Viata de dupa moarte

Dupa parerea lui Herodot , egiptenii ar fi fost primii oameni care au vorbit despre
nemurirea sufletului. Dar, chiar daca nu se poate acorda o valoare absoluta unei astfel de
afirmatii, este sigur ca egiptenii au avut o credinta neobisnuit de puternica in nemurirea
sufletului, aceasta credinta constituind una dintre caracteristicile esentiale ale vietii si
religiei lor. Sapaturile arheologice facute in Egipt au dat la iveala urmele unui intens cult
al mortilor inca din epoca preistorica, iar documentele scrise si cele nescrise de mai tirziu
dovedesc ca pentru egipteni cultul soarelui si cultul mortilor formau preocuparile de
capetenie ale vietii lor.

Este foarte probabil ca la inceputurile civilizatiei egiptene sa fi existat o conceptie destul

de grosolana despre viata viitoare. Descoperirile arheologice au aratat cum in epoca
preistorica egiptenii isi ingropau mortii culcati pe o parte, in pozitia numita "chircita" si
avand in preajma lor unelte de lucru si provizii de mancare si bautura. "Locul de veci" al
mortilor trebuie sa fi fost deci la egipteni in acea vreme mormantul insusi. Acolo i se
aducea mortului hrana. Acolo, la mormant, se desfasura cultul datorat mortilor de catre
cei vii. Pe timpul dinastiei a IV-a apare insa credinta ca sufletul mortului poate pleca din
mormant pe un timp mai mult sau mai putin lung sau ca isi poate alege alta locuinta mai
placuta. Tot acum s-a putut forma si credinta despre o lume indepartata a mortilor, in care
se ajunge pe un drum greu, plin de peripetii si primejdii. Pentru a sfatui si calauzi sufletul
in timpul acestei calatorii postume, s-au compus acele Carti ale mortilor, adevarate
ghiduri ale lumii de dincolo. In aceste carti sufletul mortului gasea indicii despre tot ce
trebuia sa faca si sa spuna pentru a izbuti sa ajunga in fericita lume a mortilor. Ceva mai
mult, pretiosul ghid cuprindea si planuri amanuntite ale locurilor mai incurcate din lumea
subterana, ca si portretele personajelor de seama, bune sau rele, pe care mortul trebuia sa
le cheme in ajutor sau sa se fereasca de ele.

Dar unde era pentru egipteni acea fericita sau poate nefericita lume a mortilor este greu
de precizat. Nu fiindca n-ar fi indicatii in textele egiptene, ci fiindca aceste indicatii se
deosebesc foarte mult unele de altele. Aceasta probabil pentru ca in epoca preistorica a
Egiptului au fost mai multe doctrine locale cu privire la destinul sufletului; doctrine care
apoi, chiar in Textele din piramide si in Cartea mortilor, apar revizuite si sintetizate.

Izvoarele provenite din diferitele centre principale ale Egiptului relateaza felurite variante
ale temei eshatologice, in functie de caracterul special al zeitatii locale. Astfel, la Memfis
se credea ca sufletele mortilor merg intr-un loc trist, spre apus, in desertul Libiei, unde isi
avea resedinta Sokoris, zeul funerar al Memfisului. La Heliopolis se credea ca sufletele
calatoresc fericite, impreuna cu zeul Ra, pe barca acestuia, care noaptea trecea printr-un
loc intunecos numit Duat, situat undeva, afara din Egipt, spre apus. Pentru locuitorii din
Abydos, intrarea in lumea cealalta era situata la apus de acel oras, acolo unde barca
soarelui se strecura in fiecare seara in imparatia mortilor printr-o crapatura a muntelui.

Cea mai raspandita versiune eshatologica si care a predominat in tot Egiptul a fost
desigur cea osiriana. Potrivit legendei osiriene, zeul civilizator Osiris a fost omorat de
fratele sau Seth si apoi a fost inviat prin procedee magice de catre Isis, Nephtys, Anubis
etc. Aceste procedee magice nu erau insa decat vechile rituri egiptene ale mumificarii,
carora mitul osirian a venit sa le dea un anumit sens, o anumita explicatie: aceea ca
riturile inmormantarii transforma pe mort intr-un Osiris si-l fac sa invie si sa traiasca
viata vesnica si fericita a zeului, putand chiar sa poarte numele de Osiris pe langa numele
sau. Calatoria sufletului dupa moarte avea ca tinta imparatia lui Osiris, campiile lui Iaru
unde sufletele duceau o viata fericita, servind pe Osiris asa cum au servit pe faraon, dar in
conditii mult mai favorabile, deoarece fertilitatea campiilor lui Iaru era mult mai mare
decat aceea a regiunii Nilului.

