Asigurarile sociale de sanatate

Importanta asigurarilor sociale de sanatate:

Un sistem de asigurari sociale de sanatate este desemnat sa finanteze îngrijirea medicala
pentru populatia asigurata si inclusa în asigurare. În afara scopurilor sociale, acesta este un
instrument financiar care organizeaza transformarea sumelor colectate în servicii medicale în asa fel
încât toate persoanele asigurate sa-si permita aceste servicii. Un sistem de asigurari nu poate
functiona daca pachetul de servicii prevazut a fi furnizat persoanelor asigurate nu este acoperit în
întregime de fondurile colectate. Aceasta însemna ca bugetul de asigurari sociale de sanatate trebuie
sa acopere valoarea pachetului de servicii medicale asigurat de care are nevoie populatia asigurata
într-o perioada determinata.Circuitul fondurilor - de la contribuabili la institutiile de asigurare, de
acolo la furnizorii deservicii medicale si înapoi la pacienti sub forma de servicii medicale reprezinta
structura financiara si organizatorica de baza a unui sistem de asigurari sociale de sanatate.
Contributia la fondul unic de asigurari sociale de sanatate face parte din categoria impozitelor
directe venituri curente fiscale, sursa a bugetului special de asigurari sociale de sanatate.

Structura sistemului de asigurari sociale de sanatate: Romania vs. alte state:

În România a functionat pâna în 1997 un sistem sanitar organizat baza finantarii de la
bugetul de stat. Grava subfinantare si slaba performanta a sistemului sanitar au influentat major
starea de sanatate precara a populatiei si au determinat politicienii sa opteze pentru introducerea
unui nou sistem de asigurari sociale de sanatate, aprobând în iulie 1997 Legea asigurarilor sociale
de sanatate. Între cele doua abordari, finantarea de la bugetul de stat sau din fondul asigurarilor
sociale de sanatate, exista importante diferente în ceea ce priveste organizarea, principiile de
furnizare si conceptele economice. Si acum sunt sisteme de sanatate finantate de la bugetul de stat
care functioneaza în Anglia, Italia si tarile scandinave, sisteme care permit functionarea unui sistem
privat de servicii medicale. Principalele caracteristici ale unui sistem de sanatate public finantat de
la bugetul de stat sunt :
-furnizorii (spitalele, medicii) sunt platiti din alocatii bugetare aprobate prin bugetul anual
stabilit fara a fi o legatura cu pachetul de servicii pentru pacienti;
-la nivel macroeconomic nu exista o legatura evidenta între taxele si impozitele platite de
populatie si volumul si structura serviciilor medicale furnizate sau resursele financiare
necesare sectorului sanitar. Cresterea taxelor si impozitelor nu implica automat si cresterea
resurselor în sectorul sanitar.
Mentinerea la un nivel extrem de scazut a resurselor financiare destinate asistentei medicale,
indiferent de nivelul veniturilor colectate, s-a putut constata cu usurinta în tara noastra pâna la
aprobarea sistemului de asigurari sociale de sanatate (2-3% din PIB) comparativ cu alte tari
europene, inclusiv cele foste socialiste, unde aceste procente se ridica între 7-8 %. În prezent, acest
procent în tara noastra este de 4,1%.
Prezentul sistem de asigurari sociale de sanatate are o structura triunghiulara de furnizare si
finantare a serviciilor medicale. Cele trei parti principale ale sistemului sunt:
.pacientul care plateste contributia pentru asigurarea propriei sanatati;
.furnizorul care acorda serviciile (spitalele si cabinetele medicale)
.casele de asigurari sociale care gestioneaza sumele colectate pentru plata serviciilor
necesare persoanelor asigurate.
Aceste trei parti sunt entitati autonome cu atributii, interese si responsabilitati specifice.
Acest sistem nu mai are legatura cu bugetul de stat si îsi separa functia de colectare a resurselor de
cea de furnizare a serviciilor.
Caracteristicile acestui sistem de asigurari sociale de sanatate sunt urmatoarele: este asigurat un
pachet definitiv de servicii acordate pentru întreaga populatie asigurata; resursele colectate
( contributiile de asigurare) sunt intangibile altor institutii publice; cuprinderea populatiei în
asigurare este obligatorie indiferent de starea de sanatate proprie.

Contributiile la asigurarile sociale de sanatate:

Ca si în alte sisteme de asigurari sociale de sanatate, cotele contributiilor de la angajatori si

angajati se aplica la venit. Legea nr. 145/1997 privind asigurarile sociale de sanatate prevede
obligativitatea platii unei cote de 7% aplicate la salariile brute de catre angajator si a unei cote de
6,5% din salariul brut de catre angajat.
Contributia lunara a persoanei asigurate se aplica asupra: veniturilor din salarii care se supun
impozitului pe venit, veniturilor din activitati desfasurate de persoane care exercita profesii libere
sau autorizate potrivit legii sa desfasoare activitati independente, indemnizatiile de somaj si
alocatiile de sprijin etc. Deci, pentru persoana asigurata aceasta contributie se deduce din impozitul
pe salariu sau din impozitul pe venit, dupa caz, si se varsa la casa de asigurari pentru sanatate.
Persoanele fizice si juridice care angajeaza personal salariat sunt obligate sa retina si sa vireze la
Casa de Asigurari pentru Sanatate teritoriala contributia datorata pentru asigurarea sanatatii
personalului din unitatea respectiva si sa depuna declaratia privind obligatiile de plata lunar, pâna la
data de 20 a lunii urmatoare celei pentru care se datora contributia.
În multe tari, obligativitatea asigurarii se limiteaza numai pâna la un anumit plafon iar veniturile la
care se aplica contributia se limiteaza la acea parte din venit care nu depaseste plafonul respectiv. În
acest caz, aplicarea principiului solidaritatii în finantarea asistentei medicale, care este inerent la
stabilirea contributiilor în raport cu veniturile este într-o oarecare masura diminuata. În unele tari
angajatorul plateste o parte mai mare a contributiei si nu jumatate ca în tara noastra.
Constitutia României prevede ca dreptul la sanatate este garantat, iar statul este obligat sa ia
masuri pentru asigurarea igienei si a sanatatii publice.

Sisteme de asigurari de sanatate:

Conceptul privind asigurarile de sanatate a aparut in Europa si poate fi datat inca din perioada
medievala. Perioada moderna privind asigurarile de sanatate a aparut in Germania sub mandatul
cancelarului Bismarck, cu 2 legi de asigurare puse in aplicare in 1911.

Sistemul Bismarck

Sistemul de asigurari de tip Bismarck, a preluat denumirea dupa numele lui Otto von Bismarck ,
cancelar al celui de-al doilea Reich.Acesta a introdus, pentru prima oara in Europa, un sistem legal
de asigurari sociale. Cancelarul este considerat creatorul primului stat modern german prin
reformele institutional - organizatorice initiate ca replica la problemele datorate procesului de
industrializare in Europa.
Protectia sociala in Europa, devine la sfarsitul secolului al XVIII-lea, ca urmare a unei recesiuni
economice puternice, intr-o oarecare masura o problema de interes pentru stat, inainte ea fiind
limitata la o forma mai degraba rudimentara de asistenta sociala ocazionala bazata pe caritate si
voluntariat. In 1881 Bismarck introduce pentru prima oara un sistem de asigurari sociale de stat
obligatoriu, adaugand la acesta in 1883 platile pentru cazuri de boala, in 1884 asigurarile impotriva
accidentelor de munca si in 1889 o schema comprehensiva de pensii de varsta si invaliditate. Cea
mai importanta observatie pentru acest sistem este aceea ca are caracter obligatoriu, asociat
contractelor de munca. Sistemul este suportat de catre trei parti: angajator, angajat si stat.
Europa occidentala a preluat apoi sistemul bismarckian ,acesta devenind modelul alternativ la
sistemul de asigurari beveridgean sau anglo-saxon.
Este folosit in multe tari membre ale UE, cum ar fi Franta, Germania, Austria, Belgia, Olanda si
Romania. Caracteristicile acestui model sunt:
- Resursele financiare sunt, in principal, reprezentate de contributiile obligatorii platite de angajati si
angajatori.
- De asemenea, exista resurse care provin din subventii de la bugetul de stat (local sau national) sau
alte tipuri de subventii.
- Institutiile care administreaza fondurile de asigurari sunt nonprofit
- Gestionarea si folosirea fondurilor de asigurari sunt facute la nivel national si prin directii locale.
Finantarea se face prin contributii sociale bazate pe salarii (patron,angajat).Banii pentru sanatate in
acest sistem provin: 60% din asigurari sociale, contributii obligatorii, 10-15% din impozite, taxe
specifice, 10% din asigurari private, 10-15% prin plata de pacient.

Sistemul Beveridge

Sistemele de sanatate tip Beveridge sau Sistemele Nationale de Sanatate (NHS) au fost inspirate
de Raportul din 1942 al lui Beveridge care oficializa organizarea adoptata de Suedia in anii ‘30.
Intreaga Europa de Vest (Danemarca, Finlanda, Irlanda, Norvegia, Suedia, Marea Britanie) a
adoptat sau mentinut acest model dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Impozite generale sunt controlate de Parlament (circa 85% din suma fondurilor pentru serviciile de
sanatate), bugete de stat, taxe generale, asigurari cu contributie variabila in functie de salariu (de la
0%, 2%, 3,85%, pana la 10% din salariu; de exemplu, in Marea Britanie sunt scutite de la
contributie persoanele cu un salariu mai mic de 3.224 de lire sterline/an).
Sarcinile SNS sunt in general urmatoarele: elaborarea politicii sanitare,emiterea de indrumari ale
autoritatilor pentru probleme de sanatate,alocarea resurselor; monitorizarea performantelor
autoritatilor din subordine.
Gama de servicii acoperite in cadrul NHS este completa iar accesul la ingrijiri este gratuit.
Sistemul de asigurari de tip Beveridge este un sistem caracterizat de beneficii relativ reduse si
fixe, finantate din bugetul de stat, din taxe si impozite generale, reprezentand un nivel minim de
protectie combinat adesea cu sisteme de asigurari private.
Sistemul continental reprezinta o protectie comprehensiva, adesea nedublata de sisteme private, cu
beneficii proportionale cu contributia, respectiv veniturile.

