ELEMENTE DE CALCUL INTEGRAL

1. INTEGRALA DEFINITA (RIEMANN)

Fie a, b ∈ R, a < b .

Definiţia 1.1. Se numeşte diviziune a intervalului [a,b] şi se noteazâ cu Δ o

mulţime finită de numere reale x 0 ,x 1 ,...,x n astfel încât

a = x0 < x1 < ... < xn = b.

Definiţia 1.2. Fie Δ 1 şi Δ 2 două diviziuni ale intervalului [a,b]. Se spune că
diviziunea Δ 1 este mai puţin fină decât diviziunea Δ 2 şi se notează

Δ1 ⊆ Δ 2 ,
dacă orice element al diviziunii Δ 1 este element al lui Δ 2

Fie o funcţie f : [a, b] → R si o diviziune Δ = (a = x0 < x1 < ... < xn = b)

a intervalului [a, b] şi un sistem de puncte intermediare ξ i ∈ [xi −1 , xi ] , pentru orice 1 ≤ i ≤ n.

Definiţia 1.3. Numărul real notat
n
σ Δ ( f , ζ i ) = ∑ f (ζ )( xi − xi −1 )
i =1
se numeşte suma Riemann asociată funcţiei f, diviziunii Δ şi sistemului de puncte
intermediare ξ i .
Definiţia 1.4. 0 funcţie f : [a, b] → R se numeşte integrabilă Riemann daca există I ∈ R
cu următoarea proprietate:
oricare ar fi ε > 0, există δ (ε ) > 0 astfel încăt pentru orice diviziune

Δ = (a = x0 < x1 < ... < xn = b)

cu norma Δ < δ (ε ) şi pentru orice alegere a unui sistem de puncte intermediare

ξ i ∈ [xi −1 , xi ] , 1 ≤ i ≤ n,
b
avem σ Δ ( f , ξ i ) − I < ε .Vom nota ∫ f ( x)dx = I
a

Teorema 1.1. Fie f : [a, b] → R o funcţie. Următoarele afirmaţii sunt echivalente:

a) f este integrabilă Riemann
b) există I ∈ R cu proprietatea că pentru orice şir de diwziuni ( Δ n )n ≥ 1 ale
intervalului [a, b], cu Δ n —> 0 şi pentru orice şir de sisteme de puncte inter-
( )
mediare ξ in n ≥1
,1 ≤ i ≤ k n , rezultă că şirul sumelor Riemann (σ ( f , ξ ))
Δn
n
n ≥1
este
convergent la I. Notăm lim σ Δ n ( f , ζ n ) = I .
Δ n →0
 b
Demonstraţie. a=>b. Presupunem că f este integrabilă şi fie I = ∫ f ( x)dx .
a

Atunci pentru orice ε > 0 există δ (ε ) > 0 astfel încât σ Δ ( f , ξ i ) − I < ε ,

oricare ar fi diviziunea Δ cu Δ < δ (ε ) şi sistemul de puncte intermediare
ξ i ,1 ≤ i ≤ n . Deoarece Δ n —> 0, există n( ε ) ∈ N astfel încât Δ n < δ (ε ) , ∀ n ≥
n( ε ). De aici, pentru orice n ≥ n( ε )avem σ Δ n ( f , ξ n ) − I < ε ,adica
lim σ Δ n ( f , ξ n ) = I
n →∞

b=>a. Presupunem prin absurd că f nu este integrabilă Riemann. Aceasta înseamnă că

există ε 0 > 0 a.i. oricare ar fi η > 0, există o diviziune Δ cu Δ < η şi un sistem de

puncte intermediare ( ξ Δ ) astfel încât σ Δ ( f , ξ Δ ) − I > ε 0

1 1
Acum luăm η n = , n ≥ 1 şi obţinem un şir de diviziuni (Δ n )n≥1 cu Δ n < şi un şir
n n
( )
de sisteme de puncte intermediare asociate ζ Δ n≥1 astfel încât
n

σ Δ ( f , ζ ) − I > ε 0 , ∀n ≥ 1 . Aceasta este o contradicţie, întrucât lim Δ n = 0 şi

n
Δ
n n →∞

lim σ Δ n ( f , ζ ) ≠ I . În concluzie, f este integrabilă Riemann şi

n
Δ
n→∞
b

∫ f ( x)dx = I .
a

Observatie. Fie f : [0,1] —> R o funcţie integrabilă Riemann.