Raiul egiptenilor antici era deci conceput ca o foarte frumoasa vale a Nilului, cu canale
de irigatie, cu inundatii fertilizatoare, cu recolte foarte imbelsugate si chiar cu
posibilitatea pentru suflete de a pune pe altii sa lucreze in locul lor, asa cum lucrau in
Egipt sclavii. Este vorba de "Raspunzatori" (usabtu), statuete de pamant smaltuite, care se
puneau de catre rude in mormant si aveau rolul sa raspunda prezent in momentul cand
mortul, pus la munci grele de noul sau stapan, Osiris, va avea nevoie sa fie inlocuit de
cineva.

Judecata lui Osiris. Egiptenii concepeau in general viata viitoare ca un fel de paradis
terestru. Totusi, inca din timpuri foarte vechi apare in eshatologia lor si ideea morala.
Caracterul moral al eshatologiei egiptene apare lamurit in asa-numita Judecata a lui
Osiris.

In capitolul 125 al Cartii mortilor este prezentat un tribunal, in fata caruia mortul trebuie
sa se infatiseze pentru a-si sustine cauza, marturisindu-si curatia morala. Imaginile
cuprinse in acest capitol arata pe Osiris asezat pe un tron maret si prezidand ceremonia.
El este asistat de 42 de judecatori, numar care ar corespunde celor 42 de nome ale
Egiptului. Mortul este condus de zeul Horus in marea sala a judecatii. De fata este si
Anubis. Impreuna fac cantarirea sufletului mortului pe o balanta. Pe un taler al balantei
este asezata inima mortului, iar pe celalalt o pana, simbol al zeitei adevarului, Maat.
Deoparte sta un animal hidos, jumatate crocodil, jumatate hipopotam, numit Oms, un fel
de Cerber. Acesta asteapta rezultatul cantaririi inimii, pentru ca, in cazul ca balanta nu
ramane fixa si se inclina intr-o parte, sa devoreze imediat inima mortului. Mortul nu
ramane pasiv fata de cele ce se intampla cu sine, ci se agita, se apara, isi sustine
nevinovatia printr-o ,,marturisire negativa", in care arata faptele rele pe care ar fi putut sa
le faca dar nu le-a facut. Adresandu-se lui Osiris, il saluta ca pe un zeu al dreptatii,
asigurindu-l ca n-a facut nici o fapta rea, nu si-a omorat rudele, n-a mintit, n-a tradat, n-a
parit, n-a barfit, n-a facut pe nimeni sa sufere de foame, n-a facut pe nimeni sa verse
lacrimi, n-a comis adulter, n-a micsorat banita de grau, n-a falsificat masura cotului, n-a
apasat pe varga de fier a balantei si asa mai departe, sfarsind prin a repeta: "Sunt curat,
sunt curat, sunt curat, sunt curat !" Adresandu-se apoi judecatorilor, le cere sa aduca in
fata zeului marturie favorabila, sa nu spuna nimic rau despre el, pentru ca a dat paine
celui infometat, apa celui caruia ii era sete, vesminte celui care era gol etc. In urma
acestei duble recomandari, zeul Toth, scribul zeilor, care statuse cu condeiul in mana si
asteptase cantarirea, isi face raportul catre Osiris spunand: "Cutare a fost cantarit pe
balanta, nu i s-a gasit nici o vina, inima sa e dreapta, mainile sale sunt curate, trupul sau
este lipsit de orice rau; acul balantei este la mijloc, nici un pic de o parte sau de alta".
Atunci judecatorul suprem pronunta hotararea, dandu-se voie mortului sa mearga unde
vrea in lumea spiritelor si a zeilor, fara sa fie oprit de pazitorii portilor raiului (Amenti).
Imperiul lui Osiris ii este deschis.

