Studiul 2 2-8 octombrie

Studiul 2
Caleb: omul care a ştiut să aştepte
Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Numeri 13,14; Iosua 14;
Judecători 1,12-15.

Sabat după-amiază
Text de memorizat: „Sufletul meu aşteaptă pe Domnul mai mult decât
aşteaptă străjerii dimineaţa, da, mai mult decât aşteaptă străjerii
dimineaţa. Israele, pune-ţi nădejdea în Domnul, căci la Domnul este
îndurarea şi la El este belşug de răscumpărare!” (Psalmi 130,6.7)
Caleb a trecut atât prin vremurile cele mai bune ale lui Israel, cât şi
prin vremurile cele mai grele. El a ştiut cum era sclavia. El a fost mar-
tor când Domnul Şi-a scos poporul cu braţ puternic din Egipt. El a văzut
marea despicându-se în faţa lui Israel şi apoi înghiţind carele şi armata
egipteană. El a fost la Muntele Sinai şi l-a văzut pe Moise aducând de pe
munte Legea lui Dumnezeu. El a fost unul dintre primii care au văzut ţara
Canaanului. Deşi nu din cauza greşelilor lui, el a trebuit să-şi petreacă
anii cei mai buni ai vieţii rătăcind prin pustie împreună cu israeliţii. De
asemenea, i-a văzut murind pe toţi cei din generaţia lui. În cele din urmă,
la bătrâneţe, a fost în stare să intre în ţara Canaanului. Chiar şi atunci, el
a dovedit curaj şi credinţă în Dumnezeu.
Caleb este un conducător care pare să acţioneze mai mult în spatele
scenei, decât în faţă. În săptămâna aceasta, vom învăţa câte ceva din stilul
lui blând de conducere. Vom ajunge să cunoaştem un mare conducător
care a fost dispus să îşi asume riscuri şi să conducă prin exemplu. Cineva
care a fost generos şi i-a încurajat pe tinerii conducători. Totuşi, dincolo
de numeroasele trăsături de caracter pozitive ale lui Caleb, vom studia o
istorie relevantă pentru noi, cei care trăim la sfârşitul istoriei pământului,
aşteptând să intrăm în Canaanul ceresc.

27
 Duminică, 3 octombrie Faptele
Studiul 2

Israel plecase din Egipt de aproximativ cincisprezece luni. Corturile

erau aşezate în pustia Paran, aproape de graniţa Canaanului. Toţi erau
nerăbdători să afle despre ţara care, în curând, urma să fie căminul lor. La
porunca lui Dumnezeu, sunt alese douăsprezece iscoade. Caleb trebuia să
reprezinte seminţia lui Iuda, fiind unul dintre cei doisprezece care aveau
misiunea de a explora Canaanul. Iscoadele au petrecut patruzeci de zile
cercetând ţara, apoi s-au întors şi s-au pregătit să prezinte un raport.
1. Ce lecţie putem învăţa din raportul iscoadelor despre ce înseamnă a
trăi prin credinţă, şi nu prin vedere? Numeri 13,26-33; 14,1.2
______________________________________________________________
Iscoadele aduc cu ele ceva ce poate fi văzut, mirosit şi gustat. Deşi au
prezentat aceleaşi fapte, cele douăsprezece iscoade au ajuns la concluzii
foarte diferite.
Zece au interpretat faptul că ţara este roditoare şi că oraşele sunt mari
ca pe un argument că israeliţii sunt sortiţi pierii, că nu este nicio posibilitate
ca aceşti foşti sclavi rătăcitori să o cucerească. Aceşti trimişi par să uite că
nu ar fi stat la graniţa Ţării Făgăduite, dacă nu ar fi fost minunea plăgilor
din Egipt, cea a traversării Mării Roşii, a apei din stâncă, a manei pe care
o primeau zilnic de mai bine de un an. Dumnezeu a făcut pentru ei toate
aceste lucruri, iar acum, din anumite motive, ei nu s-au încrezut în El şi în
făgăduinţele Sale, luându-se după lucrurile pe care le vedeau şi uitând ce le
făgăduise. Cât de uşor ne este şi nouă să facem acelaşi lucru!
Ceea ce vedem şi felul cum interpretăm ce vedem pot să aibă consecinţe
directe asupra noastră. Interpretările date unor „fapte” formează pietrele
de temelie ale deciziilor noastre zilnice, iar „faptele” acestea interacţionează
adesea cu emoţiile noastre. Este falsă ideea că putem să credem ce vrem fără
ca aceste convingeri să influenţeze ce suntem şi ce facem.
Dacă vom evalua „faptele” fără Cuvântul lui Dumnezeu, vom ajunge la
interpretări care ne duc departe de Dumnezeu, spre necredinţă. Dar, dacă
Îl vom avea în vedere pe Dumnezeu, vom găsi dovezi care ne vor ajuta să
ne încredem în El şi ne vor întări credinţa.
De ce este aşa de uşor să trăim prin vedere, şi nu prin credinţă? Când a
fost ultima dată când te-ai confruntat cu o situaţie asemănătoare cu cea despre
care am citit astăzi? Cum ai răspuns şi ce ai învăţat din răspunsul tău şi din
tot ce a urmat după ce te-ai încrezut în Dumnezeu şi în făgăduinţele Sale, în
ciuda „faptelor”?

