Sfântul Maslu

Taina iertării şi a vindecării

Una din cauzele principale ale deprimării şi descurajării omului este boala.
De multe ori deprimările sau boala nu pot fi învinse cu mijloace omeneşti, ci cu
ajutorul pe care îl primeşti de la Dumnezeu, cum ne-a arătat Mântuitorul Hristos,
Care vindeca boala şi neputinţa din popor. Taina Sfântului Maslu îşi are originea,
prin Apostoli, de la Hristos însuşi. După cum ne spune Pr.Prof Dumitru Popescu în
lucrarea ,,Omul fără rădăcini,, În Taina Sfântului Maslu se împărtăşeşte
credinciosului bolnav harul tămăduirii şi al întăririi sufleteşti şi uşurarea durerii
trupeşti.
Uneori harul lui Dumnezeu lucrează mai mult sau mai puţin direct asupra
trupului, pentru vindecarea lui, deşi chiar şi în acest caz se produce întărirea
sufletească şi iertarea păcatelor celui bolnav. Alteori, vindecarea se produce mai
mult prin întărirea puterilor sufleteşti, dar prin harul acestei Taine se are în
vedere,în mod principal, vindecarea trupului, după cum ne se spune marele teolog
Nichifor Crainic în cursul său de teologie mistică ,,Sfinţenia - împlinirea umanului.
Existenţa omului este nespus de complexă şi este cu neputinţă ca trupul să
fie separat de suflet. Cu toate că Taina Sfântului Maslu are în vedere trupul, în
primul rând , harul lucrează şi asupra sufletului, fiindcă lucrarea harului aupra
sufletului se extinde şi asupra trupului. În rugăciunile Sfântului Maslu preotul cere
de la Hristos tămăduirea de patimi,eliberarea simţurilor de înrâuririle rele şi
alungarea vrăjmaşului,pentru ca bolnavul devenit sănătos trupeşte şi sufleteşte să
poată trăi o viaţă curată şi închinată slujirii lui Dumnezeu. Insistenţa cu care se
cere, mai mult decât în Taina Pocăinţei, tămăduirea bolnavului de patimile
sufleteşti o dată cu tămăduirea trupului, arată că patimile sunt rădăcinile păcatelor
la care se referă Taina Sfântului Maslu. Părintele Dumitru Staniloaie ne spune în
Dogmatica sa ,,Pe cât de imposibil este să se separe trupul de suflet, tot atât de greu
este să se separe omul de influenţa forţelor rele nevazute”.
Prin ungerea sensibilă cu untdelemn, prin care lucrează puterea nevăzută a
Sfântului Duh, Taina Sfântului Maslu arată, în al doilea rând, că vindecarea se
acordă omului întreg, suflet şi trup, ca să trăiască în sănătate şi curăţie.
Taina Sfântului Maslu caută să vindece pe cel bolnav prin restaurarea
comuniunii lui cu Dumnezeu şi cu semenii, prin preoţi. De aceea în Taina Sfântului
Maslu este importantă credinţa bolnavului, care se căieşte şi cere iertare de la
Dumnezeu pentru păcatele lui, după cum este importantă prezenţa la această slujbă
a credincioşilor, care se roagă împreună cu preoţii, şi tot atât de important este
faptul că la săvârşirea Sfântului Maslu iau parte mai mulţi preoţi.
Prin aceasta se arată voinţa Bisericii de a-şi pune în mişcare forţele, prin
comuniunea în rugăciune ca să tămăduiască pe unul dintre mădularele ei de
suferinţa în care se află. Această comuniune îi dă omului putere nu numai prin ce
are Biserica omenesc, ci prin faptul că toţi cei ce vin şi intră în comuniune cu
semenul lor bolnav vin în comuniune cu Hristos, Care a vindecat oameni pentru
propria lor credinţă sau pentru credinţa altora şi a spus că unde sunt doi sau trei
adunaţi în numele Lui, prin credinţă şi dragoste reciprocă, este şi El în mijlocul
lor. ,,Dogmatica” părintelui Dumitru Staniloaie. Taina Sfântului Maslu vindecă
suferinţa celor bolnavi prin adâncimea comuniunii lor cu Hristos şi cu Biserica.
Taina Sfântului Maslu ocupă un loc deosebit în rândul slujbelor ortodoxe.
