ARHITECTURA UNUI CALCULATOR PERSONAL

2.1 Introducere

Înca din cele mai vechi timpuri, necesitatea efectuarii unor calcule s-a
manifestat cu pregnanta. Desi calculele au existat înainte de aparitia scrisului,
ele au cunoscut o dezvoltare mai însemnata abia dupa ce scrisul a contribuit la
transmiterea de la o generatie la alta a experientei acumulate.

Cele mai vechi marturii ale unor socoteli efectuate de popoarele antice
sunt tablitele de lut ale vechilor sumerieni din perioada 3700-3000 î.e.n.

Un mijloc mai perfectionat de efectuare a înregistrarilor a fost rabojul,

consacrat oficial în Anglia, dupa invazia lui Wilhelm Cuceritorul din 1066, fiind
utilizat pentru înregistrarea proprietatilor coroanei si a taxelor datorate pentru
proprietati.

Dezvoltarea schimburil 959e45j or comerciale a facut necesara

construirea unor aparate de calcul. Primul aparat de calcul cunoscut este o
varianta a socotitorului cu bile, care purta la romani denumirea de “abacus”, iar la
greci se numea “tabla lui Pithagora”.

Înainte de aparitia acestui aparat la greci, se pare ca el a fost folosit în

India si Mesopotamia, iar în China a fost utilizat cu mii de ani în urma un aparat
similar numit “suanpan”.

În primele perioade de dezvoltare a tehnicii de calcul s-au folosit o serie

de aparate de calcul cum ar fi: tabele mobile, discuri sau cilindri de calcul, rigla
de calcul.

Prima masina de calcul cu care se puteau efectua operatii de adunare si

scadere a fost construita în 1642 de matematicianul francez Blaise Pascal.

În anul 1671, matematicianul si fizicianul german Gottfried Wilhelm Leibniz

construieste prima masina de calculat capabila sa execute cale patru operatii.

Pe baza masinii lui Leibniz, matematicianul german Matthaus Hahn

construieste în anul 1778 o varianta îmbunatatita care, însa, datorita costului
foarte ridicat, nu si-a gasit o larga utilizare în practica.

Realizarea în serie a unei masini de calculat a apartinut în 1820 englezului

Xavier Thomas, dar numai modelul realizat în 1858 a îndeplinit complet cerintele
ridicate de viata practica.

În 1878 tehnicianul suedez V.T. Odhner a inventat o masina de calculat

care foloseste un disc cu numar variabil de dinti, numita aritmometru. Cam în
aceeasi perioada, în S.U.A., Franck Stephan Baldwin, inventeaza o masina
similara pentru efectuarea celor patru operatii de baza.

În 1911, Baldwin împreuna cu Jay R. Monroe, lanseaza pe piata masina

de calculat raspândita în lumea întreaga sub numele de masina “Monroe”.

Masina de adunat cu tastatura redusa – cu 10 taste – a fost inventata în

1914 de catre fratii Oscar si David Sundstrand.

Un moment deosebit de important în dezvoltarea tehnicii de calcul l-a

constituit inventarea în S.U.A. în 1887 de catre Herman Hollerith a unei masini
care functiona pe baza introducerii automate a datelor cu ajutorul cartelelor
perforate.

În 1908, tehnicianul american James Fowers breveteaza o masina

perfectionata de perforat cartele.

Unul din cei mai de seama inventatori de masini de calcul automate a fost
matematicianul englez Charles Babbage, care prezinta în 1855 la Londra si
Paris, un model de masina de calcul pentru calcule diferentiale. Tot Babbage,
împreuna cu Withworth, au început proiectarea unei masini analitice.

În anul 1930, profesorul Howard Aiken de la Universitatea Harvard a

conceput o masina pe care a denumit-o Mark I si care semana în mare masura
cu masina conceputa de Babbage. Construirea efectiva a lui Mark I a fost
terminata în 1944, iar dupa 4 ani, în 1948, a fost construita o varianta
îmbunatatita, Mark II – principala îmbunatatire a constat în realizarea unor
mecanisme de calcul pe baza de relee electromagnetice.

