Universitatea din Piteşti

- Facultatea de Litere-

Prof.coord.univ.doctor Studenţi
Adrian SĂMĂRESCU Alexandra IONESCU
Loredana SCĂRLĂTESCU
Adriana TĂNASIE
Anul I

Rm.Vâlcea, 2010
 CUPRINS

1. Introducere ..............................................................................pag.1
‫٭‬Motivarea alegerii temei…………………………………………….pag.1
‫٭‬Prezentarea generală a obiceiurilor……………………………....pag.1
2.Ajunul Crăciunului………………………………………………..pag.2
‫٭‬Legenda lui Moş Ajun…………………………………………….....pag.2
‫٭‬Obiceiuri din ziua de Ajun………………………………………….pag.3
‫٭‬Noaptea de Ajun..........................................................................pag.3
‫٭‬Legenda lui Crăciun…………………………………………………pag.3
3.Crăciunul……………………………………………………………pag.4
‫٭‬Colindele din ziua de Crăciun……………………………………..pag.4
‫٭‬Obiceiuri specifice Munteniei şi Olteniei…………………………pag.4
‫٭‬Masa de Crăciun……………………………………………………..pag.5
4.Anul Nou…………………………………………………………….pag.5
‫٭‬Credinţe populare……………………………………………………pag.5
‫٭‬Ritualuri practicate în noaptea de Anul Nou…………………….pag.6
‫٭‬Valenţele “Pluguşorului”………………………………………….pag.6
5.Bibliografie…………………………………………………………pag.7
 Ajunul Crăciunului, Crăciunul şi Anul Nou

Luna decembrie este luna din an cu cea mai mare însemnătate pentru poporul român
datorită obiceiurilor şi tradiţiilor care se reiterează an de an. Temele predilecte ce urmează a fi
enunţate în această lucrare, Ajunul Crăciunului, Crăciunul şi Anul Nou au fost evidenţiate cu
scopul motivării importanţei lor în credinţa populară românească.

În ansamblul culturii populare tradiţionale , obiceiurile formează un capitol important

deoarece “întreaga viaţă a omului, munca lui din timpul anului, relaţiile cu semenii lui şi cu
întruchipările mitologice”1, erau si in trecut întreţesute cu obiceiuri. În folclorul nostru, unele
obiceiuri au păstrat până astăzi forme ample de desfăşurare, în care vechile rituri se îmbină cu
acte ceremoniale, cu manifestări spectaculoase. Ele sunt adevărate sărbători populare, bogate în
cântece, dansuri, poezie, acte mimice şi dramatice. La aceste sărbători contribuie toate domeniile
folclorului şi chiar unele domenii ale artelor populare plastice ca de pildă costumul şi diferite
obiecte de recuzită. Limba noastră cunoaşte două cuvinte ce denumesc acelaşi lucru: obicei şi
datină, cel din urmă fiind termenul general popular pentru tot ce se practică după anumite reguli
de demult. Încercând o analiză a obiceiurilor, pentru a ajunge la definirea termenului, folcloristul
francez Arnold van Gennep pune în discuţie problema ideologiilor diverse ce stau la baza lor, de
la credinţele superstiţioase până la cunoştinţele ştiinţifice. După părerea sa, credinţele au jucat un
rol cu atât mai mare în viaţa obiceiurilor, în comportarea generală a oamenilor, cu cât
colectivităţile folclorice s-au găsit pe o treaptă mai înapoiată a dezvoltării sociale.

Conform credinţei populare, şapte sunt “ingredientele” sărbătorii: ”miezul de sfinţenie,

timpul bun, locul curat, sufletul primenit, cuvântul, gestul şi locul potrivit” 2. Sărbătoarea are de
asemenea şi trei funcţii esenţiale: “întreţine relaţia cu sacrul, reface grupul comunitar şi pune
societatea în acord cu Cosmosul”3. Obiceiurile, ceremoniile şi riturile reflectă ca orice fapt de
folclor concepţia despre lume a oamenilor şi contextul socio-cultural în care ei trăiau. Obiceiul
trebuia îndeplinit corect, potrivit rânduielii tradiţionale. Neîndeplinirea corectă contravenea
bunei rânduieli îndătinate a colectivităţii. Tradiţionale sau noi, spontane sau organizate,
obiceiurile ne spun ceva, au în esenţă rosturi care au servit de veacuri pe om şi societatea în
păstrarea unei bune rânduieli.

