-caracterizarea personajului central feminin-

Otilia Marculescu este „eroina mea lirica” , proiectia autorului inafara,

„tipizarea mea in ipostaza feminina” (george Calinescu).

Romanul „Enigma Otiliei” este marcat de spiritul clasic balzacian, imbinat cu

elemente de factura romantica, evidentiand puternice trasaturi ale romanului
modern, obiectiv si realist. In acesta idee si personajele romanului sunt
construite intr-un mod asemanator, introspectia si luciditatea analizei
interioare aratand semne clare al psihanalizei moderne, in timp ce motivele
balzaciene si tehnica detaliului sunt des intalnite in constructia personajulelor.
Otilia, o tanara de 18 ani , este fiica celei de-a doua sotii a lui Costache
Giurgiuveanu, femeie frumoasa si bogata, care murise de suparare” si-i
lasase lui toata averea , laolalta cu indatorirea cresterii Otiliei. Costache o
creste ca pe fiica lui, dar avaritia il impiedica sa o infieze ofocial sau sa-i
asigure , in mod concret, un viitor.
Fascinanta si imprevizibila, Otilia se diferentiaza de celalate personaje
feminine din literatura romana prin aceea ca se afla permanent intr-un proces
dinamic, in continua devenire.

Portretul fizic, relatat direct, prin ochii lui Felix, sugereaza indirect, trasaturile
sale morale de delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie, inocenta si
maturitate : „un cap prelung si tanar de fata, incarcat de bucle, cazand pana
la umeri. Fata, subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar
stransa tare al mijloc si cu o mare colereta de dantela pe umeri, ii intinse cu
franchete un brat gol si delicat...”.
Definita indirect, de fapte, actiuni, gesturi, vorbe si ganduri, otilia este un
personaj Complex, cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii
puternicew, pentru a trece apoi cu o usurintpa debordanta de al o stare la
alta, imprastiata si visatoare uneori, dovedind alteori, in mod surprinzator,
luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in
acelasi timp; alearga desculta prin iarba din curte, se urca pe stogurile de fan
in Birigan, sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este extrem de
serioasa si lucida cand ii explica lui Felixmotivele pentru care cei doi nu se pot
casatori, dovedind o autocunoastere desavartita a propriei firi: „Eu am un
temperamentnefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt
contrariata.s234m0-sdfsdn334

Descrierea detaliata a camerei sugereaza, indirect, firea enigmatica a Otiliei:

„o masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si cu multe sertare, (..,) un scaun
rotativ pt pian”., ar putea simboliza firea ei imprevizibila(motivul oglinzilor).
Dezordinea tinereasca a lucrurilor aruncatepeste tot (rochii, palarii, pantofi,
jurnale de moda frantuzesti, carti, note muzicale, papusi) trimit catre
exuberanta juvenila, catre un univers spiritual al „ascunzisului feminin”, cum
spune naratorul.
In conturarea personajului Otilia, naratotul foloseste tehnica moderna a
perspectivelor multiple, ea aparand in opinia celorlalte personaje in mod
diferit, chiar contradictoriu. Astfel, Mos Costache o iubeste pe „fe-fetita mea”,
elfiind „papa” care primeste de la ea un strop de voiciune, tinerete si lumina,
la simpla prezenta a fetei „papa” „o sorbea din ochi si radea din toata fata lui
spana”. Pentru Felix, Otilia este o fata deosebita, „admirabila, superioara”
celorlalte, pe care o iubeste si o admira, dar al carui comporatment merge
dincolo de ratiunea sa, de puterea lui de intelegere. Pascalopol vede in Otilia
„o mare strensarita”, „un temperament de artista”, „o fiinta gingasa care
merita ocrotirea mea”, „o floarea rara”, „o fata mandra si independenta, o
femeie in devenire in care investeste fara a cunoaste ce e viril si ce e patern
in intentiile sale. In ochii rai ai Aglaei, Otilia este o amenintare la averea, pe
care ea o considera, parinteasca , dar si o „dezmatata”, „usuratica” „care
suceste mintile baietilor de familie. In ochii lui Stanica Ratiu, Otilia este o fata
delicioasa, cu un excelent simt practic, perfect constienta de ceea ce vrea si
modalitatea de a obtine acel ceva. Artista Georgeta o respecta fara a o
cunoaste, pentru ca facea obiectul unei iubiri atat de patimase din partea
cerebralului Felix. 
In ceea ce o priveste, Otilia declara : „ce tanar de varsta mea iti inchipui sa
m-ar iubi pe mine asa cum sunt? Sunt capricioasa, vreau sa fiu libera !... M
plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata”.

