ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

INSTITUTUL DE ISTORIE, STAT ŞI DREPT

CENTRUL STAT ŞI DREPT
SECŢIA DREPT INTERNAŢIONAL ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE

CU TITLU DE MANUSCRIS
C.Z.U. 341.43 (478) (043.3)

TUDORICĂ VALENTIN

AZILUL POLITIC ŞI EXTRĂDAREA ÎN DREPTUL

INTERNAŢIONAL

SPECIALITATEA : 12.00.10- DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC

Autoreferat
al tezei de doctor in drept

CHIŞINĂU, 2006
 Teza a fost elaborată în Secţia Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale,
Centrul Stat şi Drept a Institutului de Istorie, Stat si Drept al Academiei de
Ştiinţe a Moldovei

Conducător ştiinţific: OLEG BALAN

doctor in drept, conferenţiar universitar, Academia de
Administraţie Publică pe lângă Preşedintele Republicii
Moldova

Referenţi oficiali : 1. FLORIAN COMAN

doctor în drept, profesor universitar, Bucureşti, România.

2. DIANA SÎRCU.
doctor în drept, conferenţiar universitar, Universitatea de
Stat din Moldova.

Susţinerea va avea loc la 16 decembrie 2006, ora 11.00, în şedinţa Consiliului

Ştiinţific Specializat DH 15-12.00.10-14, din cadrul Institutului de Istorie, Stat şi
Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (MD, 2001, Republica Moldova,
municipiul Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 1, etajul IV, biroul 408).

Teza de doctorat şi autoreferatul pot fi consultate pe pagina WEB a

C.N.A.A.(http://www.cnaa.acad.md), la Biblioteca Ştiinţifică Centrală a Academiei
de Ştiinţe a Moldovei şi la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova.

Autoreferatul a fost expediat la 7 noiembrie 2006.

Secretar ştiinţific
al Consiliului Ştiinţific Specializat
Natalia Chritoacă
doctor în drept

Conducător ştiinţific
Oleg Balan
doctor în drept, conferenţiar universitar

Autor
Valentin Tudorică

1
 I. CARACTERISTICA GENERALĂ A TEZEI

Actualitatea şi gradul de studiere a temei investigate. Azilul politic şi

extrădarea in dreptul internaţional sunt aspecte cu un pronunţat caracter de
actualitate, impus de situaţia internaţională din ultimul secol şi în special de
evoluţia fenomenului de după destrămarea lagărului socialist, dar nu numai.
Fenomenul care a declanşat deplasări masive de persoane a avut cauze multiple,
printre care cele mai importante au fost cele generate de crizele economice şi
conflictele militare care au zguduit omenirea în decursul istoriei.
Având în vedere nivelul de dezvoltare economică, socială şi politică, zona
în care ne aflăm a constituit în toată perioada secolului XX şi începutul secolului
XXI, o destinaţie predilectă pentru mari mase de oameni. Tocmai datorită acestui
amplu fenomen, am apreciat ca deosebit de importantă abordarea instituţiilor
azilului politic şi ale extrădării, pentru a realiza diferenţierea acestora faţă de alte
forme ale migraţiei sau de instituţia refugiatului.
Deoarece facem parte din acest spaţiu, nici R. Moldova şi nici România
nu au fost ocolite de prezenţa solicitanţilor de azil în diferitele situaţii de criză ce
au apărut în imediata lor apropiere sau în zone mai îndepărtate şi în consecinţă, au
fost puse în faţa unor situaţii deosebit de complexe care necesitau o soluţionare
urgentă.
Din păcate, au existat şi momente în care mecanismele juridice şi
instituţionale ce ar fi trebuit puse în mişcare nu au funcţionat corespunzător, dar în
general cele două state s-au achitat onorabil de sarcina ce le-a revenit în baza
înţelegerilor universale sau europene la care sunt parte; complexitatea acestora a
ridicat însă numeroase probleme, atât teoreticienilor cât şi practicienilor.
Fără să facem un istoric al acestor momente, ţinem să amintim doar câteva
din cele mai complexe situaţii care au impus ţărilor noastre o implicare profundă în
soluţionarea problemei solicitanţilor azilului politic:
- criza greacă din perioada postbelică, care a culminat cu războiul civil ce
a generat emigraţia masivă a foştilor comunişti greci;
- criza chiliană, produsă după lovitura militară ce a dus la răsturnarea de
la guvern a lui Salvador Allende;
- criza jugoslavă, care s-a derulat în două etape importante, astfel:
- cea care a vizat conflictul din Bosnia-Herţegovina;
- cea care a vizat conflictul din Kosovo.
- criza transnistreană.
Am reamintit aceste momente tocmai în ideea de a scoate în relief atât
actualitatea fenomenului în sine, dar şi pe cea a necesităţii efectuării unor studii
aprofundate şi sistematice legate de aspectele pe care le cuprinde, asupra cadrului
legislativ existent la nivel universal şi european precum şi a celui intern. Totodată,
pe lângă cercetarea legată de trendul acestui fenomen şi a cadrului legislativ
existent, o preocupare semnificativă trebuie să fie orientată atât pe aspectele
teoretice care stau la baza acestei instituţii, cât şi pe analizarea eficientei
instituţiilor create în acest scop şi spre cunoaşterea nevoilor de modernizare ale

2
acestora, în strânsă legătură cu tendinţele de creştere sau diminuare a valurilor de
refugiaţi.
Cu toate că vizează doar cadrul juridic şi instituţional elaborat până în
acest moment, acest studiu trebuie să ţină cont de evoluţia istorică şi politică a
zonelor ce furnizează refugiaţi, de atitudinea marilor puteri faţă de acest fenomen
şi nu în ultimul rând, de tendinţele de implicare tot mai activă a numeroase state cu
sisteme democratice stabile, ce şi-au manifestat în mai multe rânduri eficienţa în
sprijinirea azilanţilor şi în combaterea sistemelor politico-juridice ce au generat ca
fenomen azilul politic.
Actualitatea cercetării acestei instituţii rezidă şi din faptul că, tot mai
multe state îşi manifestă ataşamentul faţă de dreptul natural al individului de a-şi
afirma convingerile politice, precum şi tendinţa de a stopa din evoluţia lor
atitudinea guvernelor antidemocratice, a sistemelor absolutiste şi a normelor
juridice ce le deservesc; asemenea manifestări au fost întâlnite la finele secolului
XX şi începutul secolului XXI în fosta Jugoslavie, Austria, Afganistan sau Irak.
Dacă intervenţiile din cele trei state guvernate de sisteme totalitare erau previzibile,
atitudinea U.E. şi a SUA în cazul instaurării guvernării de extremă dreaptă condusă
de Jorg Heider a fost o surpriză totală pentru mai mulţi analişti, dar considerăm că,
a constituit o dovadă certă a faptului că, lumea democrată este hotărâtă să nu mai
tolereze nici un sistem antidemocratic, generator de încălcări sistematice ale
drepturilor omului şi în consecinţă se impune acordarea unei atenţii sporite
pregătirii normelor şi instituţiilor care să ajute la o asemenea stare de lucruri,
printre care se numără şi cea a acordării azilului politic celor ce înţeleg să nu se
mai plece în calea absolutismului şi despotismului, chiar şi în formele moderne în
care s-a manifestat în ultimii ani.
Dacă ne referim la gradul de investigare, ţinem să precizăm că, instituţia
al cărui studiu l-am abordat a constituit o prioritate pentru foarte puţine lucrări.
Cele mai frecvente, rezumându-se doar la prezentarea şi analizarea pe scurt a
normelor universale şi europene în materie, fără să procedeze la o abordare
complexă a fenomenului.
Astfel, în lucrarea Drept Internaţional Public care are ca autori pe
Dumitra Popescu, Adrian Năstase si Florian Coman, la pag. 139 se arată că „prin
azil in dreptul internaţional, se înţelege dreptul unui stat suveran de a acorda
intrarea şi stabilirea pe teritoriul său a unor persoane străine, urmărite in ţara lor
pentru activitatea politică, ştiinţifică, religioasă, etc., care nu este in concordanţă
cu normele juridice interne, contravine ordinii de drept a statului respectiv”
Un merit aparte in dezvoltarea acestui concept îl are Victor Duculescu,
care în lucrarea Instituţii de drept public si relaţii internaţionale in dinamică
precizează că, „instituţia drepturilor omului, care include şi dreptul la azil, este o
instituţie deosebit de complexă, ce ţine de ordinea juridică internă, cât şi de cea
internaţională”. În continuare acesta susţine că „el generează un ansamblu de
drepturi si libertăţi si obligaţii, ale oamenilor unii faţă de alţii, ale statelor de a
apăra şi promova aceste drepturi, ale întregii comunităţi internaţionale de a
veghea la respectarea lor”.

