ASPECTE ALE IRONIEI ÎN

COMUNICAREA CU CARACTER
POLITIC

Alexandra Mocanu
Master de Studii de limba şi
literatura română
ASPECTE PRINCIPALE
 comunicarea ironică în cadrul „jocului de scrimă”-
perspective teoretice;

 mecanisme ale ironiei în dezbaterile politice;

 ironia ca strategie comunicativă de atac şi de

apărare în discursul britanic;

 statutul ironiei în discursul politic românesc;

 concluzii.
PERSPECTIVE TEORETICE
 Gibbs şi Colston (2001) argumentează că ironia nu
poate fi caracterizată simplu ca având un impact
social pozitiv sau negativ, ci are multiple funcţii,
depinzând de contextul social şi de scopul
participanţilor la conversaţie. Ironia poate distanţa
sau apropia vorbitorii/ ascultătorii.

 Regel, Gunter şi Friederici (2006) susţin că, pentru a

înţelege actul ironic, este nevoie de informaţii
suplimentare. Aceasta înseamnă o înţelegere dincolo
de sensul literal al comunicării. Mai întâi, este nevoie
de un context iniţial care influenţează şi duce direct
la comunicarea ironică.
MODELUL “JOCULUI DE SCRIMĂ”
MODELUL “JOCULUI DE SCRIMĂ”
 Anolli, Infantino, Ciceri (2001: 152): situaţia ironică
trebuie înţeleasă ca o clasă de episoade interactive în care
comentariul ironic este cea mai bună soluţie posibilă între
interlocutori date fiind anumite constrângeri şi
oportunităţi contextuale.

 Ipotezele fondul comun de cunoştinţe. Atât emiţătorul,

cât şi destinatarul mesajului trebuie să cunoască aceste
ipoteze, pentru ca mesajul să fie înţeles şi, astfel, să se
producă actul ironic.

 Evenimentul central declanşează planificarea enunţului

ironic (figuri de stil, expresii idiomatice, proverbe,
referinţe contextuale adaptate la situaţie).
MODELUL “JOCULUI DE SCRIMĂ”
 Comentariul dialogic enunţul ironic în sine ca expresie
a unei anumite intenţii comunicative din partea
emiţătorului. Comentariul ironic este mijlocul prin care
vorbitorul poate critica, lăuda, persifla, glumi.

 Efectul ironic rezultă în urma comentariului dialogic şi

reprezintă interpretarea acestuia de către receptor.

 trei posibile moduri de a răspunde unei remarci

ironice:
— Neînţelegere - neperceperea sensului ironic din diferite
cauze; interpretarea se face doar la nivel lingvistic, lăsând
la o parte nivelul semantic.
MODELUL “JOCULUI DE SCRIMĂ”
— Negare - destinatarul înţelege sensul ironic, dar îl
ignoră preferând să rămână la nivelul lingvistic al
interpretării. Acesta alege disimularea, neutralizând sensul
ironic al mesajului devenind intangibil.

— Touché - scopul mesajului ironic este atins; destinatarul

mesajului recunoaşte ironia şi admite că a fost „atins”: el
se poate amuza, în cazul ironiei blânde, sau poate riposta,
în cazul ironiei sarcastice.
IRONIA CA STRATEGIE
COMUNICATIVĂ ÎN
DISCURSUL
BRITANIC
EXEMPLU
EN Mrs. Gillan: [...] He is the one who has been spreading all these rumours and lies.
Mr. Hain: She is confirming them.
The Chairman: Order. You cannot say that the Secretary of State is spreading
lies. You should withdraw that.
Mrs. Gillan: I apologise and withdraw that.

RO D-na Gillan: El este cel care a răspândit toate aceste zvonuri şi minciuni.
Dl Hain: Iar ea le confirmă.
Preşedintele: Linişte. Nu puteţi spune că secretarul de stat răspândeşte
minciuni.
Ar trebui să vă retrageţi cuvintele.
D-na Gillan: Îmi cer scuze şi îmi retrag cuvintele.