28
 Comentarii pentru instructori

Studiul 2
Obiectivele instructorului
La nivelul cunoştinţelor: Grupa să identifice în comportamentul lui
Caleb elementele care ne fac să înţelegem că el I-a slujit lui Dum-
nezeu „cu toată inima”.
La nivelul sentimentelor: Să dorească să trăiască o viaţă de credincioşie
asemenea vieţii pe care a trăit-o Caleb în mijlocul familiei şi al pri-
etenilor, care ar putea să aleagă să trăiască altfel.
La nivelul practic: Să urmeze modelul de conducere prin slujire, având
ca ţintă unică aceea de a îndeplini planurile lui Dumnezeu, fără a
lua în considerare consecinţele.

SCHIŢA STUDIULUI
I. Cunoştinţe: Conducător în război
A. Acolo unde alţii au văzut o imposibilitate, Caleb a văzut o oca-
zie favorabilă. Ce dovezi de credinţă a dat Caleb prin cuvintele şi
faptele lui?
B. Cum a influenţat credinţa lui Caleb capacitatea lui de a fi conducă-
tor, atât când s-a aflat în pustie, cât şi când a cerut teritoriul pe care
Dumnezeu i-l dăduse în Ţara Făgăduită?

II. Simţăminte: Singur pe cale

A. Când mergem pe calea lui Dumnezeu, în timp ce aproape toţi
ceilalţi nu simt niciun îndemn interior de a merge alături de noi,
am putea să constatăm că suntem izolaţi şi că nimeni nu ne este
recunoscător. Cum a răspuns Caleb când s-a confruntat cu o gloată
răzvrătită şi nemulţumită?
B. Cum a reacţionat Caleb faţă de pedeapsa pe care Israel a meritat-o,
dar pe care el nu a meritat-o?

III. Practic: Conducere prin slujire – o ţintă precisă

A. Caleb a ales să obţină unul dintre teritoriile care erau cel mai greu
de cucerit, ca parte a moştenirii lui în Ţara Făgăduită, deşi era mult
mai în vârstă decât majoritatea israeliţilor. În ce aspecte ale vieţii
noastre am avea nevoie de o parte serioasă din curajul şi hotărârea
lui Caleb de a merge pe calea pe care ne conduce Dumnezeu?
B. Cum putem să influenţăm credincioşia celor care urmează exem-
plul nostru?

