7

_________________________________________________________________________________

Capitolul I

-1-
E D U C A Ţ I A.
CONCEPT ŞI SENSURI, FUNCŢII ŞI FORME
Conf. univ. dr. MIHAI MIRCESCU

OBIECTIVE CONCEPTE-CHEIE

- Definirea şi redefinirea con- - Educaţie;

ceptului de educaţie din va-
riate perspective;
- analiza funcţiilor esenţiale ale
educaţiei;
- corelarea formelor educaţiei şi
abordarea sistemică func-
ţională.
- funcţia cognitivă a educaţiei;
- funcţia praxiologică a educa-
ţiei.
- funcţia axiologică a educaţiei;
- educaţia formală;
- educaţia nonformală;
- educaţia informală.

CLARIFICĂRI CONCEPTUALE

Educaţia este procesul prin care se realizează "dezvoltarea în om

a întregii perfecţiuni pe care natura sa o comportă" - cum o defineşte
marele filozof german Imanuel Kant (1724-1804). Din această sintetică
definiţie decurg câteva idei preţioase pentru orice pedagog:
- un enorm optimism pedagogic - încrederea în ceea ce natura
(dumnezeirea) a sădit ca germene de perfecţiune, genialitate în ficare
om;
8
_________________________________________________________________________________

- rolul extraordinar al educatorului - acela de a descoperi acel

sâmbure de cristal, pe care are datoria să-l scoată la iveală şi să-l
şlefuiască până la strălucirea diamantului;
- dezvoltarea perfecţiunii nu-l exclude din formulă şi proces pe
educator, care se desăvârşeşte în procesul educaţiei.
Prefigurând funcţiile esenţiale ale educaţiei, pedagogul polonez
Bogdan Suchodolski definea scopul/sarcinile educaţiei prin prima
acestora: "Sarcina educaţiei nu este doar de a face ca oamenii să fie din
ce în ce mai apţi să dezvolte civilizaţia pe care au creat-o, ci şi de a-i
învăţa să trăiască în cadrul acesteia ca în propria patrie umană."

Diverse interpretări ale termenului "educaţie"

Educaţia a fost şi este definită prin prisma unor teorii filozofice,

psihologice, pedagogice sau sociologice, din variate puncte de vedere:
- behavioriştii (E. Thordike, J. Watson etc.) definesc educaţia
drept "modelarea formelor comportamentale";
- psihanaliştii consideră educaţia ca un proces terapeutic pentru
viaţa psihică a individului dominat de instictul sexual;
- sociologii (E. Durkheim etc.) atribuie educaţiei ca funcţie
esenţială "socializarea treptată a tinerei generaţii" sau o consideră ca pe
un "mijloc pentru menţinerea continuităţii sociale a a vieţii" (J.
Dewey);
- pragmaticii (J. Dewey) apreciază educaţia drept o "adaptare
continuă şi cumulativă a individului la mediul său, cât şi adaptarea
progresivă a omenirii", "o dezvoltare inteligent condusă a posibilităţilor
propriei experienţei";
- psihologii (J. Piaget) interprezează educaţia drept
"transformarea conştiinţei psihologice a individului în funcţie de
ansamblul relaţiilor colective, cărora conştiinţa comună le atribuie o
valoare oarecare";
 9
_________________________________________________________________________________

- culturaliştii (Ralph Linton etc.) consideră educaţia ca un transfer

de valori din cultură şi civilizaţie către individ;
- filozofii (I. Kant) consideră educaţia drept "izvorul întregului
bine în lume";
- personaliştii (R. Dottrens etc.) apreciază rostul educaţiei drept
"deplina înflorire a personalităţii umane";
- funcţionaliştii (E. Claparède ş.a.) pun accentul pe funcţia
educaţiei de a "dezvolta procese mentale în funcţie de rolul şi utilitatea
lor în viaţa practică";
- cognitiviştii (Mircea Miclea, Elena Joiţa, Jean Castermans)
consideră că "mecanismele interne ale cunoaşterii nu se realizează
adecvat decât dacă individul este pus în situaţia reală de a rezolva
probleme reale şi de a lua decizii pe măsură" - ori aceasta este o
condiţie esenţială a eficienţei şi calităţii educaţiei.

FUNCŢIILE EDUCAŢIEI

Complexitatea devenirii şi desăvârşirii omului ca OM impune

educaţiei îndeplinirea a cel puţin trei funcţii esenţiale: funcţia
cognitivă; funcţia praxiologică; funcţia axiologică.
Din fiecare funcţie pot fi derivate cel puţin câte trei atribuţii
vizând atingerea unor obiective specifice. Ilustrative, în acest sens, sunt
corelaţiile dintre funcţii, obiective şi competenţe, după cum urmează:

Obiective
Funcţiile (pentru a crea, Competenţe/ achiziţii
educaţiei a realiza, dobândite
a se exprima)
Cognitivă: Homo cogitus Savoir (a şti)
- culturalizare; - A educa înseamnă a comu-
- informatizare; nica o învăţătură, a forma
- raţionalizare sensibilitatea şi judecata, a
10
_________________________________________________________________________________

