ALBERT EINSTEIN

Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm - d. 18 aprilie 1955,

Princeton) a fost un fizician evreu german, apatrid din 1896,
elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american
în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton. Autorul
teoriei relativității. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru
Fizică[1].

Cele mai multe dintre contribuțiile sale în fizică sunt legate de

teoria relativității restrânse (1905), care unesc mecanica cu
electromagnetismul, și de teoria relativității generalizate (1915)
care extinde principiul relativității mișcării neuniforme,
elaborând o nouă teorie a gravitației.

Alte contribuții ale sale includ cosmologia relativistă, teoria

capilarității, probleme clasice ale mecanicii statistice cu aplicații
în mecanica cuantică, explicarea mișcării browniene a
moleculelor, probabilitatea tranziției atomice, teoria cuantelor
pentru gazul monoatomic, proprietățile termice al luminii (al
căror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria
radiației (ce include emisia stimulată), teoria câmpurilor unitară
și geometrizarea fizicii.

Una din formulele sale celebre este E=mc², care cuantifică

energia disponibilă a materiei. Pe această formulă se bazează
atomistica, secția din fizică care studiază energia nucleară.

Einstein nu s-a manifestat doar în domeniul științei. A fost un

activ militant al păcii și susținător al cauzei poporului evreu
căreia îi aparținea.

Einstein a publicat peste 300 de lucrări științifice și peste 150 în

alte domenii.

Copilăria

• Albert Einstein se naște la 14 martie 1879, (orele 11:30

AM)[necesită citare]: la Ulm, Germania, într-o familie de evrei,[4],
fiul lui Hermann și Pauline Einstein.
 • 1880: Familia lui Einstein se mută la München, unde tatăl
și bunicul său își deschid un mic atelier de produse
electrice.

Încă de mic, Albert se manifestă ca un băiat neobișnuit. Nu a

vorbit până la trei ani, dând impresia că este retardat mintal.
Era un copil retras, preocupat de anumite subiecte, pe care cei
de vârsta lui nu le înțelegeau, astfel că ceilalți copii îl
disprețuiau. Datorită dificultății de a se adapta la școală,
profesorii l-au considerat un copil-problemă, îndărătnic și diferit,
care nu vrea să învețe.

• 1884:
o Micul Albert primește de la tatăl sau o busolă care îl
fascinează în mod deosebit, producându-i, cum avea
mai târziu să declare, „o impresie adâncă și de
durată", inspirându-i dorința de a cerceta misterele
naturii, dorință care îl va urmări toată viața, .[5]
o La insistențele mamei, la 6 ani, Albert ia lecții de
vioară. Deși nu era prea pasionat, interpreta cu
plăcere lucrări ca „Sonata pentru vioară" a lui Mozart.

Pe măsură ce creștea, se manifesta tot mai clar înclinația sa

către dispozitive mecanice, modele fizice și pasiunea sa pentru
matematică, abilitatea în a înțelege conceptele sale dificile.

• 1885 - 1888: Albert este trimis la școala elementară

catolică din München. Deși părinții săi nu erau religioși, ca
o contrapondere, tânărul primește lecții de iudaism acasă.
[6]

München

• 1888 - 1894: Dorind să-l îndrume către electrotehnică,

tatăl său îl înscrie la gimnaziul Luitpold din München
(astăzi, acest gimnaziu îi poartă numele).

Deși aici erau promovate ideile progresiste ale pedagogiei (ne

aflam în plin conflict între adepții învățământului clasic, în
cadrul căruia se studiau greaca și latina și cel modern, ce avea
la bază studiul limbilor moderne). Einstein ura disciplina, rutina
și modelul militar pe baza căruia funcționau școlile în acea
perioadă, unde profesorii, impuneau elevilor respect și
supunere absolută. Mai târziu, în scrierile sale, sublinia faptul
că, aici, gândirea creatoare era eliminată prin învățarea bazată
pe memorare mecanică și lipsită de imaginație.

• 1889: Un prieten de familie, Max Talmud, student la

medicină,[7] îl inițiază pe micul Einstein (10 ani) în
domeniul cunoașterii, împrumutându-i cărțile sale
științifice și filozofice și prezentându-i, printre altele,
filozofia lui Immanuel Kant (Critica rațiunii pure) și
Elementele lui Euclid.

Această ultimă lucrare îl impresionează în mod deosebit și

ulterior o va denumi „cartea sacră a geometriei”.[8]. De la
Euclid, viitorul mare savant va înțelege raționamentul deductiv,
ajungând ca la 12 ani să învețe singur întreaga geometrie
euclidiană. În scurt timp va continua cu studiul calculului
infinitezimal. Autodidact, Einstein învață mai mult acasă decât
la școală.

• 1889: La numai 10 ani, Albert începe să studieze singur

matematica și științele naturii. Încă de mic copil arătase
interes pentru natură precum și abilitate în a înțelege
concepte matematice dificile. Era capabil să învețe mai
mult de unul singur decât la școală. Metoda autodidactă,
dezvoltată încă din copilărie, a continuat să îi folosească
pe toată durata anilor de școală. În timp ce interesul său
pentru anumite materii plictisitoare era simulat, el era
captivat în mod real de fizică și filozofie(vezi: Sindromul
Einstein[1], identificat cu sindromul Asperger, în care micii
pacienți, deși au tulburări de vorbire, de comportament și
de integrare socială, sunt adevărate genii).
• 1891: La vârsta de 12 ani a învățat geometria euclidiană.
• 1894: La 15 ani, rămâne la München pentru a-și încheia
anul școlar, în timp ce familia se mută la Pavia, Italia
datorită eșecurilor repetate ale afacerii. Dar după primul
trimestru, își urmează familia la Pavia.