Atunci
1
1 n ⎛k⎞
lim ∑ f ⎜ ⎟ = ∫ f ( x )dx .
n→∞ n
k =1 ⎝n⎠ 0

Considerăm o funcţie mărginită f : [a, b] —> R. Fie Δ = (a = x 0 < x 1 < . . . < x n = b)

diviziune a intervalului [a,b]. Notăm mi = inf f ( x ) , M i = sup f ( x) , 1 ≤ i ≤ n .

x∈[ xi −1 , xi ] x∈[ xi −1 , xi ]
n
Suma s Δ ( f ) = ∑ mi ( xi − xi −1 ) o numim suma Darboux inferioară asociată funcţiei f şi
i =1
n
diviziunii Δ . În mod analog, expresia S Δ ( f ) = ∑ M i ( xi − xi −1 ) este numită suma
i =1
Darboux superioară asociată funcţiei f şi diviziunii Δ .
Propoziţia 1.1. Fie f : [a, b] —> R o funcţie mărginită. Atunci:
a) pentru orice diviziune Δ a intervalului [a, b] şi pentru orice sistem de puncte
intermediare ( ξ i ), 1 ≤ i ≤ n avem s Δ ( f ) ≤ σ Δ ( f , ξ i ) ≤ S Δ ( f )
b) dacă Δ ' este mai fină decăt Δ, Δ ⊆ Δ ', atunci s Δ ( f ) ≤ s Δ ' ( f ) , S Δ ' ( f ) ≤ S Δ ( f )
c) pentru orice diviziuni Δ 1 , Δ 2 ale intervalului [a,b] avem s Δ1 ( f ) ≤ S Δ 2 ( f )

Concluzionam: prin trecere de la o diviziune la alta mai fină, sumele Darboux inferioare
cresc, iar sumele Darboux superioare descresc. De asemenea, orice sumă Darboux
inferioară este mai mică decăt orice sumă Darboux superioară.
Definiţia 1.5. Numărul real notat cu I ( f ) = sup s Δ ( f ) se numeşte integrala
Δ

Darboux inferioară a funcţiei f, iar numărul real I ( f ) = inf S Δ ( f ) se numeşte

Δ
integrala Darboux superioară a funcţiei f.
Aşadar, pentru orice diviziune Δ a intervalului [a, b] avem inegalităţile

sΔ ( f ) ≤ I ( f ) ≤ I ( f ) ≤ S Δ ( f )
Definiţia 1.6. Fie f : [a, b] —> R o funcţie mărginită. Funcţia f se numeşte
integrabilă Darboux dacă pentru orice ε > 0 există η (ε ) > 0 astfel încât
S Δ (f) - s Δ (f) < ε , oricare ar fi diviziunea Δ a intervalului [a,b] cu Δ < η (ε ) .
Teorema 1.2. Fie f : [a,b] —> R o funcţie mărginită. Atunci f este integrabilă
Darboux dacă şi numai dacă f este integrabilă Riemann.

Aratam in continuare ca functiile continue si cele monotone pe un interval real inchis si

marginit sunt functii integrabile.
Teorema 1.3. Orice funcţie monotonă f : [a,b] → R este integrabilă.
Demonstraţie. Dacă f este constantă, f(x) = c, ∀ x ∈ [a, b], atunci S Δ ( f ) − s Δ ( f ) = 0 ,
deci f este integrabilă.
Presupunem acum că f este crescătoare, deci f(a) < f(b). Fie ε > 0. Notăm
ε
η (ε ) =
f (b) − f ( a )
Fie Δ o diviziune a intervalului [a, b] cu Δ < η (ε ) . Deoarece f este crescătoare, avem
mi = inf f ( x ) = f ( x i −1 ) ,
x∈[ xi −1 , xi ]

Mi = sup f ( x) = f ( xi )
x∈[ xi −1 , xi ]

Atunci
n
S Δ ( f ) − s Δ ( f ) = ∑ ( M i − mi )( x i − xi −1 ) =
i =1
 n n

∑ [ f ( x ) − f ( x )](x
i =1
i i −1 i − xi −1 ) ≤ Δ ∑ [ f ( xi ) − f ( xi −1 )] =
i =1
ε
= Δ ( f (b) − f ( a ) ) < ( f (b ) − f (a) ) = ε
f (b) − f (a )

deci f este integrabilă.

Teorema 1.4. Orice funcţie continuă f: [ a , b ] → R este integrabilă.
Demonstraţie . Funcţia f este uniform continuă, fiind continuă pe compact. Fie ε
ε
> 0. Atunci există η (ε ) > 0 astfel încât f ( x) − f ( y ) < , ∀x, y ∈ [a, b]
b−a
cu x − y < η (ε ) . Fie Δ o diviziune a intervalului [a,b], cu Δ < η (ε ) . Cum f este
continuă, există u i , vi ∈ [xi −1 , xi ] , astfel încât

f (u i ) = inf f ( x) , f (vi ) = sup f ( x) , 1≤i≤n

x∈[ xi −1 , xi ] x∈[ xi −1 , xi ]

Avem

u i − vi ≤ xi − xi −1 ≤ Δ < η (ε )

deci

ε
f ( u i ) − f ( vi ) <
b−a

Acum
n
S Δ ( f ) − s Δ ( f ) = ∑ ( f (v i ) − f (u i ) )( x i − xi −1 ) <
i =1

ε ε
∑ (x − xi −1 ) =
n
< (b − a) = ε
b−a i =1 b−a

Prin urmare f este integrabilă.