În paralel cu construirea de catre Aiken a masinii automate Mark I, un

grup de savanti de la Universitatea din Pensylvania, în frunte cu Mauchley si
Eckert, realizeaza între 1942-1946, prima masina electronica numerica – bazata
pe folosirea tuburilor electronice –, denumita ENIAC (Electronic Numerical and
Calculator).

Limitele masinii ENIAC – dintre care amintim: introducerea si iesirea

datelor prin cartele perforate care constituiau o cale prea lenta, programarea
functiunilor automate sub forma unor tablouri de conexiuni care nu era suficient
de elastica – au putut fi eliminate pe baza unor proiecte elaborate de doctorul
Neumann.

Pe baza conceptiei lui Neumann, în 1949 un colectiv de la Universitatea

Cambridge a construit prima masina electronica de calcul cu memorie.

În aceeasi perioada, în S.U.A. au fost construite mai multe masini

electronice de calcul, cum sunt: EDVAC (Electronic Discret Variable Automatic
Computer), SEAC (Standards Eastern Automatic Computer), UNIVAC (Universal
Automatic Computer).

Tehnica de calcul a cunoscut începând din 1950 o evolutie foarte rapida,

caracterizata prin construirea a trei generatii de calculatoare numerice.

Prima generatie s-a bazat pe folosirea tuburilor electronice pentru

realizarea circuitelor logice si a tamburului magnetic rotativ, ca memorie
principala. Calculatoarele aveau dimensiuni fizice impresionante si consumau o
energie care depasea uneori sute de kw. Viteza calculatoarelor din prima
generatie era de 50-100 operatii pe secunda, programarea lor era dificila,
utilizând instructiunile calculatorului (de cele mai multe ori în forma codificata),
capacitatea de memorare era între 2000 si 10000 de caractere.

A doua generatie de calculatoare s-a bazat pe folosirea tranzistoarelor si

diodelor semiconductoare pentru realizarea circuitelor logice si a feritelor
(materiale magnetice sintetizate), ca memorie principala. Dimensiunile si
consumul de energie s-au diminuat considerabil, viteza a ajuns la mii sau sute de
mii de operatii, capacitatea de memorare a crescut la milioane de caractere
alfanumerice.

A treia generatie de calculatoare electronice se bazeaza pe folosirea

circuitelor integrate. S-a caracterizat prin:

♦ paralelism între operatiile de calcul si cele de intrare-iesire;

♦ suprapunere controlata a executarii instructiunilor;

♦ multiprogramarea prin prezenta simultana în memorie a mai multor

programe si executarea lor conform unor prioritati stabilite.

2.2 Ce este un calculator

Prin notiunea de calculator sunt desemnate, în general, mai multe lucruri

care nu poseda decât asemanari vagi:

- calculator de buzunar;

- calculator de birou;

- calculator personal etc.

Cum se diferentiaza un PC (calculator personal) de celelalte tipuri de

calculatoare?

Diferentele esentiale sunt urmatoarele:

 a) modul de functionare algoritmic – un PC stie exact în ce punct se afla la
un moment dat si ce are de facut în acel moment. Dupa ce executa ce avea de
executat ajunge într-un nou punct pe care îl cunoaste cu exactitate si are iarasi
de realizat o operatie bine determinata s.a.m.d. Deci modul de functionare
algoritmic al unui PC înseamna cunoasterea exacta a starii curente si a operatiei
curente de executat, operatie care odata realizata determina o noua stare si o
noua operatie de executat. Functionarea unui PC este bine determinata.

b) posibilitatea de a executa programe.

c) modul de comunicare cu utilizatorul – un PC poseda obligatoriu un

monitor cu ajutorul caruia transmite utilizatorului ce are de transmis si, de
asemenea, poseda o tastatura cu ajutorul careia utilizatorul transmite
calculatorului informatiile necesare.

2.3 Componentele principale ale unui calculator personal

Monitorul este dispozitivul cu ajutorul caruia un PC poate prezenta

informatii utilizatorului.

Tastatura este dispozitivul care foloseste la introducerea de informatii

(date sau comenzi) în calculator.