Ideea de sanctiune nu apare destul de limpede in eshatologia egipteana. Totusi, in textele

de origine tebana se intalneste ideea de un loc lugubru, cu suferinte atroce, iar din alte
texte s-ar parea oaacei care ieseau rau la judecata lui Osiris erau devorati indata de
judecatori sau de animalul hidos de care am amintit, se intorceau pe pamant la o viata
mizerabila sau se intrupau in animale necurate.

Conceptia despre om:

Gandirea religioasa egipteana nu s-a preocupat in mod deosebit de originea omului.

Unele mituri il prezinta pe zeul soarelui, Ra ca fiind creator al omului, deoarece el este
considerat creator pentru tot ceea ce exista. In teologia memfitica, creatorul omului este
Ptah si apoi Khunm, acesta din urma fiind creatorul doar al individului ce se naste, nu al
rasei umane. Impreuna cu Heket, zeita nasterilor, Khnum ajuta sa se nasca copilul din
pantecele mamei.

In evaluarea naturii umane, nu exista o distinctie clara intre parte spirituala si cea
materiala a omului; prin urmare centrul personalitatii sale nu se gaseste nici in suflet si
nici in trup. Fiinta umana este o sinteza a mai multor potente spirituale carora omul le
este dator cu viata dupa moarte. Aceste potente au semnificatia unor dimensiuni ale
fiintei umane care depind insa de integritatea trupeasca a omului. De aici vine si ideea
imbalsamarii cadavrelor si punerea in mormant a unor obiecte folositoare trupului. In
ceea ce priveste sufletul, egiptenii credeau despre acesta ca salasluieste in trup si ca este o
entitate invizibila dar concreta in timpul vietii de pe pamant. Aceasta entitate avea
numele de ba, dar ea nu seminifica viata. Pentru viata egiptenii intrebuintau un alt cuvant:
ankh. Nu avem detalii despre natura lui ba, dar stim ca aceasta parasea trupul o data cu
moartea individului. Egiptenii vorbesc si despre Ka, care reprezinta o entitate invizibila,
practic o dublura a lui ba. Ka insoteste in viata omul, ca un fel de pazitor, de inger si intra
in trup la moarte.

Este imposibil sa spunem in mod exact care a fost elementul preponderent in conceptia
egipteana despre om. Acest lucru este posibil din cauza lipsei unei prezentari unitare a
conceptiei religioase egiptene; insa nu putem nega ca aceasta religie a constituit de-a
lungul timpului o adevarata forta a unei traditii si civilizatii care rezista peste veacuri.

Este incontestabil ca pentru egipteni ceva din fiinta omului continua sa existe si dupa
moarte. Altfel n-am mai intelege nimic din giganticele piramide si din faimoasele mumii
egiptene. Dar cum isi reprezentau egiptenii sufletul ? Lucrul acesta este aproape
imposibil de spus. Din cercetarile care s-au facut ar reiesi ca, pentru egipteni, sufletul n-ar
fi avut unitatea si personalitatea pe care noi obisnuim sa le atribuim sufletului nemuritor.
Pentru ei sufletul ar fi fost scindat, specificat intr-o serie de suflete, care n-ar fi fost
altceva decat diferite aspecte sau subdiviziuni ale activitatii spirituale. Fiecare dintre
aceste suflete purta un nume deosebit: ba, ka, ran, akh.

Ba ar fi fost sufletul propriu-zis, care in timpul vietii anima trupul iar dupa moarte trece
intr-o alta viata. Era reprezentat printr-un cocor, caruia mai tarziu i s-a dat un cap de om.
Reprezentarea sufletului sub forma de pasare ar putea fi un indiciu asupra destinului
acestuia. Sufletul urma sa-si ia zborul dupa moartea trupului si sa traiasca sus in cer
printre zei. Sufletul putea sa ia si forma unei lacuste, care dupa conceptia egiptenilor era
tot o pasare.