Propoziţia 1.2. Orice funcţie integrabilă f : [a, b] → R este mărgmită.

Definiţia 1.7. Fie funcţia f : I ⊂ R → R ( I interval ). Spunem că f admite primitive pe I
dacă există o funcţie F : I → R astfel încât F este derivabilă pe I si F ' (x ) = f (x ) , (∀) x ∈ I .
Funcţia F se numeşte primitivă a funcţiei f.

Se arata cu usurinta ca oricare doua primitive ale unei functii f, f : I → R difera printr-o
constanta, adica există C ∈ R astfel încât F 1 ( x ) = F 2 ( x ) + C .
Reamintim de asemenea ca o funcţie continuă pe I admite primitive pe I.
Definiţia 1.8.Dacă f : I → R admite primitive, atunci mulţimea primitivelor lui f se
numeşte integrala nedefinită a funcţiei f şi se notează prin ∫ f (x ) dx . Scriem
∫ f (x ) dx = F (x ) + C .
Tabel de primitive

x n +1
∫ x dx = +C n∈ N , x∈ R ;
n
1. ,
n +1
x a +1
2. ∫ x a dx = + C , a ∈ R − {− 1}, x ∈ (0, ∞ ) ;
a +1
1
3. ∫ x dx = ln x + C ,x∈I ⊂ R∗ ;

ax
4. ∫ a x dx = + C ,a > 0 , a ≠ 1, x ∈ R ;
ln a
5. ∫ e x dx = e x + C , x ∈ R ;
1 1 x−a
6. ∫ x 2− a 2 dx = ln +C , x ∈ I ⊂ R − {− a, a} , a > 0 ;
2a x + a
1 1 x
7. ∫ x 2+ a 2 dx =
a
arctg + C
a
, x ∈ R ,a ≠ 0 ;

1
8. ∫ dx = ln⎛⎜ x + x 2 + a 2 ⎞⎟ + C , x ∈ R ,a ≠ 0
2
x +a 2 ⎝ ⎠
1
9. ∫ dx = ln x + x 2 − a 2 + C , x ∈ I ⊂ (− ∞ , a ) U (a , ∞ )
x −a2
2

1 x
10. ∫ dx = arcsin +C , x ∈ (− a, a ) , a > 0
a 2− x 2 a

11. ∫ sin x dx = − cos x + C , x ∈ R ;

12. ∫ cos x dx = sin x + C , x ∈ R ;
1 ⎧ π ⎫
13. ∫ cos 2 x dx = tg x + C , x ∈ R − ⎨(2k + 1) , k ∈ Z ⎬ ;
⎩ 2 ⎭
1
14. ∫ sin 2 x dx = −ctg x + C , x ∈ R − {k π / k ∈ Z } ;

π
15. ∫ tg x dx = − ln cos x + C , x ∈ R − ⎧⎨(2k + 1) , k ∈ Z ⎫⎬ ;
⎩ 2 ⎭
16. ∫ ctg x dx = ln sin x + C , x ∈ R − {k π , k ∈ Z };

Reamintim mai jos metoda de integrare prin părţi si prima metodă de schimbare de
variabilă.
Teorema 1.5. (metoda de integrare prin părţi). Dacă f , g : I → R sunt funcţii derivabile cu
derivate continue, atunci ∫ f ' (x ) g (x ) dx = f (x ) g (x ) − ∫ f (x ) g '(x ) dx
Teorema 1.6. (prima metodă de schimbare de variabilă).Fie I , J ⊂ R intervale şi
ϕ : I → J , f : J → R funcţii cu proprietăţile :
i ) ϕ derivabilă pe I ;
ii ) f admite primitive pe J ( fie F o primitivă a sa ).
Atunci ( f o ϕ )ϕ ' admite primitive pe I şi ∫ f (ϕ (x ))ϕ ' (x ) dx =F (ϕ (x )) + C .
Exemple.
x
1) ∫ cos 2
x
dx = ∫ (tg x )' x dx = x tg x − ∫ tg x dx = x tg x + ln cos x + C
x3 x 3 dx 1 dt 1 t 1 x4
2) ∫ dx . Punem x 4= t , 4 x 3 dx = dt ⇒ ∫
2 − x8
=
4 ∫ 2−t2
=
4
arcsin
2
+ C = arcsin
4 2
+C .
2− x8

