Vous êtes sur la page 1sur 6

Boala ca iubire a lui Hristos

"Simt boala ca iubire a lui Hristos."


Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat multe boli! (Cuviosul Batran Porfirie a suferit de
urmatoarele boli: infarct miocardic, insuficienta renala cronica, ulcer cu nisa (cu repetate
gastroragii), cataracta, herpes zosterial pe fata, dermatida stafilococica pe mana, hernie inghinala
(cu dese strangulari), gusa endemica cronica, adenom la hipofiza.)

"Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!"

De multe ori ii spun: "Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!". E o minune cum de mai
traiesc. Printre alte boli ale mele, am si cancer la hipofiza. S-a facut acolo o tumoare care creste
si apasa pe nervul optic. De-asta nu mai vad acum. Ma doare infricosator. Ma rog, insa, ridicand
Crucea lui Hristos cu rabdare.

Vedeti inima mea cum este? S-a marit, nu mai este cum era. Este tot din pricina cancerului de la
cap. Si cu cat merg, o sa se inrautateasca. Se va mai mari, o sa-mi fie greu sa vorbesc. Ma doare
mult, sufar, dar este foarte frumoasa boala mea. O simt ca iubire a lui Hristos. Ma strapung la
inima si multumesc lui Dumnezeu. Este pentru pacatele mele. Sunt pacatos si Dumnezeu Se
straduieste sa ma curateasca.

Atunci cand eram de saisprezece ani, il rugam pe Dumnezeu sa-mi dea o boala grea, un cancer,
ca sa ma doara pentru iubirea Lui si sa-L slavesc in durere. Multa vreme m-am rugat asa. Dar
Batranul meu mi-a spus ca asta este egoism si astfel il constrang pe Dumnezeu. Dumnezeu stie
ce-o sa faca. Asa ca n-am mai staruit. Vedeti insa ca Dumnezeu n-a uitat cererea mea si mi-a dat
aceasta binefacere dupa atatia ani!

Acum nu-L rog pe Dumnezeu sa-mi ia ce I-am cerut. Ma bucur ca o am, ca sa fiu si eu partas la
Patimile Lui, din multa mea iubire. Am certarea lui Dumnezeu. Caci "pe cine il iubeste, Domnul
il cearta" (Evr. 12, 6). Boala mea este o deosebita bunavointa a lui Dumnezeu, Care ma cheama
sa patrund in taina iubirii Lui si prin harul Lui sa ma straduiesc sa-I raspund. Dar eu nu sunt
vrednic. O sa-mi spuneti: "Toate astea pe care ti le descopera Dumnezeu nu te fac vrednic?"
Acestea ma judeca. Pentru ca ele sunt ale harului lui Dumnezeu. Nu-i nimic al meu. Dumnezeu
mi-a dat multe harisme, dar eu nu am raspuns, m-am dovedit nevrednic. Stradania, insa, n-am
parasit-o. Poate ca Dumnezeu o sa-mi dea ajutorul Lui, ca sa ma daruiesc iubirii Sale.

Pentru aceasta nu ma rog ca sa ma faca Dumnezeu bine. Ma rog sa ma faca bun. Sunt incredintat
ca Dumnezeu stie ca ma rog. insa ma rog pentru sufletul meu, ca sa-mi ierte pacatele. Nu iau
medicamente, nici n-am mers la operatie, nici la analize. O sa-L las pe Dumnezeu sa randuiasca.
Singurul lucru pe care il fac este sa ma straduiesc sa devin bun. Asta sa va rugati pentru mine.
Harul lui Dumnezeu ma tine. Ma straduiesc sa ma daruiesc lui Hristos, sa ma apropii de Hristos,
sa ma unesc cu Hristos. Asta o doresc, dar n-am izbandit-o inca - n-o spun din smerenie. Dar nu-
mi pierd indrazneala. Starui. Ma rog sa-mi ierte Dumnezeu pacatele. Am auzit pe multi spunand:
"Nu pot sa ma rog". Eu asa ceva n-am patit. Numai in ziua neascultarii mele in Sfantul Munte am
patit asta.