1
Pop, Mihai – “Obiceiuri traditionale romanesti “ p. 25
2
Nicolau, Irina – „Ghidul sarbatoriilor romanesti „ p. 13
3
Nicolau, Irina –“Ghidul sarbatorilor romanesti “- p. 25

-1-
 AJUNUL CRĂCIUNULUI

Sărbătorile de iarnă aduc bucuria regăsirii acelui fond ancestral, de frumuseţe, bunătate,
dărnicie într-un sincretism reunind mit, rit, act magic, text poetic, melodie, teatru popular. Prin
gest şi cântec, se trece din timpul profan, cel ştiut şi prea plin de griji, într-unul mitic, marcat de
sacru, timp al dualismelor : “haos şi cosmos, sfârşit şi început”4.

Ajunul Crăciunului este intrisec legat de Moş Ajun care este “o reprezentare mitică în Panteonul
românesc”5 , frate cu Moş Crăciun. Mai mare cu o zi decât fratele său, Crăciun, este celebrat în
ziua de 24 decembrie. Conform tradiţiei, Maica Domnului, cuprinsă de durerile Facerii, cere
adăpost lui Moş Ajun. Acesta, motivând că este sărac, o refuză dar o îndrumă spre fratele şi
vecinul său mai bogat, Moş Crăciun. Prin asemănarea zilelor din luna decembrie cu numarul
purtat de gospodăriile din satul unde s-ar fi născut Hristos, Moş Ajun o trimite pe Maica
Domnului de la numarul 24 la numarul 25. Legenda spune că, fără acordul soţului, Crăciuneasa
o primeşte în gazdă pe Fecioara Maria, oferindu-i adăpost în grajd. Aflând acest lucru, Crăciun
se înfurie şi îi taie mâinile, însa Maica Domnului i le lipeşte la loc. Minunea îl converteşte pe
Crăciun la creştinism. De bucurie că nevasta sa a scăpat nevătămată de pedeapsa lui necugetată,
Crăciun aprinde un rug din trunchiuri de brad în curtea lui şi joacă o horă cu toate slugile lui.
După joc, Crăciun împarte sfintei familii daruri păstoreşti: lapte, cas, urdă, smântână. De aici
transfigurarea lui Moş Crăciun într-un sfânt, care aduce de ziua naşterii lui Isus daruri copiilor,
obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, după legenda evanghelică, le aduceau
regii-magi în staul lui Mesia. Cântecele de bucurie adresate de slugile lui Crăciun s-au
transformat în colinde. Oferirea din dar de colindeţe a merelor, precum şi punerea acestora în
bradul de Crăciun , trimit cu gândul la începuturi. Alături de brad şi stejar, etnologul Romulus
Vulcănescu considera mărul un pom sacru, dominând peisajul paradisiac : raiul este imaginat ca
un arbore cosmic cu mere de aur sub care se găseşte adesea patul soţilor.

Ajunul este o zi mare, o confirmă bătrânii care ştiu că doar acum oamenilor nu trebuie să
le fie frică de spiritele celor plecaţi în Lumea Neagră. Şi pentru ei se aşează “masa de Ajun” ,
care mai apoi va fi împărţită la cei sărmani. Pe masa aceasta, se pun turta înmuiată în apa cu
zahăr şi presată cu miez de nucă pisat, colaci, vin roşu. Se aprinde şi o lumânare spre a lumina
drumul. Se aşteaptă împodobitul bradului de Crăciun, simbol al vieţii care renaşte. Este aşteptat
preotul cu Crăciunul, să cureţe casa de gândurile rele. Fetele să nu uite, când vine preotul cu

4
Rusu- Pasarin, Gabriela – “ Calendar popular romanesc “, p.324
5
Ghinoiu, Ion –“Comoara satelor. Calendar popular “ , p.261

-2 -
Crăciunul să ia o chită de busuioc din mănunchiul lui. Se spune că noaptea vor visa chipul
ursitului dacă acesta se pune sub pernă.

“Gesturi obişnuite devin în Ajun gesturi cu semnificaţie augurală” 6. Se adună ce s-a dat
cu împrumut, să le găsească sărbătoarea pe toate la locul lor. Pe vremuri, gospodarii la rasaritul
soarelui, puneau mâna pe toate uneltele din ogradă să le folosească sănătoşi tot anul. Nu se dă cu
împrumut, să nu-ţi dai norocul mai ales foc nu se dă cu împrumut, e rost de mare supărare.
Norocul se invocă punandu-se pleava de grâu sub faţa de masă. Pentru a preîntâmpina farmecele
şi deochiul se pun seminţe de mac şi grăunţi de usturoi la cele patru colţuri ale mesei.