Dintre integralele reductibile la integrale rationale, prezentam substitutiile lui Euler si

substitutiile lui Cebisev.
Substiţuţiile lui Euler
Integralele de tipul ∫ R⎛⎜ x, ax 2 + b x + c ⎞⎟ dx se reduc la integrale rationale prin substitutiile:
⎝ ⎠

1) Daca a > 0, atunci ax 2 + bx + c = a x + t

2) Daca c > 0, atunci ax 2 + bx + c = x t + c
3) Daca Δ = b 2 − 4 a c > 0 , atunci ax 2 + b x + c = t ( x − x 1 ) , unde x 1 este o rădăcină a
ecuaţiei ax 2 + b x + c = 0 .
dx
Exemplu. I = ∫x 2
x −3x + 2
. Suntem in primul caz, deci fie

2
x − 3x + 2 = x+t , x =
2 −t2
, dx =
(
− 2 t 2+ 3t + 2 )
dt . Inlocuind, vom obtine:
2t + 3 (2 t + 3) 2
dx dt 1 t− 2 1 x 2− 3 x + 2 − x − 2
∫ x x 2 − 3 x + 2 = 2∫ t 2 − 2 = 2 t + 2
ln + C =
2
ln
x −3x + 2 − x + 2
2
+C ;

Substitutiile lui Cebisev (integrale binome)

∫ x (ax ) p
Integralele de tipul m n
+ b ⋅ dx , unde a, b ∈ R si m, n, p ∈ Q se reduc la integrale
m +1 m +1
rationale in urmatoarele trei cazuri: p ∈ Z , ∈ Z sau p + ∈Z .
n n
1) Daca p ∈ Z , se face substitutia p = t s , unde s este cel mai mic multiplu comun al
numitorilor lui m si n.
m +1
2) In cazul in care ∈ Z , se utilizeaza schimbarea ax n + b = z s , unde s este
n
numitorul lui p.
m +1
3) In sfarsit, daca p + ∈ Z , atunci se face substitutia a + bx − n = z s , unde s este
n
numitorul lui p.
 3
⎛ ⎞ 2 2
Exemplu. Sa se calculeze primitiva F = ∫ x 3 ⎜⎜1 − x ⎟⎟ ⋅ dx 3

⎝ ⎠
3 m +1
Avem m = 3, n = , deci ∈ Z si deci suntem in cazul 2.
2 n
1
⎛ ⎞
2 2 2
2 −
1

Facem substitutia ⎜⎜1 − x 3 ⎟⎟ = t .Atunci x 3 = 1 − t 2 , x 3 ⋅ dx = −2t ⋅ dt , de unde obtinem

⎝ ⎠ 3
1 4
⎛ t 5 2t 7 t 9 ⎞
F = ∫ − 3 x 3 t 3 x 3 t ⋅ dt = −3∫ x 3 t 4 ⋅ dt = −3∫ t 4 (1 − t 2 ) ⋅ dt = −3⎜⎜ −
4
+ ⎟⎟
⎝5 7 9⎠
1
⎛ 2 2
⎞
Se inlocuieste in final ⎜1 − x 3 ⎟⎟ = t .
⎜
⎝ ⎠

2. EXTINDEREA INTEGRALELOR. INTEGRALE IMPROPRII

In definitia integralei Riemann am presupus ca limitele de integrare sunt finite, iar functia
este marginita. Sa presupunem acum ca cel putin una din aceste conditii nu este implinita.
Astfel de integrale sunt cunoscute sub numele de integrale generalizate sau integrale
improprii.

2.1 Integrale cu limite infinite

Definitia 2.1. Fie f : [a, ∞ ) → R, f integrabila pe orice interval [a,b], cu a<b. Daca:
b b
lim ∫ f ( x )dx exista si este finita, spunem ca ∫ f (x )dx este convergenta si vom nota:
b →∞
a a
b b

∫ f (x )dx = lim ∫ f (x )dx . O integrala care nu este convergenta spunem ca este divergenta
a
b→∞
a

sau ca nu are sens.

b b
Daca urmatoarele limite exista si sunt finite lim
a → −∞ ∫ f (x )dx
a
si lim ∫ f (x )dx atunci
a →∞
−a
b ∞
integralele ∫ f (x )dx si ∫ f (x )dx se numesc convergente si, prin definitie:
−∞ −∞
b b ∞ a

∫ f ( x )dx = lim ∫ f ( x )dx si ∫ f ( x )dx = lim ∫ f (x )dx.

a → −∞ a →∞
−∞ a −∞ −a

Daca integralele nu sunt convergente, ele sunt divergente.