Elveția

• 1895:
o Albert vrea să urmeze învățământul superior dar
ratează examenul de admitere la Universitatea
Politehnică elvețiană, ETH (Eidgenössische
 Technische Hochschule),[9] deși avea note
excepționale la matematică și la fizică. Aceste
rezultate au fost remarcate de unii profesori care i-au
promis că va fi admis la facultate în următorul an, pe
baza notelor obținute la examenul de maturitate.
o Familia îl trimite la Aarau, Elveția pentru a-și
completa studiile liceale și pentru a-și lua diploma
necesară.

Spre deosebire de atmosfera prusacă din școlile din Germania,

la școala elvețiană, profesorii respectau personalitatea elevilor
și stimulau libertatea de gândire. Pentru Einstein, anii petrecuți
în Elveția au contribuit la socializarea și la exteriorizarea sa,
deși avea un caracter introvertit și singuratic.

Aici ia contact cu teoria electromagnetică a lui Maxwell. Einstein

începe să viseze și să se aprofundeze în teoriile sale, formulând
una din primele sale întrebări teoretice:

„Cum ar fi dacă am putea să controlăm lumina și să

călătorim prin intermediul acesteia?"

• 1896: La 17 ani, după încheierea studiilor la Aarau, se

înscrie la Universitatea Federală Politehnică (ETH) din
Zürich care, deși era una dintre instituțiile de învățământ
de elită din Europa și dispunea de unul dintre cele mai
dotate laboratoare, l-au dezamăgit pe Einstein. Majoritatea
profesorilor nu erau la curent cu noile descoperiri ale
epocii și predau după vechile principii ale fizicii. Albert
urmărea cursurile cu un interes scăzut, iar la orele de
laborator citea reviste științifice, în care erau publicate
cele mai recente descoperiri și teorii. Lipsea adesea de la
ore, folosindu-și intregul timp pentru a studia fizica pe cont
propriu sau pentru a cânta la vioară.
• 1898: Mileva Marić, o colegă sârboaică de la ETH (singura
femeie de acolo, studentă la matematici), atrage atenția
lui Einstein și acesta se îndrăgostește de ea.
• 1899: La 20 de ani, Albert își încheie cea mai mare parte a
studiilor și cercetărilor care vor sta la baza teoriilor sale.
• 1900: Einstein este absolvent al ETH, devenind profesor de
matematică și fizică.[10]
Totuși nu fusese un student prea strălucit, cel puțin din punctul
de vedere la profesorilor care aveau o părere negativă despre
Einstein (nu îi recomandaseră nici continuarea studiilor).

Cariera

Elveția

• 1901: Șomer fiind, caută de lucru. Găsește de lucru ca

tutore, meditator și apoi ca profesor la o școală privată în
Schaffhausen.
• 1902: Einstein primește o slujbă la Institutul de Patente din
Elveția (expert tehnic, clasa a III-a).[12]
• 1905: Einstein primește titlul Doctor în Fizică în cadrul
Universității din Zürich, în urma unei dizertații privind
determinarea dimensiunilor moleculare.
• 1906: Einstein avansează profesional ajungând examinator
(expert tehnic, clasa a II-a) la Biroul de Patente.
• 1908: Obține un post de lector la Universitatea din Berna.
• 1909: Părăsește postul de la Oficiul de Patente deoarece
este numit profesor asociat de fizică teoretică la
Universitatea din Zürich.
• 1911: Einstein se mută cu familia la Praga și este numit
profesor titular la Universitatea Germană de acolo (unde
rămâne până în 1912).
• 1912 - 1914: Einstein se mută la Zürich și obține postul de
profesor de fizică teoretică la Universitatea ETH. Aici
găseste un mediu favorabil studiilor și cercetărilor sale: i
se permite să efectueze orice experiment dorește.
Berlin

Einstein ținând un curs la Viena (1921)

• 1914: Devine director la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin

(secția de cercetare în cadrul Academiei Prusiene), dar și
profesor de fizică teoretică la Universitatea din Berlin,
toate acestea la recomandarea fizicianului german Max
Planck.
• 1917: Este numit director la Institutul Kaiser Wilhelm din
Berlin
• 1920: Einstein este numit profesor-invitat la Universitatea
din Leiden.
• 1921: 5 mai: este ales membru străin al Royal Society

Princeton

• 1932: Numit profesor la The Institute for Advanced Study,

Princeton.
• 1943: Primește funcția de consultant la Divizia de
Cercetare și Dezvoltare, secția Muniții și Explozibili în
cadrul Armatei americane
Contribuții științifice

Prima sa lucrare științifică o scrie de la vârsta de 16 ani (1894

sau 1895).[13]

În anul 1901, Einstein trimite, la revista de fizică Annalen der

Physik, o lucrare având ca subiect capilaritatea.