Asupra cuvantului ka s-au produs cele mai multe discutii intre cercetatori si nu putem
spune ca lucrurile s-au lamurit depun. Dupa unii, ka ar fi un ..dublu", un ,,chip invizibil".
Dupa altii, ar fi o transformare a conceptului de totem primitiv, si asa mai departe.
Probabil cea mai indreptatita parere este aceea care considera pe ka drept un principiu
vital strans legat de corp, care nu-si ia zborul dupa moarte, ca ba, ci coboara in mormant,
pastrandu-se atat cat se pastreaza trupul. Este conceptia primitiva egipteana despre suflet,
anterioara conceptiei superioare reprezentate prin ba. Din credinta ca soarta sufletului, a
lui ka, este legata de trup, a luat nastere grija egiptenilor pentru pastrarea in bunastare a
trupurilor mortilor cat mai multa vreme cu putinta. Si de aici imbalsamarile si piramidele
ca morminte durabile, iar pentru cazul ca totusi trupul ar fi suferit vreo stricaciune,
egiptenii au avut grija sa faca statui cat mai asemanatoare cu defunctii, pentru ca sa
locuiasca in ele ka. Fireste ca acest suflet, ka, trebuia hranit din belsug si ingrijit, pentru
ca sa nu vina ca strigoi printre oameni.

Ran reprezenta numele omului, care,de asemenea, in conceptia egiptenilor antici, avea un
fel de realitate si trebuia pastrat cat mai mult cu putinta pe pamant, in amintirea pioasa a
descendentilor si pe pietrele funerare. A distruge numele unui mort in mormantul sau era
considerat ca o mare crima.

Akh era inima, sediul tuturor activitatilor bune sau rele ale sufletului. In general insa,
egiptenii n-au conceput sufletul ca o realitate pur spirituala.

http://www.crestinortodox.ro/

Moartea in religiile lumii

MOARTEA - DIMENSIUNE SIMBOLISTICA

Moartea desemneaza sfarsitul inexorabil a ceva pozitiv. O floare, un animal, un om toate

finntele vii se nasc, traiesc si inevitabil mor.

Ca simbol, moartea este aspectul perisabil si destructibil al existentei dar si trecerea intr-o
alta ipostaza intr-o alta forma.

Toate religiile si mito-filosofiile isi construiesc esafodajul doctrinar in primul rand in

functie de atitudinea lor fata de moarte.

Moartea este un scop al vietii ( egiptenii), o etapa in desavarsirea existentei(brahmanism,

budism mahayanist), anihilarea existentei ( budismul clasic), trecerea intr-o alta existenta
(animism, totemism), tribunal al vietii (crestinism), incetarea brusca a existentei
corporale (hinduism), reintegrarea in substanta naturii (panteism), un transfer in
dimensiunea celesta (daci), o mantuire ( crestinism si budism).

Indiferent daca o religie considera moartea ca un sfarsit sau ca o transformare a

existentei, fiecare explica sau contracareaza teama omului fata de moarte, care este in
general organica, instinctiva inclusa prin afecte in constiinta unde actioneaza ca un
simplu reflex conditionat.

In conceptia mozaismului timpuriu, moartea era considerata nu numai o pedeapsa ci si un

blestem purtat din generatie in generatie de toata omenirea, de la Adam si pana astazi.
Moartea este considerata ca o pedeapsa imprescriptibila a unei fapte petrecuta in ,,Illo
Tempore” si in mitologia Messopotamiei precum si cea a Americii precolumbiene.
Enkidu, ca in plangerea lui Ghilgamesh care a intreprins o calatorie dupa planta
nemuririi, sau aztecii care intreprindeau expeditii in taramul subpamantean Mictlan.

Moartea este un tribunal al vietii atat la egipteni unde Maat cantareste inima mortului in
fata unui adevarat complet de judecata prezidat de insusi Osiris, cat si la alte religii unde
moartea este Judecata de Apoi, sumbra si infioratoare, incadrata in viziuni apocaliptice
asociate cu distrugerea lumii atat in Avesta cat si in Apocalipsa lui Ioan Teleogul.

Moartea este scopul, tinta existentei la egipteni. Acestia au considerat viata ca o simpla
pregatire pentru un stadiu superior –viata in moarte – ceea ce justifica preocuparea
egiptenilor pentru morminte somptuoase. Moartea ca si scop apare si in credintele
eschimosilor samani care considerau sfarsitul vietii ca fiind ceva inevitabil si necesar si
care preintampina suprapopularea nelimitata a pamantului.