Exemple. Sa se studieze natura integralei:
∞
dx
1) ∫ α , α > 0, a > 0.
a x

1
Rezolvare. Functia f ( x ) = α este integrabila pe orice interval [a,b] cu a<b. Daca α ≠ 1
x
atunci:
b
dx 1 1 b 1 ⎡ 1 1 ⎤
∫a x α = 1 − α ⋅ x α −1 a = 1 − α ⎢⎣ bα −1 − a α −1 ⎥⎦
rezulta ca:
b ⎧∞, dcα < 1
dx ⎪
b →∞ ∫ x α
lim =⎨ 1 1
a ⎪⎩α − 1 ⋅ a α −1 , dcα > 1
Pentru α=1,
b
dx ⎛ b⎞
lim ∫ α = lim(ln x ) ba = lim⎜ ln ⎟ = ∞.
b →∞
a x
b →∞ b →∞
⎝ a⎠
∞
dx
Deci ∫ xα
a
este convergenta pentru orice α>1 si este divergenta pentru 0 < α ≤ 1.

∞
dx
2) ∫x
−∞
2
+1
1
Functia f (x ) = este integrabila pe orice interval [-a,a]<(-∞,∞) si
x +12

a
dx
∫x = arctgx = arctga − arctg ( − a ). Atunci obtinem:
a
−a
−a
2
+1
a
dx π ⎛ π⎞
lim ∫x = lim (arctga − arctg (− a )) = − ⎜ − ⎟ = π
a →∞
−a
2
+ 1 a →∞ 2 ⎝ 2⎠
a
dx
Rezulta ca ∫x
−a
2
+1
este convergenta.

Criteriul comparatiei. Fie f , g : [a, ∞ ) → R , integrabile pe orice pe orice interval [a,b],

cu a<b. Daca:
∞ ∞
1) 0 ≤ f ≤ g , si ∫ g dx este convergenta, atunci si ∫ f dx
a a
este convergenta.

∞ ∞
2) 0 ≤ f ≤ g si ∫
a
f dx este divergenta, atunci si ∫ g dx este divergenta.
a
Criteriu de convergenta. Fie f :[a, ∞ ) → R o funcţie local integrabilă astfel încât există
şi este finită şi nenulă limita l = lim t α f (t ) .
t →∞
∞
Atunci integrala ∫ f (t )dt este convergentă, dacă α > 1 si divergentă, dacă α ≤ 1 .
a

Criteriu de convergenta.Fie f,g : [ a, ∞) → R două funcţii cu următoarele proprietăţi:

a) f este descrescătoare şi lim f (t ) = 0.
t →∞

b) g este continuă şi are o primitivă mărginită.

∞
Atunci integrala ∫ f (t ) g (t )dt
a
este convergentă.

Teorema 2.1. (Cauchy – McLaurin). Fie funcţia f : [1, ∞) → R+ descrescătoare. Atunci

următoarele afirmaţii sunt echivalente:
∞
a) integrala ∫ f (t )dt
1
este convergentă.
n
b) seria numerică ∑ f (n) este convergentă.
k =1
Exercitii. Să se studieze convergenţa următoarelor integrale improprii:
∞ ∞ ∞ ∞ ∞
dx dx arctgx x ln x
a) ∫
0 1 + x 2
b) ∫
2 x (ln x ) α
c) ∫
1 x 2
dx d) ∫
1 1+ x
2 2
dx e) ∫0
xe − x dx
( )
∞ ∞ ∞ ∞
x x x dx sin x
f) ∫ 2 dx g) ∫ 2 dx h) ∫x i) ∫x dx
−∞ x + 1 0 x +1 +1
2
1 x +1
2
0

2.2. Integrale ale functiilor nemarginite

Definitia 2.2. Fie f o functie reala integrabila pe orice interval [a+ε,b-ε] cu ε>0, a<b,
b b
nemarginita in a si f(b)<∞. Daca lim ∫ε f ( x )dx exista si este finita, atunci ∫ f (x )dx se
ε →0
a+ a
b b
spune ca este convergenta si, prin definitie ∫ f (x )dx = lim
a
ε ∫ε f (x )dx .
→0
a+

In caz contrar, integrala estre divergenta sau fara sens.