Este, poate, cea mai „smerita” taină, beneficiind de foarte puţine studii şi analize
până acum. Taina Sfântului Maslu aduce cu sine un caracter profund eshatologic,
amintind de împărăţia cerurilor, unde nu mai există boli şi suferinţe. Bolnavul
trebuie să înţeleagă clar faptul că boala sa nu este un chin inutil, ci o poartă spre
desăvârşire. Participarea la această slujbă este oricând benefică şi constituie din
anumite puncte de vedere o necesitate intrinsecă a vieţii creştinilor. Denumirea de
„Taina a trupului” i-a fost dată de părintele Dumitru Stăniloae, unul dintre cei mai
profunzi tâlcuitori pe care îi putem lectura.
Cu privire la Taina Sfântului Maslu, există două cuvinte cheie în Noul
Testament, ce vorbesc clar despre formele primare în care se săvârşea Sfântul
Maslu. Primul dintre ele se află în Evanghelia după Marcu la capitolul 6, versetul
13: „Si scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i
vindecau”. Aici este vorba despre trimiterea apostolilor de Mântuitorul la
propovăduire şi vindecările făcute de aceştia.
Această Taină sfinţii apostoli o săvârşesc după învierea Domnului, îndată
după Cincizecime, ca Taină a Bisericii, potrivit cuvintelor Mântuitorului: "...în
numele Meu veţi scoate demonii... pe bolnavi mâinile veţi pune şi se vor
însănătoşi..." (Marcu, 16, 17-18).
Întrebat despre procesul îmbolnăvirii şi al însănătoşirii unora dintre cei veniţi
la El să-i vindece, Iisus răspunde că boala se datoreşte fie păcatelor proprii, fie
celor ale părinţilor. Iar El - Cel venit să vindece omenirea de păcat - este singurul
capabil dea vindecarea iertarea păcatelor. Episodul slăbănogului din Capernaum
este o ilustrare a rolului misiunii , pe care Iisus le proclamă în faţa cărturarilor:
"Să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele"; după care, ca o
consecinţa a faptului i-a iertat păcatele, se adresează slăbănogului spunându-i:
"Scoală-te-, ia-ţi patul şi mergi la casa ta ", ceea ce ne arată Evanghelia, că se
petrece ( 9, 2-6, Marcu 2, 3-12).
Această activitate vindecătoare, extrem de frecvent petrecută în rândurile
mulţimilor, care însoţeau pe Iisus, este prezentată în Evanghelie ca făcând parte
din opera mesianică a lui Hristos. Chiar de la începutul activităţii Sale, ne arată
Sfântul Evanghelist Marcu că Mântuitorul "Şi-a rânduit pe cei doisprezece, pe
care i-a numit apostoli, ca sa fie cu El şi să-i trimită să propovăduiască şi să aibă
putere să vindece bolile şi să alunge demonii (cap. 3, 14-15).
Evangheliile notează această practică, fără insistenţă, ca pe un fapt curent, ca
pe o consecinţă firească a "trimiterii" apostolilor. Rezultă, din respectivele versete
evanghelice că Iisus le-a dat putere chiar înainte de a-i fi pregătit pe deplin pentru
înfruntarea lumii spre care plecau: "Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a
început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor" (Marcu 6,7). Iar
ei "scoteau mulţi demoni şi ungeau cu undelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau"
(Marcu 6, 13). În darul acordat apostolilor, de a vindeca bolnavi şi a alina
suferinţele, "trebuie să vedem instituirea Tainei înseşi de către Hristos".
Ungerea cu untdelemn a bolnavilor este dezvoltată esenţial în celălalt pasaj
cheie, aflat în Epistola Sfântului Iacov, capitolul 5, versetele 14-15: „Este cineva
bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu
untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi
Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui“. Aici se găsesc
menţionate pe scurt elementele constitutive şi scopurile tainei. Astfel, trebuie
chemaţi preoţii Bisericii, de unde provine practica conform căreia Taina nu poate fi
înfăptuită de un singur preot decât în cazuri cu totul excepţionale. Rugăciunea şi
ungerea cu untdelemn sunt şi ele atestate clar. Totodată, scopul tainei conţine o
bipolaritate: vindecarea omului ca întreg, atât trupeşte, cât şi sufleteşte.
