AM VENIT LA BETLEEM

Autor: Benone Cătană, 2005

CUPRINS:
1. Deschidere 42/52 Departe-n’tro iesle
2. Rugăciune
3. SOLO:
4. COR: 14 O, ce veste minunată
5. Poezie: De ce Crăciun -
6. Introducere -
7. Tema I –
8. SOLO:
9. COR: 24 Pân’ la Mine
10. Tema II: Iosif şi Maria –
11. Poezie: A venit pentru noi –
12. COR: 26 Domnul Isus Hristos
13. COR + COM: 378 Isuse scump
14. Tema III: Ieslea -
15. Poezie: Acest staul –
16. Poezie: Conjunctură -
17. Punct instrumental –
18. Texte: Luca 2:8-20; Matei 2:1; Matei 2:9.11 -
19. Tema IV: Păstorii şi magii -
20. Poezie: Mai sunt păstori? -
21. COR: 4 Astăzi s-a născut Hristos
22. Tema V: Irod -
23. Poezie: Ultimul colind -
24. COR: 15 Pentru noi venit
25. Cuvânt pastor:
26. COR: Dormi frumos
27. Închidere: 380 O, Betleem
28. Rugăciune –
29. Punct instrumental
30. Postludiu – ieşire
 INTRODUCERE

Într-un restaurant, două doamne "se cinsteau" cu o

masă bogată. Când au fost întrebate cu ce ocazie fac acest
lucru, au răspuns: "Aniversăm ziua de naştere a
bebeluşului!" Pentru că nu era nici un bebeluş în preajmă,
curiosul a întrebat: "Dar unde este bebeluşul?" Mama a
răspuns: "O, l-am lăsat la o mătuşă…" Exact aşa
sărbătoresc cei mai mulţi oameni de pe pământ "Crăciunul",
ceea ce ei numesc "Naşterea Mântuitorului": mănâncă,
beau, petrec, fac daruri, dar Cel sărbătorit nu este cu ei…

Foarte multe popoare sărbătoresc astăzi acest

eveniment aglomerat cu o mulţime de adaosuri care nu au
existat de la început. Aceste adăugiri au deteriorat foarte
mult semnificaţia pe care sărbătorirea naşterii Mântuitorului
ar trebui s-o aibă pentru oameni. Cu sute de ani în urmă, în
1644, Parlamentul Angliei a fost silit să interzică prin legi
foarte drastice această sărbătoare şi orice fel de manifestare
care să amintească despre acest eveniment. Perioada
crăciunului devenise cea mai ruşinoasă perioadă a anului
din cauza beţiilor, actelor de vandalism şi de imoralitate la
care oamenii se dedau cu ocazia petrecerilor. Situaţia de azi
nu este mult diferită…

Cuvântul Crăciun nu există în Biblie şi nicăieri în

Biblie nu se spune să ţinem o sărbătoare cu acest nume, cu
alte cuvinte, Dumnezeu nu porunceşte o astfel de
sărbătoare.

Abia după ce creştinismul a fost acceptat de imperiul

roman (în prima jumătate a sec. IV), a fost decretat de către
mai marii religioşi ai vremii ca biserica să sărbătorească
naşterea Domnului.

Cum s-a ajuns totuşi la această dată de 25 decembrie?

Sărbătorile Saturnalia erau, la un moment dat, cele mai de
seamă sărbători la romani… Sărbătorile de iarnă erau foarte
populare în antichitate. Cea mai mare sectă religioasă
păgână care a stimulat celebrarea zilei de 25 decembrie ca
sărbătoare în întreaga lume romană şi greacă a fost
închinarea păgână adusă soarelui, mitraismul. Această
sărbătoare de iarnă a fost numită "Naşterea" - "Naşterea
Soarelui".(În această perioadă a iernii, soarele atinge
punctul sau cel mai de jos în emisfera sudică (australă) şi
apoi începe mişcarea sa treptată către nord - asemenea unei
ridicări. Acest fenomen a fost numit naşterea soarelui şi era
sărbătorit în această perioadă. Închinarea la soare (Tamuz la
acadieni, Baal la sidonieni) şi închinarea cu faţa spre răsărit
sunt neplăcute lui Dumnezeu - De.4:19;2 Imp.23:5,11;
Ez.8:13-16.