Nu ma framanta daca si cat traiesc. Asta am lasat-o in seama iubirii lui Dumnezeu. Se intampla
de multe ori ca cineva sa nu vrea sa-si aduca aminte de moarte. Este pentru ca doreste viata.
Aceasta este, dintr-un punct de vedere, o dovada a nemuririi sufletului. Insa, "si daca traim, si
daca murim, ai Domnului suntem" (Rom. 14, 8). Moartea este puntea care ne va duce la Hristos.
Indata ce inchidem ochii, ii vom deschide in vesnicie. Ne vom infatisa inaintea lui Hristos. In
cealalta viata vom trai "mai intiparit" harul lui Dumnezeu.

Am simtit o mare bucurie la gandul ca-L voi intalni pe Domnul

Candva ajunsesem pe patul de moarte. Patisem o infricosatoare hemoragie gastrica datorita


cortizonului pe care mi l-au dat la spital, cand am facut operatia la ochiul pe care, in cele din
urma, l-am pierdut. Atunci locuiam intr-o colibioara; inca nu zidisem manastirea. Din pricina
istovirii, nu stiam cand e noapte si cand este zi. Am ajuns la moarte si, totusi, am trait. Am slabit
mult. Mi s-a taiat pofta de mancare. Trei luni de zile am trait cu trei linguri de lapte pe zi. Am
fost salvat de-o capra!

Traiam cu gandul plecarii. Am simtit o mare bucurie la gandul ca-L voi intalni pe Domnul.
Aveam adanc inlauntrul meu simtamantul prezentei lui Dumnezeu. Si Dumnezeu a voit atunci sa
ma intareasca si sa ma mangaie cu ceva preabinecuvantat. (...)

Nu voiam sa ma gandesc la iad, la vami. Nu-mi aminteam de pacatele mele, desi aveam multe.
Le-am lasat in urma. Imi aminteam numai de iubirea lui Dumnezeu si ma bucuram. Si ma rugam:
"Pentru iubirea Ta, Dumnezeul meu, sa fiu si eu acolo. Insa, daca pentru pacatele mele trebuie sa
merg in iad, atunci sa ma aseze iubirea Ta oriunde voieste. Ajunge sa fiu impreuna cu Tine".

Atatia ani am trait in pustie mangaierea lui Hristos. Ziceam intru sine: "Daca merg sus in cer si
Dumnezeu imi zice: Prietene, cum ai intrat aici fara haina de nunta? (Matei 22, 12) Ce cauti
aici?, o sa-I spun: Tot ce voiesti Tu, Domnul meu, tot ce voieste iubirea Ta, unde vrea iubirea Ta
sa ma aseze. Ma predau iubirii Tale. Daca voiesti sa ma asezi in iad, aseaza-ma, destul imi este
sa nu pierd iubirea Ta!"

Aveam simtamantul pacatoseniei mele; de aceea rosteam neincetat inlauntrul meu rugaciunea
Sfantului Simeon Noul Teolog: "Stiu, Mantuitorule, ca altul ca mine n-a gresit Tie, nici a facut
faptele pe care le-am facut eu. Dar si aceasta stiu, ca marimea greselilor mele si multimea
pacatelor mele nu covarsesc rabdarea cea multa a Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni
cea inalta."

Ceea ce spune rugaciunea nu sunt cuvintele noastre. Noi nu putem cugeta si exprima astfel de
cuvinte. Le-au scris sfintii. Dar ceea ce au scris sfintii trebuie sa fie imbratisat de catre sufletul
nostru, sa fie simtit si trait. Imi place si altceva din rugaciune: "Nu se ascunde inaintea Ta,
Doamne Dumnezeul meu, Facatorul si Izbavitorul meu, nici picatura de lacrimi, nici din picatura
vreo parte. Cele inca nesavarsite de mine le-au cunoscut ochii Tai, si in cartea Ta se afla scrise si
cele inca nefacute de mine. Vezi smerenia mea, vezi-mi osteneala cata este si toate pacatele mi le
iarta, Dumnezeule a toate." (...)