Moartea reprezinta desavarsirea spirituala a vietii si eliberarea de viata. Astfel,

hinduismul considera moartea ca un fenomen necesar reincarnarii succesive prin care
sufletul individual (Atman), se revarsa in sufletul universal (Brahman). Budismul a
considerat actul mortii ca o forma totala de eliberare din existenta vazuta ca suferinta,
spre starea superioara a Nirvanei.
Esenienii vedeau moartea ca pe o eliberare a sufletelor care prin moarte se inalta la cer.
Tot ca o eliberare si ca o desavarsire este vazuta moartea si la daci care considerau ca
prin moarte, oamenii ajungeau corporal la Zamolxis, iar Platon considera ca prin moarte
sufletul nemuritor paraseste trupul muritor.

Moartea este o trecere, o stramutare o continuare la populatiile primitive, omul prin

moarte inceteaza nu sa existe ci doar sa paraseseasca grupul sau din care facea parte
pentru a pleca intr-o alta lume.
Anticii considerau moartea ca fiind trecerea intr-o alta viata si de acea in procesiunile
funerare se ingropau odata cu omul si diferite obiecte si animale, chiar sclavi si locuinte,
pentru ca cel mort in viata pamanteana sa beneficieze dincolo de acelasi mod de viata.
Moartea este o cale de transfer in urmasi, omul traind atata timp cat are posteritate, dar
murind de fapt cand dispare ultimul descendent.
Moartea este din acest punct de vedere un rit de trecere de aceasi valoare cu nasterea si
initierea, dupa cum afirma M. Eliade in lucrarea sa ,,Mituri, vise si mistere”

Moartea ca sfarsit a tot ca anihilare a existentei este o certitudine doar in cateva credinte
cum ar fi, credintele primitive ale papuasilor, care considerau ca sufletul moare dupa
disparitia trupului. In budism cu toate ca se vorbeste de o aneantizare a sufletului in
Nirvana acest lucru nu reprezinta disparitia sufletului ci doar al Sinelui, al Insului.
Disparitia totala odata cu moartea este confirmata si de filosofiile anti spiritualiste, atee.

Moartea ca pedeapsa universala apare in unele credinte africane si polinesiene care

considera moartea ca o pedeapsa pentru o eroare aparuta in cosmogonia primordiala,
lipsita de implicatie morala. Aceasta eroare arhetipala este pentru Iudaism pacatul
originar in care a cazut Adam, iar moartea este o pedeapsa pentru acest lucru. Dupa
moarte sufletul traieste separat de trup apoi el traieste sub pamant in Sheol, singur si fara
memorie (asa cum mai tarziu intalnim acelasi lucru in mitologia greaca in Infernul lui
Hades), doar sufletele meritoase traind in apropierea lui Iahve.
Moartea, in acceptiunea biblica nu este definitiva, sufletele vor reintra in trupurile lor
pentru a se pregati de Judecata de Apoi. Crestinismul reia aceasta optica punnitiva,
considerand ca moartea este pedeapsa tuturor pacatosilor. Atat crestinismul cat si
iudaismul considera moartea ca un act absurd dar explicabil si oarecum inteles prin
raportare la vointa proprie a lui Dumnezeu.

Moartea ca o mantuire a sufletului este prezenta in religia crestina. Fiind pedepsiti pentru
pacatul initial al lui Adam, oamenii pot fi mantuiti prin moarte si astfel sa redobandeasca
teritoriul primordial pierdut adica Edenul sau Raiul

Moartea ca reintegrare in Univers este vazuta ca reintoarcere a trupului in materia din

care a fost creat la inceputuri, in tarana potrivit conceptiei biblice, si in spiritul
universului din perspectiva hinduista. De aici si diversificarea actelor funerare de la
inhumare la incinerare.

Copyright © by Morti.ro Toate drepturile rezervate.

Publicat la: 2006-03-19

Viata dupa moarte

Progresele recente in domeniul terapiei intensive au drept rezultat cresterea rapida a

numarului oamenilor salvati in pragul mortii. Acsti oameni rlateaza adsea despre
experiente extracorporale in timpul carorar incearca sentimente de bucurie pura si pace,
au parte de intalniri memorabile, comunica telepatic cu fiinte luminoase si traiesc pasaje
din viata lor de pe pamant. Aceste lucruri au trezit interesul unor medici si psihologi care
au incercat sa explice ce se intampla cu sufletul dupa moarte.