Romanii, în timpul Saturnaliei, împodobeau bradul cu

boabe roşii… Astăzi, boabele s-au transformat în globuri iar
între altele, se foloseşte beteala (argintie sau aurie). Iată un
pasaj interesant din Biblie: Ier.10:3,4!!! „Căci obiceiurile
popoarelor sunt deşarte… taie un lemn din pădure, îl
lucrează cu securea, îl împodobesc cu argint şi cu aur…”
 TEMA I

Ziua de Ignat, numită şi Ignatul porcilor, este o

sărbătoare care cade în 20 decembrie: este ziua în care a
fost rânduită datina tăierii porcului de Crăciun. Obârşia
păgână a sacrificării porcului este evidentă. În Egiptul antic,
porcul era adus ca jertfa zeului Osiris, iar în Grecia antica
un ritual similar se săvârşea în cinstea zeiţei Demeter.
Ceremoniile sacrificiale din lumea antică corespundeau
întotdeauna cu perioadele de înnoire a timpului
calendaristic. Prinderea şi înjunghierea porcului în ziua de
Ignat, pârlirea părului, jupuirea şi tăierea cărnii păstrează
până azi urme ale unor elemente de ritual păgân, a căror
semnificaţie însă s-a pierdut.

În acest peisaj confuz şi amestecat ce loc are

Mântuitorul nostru? E clar că trebuie să ne retragem în
liniştea sufletului nostru şi să ne întrebăm cu seriozitate: Ce
reprezintă naşterea lui Isus pentru mine? Ce înseamnă viaţa
Lui pentru mine? Ce trebuie să înţeleg prin faptul că El este
Mântuitorul meu! Isus doreşte să se nască în inima fiecăruia
din noi şi nu doar atât! Dacă nouă ne-ar plăcea ca Isus să
rămână veşnic un Prunc ce nu ştie să vorbească şi să scrie,
Lui nu I-ar plăcea! El vrea să se nască şi SĂ CREASCĂ. El
trebuie să ajungă chiar Domn pe tronul inimii noastre!

Astăzi vrem să ştim că El S-a născut în inima noastră.

Şi dacă S-a născut cu adevărat, haideţi să serbăm această
naştere. Nu în Betleem, ci acum şi aici, în inima noastră. Şi
apoi să-L lăsăm să crească, şi să devină DOMNUL Isus,
Împărat şi Dumnezeu!
Amin!
 II. MARIA SI IOSIF

Luca 1,30-33.38: Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie;

căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei
rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune
numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt;
şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său
David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui
nu va avea sfârşit. Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-
mi-se după cuvintele tale! Şi îngerul a plecat de la ea.”
Matei 1,19-21: Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi
nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus în
gând s-o lase pe ascuns. Dar pe când se gândea el la aceste
lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis:
„Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria,
nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea
va naşte un Fiu şi-i vei pune numele Isus pentru că El va mântui
pe poporul Lui de păcatele sale.”
În fiinţa omului există două armate care se războiesc:
sentimentele şi gândurile, sau, cu alte cuvinte inima şi mintea.
Deşi mintea trebuie să controleze foarte bine sentimentele ca să
n-o ia razna, atunci când nu este ea însăşi controlată de Duhul
lui Dumnezeu, şi nu se alimentează din Cuvântul lui Dumnezeu,
mintea este o călăuză nesigură. Uneori inima se dovedeşte a fi
mai în măsură să emită nişte semnalele de care avem nevoie cu
toţii.
Când aude de Dumnezeu, mintea omului se dovedeşte
adesea refractară: nu-i place să audă de lucrurile spirituale; are
ea nişte argumente pe care îşi sprijină judecata şi deciziile… şi
pentru că nu-i place ce spune inima, se hotărăşte s-o lase pe
ascuns… adică să nu ţină seama prea mult de ce spune, de ce
simte…
Cu inima însă e altă poveste. Deşi raţiunea a hotărât ca,
de exemplu, originea omului poate fi pe undeva îndărăt cu
milioane de ani, după o evoluţie în ceaţă - de la o molecula
primară până la un biped declarat de ştiinţă strămoşul omului,
inima are şi ea gândurile ei: „Nu se poate!… viaţa e ceva atât de
complex, atât de frumos, atât de neînţeles! Orice lucru, spune
ea, este supus legilor descompunerii şi ale degradării! Trebuie
să intervină o forţă dinafară ca să aibă loc un proces evolutiv.
Întâmplarea nu duce niciodată la progres.”
Între raţiune şi simţire se duce adesea o luptă crâncenă.
Victime sunt şi de o parte şi de alta! Trebuie să cadă pe frontul
de luptă mulţimi de sentimente şi mulţimi de gânduri, până ce se
va decide soarta: cine va birui?
În fine, după intervenţiile Providenţei şi de o parte şi de
alta, decizia este luată: Inima spune prima: „De acord! Am
înţeles! Facă-mi-se după cuvântul tău!” Mintea, spune şi ea la
fel, dar numai după ce a stat de vorbă cu acea străfulgerare
îngerească ce a venit să-i explice: „Nu te teme să accepţi
intuiţia inimii în acest caz! Ceea ce se zămisleşte în adâncul
gândurilor şi al fiinţei tale este de la Duhul Sfânt!”
Atunci, o pace deplină se instalează în fiinţa omului!
Primirea adevărului şi acceptarea voinţei divine în viaţa lui,
duce la echilibru şi la bucurie.
Dragi prieteni! Ce se petrece în sufletul vostru când auziţi
astăzi, poate a suta oară despre Dumnezeu şi despre Fiul Său
care S-a născut în ieslea din Betleem? Este pace? Este linişte?
Nu există nici o umbră de conflict între ce spune mintea şi ce
spune inima?
Poate că venind astăzi mai aproape de Betleem, vom găsi
lumina şi vocea blândă a îngerului care ne va spune tuturor: Nu
vă temeţi! Ceea ce se zămisleşte în inimă şi în gândurile voastre
astăzi, este de la Duhul Sfânt! Nu vă temeţi să-L luaţi la voi pe
Isus, căci El vine la voi plin de Duhul Sfânt şi se naşte pentru
mântuirea voastră.
EMANUEL