Chiar dacă nu este enunţat ca o definiţie, Maslul are în versetele epistolei
Sfântului Apostol Iacov toate elementele constitutive ale Tainei: apelarea la preoţi,
care să se roage pentru bolnavi, ungerea cu untdelemn sfinţit în "numele
Domnului", iertarea păcatelor celui bolnav, iar versetul 16, următor, adaugă
elementul mărturisirii, ca un act adiacent în vederea "curăţirii" şi pune accentul pe
rugăciunea stăruitoare a celor prezenţi - "a dreptului" - pe lângă cea a preoţilor.
Versetele 14-16 din epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov reprezintă
pentru noi confirmarea categorică a practicării Maslului în primele societăţi
creştine, aşa cum o vedem notată fugitiv şi în Evanghelii. Ulterior, frecvenţa acestei
practici tămăduitoare, cu caracter de Taină, este atestată de un număr impresionant
de Sfinţi Părinţi şi scriitori bisericeşti, din primele trei-patru secole creştine. O
confirmare a vechimii Maslului şi a prezenţei lui între Tainele sfinţitoare ale
creştinilor este şi faptul că Bisericile nestoriene , şi monofizite, care s-au despărţit
încă din secolul V de Biserica Ortodoxă, păstrează până în prezent şi Sfântul Maslu
în rânduiala celorlalte Taine.
Taina Sfântului Maslu este numită de părintele Dumitru Stăniloae, „Taina
trupului“, pentru că scopul ei conţine o extraordinară centralitate a trupului uman.
Vindecarea celui bolnav şi ridicarea din patul durerii pare a avea o preeminenţă
asupra vindecării sale sufleteşti. Aceasta nu este, însă, neglijată.
Bolnavului care beneficiază de această Sfântă Taină i se recomandă întotdeauna să
se spovedească şi să se împărtăşească, pentru că taina nu acţionează într-un mod
magic. Nu este suficient să participi la Taina Sfântului Maslu pentru a te vindeca,
trebuie ca această vindecare trupească să coincidă cu apropierea mai strânsă de
Biserică şi celelalte Sfinte Taine. Vindecarea trupească nu este garantată. În dese
rânduri, bolnavul capătă mai mult o pace sufletească şi o dorinţă mai mare de a-şi
duce propria cruce.
Ceea ce este frapant legat de vindecarea sufletească este faptul că Taina
Sfântului Maslu şterge păcatele pe care nu le-am mărturisit. Însă nu cele pe care nu
le-am mărturisit pentru că nu am vrut, ci acelea de care am uitat definitiv. Păcatele
mărunte, cotidiene, nu pot fi reţinute toate şi mărturisite. Sfântul Maslu şterge acele
pete mici, aparent insignifiante, pe care noi, din neştiinţă sau uitare, nu le-am
observat. Acest lucru este întărit de părintele Dumitru Stăniloae: „Spovedania
anterioară Maslului a adus bolnavului iertare de păcatele mărturisite, dar el n-a avut
timp să topească, prin conlucrare cu harul redobândit, slăbiciunile păcătoase,
hrănite printr-o obişnuinţă îndelungată cu păcatul, slăbiciuni care explică adeseori
şi boala trupului. Sau, poate, bolnavul nu a putut descrie în mod corespunzător
aceste slăbiciuni, care se pierd adeseori în ceaţa indefinitului („Teologia Dogmatică
Ortodoxă“, volumul III, p. 174). De asemenea, Taina oferă o putere sporită
împotriva patimilor care au pus stăpânire asupra sufletului celui bolnav. Boala
fizică este, în dese rânduri, doar o consecinţă a patimilor sufleteşti.
Ca şi în multe cazuri, pogoramantul Bisericii operează şi aici, acordându-se
iubirii prietenilor sau a familiei harul sfinţitor al tămăduirii celui iubit, al lor, "căci
mult poate rugăciunea stăruitoare a celor iubitori. Caracterul ecleziologic al acestei
Taine se vădeşte încă mai mult în această practică. Participarea comunitară la
rugăciunea pentru vindecare apare mai pregnant, ceea ce o deosebeşte de Taina
spovedaniei, cu care este adesea socotită "complementară". În Taina Spovedaniei
este evident caracterul individual al relaţiei preot-penitent, atât de necesar în buna
desfăşurare a mărturisirii. Mărturisirea este implicată în Taina Maslului, atunci
când acest lucru este posibil, de aceea se poate spune că Maslul are şi un caracter
penitenţial. Dar în Maslu prevalează aportul comunitar în rugăciunea cu cel
neputincios care este ajutat să scape de povara bolii care-L apăsa. Căci nimeni nu
se duce să solicite slujirea bolnavului, decât atunci când boala se dovedeşte
insistentă şi celelalte încercări de vindecare nu au dat rezultate.