"Annus mirabilis"

1905 - Acesta a fost anul miraculos al lui Einstein, când se naște

Teoria Relativității.

În acest an, Einstein își dă doctoratul la Universitatea din Zürich

cu o teză asupra determinării dimensiunilor moleculare.

Dar ceea ce face ca acest an să fie un adevărat annus mirabilis

sunt cele cinci scrieri trimise de Einstein la anuarul de fizică
german Annalen der Physik:[14]

• 17 martie: Einstein trimite spre publicare articolul "Un

punct de vedere euristic privind producerea și
transformarea luminii", în care sugerează (din
considerente termodinamice) că lumina poate fi
considerată ca fiind compusă din cuante de energie
independente. Articolul avea să apară la sfârșitul lunii mai;
• 30 aprilie: Einstein trimite al doilea articol, în care arată
cum se pot calcula Numărul lui Avogadro și dimensiunea
moleculelor, studiind mișcarea lor într-o soluție. Acest
articol a fost acceptat și ca teza de doctorat, aparând în
Annalen der Physik doar în ianuarie 1906. Este pe locul trei
ca celebritate, dar pe unul din primele locuri privind
numărul de citări de care s-a bucurat în acei ani. Einstein
 dedică teza de doctorat prietenului său Marcel Grosmann,
fost coleg la ETH.
• 11 mai: Einstein trimite spre publicare articolul său despre
mișcarea browniană – "Despre mișcarea particulelor mici
suspendate în lichide staționare, conform cerințelor teoriei
cinetico-moleculare a căldurii";
• 30 iunie: Marele articol "Asupra electrodinamicii corpurilor
în mișcare"
• 27 septembrie: Articolul trimis de data aceasta are doar
trei pagini și se intitulează "Depinde inerția unui corp de
conținutul său energetic?" (Ist die Trägheit eines Körpers
von seinem Energiegehalt abhängig?). Articolul conține –
conform unui obicei care avea sa se întâlneasca frecvent
la Einstein - gândurile sale de după publicarea marelui
articol despre relativitatea specială.
• 19 decembrie: al doilea articol dedicat mișcării browniene
(va apărea în ianuarie 1906).

Teoria Relativității Restrânse

Cea de-a patra lucrare importantă publicată de Einstein în 1905,

"Asupra electrodinamicii corpurilor în mișcare", conținea ceea
ce avea să fie cunoscută mai târziu ca Teoria relativității
restrânse, una dintre cele mai celebre contribuții ale sale, în
care demonstrează că teoretic nu este posibil să se decidă dacă
două evenimente care se petrec în locuri diferite, au loc în
același moment sau nu. Ideile de bază au fost formulate de
Einstein încă de când avea 16 ani (deci cu 10 ani în urmă).

Încă de la Newton, filozofii naturali (denumirea sub care erau

cunoscuți fizicienii și chimiștii) încercaseră să înțeleagă natura
materiei și a radiației, precum și felul în care interacționau într-
o imagine unificata a lumii. Ideea că legile mecanicii sunt
fundamentale era cunoscută drept concepția mecanicistă
asupra lumii, în timp ce ideea că legile electricității sunt
fundamentale era cunoscută drept concepția electromagnetică
asupra lumii. Totuși, nici una dintre idei nu era capabilă să ofere
o explicație coerentă asupra felului cum radiația (de exemplu
lumina) și materia interactionează atunci când sunt văzute din
sisteme de referință inerțiale diferite, adică interacțiile sunt
urmărite simultan de un observator în repaus și un observator
care se mișcă cu o viteză constantă.
În primavara anului 1905, după ce a reflectat la aceste
probleme timp de 10 ani, Einstein și-a dat seama ca esența
problemei constă nu într-o teorie a materiei, ci într-o teorie a
măsurării. Esența acestei teorii speciale a relativității era
constatarea că toate măsurătorile timpului și spațiului depind
de judecăți asupra simultaneității a două evenimente diferite.
Aceasta l-a condus la dezvoltarea unei teorii bazate pe două
postulate:

• Principiul relativității, care afirmă că legile fizicii sunt

aceleași în toate sistemele de referință inerțiale
• Principiul invariabilității vitezei luminii, care arată că viteza
luminii în vid este o constantă universală.

Numai viteza luminii este constantă în orice sistem de referință,

lucru preconizat și de teoria lui Maxwell. Tot aici apare pentru
prima data celebra sa formulă:

. ("Echivalența masă-energie")

Această ecuație exprimă cantitate imensă de energie ascunsă

într-un corp și care poate fi eliberată atât în procesul de fisiune
cât și în cel de fuziune nucleară, procese care stau la baza
funcționării bombei atomice.

Iată câteva din consecințele relativității restrânse:[15]

• "Contracția Lorentz" sau "contracția lungimilor" însoțită de

"dilatarea timpului": Micșorarea aparentă a dimensiunilor
obiectelor care se deplasează față de observator cu viteze
relativiste.
• "Efectul Doppler": În astronomie, constă în micșorarea
frecvenței ("deplasarea spre roșu") radiației emise de
corpurile cerești îndepărtate ca urmare a expansiunii
Universului.
• "Aberația luminii": Imaginea unui obiect în mișcare (cu
viteză apropiată de cea a luminii) apare comprimată
asemeni unui con cu vârful indicând sensul deplasării
• Masa nu mai este constantă și nici timpul nu se mai scurge
cu aceeași viteză, mai ales la viteze foarte mari.
Teoria relativității restrânse aduce o explicație clară celebrului
experiment Michelson-Morley (1887) putând fi considerat chiar
o generalizare a rezultatelor acestuia.