S-a născut Emanuel,

Emanuel...
O lume de-ntuneric
a fost străfulgerată de iubire...
Emanuel, Emanuel
un gând de umilinţă
şi-o rază de speranţă
întru fericire!
S-a născut Emanuel!
O lume plină de-nşelare
a fost adusă faţă-n faţă
cu marele şi sfântul Adevăr!
La cumpăna Lui
inima mea,
inima Ta
de care parte se-nclină?
O lume plină
de iubire şi frumos
înseamnă mai întâi
o inimă
în care S-a născut Hristos!
 III. IESLEA

Luca 2,6 Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea

când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe fiul ei, cel întâi
născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle,
pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.

Înainte de naşterea Mântuitorului are loc adesea o

deplasare, o călătorie undeva, departe de locul obişnuit al
vieţii de fiecare zi. Viaţa este atât de trepidantă, aglomerată
cu fel de fel de lucruri, şi mai bune şi mai puţin bune, unele
importante altele mai puţin importante dar obligatorii;
oricum, ne plângem cu toţii de lipsa de timp. Nici să
priveşti o floare nu mai este timp, nici cerul înstelat sau
senin!… Poate şi pomii înfloresc în Mai atât de grăbiţi,
încât abia dacă le simţim aroma… Când liliacul înfloreşte
nici nu băgăm de seamă… Doar atât întrebăm, cu regret:
„Gata? S-a ofilit?”

Pentru a pătrunde lumea spirituală, pentru a putea

observa în tihnă lucrurile cu adevărat de valoare veşnică, e
necesar să ne sustragem din iureşul cotidian. Isus nu se
poate naşte în inima omului grăbit, în viaţa omului ocupat
până peste cap cu cele materiale… Departe, aproape de
natură, aproape de cer, vin îngerii în suflet şi cântă aşa de
frumos despre o veste nemaiauzită: S-a născut Isus în inima
ta! O, de câte ori oamenii L-au primit pe Isus departe de
casă, departe de atmosfera îngheţată din patrie, unde rareori
se mai schimbă câte ceva… În altă ţară, în alt oraş, la lucru
cu un coleg credincios, poate chiar în război, undeva într-un
Betleem depărtat… Ce minunat! S-a născut Isus!
 E minunat! Chiar dacă S-a născut într-un grajd! Chiar
dacă nu i-ai oferit camera din faţă a inimii tale, acolo unde
aveai lucrurile importante, prietenii, cunoştinţele, (doar nu
aveai cum să-i alungi pe toţi aceştia afară, nu?) Acum e
foarte bine că ai fost primitor de oaspeţi, şi nu L-ai trimis pe
câmp… Grajdul inimii!… Sau nu cumva… acest grajd e
chiar toată inima ta, în care nu s-a mai făcut curat de mult
timp, acest staul în care miroase urât şi e rece… Nu e rece?
E şi cald uneori? Da, dar căldura asta care vine de la poftele
firii tale pământeşti şi care se amestecă cu mirosul atâtor
plăceri egoiste poate fi acea căldură primitoare şi plăcută
pentru un Prunc ca Isus?