Exemplu. Sa se studieze convergenta integralelor:
2 2
dx dx
1. ∫ = lim ∫ = lim ln( x − 1) 12+ε = − lim ln ε = ∞ , deci integrala este divergenta.
1
x − 1 ε →0
1+ ε
x − 1 ε →0 ε →0

3 3− ε
dx dx
2. ∫
1 3− x
= lim
ε →0
1+
∫ε 3− x
= lim(−2 3 − x ) 13−ε = 2 2 deci integrala este convergenta.
ε →0
 b b
dt dt
3. Integralele ∫a (t − a )α şi ∫ (b − t )α
a
sunt convergente dacă şi numai dacă α < 1 . Pentru
b
1 ⎛ ⎞
b
dt 1 1 1 1
x ∈ (a, b ) avem ∫ = ⋅ = ⎜⎜ − ⎟.
α −1 ⎟
a (t − a )
α
1 − α (t − a)α −1 x
1 − α ⎝ (b − x) α −1
(b − a) ⎠
b
dt 1 1
Apoi lim ∫ = ⋅ dacă şi numai dacă α < 1 .
x →a
x>a x
(t − a) α
1 − α (b − a)α −1
x
1 ⎛ ⎞
x
dt 1 1 1 1
Pentru a doua integrală, ∫ = ⋅ = ⎜⎜ − ⎟
α −1 ⎟
a (b − t )
α
α − 1 (b − t )α −1 a
α − 1 ⎝ (b − x) α −1
(b − a) ⎠
x
dt 1 1
Atunci lim ∫ = ⋅ dacă şi numai dacă α < 1.
x →b
x <b a
(b − a) α
1 − α (b − a)α −1
3
dx
4. ∫
−2 x
.
3

Functia de sub integrala are limita infinita cand x → 0. Atunci:

⎛ 0−ε dx dx ⎞
( )
3 3
dx ⎡ 3 3 2 0 −ε 3 3 2 3 ⎤ 3
∫−2 3 x ε →∞ ⎜⎝ −∫2 3 x 0∫+ε 3 x ⎟⎟⎠ = εlim
= ⎜ + x −2 + x 0 +ε ⎥ = 9 −3 4 .
3
lim.
→∞ ⎢ 2 2
⎣ ⎦ 2

Dam in continuare, fara demonstratie, un criteriu de convergenta, cunoscut sub numele de

Criteriul comparatiei. Fie f , g : [a, b ) → R , integrabile pe orice [a, x ] ⊂ [a , b ). Daca:

b b
1) 0 ≤ f ≤ g , si ∫ g dx este convergenta, atunci si
a
∫ f dx este convergenta.
a
b b
2) 0 ≤ f ≤ g si ∫ f dx este divergenta, atunci si ∫ g dx este divergenta.
a a

Exercitii. Să se studieze convergenţa următoarelor integrale improprii:

sin α x
1 1 1 1
dx dx
a) ∫ ln xdx b) ∫ c) ∫ β dx d) ∫
0 0 ( x + 1) 1 − x 0 ln (1 + x ) 0 ( 2 x + 1) x
1 1/ 2 1 2
dx dx dx dx
e) ∫0 1− x2
f) ∫
0 x(ln x)α
g) ∫1 / 2 x(ln x)α h) ∫ (1 + x
0
2
) 4 − x2
π /2 α 1 1
dx dx dx
i) ∫ tgxdx
0
j) ∫
0 cos x − cos α
k) ∫
0
3
x (e x − e − x )
l) ∫ ln x .
0
 2.3. Integralele lui Euler

Definitia 2.3. Se numeste integrala gama sau functia gama, integrala generalizata de
forma:
∞
Γ( p ) = ∫ x p −1e − x dx , unde p>0
0

Teorema 2.2. Integrala gama este convergenta pentru orice p>0.

Demonstratie. Intr-adevar, se poate descompune intr-o suma de doua integrale:
∞ 1 ∞ 1 ∞

∫x e dx = ∫ x
p −1 − x
e dx + ∫ x
p −1 − x
e dx si fie I 1 = ∫ x p −1e − x dx si I 2 = ∫ x p −1e − x dx .
p −1 − x

0 0 1 0 1

Daca 0<p<1 atunci I1 este integrala generalizata, deoarece p-1<0 si lim x p −1e − x = ∞ .
x →0

Dar x p −1 − x
e ≤ x p −1
=x p −1
, (∀)x ∈ (0,1] si cum
1 1
⎛1 ⎞ 1
∫ x dx = lim ∫ε x
p −1 p −1
dx = lim⎜⎜ x p 1
0 +ε ⎟⎟ = rezulta, in baza criteriului comparatiei, ca I1
ε →0 p
0
ε →0
0+ ⎝ ⎠ p
este convergenta.
x x2 xn xn
Pentru I2 tinem seama ca: e = 1 + + +K+ + K de unde e ≥
x x
, deci
1! 2! n! n!
n! n!
e − x ≤ n , (∀)n ≥ 1 . De aici deducam ca x p −1e − x ≤ n − p +1 , (∀)x ≥ 1 si (∀)n ∈ N .
x x
∞
dx
Si, cum putem alege n astfel incat n – p + 1>1, rezulta, daca tinem seama ca ∫ α este
1 x
∞
n!
convergenta pentru α > 1 , ca: ∫ dx este convergenta si, in baza criteriului
n − p +1
x 1
comparatiei, si I2 este convergenta. In concluzie, I1 + I2 va fi convergenta.