In relatiile cu celalalte personaje , eroina da dovada de multa intelegere. Ea il

iubeste pe Felix, fiind pt acesta prima experienta erotica, dezvaluindu-si
sentimentele fata de el: „ eu te iubesc in atatea feluri, incat nu pot sa
analizeze acum cat te iubesc ca frate si cat ca iubita”. Pascalopol este o figura
obisnuita in casa lui Giurgiuveanu, el fiind cel care-i oferise Otiliei de mica
toate cele care avarul „papa” i le refuza. Din sentiment de datorie si de
dragoste (nedefinita), Otilia penduleaza intre Felix si Pascolopol, fiind pt o
perioada a amandurora. Pusa in situatia de a face o alegere, Otilia alege sa
ramana cu mosierul bogat. Motivatia alegerii poate fi pe atat de
controversata, ca insasi personajul Otiliei: pe de parte poate fi considerat ca
un act de sacrificiu pt persoana iubita, Felix, al carui viitor l-ar fi periclitat
ramanand, iar pe de alta parte se poate considera ca a facut alegerea pe
criterii materiale, mosierul fiind singurul in stare sa-i satisfaca nevoile
burgheze.
Otilia traieste drama insingurarii, generata de un viitor nesigur, departe de
visele copilaersti de fericire eterna, deoarece -se destainuie ea lui Felix- o
femeie traieste doar cativa ani . „ Cat crezi tu ca mai am de trait, in intelesul
adevarat al cuvantului?Cinci, sase ani!”. Vorbele aceste ultime prind contur
atunci cand, intalnindu-se in tren cu Pascalopol, Felix vede o fotografie cu o
doamna frumoasa, cu linii fine, dar picanta si plata, pe care insa nu o
recunoaste...femeia era Otilia.

Otilia este asadar, eternul feminin plin de mister, tainic si cuceritor, care
fascineaza prin amestecul de sensibilitate candida si profunda maturitate. 

Personajul principal este Maiteyi care reprezintp ca si Otilia lui G. Calinescu

eternul feminin. Portretul ei se realizeaza subiectiv in functie de sentimentele
lui Allan. 
Mijloacele de caracterizare sunt diverse. Naratorul recurge atat la mijloace de
caracterizare directa, de catre narator si de catre alte personaje cat si la
mijloace de caracterizare indirecta prin fapte, atitudini, gesturi. De fapt
Maitreyi apare din perspectiva personajului reflector, asa cum a cunoscut-o
Allan. Tehnica narativa face ca Maitreyi sa apara prin prezenta nemijlocita
sau prin evocare (jurnalul lui Allan, rememorarea, retranscrierea unor notari).
Voit, romanul dezvaluie trasaturi care se sustrag elucidarii. Misterul eroinei
reiese din comportarea sa echivoca. Maitreyi apare sobra, indiferenta,
dispretuitoare, provocatoare, profunda, complexa, plina de poezie. 
Maitreyi apartine unor orizonturi geografice si spirituale incarcate de
semnificatii. In India cultul pentru femeie atinge culmea spirituala. Aici orice
femeie, orice domnisoara este o zeita. "India nu vede in femeie nicio fecioara,
nicio domnisoara.Vede numai zeita, jertfa creatoare,mama. Orice femeie este
adorata deoarece este sau va fi mama."(Mircea Eliade)
Portretul fizic apare chiar din incipitul romanului cand Allan marturiseste ca la
prima vedere Maitreyi nu i-a facut o impresie placuta "Mi se parea urata cu
ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele carnoase si rasfrante, cu sanii
puternici de fecioara bengaleza crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt."
Revine apoi cand rememoreaza prima vizita in casa lui Narendra Sen.
"Maitreyi mi s-a parut atunci mult mai frumoasa, in sari de culoarea ceaiului
palid, cu papuci albi cusuti in argint, cu salul asemenea cireselor galbene si
buclele ei prea negre, ochii ei prea mari". Ea avea miscari moi, de matase, un
zambet timid, vorbea o englezeasca corecta, de manual.
De acum ea devenise pentru Allan o faptura misterioasa "nu izbuteam sa
inteleg ce taina ascunde faptura aceasta".
Atractia europeanului fata de Maitreyi se face treptat pe masura ce intalnirile
lor se indesesc. Allan intelege ca pentru Maitreyi notiunea de iubire este mult
mai cuprinzatoare. Allan nu intelege ca Maitreyi poate fi indragostita de
copacul ei, ca Maitreyi a putut pastra o suvita din parul alb al lui Tagore,
mentorul ei spiritual. Numai prin experienta directa Allan va descoperi
influenta lui Maitreyi, farmecul iubirii mistice. Iubirea lui Maitreyi pana la
dinatie pentru guru starneste in sufletul lui Allan deruta, uimire, gelozie.
Jocurile lui Maitreyi tin de ritualul erotic si mistic si imbogatesc pasiunea.
Maitreyi este incredintata de miracolul ochilor, mainilor, picioarelor. Logodna
de la Lacuri pare un moment sacerdotal: "Ma leg de tine pamantule, ca eu
voi fi a lui Allan si a nimanuia altuia".
Maitreyi este o imbinare de minunatie virginala si un rafinament de iubire
patimasa.
Desi avea doar 17 ani, Maitreyi este o fiinta distinsa, o intelectuala, o poeta.
Fire predispusa spre visare si creatie incepe sa scrie o noua carte de poeme.
Tine conferinte in fata unui public elevat.
Cand Allan este alungat din casa lui Narendra Sen, pentru Maitreyi ramane o
aspiratie. In ciuda despartirii de Allan, a pedepselor violente, a suferintei si a
disperarii, Maitreyi isi faureste o mitologie a ei.
Asadar, Maitreyi simbolizeaza etenul feminin, ea poarta amprenta iubirii
senzuale dar si spirituale.