29
 Luni, 4 octombrie De partea dreptăţii
Studiul 2
Nu este întotdeauna uşor să ieşi în faţă şi să rămâi pe poziţie pentru
o cauză. Presiunea de grup este o forţă teribilă. Puterea miilor de oa-
meni care aclamă într-un stadion echipa gazdă transmite o energie care îi
intimidează pe adversari. Nu mulţi dintre noi vor fi suficient de nesăbuiţi
să aclame echipa adversă sau să fluture steagul ei în mijlocul opoziţiei.
Acesta este motivul pentru care, în fotbal, suporterii echipelor adverse
sunt ţinuţi adesea separat în timpul jocurilor. Când cele două tabere se
întâlnesc, raţiunea se dă la o parte şi, adesea, rezultă violenţă.
Totuşi, pentru israeliţi, acesta nu era un joc. Viitorul şi supravieţuirea
lor păreau a fi ameninţate şi toţi au plâns. Trebuie să fi fost foarte mişcător
să vezi mii de oameni plângând împreună. Aici, Caleb, care de obicei pare
să stea în umbră, face un pas înainte.
2. Ce putem să învăţăm din cuvintele lui Caleb despre el şi despre încre-
derea lui în făgăduinţele lui Dumnezeu? Numeri 13,30
O informaţie poate să fie comunicată în multe feluri. Felul cum spu-
nem ceva este la fel de important ca lucrul pe care îl spunem. Caleb dă
dovadă de un caracter deosebit prin faptul că nu se ceartă şi nu insultă
cele zece iscoade lipsite de credinţă, nici nu mustră poporul pentru lipsa
lui de credinţă. El vorbeşte plin de curaj şi cheamă la încredere şi acţiune.
Cu toate acestea, oamenii nu vor să audă. Ei şi-au format o opinie şi au
încercat să-i omoare cu pietre pe Moise, Iosua şi Caleb.
3. Ce se întâmplă când Cuvântul lui Dumnezeu este respins şi se ajunge la
o interpretare greşită a „faptelor”? Numeri 14,1-10.20-24
Caleb trebuie să fi fost foarte dezamăgit. El văzuse ţara cea bună.
El a fost credincios şi pregătit să intre în ea. Totuşi, acum este nevoit să
rătăcească patruzeci de ani prin pustie, din vina celorlalţi. Cu toate aces-
tea, Caleb are un simţ puternic al apartenenţei şi îşi dă seama ce înseamnă
să fii o parte dintr-un întreg. El conduce prin exemplu şi încurajează. Ca-
leb nu se desparte de popor pentru a începe o mişcare nouă. Spiritul care
îl determină pe un om să plece pur şi simplu când apare un necaz sau o
lipsă de credinţă ar putea să fie un fenomen actual, dar nu este biblic. În
Caleb, noi vedem un om care rămâne implicat, chiar şi în timpul anilor de
pedeapsă, fără să manifeste un spirit de „V-am zis eu!”
În ce fel ai suferit din cauza alegerilor greşite ale altor oameni? Cum te-ai
purtat în situaţiile acestea?

30
 Comentarii pentru instructori

Studiul 2
Rezumat: Deşi a făcut parte din minoritatea celor care erau credincioşi
faţă de Dumnezeu, Caleb nu s-a abătut niciodată de la respectarea scopu-
rilor lui Dumnezeu şi a rămas un exemplu de credinţă şi ascultare.

PAŞII ÎNVĂŢĂRII
1. MOTIVEAZĂ!
Ideea centrală pentru creştere spirituală: Trebuie să învăţăm ca, atât
în vremuri bune, cât şi în vremuri grele, să privim cu ochii credinţei lumea
în care trăim.
Pentru instructor: Subliniază rolul credinţei de a ne ajuta să înţelegem
anumite situaţii şi să acţionăm corect.
Cu toţii ştim cât de greu este să ne păstrăm credinţa când vremuri-
le sunt grele şi când Dumnezeu pare să fie departe. În astfel de situaţii,
credinţa intră în conflict cu logica. Trebuie să ne păstrăm credinţa în
Dumnezeu şi în făgăduinţele Sale, chiar dacă nu avem niciun motiv să
credem sau să sperăm.
Timpul în care a trăit Caleb a fost altul. Dumnezeu tocmai îi condu-
sese pe israeliţi prin pustie, prin numeroase minuni şi manifestări zilnice
ale puterii Sale, culminând cu despărţirea apelor Mării Roşii. Puţini din-
tre noi au avut vreodată experienţa unor dovezi aşa de clare ale grijii şi
călăuzirii lui Dumnezeu. Prin urmare, pare aproape de neconceput faptul
că israeliţii au ajuns la concluzia că situaţia lor era disperată şi că s-au lăsat
copleşiţi de frică. Dar aşa au făcut! Caleb a fost unul dintre puţinii care
L-au crezut pe Dumnezeu pe cuvânt.
Probabil că israeliţii ceilalţi nu s-au considerat pesimişti, ci mai degrabă
realişti. Totuşi, din perspectiva experienţei lor recente, Caleb a fost cel
realist. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să fim suficient de realişti pentru a
crede în minunile Sale!
De discutat: Cei mai mulţi dintre noi credem că Dumnezeu poate să
ne ajute în dificultăţile vieţii, fie că sunt fizice, spirituale, financiare sau de
altă natură. Într-adevăr, cei mai mulţi dintre noi putem să indicăm multe
ocazii în care Dumnezeu ne-a ajutat în aceste domenii. Prin urmare, de ce
ne este, la fel ca israeliţilor din timpul lui Caleb, atât de greu să credem că
Dumnezeu ne va ajuta în viitor?
2. APROFUNDEAZĂ!
Pentru instructor: Subliniază faptul că Dumnezeu are planuri, iar
noi ocupăm un loc în planurile acestea. Într-un anumit sens, noi suntem