Bolile nu ne sunt date ca pedepse trupeşti aspre pentru păcatele noastre.
Uneori, ele reprezintă singurele căi prin care Dumnezeu poate vorbi celui bolnav.
Cu toate că boala survine fără vreun motiv fizic sau afectiv clar, ea are întotdeauna
un sens. Iar sensul ei cel mai acut este acela de a trezi conştiinţa persoanei afectate.
Aşa cum afirmă teologul francez R. Béraudy, Taina Sfântului Maslu aduce cu sine
un caracter profund eshatologic, amintind de împărăţia cerurilor, unde nu mai
există boli şi suferinţe. Bolnavul trebuie să înţeleagă clar faptul că boala sa nu este
un chin inutil, ci o poartă spre desăvârşire. Uneori este greu să îi faci pe oameni să
înţeleagă acest lucru. Ceea ce aduce Taina Sfântului Maslu este un sens, o direcţie
călăuzitoare pentru cel aflat în suferinţă. Durerile inutile de mai înainte sunt
convertite: bolnavul suferă pentru propria desăvârşire, ignorată poate anterior.
Totodată, atunci când Taina Sfântului Maslu nu are un caracter particular, ci se
constituie în aşa-numitul „Maslu de obşte“, bolnavii au ocazia să fie redaţi
comunităţii Bisericii. Comunitatea are şi ea ocazia să se roage pentru mădularul
bolnav şi să sufere împreună cu el.
Taina Sfântului Maslu este lucrarea sfântă săvârşită în numele Sfintei Treimi,
de către preoţii Bisericii, prin care se împărtăşeşte credinciosului bolnav harul
nevăzut al tămăduirii sau uşurării suferinţelor trupeşti, întărirea sufleteasca, iertarea
păcatelor. Partea văzută constă din ungerea cu untdelemn sfinţit, după ce s-a
invocat prin rugăciuni speciale mila lui Dumnezeu prin puterea Sfântului Duh
asupra celui bolnav.
Taina Sfântului Maslu este un test al iubirii şi regăsirii. Bolnavul era pierdut şi a
înviat, mort şi s-a aflat, aşa cum se spune despre fiul risipitor. De aceea, Maslul
arată Biserica drept Trup al lui Hristos, într-o manifestare practică, clară. Bolnavul
este readus în mijlocul celor de care patimile l-au despărţit. Patimile separă, dar
boala uneşte. Boala se face purtătoare a unui sens extraordinar, vindecând omul de
povara egoismului şi a singurătăţii. Bineînţeles, trebuie să conştientizăm că Taina
Sfântului Maslu nu este o practică magică. Vindecarea omului, fie trupească sau
sufletească, depinde esenţial de două lucruri: voia lui Dumnezeu şi voia celui
bolnav. Dacă Dumnezeu vrea să îl vindece, lucrul acesta se va întâmpla, dar nu se
va petrece niciodată fără credinţa puternică a bolnavului şi dorinţa de a-l sluji ca un
creştin adevărat pe Dumnezeu.
 Trebuie să participăm la Taina Sfântului Maslu chiar dacă suntem sănătoşi?
La această întrebare există un singur răspuns: da. Indiferent cât de sănătoşi ne
credem sau suntem, trebuie să ne amintim de răspunsul dat de Mântuitorul
fariseilor: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi“ (Matei 9, 12). Cine
se poate considera sănătos pe deplin şi nu are nevoie de Doctorul sufletelor şi al
trupurilor poate să ignore pentru totdeauna această slujbă. Întrebarea este: cine se
află într-o astfel de situaţie? Chiar dacă nu suntem bolnavi fizic, asta nu înseamnă
că nu avem nevoie de vindecare sufletească. Oricum am încerca să punem
problema, participarea la această slujbă este oricând benefică şi constituie din
anumite puncte de vedere o necesitate a vieţii creştinilor.