3
 Dezvoltând această abordare, profesorul Gheorghe Moca, sublinia in
cursul sau de Drept internaţional public că „….. suveranitatea naţională încetează
să mai păstreze un caracter rigid de izolare a individului faţă de dreptul
internaţional, căpătând transparenţa care permite, prin acordul statelor, legătura
între persoana fizică si normele juridice internaţionale”.
Mai mult, profesorul Marţian Niciu aprecia că, dreptul internaţional,
implicit şi dreptul la azil „se va afirma in viitor ca drept al omului, nu numai al
statelor”.
Se poate observa din cele prezentate mai sus că, instituţia azilului
întruneşte abordări diferenţiate, tendinţa fiind aceea de transfer a dreptului suveran
al statului, către drepturile omului, prin care se poate ajunge la beneficiul statutului
de azilant.
Cele mai multe documente elaborate în materie aparţin Institutului Român
pentru Drepturile Omului dar de cele mai multe ori nu fac altceva decât să prezinte
normele universale şi europene în materie, fără să facă o analiză a modului în care
acestea sunt cuprinse în normele interne sau asupra modului în care sunt aplicate.
Încercări de analiză mai detaliată a instituţiilor azilului şi extrădării găsim mai
recent în cuprinsul unor lucrări elaborate de Gheorghe Iancu, Vasile Drăgoi,
Corneliu Alexandru, Mihai Delcea, Alexei Potîngă, Gheorghe Costachi, Alexandru
Burian, ş.a., dar nici una dintre lucrările elaborate de aceştia nu tratează în mod
distinct azilul politic sau extrădarea şi nici una nu încearcă să găsească căile de
soluţionare a problematicii complexe cu care se confruntă cele două instituţii.
Astfel Gheorghe Iancu vine şi abordează problema azilului în comparaţie
cu cea a refugiatului sau a străinului, precizând că „azilul este o măsură de
protecţie care se acordă azilantului sau urmează să se acorde solicitantului de
azil”. Tot aceasta dă azilului un dublu sens şi anume, îl defineşte ca fiind „locul,
suprafaţa sau teritoriul unde o persoană nu poate fi prinsă de urmăritori” şi de
„protecţie a persoanei faţă de urmăritori”.
Referindu-se la instituţia azilului in lucrarea Migraţia si Azilul, Vasile
Drăgoi şi Corneliu Alexandru, apreciază că, acesta „este un drept recunoscut
exclusiv persoanelor care nu au cetăţenia statului care îl acordă, indiferent dacă
au sau nu cetăţenia unui stat.”
În R. Moldova, Oleg Balan si Eduard Serbenco, în lucrarea Drept
internaţional public, scot în evidenţă că „fiecare persoană are dreptul de a solicita
azil în alte state”, dar şi dreptul statelor ca „în virtutea suveranităţii lor, să
stabilească în legislaţia naţională atât principiul, cât şi ordinea de acordare a
azilului”. Privind evoluţia acestui concept, Alexei Potângă şi Gheorghe Costachi
precizează in lucrarea Asigurarea drepturilor omului in lume că „importanţa
Convenţiei europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale este acum mai pertinentă ca oricând, întrucât în multe parţi ale
lumii, continuă să aibă loc violări ale drepturilor omului, fapt ce cauzează apariţia
unui număr impunător de refugiaţi”.
Într-un studiu care viza Unele consideraţii cu privire la noţiunea de azil în
dreptul internaţional, Alexandru Burian, Diana Cucoş şi Nicoleta Gabi Pintilei,

4
apreciau dreptul la azil „ca fiind consecinţa unei manifestări unilaterale a statelor,
persoanele fizice neputând invoca acest drept” şi că, doar „statele apreciază
oportunitatea acordării unui asemenea drept”. Totodată, aceştia apreciază că,
„această instituţie include implicit dreptul statelor de a refuza extrădarea acestor
persoane”.
După cum se poate observa abordările pe care le fac diferitele studii sau
tratate de drept internaţional public sau de drepturile omului, sunt în general
succinte alocându-se doar spaţii limitate acestor instituţii de drept internaţional.
Acestea sunt de cele mai multe ori legate sau incluse în regimul juridic al străinilor
şi tratate foarte sumar, fără să se facă o distincţie clară între regimul străinilor,
fenomenul migraţiei si instituţia azilului.
Privitor la abordările legate de instituţia extrădării, printre cele mai
relevante le găsesc pe cele ale lui Vasile Dobrinoiu si William Brânză în cursul
Drept Penal, unde aceştia apreciază extrădarea ca fiind „un act bilateral intervenit
între două state în baza căruia un stat pe al cărui teritoriu s-a refugiat un infractor
sau un condamnat, îl remite la cererea altui stat pentru a fi judecat sau pus să
execute pedeapsa la care fusese condamnat …..”. De asemenea este de evidenţiat
faptul că, aceştia scot în relief „caracterul subsidiar al legii interne faţă de
convenţiile internaţionale sau declaraţiile de reciprocitate”.
Alăturat acestei opinii, ne-am oprit si asupra celor afirmate de Matei
Basarab, in lucrarea Drept Penal, unde defineşte instituţia extrădării ca fiind „un
act juridic internaţional bilateral, care constă în acceptarea remiterii unui
infractor de către statul solicitant, in vederea judecării sau pentru a executa o
pedeapsa”.
Pornind de la aceste aprecieri, studiul în sine realizează o prezentare
detaliată a modului în care este legiferată instituţia extrădării, cu ample referiri la
modul în care acestea sunt influenţate de Convenţiile internaţionale sau tratatele
bilaterale în materie.
În ultima perioadă, tratarea problemelor azilului politic şi a extrădării, au
stat din ce în ce mai mult în atenţia specialiştilor deoarece s-a constatat că, există
numeroase situaţii când normele şi instituţiile create nu puteau soluţiona
diversitatea problemelor pe care acestea le generau, atât la nivelul juriştilor cât şi a
aparatului administrativ sau a structurilor politice şi se atestă mai multe abordări
incomplete sau contradictorii ce se impun a fi clarificate.

Scopul şi obiectivele tezei. Având drept suport cele enumerate mai sus,
ţinem să precizăm că, teza şi-a propus următoarele scopuri:
- evidenţierea cadrului teoretic şi structural al normelor si
instituţiilor existente în materia azilului politic şi a extrădării,
analiza eficienţei acestora în contextul evoluţiei actuale a
fenomenului, având în vedere tendinţele tot mai pronunţate de
control pentru diminuarea efectelor pe care acestea le generează,
conturarea tendinţelor de dezvoltare a celor doua instituţii, în
contextul unei U.E. lărgite.

5
 Pornind de la acestea, ne propunem următoarele obiective:
- definirea conceptului de azil si a celui de extrădare, având în
vedere o clarificare şi diferenţiere faţă de toate celelalte instituţii
specifice acordării unei forme de protecţie;
- prezentarea evoluţiei istorico-juridice a celor două instituţii de
drept internaţional şi precizarea tendinţelor de dezvoltare a
acestora la etapa actuală;
- evidenţierea golurilor legislative şi instituţiilor în conceperea unor
propuneri de lege ferenda sau proiecte instituţionale, menite să
contribuie la umplerea acestora;
- crearea unor instrumente eficiente necesare atât teoreticienilor, cât
şi practicienilor ce abordează această tematică, necesare în
soluţionarea gamei deosebit de complexe cu care vin în contact, în
legătură cu acordarea azilului politic şi extrădarea;
- efectuarea unei analize a normelor existente în plan intern, a
instituţiilor create şi a modului în care îşi găsesc reflectarea în
realităţile existente la momentul actual;
- realizarea unui studiu comparativ al acestor norme, legat de
prevederile documentelor regionale şi internaţionale în materie,
asupra necesităţii eficientizării lor şi asupra perspectivei pe care
va trebui s-o ofere ţările noastre, ca o consecinţă a poziţiei lor
geostrategice şi a alianţelor în care tind să se integreze;
- evidenţierea şi analiza unor aspecte legate de practica în materie,
corelate cu cele mai complexe momente ce au vizat acordarea
azilului politic şi extrădarea, cu posibilităţi de exploatare într-o
viitoare muncă de legiferare;
- analiza aquis-ului comunitar în materie şi trasarea imperativelor
pe linie normativă şi instituţională, legate de eficientizarea
gestionarii celor doua instituţii în perspectiva integrării europene.