31
 Marţi, 5 octombrie Încrederea în făgăduinţele lui Dumnezeu
Studiul 2

Au trecut patruzeci de ani. Israeliţii au traversat Iordanul şi au ajuns

în Ţara Făgăduită. Ei se uitau la Ţara Făgăduită ca nişte oameni flămânzi
care se uită la o masă încărcată. În jurul focurilor de tabără, se discută
despre părţile cele mai bune din ţară şi cine urmează să le obţină. Cu
multă vreme înainte de intrarea în Ţara Făgăduită, Moise recunoscuse
deja posibilitatea luptelor interne şi lăsase îndrumări pentru împărţirea
ţării. Împărţirea ţării este menţionată în Iosua 14.
4. Care a fost cererea lui Caleb şi de ce crezi că a formulat-o? Ce ne spune
aceasta despre el şi credinţa lui? Iosua 14
În timp ce ţara este împărţită, Caleb face un pas în faţă şi, surprinzător,
cere un teritoriu. Şi nu un teritoriu pentru seminţia lui, ci pentru el însuşi.
La prima vedere, întâlnirea aceasta dintre Iosua şi Caleb, cei mai bătrâni
oameni din Israel, pare a fi o dovadă de lipsă de caracter. Chiar dacă
insistă cu privire la faptul că este puternic şi pregătit pentru război, Caleb
vrea de fapt să ceară împlinirea unei făgăduinţe care i-a fost făcută de
Dumnezeu.
Evident, lui Caleb nu-i este teamă să ceară împlinirea făgăduinţelor lui
Dumnezeu. Cererea lui Caleb nu este motivată de ambiţia egoistă. Prin-
cipiul „a lua pentru a da” este întipărit adânc în gândirea lui. Caleb nu
cere zonele cele mai frumoase şi mai roditoare, ci alege teritoriul locuit
de fiii lui Anac, de uriaşi. Adică cere un teritoriu care nu este cucerit încă.
Tocmai uriaşii aceştia îi făcuseră pe israeliţi să se teamă cu patruzeci de
ani înainte (Numeri 13,33).
Cu siguranţă, Caleb este nerăbdător să vadă că generaţia actuală nu
face greşelile părinţilor ei. El îşi demonstrează credinţa în Dumnezeu,
alegând teritoriul cel mai greu de cucerit, nu pe cel mai uşor.
Încă o dată, Caleb conduce prin exemplu. El este o parabolă vie. De
fapt, Caleb spune: „Dacă Dumnezeu poate să folosească unul dintre oa-
menii cei mai bătrâni pentru a-i alunga pe uriaşi, atunci voi, ceilalţi, nu
trebuie să vă temeţi. Dumnezeu poate să vă dea şi vă va da biruinţă”. Iosua
15,13.14 raportează biruinţa lui Caleb asupra lui Şeşai, Ahiman şi Talmai,
urmaşii lui Anac. Cei care îngroziseră o naţiune întreagă au fost învinşi de
un bătrân care s-a încrezut în puterea lui Dumnezeu.
Citeşte Iosua 14,14. Ce înseamnă a-I sluji Domnului cu toată inima? Ce
fel de lucruri din viaţa noastră ne fac să ne fie dificil, uneori, să-I slujim Dom-
nului cu toată inima?