In tot acest timp aveam dureri infricosatoare in tot trupul meu. Ceilalti ma vedeau murind. Eu ma
predasem iubirii lui Dumnezeu. Nu ma rugam sa ma izbaveasca de dureri. Dorul meu era sa ma
miluiasca. Ma sprijinisem de El, asteptam sa lucreze harul Lui. Nu ma temeam de moarte.
Mergeam la Hristos. Precum v-am spus, ziceam necontenit rugaciunea Sfantului Simeon Noul
Teolog, dar nu din interes, nu ca sa-mi dea sanatate. O simteam cuvant cu cuvant.

Secretul in boala este sa te lupti pentru a dobandi harul lui Dumnezeu

Mult folos avem din boli, este de-ajuns sa le rabdam fara cartire si sa-L slavim pe Dumnezeu,
cerand mila Lui. Cand ne imbolnavim, problema nu este sa nu luam medicamente sau sa mergem
sa ne rugam la Sfantul Nectarie.

Trebuie sa cunoastem si celalalt secret: sa ne luptam pentru a dobandi harul lui Dumnezeu.
Acesta este secretul. Despre celelalte ne va invata harul, adica despre cum ne vom lasa in voia lui
Hristos.

Altfel spus, noi dispretuim boala, nu ne gandim la ea, ne gandim la Hristos, simplu,
imperceptibil, dezinteresat, iar Dumnezeu face minunea Sa pentru ceea ce este de folos sufletului
nostru. Precum zicem la Dumnezeiasca Liturghie: "Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa
o dam!"

Dar trebuie sa vrem sa dispretuim boala. Daca nu vrem, este greu, nu putem sa spunem "o
dispretuiesc". Si asa, in vreme ce noi socotim ca o dispretuim si ca nu-i dam insemnatate, de fapt
ii dam, o avem mereu in mintea noastra si nu putem dobandi pace launtrica. Iar asta am sa v-o
dovedesc.

Zicem: "Cred ca o sa ma tamaduiasca Dumnezeu. Nu iau medicamente. O sa fac asa: priveghez


toata noaptea si-L rog pentru asta. O sa ma asculte Dumnezeu". Ne rugam toata noaptea, cerem,
imploram, strigam, il silim pe Dumnezeu si pe toti sfintii sa ne faca bine. Ne silim zi si noapte.
Alergam ici si colo. Ei, nu aratam prin asta ca n-am dispretuit boala? Cu cat staruim si-i silim pe
sfinti si pe Dumnezeu sa ne faca bine, cu atata traim boala. Cu cat ne ingrijim s-o alungam, cu
atata o traim. De aceea nu se intampla nimic. Si noi avem impresia ca oricum se va petrece o
minune; insa, de fapt, n-o credem, si astfel nu ne facem bine.

Facem rugaciuni, nu luam medicamente; insa nu ne potolim, si minunea nu se intampla. insa vei
spune: "Dar n-am luat medicament; cum n-am credinta?" Cu toate acestea, in adancul nostru
exista o indoiala, o teama, si ne gandim: "Oare o sa se intample?" Aici este valabil cuvantul
Scripturii: "Daca veti avea credinta si nu va veti indoi, veti face nu numai ce s-a facut cu
smochinul acesta, ci si muntelui acestuia de veti zice: Ridica-te si te arunca in mare, va fi asa"
(Matei 21, 21).