În seara de 23 spre 24 decembrie, după miezul nopţii şi până la ziuă, se obişnuieşte prin
unele ţări din Ardeal şi Ţara Romanească, să meargă cetele de copii , alcătuite din 2,3,4,şi
câteodată şi mai mulţi inşi din casă în casă cu colinda, “Moş Ajunul”, “Bună dimineaţa”,
“Colindişul” sau “Bună dimineaţa la Moş Ajun”. Petrecerea ţine până la 12-1 noaptea , când se
împart în grupuri de cate 5 sau 6, sub conducerea unuia mai mare dintre ei . Pleacă toţi în toate
parţile, strigând pe la ferestrele locuitorilor “ Bună dimineaţa la Moş Ajun “. Stăpânul casei iese
şi le dă covrigi, mere , nuci sau colindeţe .

În noaptea de Ajun , se crede că vorbesc dobitoacele. Dar nu e bine să fie auzite . Tot în
Noaptea de Ajun, se crede că se deschide cerul. Il văd doar cei buni dar toţi pot să-şi pună măcar
o dorinţă pentru anul care vine şi mai ales se fac urări. În sat, nu există pom de Crăciun
împodobit, sub care Moş Crăciun să aşeze daruri. Există în schimb un butuc numit Crăciun care
“moare’’ , adică este ard în timpul sărbătorii. Pomul cu jucarii şi Moş Crăciunul, distribuitor de
cadouri , sunt un împrumut târziu ( sfarşitul secolului al XIX-lea ) din Occident. Dar ce exista
înainte de mondializatul Moş Crăciun îmbracat în palton roşu , tivit cu blaniţa, care are sania
trasă de reni plină de daruri? Înainte lui există un moş cu barbă albă ca neaua , un fel de sfânt
care era frate cu Ajun şi se spune că ar fi fost păstor.

CRĂCIUNUL

Sărbătoarea Crăciunului este momentul dezvăluririi multor reminiscienţe folclorice de

ordin mitologic. Bătrânul Crăciun, apare in conştiinţa colectivităţii deopotrivă ca o semidivinitate
arhaică şi o semidivinitate creştinizată. Datinile şi obiceiurile populare abundă la sfârşit de
Decembrie având ca apogeu Noaptea de Anul Nou.
6
Pasarin-Rusu, Gabriela- “Calendar popular romanesc”, p.325

-3-
 În spaţiul etnografic oltenesc sunt de reperat credinţe populare, având ca suport material
obiecte investite polisemantic. Colindele sunt beţe confecţionate din lemn de alun , arbust cu
semnificaţie magică. Acestea se taie înainte de Ignat , se pun la uscat până în seara zilei de Ajun
şi se ornamentează prin afumare cu romburi albe şi negre dispuse alternativ. Ele reprezintă
opoziţia dintre lumină şi întuneric, viaţă şi moarte.

Naşterea lui Iisus este prilej de mare sărbătoare.Reprezintă un început şi ca orice început
concentrează toate valenţele benefice ale gestului care deschide lumea dându-I bucurie şi
speranţă. Este bine să se aprindă “butucul lui Crăciun” 7. Este un simbol pentru lumină, soarele
fiind la solstiţiul de iarnă. Şi bine e şi focul sa fie întreţinut , aruncând la răstimpuri surcele
uscate, ca să se işte scântei. Ele vor simboliza bucuria şi belşugul pentru anul următor.
Pentru prosperitatea casei, gospodinele obişnuiesc, în prima zi de Crăciun, să pună pe un
platou diferite feluri de bucate sfinţite de preot la masa de Ajun. Cu acest platou înconjoară casa
de trei ori cu convingerea că până la Crăciunul viitor, familia va avea un trai mai îmbelşugat. O
bună parte din bucate sunt consumate de membrii familiei şi restul se dau animalelor din
gospodărie. Pe masa festivă se aşează, sub o icoană, diferite obiecte cu care membrii familiei vor
lucra tot timpul anului.
În lumea satelor, în ziua de Crăciun, dis-de-dimineaţă, gospodarul aduce din şură un braţ
de paie. Adunate in mănunchiuri, paiele sunt aruncate in vatra focului, în timp ce se repetă
urarea: "Atâtea paie/Atâţia miei/Atâţia purcei/Atâţia boi/Atâtea oi/Atâtea vaci/Atâţia turmaci".
În Muntenia şi Oltenia, gospodina pregăteşte din timp, înainte de micul dejun al primei
zile de Crăciun, apa norocului. Această licoare se prepară din agheasmă şi infuzie de plante -
mentă, levănţică şi muşcată. Stăpânul casei spune o rugăciune înainte de degustarea bucatelor, iar
soţia lui stropeşte casa cu această apă norocoasă. În familiile care au avut mari necazuri până la
Crăciun, ritualul se repetă timp de 7 zile.