Einstein a fost primul care a unit mecanica clasică cu

electrodinamica lui Maxwell. Elaborând teoria relativității
restrânse, Einstein a spart tiparele unor concepții geniale,
clădite cu peste două secole în urmă, de către Isaac Newton în
a sa Philosophiae naturalis principia mathematica (1686),
dovedind o intuiție și un curaj exemplar. Prin aceasta a fost
capabil să ofere o descriere consistentă și corectă a
evenimentelor fizice din diverse sisteme de referință inerțiale
fără a face presupuneri speciale cu privire la natura materiei
sau a radiației, sau a felului cum ele interacționează.

Teoria relativității generalizate

Teoria relativității restrânse explică fenomenele ondulatorii,

eliminând acțiunea instantanee de la distanță. Electrodinamica
lui Faraday și Maxwell este compatibilă cu viteza finită de
propagare a luminii. Prin generalizarea legilor mecanicii
newtoniene și a unor legi ale fizicii, electrodinamica devine
relativistă. Dar pentru a pune gravitația in concordanță cu
relativitatea a fost nevoie de modificări mult mai profunde ceea
ce l-a condus pe Einstein la Teoria relativității generalizate. În
această teorie, orice viteză de propagare, inclusiv a gravitației,
este finită. Teoria Relativității Generalizate, asociază timpului
spațiul legând coordonatele evenimentelor de timp și sudându-
le în mod unitar, iar gravitația devine o proprietate a acestui
reper spațiu-timp, devenind de fapt o deformare a spațiului și a
timpului.

Einstein nu desființează concepția newtoniană, ci o inlocuiește

cu una mai extinsă, valabilă pentru viteze apropiate de cea a
luminii.

Teoria Relativității Generalizate a revoluționat gândirea

științifică prin negarea existenței unui timp absolut, stârnind un
ecou uriaș în toată lumea, fiind discutată în contradictoriu în
cele mai prestigioase centre știintifice ca și în cercuri mondene
sau în săli de conferințe pentru marele public. A fost combătută
cu vehemență de unii, dându-se dovadă de cunoaștere
superficială. Epoca ce a urmat a fost marcată de interesul
pentru această teorie, considerată ca răsturnatoare a tuturor
legilor mișcărilor și fenomenelor fizice admise ca fundamentale.

Mecanica statistică

Unul din subiectele tratate în Annus Mirabilis 1905 se referă la

mecanica statistică. Aceasta, spre deosebire de mecanica
clasică, se ocupă de sisteme cu un număr foarte mare de
particule, studiind comportamentul mediu al acestora și
reprezintă un domeniu care abia fusese studiat de Ludwig
Boltzmann și Josiah Willard Gibbs.

Teoria gravitației

O fotografie din 1919 a eclipsei de soare, realizată în cadrul

expediției lui Arthur Eddington și care demonstrează teoria lui
Albert Einstein privind curbarea spațiului în prezența unui câmp
gravitițional

Una din consecințele teoriei relativității generalizate o

constituie "Curbarea spațiului".

Sesizând asemănarea dintre curbarea traiectoriei unui obiect

aflat într-un sistem de referință care se mișcă uniform accelerat
și curbarea traiectoriei unui obiect lansat în câmpul
gravitațional, Einstein trage concluzia că fasciculele luminoase
se curbează când se propagă în vecinătatea unui corp ceresc cu
masă foarte mare, de unde reprezentarea mai greu de înțeles,
cum că spațiul însuși ar fi curb. Pentru a-și susține teoria
relativității generalizate, Einstein a atras atenția că există
fenomene care o confirmă. Astfel, el a afirmat că frecvența
undelor luminoase se modifică atunci când acestea parcurg un
câmp gravitațional, pentru că orbitele planetelor și sateliților
suferă o rotire suplimentară și că razele de lumină sunt deviate
de la linia dreaptă în vecinătatea Soarelui.

Astronomie

Teoria relativității generalizate a fost confirmată prin diverse

observații astronomice. Cea mai importantă dintre ele a fost
studierea eclipsei totale de Soare din 29 mai 1919, la care a
participat o echipă condusă de astronomul Sir Arthur Stanley
Eddington (care avea să devină unul din susținătorii acestei
teorii) și care confirmă devierea unghiulară a razelor de lumină
în câmpul gravitațional al Soarelui. Aceasta a confirmat, cu o
precizie de 10 % efectul Einstein și, o dată cu aceasta, a dovedit
experimental justețea teoriei lui Einstein.

O altă confirmare o constiutie deplasarea spre roșu (către

frecvențe mai joase) a liniilor spectrale emise de atomi într-un
câmp gravitațional intens: "efectul Einstein", similar efectului
Doppler.

Universul configurat de teoriile lui Einstein nu mai este unul cu

o metrică euclidiană. Semnificația devierii razelor de lumină în
câmpuri gravitaționale intense constă în acel nou model al
Universului înzestrat cu un spațiu cvadridimensional.