32
 Comentarii pentru instructori

Studiul 2
atât scopul planurilor Sale, cât şi mijloacele prin care acestea sunt înde-
plinite. Uneori, noi împiedicăm sau întârziem împlinirea lor. Desigur, cu
toţii putem vedea când alţii împiedică sau întârzie împlinirea planului lui
Dumnezeu. Caleb ar fi fost cât se poate de îndreptăţit să se supere şi să
aibă resentimente faţă de ceilalţi israeliţi. Totuşi el nu s-a lăsat cuprins de
astfel de simţăminte. Nu avem nicio dovadă că ar fi simţit astfel. Ce ne
spune faptul acesta?
Comentariu biblic
I. Rătăcirea prin pustie
(Reciteşte împreună cu grupa Numeri 13,30; 14,20-24.)
Un lucru pe care aproape oricine îl ştie despre exodul israeliţilor din
Egipt este că au rătăcit timp de patruzeci de ani. Totuşi, în general, nu se
ştie că faptul acesta nu a fost necesar. Dacă tradiţiile cu privire la locul
acela sunt corecte, nu erau necesari patruzeci de ani pentru a traversa pus-
tia Sinai. Israeliţii nu au fost aşa de dezorientaţi, încât să se rătăcească pe
fâşia îngustă de deşert şi să aibă nevoie de patruzeci de ani pentru a găsi
drumul. Călătoria nu a fost dictată de preocuparea Bibliei pentru numărul
patruzeci, dar, dacă ar fi fost aşa, patruzeci de zile, de săptămâni sau de
luni ar fi fost suficiente.
Dumnezeu a fost suficient de pregătit să le dea Ţara Canaanului imediat.
Totuşi, israeliţii nu au crezut că era cu putinţă. Numai Caleb a răspuns cu
credinţă, spunând: „Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci
vom fi biruitori!” (Numeri 13,30). Ceilalţi priveau la dificultăţi şi le exage-
rau. Cei lipsiţi de credinţă, pesimiştii „realişti”, erau cei care vedeau nişte
uriaşi mitici proveniţi din povestiri ştiinţifico-fantastice numai pentru a
evita concluzia evidentă că Dumnezeu poate să facă tot ce a zis că va face.
De fapt, Dumnezeu Îşi demonstrase puterea de zece ori (Numeri
14,22), prin minuni care nu puteau fi contestate. Dumnezeu, care a avut
tot dreptul să-i pună la încercare, le-a îngăduit lor să-L pună pe El la în-
cercare de zece ori, umilind unul dintre imperiile cele mai mari din lumea
antică. Dar ei tot nu au crezut în capacitatea Lui de a le da ţara pe care
le-a făgăduit-o încă din timpul lui Avraam. Când le-a fost dată posibili-
tatea de a alege între a se încrede în Dumnezeu şi a se învârti decenii în
şir în jurul aceloraşi locuri pustii şi stâncoase, ei au ales varianta a doua.
Pentru că ştim finalul, nouă ne este uşor să-i ridiculizăm pe israeliţi.
Dar ce putem spune despre noi? De câte ori, deşi ştiam că Dumnezeu
doreşte să facă ceva anume, ceva diferit şi mai bun pentru noi, nu ne-am

33
 Miercuri, 6 octombrie Moştenirea
Studiul 2

În anumite culturi, vârsta înaintată este respectată, şi bătrânii sunt bine

integraţi în societate şi căutaţi pentru sfat şi înţelepciune. În altele sunt
consideraţi neproductivi şi sunt ignoraţi şi marginalizaţi. Cea de-a doua
concepţie pare să se extindă. Caleb oferă un exemplu minunat de felul în
care este tratat cineva aflat la o vârstă înaintată.
Caleb evită extremele specifice bătrâneţii. El nu-şi permite să fie in-
timidat din cauza vârstei şi nu renunţă la viaţă. El nu îşi foloseşte vârsta
ca scuză pentru a nu se implica în societate, nu se agaţă de poziţia lui şi
nici nu consideră orice încercare a celor mai tineri de a conduce drept o
ameninţare personală.
5. Ce spune Psalmul 92,12-15 despre vârsta înaintată?
S-a spus că Dumnezeu nu are nepoţi. Cât timp rămâne doar „Dumnezeul
părinţilor mei”, El nu are nimic de-a face cu mine, personal. Caleb ştie că fie-
care generaţie trebuie să aibă o experienţă proprie cu Dumnezeu. Israeliţii
nu puteau să trăiască de pe urma minunilor din Egipt şi nici din experienţa
părinţilor lor în pustie. Caleb consideră că este datoria lui să creeze un mediu
în care generaţia mai tânără să facă primii ei paşi în credinţă.
6. Ce fel de experienţă favorizează Caleb şi acum? Judecători 1,12.13
Seminţia lui Iuda îşi ia în stăpânire teritoriul. Iuda şi Simeon cooperează
în credinţă în scopul de a face binele, pe baza făgăduinţelor lui Dumne-
zeu. Totuşi, când ajung în faţa unei cetăţi întărite, Chiriat-Sefer (vers. 12),
se confruntă cu o dificultate teribilă. Ştim din arheologie că sistemele de
fortificaţie din Epoca târzie a Bronzului din Palestina erau sofisticate. Dar
Caleb nu se gândeşte la ziduri, ci vede o ocazie de creştere. Aici, se poate
cere împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu şi se poate câştiga biruinţa.
Caleb adresează o încurajare minunată. Cine va cuceri cetatea va ajunge
ginerele lui. Otniel, nepotul lui Caleb (Judecători 1,13), acceptă provoca-
rea, iar Dumnezeu îi dă biruinţa. Prin grija lui Caleb, se naşte un nou erou.
Investiţia lui Caleb va aduce dividende bogate în anii de mai târziu. Dum-
nezeu urma să-l folosească pe acest tânăr, făcând din el primul judecător şi
eliberator al lui Israel (Judecători 3,7-11).
S-au schimbat atitudinile tale pe măsură ce te-ai maturizat? Ce ai învăţat
din simplul fapt de a avea mai mulţi ani de experienţă? Cum poţi evita să laşi
anii să te adâncească şi mai mult în obiceiurile şi atitudinile tale greşite?