Suportul tehnico- ştiinţific şi metodologic al investigaţiilor. Constă în

folosirea mai multor metode, inclusiv cea comparativă, utilizându-se atât date
cuprinse în normele internaţionale în materie, cât şi unele opinii privind tendinţele
în această materie. Metoda analizei comparative este combinată în această lucrare
cu date şi informaţii puse la dispoziţie de persoane cu o vastă experienţă practică în
acest domeniu, care a fost exploatată în scopul definirii unor noi puncte de vedere
care să constituie viitoare instrumente de lucru în mâna celor care abordează
această problematică. Totodată s-a căutat să se dea o interpretare actuală normelor
mai vechi şi s-a urmărit elaborarea unor propuneri de lege ferenda care să acopere
deficitul legislativ în materie.
Totodată trebuie menţionată şi utilizarea ca bază ştiinţifică a lucrărilor
savanţilor şi specialiştilor în drept internaţional public din R. Moldova şi România,
dar şi din zona U.E., cum ar fi: Alexandru Burian, Dumitru Mazilu, Oleg Balan,

6
Victor Duculesdu, Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Marţian Niciu, Eduard
Serbenco, Ann Dummett, Iancu Gheorghe, Florian Coman, Ion Diaconu, Lammy
Betten, Mihai Delcea, Arthur Lewis, Moca Gheorghe, Augustin Fuerea, Costică
Bulai, Matei Basarab, ş.a..

Noutatea ştiinţifică. Unul dintre elementele de noutate ale prezentei

lucrări îl constituie faptul că, tema abordată este de o stringentă actualitate, datorită
numeroaselor crize ce au avut loc în ultimii ani pe aproape toate continentele lumii,
situaţii ce au generat valuri mari de refugiaţi, care au creat probleme extrem de
mari guvernanţilor şi tuturor celor puşi să gestioneze asemenea crize, demonstrând
necesitatea abordării instituţiilor azilului politic şi a extrădării cu mai mult interes
şi profunzime.
Modul în care a fost concepută lucrarea, ce asigură o tratare complexă a
instituţiilor azilului şi extrădării, pornindu-se de la o apreciere istorico-juridică a
evoluţiei lor şi mergând până la analiza de detaliu a nivelului la care acestea au
ajuns în prezent, precum şi a modului în care funcţionează instituţiile menite să le
gestioneze, poate fi apreciat ca unic în literatura de specialitate din domeniu, atât
prin amploare cât şi prin volumul bogat de informaţii tratate în mod analitic.
Totodată, prin abordarea realizată, au fost scoase în relief şi analizate
mare parte dintre componentele juridice ale instituţiei azilului şi extrădării, dându-
se pentru prima oară specialiştilor în materie posibilitatea analizării acestor
instituţii în mod distinct urmărindu-se eliminarea numărului mare de confuzii sau
interpretări eronate; s-a pornit de la o delimitare clară a conceptelor şi s-a mers
până la cele mai complexe elemente de structură şi a mecanismelor care le asigură
funcţionarea, atât în plan teoretic, cât şi procedural, creându-se totodată baza unui
studiu de sine stătător în domeniu, cu o amplitudine mai mare, care să poată
asigura analiza tuturor componentelor, condiţiilor şi caracteristicilor acestor
instituţii.
Având în vedere cele de mai sus apreciem că, s-a reuşit pentru prima dată
realizarea unei delimitări clare între instituţia refugiatului şi cea a azilantului, cu
ample referiri şi la celelalte instituţii care concură la atingerea scopurilor finale; s-
au conturat o serie de propuneri de lege ferenda pentru modificarea actualelor
norme în materie, accentuându-se necesitatea introducerii definiţiilor sau a
clarificării lor, acolo unde ele există. Totodată au fost făcute o serie de propuneri
privitoare la introducerea în normă a unor aspecte legate de reunificarea familiei,
acordarea azilului copiilor naturali, a celor din afara căsătoriei sau a celor adoptaţi;
din punct de vedere procedural s-a insistat pe eliminarea retrimiterii dosarelor la
O.N.R. şi pe necesitatea soluţionări lor de instanţă, pe clarificarea efectelor
neexercitării căilor de atac, pe aspectele legate de efectele repunerii în termen şi ale
modalităţilor de obţinere a acestora, pe efectele încetării sau anulării statutului de
azilant şi asupra unor efecte legate de refuzul extrădării.
Acesta realizează un studiu analitic şi comparativ al modului în care sunt
reflectate instituţia azilului politic şi a extrădării în plan internaţional, european şi
intern, urmărind să scoată în relief direcţiile în care trebuie acţionat pentru

7
eficientizarea normelor interne şi dezvoltarea bazei teoretice şi ştiinţifice în
materie, propunându-se în acest sens elaborarea unor noi acte normative.
Prezenta lucrare concentrează majoritatea normelor cu caracter universal,
european şi intern în materie şi face o analiză a tezelor pe care acestea le transmit
către semnatari vis a vis de instituţiile azilului şi extrădării, a modului în care sunt
reflectate în normele interne şi a capacităţilor instituţionale de gestionare a
situaţiilor de criză, urmărindu-se elucidarea lor, atât sub lupa prezentului, cât şi sub
ceea a viitorului, încercând să prefigureze norme şi instituţii noi în materie.
Tot printr-o analiză atentă a normelor internaţionale în materia azilului
politic şi extrădării, lucrarea de faţă încearcă să scoată în relief toate obligaţiile
statelor semnatare şi să prezinte o situaţie comparativă a ceea ce ar fi trebuit şi
asupra a ceea ce s-a realizat în materia azilului şi extrădării, evidenţiindu-se
numeroasele goluri atât sub aspect normativ, cât şi instituţional încercându-se
elaborarea unor propuneri de eficientizare a celor două instituţii. Aceasta răstoarnă
raportul dreptului la azil în favoarea persoanei solicitantului şi combate modul
actual de tratare a problemei, aşa cum este el cuprins în mare parte din normele
interne.
Considerăm că, nu este lipsit de interes şi faptul că, pe lângă abordarea
ştiinţifică ce caracterizează prezenta lucrare, aceasta realizează un bogat material
documentar privitor la activităţile concrete desfăşurate de România şi R. Moldova
în materia azilului politic şi extrădării, material menit să completeze datele
teoretice existente.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Pornind de la

amploarea deosebită a fenomenului solicitării de azil şi de la dificultăţile majore
întâmpinate în soluţionarea majorităţii cazurilor de extrădare, instituţie extrem de
greu de utilizat de organele abilitate ale statului, atunci când persoana în cauză face
uz de instituţia azilului, apreciem că, cercetările şi concluziile desprinse din acest
studiu, vor contribui la îmbogăţirea materialelor de specialitate elaborate în acest
domeniu, atât sub aspect doctrinar, cât şi practic; asigurând ruperea instituţiei
azilului din anonimat şi aşezarea ei alături de cea a refugiatului aşa cum s-a dorit
de altfel din conţinutul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, propunerile de
lege ferenda pot fi exploatate cu mult succes într-un viitor set de norme, ce va
apare în mod neîndoielnic, datorită în principal minusurilor existente în normele
actuale, cât şi datorită necesităţii alinierii la aquisul comunitar. Totodată aceasta
realizează următoarele:
- face o delimitare clară între noţiunea de azilant şi cea de
refugiat;
- defineşte instituţia azilului şi pe cea a azilului politic şi ajută la
clarificarea definiţiilor celorlalte instituţii cunoscute;
- face analiza critică a modului în care se reflectă cele două
instituţii în normele interne, prezentând o serie de propuneri de
lege ferenda pentru îmbunătăţirea lor, care vizează în principal