Unitatea centrala (sau UC-ul) este de fapt creierul care coordoneaza

întreaga activitate a unui calculator personal. De aici se solicita informatii pe care
utilizatorul le va introduce de la tastatura sau se afiseaza rezultatele pe monitor.
Tot în unitatea centrala sunt realizate prelucrarile de date prin executarea unui
program. Fiind cea mai importanta componenta a unui PC, ea este cea care da
caracteristicile si parametrii de functionare ai PC-ului.

Imprimanta este dispozitivul cu ajutorul caruia rezultatele obtinute cu

ajutorul calculatorului pot fi tiparite pe hârtie (pe monitor aceste informatii sunt
volatile si, deseori, nu pot fi utilizate ca atare).

Mouse-ul, ca functionalitate este foarte asemanator cu tastatura, deoarece

prin intermediul lui sunt comunicate informatii catre calculator.

Scanner-ul este un dispozitiv care realizeaza “citirea” unei fotografii, a

unui desen etc. Imaginea citita cu ajutorul scanner-ului va putea fi apoi afisata pe
monitorul calculatorului, eventual prelucrata si apoi tiparita.

Pe lânga aceste dispozitive, oarecum clasice, un PC mai poate avea

atasate si altele, cum ar fi: unitatea de floppy, unitatea de CD, microfon pentru
comunicarea de comenzi, difuzoare stereo, monitoare tridimensionale etc.

2.3.1 Structura interna

 Componentele interne cele mai importante, care asigura functionarea unui
calculator personal, sunt microprocesorul, memoria interna, magistrala de
date si magistrala de comenzi.

Microprocesorul este un circuit integrat, o componenta electronica,

creierul întregului calculator, coordonatorul tuturor operatiilor care sunt realizate
de acesta.

Un microprocesor contine în interiorul sau zone în care poate memora

date. Aceste locatii poarta numele de registre, iar fiecare registru are un nume
special (de exemplu: registrul Ax, registrul Bx etc.). Între toate registrele, exista
un registru cu rol special IP (Instruction Program). Microprocesorul este conectat
la celelalte componente ale calculatorului prin intermediul magistralei de date si
al magistralei de comenzi.

Memoria interna este formata din mai multe circuite integrate, care au un
aspect exterior asemanator microprocesorului. Este alcatuita din mai multe parti
de dimensiune egala, care sunt denumite locatii de memorie. Locatiile de
memorie sunt numerotate începând cu valoarea 0. Aceste “etichete” puse peste
locatiile de memorie poarta numele de “adrese de memorie”. si memoria interna
este conectata la celelalte componente ale calculatorului prin intermediul celor
doua magistrale.

Magistrala de date si magistrala de comenzi reprezinta o multitudine de

trasee de cupru pe o placa de circuit imprimat pe care circula datele transferate
între componentele calculatorului, respectiv comenzile.

2.3.2 Perifericele

Toate dispozitivele diferite de microprocesor sau de memoria interna sunt

denumite “periferice”. Monitorul si imprimanta sunt “periferice de iesire”, iar
tastatura “periferic de intrare”.

2.3.2.1 Memoria externa

Memoria interna, fiind fizic compusa din circuite integrate, este volatila,
ceea ce înseamna ca la decuplarea de la curent a calculatorului, informatiile
existente în memoria calculatorului sunt iremediabil pierdute. Acest inconvenient
a fost rezolvat prin adaugarea la componenta calculatorului a unei memorii
externe, nevolatile, pe post de depozit. Un program nu poate fi executat decât în
memoria interna si, de aceea, el este mai întâi copiat de pe suportul magnetic
(disc) în memorie. Memoria externa este alcatuita din discuri fixe (hard-discuri)
montate în interiorul unitatii centrale, discuri flexibile (floppy-discuri) si CD-uri
care pot fi detasate de calculator.
 Discurile fixe au o capacitate foarte mare de stocare a informatiei si o
viteza de lucru (citire/scriere) foarte ridicata.

Discurile flexibile, cu o capacitate de stocare mult mai mica, sunt folosite

pentru a transfera date între calculatoare sau pentru a pastra unele informatii în
siguranta.