Dar, în fine, nu aveai alt loc unde să-L primeşti. Şi El

a venit. Acolo S-a născut, şi a făcut-o cu bună ştiinţă,
pentru că El vrea să facă curat! Nimeni altul nu poate face
lucrul acesta. Numele lui Isus înseamnă „salvare”. Îngerul a
spus: „Îi vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe
poporul Său de păcatele sale.” El vrea să arunce afară tot
ce nu e bun şi frumos, tot ce miroase neplăcut în viaţa ta. În
schimb, El aşează în inima ta lumină şi sfinţenia Sa,
neprihănirea şi nobleţea de caracter.

Dragi prieteni! Dacă Isus S-a născut deja în inima

voastră, lăsaţi-L să facă curat! Nu-L opriţi! Ajutaţi-L în
această lucrare minunată! Dintr-un grajd El poate să facă un
palat! Dintr-o viaţă fără valoare El poate să facă nestemate
pentru tezaurul cerului!
ACEST STAUL

Acest staul este sufletul meu

Întunecat
şi mirosind a murdărie
cu zidul spart
şi plin de igrasie
cu boii nesătui
mugind de vânturile reci
ce vin şi trec
prin podul afumat
şi plin de lilieci...
Acest staul
necurăţit de ani
acest neprimitor sălaş
adesea vizitat de şobolani
în care spiritele lui Satan se zbat
e locu-n care S-a născut Hristos
să facă El lumină şi curat,
sufletul meu, nespus de păcătos...
 IV. PĂSTORII ŞI MAGII

Luca 2,8-20: În ţinutul acela erau nişte păstori care

făceau de strajă în jurul turmei lor. Şi iată că un înger al
Domnului s-a înfăţişat înaintea lor şi slava Domnului a
strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare dar
îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi! Astăzi în cetatea lui David
vi s-a născut în Mântuitor care este Hristos Domnul! Iată
semnul după care-L veţi cunoaşte: Veţi găsi un prunc
înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle. Şi deodată
împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească
lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în
locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi
Lui!”
Pastorii s-au dus în grabă şi au găsit pe Iosif şi pe
Maria şi pruncul culcat în iesle. După ce L-au văzut, au
istorisit ce li se spusese despre Prunc. Şi toţi cei ce i-au
auzit s-au mirat de ce au spus păstorii. Maria păstra toate
aceste cuvinte în inima ei. Şi păstorii s-au întors SLĂVIND
ŞI LĂUDÂND PE DUMNEZEU pentru ce auziseră şi
văzuseră.”

Matei 2,1:
După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în
zilele împăratului Irod, iată că nişte magi au venit din
Răsărit la Ierusalim.

Matei 2:9.11: …Şi iată că steaua pe care o văzuseră

în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit
deasupra locului unde era Pruncul. Au intrat în casă, au
văzut Pruncul şi pe mama Lui, s-au aruncat cu faţa la
pământ şi I s-au închinat! Apoi şi-au deschis vistieriile şi i-
au adus daruri: aur, tămâie, şi smirnă.
 Păstorii erau cei care aşteptau, cei care făceau de
strajă, noaptea… Cei care plângeau şi se rugau pentru
naşterea lui Mesia în inima unui prieten drag. O, de câte ori
şi dumneavoastră v-aţi întrebat: de ce oare prietenul meu,
fratele meu, sora mea sau tatăl, sau mama mea, sau copilul
meu – nu se decide pentru Hristos? Cunoaşte atâtea lucruri
din Scriptură! A auzit atâtea chemări!… M-am rugat de
atâta timp ca să se întoarcă şi să se hotărască pentru viaţa
veşnică! De ce nu se naşte Isus în inima Lui?
Sau poate tu însuţi, cel care asculţi aceste cuvinte ai
fraţi şi surori, părinţi sau copii care se roagă pentru tine! De
ce oare nu se naşte Isus în inima ta? Ce anume ocupă locul
cuvenit Lui din inima ta? Sunt lucruri mai importante? Sunt
persoane mai importante?
Şi, într-o zi, răsare o lumină nemaivăzută! Se aude un
cântec sublim! Nu vă temeţi! Astăzi, undeva, într-o iesle, se
naşte Isus Hristos! Cei care au aşteptat, s-au rugat şi au
sperat, aud vestea şi vin să vadă minunea! Cuvinte de laudă
şi mulţumire se revarsă de pe buzele lor! Mulţumim lui
Dumnezeu! S-a petrecut minunea pe care o aşteptam
demult! Bucuria care are originea în inima lui Dumnezeu
pătrunde inimile lor şi se revarsă în cântec.
Şi nu numai aceşti prieteni şi rude se bucură de
naşterea lui Isus… Oamenii de departe, străinii, aud şi văd
această schimbare. Tocmai din Răsăritul vieţii lor aud şi vor
să vadă… De aceea vin aproape, şi constată cu uimire că
cel care altădată era egoist, rău şi răzbunător, a devenit prin
Harul lui Hristos altruist, plin de bunătate şi dragoste. Cel
care era spaima satului sau bătăuşul de care se temea toată
puşcăria este acum un om blând şi amabil. Cel care nu a
avut puterea să se lase de robia tutunului sau a altor vicii,
stă acum ca şi demonizatul din Gadara „îmbrăcat şi întreg
la minte” la picioarele lui Isus.
 Dragi prieteni! Când auziţi şi vedeţi minunea naşterii
lui Isus în inima cuiva, nu ezitaţi să vă deschideţi
vistieria inimii voastre ca să-I aduceţi în dar aurul
cuvintelor cele mai alese, tămâia şi smirna frumos
mirositoare ale închinării. „Slava lui Dumnezeu în locurile
preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!”
MAI SUNT PĂSTORI?