8
 introducerea definiţiilor, delimitărilor necesare şi clarificării
normelor sub aspect procedural;
- realizează un studiu comparativ al întregului cadru normativ
internaţional din domeniu, prezentând diferenţele pe care le-au
adoptat normele interne;
- detaliază situaţia activităţii procedurale şi jurisprudenţa în
domeniu, scoţând în relief minusurile şi direcţiile de urmat,
prin analizarea unora dintre cele mai semnificative cazuri din
domeniu;’
- permite analiza eficientei instituţiilor create pentru gestionarea
azilului şi a extrădării si conturează direcţiile de modernizare si
eficientizare, in concordanta cu cerinţele aquisu-lui comunitar.
Tema abordată poate fi considerată ca deosebit de utilă pentru toţi cei care
doresc să desfăşoare un amplu proces de cercetare în domeniu, ca bază a unui
studiu de detaliu al celor două instituţii, analizate împreună sau separat
Lucrarea în sine poate fi exploatata de tot personalul cu preocupări în
materia azilului şi extrădării din cadrul MAI, de specialiştii din alte domenii
tangente acestor două instituţii, datorită analizei efectuate asupra volumului mare
de norme la care face referire şi datorită manierei critice constructive în care a fost
realizată

Aprobarea rezultatelor cercetării. Rezultatele cercetării au fost

comunicate, discutate si aprobate în şedinţele Secţiei de Stat şi Drept a IFSD al
ASM şi ale Seminarului Ştiinţific de profil la specialitatea 12.00.10. De asemenea,
unele teze ale cercetării au fost prezentate în cadrul unor sesiuni sau reuniuni de
comunicare ştiinţifică
Cele comunicate, discutate si aprobate se regăsesc in cuprinsul Revistei de
Filosofie şi Drept a Academiei de Ştiinţe a R. Moldova, nr. 1-3/2003, în
materialele Reuniunii Ştiinţifice Naţionale organizate în perioada 22-25.04.2004, la
Predeal, de către ANTJR, ale Conferinţei organizate în perioada 23-24.04.2004 de
către Academia „Ştefan cel Mare” a M.A.I. al R. Moldova, în cadrul Facultăţii de
Drept şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii „Tibiscus” din Timişoara, la
data de 21.05.2005 în cadrul Reuniunii Ştiinţifice Naţionale, organizată de ANTJR,
la Galaţi, în perioada 28-31.10.2004, în cadrul Sesiunii Ştiinţifice, organizate de
Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, în perioada 29-
30.10.2004, în cadrul Zilelor Academice Timişene, organizate de Academia
Română, Filiala Timişoara în perioada 26-27.05.2005 şi Facultatea de Drept şi
Administraţie Publică din cadrul Universităţii „Tibiscus” din Timişoara, în
27.05.2005.

Conţinutul tezei. Structura tezei de doctor este determinată de obiectul,

scopurile şi sarcinile acesteia, precum şi de sfera domeniilor abordate. Lucrarea
este structurată din Introducere, trei capitole, Concluzii şi recomandări, Referinţe
bibliografice şi rezumate în trei limbi: română, engleză şi rusă.

9
 II. CONŢINUTUL DE BAZĂ AL LUCRĂRII

Introducerea. reprezintă o caracterizare generală a cercetării unde se

fundamentează alegerea şi actualitatea temei, se determină scopul şi sarcinile
lucrării, suportul metodologiei şi teoretico-ştiinţific, inovaţia ştiinţifică,
semnificaţia şi valoarea aplicativă.
Capitolul I “Noţiunea şi evoluţia istorică a conceptului de azil politic”
cuprinde trei paragrafe:
1.1 ”Noţiunea de azil politic. Definirea conceptului”. Pe parcursul
acestui paragraf se face o analiză detaliată a noţiunii de azil politic, efectuându-se o
analiză amplă a modului în care aceasta este cuprinsă în diferite acte normative,
analizate în plan universal, regional şi naţional. Analiza abordează problematica
azilului politic în mod critic scoţând în relief lipsa unor reglementări clare în
materie datorate unor motivaţii ce ţin de politicile adoptate de statele ţintă în
materie de azil. Totodată se face o trecere în revistă a normelor internaţionale în
materie, accentuându-se pe sărăcia existentă în zona europeană şi pe existenţa unor
norme ceva mai detaliate din zona central şi sud – americană, precizându-se
totodată că, nici una dintre normele la care s-a făcut referire, nu conţin o definiţie
sau o reglementare clară a azilului politic, toate cuprinzând aspecte ce
caracterizează azilul în general, fiind de multe ori asimilat instituţiei refugiatului,
situaţie ce se întâlneşte şi în legislaţia internă.
De altfel, dacă abordăm legislaţia internă în materie, paragraful la care ne
referim, precizează în mod critic faptul că, în afara Constituţiei României, în legile
cu preocupări în materie, nu se face nici un fel de vorbire despre instituţia azilului
politic, iar acolo unde îl întâlnim, folosirea noţiunii de azil nu apare decât ca fiind o
confuzie a termenului de refugiat.
Paragraful în discuţie, realizează şi un studiu comparativ asupra noţiunilor
de azilant şi refugiat, preluând şi opiniile altor autori cărora le dau o interpretare
proprie, din care se obţine o încercare de definire a conceptului de azil şi o serie de
concluzii asupra conţinutului ei juridic, extrem de utile intr-o viitoare încercare de
legiferare distinctă a conceptului.
Totodată, se încearcă lămurirea unui număr mai mare de termeni cu care
se operează atunci când se discută despre instituţia azilului politic, deoarece am
considerat utilă o asemenea abordare prin prisma lipsei unor definiţii clare în
materie şi a existenţei unor interpretări eronate ale normelor internaţionale ale
materiei, încercându-se unele abordări proprii.
Pe parcursul întregului paragraf s-a susţinut necesitatea menţinerii unui
echilibru care să asigure înclinarea balanţei în favoarea persoanei care are dreptul
consfinţit de art.14 din Declaraţiei Universale de a cere azil, în raport cu dreptul
statelor de a acorda sau nu acest statut.
1.2 Apariţia şi dezvoltarea istorică a conceptului de azil politic.
Fundamente juridice. Acest paragraf face o analiză detaliata a evoluţiei instituţiei
sub raport juridico-istoric, analizând în mod critic modul în care a fost preluat şi
dezvoltat conceptul în fiecare etapă istorică a dezvoltării societăţii omeneşti.

10
 Analiza urmăreşte atât perioadele istorice care au favorizat dezvoltarea
instituţiei azilului, cât şi modul în care a evoluat din punct de vedere doctrinar.
Totodată scoate în relief evoluţia semnificativă pe care a avut-o în secolul XX, în
special prin aportul pe care şi l-au adus juriştii din zona central şi sud-americană,
care au reuşit să pună la dispoziţia oamenilor politici, un material extrem de
diversificat in materia azilului, care, chiar dacă nu reuşeşte să definească în mod
precis noţiunea asupra căreia ne-am aplecat, au pus la îndemâna tuturor
cercetătorilor în domeniu, instrumente utile de lucru.
De asemenea realizează un studiu comparativ în materie constituţională,
fapt bazat în principal pe norme europene ce cuprind referiri la instituţia azilului. În
acelaşi context este analizată şi evoluţia juridico-istorică în plan naţional a
instituţiei azilului politic şi se concluzionează asupra principalelor trăsături ale
acestei evoluţii.
1.3 Dezvoltarea instituţiei azilului politic la etapa actuală. Evoluţia
istorico-juridică a instituţiei scoate în relief etapa în care se găseşte dezvoltarea
acestei instituţii în prezent şi necesitatea ca problema azilului politic şi a azilului în
general, să fie reluată de către ONU şi de către organismele regionale.
Paragraful în cauză face o analiză pertinentă a modului în care este tratată
problema azilului la nivel regional, cu trimiteri la principalele state europene,
receptare de azilanţi, scoţând în relief numeroasele regimuri care guvernează
normele din această zonă, modul în care se desfăşoară activitatea principalelor
instituţii ale acestor state în acţiunea de soluţionare a cererilor de azil. Aceasta
precizează faptul că, se urmăreşte în principal asigurarea respectării dreptului
individului. De asemenea sunt evidenţiate o serie de neajunsuri care se manifestă
atât sub aspect juridic, dar mai ales sub aspect instituţional în gestionarea
fenomenului azilului, în general, cu toate că solicitările de azil sunt într-o continuă
creştere şi constituie obiect al preocupării tot mai multor foruri cu responsabilităţi
în materie.
Se mai fac precizări asupra tendinţelor de abordare a problematicii
azilului fiind scoase în relief unde dintre acestea şi modul în care vor influenţa atât
politicile în domeniu, cât şi abordarea doctrinară a conceptului.
Concluziile ce se desprind vizează caracterizarea normelor internaţionale,
regionale, cât şi a normelor interne în materie, precum şi evoluţia la nivel
instituţional şi a formelor de protecţie ce sunt acordate azilanţilor.
Capitolul II “Principalele prevederi cuprinse în instrumentele
internaţionale, regionale şi în normele interne, cu privire la azilul politic”,
include trei paragrafe:
2.1 “Instrumente internaţionale “. Paragraful în discuţie face o referire
critică a principalelor norme în domeniul azilului în general şi ale azilului politic,
care reglementează instituţia refugiatului, datorită asemănării dintre cele două
instituţii, intereselor oarecum comune pe care urmăresc să le protejeze şi nu în
ultimul rând datorită minusurilor semnificative din acest domeniu.
Îmbinând aspecte prioritare puse la dispoziţie de către jurisprudenţa
internaţională în materie de refugiaţi, cu analiza critică a normelor şi instituţiilor