Contribuțiile lui Einstein determină transformarea rapidă

cosmologiei (mai ales în perioada 1920 - 1970) într-o ramură a
fizicii.[16]

Astronomii Alexander Friedmann și Georges Lemaître au

demonstrat, prin anii 1920, că ecuațiile lui Einstein conduc la
ideea unui Univers aflat în plină expansiune. Încercând să
obțină modelul unui Univers staționar, Einstein introdusese, în
cadrul celebrelor sale ecuații de câmp, o constantă
cosmologică. Ulterior, observațiile lui Edwin Hubble au dovedit
contrariul. Einstein recunoaște că a săvârșit o mare eroare și
acceptă modelul cosmologic al Universului în expansiune, pe
care tot el îl preconizase.[17]

Ulterior, pe la jumătatea secolului al XX-lea, se va admite teoria

Big Bang ca explicație a formării Universului.
Teoria unitară a câmpului

Totuși teoria relativității nu este acea teorie fizică universală la

care visa autorul ei. Einstein a încercat să creeze o teorie fizică
capabilă să lege toate câmpurile fizice care există în realitate
(gravitațional, electromagnetic ș.a.) și să furnizeze o explicație
cât mai completă și detaliată a imaginii fizice a lumii. El n-a
reușit însă să creeze o astfel de teorie.

Ipoteza fotonică

Efectul fotoelectric constituie unul din domeniile tratate în

1905. Pentru a explica acest fenomen,care infrima caracterul
ondulatoriu al luminii,[18] Einstein explică mecanismul emisiei de
electroni utilizând ideile recente ale lui Max Planck, folosind
termenul de "cuantă" (pachet de energie). Pentru această
lucrare, Einstein va primi Premiul Nobel pentru Fizică.

Einstein emite o ipoteză revoluționară asupra naturii luminii,

afirmând că, în anumite circumstanțe determinate, radiația
electromagnetică are o natură corpusculară (materială),
sugerând că energia transportată de fiecare particulă a razei
luminoase, pentru care a introdus denumirea de foton, ar fi
proporțională cu frecvența acelei radiații. De fapt, primul care a
demonstrat teoretic că radiația electromagnetică este emisă în
cantități precis determinate (cuante) a fost Max Planck care, în
anul 1900, a descris matematic așa-numita radiație a corpului
negru.

Această ipoteză contrazicea o tradiție de un secol (este vorba

de teoria electromagnetică a lui Maxwell), care consideră
emiterea energiei luminoase ca pe un proces continuu. Aproape
nimeni nu a acceptat teoria lui Einstein. Fizicianul american
Robert Andrews Millikan, care a confirmat experimental teoria
un deceniu mai târziu, a fost el însuși descumpănit de rezultat.

Einstein, a cărui principala preocupare era să înțeleagă natura

radiației electromagnetice, a urgentat ulterior dezvoltarea unei
teorii care să reflecte dualismul particulă - undă al luminii.

Mișcarea browniană

Într-unul din articolele publicate în 1905, cu titlul "Mișcarea

Browniană"[19], a făcut predicții semnificative asupra teoriei
emise de botanistul englez Robert Brown privind mișcarea
aleatoare a particulelor suspendate într-un fluid. Aceste
previziuni au fost confirmate experimental mai târziu.

Ecuațiile lui Einstein

Forma matematică prin care teoria relativității generalizate

descrie forța de gravitație o constituie un sistem de zece ecuații
numite ecuațiile de câmp Einstein.[20]

Acestea au fost descoperite concomitent de Einstein și de

matematicianul german David Hilbert (1862 - 1943) în anul
1915. Între cei doi savanți a avut loc un schimb de idei, care a
condus la forma finală a ecuațiilor de câmp ale Relativității
Generalizate.

Statistica Bose-Einstein

În 1924, Einstein primește, din partea fizicianului indian

Satyendra Nath Bose, o descriere a unui model statistic prin
care lumina putea fi asimilată unui gaz. Einstein publică acest
rezultat, la care ulterior adaugă și contribuțiile sale, la revista
Zeitschrift für Physik.

Toate acestea conduc la descrierea fenomenului ce apare la

temperaturi scăzute, denumit condensatul Bose-Einstein și
obținut în laborator abia în 1995.[21]

Statistica Bose-Einstein mai este utilizată și pentru explicare

comportamentului bosonilor.

Modelul Schrödinger

Einstein propune fizicianului Erwin Schrödinger o aplicație a

teoriei lui Max Planck prin a considera nivelul energetic al unui
gaz privit ca un întreg, fără a lua în considerare fiecare
moleculă componentă. Utilizând distribuția Boltzmann,
Schrödinger descrie proprietățile "gazului ideal semiclasic".

Efectul Einstein - de-Haas

În 1915, Einstein efectuează, împreună cu fizicianul olandez

Wander Johannes de Haas, un experiment prin care să pună în
evidență comportamentul giromagnetic al electronului.
Astfel s-a demonstrat că feromagnetismul se datorează
impulsului unghiular intrinsec al electronului, denumit ulterior
spin.

Girocompasul

Einstein a adus îmbunătățiri girocompasului introducând

suspensia electrodinamică a giroscopului.

