie a religiei sau o filosofie religioasă, trebuie să ştim că filosofia este o ştiinţă
a minţii şi a intelectului şi nu una a Bisericii sau a Mănăstirii.
Personal m-am bucurat mult când am citit lucrarea domnului Liiceanu. Nevoia de
filosofie este o nevoie profundă a europenilor. Mai toţi europenii autentici de la Aristotel
încoace tind în spre înţelepcine. Ştim că teologia numeşte acest lucru o virtute. Dar acest
drum al înţelepciunii are multe capcane. Aceasta atunci când omul realizează cât de
nesemnificativă este înţelepciunea lui raportată la înţelepciunea lui Dumnezeu. În sens real,
înţelepciunea lui Dumnezeu [creator al cosmosului şi al omului] nu mai este o problemă de
filosofie ci este o problemă de teologie. Filosofuil care a depăşit această demarcaţie nu ai
este filosof ci el este teolog.
Evident, după cum au arătat mai mulţi savanţi există un „bâlci al ştiinţelor.” Aceasta
fiindcă multe ştiinţe se intersectează. Astfel avem filosofia artei, filsofie socială, filosofie
pragmatică, filosofie educaţională. Este adevărat că în sânul filosofiei ca şi ştiinţă există
multă buimăceală şi confuzie. Se vorbeşte de o filosofie europeană şi de o filosofie
americană în foarte multe cazuri. Multe dintre aceste ramuri ale filosofiei au lepădat din
nefericire legătura cu „tradiţionalul.” Ce înţeleg prin tradiţional în filosofie? Prin tradiţional
înţeleg că a fii filosof în sens real înseamnă a fii un bun cunoscător al istoriei deci al
tercutlui filosofiei. Nu poate exista un filosof care nu cunoaşte trecutul filosofiei. În
antichitate filosofia era un mode a fii. Acest lucru nu mai este indentic în veacul noastru
când vrem nu vrem lumea a evoluat. La vremea marilor filosofi antici [Parmenide,
Democtrit, Demostene etc] lumea nu avea parte de progresul tehnic şi ştiinţific pe care îl
avem astăzi. Din această cauză, în secoolul al XXI-lea avem o ramură distinctă a filosofiei
este vorba de filosofia ştiinţei.
Cearta cu filosofia poate în acest sens devenii o „tradare a lui Iuda” atunci când
absolvenţii de filosofia sau filosofii numai studiază istoria filosofiei şi fără de care ei nu
putea exista în veacul al XXI-lea. În acest sens, filosofia secolului al XX-lea a fost în
ansamblu una dintre acele mai mari „catastrofe filosofice” în sensul că mai mulţi filosofii
[domnul Liiceanu îl citează în special de filosoful desconstructivist Jaques Derrida] au crezut
că filosofia poate accepta orice.
O replică dată Domnului Liiceanu la volumul său este că filosofia nu poate da
răspunsuri la problematica profundă a omului prin sine. Ea poate da o sumă de răspunsuri

2
la frământările omului, la semnele de întrebare pe care omul şi le ridică referitor la
existenţă, adevăr, libertate, dreptate, cunoaştere şi altele. Dar nu trebuie să facem din
filosofie o religie cum au făcut mulţi încă din lumea antică. Oferta filosofilor la fel ca şi
oferta sociologilor sau a arhitecţilor este limitată. Tragedia filosofică începe atunci când
filosofia ca ştiinţă nu este bine compartimentată. În acest sens o filosofie a haosului sau a
negaţiei nu mai este în nici un caz o filosofie ci din contră este antifilosofie. Secolul XX a fost
secolui cu cei mai mulţi pretinşti filosofi.
În sânul filosofiei se simte nevoia de epurare de cei care deservesc filosofia. În
acelaşti timp nu trebuie nici să idolatrizăm filosofia şi pe filosofi dar nici să în
desconsiderăm şi să credem că nu au nici un loc în „lumile noastre.” Este adevărat, că după
cum Domnul Liiceanu nu a remarcat filosofii care gravizează în jurul noţiunii de Dumnezeu
sunt mult mai buni şi mai eficemţi ca şi filosofi decât acei filosofi [pretinşi filosofi de fapt]
care neagă existenţa lui Dumnezeu. Negaţia existenţei lui Dumnezeu din cadrul filosofiei
contemporane nu este o problemă filosofică cât una teologică.
Eforturile domnului Liiceanu în domeniul filosofiei româneşti sunt orişicum de
apreciat. Este greu de stabilit în ce direţie se îndreaptă filosofia românească. Ceea ce cred
personal este că dacă filosofia se îndreaptă în spre forme de ateism filosofic nu mai putem
vorbii de o filosofie românească. Acesta ar fii probabil sfârşitul filosofiei româneşti. În mediul
filosofic românesc se resimte necesitatea de a accentua adevărul că integoraţia filosofică
este îndreptăţită numai în măsura în care este bine plasată în cadre etice.
Interogaţiile filosofice făcute cu scopul de a calomnia şi de a negativiza marile
adevăruri legate de existenţa omului sunt o subfilosofie, o aruncare în neant al omului. Ţin
să avertizez că după secolului al XX-lea au existat prea multe aruncări în neant în domeniul
filosofic. Existenţialistul francez Jean Paul Sarte făcea din aceasta pe la mijlocul secolului al
XX-lea o modă a întregii filosofii. O astfel de filosofie a neantului care a fost lansată de
existenţialişti în secolul al XX-lea nu îşi are nici un sens şi este mai mult un fel de „moft
intelectual al omului.”
În secolul al XXI-lea cred că nu ne mai putem permite mofturile filosofice ale
existenţialiştilor sau ale nihiliştilor. Avem cu toţii nevoia de înţelepciune şi de a ne înţelepţii.
Nevoia de înţelepciune este în acelaşi timp nevoia omului de cunoaştere şi de a profunzime.
Multora dintre filosofi noştii contemporani trebuie să le reamintim un îndemn simplu „ de a
nu se juca cu focul” sau mai bine spus de a lua filosofia în sens real şi cât se poate de
tradiţional. Grecitatea şi romanitatea europeană au fost creatoare a multor filosofi străluciţi.
Ei au fost oameni care au dus pe restul înainte şi în profunzime. Filosofii sunt chemaţi de a îi
duce pe semenii lor în direcţia potrivită în lumea cunoaşterii şi al moralităţii.

Teolog Radu Teodorescu