Académique Documents
Professionnel Documents
Culture Documents
Definiţia adverbului
Adverbul este partea de vorbire neflexibilă care arată o caracteristică a unei acţiuni,
stări sau însuşiri sau circumstanţele realizării unei acţiuni.
Clasificarea adverbelor
I. Criteriul formal
o Adverbele simple sunt alcătuite dintr-un singur cuvânt; pot fi clasificate astfel:
- adverbe primare (moştenite sau împrumutate din alte limbi): aici, acolo, azi,
bine, ieri, lesne, mereu, nici, tot, sus, unde, mâine
- adverbe derivate în limba română cu sufixe adverbiale: -iş (pieptiş); -eşte
(franţuzeşte); -âş (târâş); -mente (realmente)
- adverbe provenite prin adverbializarea adjectivelor calificative sau a
participiilor cu valoare adjectivală şi a substantivelor:
Desenează frumos.
S-a îndrăgostit lulea.
Dimineaţa fac exerciţii de gimnastică.
o Locuţiunile adverbiale
- sunt construcţii formate din două sau mai multe cuvinte, mai mult sau mai puţin
sudate, cu sens unitar şi comportament gramatical de adverb;
- sunt neanalizabile din punct de vedere semantic;
- comparativ cu celelalte tipuri de locuţiuni care includ în structura lor partea de
vorbire cu care sunt echivalente, sunt singurele construcţii care nu includ
obligatoriu un adverb;
- au ca şi adverbul grade de comparaţie;
Locuţiunile adverbiale se pot clasifica în:
• Locuţiuni adverbiale cu structură simplă (una sau mai multe prepoziţii + o parte de vorbire
cu autonomie semantică): cu siguranţă, din belşug, de cu seară, pe negândite, pe din două,
pe nimic, cu totul, pe neghicite, de ajuns, peste poate, din contră, de-a pururi.
• Locuţiuni adverbiale cu structură complexă (alcătuite din două sau mai multe cuvinte
caracterizate prin independenţă semantică): zi de zi, din loc în loc, de voie de nevoie, în fel şi
chip, mai degrabă, cu orice preţ.
• Locuţiuni adverbiale cu structură eterogenă: mai întâi, în primul rând, nici pe departe,
unde nu, numai iaca.
Expresiile adverbiale sunt incluse tot în categoria locuţiunilor adverbiale cu structură
complexă, de care se deosebesc, totuşi, prin modul lor de organizare internă. Elementele lor
constituente nu sunt foarte sudate, fapt care le sporeşte gradul de expresivitate.
Unităţile lexicale componente ale unei expresii adverbiale pot fi analizate şi separat,
dar numai după ce întreaga îmbinare de cuvinte a fost apreciată ca o singură unitate.
Expresii adverbiale: cu noaptea în cap, cât ai bate din palme, cu orice preţ, până-n
pânzele albe, la anul şi la mulţi ani, colac peste pupăză, din vorbă în vorbă, de azi înainte,
între patru ochi, cât vezi cu ochii.
o Adverbe primare
• Moştenite din latină: aşa, agale, apoi, foarte, ieri
• Împrumutate din alte limbi: apoape, vizavi, andante, tocmai, barem, da,
măcar, taman
o Adverbe secundare – create în limba română prin procedee interne de îmbogăţire a
vocabularului:
• Prin derivare cu sufixe adverbiale: bătrâneşte, pieptiş, realmente, târâş, repejor
• Prin derivare cu prefixe: acasă, alene, arar
• Prin compunere: devreme, astă-vară
• Prin conversiune - provenite din substantive articulate cu articol hotărât: seara,
marţea, dimineaţa
- provenite din substantive care determină un verb: Doarme buştean.
- provenite din adjective: Scrie frumos.
Adjectivele care determină un verb şi în acelaşi timp un substantiv (substitut) nu trec în
clasa morfologică a adverbului, iar sintactic au funcţia de element predicativ suplimentar:
Copiii se joacă veseli.
Ea umblă elegantă.
Le-am lăsat sănătoase.
- provenite din pronume relative şi exclamative: ce, cât: Cât
de devotată este o mamă!; Ce mult a învăţat!
- provenite din numerale: Ea câştigă întreit; O ţine una.