2.3.2.2 Tastatura (Keyboard)

Are în alcatuirea ei un microprocesor care are sarcina de a urmari si de a

raporta în permanenta unitatii centrale activitatea la nivelul tastelor. Toate tastele
sunt tratate în acelasi mod, indiferent daca este litera, cifra Shift, Caps Lock etc.
Tastele Shift, Ctrl, Alt nu altereaza codurile altor taste apasate simultan cu ele.
Modul de transmitere de la tastatura la unitatea centrala este serial. Daca orice
tasta este apasata mai mult de 0,5 secunde, aceasta va începe sa se repete.

Tastele se grupeaza astfel:

♦ taste de functii: F1 la F12, în functie de mediul în care se lucreaza, au

fiecare un rol bine definit, îndeplinind anumite functii;

♦ taste de tip masina de scris: au acelasi rol ca si tastele unei obisnuite

masini de scris, cu câteva exceptii care vor fi explicate în continuare;

♦ taste din zona numerica (partea dreapta a tastaturii) grupate astfel

pentru a fi utile în cazul introducerii de date numerice sau în cazul efectuarii de
calcule aritmetice.

Semnificatia tastelor este:

↵ Return (Enter) = valideaza o instructiune/comanda, introdusa de la tastatura;

trece la rândul urmator;
Spatiu = avanseaza cursorul, caracter cu caracter, catre partea
dreapta a ecranului;
Shift = în combinatie cu alte taste (litere) face trecerea de la litera
mica la litera mare si invers; selecteaza caracterul de sus
daca pe aceeasi tasta sunt doua caractere diferite;
Tab ← = deplaseaza cursorul cu 8 caractere la dreapta; apasata
simultan cu tasta Shift, deplaseaza cursorul cu 8 caractere la
→ stânga;
← Backspace = deplaseaza cursorul cu o pozitie la stânga, stergând
caracterul pe care se pozitioneaza (folosita la corectarea
caracterelor gresit introduse);
Caps Lock = fixeaza tastatura pe pozitia “litera mare”; în aceasta situatie,
rolul lui Shift se inverseaza, adica, atunci când Caps Lock
este activat, apasarea lui Shift împreuna cu o litera, are ca
 efect afisarea unei litere mici;
Ctrl = este folosita întotdeauna cu o alta tasta, îndeplinind
împreuna o anumita functie; de exemplu, Ctrl + S plaseaza
calculatorul în stare de pauza, reluarea operatiei facându-se
prin apasarea oricarei taste;
Alt = folosita cu o tasta alfabetica, se obtine o anumita
comanda/instructiune; de exemplu Alt + P = comanda Print;
=
folosita împreuna cu tastele numerice, formând coduri
= zecimale de la 128 la 255, afiseaza pe ecran simboluri
speciale; de exemplu, în Turbo Pascal, Alt + 224 = α , Alt +
225 = β , Alt + 228 = Σ ;

reinitializeaza sistemul în combinatia Ctrl+Alt+Del;

Esc = iese dintr-o comanda (revine la o comanda anterioara);
Print Screen = împreuna cu tasta Shift, copiaza ecranul la imprimanta;
Scroll Lock = împreuna cu tasta Ctrl poate întrerupe o comanda sub MS-
DOS;
Num Lock = permite accesul utilizatorului la zona numerica;

= folosita împreuna cu tasta Ctrl, “fixeaza “ ecranul; se apasa

orice alta tasta pentru a continua afisarea;
Cursor down (↓) = muta cursorul cu o linie mai jos pe ecran;
Cursor up () = muta cursorul cu o linie mai sus pe ecran;
Cursor left (←) = muta cursorul cu o pozitie la stânga;
Cursor right (→) = muta cursorul cu o pozitie la dreapta;
Insert = permite inserarea caracterelor (introducerea de noi caractere
între cele existente); caracterele din dreapta se deplaseaza
mai la dreapta (de fapt, comuta între modul “inserare” si
“supratiparire”
Home = muta cursorul la începutul liniei pe care se afla acesta;
End = muta cursorul la sfârsitul liniei pe care se afla acesta;
Delete = sterge caracterul pe care este plasat cursorul; caracterele
din dreapta se deplaseaza spre stânga;
Page Up = deplaseaza un ecran mai sus;
Page Down = deplaseaza un ecran mai jos;
+, -, *, / = tastele pentru operatii aritmetice.