11
existente în materie, ne-am propus să arătăm numeroasele neajunsuri de care se
loveşte un solicitant de azil, modul în care evoluează analiza cazului său şi
numeroasele obstacole ce-i stau în cale şi asta în zonele în care se apreciază că, atât
din punct de vedere normativ cât şi instituţional s-au făcut cele mai însemnate
progrese.
Concluzionând, ne-am propus să realizăm o caracterizare generală a
evoluţiei fenomenului, în raport cu situaţia actuală la nivel normativ şi instituţional,
scoţând în relief faptul că, nu se poate vorbi nici în prezent de rezolvarea acestei
probleme sub cele două aspecte discutate şi că se impune cu necesitate reluarea lor,
având în vedere responsabilitatea morală pe care o au toate statele în respectarea
principiilor cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cu privire la
azil.
2.2 “Instrumente regionale. Evoluţia legislativă şi instituţională în
concepţia unei Europe lărgite”
Concentrându-ne atenţia asupra aspectelor normative şi instituţionale
existente la nivel european, am dorit să marcăm deosebita atenţie ce se acordă în
prezent la acest nivel instituţiei azilului, din cauza numeroaselor crize pe care le-a
generat şi a dificultăţilor care au fost întâmpinate pe timpul soluţionării lor.
Analiza scoate în relief sărăcia de norme cu care se operează, faptul că
acestea au în vedere în principal controlul fenomenului pe care-l generează şi mai
puţin problema soluţionării greutăţilor pe care le întâmpină solicitanţii de azil.
Totodată, pornindu-se de la aceste configuraţii se prezintă preocupările
actuale, care nu pot să nu mai tină cont de importanţa fenomenului, preocupări care
au generat legiferări dintre cele mai diverse, concretizate într-un număr de peste 40
de convenţii, acorduri, decizii, rezoluţii, regulamente şi proceduri ce urmăresc
reglementarea sub aspect normativ şi instituţional a celor mai diverse aspecte ce
reglementează această instituţie.
Pentru a exemplifica am procedat şi la prezentarea unor date statistice
edificatoare, ce au avut drept scop evidenţierea tendinţelor în domeniu, date ce au
fost legate de ultimele evoluţii în materie normativă. Totodată am procedat şi la
analiza evoluţiei atât sub aspect juridic, cât şi instituţional din cadrul principalelor
state ţintă ale U.E., apreciindu-se că, ceea ce s-a realizat în ultima perioadă asigură
standardele minime în domeniul procedurilor de azil, ale primirii şi cazării
solicitanţilor de azil, armonizarea aspectelor legate de unificarea familiilor,
evidenţierea statului responsabil de soluţionarea cererilor de azil, precum şi menite
să aducă la eliminarea cererilor adresate mai multor state.
Realizarea unor norme din ce în ce mai restrictive în cadrul U.E. au mai
multe scopuri, printre acestea putându-se enumera asigurarea protecţiei propriilor
cetăţeni, eliminarea pericolului ca în rândul solicitanţilor de azil să-şi facă locul
teroriştii sau infractorii de drept comun, crearea unor responsabilităţi sporite
statelor membre U.E. în gestionarea fenomenului şi nu în ultimul rând crearea unor
mecanisme eficiente de gestionare a afluxului de azilanţi, pornindu-se de la norme
şi proceduri, până la instituţii şi organisme de supraveghere. Concluziile desprinse
pe marginea acestei analize, prezintă o serie de propuneri care pleacă de la

12
definirea principalilor termeni cu care se operează în domeniu, ce trebuie adoptaţi
de toţi partenerii, stabilirea unor proceduri mult mai eficiente şi mai rapide de
soluţionare a cererilor, care să lase a marjă mult mai mică de interpretare
funcţionarilor publici şi care să asigure un acces mai rapid la instanţe. Nu in
ultimul rând se analizează necesitatea unei evoluţii uniforme la nivel instituţional şi
al componenţei logistice ce diferă în mod substanţial de la o ţară la alta.
2.3 “Analiza normelor şi instituţiilor existente în plan intern şi
practica în materie azilului politic”. Reglementată în România doar de
Constituţie, problema azilului politic lasă la îndemâna specialiştilor un teren foarte
amplu în care se poate opera pentru o reglementare adecvată. Modul în care această
problema este reglementată de Legea 1286 - XV/25.02.2002 din R. Moldova mi se
pare de asemenea ineficientă, chiar dacă Constituţia R. Moldova, dă un sens
apreciabil ca similar cu cel din Constituţia României. Mai mult, se pare că, norma
din R. Moldova nu a găsit cele mai fericite modalităţi de definire şi reglementare
procedurală ale problemei.
În consecinţă, acest paragraf a realizat o analiză critică, combinată cu un
bogat material extras din jurisprudenţa celor două ţari, a ceea ce se doreşte a fi
soluţionarea pe cale legislativă şi instituţională a problemei azilanţilor.
Cu toate că O.U.G. 102/2000 nu face nici un fel de referire la această
instituţie, am apreciat ca util să preluăm şi să analizăm unele aspecte care ar putea
fi cuprinse într-o viitoare normă ce tratează problema azilului în general şi am
parcurs de asemenea o serie de alte reglementări care asigură rezolvarea
problemelor azilanţilor pe timpul derulării procedurii de acordare a statutului de
azilant şi de după dobândirea statutului de azilant.
Studiul comparativ realizat asupra celor două norme scoate în relief atât
diferenţierile de abordare a normelor internaţionale, cât şi minusurile şi plusurilor
pe care le prezintă fiecare dintre cele două norme din România şi R. Moldova, cu
preocupări în domeniul azilului.
Analiza datelor statistice şi a practicii în materia azilului, aşa cum este
reflectată în statistica şi jurisprudenţa din cele două ţari scot în relief tocmai acele
minusuri asupra cărora ne-am oprit atunci când am analizat normele existente în
materie, dar şi tendinţa de îmbunătăţire continuă a procedurilor ce asigura
soluţionarea cererilor. De asemenea, se evidenţiază faptul că, datorită masurilor
întreprinse în special după anul 2000, s-a constatat o scădere semnificativă a
numărului de cereri adresate O.N.R. şi asta nu ca o consecinţa a diminuării
numărului de solicitanţi ai statului de azilant, ci datorită eliminării din rândul
acestora a migranţilor economici şi a măsurilor legislative restrictive care-i viza pe
aceştia precum şi diminuării efectelor traficului cu migranţi din toate zonele în
care-şi fac simţită prezenţa (trafic de forţă de muncă, de femei, de copii, etc.).
Cazurile prezentate scot în relief atât aspectele insuficiente pe care le
cuprind normele în vigoare, cât şi dificultatea cu care acestea se aplica. Totodată
sunt scoase în relief şi deficienţele existente la nivelul aplicării normelor în afara
cadrului instituit de O.G. 102/2000, existând numeroase situaţii când persoane
aflate pe teritoriul României de mai mulţi ani şi depistate pe timpul sau după

13
săvârşirea unor infracţiuni, au putut rămâne perioade îndelungate pe teritoriul
naţional şi ulterior să apeleze la instituţia azilului şi unii chiar să obţină acest drept.