La masa sărbătorească, după sosirea musafirilor, mesenii rostesc o rugăciune, iar cel mai
vârstnic musafir binecuvântează bucatele, spune rugăciunea "Tatăl nostru" şi face o invocare a
bunăstării pentru membrii acelei familii: "Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru, ajută-i să
fie feriţi de ghinion, să aibă belşug, să poată oferi din prea plinul lor şi celor nevoiaşi. Facă-se
Voia Ta!".

Această sfântă zi poate să reprezinte începutul unei noi etape în viaţa fiecăruia dintre noi.
Cine cultivă in prima zi a Crăciunului virtutea bunei-dispoziţii se va bucura un an întreg de
mulţumire, bunăstare şi bună înţelegere cu ceilalţi.

Din moşi-strămoşi se obişnuieşte ca în dimineaţa de Crăciun să se aşeze în mijlocul mesei

festive un vas de flori în care stăpânul casei să aşeze un buchet alcătuit din spice de grâu,
crenguţe de brad, de mentă, busuioc şi pătrunjel. Acest "snop" se leagă cu o panglică roşie şi un
fir de beteală aurie. Deasupra buchetului se pune o iconiţă a Mântuitorului. După Bobotează,

7
Rusu-Păsărin, Gabriela – „Calendar popular românesc” , p.326
-4-
acest buchet se păstrează la icoană pentru a aduce prosperitate în gospodărie, dar şi pentru a
scăpa de ghinioane şi resentimente.8

ANUL NOU

Anul Nou este ziua care marchează atât sfârşitul de an, cât şi începerea următorului an
calendaristic. Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an, a avut loc pentru prima
dată în 1691. Înainte de această dată, Crăciunul avea rolul începutului de an nou.

Revelionul este sărbătoarea nocturnă dedicată celui mai vechi zeu al omenirii: Anul.
Acesta este o personificare a Soarelui numit la solstiţiul de iarnă An Vechi, înainte de a muri la
miezul nopţii Revelion, şi, imediat după renaştere An Nou. Marea divinitate se naşte, creşte,
îmbătrâneşte şi moare împreună cu timpul calendaristic pentru a renaşte după 365 de zile. La
trecerea de la anul vechi la anul nou se desfaşura un spectaculos ritual care urmărea, în esenţă, un
singur scop: renovarea simbolică a lumii. Înnoirea anului cuprindea ideea perfecţiunii
începuturilor, a beatitudinii “vârstei de aur”, dar îndepărtarea de ziua care marca noul ciclu
calendaristic însemna şi pierderea treptată a perfecţiunii iniţiale. În partea de nord a Olteniei, în
Ţara Loviştei, tema îngropării timpului vechi din care se va renaşte cel nou este cunoscută sub
numele de “îngroparea anului”.

Prin infinite obiceiuri şi credinţe care exprimă la început teama, dezordinea şi haosul, iar
după miezul nopţii de revelion optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul, oamenii culturalizează
fenomenele naturale care se desfăşoară independent de dorinţa şi voinţa lor: “sacrificiul ritual al
porcului, reprezentare zoomorfă a spiritului graiului; prepararea alimentelor rituale din grâu
(colaci, turte), şi din carne de porc (piftie, cârnaţi); credinţa că se deschid mormintele şi se întorc
spiritele morţilor printre cei vii; abundenţa ospeţelor şi petrecerilor; stingerea luminilor în
noaptea de Revelion înfăţişând întunericul şi haosul desăvârşit provocat de moartea divinitaţii;
aprinderea luminilor care simbolizează naşterea divinitaţii; credinţa deschiderii cerului, arderea
comorilor şi vorbitul animalelor; alungarea spiritelor malefice prin zgomote; Sorcova; începerea
simbolică a lucrului si altele.”9