Şi au venit păstorii să se-nchine

căci Te-au iubit şi Te-au primit
şi au ştiut că numai lângă Tine
Isuse, pacea lor e de găsit!
Şi Ţi-au adus în sfânta adorare
o inima de bucurie plină
cu spirit pregătit de sărbătoare
şi de privirea mieilor, blajină...
Miros de pace şi de libertate,
arome de păduri şi munţi şi ape,
Tu Doamne Te-ai descoperit în toate
şi-n toate
Tu le-ai fost mereu aproape!
Mai sunt păstori cu inima fierbinte?
Mai sunt şi astăzi inimi doritoare?
Isus mai are încă daruri sfinte
de viaţă şi de pace salvatoare!
Deschide-ţi poarta, Betleeme!
Deschide-ţi poarta de lumină,
să intre-n staul înţelepţii,
să-aducă daruri,
să se-nchine,
conduşi de Steaua dimineţii...
Lumina din lumina-ţi sfântă
împarte-ne la fiecare
căci n-am găsit în noaptea lumii
înţelepciunea salvatoare...
Azi ne căim
ca din pruncie am preţuit
comori deşarte,
şi-am alergat fără de ţinta
şi am băut din puţuri sparte...
În pragu-nţelepciunii Tale
floarea iubirii se desface;
Decât savanţi în bezna lumii
mai bine înţelepţi în adevăr şi pace!
 V. I R O D