Capitolul III “Colaborarea internaţională în domeniul extrădării

infractorilor ce provin din rândul azilanţilor”, cuprinde trei paragrafe:
3.1.Consideraţii generale în materia colaborării internaţionale. Printre
problemele majore ale colaborării internaţionale în materie penală stă şi problema
extrădării, iar paragraful în cauză şi-a asumat sarcina de a analiza modul în care
funcţionează această instituţie, atunci când este vorba de solicitanţi ai statului de
azilant care constituie obiect al extrădării.
Paragraful cuprinde o serie de aprecieri pe marginea modului în care sunt
interpretate aspectele extrădării vis a-vis de instituţia azilului, în special în zona
U.E. şi se scoate în relief necesitatea ca şi la nivel internaţional să se adopte norme
general acceptate în această materie.
De asemenea ne-am oprit asupra unei definiţii legate de instituţia
extrădării, atribuind această instituţie dreptului internaţional public, chiar dacă ea
serveşte interesele dreptului penal. Sunt de asemenea analizate condiţiile în care
poate opera extrădarea comparativ cu interdicţiile pe care le impun normele care
protejează persoana solicitată a statutului de azilant.
Totodată se face o analiză atentă a modului în care influenţează norma
adoptată la nivel european, tratatele şi acordurilor bilaterale, pe cele interne,
procedându-se la analiza principiilor ce stau la baza acestora.
Efectuând analiza normei existente la nivel european, se accentuează pe o
serie de excepţii în materia extrădării.
Instituţia extrădării, este analizată ca o necesitate a păstrării caracterului
umanitar al azilului, datorită posibilităţilor tot mai mari pe care le au infractorii de
a se deplasa pe spaţii mari şi de a se folosi de diferitele instituţii umanitare,
declinându-şi o alta identitate.
Ideea de bază a acestui paragraf este aceea că numai printr-o respectare
strictă a celor convenite la nivel internaţional, se poate asigura funcţionarea
eficientă a instituţiei extrădării şi prin ea, protecţia instituţiei azilului.
3.2 Norme bilaterale în materia extrădării. Pornindu-se de la unele
aspecte imperative conţinute de Convenţia europeană de extrădare, paragraful
analizează o serie de norme bilaterale în materia extrădării pentru a evidenţia şi
aspectele pe care le conţin, care nu mai corespund momentului legat de adoptarea
normei europene.
De asemenea sunt prezentate moduri diferite de abordare şi soluţiile care
s-au găsit pentru funcţionarea acestei instituţii în afara Convenţiei europene de
extrădare.
Analiza acestor norme bilaterale au loc prin efectuarea unui studiu
comparativ raportat la Convenţia europeana de extrădare şi pune accent în special
pe aspecte procedurale şi raportat la acestea, pe termenele în care se operează
pentru soluţionarea diferitelor faze ale extrădării şi modul în care se reflectă
acestea în extrădarea azilanţilor.

14
 De asemenea, analiza comparativă realizată, vizează şi prevederile din
Codul penal în vigoare, accentuând asupra diferenţelor care există între acesta şi
normele bilaterale pe care le-a încheiat România în afara Convenţiei europene de
extrădare şi chiar în raport cu aceasta, scoţând în relief necesitatea uniformizării
acestor termeni, cu o tendinţă de scurtare, deoarece şi aşa, procedurile sunt destul
de greoaie şi de lungi, mergându-se adesea pe tendinţa de depăşire a lor.
Prezentarea unor trăsături ce scot în relief raportul dintre normele
bilaterale şi Convenţia europeana de extrădare au reliefat faptul că tot ceea ce era
contrar celor stipulate de convenţie se consideră abrogat, dar numai în spaţiul
ţarilor semnatare, că ceea ce nu contravine acestei norme şi este util părţilor, poate
fi menţinut şi că acestea se vor aplica alături de principiul curtoaziei internaţionale,
principiu care poate adesea să ducă la soluţionarea unor situaţii pe care convenţia
europeană nu le prevede.
3.3 Prevederi ale normelor interne şi practica în materia extrădării.
Abordând problema evoluţiei juridico-istorice a acestei instituţii s-a urmărit
scoaterea în relief a faptului că, mai tot timpul, problema extrădării a fost abordată
în Constituţie, alături de cea a azilului. Paragraful acesta prezintă şi numărul mare
de norme cu preocupări în domeniul extrădării şi analizează cum abordează
legislaţia din R. Moldova acest domeniu, evidenţiind şi minusurile care mai exista
în acest domeniu.
Oprindu-ne asupra domeniului căruia îi aparţine această instituţie, am
apreciat necesar să menţionăm apartenenţa ei la dreptul internaţional public care
deserveşte domeniul dreptului penal şi nu numai.
Paragraful mai analizează şi situaţiile în care operează extrădarea şi
situaţiile în care aceasta poate fi refuzată.
O mare parte a acestui paragraf a fost destinată aspectelor procedurale,
pentru a menţine în centrul structurii tezei acest aspect şi pentru a-l putea lega de
cel al instituţiei azilului, parte care cuprinde un studiu atent al cazuisticii
înregistrate la nivelul Curţii de Apel Timişoara; acesta doreşte să scoată in relief
cele mai diverse aspecte legate de modul în care norma este reflectată în practica
judiciară. Se pune un accent sporit pe termenele în care au fost soluţionate aceste
cereri, tocmai pentru a putea evidenţia diferenţele majore care există între acestea
şi cele din cuprinsul normelor, tocmai pentru a putea justifica necesitatea stabilirii
unor termeni imperativi, pe care îi cuprind doar actualul Cod penal. Mai sunt de
asemenea evidenţiate traseele administrative şi juridice ale instituţiei extrădării, în
scopul prezentării unor propuneri viabile de scurtare a acestora si găsirii celor mai
potrivite modalităţi de adaptare a lor la structurile europene cele mai eficiente.
Analiza efectuată în acest paragraf, a avut rolul de a evidenţia faptul că
până în momentul extrădării, persoana solicitantă a statutului de azilant,
beneficiază de toate drepturile pentru ca procedura de acordare a azilului să poată
continua, neexistând în nici una din cele două norme prevederi, care să impună
stoparea vreuneia dintre ele in favoarea celeilalte, persoana extrădabilă putând
dobândi statutul de azilant, ceea ce ar impune o procedură de ridicare a acestui
statut pentru persoana căreia s-a dispus extrădarea.

15
 III. CONCLUZII SI RECOMANDĂRI ŞTIINŢIFICE
Cercetarea privind azilul politic şi extrădarea infractorilor din rândul
solicitanţilor statutului de azilant sau chiar a azilanţilor, a condus spre următoarele
concluzii şi recomandări ştiinţifice :
studierea evoluţiei instituţiei azilului politic în contextul
intensificării influenţei statelor democratice este una de maximă actualitate,
dovedită de existenţa pe parcursul ultimelor ani, a unui însemnat număr de situaţii
de criză, care au dus la producerea unor mari valuri de refugiaţi;
faptul că la nivel internaţional nu s-a adoptat până în prezent o
normă care să asigure rezolvarea eficientă a problemei solicitanţilor statutului de
azilant, s-a datorat în principal diferenţelor ideologice majore care au marcat cele
două mari blocuri doctrinare, cel comunist faţă de cel capitalist; în acest moment se
poate aprecia însă că, aceste diferenţe s-au estompat, chiar dacă mai există acest
sistem în zone care cuprind peste 1/5 din populaţia lumii; aceeaşi este şi motivaţia
pentru care nu s-a adoptat la nivel internaţional o normă în materia extrădării,
menţinându-se pe zone întinse ale globului sistemul convenţiilor bilaterale;
problema definirii instituţiei azilului politic trebuie pusă în
contextul acutizării diferenţelor care există între sistemele democratice şi celelalte
sisteme politice, deoarece, în materia azilului, există încă numeroase confuzii
privitoare la încadrarea în această categorie a persoanelor care solicită o formă de
protecţie, ori noi apreciem ca deosebit de importantă diferenţierea care se impune
fată de refugiaţi sau de alte forme de azilanţi;
analiza instituţiei azilului în general şi a azilului politic în special
au scos în relief faptul că, atât la nivel internaţional, cât şi în plan intern există un
număr foarte redus de abordări, atât din punct de vedere juridic, cât şi doctrinar,
ceea ce creează unele dificultăţi în modul de interpretare al acestei instituţii, fiind
frecvente situaţiile în care în ambele planuri instituţia azilantului este asimilată
celei legate de statutul de refugiat, neluându-se în seamă diferenţele şi nuanţele
care le separă;
studiind normele existente, atât în materia azilului cât şi în cea a
extrădării se ajunge la concluzia că, acestea sunt incomplete şi chiar confuze,
generând abordării diferite din partea instituţiilor si instanţelor abilitate, consumuri
materiale şi umane apreciabile şi de ce nu şi pierderea unui timp preţios pentru
ambele părţi implicate în soluţionarea problemelor, atunci când nu se găsesc cele
mai potrivite soluţii legale;
este de remarcat creşterea preocupărilor înregistrate în cadrul
U.E. privitor la găsirea celor mai eficiente modalităţi de abordare, atât în plan
legislativ, cât şi instituţional, a problemelor cu care se confruntă statele receptoare
şi prin aceste abordări, realizarea unor obiective menite să ducă la un control
eficient al fenomenului, la practicarea unor politici de influenţare a regimurilor din
care provin solicitanţii de azil, la mutarea către periferiile U.E. a eforturilor de
primire a solicitanţilor statutului de refugiat sau la realizarea unor politici de
contingent în cadrul primitorilor tradiţionali;