- provenite din verbele poate, răguşit, lămurit, deschis:
Vorbeşte răguşit de ieri.
- provenite din conjuncţii: Iar a întrebat de tine.
Posibilităţile combinatorii
Funcţiile sintactice
Adverbe fără funcţii sintactice: adverbele incidente (au un sens modal mai puţin
pronunţat) şi semiadverbele.
Adverbe propoziţionale – pot fi afirmative (bineînţeles, ba da, da, fireşte); negative (ba nu,
da de unde, nu); potenţiale (parcă, pesemne, poate, probabil).
Distribuţia adverbelor
Cumulul de adverbe
Adverbele de mod pot apărea în acelasşi context în număr de două sau mai multe.
Acest număr de adverbe întăreşte sau precizează ideea exprimată de cuvintele care urmează
acestor adverbe.
Disponibilitatea distribuţională a unor adverbe generează două aspecte:
- Apariţia unor grupuri formate din aceleaşi adverbe (unite prin cratimă: abia-abia, mai-
mai; unite prin conjuncţia şi: aşa şi aşa, numai şi numai)
- Apariţia unei succesiuni de adverbe diferite (chiar numai şi, până chiar şi, afară doar)
Particule adverbiale
GRADUL POZITIV
1. superlativ relativ
a) de superioritate – articolul adjectival cel + comparativul de superioritate:
Ea locuieşte cel mai aproape dintre toţi.
b) de inferioritate - articolul adjectival cel + comparativul de inferioritate:
Ea locuieşte cel mai puţin aproape dintre toţi.
2. superlativ absolut
Se construieşte cu adverbele foarte, prea, nemaipomenit (de) + gradul pozitiv:
Ea locuieşte foarte aproape.
Conversiunea adverbelor
Adverbializarea
• Adverbializarea substantivului – se referă la substantivele care denumesc părţi
ale zilei, zilele săptămânii, anotimpurile; la substantivele cu sens modal, folosite
invariabil pe lângă un verb devin adverbe de mod cu valoare de superlativ (a se
îndrăgosti lulea, a dormi buştean); la substantivele care determină adjective ca
adverbe cu valoare modală superlativă în unele expresii adjectivale (frumoasă foc,
gol puşcă, beat turtă);
• Adverbializarea adjectivului – se referă la adjectivele calificative (a vorbi politicos,
a citi corect); la unele adjective provenite din verbe la participiu (acţionează pripit,
vorbeşte înţelept); la formele verbale ale modului supin (nebănuit de periculos,
curajos de necrezut)
• Adverbializarea pronumelui – se regăseşte numai la pronumele relativ-
interogative, pronumele ce: Ce bine m-am distrat!
• Adverbializarea numeralului – se realizează prin pierderea sensului cantitativ în
favoarea exprimării unei caracteristici acţiunii; trecereea la o formă invariabilă a
adverbului.
• Adverbializarea verbului – se poate exemplifica sttutul verbului a putea, care prin
forma poate se foloseşte ca adverb cu nuanţa de probabilitate: Poate vine mâine.
• Adverbializarea prepoziţiilor – El este pentru, eu contra; „Dă-mi pe Vidra ta de
vamă!”
• Adverbializarae conjuncţiilor – Ne-a vizitat şi el de sărbători; Mi-a amintit iar de
ora plecării; Nici ea nu mai înţelege nimic.
Aspecte ortografice
Adverbele şi locuţiunile adverbiale care au în structura lor mai multe părţi de vorbire se scriu:
Într-un cuvânt – adverbele ale căror elemente componente, datorită
gradului avansat de sudură, nu-şi mai păstrează individualitatea semantică,
comportându-se ca un singur cuvânt: acasă, departe, defel, deloc, îndemână,
altundeva, oarecât, vreodată, astăzi, pasămite;
Cu cratimă – adverbele şi locuţiunile adverbiale alcătuite din mai
multe cuvinte nesudate între ele: dintr-acolo, într-ales, astă-vară, talmeş-balmeş;
Separat – locuţiunile adverbiale şi adverbele compuse ale căror
elemente componente îşi păstrează independenţa lexicală şi gramaticală: de
aproape, de obicei, din când în când, de-a berbeleacul, de-a rândul, de-a tumba.