Matei 2,3.4.16. Când a auzit Împăratul Irod acest

lucru s-a tulburat mult şi tot Ierusalimul s-a tulburat
împreună cu el… A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă
şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde
trebuia să se nască Hristosul. Apoi când a văzut că fusese
înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi a trimis să
omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească de la doi ani
în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui,
potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi.
Ce crud este acest Împărat! Să omoare nişte copii
nevinovaţi!… Cum de a fost posibil aşa ceva? Motivul?
Teama de a nu-şi pierde tronul!
Ca să accepţi pe Isus să se nască în inima ta înseamnă
să-L primeşti aşa cum este, adică Domn, Împărat şi
Dumnezeu. Primirea lui ca Domn înseamnă subordonarea
voinţei, a planurilor, a idealurilor şi a întregii vieţi. Sigur că
e necesar să vorbim aici despre faptul că abdicarea de la
voinţa proprie înseamnă renunţarea la tot ce este RĂU, iar
primirea voinţei divine înseamnă re-orientarea vieţii pe
cărările binelui şi ale dreptăţii. Când Dumnezeu ne cere să-i
predăm inima şi voinţa noastră şi noi spunem rugăciunea
„facă-se voia Ta”, asta nu înseamnă depersonalizare sau
negarea extremă de sine, ci înseamnă identificarea totală cu
voinţa divină. Firea noastră pofteşte ce este rău şi urmând
această cale a păcatului soarta noastră va fi distrugerea. Dar
Dumnezeu este Tatăl nostru şi doreşte binele nostru veşnic,
chiar dacă noi nu ştim lucrul acesta, chiar dacă noi nu
simţim de la început.
Când aude de naşterea lui Hristos în inimă, EUL
începe să tremure de frică. Se teme de detronare! Se
tulbură, şi pentru că se tulbură el, împreună cu el se tulbură
tot Ierusalimul fiinţei umane. Este un veritabil cutremur
care se produce la vestea naşterii lui Isus. Lupta aceasta
cuprinde întreaga fiinţă umană: ce să fac cu Isus? Dacă este
Domn, va trebui să stea pe tron… Or, în inimă nu este decât
un singur tron! Să abdic eu în faţa Domnului de curând
născut? Niciodată! Şi, pentru că nu vrea să abdice, face
planuri ucigătoare: pregăteşte armata de argumente, mai
mult sau mai puţin diplomatice, şi o trimite să omoare toate
ideile spirituale care s-au născut în ultima vreme…
Sărmane Irod! Sărmanule EU care nu vezi decât
privilegiile vremelnice şi care nu eşti în stare să lupţi pentru
adevăratele tale interese! Cum de nu vezi tu că Împăratul
de curând născut n-are de a face cu poziţia ta, cu drepturile
şi obligaţiile tale? El are tronul Lui, are Împărăţia Lui!
Împărăţia Lui nu este din lumea aceasta! Dacă ar fi fost din
lumea aceasta, El nu s-ar fi născut într-un staul, ci într-un
palat, în capitala Regatului, pe perne de puf şi cu mare
strălucire! El ar fi întărit domnia ta, ţi-ar fi pus împărăţia pe
temelii veşnice şi ai fi fost mântuit prin intervenţia Lui!
Dar acum, pentru că ai vrut să-L omori, pentru că ai
acţionat în sensul acesta, chiar dacă nu ţi-au fost împlinite
planurile diabolice, şansa ta a trecut… Ai pierdut totul: Şi
tronul acesta pământesc, şi mântuirea sufletului tău!
Dar nu! Poate nu! Poate mai este o şansă. Poate de
aceea astăzi, aici, am venit la Betleem, ca să ne închinăm
înaintea Împăratului de curând născut! Am venit să ne
mărturisim păcatul ignoranţei şi al ne-acceptării domniei lui
Isus. Am venit să căpătăm iertarea. Am venit să primim
harul şi puterea de a trăi o viaţă nouă. Am venit să spunem:
Doamne, facă-se voia Ta precum în cer şi pe pământ! Vie
Împărăţia Ta în inimile noastre! Umple Tu Doamne inima
şi gândurile noastre! Alungă de pe tron egoismul acesta
tiran şi absurd! Alungă tot ce e rău din Împărăţia fiinţei
noastre! Îţi predăm tronul inimii, Doamne Isuse, şi nu mai
pleca de la noi! Ne iartă greşelile noastre aşa cum suntem
dispuşi să iertăm şi noi şi ajută-ne să iertăm şi noi cum eşti
dispus să ne ierţi Tu! Pâinea noastră cea de toate zilele dă-
ne-o nouă astăzi şi hrăneşte sufletele noastre cu dragostea
Ta! Nu ne lăsa să cădem în ispită căci a Ta este puterea şi
domnia şi slava în veci.
Amin!
RĂSĂRIT ŞI APUS
Când soarele răsare, lumina lui pătrunde
Şi schimbă faţa nopţii pe-un zâmbet de copil...
De legea-aceasta nimeni nu are-a se ascunde,
Un împărat să fie, sau slujitor umil...
Pustia nopţii noastre a fost atunci străpunsă
Când înfăşată-n slavă, lumina a ţâşnit,
Din Betleem spre lume, o taină nepătrunsă,
O taină a iubirii şi fără de sfârşit!"
Iubirea când se-arată cu faţa-i de lumină,
E ca şi când prin gheţuri o rază-a răsărit,
Ca să topească răul cu unda ei blajină,
Căci noaptea pentru nimeni nu este de dorit...
Şi totuşi cum dispare la orizont lumina,
Fiarele pădurii încep a se trezi;
În beznă toţi irozii îşi sapă vizuina
Ca să-şi ascundă-n tihnă... fiara inimii...
O, cât de nepătrunsă e-a sufletului noapte,
În ale cărei peşteri nu intră nici o stea,
Urechi ce n-au s-audă nici tainicele şoapte
Nici trâmbiţa din urmă care-a-nceput deja!
Soldaţii sunt şi astăzi trimişi cu o poruncă
N-au voie să gândească, n-au milă de-mpărţit,
Pentru un ban de aur, dreptatea o aruncă,
Când soarele răsare, în ei... a asfinţit!
Lumina nu pătrunde pe uşa încuiată!
Zăvoare nu deschide, şi nici nu sfarmă stânci!
Cum oare să mai bată o inimă de piatră
Înmormântată-n groapa păcatelor adânci??
Afară-i încă noapte şi-au adormit drumeţii...
Pe cerul nostru însă a răsărit o stea;
Ea luminează drumul spre zorii dimineţii;
Treziţi-vă şi mergeţi la staul după ea!
ÎN VIAŢA NOASTRĂ