Dr Raymond Mundy a fost unul care a intervievat mai multe persoane care au sustinut ca
au avut expriente extra-corporale.
El a impartit aceste persoane in doua categorii largi si anume cei care au fost reanimati
dupa ce au fost declarati in moarte clinica si cei care datorita bolilor sau a unor rani au
ajuns aproape de moarte.

In primele sale studii, Mundy, lasa impresia ca experienta vietii de dupa moarte este in
totalitate fericita. Amintirile multora dintre cei intervievati sunt vesele si placute. Multi
dintre cei care au avut astfel de experiente marturisesc ca nu au mai vrut sa se intoarca la
viata lor pamanteana.

Exista insa si expriente neplacute dupa moarte, chiar dureroase, asta in cazul in care
muritorul nu a respectat cateva reguli elementare pe pamant, cum ar fi interdictul
sinuciderii.

In primii pasi ai vietii de dupa moarte omul credincios si lipsit de pacate, va avea parte de
un taram al pacii bucuriei si iubirii. Aici locuieste o fiinta luminoasa si calda care va fi
foarte amabila cu muritorul, invaluindu-l in dragostea sa. Aici muritorul va trece in
revista cele petrecute de el pe pamant, cu dragoste si fara regrete. Pe acest taram luminos
exista si alte fiinte care comunica cu cel ajuns aici, cu aceasi caldura si bunatate.

Patrick Gallagher a stat in coma cateva saptamani dupa un accident de masina petrecut in
1976 si povesteste cele traite dincolo ,, Am scapat nu numai de gravitatie, ci si de
celelalte restrictii umane. Puteam sa zbor si o faceam atat de bine incat m-am simtit
schimbat...A urmat aparitia unei zone intunecate, golite de lumina, pe care am perceput-o
ca intrarea intr-un tunel ...In cele din urma am vazut o lumina galben portocalie de o
frumuseste nespusa...Cand am iesit din tunel, am intrat intr-o zona uimitor de
frumoasa..Era numai spatiu, adica total si perfect luminat...Am vazut acolo cativa
oameni, unii imbracati in straie transparente altii dezbracati. Oamenii erau de o
frumuseste gratioasa...Fara sa ma gandesc si fara sa vorbesc cu ei toti ma cunoasteau si ii
cunosteam. Lumina ne inconjura si nu simteam nevoia sa dormim sau sa mancam. Eram
intr-o perfecta stare pacificatoare. Iubirea era tot ce ne inconjura alaturi de lumina
extraordinara. Nu era prezenta nici ura, nici invidia, ci doar iubirea tuturor fata de fiecare.
Imi era dor de sotia mea si de copiii mei si am simtit ca trebuie sa ma intorc, cu toate ca
stiam pretul biletului. Revenirea la nevoile fiziologice si biologice. Cand am plecat am
stiut ca pierd absolut totul.”

Conform statisticilor mii de persoane au avut parte de astfel de astfel de experiente, in

SUA se estimeaza ca 5% din oameni au avut parte de intamplari similare cu cea povestita
de antropologul Gallagher.

Chiar daca si ateii au avut astfel de experiente se pare ca experienta religioasa conteaza in
analizarea si explicarea experientelor dupa moarte. Dupa astfel de experienta autorii care
au studiat acest fenomen spun ca, oamenii reintorsi printre noi cunosc o mai mare
preocupare fata de viata, fata de semenii lor, in timp ce preocuparea fata de viata
materiala scade.
Exista mai multe caracteristici ale vietii de dupa moarte:
Senzatia ca ai murit.

Cei care pleaca dincolo in urma unui stop cardiac sunt derutati si inspaimantati la inceput,
pentru ca nu stiu ce li se intampla. Se trezesc adesea plutind deasupra corpurilor si se
intreaba de ce deodata isi pot vedea trupurile de la departare. Atunci ei incearca sa
capteze atentia celor care ii vegheaza sau celor care incearca sa-i reanimeze.

Cand incercarile de a lua legatura cu acestia dau gres, cel mort cunoaste o stare de liniste
si incepe sa isi constientizeze propria si unica identitate. Pentru cel care isi descopera
acolo Eul interior legatura cu membrii familiei se estompeaza, exista o eliberare de cele
pamantesti care confera celui trecut dincolo o stare de liniste si fericire.