34
 Comentarii pentru instructori

Studiul 2
întors la lucrurile pe care le ştiam şi care ne făceau să ne simţim „în si-
guranţă”, la vicii pe care am dorit să le înlăturăm, dar nu chiar acum? De
câte ori nu am refuzat să creştem spiritual, pentru că nu am vrut să ne
asumăm responsabilitatea care vine odată cu creşterea aceasta? De câte
ori nu am refuzat o relaţie cu adevărat strânsă cu Dumnezeu, pentru că
nu am ştiut sigur ce anume ne va cere El sau cum vor reacţiona ceilalţi
oameni? Oare nu sunt acestea la fel ca locurile stâncoase, care ajung ne-
atractive după ce le înconjori de cinci sute de ori?
De discutat: Dumnezeu ne dă şansa de a merge într-un loc nou şi de
a fi oameni noi, aşa cum a făcut cu israeliţii. Ce ne împiedică să cerem
împlinirea făgăduinţei pe care ne-a adresat-o? Cum putem să dăm la o
parte piedicile şi să obţinem lucrurile mai bune pe care Dumnezeu le are
pentru noi?

3. APLICĂ!
Pentru instructor: Evidenţiază faptul că, deşi viaţa este o luptă, deşi
există oameni care nu doresc ce este mai bine pentru noi şi există lupte
care ne istovesc, Dumnezeu ne vrea binele în toate situaţiile.
Întrebări pentru meditaţie
Strict definită, o minune este o intervenţie perceptibilă ce contravine
legilor naturii, care poate să aibă loc prin intervenţia directă a lui Dum-
nezeu, prin intermediul unei persoane sfinte sau printr-un „făcător de mi-
nuni”. Ai avut experienţa unor minuni sau a intervenţiei divine? Cum ţi-a
afectat viaţa din acel moment?
Întrebări aplicative
1. Viaţa este plină de pericole şi de posibile urmări rele. Prin urmare,
este numai firesc să luăm în considerare astfel de posibilităţi şi să facem
planuri pentru scenariile cele mai rele cu putinţă. Pe de altă parte, Biblia
ne avertizează direct şi indirect în privinţa îngrijorărilor (Psalmi 37,1.5;
91,1.2). Care este deosebirea dintre îngrijorare şi prevedere? Având în
vedere că îngrijorarea este atât o emoţie, cât şi un obicei, cum putem să ne
stăpânim tendinţa de a ne îngrijora? Ce pierdem când ne lăsăm cuprinşi
de îngrijorare? Care este rădăcina îngrijorării? Cum putem să ne eliberăm
de necredinţă?
2. O extremă a înclinaţiei de a ne îngrijora şi de a ne aştepta doar la ce
este mai rău – până acolo încât Îl lăsăm pe Dumnezeu în afara ecuaţiei –

35
 Joi, 7 octombrie Bunăvoinţa de a da
Studiul 2

7. Ce ni se mai spune despre caracterul lui Caleb? Judecători 1,14.15

______________________________________________________________
Moştenirea era foarte importantă pentru israeliţi. A fi proprietarul
unui teritoriu pe care să-l laşi moştenire era considerat un mod de a te
asigura că neamul tău nu va pieri. De fapt, acest lucru a fost aşa de impor-
tant, încât au fost date legi detaliate pentru găsirea unui moştenitor, dacă
un om murea fără copii, aşa încât cineva să preia numele celui decedat şi
să continue perpetuarea neamului lui (vezi legile leviratului din Deute-
ronom 25,5-10).
La vârsta sa, Caleb ar fi trebuit să se gândească serios la moştenitori.
În rapoartele genealogice ulterioare, Caleb este arătat ca având fii. El ar
fi trebuit să fie dornic să le lase cât mai mult cu putinţă. Deoarece Acsa
era fiica lui, orice teritoriu care i-ar fi fost dat ei ar fi ieşit efectiv din pro-
prietatea familiei lui Caleb şi ar fi ajuns o parte din proprietatea soţului
ei. Nu ştim exact ce a determinat-o pe Acsa să ceară un teren, dar ştim că
refuzul ar fi fost de înţeles şi conform cu normele sociale de protejare a
moştenirii.
Surprinzător, Caleb îi dă nu numai un teren, ci şi izvoare. Şi nu doar un
izvor, ci atât izvoarele de sus, cât şi izvoarele de jos.
Generozitatea are efect în ambele direcţii. În Proverbe 11,25, se spune
că „Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el”.
Faptul că nu suntem gata să dăruim cu generozitate este un semn, proba-
bil, că încă nu am primit.
8. Ce implicaţii are istoria aceasta pentru viaţa noastră spirituală în dome-
niul iertării, de exemplu? Matei 6,15 şi 18,21-35
______________________________________________________________
Putem să dăm numai ce avem. Dacă nu suntem în stare să iertăm,
atunci este un semn sigur că nu am cerut iertarea lui Dumnezeu pentru
noi înşine. Caleb primise binecuvântări de la Dumnezeu şi era fericit să le
împărtăşească. El a arătat o modalitate de a fi generos care a trecut din-
colo de normele sociale din timpul lui.
Cât de generos eşti cu ce ai? Pe măsură ce ai mai mult, eşti mai doritor să
împarţi cu alţii sau tinzi să aduni pentru tine? Cum poţi să înveţi să fii mai
doritor să dăruieşti din ce ai pentru a le face bine altora?