Proprietati ale functiei Γ(p).

1. Γ (1) = 1
2. Γ( p + 1) = pΓ( p ), p > 0
3. Γ(n ) = (n − 1)!, n ∈ N ∗
Demonstratie.

( ) = lim(− e
∞ b
1. Γ(1) = ∫ e − x dx = lim ∫ e − x dx = lim − e − x b
o
−b
+ 1) = 1
b →∞ b →∞ b →∞
0 0
∞ b
⎛ b
⎞
2. Γ( p + 1) = ∫ x e dx = lim ∫ x (− e
p −x p −x
)
dx = lim⎜ x p − e − x ( ) b
+ p ∫ x p −1e − x dx ⎟ =
b →∞⎜ ⎟
0
b →∞
0 0 ⎝ 0 ⎠
⎛ b
⎞ ∞
= lim⎜⎜ x p e −b + p ∫ x p −1e − x dx ⎟⎟ = p ∫ x p −1e − x dx = pΓ( p ) .
b →∞
⎝ 0 ⎠ 0
3. Se demonstreaza prin inductie relatia la n. Pentru n = 1 Γ(1) = 1 = 0! si relatia se
verifica. Presupunand ca Γ (n ) = (n − 1)! sa dovedim ca Γ (n + 1) = n! . Avem:
Γ (n + 1) = nΓ (n ) = n(n − 1)! = n! Rezulta ca Γ(n ) = (n − 1)!, (∀)n ∈ N ∗ .
Exemple. Sa se calculeze:
∞
1. ∫x e
5 −x
dx = Γ(6 ) = 5!
0
∞

∫x
2
2. 7
e − x dx
0

1
Facem substitutia: x 2 = t , de unde xdx = dt si
2
⎧x = 0 ⎧x → ∞
⎨ ⎨
⎩t = 0 ⎩t → ∞
∞
1 3 −t 1 1
Avem I = ∫ t e dt = Γ(4 ) = 3!= 3
20 2 2
Alte cateva proprietati ale functiei gama:
⎛1⎞
4. Γ⎜ ⎟ = π
⎝2⎠
5. Γ ( p ) > 0, (∀ ) p > 0
π
6. Γ( p ) ⋅ Γ(1 − p ) = , (∀) p ∈ (0,1)
sin pπ

Definitia 2.4. Se numeste integrala beta sau functia beta,integrala generalizata de forma:
1
β ( p, q ) = ∫ x p −1 (1 − x )q −1 dx , unde p >0 si q >0
0

Se poate demonstra ca si aceasta integrala este convergenta pentru orice p >0 si q >0.
Proprietati ale functiei β(p,q).
1. β ( p, q ) = β (q, p )

p −1
2. β ( p, q ) = β ( p − 1, q ) , daca p >1
p + q −1
q −1
3. β ( p, q ) = β ( p, q − 1) , daca q >1
p + q −1
4. β ( p, q ) =
( p − 1)(q − 1) β ( p − 1)(q − 1) , daca p >1 si q >1
( p + q − 1)( p + q − 2 )
⎛1 1⎞
5. β ⎜ , ⎟ = π
⎝2 2⎠
Γ( p )Γ(q )
6. β ( p, q ) =
Γ( p + q )
Demonstratie.
1. Cu schimbarea de variabila 1 − x = t se obtine:
1 1
β ( p, q ) = − ∫ (1 − t ) p −1 q −1
t dt = ∫ t q −1 (1 − t )
p −1
dt = β (q, p )
0 0
1
1 p −1 p − 1 p−2
2. Integrand prin parti se obtine β ( p, q ) = − x (1 − x ) ∫ x (1 − x ) dx ,
p q
1
0 +
q q 0
1
p − 1 p−2
de unde β ( p, q ) = ∫ x (1 − x ) dx .
q

q 0
Deoarece x p − 2 (1 − x ) = x p − 2 (1 − x )(1 − x ) = x p − 2 (1 − x ) − x p −1 (1 − x )
q q −1 q −1 q −1