(www.parliament.uk, House of Commons, Welsh Grand Committee,

Legislative Programme and Government Expenditure, decembrie
2009,
site accesat în 11 mai
2010)
STATUTUL IRONIEI ÎN
DISCURSUL POLITIC
ROMÂNESC
EXEMPLU
Domnul Iuliu Nosa: În urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2008 şi
intrarea la guvernare a PSD şi PD-L, preşedintele Traian Băsescu declara
sus şi tare că el este artizanul acestei guvernări şi doar datorită lui a
fost posibilă coaliţia dintre PSD şi PD-L. Tot atunci afirma, aproape
patetic, că această guvernare a fost o soluţie de compromis, deci că nu
prea iubeşte PSD-ul, dar şi-a sacrificat sentimentele pentru binele
României. Frumoase cuvinte, aproape că ne dădeau lacrimile la auzul lor.
Nu doresc, nici pe departe, să fiu ironic, dar după acele declaraţii
sforăitoare, poate că mulţi români au sperat ca liniştea să se aştearnă
peste plaiurile mioritice. Cu atât mai mult cu cât alegătorii erau deja
suprasaturaţi de circul politic care a durat patru ani, pe timpul
guvernărilor PNL-PD şi apoi PNL. Erau sătui de bileţelele dintre Băsescu
şi Tăriceanu, de disputele prin telefon...

(www.cdep.ro, Şedinţa Camerei Deputaţilor, Declaraţii politice şi

intervenţii ale deputaţilor, martie 2009, site accesat în
12 mai 2010)
CONCLUZII
 O condiţie obligatorie în perceperea şi înţelegerea ironiei
este fondul comun de cunoştinţe al interlocutorilor, care
ajută la înlăturarea ambiguităţii.

 În dezbaterile politice, ironia pare să funcţioneze drept

critică, mai presus de orice. Însă, agresivitatea procesului
critic variază de la cultură la cultură.

 Interlocutorii folosesc diverse strategii retorice, în

special strategii de constrângere al căror scop este să
sporească drepturile comunicative ale vorbitorului şi
obligaţiile destinatarului.

 Remarca ironică este aceea care selectează destinatarul

conform competenţei acestuia de a utiliza fondul comun
de cunoştinţe şi elementele contextuale în vederea
descifrării mesajului. În acest fel, ea devine o strategie de
excludere.
Concluziile cercetării:
 folosirea cu preponderenţă a ironiei socratice şi a celei
sarcastice în cultura britanică.
 ironia sarcastică vorbitorul îşi blamează interlocutorul
prin intermediul cuvintelor laudative (blame by praise).
 ironia socratică este o formă elegantă şi politicoasă de
comunicare, potrivită pentru dezbateri şi discuţii fără ca
vorbitorul să se compromită pe sine.
 ironia specifică limbajului românesc impoliteţea are un loc
special. Ironia este una batjocoritoare, care atacă prin
metode lingvistice jignitoare.
 autocontrolul este vital pentru comunicarea ironică;
interlocutorii trebuie să fie detaşaţi emoţional faţă de
evenimente.
 Membrii parlamentului englez interacţionează mult mai des unul
cu celălalt, replicile lor chiar se suprapun în cadrul actului
comunicativ. Situaţiile comunicative între membrii parlamentului
românesc sunt mai degrabă insolente, violente în multe situaţii.
Dezbaterile sunt construite în aşa fel încât vorbitorul ţine un
discurs, iar interlocutorul nu poate întotdeauna să intervină.
BIBLIOGRAFIE
 Anolli, L., Infantino, M. G., Ciceri, R., „Youʼre a Real Genius!”:
Irony as a Miscommunication Design, în Say not to Say: New
perspectives on miscommunication, (L. Anolli, R. Ciceri, G. Riva —
editori), IOS Press, 2001
 Gibbs, R. W., Colston, H. L., The Risks and Rewards of Ironic
Communication, în Say not to Say: New perspectives on
miscommunication, (L. Anolli, R. Ciceri, G. Riva — editori), IOS
Press, 2001
 Regel, S., Gunter, T. C., Friederici, A. D., Processing of the ironic
and nonironic sentences examined with ERPs, Proceedings of the
19th Annual CUNY Conference on Human Sentence Processing, 193
 www.publications.parliament.uk
 www.cdep.ro