16
 pornind de la cele de mai sus, se desprinde în mod inerent
concluzia care vizează preocupările din zona U.E. faţă de realizarea unui cadru
legislativ şi instituţional adecvat, în state precum România şi R. Moldova, menit să
asigure implementarea în aceste zone a aquis-ului comunitar în materie şi
acordarea unui sprijin financiar şi politic eficient, care să contribuie decisiv la
realizarea unui cadru instituţional capabil să preia cea mai mare parte a efortului de
adăpostire şi integrare socială a azilanţilor, într-un viitor nu prea îndepărtat;
fenomenul este de o stringentă actualitate, ceea ce duce la
concluzia că, baza normativă existentă, precum şi cadrul instituţional vor fi într-o
continuă adaptare şi configurare, menite să asigure realizarea obiectivelor legate de
cele două instituţii, concomitent cu realizarea unui cadru legislativ internaţional cât
mai clar;
alăturat eforturilor de armonizare legislativă şi instituţională la
nivelul U.E., se vor intensifica şi diversifica eforturile de influenţare a guvernelor
din ţările generatoare de azilanţi şi se va avea în vedere mutarea eforturilor de
gestionare a crizelor generatoare de azilanţi, către statele limitrofe acestor zone, cu
sprijin financiar comunitar;
dificultăţile constatate în gestionarea în special a fluxului de
azilanţi impun preluarea experienţelor dobândite în această materie de către
I.C.N.U.R., fără ca atitudinea acestei instituţii să mai fie considerată ca o ingerinţă
în politica internă şi includerea acesteia în legislaţia internă şi în metodologia
proprie de gestionare a unor asemenea crize; acest fapt trebuie privit ca o aliniere a
ordinii juridice şi instituţionale interne la cea internaţională, in deosebi în ceea ce
priveşte statele mici, mai ales atunci, când constituţiile ambelor state cuprind
prevederi ce corespund normelor internaţionale în materie.
Având în vedere cele consemnate în cuprinsul tezei şi concluziile de mai
sus, se impun următoarele recomandări ştiinţifice :
1. Revizuirea Constituţiei României în ceea ce priveşte prevederile art. 18
în sensul că, acestea să facă referire în mod expres la acordarea unei forme de
protecţie umanitară şi nu doar la azil, preluare ce a avut la bază Declaraţia
Universală a Dreptului Omului; în acest mod se va asigura cadrul constituţional
necesar pentru realizarea la nivel legislativ a unor prevederi care să includă toate
formele de protecţie;
2. Revederea întregului conţinut al O.G. 102/2000 privind regimul
refugiaţilor în România şi redenumirea acesteia ca „Lege a protecţiei umanitare”
care să aibă în vedere următoarele :
- includerea în normă şi a instituţiei azilului, cu toate formele sale de
manifestare, azil politic, diplomatic( chiar dacă asupra acestei forme de azil
există încă opinii divergente), teritorial şi a altor forme de protecţie;
- includerea în normă a întregului aquis comunitar şi a experienţei I.C.N.U.R. în
materie, menite să asigure un cadru legislativ şi instituţional eficient;
- normele de aplicare să includă şi numărul mare de prevederi care asigură
cadrul logistic, evident asigurându-se o sistematizare a acestora, precum şi a
celor de integrare socială a beneficiarilor unei forme de protecţie umanitară.

17
 3. Definirea tuturor instituţiilor cu care operează o astfel de normă şi a
condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi inclusă într-o
formă de protecţie umanitară, asigurându-se în acest mod eliminarea arbitrarului şi
a cauzelor insuficient argumentate ce ajung în instanţă; definirea mai largă a
situaţiilor ce împiedică acordarea unei forme de protecţie.
4. Conceperea unui cadru procedural mai eficient, care să cuprindă
termeni imperativi, menit să asigure soluţionarea într-un termen mult mai scurt,
atât a cererilor care să vizeze o formă de protecţie umanitară, cât şi de îndepărtare a
unei persoane de pe teritoriul României, asigurându-se în acelaşi timp şi
mecanismul instituţional care să realizeze eficienţa acesteia; în acelaşi timp se
impune crearea unor noi instituţii legate de relaţia dintre azil şi extrădare, care să
asigure din punct de vedere procedural stoparea uneia în detrimentul celeilalte;
totodată se impune ca sub aspect procedural să fie clarificate o serie de aspecte ce
vizează:
- introducerea unor proceduri în materia interviului;
- eliminarea retrimiterii spre examinare a dosarelor către O.N.R.
şi finalizarea acestora în cadrul instanţelor (eliminarea căilor
de control administrativ din R. Moldova);
- clarificarea efectelor neexercitării căilor de atac, ale aspectelor
legate de repunerea în termen, ale încetării sau anulării
statutului de azilant.
5. Soluţionarea aspectelor ce vizează naturalizarea azilanţilor şi a
familiilor acestora, aspect ce ţine de însăşi esenţa instituţiei azilantului .
6. Cadrul instituţional ce se va realiza în vederea soluţionării unei cereri
de protecţie umanitară trebuie conceput de aşa manieră, încât să poată fi funcţional
într-o Europă unită, cu ramificaţii funcţionale către structurile care gestionează
fenomenul atât la nivelul administrativ al Guvernului României, ale instanţelor
româneşti, dar şi la nivelul instituţiilor (administrative sau juridice) U.E. sau
O.N.U. cu sarcini în acest domeniu.
7. Constituirea la nivelul facultăţilor de drept a unor colective de cercetare
în materia acordării unei forme de protecţie umanitară şi pe baza rezultatelor
obţinute, realizarea unui proiect de tratat internaţional, care să fie promovat prin
intermediul M.A.E. în cadrul O.N.U. si a celorlalte organisme internaţionale, care
să aibă drept scop unificarea într-un singur act normativ la nivel de tratat sau
convenţie, a tuturor prevederilor actuale în materie, având în vedere că actuala
normă datează din 1951 şi este oarecum depăşită.
8. Excluderea din conţinutul Strategiei Naţionale privind Migraţia a
pct.2,3 „Politica privind azilul” şi elaborarea unei strategii care să facă referire la
întreaga politică în domeniul acordării unei forme de protecţie umanitară şi
eliminarea confuziilor care se creează prin asimilarea instituţiei imigraţiei sau
emigraţiei cu cea a azilului.
9. Cadrul instituit de normele metodologice să nu mai cuprindă definiţii,
care nu-şi au locul într-o astfel de normă; în schimb, cele cuprinse în norma