Mi-am amintit de-o stea care ştia să cânte,

Mi-am amintit de-o amforă de har
ţinută-n mâini prea sfinte;
În goana timpului fumegător
mi-am amintit de mag şi de păstor,
Dar nu îmi aminteam de El,
Singurul Fiu de Dumnezeu venit din cer.
Am colindat cetatea toată:
Era prea mică, prea săracă să-L încapă.
Şi-am întrebat de Împăratul aşteptat,
Cin’ L-a găsit? Cin’ L-a aflat?
…………………………………
Spre veacul meu trecutul şi-a întors privirea
Dar n-a găsit decât o noapte veştedă şi grea.
Mi-am amintit de multe,
Cu multe-mi umplu astăzi inima.
Dar unde e Mântuitorul meu?
Fiul de Dumnezeu, la care dintre uşi mai bate
Şi unde-i ieslea care să-L aştepte-n noapte?

Gabriel Rusu, Şansa eternităţii, pag. 41

A VENIT PENTRU NOI
A venit din cer pe-o cărare uitată,
Presărată cu lacrimi şi cu sânge udată.
Nevegheate mureau mii de candele-n noapte
Şi lumina era ne-nţeles de departe.

Deodată, un cântec de tânără stea

A făcut să tresară din somn inima;
Doar păstori veghind ne-ncetat lângă turme
Au ştiut că se-arată un semn peste lume.

Era noapte şi frig şi o lume prea mică,

Se-arătau umbre reci ce mureau într-o clipă,
Nici un loc de popas nu era-n pragul casei;
Neprimit de ai Săi, s-a oprit printre miei.

S-a născut ca să poarte-o povară străină

A venit ca un blând condamnat fără vină.
I S-a dat să stropească pământul cu sânge,
A venit ca să şteargă-orice ochi care plânge.

Pentru noi s-a născut Prunc uitat într-o iesle,

Pentru noi a venit ca să-mpartă o veste.
Cât de mult ne-a iubit Tatăl nostru din cer
Ne-a vorbit dintr-un staul, ne-a vorbit de pe lemn.

S-au aprins iar lumini pe cărarea uitată

Se arată Isus coborând încăodată,
Căutând printre noi un cuvânt de primire
Să reverse, în ploi, un potop de iubire.

Se arată şi-acum aşteptând un suspin,

Ca să-aducă şi azi pentru lacrimi alin,
Să ne-aprindă în ochi o nestinsă făclie
Pas cu pas să-L urmăm pe cărarea cea vie.
Gabriel Rusu, Şansa eternităţii, pag. 35
CONJUNCTURĂ

Bine că Mesia S-a născut

Într-un loc nestrăjuit de gărzi imperiale
Ce ne-am fi făcut
Dacă, în drumul spre El,
Ne-am fi pomenit cu girofaruri
Şi cu bariere,
Înşirate peste cale?

Bine că Mesia a venit

Fără surle îngrozind pământul.
Ce ne-am fi făcut,
Dacă într-un palat
Dumnezeu
Şi-ar fi ascuns
şi Cuvântul?

Numai că
Mesia S-a născut
Într-o iesle prea de tot săracă,
Fiindcă azi a renăscut
Pacea peste orice muritor,
Iar Mesia a venit
Mântuire să ne facă.
Daniel Chirileanu, Corigenţi la… a doua venire, pag. 123
ULTIMUL COLIND

E seară,
Luminile timpului
Pe-alocuri se sting, pe-alocuri se-aprind.
Buretele profetic
Şterge ultimii paşi ai istoriei acestui pământ.
Mulţi călători se pregătesc de sărbători,
Iar alţii plâng.
E vremea socotelilor, spun unii,
Iar alţii… e vremea uitării.
Şi la fereşti
Din gâturi răguşite se-aude un colind,
Ei spun că a venit…
Eu însă-aş vrea să-L văd venind.

