Susan Forward – Parinti toxici

Nu trebuie neaparat sa iertati!

Nu e necesar sa va iertati parintii pentru a va simti mai bine si pentru a va schimba viata!
Principiile religioase, filozofice si psihologice va spun de cele mai multe ori ca iertarea este
primul pas spre linistea sufleteasca (uneori chiar unicul), dar eu nu cred asta. La inceputul
carierei mele am facut aceasta greseala si le-am cerut clientilor mei sa-i ierte pe cei care le
facusera rau, mai ales pe parinti. Alti clienti sustineau inca de la inceputul terapiei ca si-au
iertat deja parintii pentru raul facut, dar ulterior constatam ca asta nu-i ajuta deloc sa se simta
mai bine! Unii se simteau chiar si mai complexati, si mai vinovati, gandeau "poate nu i-am
iertat suficient" etc. Am inceput sa examinez cu atentie conceptul de iertare si sa ma intreb
daca nu cumva iertarea chiar incetineste procesul vindecarii.
 
Am concluzionat ca iertarea cuprinde doua aspecte: renuntarea la dorinta de razbunare si
absolvirea vinovatului de raspundere. Am acceptat ca trebuie sa renuntam la gandul de
razbunare. Dorinta de razbunare este un sentiment normal, dar negativ, creeaza nefericire si
frustrare si lucreaza impotriva starii emotionale de bine. O razbunare ofera o satisfactie
efemera si produce in schimb haos emotional. Este o pierdere de energie si de timp.
Renuntarea la dorinta de razbunare este un pas dificil dar sanatos. Celalalt aspect nu este insa
atat de clar definit. Totusi aveam senzatia ca ceva nu este in regula, din moment ce ni se
sugereaza sa ignoram responsabilitatea unui om care a maltratat alt om, mai ales un copil. De
ce, pentru numele lui Dumnezeu, am ierta un parinte care a batut si a terorizat? Un parinte
care a chinuit si a facut viata altora un iad? Acest gen de iertare nu este decat o alta forma de
negare: "Daca te iert, ne putem preface in continuare ca ceea ce s-a intamplat n-a fost asa
grav." Aceasta componenta a iertarii ii impiedica pe multi oameni sa-si recastige controlul
asupra propriei vieti.
 
Unul din cele mai periculoase aspecte ale "iertarii" este ca influenteaza capacitatea de a
elimina emotiile/sentimentele acumulate si tinute la adapost atata timp. Cum poti sa mai fii
furios pe un parinte pe care l-ai iertat? Responsabilitatea nu poate merge decat in doua
directii: in exterior, catre oamenii care ne-au facut rau, sau in interior, catre propria persoana.
Cineva trebuie sa poarte raspunderea. Deci puteti sa-i iertati pe parinti, dar va veti uri pe Dvs.
insiva si mai mult. Iertarea nu e o scurtatura ca sa suferiti mai putin in timpul terapiei. O
perioada trebuie sa va pastrati furia vie daca doriti rezultate. Ii putem ierta pe parintii
"toxici", dar mai bine s-o facem la sfarsitul decat la inceputul perioadei de curatenie
emotionala.

Este normal sa fim furiosi pentru ce s-a intamplat. Este normal sa fim tristi pentru ca nu am
primit dragostea pe care ne-am fi dorit-o. Trebuie sa incetam a minimaliza sau a ignora
suferinta care ne-a fost provocata. "A ierta si a uita" se traduce mult prea des prin "a ne
preface ca nu s-a intamplat nimic". Iertarea este acceptabila numai atunci cand parintele
care v-a facut un rau face ceva ca sa merite iertarea; el trebuie sa recunoasca ce a facut,
sa-si asume intreaga responsabilitate si sa demonstreze prin fapte ca vrea sa-si repare
greseala. [...] Linistea sufleteasca v-o veti recapata atunci cand va veti desprinde de controlul
parintilor toxici, chiar si fara a-i ierta.