Pacea si lipsa durerii

Imediat dupa moarte persoana simte o durere profunda cauzata de boala sau de ranile de
care suferea dar care se transforma foarte repede intr-o mare si placuta liniste si fericire,
fara niciun fel de durere.

Experienta extracorporala

Persoana decedata simte ca se ridica si ca isi priveste corpul ramas dedesubt. Separata de
corpul fizic ea se vde acum intr-un corp spiritual. Multi descriu acest corp ca un nor de
culori sau un camp de energie.

Experienta tunelului

Imediat dupa experienta extracorporala, persoana constata ca s-ar putea sa moara si

atunci in fata ei apare un tunel sau un portal de care se simte atrasa, in bezna. La capatul
tunelului se afla o lumina.

Oamenii de lumina

Fiinte luminoase care sclipesc fosforescent, vin sa intampine persoana care traverseaza
aceasta experienta, invaluind-o in lumina si iubire. Aceasta lumina puternica nu supara
ochii ci este calda si vibranta.

Fiinta luminoasa

La putin timp dupa aceea , persoana respectiva simte prezenta unei extraordinare fiinte
luminoase. In functie de convingerile religioase sau morale, ea poate identifica aceasta
fiinta cu Dumnezeu, Christos, Buddha sau alte personalitati religioase. Aceasta fiinta
luminoasa apare, insa tuturor, atat ateilor cat si agnosticilor.

Trecerea in revista a vietii

In timp ce persoana trecuta dincolo, se bucura de caldura si iubirea fiintei luminoase, in
fata ochilor ei are loc o derulare tridimensionala si panoramica a ficarui eveniment din
viata sa. Timpul este eludat, si intreaga viata se deruleaza brusc in cateva minute, si cel
supus acestei experiente poat sa vada consecinta faptelor sale asupra celor dragi sau celor
pe care i-a cunoscut de-a lungul vietii. El va simti bucuria si fericirea sau din contra,
durerea si disperarea, in functie de conotatia pozitiva sau negativa a faptelor sale.

Inaltarea rapida prin ceruri

Majoritate celor care au descris o astfel de experienta povestesc de o ridicare la ceruri, o

experienta plutitoare. Carl Jung povesteste episoade similare pe care le-a trait dupa o
criza de inima.

Refuzul de a se intoarce

Experientele din viata de dupa moarte sunt atat de uluitoare incat cei care au avut parte de
asa ceva, povestesc ca refuza sa se mai intoarca si ca reproseaza medicilor ca i-au readus
la viata.
Unii povestesc ca Fiinta Luminoasa le cere sa ramana acolo, dar dupa rugaminti ce au la
baza dragostea fata e familia lor de pe pamant sunt lasati sa se reintoarca.

Artisti, pictori, filosofi si scriitori au descris si ei in operele lor acest fenomen. Dante
Alighieri in Divina Comdie face o descriere a ce se intampla dincolo de moarte. Platon,
mult mai devreme, face si el o trecere in revista a ce se intampla dincolo in ,, Republica.

Exista insa si diverse puncte de vedere care atribuie aceste experiente fie unor boli
psihice, cum ar fi schizofrenia cu multiplele sale dezechilibrari, cat si unor accidente care
supun creierul unor disfunctionalitati de scurta sau lunga durata si astfel exprientele dupa
moarte ar fi doar halucinatii si cosmaruri fara nicio legatura cu realitatea.

Rezultatele testului sunt urmatoarele:

01. - a
02. - a
03. - b
04. - a
05. - b
06. - c
07. - b
08. - b
09. - a
10. - d
11. - a
12. - b
13. - b
14. - c
15. - c
16. - a
17. - c
18. - a
19. - c
20. - d
suma = 57

Sunteti in posesia celui de-al saselea simt.

Sunteti sensibili si aveti temperament artistic! Credeti in stiintele asa-zise irationale si va
interesati, in permanenta, de acest domeniu. Aveti, foarte des, vise premonitorii si puteti
descifra gandurile oamenilor. Stiti, intotdeauna, ce trebuie si ce nu trebuie sa faceti.
http://www.atman.as.ro/parapsihologie.php?p=articole/parapsihologie/test_6simt.php