  Taina Sfântului Maslu nu se poate confunda cu Taina Mirungerii şi nici cu
miruirea. Taina Mirungerii împărtăşeşte credinciosuA¬lui harul pentru creşterea
duhovnicească. Taina Sfântului Maslu se savarsestea la cererea bolnavului sau
apropiaţilor săi - rude, prieteni - în vederea însănătoşirii sau în perspectivă
eshatologică : iertarea păcatelor care au dus la suferinţă, la tulburarea sufletului, sau
pentru răspuns bun la dreapta judecată (judecata particulară şi apoi cea obştească).
Taina Sfântului Maslu este o taină repetabilă. Căsătoria, Hirotonia, Botezul,
Mirungerea nu ne sunt accesibile decât fie o dată în viaţă (cu excepţia Căsătoriei, în
unele cazuri!), fie deloc (cum Hirotonia spre exemplu este inaccesibilă femeilor).
Maslul, Euharistia şi Spovedania sunt tainele accesibile în mod repetat, iar Taina
Maslului ocupă locul cel mai smerit, fiind trecută cu vederea de unii credincioşi.
La „Maslul de obşte“, oamenii obişnuiesc să aducă de regulă trei elemente
esenţiale: pâine, făină şi untdelemn. Materia centrală a tainei este, precum bine ştiţi,
untdelemnul, numit în cadrul Tainei şi „untdelemn al înnoirii“.
Trebuie să amintim de ce se foloseşte untdelemnul, foarte pe scurt. În primul
rând este un simbol al lucrării Duhului Sfânt, asemenea apei. O altă legătură există
cu sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir. Aceste rugăciuni aproape coincid, cu excepţia
unui singur lucru: a doua naştere. Taina Mirungerii este singura care asigură a doua
naştere a omului. În rest, vindecarea trupească şi sufletească, prezentă în Taina
Maslului, atinge celelalte scopuri ale Mirungerii: izgonirea demonilor, curăţirea
păcatelor, întărire trupească şi sufletească. Un alt motiv pentru alegerea
untdelemnului este menţionarea sa expresă de Sfânta Scriptură în cadrul tainei.
Făina şi untdelemnul sfinţite la Taina Maslului pot fi utilizate pentru a
prepara turte pentru cel bolnav, lucru recomandat de majoritatea manualelor de
practică liturgică. Nu doar materia fizică poate fi considerată aici, ci şi cuvintele
tainei şi gesturile preoţilor. Astfel, în cadrul tainei apar 7 pericope din Apostol şi 7
din Evanghelie, fiecare amintind fie vindecări, fie îndemnuri la virtute, fie datoria
de a păstra o comunitate atentă la nevoile aproapelui. La finalul tainei, de regulă, se
pune Evanghelia pe capul bolnavului sau este atinsă de capul fiecărei persoane,
dacă este Maslu de obşte. Acest gest, precum şi acela de a mirui după fiecare
pericopă evanghelică rostită constituie manifestarea concretă a lucrării harice.
Există şi 7 rugăciuni rostite după fiecare text din Sfânta Scriptură, în care
sunt amintite efectele tainei şi modul în care Dumnezeu lucrează asupra celor aflaţi
în suferinţă.
Numărul preoţilor slujitori este o mărturie a comuniunii întru Hristos, la
savarsirea Tainei Sfantului Maslu este nevoie de 7 preoti, iar in unele cazuri se
accepta si 5 sau 3, iar in cazuri exceptionale poate fi savarsit si de catre doi preoti,
Taina Sfantului Maslu nu poate fi savarsita de catre un singur preot deoarece este
vorba de o tradiţie transmisă încă de la textul scripturistic al Sfântului Apostol
Iacov: „să cheme preoţii Bisericii“ (5, 14).
Sfântul Simeon al Tesalonicului, tâlcuind acest pasaj, spune următoarele:
„Unde sunt preoţi puţini cheamă numai trei, şi aceasta nu este afară din buna
cuviinţă, căci mai întâi se înţelege puterea Treimii şi al doilea, chiar Ilie vrând să
arate închipuirea Treimii, când a înviat pe fiul cel mort al celei din Sarepta, s-a
rugat de trei ori, şi de trei ori a căzut peste dânsul. Alţii cheamă şi chiar mai mulţi
de şapte, pentru a arăta mai multă credinţă şi osârdie. N-avem trebuinţă a cerceta
mult asupra numărului, de vreme ce nu scrie numărul; dar cu toate că nu scrie,
trebuie a păzi aşezământul cel dintâi, iar, de nevoie, mai puţini, adică trei, şi toate
câte sunt rânduite a se zice să le zică, căci toate cele de la Părinţi sunt ale Duhului.