Cand credinta este adevarata, fie iei medicament, fie nu iei, ea va lucra. Dumnezeu lucreaza si cu
doctorii si cu medicamentele. Graieste intelepciunea lui Sirah: "Cinsteste pe doctor cu cinstea ce
i se cuvine, ca si pe el l-a facut Domnul. Domnul a zidit din pamant leacurile, si omul intelept nu
se va scarbi de ele. Si doctorului da-i loc, ca si pe el l-a facut Domnul; si sa nu se departeze de la
tine, ca si de el ai, trebuinta." (Int. lui Isus Sirah 38, 1; 4; 12).
Tot secretul este credinta; fara de margini, lina, simpla si nevinovata. intru smerenia si
nevinovatia; inimii. Sa avem credinta ca Dumnezeu ne iubeste nespus si ca voieste sa devenim ai
Lui. De aceea ingaduie bolile, pana ce ne vom preda Lui cu incredere.

Sa-L iubim pe Hristos si toate se vor schimba in viata noastra. Sa nu-L iubim pentru a primi
rasplata, de pilda sanatatea. Ci sa-L iubim cu inflacarare, din recunostinta, fara sa ne gandim la
nimic, numai la iubirea dumnezeiasca. Nici sa ne rugam manati de unt scop anume, zicand lui
Dumnezeu: "Fa-l pe cutare sanatos, ca sa vina aproape de tine". Asta nu e potrivit sa-i aratam noi
mijloacele lui Dumnezeu. Cum sa-i spunem lui Dumnezeu: "Fa-ma bine"? Cum sa-L instiintam
noi pe Cel ce stie toate? Noi ne vom ruga, dar este cu putinta ca Dumnezeu sa nu vrea sa ne
asculte.

Un om m-a intrebat cu ceva timp in urma:


- Cand o sa ma fac bine?
- Aaa, ii zic. Daca zici: "Cand o sa ma fac bine?", niciodata n-o sa te faci bine. Nu este cuviincios
sa-L rogi pe Dumnezeu pentru astfel de lucruri. Te rogi din rasputeri lui Dumnezeu sa-ti ia boala.
Dar atunci aceasta te cuprinde si te stramtoreaza mai mult. Nu trebuie sa ne rugam pentru asta.
S-a infricosat si a zis:
- Sa nu fac rugaciune!?
- Aoleu! ii zic. Sa faci chiar multa rugaciune, dar ca sa iti ierte Dumnezeu pacatele si sa-ti dea
putere ca sa-L iubesti si sa I te daruiesti. Caci cu cat te rogi sa plece boala, cu atata se lipeste de
tine, te imbratiseaza, te strange si nu se mai desparte de tine. Fireste, daca simti ca om o greutate
launtrica si o neputinta, atunci sa-L rogi cu smerenie pe Domnul sa-ti ridice boala.

Sa ne lasam cu incredere in seama iubirii lui Dumnezeu

Atunci cand ne predam lui Hristos, se linisteste organismul nostru duhovnicesc, avand drept
rezultat functionarea fiziologica a tuturor organelor. Toate sunt influentate. Ne facem bine,
incetam sa suferim. Chiar si avand cancer, daca il lasam pe acesta in seama lui Dumnezeu si
astfel sufletul nostru se linisteste, harul dumnezeiesc poate ca prin aceasta linistire sa lucreze
tamaduirea cancerului si a celorlalte.

Iar, daca vreti sa stiti, si ulcerul la stomac tot de la nevroza se face. Sistemul simpatic, daca este
presat, se strange si sufera, si astfel se naste ulcerul. Una, doua, trei - stransoare, stransoare,
stransoare, stramtorare, stramtorare, stramtorare, framantare, framantare, framantare, hop! -
ulcer. Ulcer sau cancer, depinde. Cand in sufletul nostru exista incurcaturi, ele influenteaza
trupul, iar sanatatea nu merge bine.