De asemenea, Einstein a moderat, ca expert, disputa dintre

Hermann Anschütz-Kaempfe și Elmer Ambrose Sperry în
privința patentării girocompasului. În cele din urmă, primul
dintre ei a obținut dreptul de autor în 1915.

Refrigeratorul Einstein

Refrigeratorul Einstein

Datorită unui accident datorat agentului de răcire din acea

perioadă, care era toxic, Einstein și colegul său, Leó Szilárd au
experimentat cu alte tipuri de substanțe, mai puțin periculoase.
[22]

Descoperirea lor a fost patentată pe 11 noiembrie 1930, dar nu

a avut prea mare succes deoarece între timp, în 1929, a fost
introdus freonul ca agent de răcire.

Laserul
În 1917, Einstein publică un articol în Physikalische Zeitschrift în
care, bazat pe consecințele legilor radiației lui Max Planck,
preconizează pricipiile de funcționare ale laserului. În această
lucrare introduce conceptele de emisie spontană și emisie
stimulată.

Difuzia luminii

În 1910, Einstein a scris o lucrare despre "opalescența critică" în

care tratează efectul de difuzie al luminii în atmosferă. Este
vorba de acel fenomen explicat și de John W. S. Rayleigh,
conform căruia bolta cerească se vede albăstruie în timpul zilei
și roșcată la crepuscul.

Colaborări

Împreună cu Conrad Habicht și Maurice Solovine, Einstein

înființează "Akademie Olympia". Studiile și lecturile includeau:
Henri Poincaré, Ernst Mach, și David Hume, autori care au avut
o puternică influență științifică și filozofică asupra lui Einstein.

De asemenea, Einstein participă activ la viața științifică

internațională.

• 1911: La Bruxelles are loc prima ediție a Conferinței Solvay

a Fizicienilor. Einstein constată cu surprindere că este cel
mai tânăr dintre invitați (avea numai 32 de ani);
• 5 mai 1921: Einstein este ales membru străin al Royal
Society;
• 1921: Einstein ține cursuri la Princeton University asupra
Teoriei Relativității;
• 1922: Cursuri în Japonia și China;
• 1923: Cursuri inaugurale la viitoarea locație a Universității
The Hebrew din Ierusalim;
• 1927: La a cincea Conferință Solvay, discută cu Niels Bohr
și pune bazele Mecanicii Cuantice.
Angajament politico-social

Einstein și Oppenheimer.

După 1919 meritele lui Einstein au fost recunoscute pe plan

mondial. Vizitele sale în orice parte a Terrei au devenit
evenimente naționale; fotografii și reporterii îl urmăreau peste
tot.

Einstein și-a folosit renumele pentru a-și propaga propriile sale

vederi politice și sociale.

Cele două mișcări sociale care au primit întregul său sprijin au

fost pacifismul și sionismul.

În timpul Primului Război Mondial a fost unul din puținii savanți

germani care au condamnat public implicarea Germaniei în
război.[23] Astfel, chiar în anul declanșării războiului, 1914,
Einstein semnează o proclamație împotriva acestuia, Manifest
către europeni. În anul următor, 1915, aderă la mișcarea
pacifistă "New Fatherland League".

La încheierea marii conflagrații mondiale, în 1918, Einstein

susține cauza Republicii de la Weimar.

În 1919 articole elogioase în The Times și The New York Times îl

fac pe Einstein tot mai cunoscut pe plan mondial. Vizitele sale în
orice țară[24] devin evenimente naționale. Marele savant nu ezită
să-și folosească renumele pentru a-și propaga propriile sale
vederi politice și sociale.
Scrisoarea lui Einstein către Roosevelt, 2 august 1939.

În același an, 1919, Einstein poartă o discuție asupra

sionismului cu Kurt Blumenfeld, lider al Organizației Sioniste
Mondiale.

Einstein a fost ținta unor numeroase atacuri antisemite în

Germania. Chiar și teoriile sale științifice au fost ridiculizate în
public, inclusiv Teoria relativității ca fiind "negermane".

Cu venirea lui Hitler la putere în 1933 Einstein, care se afla în

vizită în USA s-a decis imediat să emigreze. A primit o funcție la
Institute for Advanced Study, în Princeton, New Jersey.
Continuându-și și activitatea în favoarea sionismului,

În 1933 Einstein publică scrierea Why War? ("De ce război?"),

un manifest pacifist.

În 1934 publică colecția de eseuri The World As I See It („Lumea

așa cum o văd").

În fața imensei amenințări la adresa umanității venită din

partea regimului nazist din Germania, Einstein renunță la
poziția sa pacifistă și, în 1939, îndemnat de alți numeroși
fizicieni, trimite celebra scrisoare către președintele Americii
Franklin Delano Roosevelt, insistând asupra necesității
producerii bombei atomice, întrucât exista posibilitatea ca și
guvernul german să urmeze această cale. Scrisoarea lui
Einstein a ajutat la grăbirea eforturilor pentru obținerea bombei
atomice în Statele Unite și în 1944 se inițiază Proiectul
Manhattan de cercetare în domeniul atomic. Einstein nu a avut
nici un rol direct sau personal în fabricarea acesteia.

În 1944, manuscrisele celebrelor sale lucrări scrise în 1905

privind Teoria Relativității sunt vândute la licitație, în Kansas
City, pentru 6 milioane de dolari, ca o contribuție pentru efortul
de război american.