Numai un preot însă să nu facă Maslu, căci precum pentru arhierei scrie să nu se
hirotonească de către unul, asemenea şi pentru Maslu, să nu se facă de un preot,
căci zice: „să se cheme preoţii Bisericii - iar nu un preot - şi să roage pentru dânsul,
ungându-l cu untdelemn“ („Tratat asupra tuturor dogmelor credinţei noastre“,
volumul II, pp. 31-32).
Cu toate acestea, Sfântul Maslu poate fi săvârşit, în prezent, şi de doi preoţi şi,
în situaţii cu totul excepţionale, şi un singur preot poate îndeplini rânduiala slujbei.
Astfel, părintele Ene Branişte spune: „Această practică este admisibilă numai în
cazuri de mare nevoie (lipsă de preoţi), cum ar fi, de ex., pe câmpul de război ori în
satele răzleţe, de munte, în pustie şi în locuri îndepărtate etc., de altfel, în mod
practic e foarte greu, dacă nu chiar imposibil, pentru un singur preot, să facă singur
toată slujba, care e foarte lungă“ („Liturgica specială“, p. 348).
Deci, săvârşitor în Taina Maslului este soborul (de cel puţin doi preoţi). în
Biserica Romano-Catolică, ritualul ungerii este efectuat de preot, dar sfinţirea
untdelemnului este rezervată doar treptei ierarhice superioare. Maslul este numit de
apuseni "extrema unctio", întrucât ei nu-l aplică decât muribunzilor, sărăcind
această Taină de efectele ei vindecătoare, care sunt primul ei scop. În urma
Conciliului II Vatican se recunoaşte necesitatea aplicării acestei Taine chiar înainte
de ameninţarea morţii. Să amintim că lumea protestantă nu recunoaşte acestei
ungeri caracterul de Taină.
În ceea ce priveşte locul şi timpul când se săvârşeşte Taina, trebuie spus că în
practică ea are loc de preferinţă în Biserică şi, dacă este posibil, în prezenţa
bolnavului, ca ungerea să aibă loc nemijlocit. Se poate efectua Maslul şi la patul
bolnavului, când acesta este intransportabil, după cum este permis să se facă Maslul
în Biserică în absenţa bolnavului, dar ducându-se elemente vestimentare din care se
vor unge cu făină şi untdelemn, din care se va prepara ceva ce va gusta cel bolnav.
În toate aceste situaţii rolul comunităţii este major, fiind vorba: de familie, sau
prieteni care împreună se vor ruga pentru cel în suferinţă şi-i vor duce obiectele şi
alimentele sfinţite.
Se cere, pe lângă ajutorul Mântuitorului şi cel al Maicii Domnului, şi al celor
dintre sfinţi care sunt cunoscuţi pentru generozitatea şi deosebitele vindecări ca
Sfinţii: Nicolae, Dimitrie, Pantelimon, Cosma şi Damian etc. În rugăciunea a doua,
cum şi în cântările care însoţesc ungerea cu untdelemnul sfinţit, Biserica a adăugat
şi cereri de înlăturare a puterilor răului, care, dacă nu sunt cauza bolii respective, se
folosesc oricum de starea de slăbiciune a omului în acea situaţie, pentru a-i spori
suferinţa. Aşa, de pildă, în cântarea a patra se spune: "Însemnând acum pe robii
Tăi, cu bucuria peceţii Tale, fă, Stăpâne, şi simţurile lor intrare de netrecut şi de
necuprins pentru toate puterile cele potrivnice, iar cântarea a şasea continuă:
"Demonii cei cumpliţi, să nu se atingă de acesta ce-şi însemnează simţurile cu
ungere dumnezeiască, Mântuitorule...". Cântarea a opta aminteşte celor de faţă: "
Sabie împotriva diavolilor este pecetea Ta, Mântuitorule"... încheindu-se cu cererea
adresată în cântarea a noua către Mântuitorul: "Şi izbăveşte de chinuri şi de dureri
şi apără de săgeţile celui viclean pe robii Tăi".