36
 Comentarii pentru instructori

Studiul 2
este văzută foarte clar în comportamentul celorlalte iscoade din experienţa
lui Caleb. Totuşi există posibilitatea de a greşi în sensul de a nega reali-
tatea şi dificultăţile viitoare. Aceasta este încumetare. Cum putem să fa-
cem deosebire între încumetare şi credinţă, îndeosebi când alţii ar putea
încerca să ne prindă în capcana învinovăţirii, determinându-ne să alegem
o cale sau să facem lucruri despre care simţim că nu sunt înţelepte?

4. ILUSTREAZĂ!
Pentru instructor: Activitatea următoare are scopul de a evidenţia fap-
tul că Dumnezeu ne vrea binele în orice necazuri sau temeri cu care ne
confruntăm acum sau în viitor.
Împarte fiecărui membru din grupă câte un bileţel. Adu o cutie sau un
alt vas de mărime medie.
Menţionează faptul că toţi avem temeri şi griji cu privire la lucrurile
care ar putea să se întâmple sau ar putea să nu se întâmple sau care ar
putea să nu fie în cele din urmă aşa cum ne aşteptăm şi sperăm noi. Cere
fiecărui membru să scrie anonim un lucru de care se teme sau de care
este îngrijorat. Adună toate bileţelele în cutie. Apoi, invită grupa să se
roage pentru conţinutul cutiei, fără a preciza lucrurile scrise pe bileţele.
Instructorul poate să se roage el însuşi sau poate să solicite participarea
membrilor din grupă. După aceea, aruncă sau distruge bileţelele aşa cum
doreşti.
Ca activitate alternativă, puteţi să faceţi acelaşi exerciţiu fără a avea
nevoie de materiale. Invită-i pe membrii grupei să construiască o cutie
imaginară pentru îngrijorări. Apoi, cere-le să îşi imagineze că scriu
îngrijorările pe un bileţel şi îl pun în cutie. Cere-le să-şi imagineze că în-
chid cutia şi o ard, până când nu mai rămâne nimic. Spune-le că acesta
este lucrul pe care Dumnezeu vrea să îl facem cu îngrijorările noastre.
Invită-i să construiască în mintea lor această cutie pentru îngrijorări ori
de câte ori se simt cuprinşi de teamă şi să se roage ca Dumnezeu să le dea
puterea de a-şi pune îngrijorările înăuntru şi de a închide cutia. Adu-le
aminte să se roage şi să nu uite că Dumnezeul nostru este „un foc mistu-
itor” şi că El va arde complet cutia şi conţinutul ei.

37
 Vineri, 8 octombrie Studiu suplimentar
Studiul 2

„El [Caleb] şi Iosua fuseseră singurii dintre iscoade care aduseseră

un raport bun [despre Canaan] şi îmbărbătaseră poporul să meargă să-l
cucerească… Îndurase împreună cu poporul său îndelungata călătorie
prin pustie şi avusese, în felul acesta, parte de dezamăgirile şi durerile
celor vinovaţi. Cu toate acestea, nu se plângea, ci preamărea îndurarea lui
Dumnezeu care îl ocrotise prin pustie, în timp ce fraţii lui mureau. Prin
toate oboselile, primejdiile şi molimele din timpul călătoriei prin pustie
şi anii de lupte, de când intrase în Canaan, Domnul îl păstrase în viaţă.
Acum, când era în vârstă de peste optzeci de ani, puterea nu îi slăbise. El
n-a cerut pentru sine un ţinut gata cucerit, ci pe acela despre care iscoadele
spuseseră, în mod deosebit, că nu poate fi cucerit. Cu ajutorul lui Dumne-
zeu avea să smulgă cetăţile acelea chiar din mâna uriaşilor în faţa cărora
credinţa lui Israel se clătinase. Nu dorinţa după onoare sau mărire a inspi-
rat cucerirea lui Caleb. Bătrânul şi viteazul luptător dorea să dea poporu-
lui o pildă care să-L onoreze pe Dumnezeu şi să încurajeze seminţiile să
supună pe deplin pământul pe care părinţii lor îl consideraseră de ne-
cucerit.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 512, 513