În seara acestei zile, se practică o serie de ritualuri, menite să interpreteze potenţialul

agricol al anului care începe, cel mai utilizat fiind “calendarul de ceapă”. Se iau 12 foi din două
jumătăţi ale unei cepe şi se pune în fiecare aceeaşi cantitate de sare. A doua zi dimineaţa, cel mai

8
www.9am.ro, accesat la data de 12.12.2010
-5-
9
Ghinoiu, Ion – “Sarbatori si obiceiuri romanesti”- p. 171
vârstnic bărbat din familie interpretează după cantitatea de apă adunată în fiecare foaie care
dintre lunile anului viitor va fi cea mai ploioasă şi care cea mai secetoasă. “În ziua de Anul Nou
nimeni nu doarme, căci tot anul ca fi somnoros. Nu se dau bani cu împrumut.” 10 Pentru mesele
acestei sărbători se fierbe numai porc (porcul rîmă numai înainte) ca lucrurile să meargă cu spor.
Dacă se fierbe gaină, totul merge pe dos pentru că gaina rîşcâie cu picioarele, dând pământul
înapoi.

Este ziua în care se umblă cu “Plugul” şi “Pluguşorul”, primul aparţinând flăcăilor, cel
de-al doilea copiilor. Îmbrăcaţi în haine groase, cu căciuli împodobite cu panglici colorate şi
tinând în mâini bice şi clopoţei, în ajunul sau chiar în ziua de Anul Nou, ceata de urători, formată
din doi până la zece baieţi sau barbaţi, pornesc să colinde pe la rude şi vecini. Pe langă urările de
belşug de tipul Pluguşorului sau al Buhaiului, repertoriul obiceiurilor de An Nou cuprind, printre
altele, colinde de copii, colinde de ceată, urarea sorcovei, jocuri cu măşti (Turca, Brezaia, Capra)
şi dansuri (Căiuţii, Bumbienii, Căluşerii). Dimitrie Cantemir spune în „Descrierea Moldovei” că
“Turca este o joacă iscodită încă din vremurile bătrâne, din pricina ciudei şi scârbei ce o aveau
moldovenii împotriva turcilor”. În cursul dimineţii de 1 ianuarie, grupuri de copii merg cu
„Sorcova”, confecţionată din flori de hârtie şi se rosteşte un text scurt augural, lovindu-se uşor cu
sorcova pe umărul celui căruia i se urează. Odinioară, sorcova era un mănunchi de nuiele
înverzite, aceasta fiind adevărata semnificaţie a gestului augural (tinereţe, vigoare, belşug). În
procesul de dezvoltare, aceste obiceiuri şi ritualuri vor continua să fie supuse selecţionării, să fie
mereu cizelate, pentru a fi mereu contemporane, cum au fost selecţionate şi cizelate în trecut,
devenind din formule magice, poezii şi cântece de mare desăvârşire şi frumuseţe. Unele vor
cădea, nu vor rămâne din ele decât documente ale unor vremuri şi concepţii trecute.

BIBLIOGRAFIE

1. Pop, Mihai – “Obiceiuri tradiţionale româneşti” , Bucureşti, 1976

10
Rusu-Pasarin, Gabriela- “Calendar popular romanesc “- p. 331

-6-
2. Ghinoiu, Ion – „Sărbători şi obiceiuri româneşti” , Editura Elion, Bucureşti,
2003

3. Nicolau, Irina- „Ghidul sărbătorilor româneşti” , Editura Humanitas,

Bucureşti , 1998

4. Rusu-Păsărin, Gabriela –“Calendar popular românesc”, Editura “Scrisul

Romanesc”, Craiova, 2006

5. Pamfile , Tudor – “Sărbătorile la români “, Editura Saeculum, Bucureşti,

1997

6. Ghinoiu , Ion –„Comoara satelor. Calendar popular „ , Editura Academiei

Române, Bucureşti, 2005

7. „Sărbători şi obiceiuri” – Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001

Surse electronice

1.www.9am.ro , accesat la data de 04.12.2010

2.www.wikipedia.org, accesat la data de 04.12.2010 si 12.12.2010

3. www.crestinortodox.ro , accesat la data de 12.12.2010

-7-