E seară,
Adorm cărbunii-n vatră
Şi apa în calorifer,
Pe ici pe acolo,câte un câine mai stă străjer,
Iar unii oameni stau în chefuri
Şi alţii cad făr’ de puteri, sleiţi;
Când Steaua se arată şi se strigă,
Străjerii toţi au adormit.

E seară,
Se-aude un colind pe la fereşti,
Tu unde eşti?
E vremea socotelilor, tu ştii?
Isus acum nu se va naşte,
Ci va veni.
E seară,
Colindătorii zgribuliţi la uşi
Aşteaptă clanţa să se mişte,
Semn că mesajul e primit,
Plecând, în noapte urma lor se pierde…
Aşteptătorii-au adormit.

E seară,
E vremea socotelilor, spun unii,
Iar alţii… e vremea uitării.
Şi la fereşti
Din gâturi răguşite se-aude ultimul colind,
Ei spun: Treziţi-vă!
Şi cei ce-s gata
Îl văd pe nor venind.
Iacob Coman, Şi să-L cunosc, pag. 113

DE CE CRĂCIUN?
Sunt mulţi ce nu-nţeleg iubirea cu chip de Prunc născut în iesle,
Nu înţeleg corul de îngeri şi slujesc altor interese...
Ades sărbătoresc Crăciunul, însă nu-i înţeleg prezenţa
Şi urmărind numai plăcerea pierd din vedere chiar esenţa.

De ce s-o fi născut Hristos? Numai ca eu să stau la masă

Ciocnind, urând pentru prieteni, servind bucata copioasă?
A coborât în Betleem ca eu să-mi pun de-o parte bani
Şi omorând viţelul, oaia, să strig: La anul, la mulţi ani?

Isus a apărut în lume numai ca eu să-I cânt colinde

Şi să mă bucur, cu copiii, când bradul verde se aprinde?
Să las o lacrimă să cadă, emoţie de saducheu,
Când ne-ntâlnim cu toţi acasă, când îmi deschid cadoul meu?

Iertaţi-mă! Nu pot să cred în noi „meniuri şi reţete...”

Isus nu a venit din cer, ca oamenii să se îmbete,
Să cheltuiască bani pe daruri, pe alimente, pe brăduţi
Şi după sărbători să fie tot amărâţi şi abătuţi.

Isus nu a dorit să fie motiv de repetenţă-n şcoală,

De neplăcere în familii, sau un amar de pungă goală...
Nu lacrima de despărţire, nu cearta, nici dezamăgire!
Isus în Betleemul nopţii a vrut să-nsemne doar IUBIRE!

A vrut să-nsemne şansa vieţii, poarta de har mântuitoare,

O scară rezemată-n ceruri pe care poţi urca spre soare...
Motiv rarisim de cântare a psalmilor de lăudat,
Motiv de strigat către oameni, că doar Mesia e-mpărat!

Isus dorea să spună lumii prin scâncet de copil în paie

Că a lăsat slava din ceruri şi a-mbrăcat umile straie,
Ca tu să te opreşti o clipă, să cânţi speranţa viitoare:
Îţi mulţumesc, iubite Doamne, că mă iubeşti aşa de tare!
Jercan Dănuţ Alexandru / 2004
PENTRU ISUS SI BETLEEM

A nins afară din belşug,

Şi lumea pare din poveste...
Se odihnesc şi boi, şi plug,
Şi frunza-n ramuri nu mai este.
Noiembrie s-a dus plângând,
Înconjurat de nori de ploaie,
S-a dus pe drumuri, suspinând,
Lăsând noroiul să se moaie.
Şi iată, iarna, ne-a adus
Un alb ceresc, de mântuire,
Şi-o stea pe cer, o stea în plus,
În Betleem şi-n amintire.
Deşi Hristos nu S-a născut
Când fulgii albi zburau uşor,
Pornim cu dorul absolut
Spre Marele Mântuitor.
Că nu-i păcat să ne-amintim
De un Isus căzut sub greu...
Păcat e-atunci când tot greşim
Şi tot uităm de Dumnezeu!
Ne amintim, când iarna vine,
De cerul care ne ridică
Şi doritori numai de bine
Ne îndreptăm spre ieslea mică.
Şi dăm slăvire Celui Sfânt
Pentru speranţa ce avem,
Pentru lumina din Cuvânt,
Pentru Isus şi Betleem!
Jercan Danut Alexandru