2.3.2.3 Monitorul

Monitorul unui PC este o componenta importanta si reprezinta ceea ce

privim 95% din timpul în care utilizam calculatorul. De aceea caracteristica sa
esentiala este gradul de periculozitate al radiatiilor pe care acesta le emite. Noile
tipuri de monitoare Low Radiation sunt complet nedaunatoare sanatatii (în cazul
folosirii lor rationale – 6 ore pe zi).
 În afara de aceasta caracteristica, monitoarele se mai caracterizeaza prin:

♦ definitie – la fel ca la televizor, imaginea la un monitor nu reprezinta un

continuu, ci o sursa de puncte foarte fine. Diametrul unui astfel de punct (pixel)
caracterizeaza definitia monitorului. Cu cât aceasta valoare este mai mica, cu
atât imaginea este mai clara, mai putin obositoare. Valoarea tipica a definitiei
este de 0,28 mm pentru diametrul unui pixel;

♦ rezolutia – înseamna numarul maxim de puncte care pot fi afisate pe o

linie a monitorului si separat pe o coloana a monitorului. De exemplu, EGA
640x350, 16 culori; VGA 640x480, 16 culori; VGA 320x200, 256 culori; SVGA
800x600, 256 culori;

♦ dimensiunea monitorului valoarea tipica este pentru dimensiune de 14

inches (1inch=2,54 cm). Se pot întâlni monitoare de pâna la 20 inches, dar pretul
evolueaza spectaculos pentru fiecare inch în plus;

♦ numarul de dimensiuni în care se afiseaza – pe lânga monitoarele

traditionale care afiseaza imaginile în doua dimensiuni, exista monitoare (la
preturi adecvate) care pot reda imagini în trei dimensiuni – fie prin polarizarea
luminii (deci folosirea unor ochelari speciali), fie holografic.

2.3.2.4 Imprimanta (Printer)

Reprezinta principalul dispozitiv cu ajutorul caruia se tiparesc pe hârtie

rezultatele obtinute. Principalele caracteristici ale unei imprimante sunt:

♦ rezolutia – se masoara în numar de puncte pe care le poate afisa într-un

inch (dots per inch). Pentru a caracteriza rezolutia, esentiala este metoda de
imprimare pe hârtie. Deosebim:

- imprimante matriciale – imprimarea se face prin intermediul unor

ace care percuteaza o banda tusata, imprimându-se pe hârtie punct cu
punct (pixel cu pixel). Rezolutia acestor imprimante este în general de 180
d.p.i. (destul de slaba);

- imprimante laser – imprimarea se face dupa principiul care sta la

baza copiatoarelor. Acest procedeu permite atingerea cu usurinta a unei
rezolutii de 300 d.p.i., dar se poate ajunge pâna la câteva mii de d.p.i.;

- imprimantele cu jet de cerneala – se apropie de performantele

celor laser. Principalul avantaj este costul redus al consumabilelor.
Imprimantele color sunt, în general, cu jet de cerneala;
 - imprimante termice – se bazeaza pe procedeul de fixare termica
pe hârtie a vaporilor de cerneala. Sunt imprimante color, de o calitate
deosebita;

♦ viteza cu care tipareste o imprimanta – se masoara în caractere pe

secunda la cele matriceale si în pagini pe minut la cele laser si cu jet de
cerneala;

♦ dimensiunea maxima a hârtiei pe care poate tipari o imprimanta – se

refera la latimea hârtiei, deoarece lungimea poate fi practic nelimitata
(A4=latimea 21 cm, A3= latimea 42 cm);

♦ memoria imprimantei – de ea depinde numarul si complexitatea

desenelor ce pot fi tiparite pe o pagina;

♦ posibilitati de extindere – pe lânga setul de caractere satndard, pot fi

definite noi caractere, cum ar fi literele românesti a, î, â, s, t.