Lucrul cel mai desavarsit este de a nu ne ruga pentru sanatatea noastra. Sa nu ne rugam sa ne
facem bine, ci sa ne facem buni. Si eu pentru mine insumi asa ma rog, va spun. Ati auzit? Nu
buni, adica virtuosi, "sa devenim asta, asta, asta", ci sa dobandim ravna dumnezeiasca; sa ne
lasam cu incredere in seama iubirii lui Dumnezeu, sa ne rugam mai degraba pentru sufletul
nostru, pe care il intelegem intrupat inlauntrul Bisericii, impreuna cu toti semenii nostri si cu toti
fratii cei intru Hristos.
Si eu deschid mainile si ma rog pentru toti. In fata Sfantului Potir, cand ma impartasesc, imi
deschid sufletul sa-L primeasca pe Domnul si-mi plec capul si ma rog pentru voi, pentru acela,
pentru acela, pentru intreaga Biserica. Asa sa faceti si voi. Ati inteles? Sa nu va rugati pentru
sanatatea voastra. Sa nu spuneti: "Doamne, fa-ma bine". Nu! Ci "Doamne lisuse Hristoase,
miluieste-ma", cu negrijire de sine, cu iubire, fara sa asteptati nimic. "Doamne, tot ce voieste
iubirea Ta"; numai astfel veti lucra de acum inainte, iubindu-L pe Hristos si pe fratii nostri.
Iubiti-L pe Hristos. Deveniti sfinti. Lasati-va numai in seama prieteniei lui Hristos, a iubirii lui, a
dragostei dumnezeiesti.

Oare nu se intampla si cu mine - care simt aceasta ravna, aceasta adorare - acelasi lucru, adica a
nu ma lasa biruit in boala sau in cancer, desi imi simt trupul putrezit? Nu trebuie sa vorbesc, dar
iubirea mea pentru voi si pentru intreaga lume nu ma lasa sa tac. Vorbind, plamanii mei raman
fara oxigen si este foarte rau, caci sufera inima. Am patimit ceva mai rau decat un infarct. Insa
traiesc. Nu-i asta lucrarea lui Dumnezeu?

Da, iar eu fac ascultare voii lui Dumnezeu, in boala. Indur fara cartire si cu mustrare de sine, caci
Cine ar putea sa scoata ceva curat din ceea ce este necurat?. Sunt rau, sufera si duhul meu.

Ii spun unui pustnic cu care tin legatura:


- Roaga-te pentru mine. Eu te iubesc! Iubeste-ma si tu, si miluieste-ma - rugandu-te pentru mine
- ca Dumnezeu sa ma miluiasca.
- Ei, tu sa te rogi, imi zice.
- Eu, ii zic, incep sa am lipsuri acum in toate cele pe care le-am facut atatia ani. Cum spune un
tropar?
    "Mintea s-a ranit, trupul s-a trandavit,
     duhul boleste; cuvantul a slabit,
     viata s-a omorat, sfarsitul este langa usi.
     Pentru aceasta, ticalosul meu suflet, ce vei face
     cand va veni Judecatorul sa cerceteze ale tale?"

Pentru mine graieste acest tropar, in el ma vad pe mine insumi. Ma gandesc ca, daca n-as fi facut
aceea si aceea, n-as suferi acum, as fi mai aproape de Hristos. O spun pentru mine, care sunt
necugetat..

Daca vreti sa aveti sanatate si sa traiti multi ani, ascultati ce zice inteleptul Solomon: "Inceputul
intelepciunii este frica lui Dumnezeu, si priceperea este stiinta celui sfant. Caci prin Domnul se
vor inmulti zilele tale si se vor adauga tie ani de viata" (Pilde 9, 10-11). Iata secretul: sa
dobandim aceasta intelepciune, aceasta cunoastere, iar atunci toate vor merge bine, toate se vor
randui si vom trai cu bucurie si sanatate.

Parintele Porfirie Kavsokalivitul

Sursa: crestinortodox.ro

Vous aimerez peut-être aussi