Funcţiile
educaţiei
("dezvoltarea unei
metode critice de
gândire" - J. Dewey)
Praxiologică: Homo faber
- instrumentalizare
(tehnologizare);
- profesionalizare, spe-
cializare, calificare;
- integrare socio-pro-
fesională şi în mediu
(educaţie ecologică).
Axiologică: Homo estimatus
- socializare;
- conştientizare indivi-
duală, socială, civică,
juridică etc.;
- moralizare (etico-reli-
gioasă).
Obiective
(pentru a crea, Competenţe/ achiziţii
a realiza, dobândite
a se exprima)
trezi imaginaţia creatoare.
- A-l înarma pe om pentru a-i
permite să trăiască într-un
univers în acceleraţie, în-
seamnă a-i da, odată cu cu-
noştinţele indispensabile,
entuziasm, luciditate şi curaj"
(Gaston Berger)
Savoar faire(a şti să facă)
- Educaţia este acea recon-
strucţie sau reorganizare a
experienţei care se adaugă la
interesul experienţei anteri-
oare şi care măreşte capaci-
tatea de a dirija evoluţia ex-
perienţei care urmează (J.
Dewey)
Savoir être (a şti să fii OM)
- A educa pe om să se simtă
fericit, îndeplinind acte şi
funcţii ce duc la fericirea ge-
nerală - iată culmea artei de a
educa." (Ion Găvănescu)

FORMELE EDUCAŢIEI

În procesul complex şi dinamic al educaţiei s-au structurat trei

forme de bază, în raport de factorii instituţionali sau noninstituţionali
implicaţi în procesul de educaţie, precum şi de tipul de relaţii instituite
 11
_________________________________________________________________________________

în cadrul procesului (instituţionale, oficiale - impuse după criterii

artificiale: alfabetice, vârstă, sex etc.), relaţii bazate pe comunitate de
interese, aptitudini, opţiuni, afinităţi; relaţii ocazionale. Aceste forme
sunt: educaţia formală, educaţia nonformală şi educaţia informală.

Trăsături şi interrelaţii între formele educaţiei

Educaţia formală ( din latinescul "formalis" - "organizat oficial")

este un proces intenţionat, sistematizat, în cadrul instituţiilor şcolare, pe
baza unor planuri, programe, manuale, orarii şi evaluări; de către un
corp profesoral specializat; cu obligativitate şi gratuitate.
Educaţia nonformală (din latinescul "nonformalis" - în afara
formelor instituţionalizate, cu destinaţie expresă educaţia şi instrucţia)
reprezintă ansamblul acţiunilor neşcolare, structurate într-un cadru
instituţionalizat, dar situat în afara şcolii (extraşcolar, paraşcolar,
perişcolar), prin instituţii tradiţionale (familie, organizaţii, instituţii de
artă şi cultură precum muzee, cluburi etc.), care au caracter opţional, pe
bază de interese.
Educaţia informală (din latinescul "informalis" - "spontan,
incidental") are un caracter difuz, spontan prin efectele vieţii cotidiene
(strada, cartierul, magazinele, mijloacele de transport în comun etc.).
Educaţie formală

Educaţie nonformală

Educaţie informală
12
_________________________________________________________________________________

În ce priveşte relaţiile dintre formele educaţiei, imperativele

societăţii contemporane sunt reprezentate de realizarea unei conexiuni
între acestea, precum şi de recunoaşterea diferitelor achiziţii prin alte
forme de educaţie decât cele formale. În acest sens, nu este lipsită de
semnificaţie schimbarea titulaturii Ministerului Învăţământului în
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului , ca organism menit să
asigure armonizarea influenţelor educative ale tuturor factorilor
instituţionali, guvernamentali sau nonguvernamentali incidentali etc.

APLICAŢII

1. Interpretaţi diferite definiţii date educaţiei apelând la tratate de

pedagogie (sensuri, semnificaţii, implicaţii).
2. Comentaţi şi argumentaţi sensurile şi accepţiunile educaţiei din
următoarele proverbe, cugetări definiţii despre educaţie [7]:
- Scopul educaţiei umane va fi, deci, să lumineze inteligenţa
asupra idealurilor vieţii omeneşti, să exercite voinţa asupra emoţiilor
şi instinctelor şi să formeze astfel o judecată morală şi o voinţă
autonomă, stăpână pe sine, care să călăuzească tineretul către
moralitate. (Nicolae Moisescu, "Cultivarea minţii cu ajutorul
biologiei").
- Când educăm pe individ pentru societate se presupune că îl
educăm şi pentru fericirea lui. (C. Harly, "Pedagogie generală").
- O educaţie a descoperirii active a adevărului este superioară
unei educaţii care constă doar în a-i dresa pe subiecţi pentru a vrea
prin acte de voinţă prealabil conturate şi a şti prin adevăruri pur şi
simplu acceptate. (Platon, "Statul/Republica).
- Scopul educaţiei nu poate fi altul decât acela de a pregăti pe
individ pentru o viaţă completă. (G. G. Antonescu, "Herbert Spencer şi
pedagogia utilitaristă").
 13
_________________________________________________________________________________

- Numai educaţia poate să ne mântuiască de barbarie şi

sălbăticie. (G. Fichte, "Cuvântări către naţiunea germană").

BIBLIOGRAFIE

1. Claparède Edouard, Educaţia funcţională, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973.

2. Dewey John, Fundamente pentru o ştiinţă a educaţiei,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992.

3. Dewey John, Trei scrieri despre educaţie, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977.

4. Joiţa Elena, Educaţia cognitivă, Editura Polirom, Iaşi,

2002.

5. Miclea Mircea, Psihologie cognitivă, Editura Gloria SRL,

Cluj-Napoca, 1994.

6. Tudoran Dimitrie, Individualitate şi educaţie, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974.

7. x x x - Proverbe, cugetări, definiţii despre educaţie,

Editura Albatros, Bucureşti, 1978.