Sistemul de asigurari de sanatate din SUA

Scurt istoric:

In ceea ce priveste sistemul american de sanatate, impactul major l-a avut deopotriva atat
sistemul englez cat si cel german.
La inceput, in America au fost unele contradictii privind problema asigurarii de sanatate, avand in
vedere ca sistemul medical reprezenta o ramura mai putin importanta a economiei.
Sistemul medical nu era privit ca o activitate aducatoare de beneficii si de aceea majoritatea
ajutoarelor acordate bolnavilor nu erau private ca o parte a circuitului economiei, ci mai degraba
acestia erau ingrijiti acasa sau prin acordarea de servicii medicale gratuite acordate de catre unele
institutii.
Initial, cheltuielile privind asigurarea de sanatate pentru fiecare american erau reduse ca urmare a
inexistentei unui sistem de sanatate bine pus la punct. Un studiu realizat in 1920 arata ca doar 7.6%
din 211 familii ce locuiau in Columbus, Ohio au platit pentru ingrijire medicala.
In fapt costul principal asociat bolii nu era datorat ingrijirii in sine, ci mai de graba lipsei de la
serviciu si neprimirii salariului. Astfel americanii au simtit ca nu au nevoie de asigurare de sanatate,
iar casele de asigurari de sanatate au actionat in consecinta si oferit asa numitele “sickness
insurance”, similare astazi cu asigurarile de sanatate acordate persoanelor cu dizabilitati.
Cererea scazuta pentru asigurari de sanatate a fost datorata si de neintersul companiilor de
asigurare de a oferi asigurari de sanatate private. Companiile de asigurare nu credeau ca sanatatea
putea fi un bun asigurat datorita gradului sau mare de aparitie si a hazardului.
Ei considerau ca se confrunta cu o lipsa de informatii privind calcularea riscului si a primelor de
asigurare.
Primul plan al asigurarilor de sanatate a aparut in perioada razboiului civil(1861 – 1865). Cele
mai recente ofereau doar asigurare in cazul accidentelor produse pe calea ferata sau cu transportul
vaporului; totusi planurile au acoperit asigurarea in cazul imbolnavirilor si accidentelor. Primul plan
de asigurare mai bine structurat a fost oferit de Massachusetts Health Insurance din Boston in 1847.
Companiile de asigurari au platit primele polite de asigurare in cazul accidentelor sau
imbolnavirilor, abia in anul 1890.
Cateva importante companii de asigurare au pasit in domeniul asigurarilor de sanatate abia in
1930 si 1940 avand in vedere ca popularitatea asigurarilor de sanatate a inregistrat o crestere. In
1932 organizatii nonprofit precum Blue Cross sau Blue Shield au fost primele care au oferit planuri
de asigurari de sanatate.
Aceste doua organizatii Blue Cross si Blue Shield au avut de castigat datorita discount-urilor
oferite in contractele negociate cu doctorii si spitalele. Ca raspuns ,al favorurilor facute furnizorii au
oferit discount-uri pentru planurile de asigurare Blue Cross si Blue Shield.
Dupa succesul inregistrat de Blue Cross si Blue Shield s-a remarcat o crestere pe piata asigurarilor
de sanatate, companiile venind in sprijinul asiguratilor cu o oferta mult mai variata, acoperind in
mare parte toate nevoile acestora.

Prezentare generala:

Statele Unite nu au un sistem de asigurari de stat, un aparat institutional de ingrijire medicala de

tip social. Daca nu este asigurat, cetateanul plateste din propriul buzunar cheltuieli ce pot ajunge la
zeci de mii de dolari pentru boli grave. Cu alte cuvinte, asigurarea sanatatii nu este considerat un
drept al fiecarui cetatean, nu este obligatorie si milioane de persoane sunt neasigurate: peste 47 de
milioane de americani (dintre care 8 milioane de copii !) sunt in prezent lipsiti de orice acoperire
sau asigurare medicala. SUA este astazi singura tara industrializata de pe Planeta care nu garanteaza
intr-o maniera sau alta, nici o asigurare de sanatate propriilor ei cetateni. Paradoxul este faptul ca
sistemul american de protectie medicala « absoarbe » 16% din PIB.
In Franta alocam 11% din PIB pe an.

Potrivit United States Census Bureau, aproximativ 84% dintre americani beneficiaza de asigurare
de sanatate. Dintre acestia, 60% o obtin prin angajatorul lor, majoritatea americanilor lucrand in
intreprinderi mai mari, mijlocii sau mai mici si beneficiaza de asigurare medicala, in timp ce doar
9% cumpara o polita direct. Restul de 15% reprezinta persoane ce se incadreaza in cele trei
programe publice ale Guvernului Federal – Medicare, Medicaid si SCHIP.