« ABA 

Sumar
A comunica, a spune, a arata (II) »

A comunica, a spune, a arata (I)

“La copiii autisti aparitia limbajului este mult intarziata si rareori are functie de
comunicare. Cercetarile arata ca in jur de 50% dintre persoanele cu autism nu au limbaj
verbal, iar cei care totusi vorbesc, sunt caracterizati printr-un sever deficit verbal,
dificultati in intelegerea vorbirii, dificultati de perceptie si de emitere a vorbirii, inversari
de pronume si vorbire metaforica.

Pot repeta o serie de cuvinte un timp indelungat, ori pot emite sunete articulate sau
nearticulate fara sens, au dificultati in obtinerea unui sunet sau a unui grup de sunete, a
unui gest in solicitarea unui obiect, in exprimarea unui fapt sau a unei intentii. Aceasta
lipsa de apreciere a valorii simbolisticii si a aspectelor functionale ale limbajului, face ca
ei sa aprecieze mai mult forma cuvintelor decat continutul lor in comunicare. Atunci cand
copiii autisti vorbesc, emiterea cuvintelor este neclara, imprecisa. Anumite fraze sau
cuvinte preferate insa pot fi pronuntate corect. Exprimarea si intonatia sunt deseori
nepotrivite, la fel si modul de utilizare a volumului vocii.

Uneori, pentru a obtine de la ceilalti o reactie previzibila, ei pun intrebari asteptand sa

auda un anumit cuvant sau o fraza in raspuns, alcatuind jocuri de cuvinte. Acest lucru
poate fi de multe ori amuzant sau poate fi facut pentru a intarzia sau a evita o problema
mai putin placuta ori mai putin previzibila.
Desi ei au permanent sansa de a utiliza limbajul in mod spontan, corect, totusi nu reusesc
sa dezvolte un sistem de comunicare, fie el chiar rudimentar. In ciuda abilitatii de a reda
identic vorbirea altora, copiii autisti folosesc foarte rar vorbirea cu scop de comunicare.
Si atunci, ei trebuie invatati ca vorbirea, indicarea, gesturile, cuvintele scrise, imaginile
pot constitui un mod de a-si face cunoscute si satisfacute dorintele, nevoile.

Caracteristica lor este lipsa intentiei de comunicare (ei nu sesizeaza faptul ca vorbirea,
semnele, gesticulatia pot fi utilizate pentru a-si face cunoscute dorintele, nevoile). Si
acest aspect incetineste mult procesul de terapie a limbajului. Dupa ce au fost invatati un
mod de comunicare, procesul de terapie si educatie devine mult mai usor. Atunci cand
este vorba de un copil autist aceste intentii de comunicare si mesaje transmise sunt
extrem de importante. Este mult mai usor sa se lucreze cu un copil care spune ,,apa” in
loc de ,,mi-e sete, vreau apa, suc, ceai etc.”, decat cu unul care repeta fraze elaborate, dar
fara sens.

Pentru un copil autist cuvintele au diverse semnificatii, dar chiar si atunci cand copilul
pare ca intelege tot ce se cere de la el si ca intelege toate cuvintele, este inutil sa folosim
fraze lungi, incarcate cand i ne adresam. Un limbaj simplu va ajuta copilul sa inteleaga
mai repede si mai bine mesajul transmis. Adica, in loc de „ Andrei, mergi in bucatarie, ia
un pahar, desfa sticla si umple-l cu apa, apoi bea” spuneti simplu „ Andrei ia-ti apa si
bea.” Mesajul va fi clar, copilul va intelege ce se asteapta de la el si ce are de facut.
Se intampla insa si situatia inversa, cand ei isi aleg singuri modalitatea de comunicare cu
care vor sa ne transmita gandurile si dorintele si noi trebuie sa decodificam mesajele pe
care ni le transmit. Cand trebuie sa descoperim in modul de comunicare al copilului
gesturile/comportamentele care exprima faptul ca el vrea ceva, ca este trist sau vesel, ca ii
este foame sau sete, cald sau frig, frica etc.”

Articol preluat din cartea: Autism. Cartea pentru parinti, Daniela Cucuruz (Martinescu),
editura Licentia Publishing, Bucuresti, 2004