În 1945, Einstein își manifestă indignarea față de bombardarea

orașelor Hiroshima și Nagasaki.

După război, Einstein s-a angajat pentru cauza dezarmării

internaționale și a unei guvernări mondiale.

În 1948, Einstein, suporter activ al sionismului, salută cu

entuziasm crearea statului Israel dar, patru ani mai târziu, în
1952, când David Ben-Gurion îi oferă președinția statului Israel,
el o refuză.[25]

În 1955, Einstein semnează împreună cu Bertrand Russel, o

proclamație împotriva amenințării nucleare.

Cetățenia

Einstein primind actul de cetățenie americană din partea lui

Phillip Forman

De-a lungul vieții sale, fie forțat de împrejurări, fie pentru a-și
atinge anumite deziderate, Einstein și-a schimbat cetățenia în
mai multe rânduri:[26]

• 14 martie 1879: cetățenie germană în momentul nașterii

la Ulm (Baden-Wurtenberg)
• 28 ianuarie 1896: Pentru a evita serviciul militar, renunță
la cetățenia germană (cu aprobarea tatălui)
• timp de 5 ani este apatrid
 • 21 februarie 1901: I se acordă cetățenia elvețiană pe care
o pastrează până la sfârșitul vieții
• 1 aprilie 1911 - 30 septembrie 1912: perioada când deține
funcția de șef al Catedrei de Fizică teoretică la
Universitatea Germană din Praga este asociata cu
obținerea cetățeniei austriece
• aprilie 1914 - martie 1933: deține cetățenia germană, o
dată cu deținerea funcțiilor de membru (cu drepturi
depline) al Academiei Prusace de Științe și de profesor la
Universitatea din Berlin până când, intrând în conflict cu
noua putere nazistă, este nevoit sa părăseasca Germania,
pierzând cetățenia acestui stat
• 1933 - 1940: cetățenie elvețiană
• 1 octombrie 1940: Pe langă cetățenia elvețiană, o
dobândește și pe cea americană.

Concepții privind religia

Concepțiile religioase ale marelui savant sunt contradictorii.[27]

[28]
Astfel, în 1929, Einstein îi mărturisește rabinului Herbert S.
Goldstein (1890 - 1970) (militant pentru drepturile evreilor):

„Cred în acel Dumnezeu al lui Spinoza, care se manifestă

prin armonia legilor universului, nu într-unul care se ocupă
cu destinele și faptele omenirii"[29]

Către sfârșitul vietii, într-o scrisoare adresată filozofului Eric

Gutkind, marele fizician afirmă:

„Cuvântul dumnezeu nu este nimic altceva pentru mine decât

expresia și produsul slăbiciunii umane, Biblia este o colecție de
legende onorabile, dar primitive, care sunt, în orice caz, destul
de copilărești. Niciun fel de interpretare, indiferent cât de
subtilă, nu-mi poate schimba opinia".[30]

Religiozitatea nedefinită a marelui savant se referă mai degrabă

la admirația pe care acesta o nutrește față de structura unei
lumi, care se revelează treptat cu ajutorul științei.[31] În 1926,
într-o scrisoare adresată fizicianului Max Born, Einstein,
referindu-se la principiul incertitudinii, scria: „Sunt pe deplin
convins că Dumnezeu nu se joacă cu zarurile".
„Dacă există ceva religios în mine, aceasta este admirația fără
limite față de structura lumii atât cât ne-o poate dezvălui
știința".

Concepții privind comportamentul etic

Einstein credea că moralitatea nu a fost dictată de Dumnezeu,

ci de umanitate:[32]

„Eu nu cred în imoralitatea individuală și consider etica ca o

preocupare exclusiv umană deasupra căreia nu există nici o
autoritate superioară.”

În ultima parte a vieții sale, Einstein a urmat o dietă

vegetariană.[33][34] Potrivit lui Einstein, vegetarianismul a avut o
mare importanță pentru umanitate, așa cum se vede din
următorul citat pe această temă:

„Nimic nu crește șansa de supraviețuire (a umanității) pe

Pământ mai mult decât dieta vegetariană. (... ) Cu influența sa
fizică asupra comportamentului uman, stilul de viață vegetarian
ar putea influența în mod pozitiv soarta omenirii.”

Recompense, distincții și aprecieri

Einstein pe o marcă poștală germană din 2005, Anul

Internațional al Fizicii.

Cea mai importantă apreciere a contribuției sale în domeniul

științei o constituie Premiul Nobel pentru Fizică (1921).

Motivația juriului Nobel:

"Pentru serviciul oferit Fizicii teoretice și în special pentru

descoperirea legii efectului fotoelectric".
Fizicianul german Max Born consideră teoria relativității ca fiind
cea mai mare realizare a minții umane în ceea ce privește
concepțiile asupra Universului.[35]

Fizicianul P. A. M. Dirac numește teoria relativității "cea mai

mare descoperire științifică realizată vreodată".[36]

În 1999, ziarul Time îl denumește "personalitatea secolului".[37]

În Germania, anul 2005 a fost decretat "Anul Einstein": se

împlinesc 100 de ani de la lansarea teoriei relativității precum și
50 de ani de la moarte. În acest an sunt prevăzute o serie de
manifestări științifice și de popularizare a teoriilor sale.