18
propriu-zisă, să fie mai detaliate şi explicite, asigurând diferenţele ce se impun faţă
de una sau alta din formele de protecţie umanitară acordate de statul român.
10. Clarificarea aspectelor legate de efectele măsurilor judiciare legale de
situaţia respingerii cererilor de extrădare, atât în normele interne, cât şi ca o
contribuţie la îmbogăţirea conţinutului convenţiei europene de extrădare, prin
transferul cauzelor la instanţele penale europene sau internaţionale, din domeniu.
11. Normele privitoare la extrădare, chiar dacă reprezintă una dintre
formele cooperării internaţionale în materie penală, nu ar trebui să se afle în
cuprinsul unei asemenea norme; fiind o instituţie de drept internaţional public, în
opinia noastră s-ar impune elaborarea unor dispoziţii care să cuprindă tot ceea ce
înseamnă îndepărtarea unor persoane de pe teritoriul României şi solicitarea
trimiterii unor persoane pe teritoriul României, care să vizeze, extrădarea,
expulzarea, îndepărtarea sau părăsirea teritoriului, returnarea, etc.;
12. Reanalizarea tuturor termenilor care vizează arestarea provizorie şi
arestarea preventivă, explicarea diferenţelor dintre cele două situaţii şi corelarea
termenelor pentru care se poate lua măsura respectivă, cu cei prevăzuţi de Codul
penal, deoarece diferenţele faţă de prevederile acestei norme sunt foarte mari şi de
cele mai multe ori în defavoarea persoanei supuse procedurii de extrădare;
13. Revederea aspectelor procedurale legate de extrădare, menite să ducă
la scurtarea acestora prin eliminarea etapei administrative care implică Ministerul
Justiţiei( verificările efectuate la această instituţie putând fi preluate de instanţe),
prin preluarea acestei sarcini de către M.A.I., care să asigure Curţilor de Apel
circuitele necesare soluţionării cererilor de extrădare vis a-vis de partenerii externi,
ei fiind în fapt şi cei care, în urma pronunţării instanţei, pun în aplicare
mecanismele extrădării.
Cuvinte cheie: acord, act adiţional, arestare preventivă, arestare
provizorie, azil, azil diplomatic, azil teritorial, azilant, convenţie, cooperare,
expulzare, extrădare, imixtiune, instanţă, ingerinţă, intervenţie, îndepărtare, lege,
legalitate, loc de refugiu, oficiu, normă, neintervenţie, re- extrădare, retrimitere,
refugiat, statut de refugiat, suveranitate

19
 TEMATICA TEZEI ESTE REFLECTATĂ
ÎN URMĂTOARELE PUBLICAŢII ALE AUTORULUI:

1. Valentin Tudorică, Noţiunea şi definirea conceptului de azil

politic//Anale- Seria Drept, vol. 11, Universitatea Tibiscus, pag.
72-89, 2002, vol. coli de autor- 1,0;
2. Valentin Tudorică, Victor Juc, Problema dreptului internaţional al
refugiaţilor// Revista de Filozofie şi Drept nr. 1-3/ 2003, pag. 88-
93, vol.. coli de autor-0,7;
3. Valentin Tudorică, Victor Juc, Principalele prevederi cuprinse în
instrumentele internaţionale, regionale şi în normele interne cu
privire la azilul politic // Materialele Conferinţei ştiinţifice
internaţionale-Probleme de prevenire şi combatere a delincvenţei
juvenile, traficului de fiinţe umane şi migraţiunii ilegale- Chişinău,
2004, p.425-430, vol. coli de autor- 0,4;
4. Valentin Tudorică, Victor Juc, Dezvoltarea instituţiei azilului
politic la etapa actuală // Materialele conferinţei ştiinţifice
internaţionale-Probleme de prevenire şi combatere a delincvenţei
juvenile, traficului de fiinţe umane şi migraţiunii ilegale- Chişinău,
2004, p.112-117, vol. coli de autor- 0,4;
5. Valentin Tudorică, Elena Griţco,– Cooperarea internaţională în
materie penală // Legea şi Viaţa, 2006, februarie, pag. 34-36, vol.
coli de autor- 0.3;
6. Valentin Tudorică, Procedura de acordare a unei forme de
protecţie umanitară, Legea şi Viaţa, 2006, aprilie, pag. 40-43, vol.
coli de autor- 0,3;

20
 SUMMARY

Valentin Tudorică. Political Asylum and Extradition in International Law

Key words: agreement, additional act, asylum, asylant, cooperation, convention,

expulsion, ex officio, encroachment, extradition, diplomatically asylum,
interference, instance, intervention, law, legality, moving off, non-intervention,
rule, re-extradition, refuge, refugee, reference, refugee statute, suzerainty

The drown up doctorate thesis, has his origin in the actuality, reflected so
many times during the crises of the last years of the XX th century. The numerous
crises which influenced our area, crises which generated important waves of
political asylum applicants, brought into prominence a large number of difficulties
included in the actual law's and the low capacity of the institution's with
responsibilities in managering such crises. The evidence of the difficult functioning
of the offender's extradition mechanism and because this institution is working in
connection with the asylum institution, influenced us to treat them together with a
view to point out the way they are functioning and what is to be done so that this
two important institutions to become useful to the jurist's and to those which are
working in this field.
This large undertake in connection with the political asylum, is due to the
poorness of the practical and theoretical studies and legislations manifested and
appeared in this domain; we treated it in this maner becouse the elaborated studies
are done in connection with the migration or with the stranger's status, generating a
lot of confusion and the mantaing of several institutions which insure function of
this institutions, in the prejudice of the political asylum status requires.
In the same time, we considered it as useful to put the accent on the political
asylum because this institution can't be assimilated to the refugee status not now,
not in the future the same, in spite of their together using, meeted frequently in
several theoretical studies and rules, which created important confusions.
Treating this subject in the content of a doctorate thesis, can be also very
useful, at the moment of profound analyses regarding it's evolution in the future, at
the moment of Romania's and Moldavian's Republic inclusion in the E.U. and the
intention of transforming the states from the est side of Europe, in states of
potential hospitality of asylants.
The way we treated this subject, other why very ample, because of the
problematic it includes, intended first to clarify the defining aspects of the analyzed
institutions, to present the concerning at the international, regional and national
level in connection with the asylum and extradition of the defenders, to detail some
procedural aspects, by comparative studies, both in the internal practice and at
regional level too.
Not at last, the thesis intended to put an accent on the way in which the asylum
is reflected in the U.N. documents and not in the way in which it is reflected in
some of the regional or national documents.

21
 РЕЗУМЕ

Тудорикэ Валентин.
Политическое убежище и экстрадиция в международном праве

Ключевые слова: договор, конвенция, убежище, дипломатическое

убежище, территориальное убежище, сотрудничество, закон, законность,
норма, невмешательство, интервенция, суверенитет, арест, экстрадиция.

Политическое убежище и экстрадиция в международном праве являются

важнейшими проблемами, которые были порождены международным
положением XX века. Массовое передвижение людей имеет в основе
множество причин, важнейшие из которых являются экономические кризисы
и военные конфликты.
К сожалению, и в Румынии, и в Республике Молдова юридические и
институциональные механизмы касающейся политического убежища и
экстрадиции не всегда эффективно функционировали, но в целом эти страны
справляются с проблемами. Но вместе с тем необходимы изменения в
законодательствах, чтобы обеспечить людям которые просят убежище
гуманитарную защиту. Следует отметить, однако, что положение создает
множество трудностей в эффективной реализации исследуемых институтов.
Наши страны должны гармонизировать свои законодательства в соответствие
с требованиями Европейского Союза, которые позволили бы управлять
кризисами порождаемые беженцами.
Обращение к данному предмету в контексте докторской диссертации
может оказаться весьма полезным. Глубокий анализ данного предмета в
настоящее время и перспектив его развития на будущее особенно важен в
период постепенной интеграции Румынии и Молдовы в Евросоюз и
трансформации государств Восточной Европы в государства, способные
оказать гостеприимство беженцам.
Предлагаемый анализ направлен на уточнение понятий, касающихся
различных аспектов функционирования изучаемого института на
международном, национальном и региональном уровнях, в частности
вопросы экстрадиции задержанных, уточнения процедурных аспектов путем
проведения сравнительных исследований как в международной практике, так
и на региональном уровне.
Не в последнюю очередь работа направлена на рассмотрение понятия
«убежище» в его отражении в документах, принимаемых Организацией
объединенных наций, в меньшей степени автора интересует отражение
данного понятия в региональных и национальных документах.

22
 TUDORICĂ VALENTIN

AZILUL POLITIC ŞI EXTRĂDAREA ÎN DREPTUL

INTERNAŢIONAL PUBLIC

Specialitatea: 12.00.10- Drept internaţional public

AUTOREFERAT
al tezei de doctor în drept

23