1 1
p − 1 p−2 p − 1 p −1
rezulta ca β ( p, q ) = ∫ x (1 − x ) dx − ∫ x (1 − x ) dx
q −1 q −1

q 0 q 0
p −1 p −1 p −1
adica β ( p, q ) = β ( p − 1, q ) − β ( p, q ) , de unde β ( p, q ) = β ( p − 1, q ) .
q q p + q −1
3. Analog cu (2).
4. Rezulta din proprietatile 2 si 3, astfel:
β ( p, q ) =
p −1
β ( p − 1, q ) =
( p − 1)(q − 1) β ( p − 1, q − 1)
p + q −1 ( p + q − 1)( p + q − 2)
⎛1⎞ ⎛1⎞
Γ⎜ ⎟Γ⎜ ⎟
⎛1 1⎞ 2 2 ⎛1⎞
5. β ⎜ , ⎟ = ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ = Γ 2 ⎜ ⎟ = π
⎝2 2⎠ G (1) ⎝2⎠
Exemple. Sa se calculeze:

1 Γ(2 )Γ(8) 1 7!
1 1

∫ x (1 − x ) dx = ∫ u (1 − u )
du 1 1
3 7
= β (2,8) =
7
1. 5
= =
0 0
3 3 3 Γ(10 ) 3 9! 216
⎧x = 0 ⎧x = 1
unde x 3 = u ,3 x 2 dx = du , ⎨ ,⎨
⎩u = 0 ⎩u = 1
e
1
2. I = ∫ ln 3 x(1 − ln x ) dx
4

1
x
Cu schimbarea de variabila ln x = t , integrala devine:
Γ(4 )Γ(5) 3!4!
1
I = ∫ t 3 (1 − t ) dt = β (4,5) =
4
=
0
Γ(9 ) 8!
3. Să se calculeze următoarele integrale improprii reductibile la integrale euleriene:
1 ∞ ∞ ∞
dx dx
a) ∫ b) ∫ x m e − ax dx c) ∫ x e − x dx d) ∫
n 3

0 1+ x
4
0 − ln x 0 0
∞ ∞ 2 ∞
dx dx x 2 dx dx
e) ∫ (1 + x )
0
33
x 2
f) ∫
0 1− x 4
g) ∫0 2 −τ
h) ∫
0
5
x (1 + x 2 )
4
 ∞ a a 1
dx
∫ ∫ x a − x dx ∫ x a − x dx ∫ x − x 2 dx .
4 2 2 2 2 2
i) j) k) l)
0
5
x (1 + x)
4 2
0 0 0

2.4. Integrala Euler -Poisson

∞
Integrala I = ∫ e − x dx se numeste integrala Euler-Poisson si este des utilizata în teoria
2

0
∞
π
probabilităţilor. Vom demonstra ca ∫ e − x dx =
2
.
0
2
Consideram inegalitatea cunoscută e x ≥ x + 1, ∀x ∈ R , cu egalitate numai pentru x=0.
2 1
Înlocuind x cu –x2, respectiv cu x2 , obţinem 1 − x 2 < e − x < , de unde, prin ridicare
1+ x2
la puterea n, rezultă (1 − x 2 ) < e − nx <
n 2 1
, ∀x ∈ (0,1) . Integrând, avem
(1 + x 2 )n
1 1 ∞ ∞

∫ (1 − x ) dx < ∫ e
2 n dx
− nx 2
dx < ∫ e − nx 2
dx < ∫ . Cu schimbarea de variabilă t = nx ,
0 0 0 0 (1 + x ) 2 n

∞
1
∫e
− nx 2
vom obtine dx = I . Vom face apoi schimbarea de variabila x = cos t , de unde
0 n
1 π /2

∫ (1 − x ) dx = ∫ sin
2 n (2n)!!
rezultă 2 n +1
tdt = . În sfârşit, punând x = ctgt , obţinem
0 0
(2n + 1)!!
∞ π /2
dx (2n − 3)!! π
∫ (1 − x ) ∫ sin
2 n−2
= tdt = ⋅ , de unde deducem inegalitatile:
0
2 n
0
(2n − 2)!! 2
n
⋅
[(2n)!!] < I2 <
n
⋅
[(2n − 3)!!] (2n − 1) ⋅ ⎛ π ⎞ .
2 2 2

⎜ ⎟
2n + 1 [(2n − 1)!!] (2n + 1)
2
2n − 1 [(2n − 2)!!]2 ⎝2⎠

Conform formulei lui Wallis,

π
= lim
[(2n )!!]2 , rezultă, prin trecerea la limită,
n → ∞ [(
2n − 1)!!] (2n + 1)
2
2
∞
π π
, deci ∫ e − x dx =
2
că I = 2
.
4 0
2
∞

∫e
− x2
Observatie. Integrala Euler-Poisson dx se poate calcula reducand-o la o integrala
0

gama, cu schimbarea de variabila t = x 2 . Astfel se obtine:

∞ ∞
1 1 ⎛1⎞ π
∫0 ∫
− x2
e dx = t e −t dt = Γ⎜ ⎟ =
20 2 ⎝2⎠ 2