În cinstea sa, elementul cu numărul de ordine 99 în sistemul

periodic al elementelor a fost numit Einsteiniu.[38]

De asemenea, un crater lunar îi poartă numele.[39]

Venerat de comunitatea oamenilor de știință[40], Einstein a fost

considerat omul secolului, iar numele său este asociat, în
cultura comună, cu ideea de geniu.

Viața de familie

În 1903 s-a căsătorit cu sârboaica Mileva Marić, care îi fusese

colegă la Politehnica din Zurich ETH. Aceasta fusese studentă la
matematică iar Einstein o cunoscuse încă din 1898. Au avut trei
copii, o fată, Lieserl (n. 1902), și doi băieți, Hans Albert (n.
1904) și Eduard (1910).[41]

În 1914 cei doi se despart. Einstein se mută la Berlin, iar Mileva

și copiii rămân la Zürich.[42]

După unii autori, Mileva l-ar fi ajutat pe Einstein în munca sa de

cercetare științifică.[43]

În 1919 încheie divorțul cu prima soție și se căsătorește cu o

verișoară, Elsa, cu care a trăit până la moartea acesteia, în
1936. [44] [45][46]
Controverse

Einstein discutând cu Niels Bohr

Teoriile lui Einstein au fost greu de înțeles, deoarece utilizau

concepte foarte abstracte și aduceau o noutate în gândirea
științifică. Acestea au stârnit controverse și discuții, ca în cazul
teoriilor lui Darwin.

] Bohr versus Einstein

O altă dispută pe scena lumii științifice a acelei perioade a

constituit-o controversa dintre Einstein și Niels Bohr legată de
mecanica cuantică.

Deși teoria cuantelor constituia una din consecințele imediate

ale contribuților sale științifice, Einstein nu a fost niciodată de
acord cu interpretarea de la Copenhaga adusă acestei teorii de
către Bohr și Werner Heisenberg, cea mai populară interpretare
a mecanicii cuantice, dar nici pe departe singura ei interpretare.
[47]

Einstein a purtat discuții aprinse cu marele fizician Niels Bohr în

legătură cu principiul de nedeterminare, ce ar rezulta din
caracterul probabilistic al descrierilor matematice din mecanica
cuantică.[47]

În 1926, într-o scrisoare adresată fizicianului Max Born, Einstein,

referindu-se la principiul incertitudinii, scria: "Sunt pe deplin
convins că Dumnezeu nu se joacă cu zarurile".
În 1935, împreună cu Boris Podolski și Nathan Rosen, Einstein a
publicat un document, cunoscut mai târziu sub numele
Paradoxul Einstein - Podolski - Rosen[48], prin care se arăta că
întregul formalism al mecanicii cuantice, împreună cu ceea ce
ei au numit criteriul realității, implică faptul că teoria cuantică
nu poate fi completă. Cu alte cuvinte, există zone ale realității
care nu pot fi descrise de mecanica cuantică, concluzie care
conduce la rezultate paradoxale.

Polemica a durat mulți ani; de fapt Einstein s-a stins din viață
fără să accepte teoria cuantică.

Planck versus Einstein

Fizicianul Max Planck a fost printre primii care au recunoscut

valoarea Teoriei relativității.

Planck și Einstein s-au cunoscut în 1909 și, deși erau oameni

foarte diferiți, între ei s-a menținut o îndelungată relație de
prietenie, motivată mai ales de faptul că aveau un interes
comun: fizica. În ceea ce privește politica, Planck era un
conservator și susținea cu fermitate politica militaristă a
Germaniei anului 1914, în timp ce Einstein se opunea acesteia.
În 1933, când Einstein, forțat de naziști, a părăsit Germania,
Planck i-a reproșat lipsa de patriotism și de încredere în propria
țară.

Moartea

Din cauza unei boli netratate de o lungă perioadă de timp și

refuzului de a i se efectua o intervenție chirurgicală asupra
arterelor cardiace, Einstein se stinge din viață în 1955 în urma
unui atac de cord.

Înaintea incinerării, patologul Spitalului Princeton, Thomas

Stoltz Harvey i-a scos creierul, pentru a fi păstrat, fără
permisiunea familiei, în speranța că în viitor se va descoperi ce
l-a făcut pe Einstein atât de inteligent.

Multi ani mai tarziu, Harvey, care primise permisiunea lui Hans
Albert (fiul cel mare al lui Einstein) sa cerceteze creierul marelui
geniu, a timis bucati din creierul acestuia catorva cercetatori
din intreaga lume. Unul dintre acestia era Marian Diamond de la
UC Berkley, care a descoperit ca, spre deosebire de creierul
unei persoane normale, creierul lui Einstein prezenta mai multe
celule gliale in regiunea de creier responsabila pentru
sintetizarea informatiei.

In alte studii, Sandra Witelson de la Universitatea McMaste

arata ca Einstein nu prezenta o cuta anume numita "Fisura
Silviana". Witelson specula ca aceasta anatomie neobisnuita
permita neuronilor sa comunice mai bine intre ei. Alte cercetari
sugerau ca acest creier de geniu era mai dens si ca lobul
inferior parietal, asociat de cele mai multe ori cu abilitatile
matematice, era mai mare decat in cazul persoanelor obisnuite.