Toată gama de solicitări este prezentată în această lungă slujbă, rânduită de
Biserică lui Hristos pentru însănătoşirea credincioşilor, cu sau fără manifestata
dorinţă a celui bolnav. Uneori chiar faptul că un bolnav nu poate cere direct să i se
facă Maslul, indică pentru cei din jur că acesta este bolnav sufleteşte în aşa măsură
încât nu-şi dă seama, fie puterile răului îl împiedică să ceară săvârşirea Tainei
Sfântului Maslu. De aceea, prin mijlocirea credincioşilor prieteni sau rude, prin
participarea şi a altora prezenţi în Biserică, "din această largă comuniune şi semn al
dragostei, pe care îl dau mai mulţi oameni... bolnavul prinde de asemenea putere de
refacere trupească şi sufletească... Dar această comuniune îi dă puteri omului nu
numai prin ceea ce are omeneşte în ea, ci în primul rând prin faptul că toţi cei ce
vin într-o comuniune cu semenul lor bolnav, vin cu credinţă în Hristos, care a
vindecat toată boala şi neputinţa şi a biruit moartea...". Iar promisiunea Lui, că de
câte ori, doi sau trei creştini se vor aduna şi se vor ruga Lui, El va fi prezent (Matei
18,20), ne încredinţează de eficacitatea Tainei asupra celor cărora ea se aplică.
În ceea ce priveşte Maslul, el are drept scop vindecarea persoanei în
suferinţă. Dar creştinul nu poate ignora dubla manifestare a persoanei umane, în
corp material şi în suflet imaterial. Nu poate suferi trupul, fără participarea la
suferinţă a sufletului care-l locuieşte, şi nici invers. Nu poate persista o boală
sufletească într-un trup, fără să-i transmită acestuia o neputinţă fizică. Pentru acest
complex psiho-fizic sunt adunate în ritualul Tainei Maslului toate felurile de
rugăciuni pe care le-au rostit sfinţii, înaintaşi nouă, spre remedierea stării de
dezechilibru în care se poate găsi o fiinţă umană în multiplele situaţii ale existenţei
ei.
În rugăciunea celui de-al doilea ,,Apostola” din rânduiala acestei Sfinte taine,
se cere lui Hristos însănătoşirea bolnavului, pe temeiul întrupării Sale, ca să se pună
în evidenţă voinţa Sa de a mântui şi trupul şi de a-l înălţa în Împărăţia lui
Dumnezeu. În cuprinsul aceleiaşi rugăciuni preotul se adresează Mântuitorului
Hristos, zicând : ,,Caută dintru înălţimea Ta cea sfântă, mântuindu-ne pe noi
păcătoşii şi nevrednicii robii tăi, cu darul Sfântului Duh, în ceasul acesta, şi-L
sălăşluieşte pe dânsul întru robul Tău (N)”.
Duhul Sfânt de care ne vorbeşte Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către
Corinteni 6, 19;3, 16-17, este închipuit şi transmis prin untdelemnul sfinţit de
preoţi, cu care se unge trupul celui bolnav.
Aşadar, efectul Maslului se produce netăgăduit, fie sub forma însănătoşirii
fizice a subiectului Sfintei Tainei, fie în mod nevăzut, asigurând "izbăvirea de rele
a celor ce aşteaptă de la Tine mântuirea" (rugăciunea a 4-a) sau, cum spune Sergiu
Bulgakov: "Ungerea poate să săvârşească sau întoarcerea la sănătate sau creşterea
puterii necesare unei morţi creştine.
La finalul Tainei Sfântului Maslu preotul ia Sfânta Evanghelie şi o dă bolnavului
să o sărute. După aceasta, împreună cu ceilalţi preoţi o ţine deschisă deasupra
capului persoanei bolnave, rostind următoarea rugăciune: „Împărate Sfinte,
Îndurate şi Multmilostive, Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Celui
viu, Care nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, nu pun mâna
mea cea păcătoasă peste capul celui ce a venit la tine cu pocăinţă şi cere de la tine
prin noi iertare păcatelor, ci pun mâna Ta cea puternică şi tare ce se află în această
Sfântă Evanghelie, pe care slujitorii cei împreună cu mine o ţin deschisă pe capul
robului Tău (N), şi mă rog împreună cu dânşii şi cer iubirea Ta de oameni cea
milostivă şi care nu ţine minte răul. Dumnezeule, Mântuitorul nostru, Cel ce prin
proorocul Tău Natan ai dăruit iertare lui David care s-a pocăit de păcatele sale şi ai
primit rugăciunea cea de pocăinţă a lui Manase, Însuţi şi pe robul Tău acesta (N),
care se pocăieşte de greşelile sale, primeşte-l cu ştiuta Ta iubire de oameni,
trecându-i cu vederea toate greşelile lui. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Care ai
poruncit să iertăm de şaptezeci de ori câte şapte celor ce cad în păcate, pentru că
precum este slava Ta, aşa este şi mila Ta, şi Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi
închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin“ (Molitfelnic, pp. 166-167).