Întrebări pentru discuţie

1. Şi noi suntem bombardaţi continuu de „fapte” care sunt interpretate
contrar credinţei noastre. Observaţi că termenul-cheie este „interpre-
tate”. Cum putem să înfruntăm aceste interpretări, fără să ne facem de
ruşine şi, în acelaşi timp, să ne păstrăm integritatea?
2. Felul în care „interpretăm faptele” nu este întotdeauna corect. De
exemplu, noi ne uităm la materie şi o vedem ca fiind solidă, şi totuşi,
în realitate, ea este aproape în totalitate un spaţiu gol. Ni se pare că
pământul este nemişcat, chiar dacă el se mişcă foarte repede prin
spaţiu. Există unde sonore care poartă tot felul de sunete pe care nu
putem să le auzim. Ce putem învăţa de aici despre „a trăi prin credinţă,
nu prin vedere”?
3. Cum putem, folosind exemplul vieţii lui Caleb, să-i ajutăm pe noii cre-
dincioşi, pe tineri şi pe copii să crească pentru a ocupa poziţii de con-
ducere şi responsabilitate în biserica noastră?
4. Caleb a rămas cu poporul său, chiar şi când acesta s-a făcut vinovat de
păcate grele şi greşeli mari. Ce lecţii învăţăm de aici noi, ca adventişti
de ziua a şaptea?

38
 VEŞTI MISIONARE 9 octombrie
Puţină bunătate
Jyoti locuia într-un sătuc din vestul Indiei. Era cunoscută pentru
bunătatea şi dărnicia ei. Deşi era săracă, îşi ajuta totdeauna vecinii.
Soţul ei era dependent de jocurile de noroc şi îşi risipea acolo tot
câştigul. Familia trăia din banii câştigaţi de Jyoti, care muncea cu ziua.
Ea se ruga mereu la zei şi le cerea să îl ajute pe soţul ei să renunţe la
jocurile de noroc. A făcut pelerinaje şi a promis să facă fapte mari, dacă
zeii îl ajută pe soţul ei să se lase de acest viciu. Dar, nicio schimbare. Une-
ori, doborâtă de necazuri, îl certa când se întorcea acasă noaptea târziu,
beat şi fără bani.
Jyoti îi mai lăsa pe copii să meargă la adunările creştinilor din sat.
Se gândea că poate aşa vor duce o viaţă mai bună. Copiilor le plăcea la
biserică şi adeseori povesteau bucuroşi ce învăţaseră. Jyoti îi asculta şi se
întreba dacă Dumnezeul creştinilor ar putea să-l schimbe pe soţul ei.
Într-o zi, ajunsă la disperare din cauza situaţiei din familie, Jyoti s-a
dus la pastorul adventist şi i-a cerut să se roage pentru soţul ei. Pastorul
s-a rugat pentru ea şi nevoile familiei ei, apoi a sfătuit-o cu blândeţe să fie
amabilă cu soţul ei.
– Dacă vine acasă flămând, dă-i să mănânce fără să te plângi. Zâm-
beşte-i şi spune-i bun venit.
Jyoti a acceptat sfatul. Apoi, pastorul a invitat-o să participe la evan-
ghelizarea pe care o susţinea şi ea a venit cu copiii ei, seară de seară. I-a
spus pastorului că încerca să-i arate mai multă dragoste soţului şi că se
ruga la Dumnezeu să-i dea o fire mai plăcută.
Treptat, soţul ei a început să iasă mai rar cu prietenii la jocuri de noroc
şi, după un timp, a renunţat complet. Evanghelizarea era spre sfârşit când
Jyoti i-a spus pastorului că soţul ei renunţase de jocurile de noroc.
Apoi, soţul ei a cerut studii biblice şi acum Îl laudă pe Dumnezeu pen-
tru că l-a ajutat să îşi învingă obiceiul şi pentru că i-a salvat familia.
Darurile de astăzi sunt pentru evangheliştii laici care lucrează în satele
din India şi pentru construirea de biserici pentru noii credincioşi din acele
locuri.

172