Cele două exemple ale împăraţilor vechi-testamentari David şi Manase nu
sunt întâmplătoare. Fiecare a dus o viaţă diferită. Sfântul Prooroc David a fost un
om drept, dar a păcătuit ucigând şi săvârşind adulter. Manase a fost idolatru, dar s-a
pocăit când a fost luat rob de babiloneni. Aceste două exemple arată că Dumnezeu
primeşte pe oricine a greşit şi se pocăieşte de relele sale.
Mădularele trupului sunt unse de şapte ori în semnul Sfintei Cruci ca simbol al
darurilor lui Dumnezeu şi al odihnei veşnice. Astfel Taina Sfântului Maslu este prin
excelentă Taina rânduită pentru însănătoşirea trupului.
Sfântul Maslu se face, de obicei, în zilele de post cu trei, cu cinci sau cu sapte
preoti. Iar credinciosii bolnavi si rudele lor, care participa la aceasta taina si doresc
cu adevarat sa-si usureze suferinta trupului si a sufletului, trebuie sa vina la Sfântul
Maslu cu mare credinta în Dumnezeu, împacati cu toti, spovediti, postiti si întariti
cu multe rugaciuni
Efectele harice ale Sfântului Maslu sunt mai multe, dintre care Sf. Apostol
Iacov aminteşte două: vindecarea parţială sau integrală a suferinţelor trupeşti şi
iertarea păcatelor.
Taina Sfântului Maslu este, dintre toate Sfintele Taine, cea în care Biserica
este cel mai mult activă, angajată fiind în readucerea unuia din membrii ei, de la
neputinţă, la starea de deplină capacitate în misiunea la care orice creştin este
chemat. în Taina Sfântului Maslu, Biserica "face un efort maxim" să-l pregătească
pentru situaţia de comuniune cu Hristos - dacă omul moare - sau să-l deschidă
comuniunii cu semenii, aici, dacă supravieţuieşte. De aceea, s-a şi rânduit acest
mare număr de slujitori şi mare număr de rugăciuni, cântări, invocări ale
Persoanelor treimice, ale Sfintei Fecioare şi ale Sfinţilor "doctori fără de arginţi",
împreună cu lecturile cele mai pline de îndurare, pentru că orice boală grea este un
preludiu al morţii - imediate sau mai îndepărtate - al despărţirii sufletului de trup,
moment în care omul se va găsi în cea mai inevitabilă cumpănă şi grea luptă
 Fiind binecuvântat de preoţi cu chemarea lui Dumnezeu,acest untdelemn este
sfinţit şi plin de darul dumnezeiesc al Duhului Sfânt, ca şi apa Botezului. El are
puterea de a sfinţi sufletul şi de a tămădui trupul, a izgoni bolile, a vindeca rănile, a
curăţi întinăciunea păcatului şi a împărtăşi mila şi îndurarea lui Dumnezeu.
Sfântul Simeon al Tesalonicului în lucrarea sa ,,Despre Sfântul
Maslua€™a€™ ne îndrumă ca untdelemnul rămas de Sfântul Maslu, ca şi făina
binecuvântată atunci, trebuie păstrate cu cinste în loc ales. El poate fi folosit numai
în scopuri curate şi evlavioase. Se obişnuieşte ca din făină şi untdelemnul de la
Sfântul Maslu să se facă u turtă din care se dă bolnavului să mănânce. În unele
părţi, din această făină se fac prescuri pentru Sfânta Liturghie.
Rugându-ne neîncetat pentru noi şi pentru semenii noştrii aflaţi în cerem
ajutorul Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ne dăruiască pace, izbăvire de păcate
mântuire sufletelor noastre.